Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1046/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1046/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 1046/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1046
Ședința publică de la 18.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. V., împotriva deciziei civile nr.896 A din 03.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . AND TRADING SRL și cu intimatul-pârât C. M. N..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă C. V..
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.05.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 04.06.2014, apoi, la 11.06.2014, și, apoi la, 18.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/30.10.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta . AND TRADING SRL a chemat în judecata pe pârâții C. M. N. și C. V., solicitând instanței să dispună, partajarea bunului imobil situat în București, ., ., ., arătând că are împotriva pârâtului debitor C. M. N. o creanță în sumă de 26.035,12 lei, debit, și 4.924,20 lei, cheltuieli de arbitrare, debitul rezultând din titlul executoriu reprezentat de sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional, ds. nr. 409/2005, titlul fiind învestit cu formula executorie și executarea silită fiind în curs. Reclamanta a mai arătat că bunul imobil indicat este proprietatea comună a pârâților (contract de construire a unei locuințe cu credit nr. 146/12.06.2000).
Pârâta a invocat faptul că între pârâți a fost desfăcută căsătoria și s-a realizat partajul prin bună învoială prin sentința civilă 3644/07.06.2005 a Jud. Sector 5, invocând excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește.
Prin sentința civilă nr. 4721/1.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. V. și excepția autorității de lucru judecat; s-a admis acțiunea formulată de reclamantă; s-a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun apartament nr. 21 situat în București, ., ., ., în valoare de 306.700 lei; s-a dispus sistarea stării de devălmășie cu privire la bunul imobil; s-a atribuit definitiv pârâtului în deplină proprietate și exclusivă posesie bunul imobil apartament nr. 21, situat în București, ., ., ., în valoare de 306.700 lei; a fost obligat pârâtul la plata către pârâtă a sumei de 153.350 lei cu titlu de sultă, în termen de șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.614 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunțată conform art. 673 ind. 5 și 6 din C.pr.civ., la termenul din 12.04.2007, prima instanță a constatat că pârâții C. M. N. și C. V. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun apartament nr. 21 situat în București, ., ., ..
Instanța fondului a reținut că prin decizia civilă nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea revocatorie formulată de către reclamanta creditoare . AND TRADING SRL în contradictoriu cu pârâții C. M. N. și C. V., tranzacția încheiată între părți la data de 07.06.2005 cu privire la bunul comun apartament nr. 21 situat în București, ., ., ., fiind revocată, înscrisul urmând să fie inopozabil față de reclamantă. Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost înlăturată față de reclamantă în mod explicit, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Instanța a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. V. că aceasta a invocat faptul că, urmare a pronunțării sentinței civile 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a pierdut calitatea de soție a pârâtului C. M. N., iar bunul imobil se află în proprietatea sa exclusivă. S-a reținut că au calitate procesuală pasivă în procesul pentru partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei coproprietarii bunului, indiferent că mai sunt sau nu căsătoriți și întrucât, prin decizia civilă nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea revocatorie formulată de către reclamantă iar tranzacția încheiată între pârâți a fost revocată și este inopozabilă reclamantei, pârâții având în raport de reclamantă calitatea de proprietari devălmași ai bunului imobil.
În ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . AND TRADING SRL și a fost obligat pârâtul C. M. N. la plata sumei de 26.035,12 lei debit principal și 4.924,20 lei, cheltuieli de arbitrare. Hotărârea arbitrală a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea din Camera de Consiliu de la 03.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, însă prin încheierea nr.2056/30.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost respinsă cererea reclamantei creditoare de încuviințare a executării silite imobiliare împotriva pârâtului debitor C. M. N., reținându-se că bunul imobil asupra căruia s-a solicitat executarea este proprietatea comună a soților C.. Din probele administrate în cauză ( adresa nr._/24.01.2007 a P.. Sector 5-DITL), instanța a reținut că pârâtul-debitor nu are bunuri proprii, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin.2 Cod familiei pentru partajarea bunurilor comune, la cererea creditorului personal al unuia dintre foștii soți. În consecință, în temeiul art.33 C.fam. și art. 493 C.pr.civ., instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune a părților, iar potrivit art. 673 ind.10 din C.pr.civ. a atribuit definitiv în proprietate exclusivă bunul imobil pârâtului C. M. N., debitorul reclamantei, urmând ca astfel să poată avea loc executarea silită imobiliară. Instanța a apreciat că se impune soluția, întrucât atribuirea bunului către pârâtă ar pune creditorul în imposibilitatea de a-și recupera creanța, constatată prin titlu executoriu. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta se află în posesia unui titlu executoriu împotriva pârâtului din data de 03.10.2006, iar ca urmare a manoperelor frauduloase ale părților (încheierea tranzacției din data de 07.06.2005), s-a aflat în imposibilitate de a-și satisface creanța până în prezent.
Instanța a reținut și jurisprudența CEDO în cauzele împotriva României, în care s-a subliniat în mod constant că dispozițiile art.6 sunt aplicabile și în privința executării silite, care face parte integrantă din „proces", astfel că dreptul de acces la o instanță ar fi unul iluzoriu dacă hotărârea judecătorească obținută ar rămâne fără efecte prin neexecutare. Instanța a înlăturat susținerile pârâtei C. V., în sensul că ar fi prejudiciată în această situație, fiind lipsită de locuință, atât timp cât aceasta s-a dovedit de rea credință până în prezent, participând împreună cu pârâtul la fraudarea intereselor creditoarei-reclamante prin încheierea tranzacției, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei civile nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București. În ce privește susținerile pârâtei în sensul că a plătit cea mai mare parte din ratele creditului contractat pentru plata prețului bunului imobil, instanța a reținut că aceasta nu poate schimba natura juridică a bunului, din comun în propriu, însă poate da naștere în patrimoniul pârâtei a unui drept de creanță care ar putea fi valorificat într-un proces separat împotriva pârâtului C. M. N..
Instanța nu s-a pronunțat asupra susținerilor pârâtei cu privire la ratele de credit achitate sau la cele rămase de achitat, dat fiind că nu există o cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul, instanța nefiind investită cu soluționarea acestor pretenții.
Împotriva încheierii pronunțate la data de 12.04.2007 și a sentinței nr.4721/01.06.2009, pronunțate de Judecătoria Sector 5, în dosarul nr._/302/2006, a declarat apel pârâta C. V., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul atribuirii către apelantă în deplină proprietate și exclusivă posesie a bunului imobil.
Apelanta a susținut că nu este întemeiată soluția privind cotele de contribuție, întrucât prin probele administrate apelanta a dovedit că a contribuit la achitarea ratelor de preț pentru achiziționarea apartamentului, iar contribuția pârâtului a fost doar de a achita parte din avans, respectiv suma de 25.964.164 ROL (2596 lei). Din coroborarea înscrisurilor depuse de către reclamantă și de către apelantă a rezultat că pârâtul nu a realizat venituri cu care să poată contribui la plata prețului, pe când apelanta a avut în toată această perioadă venituri salariale, fiind angajată la Bank Leumi Romania SA (fosta Eurom Bank SA).
Pe fond, arată apelanta, motivele reținute de instanța fondului pentru a justifica atribuirea imobilului către pârât sunt străine de natura pricinii sau contradictorii, iar soluția pronunțată este lipsită de temei legal. Instanța și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 673 indice 10 C.pr.civ., deși C. M. N. nu a solicitat ca bunul imobil să îi fie atribuit în natură cu obligarea sa la plata unei sulte, astfel încât dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în cauză. Deși prevederile art. 673 indice 9 din C.pr.civ. sunt imperative, instanța nu a respectat obligația ca la formarea și atribuirea loturilor să țină seama de criterii precum: natura bunurilor, domiciliul părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut îmbunătățiri. Motivarea este străină de natura pricinii, întrucât nu se regăsește printre criteriile stabilite de lege pentru atribuirea bunului, iar concluzia potrivit căreia dacă bunul i-ar fi atribuit, reclamanta ar fi în imposibilitatea de a-și realiza creanța, este neîntemeiată. Dacă instanța ar fi făcut aplicarea criteriilor prevăzute de art. 673 indice 9 din C.pr.civ., se impunea ca imobilul să-i fie atribuit în natură, având în vedere faptul că a achitat și achită ratele de preț, acesta este domiciliul său și al fiicei sale minore, a achitat sumele necesare pentru întreținerea apartamentului și îmbunătățirea acestuia.
Apelanta a mai arătat că prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 33 alin. 2 din C.fam., unicul temei legal al cererii de chemare în judecată, însă această prevedere legală nu este incidentă în cauză, întrucât este aplicabilă numai în ipoteza în care coproprietarii sunt soți, or, la data introducerii acțiunii (30.10.2006) căsătoria apelantei cu pârâtul C. M. N. era desfăcută în baza sentinței nr.3144/07.06.2005. Calitatea procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni având ca temei legal dispozițiile art. 33 din C.fam este condiționată de calitatea de soți a pârâților, iar această calitate a fost pierdută prin desfacerea căsătoriei prin hotărârea judecătorească prin care instanța a admis cererea de divorț. Chiar dacă dispozițiile art.33 ar fi fost aplicabile în cauză, soluția instanței este lipsită de temei, întrucât potrivit art. 33 din C. fam. creditorul unuia dintre soți poate cere împărțirea bunurilor comune numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Or, creanța constatată prin sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006 în favoarea reclamantei este în cuantum de 30.959,32 lei, ceea ce reprezintă 10% din valoarea bunului imobil evaluat prin expertiza judiciară la suma de 306.700 lei.
În ceea ce privește sulta stabilită în sarcina pârâtului C. N. M., apelanta a susținut că prima instanță nu a ținut cont de modul de dobândire a imobilului și plățile făcute până în acest moment. Instanța a apreciat că nu se poate pronunța asupra aspectelor relevate cu privire la ratele de credit achitate sau cele rămase de achitat, însă această concluzie este lipsită de temei, întrucât art. 673 indice 5 din C.pr.civ. prevede obligația instanței de a stabili creanțele născute din starea de proprietate comună, creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții. Apartamentul a fost dobândit în baza contractului de construire a unei locuințe cu credit nr.L46/12.06.2000, încheiat cu Consiliul General al Municipiului București, urmând ca prețul să fie achitat în rate lunare într-o perioada de 20 de ani. În aceste condiții, apelanta a susținut că la stabilirea modalității de împărțire instanța trebuie să aibă în vedere faptul că bunurile cumpărate în timpul căsătoriei cu credit constituie bunuri comune numai pentru partea corespunzătoare achitată de soți ca avans și a ratelor plătite, nu însă pentru întreaga valoare a bunului contractat, care include și ratele scadente în viitor și pe care urmează a le plăti soțul căruia i se va atribui bunul și va prelua obligația contractuală pe seama sa. Cu ocazia împărțirii unui bun comun construit sau cumpărat de soți cu credit, valoarea de circulație actualizată a apartamentului va fi inclusă în masa partajabilă numai pentru partea din prețul plătit până la soluționarea cererii de partaj, nu și pentru restul de preț ce urmează a fi achitat după această dată de către cel căruia i se va atribui apartamentul.
De asemenea, s-a mai arătat de către apelantă că acțiunea revocatorie produce efecte relative și limitate, întrucât valabilitatea actului nu este afectată, iar acesta este revocat numai în limita valorii creanței creditorului urmăritor (în cazul de față creanța reprezintă 10% din valoarea de circulație a imobilului).
Apelanta C. V. a formulat o completare a motivelor de apel formulate, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea rejudecării pricinii întrucât, în caz contrar, ar însemna să fie împiedicată să solicite instanței stabilirea contribuției părților la dobândirea bunului supus partajării.
Instanța a pronunțat, în temeiul art. 673 ind. 6 din C.pr.civ., încheierea din data de 12.04.2007, prin care s-a „constatat ca pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun . lipsa reclamantei în fața instanței (dar și a pârâtului), apelanta pârâtă neprimind nicio citație de la instanța fondului, solicitând astfel să se constate nulitatea încheierii din data de 12.04.2007 și a sentinței civile atacate. Întrucât la data reluării judecății - 05.03.2009 - după ce aceasta fusese suspendată la 31.05.2007, apelanta nu a mai fost în termenul procedural de a face cerere reconvențională și, ca o consecință, nu a mai putut legal să solicite ca apartamentul să-i fie atribuit, a solicitat să se constate că a avut o contribuție de mai bine de 80% la dobândirea bunului, întrucât toate ratele apartamentului au fost achitate de apelantă și continuă să le plătească și în prezent, iar pârâtul să primească sultă, care trebuia să fie compensată cu sulta pe care deja a încasat-o la momentul primei partajări.
De asemenea, arată apelanta, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 33 C. fam. și nici ale art. 493 alin.1 C.pr.civ., ci sunt aplicabile prevederile art. 493 alin. 2 din C.pr.civ., potrivit cărora creditorii personali pot urmări cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala.
Prin decizia civilă nr.372/A/18.03.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a observat, cât privește temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, că în primul rând se critică de către apelantă temeiul de drept pe care aceasta și-a fundamentat soluția, apreciindu-se de către apelantă că dispozițiile art. 33 alin. 2 C.fam., nu sunt incidente în cauză, câtă vreme pârâții nu mai au calitatea de soți, divorțul acestora fiind pronunțat prin sentința civilă nr. 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Sub acest aspect, susținerile apelantei au fost găsite de către tribunal neîntemeiate, având în vedere că efectul revocării tranzacției încheiate de pârâți o dată cu desfacerea căsătoriei a avut ca efect în ceea ce o privește pe intimata reclamantă, ce are calitatea de creditor al intimatului pârât C. M., inopozabilitatea actului de partaj încheiat de cei doi soți și consfințit de instanța de judecată, astfel că pentru intimata reclamantă relațiile patrimoniale dintre cei doi soți cât privește bunul imobil sunt aceleași ca cele care au existat între aceștia pe durata căsătoriei, respectiv proprietatea comună devălmașă. Prin urmare, dată fiind continuarea acestei forme de proprietate și ulterior desfacerii căsătoriei, tribunalul apreciază că dispozițiile art. 33 alin. 2 C.fam. pot constitui în ceea ce o privește pe intimata reclamantă temeiul cererii de partaj formulate în cauză, iar calitatea procesuală pasivă a apelantei pârâte se justifică pe deplin.
De asemenea, și susținerile privind întinderea creanței intimatei reclamante împotriva debitorului C. M., care în opinia apelantei nu justifică partajul bunului comun (fiind de aproximativ 10% din valoarea bunului), au fost găsite neîntemeiate, intimata dovedind în apel că valoarea creanței sale este mai mare (aproximativ 668.718 lei) decât valoarea bunului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză.
Cât privește criticile apelantei referitor la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor legale prin atribuirea imobilului către intimatul pârât C. M., dat fiind că acesta nu a solicitat atribuirea bunului, instanța nesocotind în plus criteriile enumerate de art. 6739 C.pr.civ., referitoare la natura bunului, domiciliului părților, îmbunătățiri efectuate de unul dintre coproprietari, tribunalul le-a considerat neîntemeiate.
Astfel, cât privește primul aspect, este fără relevanță în cauză poziția procesuală pe care coproprietarii devălmași o adoptă în sensul atribuirii bunului unuia sau altului, dată fiind situația specifică determinată de împrejurarea că partajul este cerut de unul dintre creditorii personali ai acestora, atribuirea urmând a se face în raport de criteriile menționate de art.6739 C.pr.civ, dar și de restul circumstanțelor de fapt, specifice fiecărei cauze având ca obiect cereri de această natură.
Or, în cauză, ținându-se cont că proprietarii devălmași au cote egale de contribuție, dar și că în ceea ce privește conduita anterioară a acestora sub aspectul scoaterii bunului comun de sub urmărirea creditoarei reclamante prin încheierea unei tranzacții având ca obiect acest bun, instanțele de judecată s-au pronunțat irevocabil reținând că cei doi coproprietari devălmași, încheind tranzacția, au acționat conștient, realizând faptul că în acest fel debitorul devine insolvabil, iar debitorul este prejudiciat, tribunalul a considerat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și aplicare, în raport de aceasta, a dispozițiilor legale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. V., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea cauzei la instanța fondului pentru soluționarea pricinii.
Prin decizia civila nr. 1178/10.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. V., s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul București, Curtea reținând că tribunalul s-a pronunțat doar pe aspectul referitor la dovedirea cotei de contribuție majoritară, fără a se pronunța și cu privire la probele solicitate de către apelanta-parata în dovedirea faptului ca nu a primit citațiile anterior termenului la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu cu incidență asupra celor constatate de către instanța de fond în încheierea de admitere în principiu. S-a mai reținut ca apelanta-pârâtă s-a prezentat la termenul din data de 17.05.2007, primul termen după pronunțarea încheierii de admitere în principiu și a invocat neprimirea citațiilor anterior acestui termen, contrar celor reținute de tribunal în considerentele hotărârii apelate.
În rejudecarea apelului s-au încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și audierea martorului I. E..
Prin decizia civilă nr.126A/08.02.2012, pronunțată în dosarul nr._/300/2006*, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 4721/01.06.2009, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că apelata-pârâtă nu a avut cunoștință de existența cererii de chemare în judecată privind partajul imobilului în litigiu, atât anterior pronunțării încheierii de admitere în principiu, cât și la termenul la care a fost acordat cuvântul părților pe fondul cererii deduse judecății.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta susținând că singura modalitate de restabilire a legalității încălcate prin nerespectarea dreptului la un proces echitabil o constituie casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei grafice cât privește semnătura de pe dovada de primire a citației la termenele la care se invocă nelegala citare. S-a mai invocat și nemotivarea hotărârii cu referire la semnăturile de pe citațiile atât anterior termenului din data de 12.04.2007, când s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu, cât și anterior.
Prin decizia nr.1722/15.10.2012, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță – Tribunalul București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că aplicarea art.297 alin.1 C.pr.civ. vizând lipsa de citare legală a părții la fond s-a făcut în mod greșit, fără a statua în mod clar, pe bază de probe certe, eventual cu administrarea unei expertize grafoscopice criminalistice aspectul invocat al lipsei semnăturilor martorei I. E. pe citațiile de la filele 50-51 dosar fond și se impune reaprecierea probatoriului pe aspectul lipsei de procedură la fond a pârâtei-apelante, administrarea de noi probatorii, prin verificarea de scripte, avându-se în vedere toate înscrisurile cu semnăturile martorei I. E., respectiv, eventual administrarea unui raport de expertiză criminalistică, pentru a aprecia apoi în mod legal cu privire la aplicabilitatea sau nu a prevederilor art.297 alin.1 din C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.163/A/14.02.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâta, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a menționat că adresa pârâților C. M. N. și C. V. este în București, ., . 1, ., iar procedura de citare cu aceștia s-a realizat prin afișare pe ușa principală a locuinței întrucât nicio persoană nu a fost găsită.
Pentru termenul de judecată din data de 15.03.2007 ( filele 50 și 51 dosar fond), pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 22.02.2007 a semnat numita I. E., în calitate de soacră pentru C. M. N. și mama pentru C. V.. De asemenea, pentru termenul din data de 12.04.2007, când a fost pronunțată încheierea de admitere în principiu, părțile au fost citate la aceeași adresă, apelanta-pârâtă C. V. prezentându-se pentru prima dată în fața instanței la data de 17.05.2007 și invocând nelegala citare. I. E. a fost audiată de către tribunal și a declarat că a lucrat în casa familiei C. aproximativ 10 ani, ocupându-se de copilul acestora și că mai primea de la factorul poștal procese – verbale privind amenzi de circulație, însă nu a primit niciodată citații, astfel cum i-au fost prezentate cele de la filele 50 – 51 din dosarul de fond. Aceasta a susținut că semnăturile de pe citațiile prezentate nu îi aparțin, iar la data de 22.02.2007, data primirii citațiilor, nu mai lucra la familia C.. Martorul a relatat ca nu este ruda cu nicio parte.
Conform dispozițiilor prevăzute de art.178 și urm. din C.pr.civ., tribunalul a verificat semnăturile efectuate pe citațiile de la filele 50-51 din dosarul primei instanțe și cele executate în ședința de judecată și a constatat că semnăturile aflate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu corespund cu cele efectuate. Curtea de Apel București, prin decizia de casare arătată mai sus, reține că „semnăturile martorei I. E. de pe declarațiile de martor aflate la filele 36 și 37, apar ca fiind identice cu cele de pe citațiile de la filele 50 și 51 din dosar”. În aceste condiții, tribunalul a reținut că pentru primirea citației trimise apelantei-pârâte în cursul procesului desfășurat în fața primei instanțe a semnat numita I. E. și nu pârâta C. V.. În cauză nu s-a făcut dovada faptului că I. E. ar fi fost împuternicită de pârâta C. V. să primească corespondența și nici dovada că citațiile trimise pentru pârâtă au ajuns la aceasta, astfel încât tribunalul a reținut că pârâta nu a avut cunoștință de existența dosarului ce are ca obiect partajul imobilului bun comun, atât anterior pronunțării încheierii de admitere în principiu, cât și la termenul pronunțării acestei încheieri. Prin urmare, neexistând la dosarul cauzei nicio dovadă care să ateste faptul că pârâta C. V. a fost citată corect pentru termenele de judecată acordate de către prima instanță, respectiv că aceasta a avut cunoștință de proces, tribunalul a considerat că efectuarea unei expertize criminalistice în calea de atac a apelului care să aibă ca obiectiv analizarea semnăturilor martorei I. E. este inutilă soluționării cererii de apel, întrucât această persoană nu este parte în proces și, de asemenea, aceasta nu a primit o împuternicire din partea pârâtei care să o îndreptățească să primească corespondența acesteia și din care să rezulte obligația sa de a o încunoștința pe pârâtă de citația trimisă de tribunal. În consecință, pentru motivele arătate, tribunalul a constatat că procesul a fost soluționat de către prima instanță fără ca procedura de citare a pârâtei C. V. să fie legal îndeplinită, tribunalul considerând că nu se mai impune analizarea și a celorlalte critici aduse sentinței apelate, întrucât cu ocazia rejudecării cauza va fi analizată sub toate aspectele, urmând ca instanța de fond să dea posibilitatea pârâtei să formuleze cerere reconvențională și să administreze probele pe care le consideră necesare și utile pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. M A. L. AND TRADING S.R.L., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta C. V., ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1036/06.06.2013, ds. nr._, Curtea de Apel București, Secția a III a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie admis recursul declarat de reclamanta . AND TRADE, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță Tribunalul București.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat incidența art.92 alin.3 C.pr.civ.: „Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește”, stabilind că deși pârâta nu s-a aflat la domiciliu la data primirii citației, primirea citației de către menajeră reprezintă un act procedural neafectat de vreun viciu. Astfel, textul legal indicat instituie o prezumție relativă, în sensul că dacă citația este primită de o persoană care locuiește cu partea sau care în mod obișnuit primește corespondența, se consideră legal citată persoana la care face referire citația. În cauza de față, menajera, potrivit declarației acesteia, a ajutat pârâții în gospodărie timp de 10 ani, ceea ce presupune o anumită frecvență în domiciliul acestora. Potrivit declarației menajerei, reținută în considerentele deciziei instanței devolutive, aceasta a mai primit procese verbale de amenzi, ceea ce presupune un mandat tacit al pârâților în a primi corespondența acestora, iar textul de lege nu face nici o referire la existența unei anume împuterniciri care ar fi trebuit să o aibă persoana care primește corespondența, fiind suficient ca aceasta să locuiască cu partea sau să primească în mod obișnuit corespondența. Menajera pârâților, care a acordat ajutor în casa pârâților vreme de 10 ani nu poate fi considerată o persoană care nu are o frecvență în domiciliul acestora, respectiv că nu ar „locui” cu aceștia, în înțelesul textului de lege. Nu se cere existența unei relații de rudenie sau afinitate, persoana trebuind să îndeplinească doar una dintre cele două condiții, respectiv să locuiască cu partea care primește citația ori să primească în mod obișnuit corespondența. În speță, menajera îndeplinește chiar ambele condiții, din nicio probă aflată la dosarul cauzei nerezultând contrariul.
În doctrină s-a apreciat că procedura este legal îndeplinită în cazul în care citația este înmânată persoanei care se află în mod repetat la domiciliul părții în lipsa acesteia. Or, interpretarea instanței ar conduce la concluzia că singura modalitate în care ar fi posibilă îndeplinirea procedurii ar fi aceea în care înmânarea citației se face personal celui citat, de vreme ce oricând acesta ar putea invoca lipsa unei împuterniciri exprese a persoanei care locuiește cu aceasta sau care îi primește obișnuit corespondența. Dispozițiile art. 92 alin. 3 C.pr.civ. instituie prezumția legală că simpla primire a citațiilor de către persoanele prevăzute expres și întocmirea procesului-verbal de agentul procedural echivalează cu încunoștințarea părților despre citația respectivă. Ca urmare, partea care invocă neînmânarea acestor citații primite de către persoana la care face referire acest text de drept trebuie să dovedească acest fapt. În speță, sarcina răsturnării acestei prezumții revine exclusiv pârâtei care contestă primirea actului de procedură comunicat, simpla invocare a neprimirii citației neputând conduce la constatarea nulității procedurii de citare. Or, pârâta s-a limitat să arate faptul că nu a primit citațiile, deși aceasta locuia efectiv la adresa la care a fost citată, fără a proba acest fapt, astfel cum obligă art. 1169 Cod civil, posibilitate oferită prin chiar decizia de casare nr. 1178/10.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București. Intimata pârâtă a susținut că respectiva citație nu i-a fost înmânată, încercând să demonstreze conivența pârâtului cu această menajeră. Or, de vreme ce menajera se afla încă în domiciliul pârâtei la data la care s-a înaintat respectiva citație aceasta se bucura de încrederea sa. Ca urmare, Curtea a constatat că intimata pârâtă nu a reușit să dovedească nelegala sa citare pentru termenul de judecată din data de 15.03.2010, Curtea având de asemenea în vedere că pârâta a fost citată pentru termenul la care a fost pronunțată încheierea de admitere în principiu, dovada de îndeplinire a procedurii fiind returnată la dosar cu mențiunea afișat, deci și pentru această dată, potrivit art. 92 alin. 4 C.pr.civ., s-a apreciat procedura legal îndeplinită cu pârâta, nefiind răsturnată prezumția legalei sale citări prin nicio probă.
În consecință, s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, urmând a se răspunde celorlalte critici care vizează fondul pricinii.
În rejudecarea apelului, intimata reclamantă M A. L. AND TRADING a depus la dosar NOTE SCRISE, prin care a solicitat respingerea apelului împotriva încheierii de ședință din 12.04.2007 și împotriva sentinței civile nr. 4271/01.06.2009 a Jud. sect. 5 și menținerea acestora ca legale. Prin notele scrise se face istoricul ciclurilor procesuale în cauză și se anexează hotărârile judecătorești menționate.
Apelanta pârâtă C. V. a depus notă de probatorii în susținerea apelului, precum și note scrise prin care solicită desființarea hotărârilor atacate și să se constate de către instanța de apel că aceasta are o cotă de contribuție majoritară la dobândirea bunului comun, să se constate că bunul comun a fost dobândit în timpul căsătoriei, fiind reprezentat de valoarea părții imobilului care s-a achitat în timpul căsătoriei, și anume cota de 23,97% din valoarea de piață a imobilului, 73.516 lei, să se dispună atribuirea către apelanta pârâtă a . București, ., ., cu obligarea apelantei la plata sultei către intimatul pârât C. M., iar la stabilirea sultei să fie avute în vedere sulta deja plătită de apelantă către pârâtul debitor în sumă de 2596 ron, prin sentința civilă nr. 3644/07.06.2005 a Jud. sect. 5, în sensul compensării sultei stabilite în prezentul dosar cu sulta deja plătită.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.836/A/3.10.2013 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă C. V..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Prin decizia civilă nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea revocatorie formulată de către reclamanta creditoare . AND TRADING SRL în contradictoriu cu pârâții C. M. N. și C. V., fiind revocată tranzacția încheiată între părți la data de 07.06.2005 cu privire la bunul comun apartament nr. 21 situat în București, ., ., ., înscrisul urmând să fie inopozabil față de reclamantă. Astfel, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 3644/07.06.2005, prin care s-a dispus partajul bunurilor comune ale pârâților C., a Jud. Sectorului 5, a fost înlăturată față de reclamantă.
În cauza de față, reclamanta . AND TRADING SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții să dispună partajarea bunului imobil situat în București, ., ., ., întrucât are împotriva pârâtului debitor C. M. N. o creanță în sumă de 26.035,12 lei, debit, și 4.924,20 lei, cheltuieli de arbitrare, debitul rezultând din titlul executoriu reprezentat de sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional. Titlul a fost învestit cu formula executorie iar bunul imobil indicat este proprietatea comună a pârâților (contract de construire a unei locuințe cu credit nr. 146/12.06.2000).
Prin încheierea din 12.04.2007, instanța de fond a constatat în baza art. 673 ind. 5 și 6 C.pr.civ. că pârâții C. M. N. și C. V. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun apartament nr. 21 situat în București, ., ., sector 5, în valoare de 306.700 lei, iar prin sentința atacată cu apel s-a dispus sistarea stării de devălmășie cu privire la bunul imobil, s-a atribuit definitiv pârâtului în deplină proprietate și exclusivă posesie bunul imobil menționat, pârâtul fiind obligat la plata către pârâtă a sumei de 153.350 lei cu titlu de sultă, în termen de șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii și la plata către reclamantă a sumei de 3.614 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Criticile pe fond formulate în apel, pe care tribunalul trebuie să le analizeze conform indicațiilor instanței de recurs, se referă la soluția greșită a instanței de fond privind cotele de contribuție, greșita atribuire a imobilului către pârâtul din cauză, aplicarea greșită a disp.art.33 alin.3 C.fam., stabilirea sultei în mod incorect și efectele limitate ale acțiunii revocatorii.
Referitor la prima critică din apel, s-a susținut că apelanta a făcut dovada cu probele din dosar că nu a fost egală contribuția părților la dobândirea apartamentului, iar contribuția pârâtului a fost doar de a achita parte din avans, respectiv suma de 25.964.164 ROL (2596 lei). Din coroborarea înscrisurilor depuse de către reclamantă și de către apelantă a rezultat că pârâtul nu a realizat venituri cu care să poată contribui la plata prețului, pârâtul nerealizând venituri, pe când apelanta a avut venituri salariale, fiind angajată la Bank Leumi Romania SA (fosta Eurom Bank SA). Această critică nu poate fi primită, având în vedere că instanța fondului a aplicat corect dispozițiile legii de la art.673 indice 6 C.pr.civ, prin încheierea atacată în apel, atâta timp cât niciunul dintre soți nu au înlăturat prezumția contribuției egale la dobândirea bunurilor comune, prin dovedirea unei contribuții diferite. Apelanta a susținut că din probele administrate rezultă că nu este egală contribuția la dobândirea bunului comun, dar în dosarul de fond s-au depus contractul de construire a unei locuințe cu credit nr. L46/12.06.2000, încheiat de soții C., cu plata în rate, proces verbal de predare –primire din 03.01.2011.
În ce privește a doua critică din apel, s-a susținut că disp. art.673 indice 10 C.pr.civ. nu se aplică în speță, deoarece pârâtul nu a solicitat ca bunul să-i fie atribuit în natură cu obligarea sa la plata unei sulte, instanța neținând cont de criteriile stabilite art.673 indice 9 C.pr.civ. în formarea și atribuirea loturilor: natura bunurilor și domiciliul părților. Susținerile apelantei sunt neîntemeiate și au fost înlăturate, întrucât în speță nu este relevantă poziția procesuală pe care coproprietarii devălmași o adoptă, în sensul atribuirii bunului unuia sau altului, față de situația specifică reprezentată de împrejurarea că partajul este cerut de unul dintre creditorii personali ai proprietarilor. Astfel, atribuirea bunului s-a facut în raport de criteriile menționate de art. 673 indice 9 C.pr.civ, dar și de restul circumstanțelor de fapt, specifice fiecărei cauze având ca obiect cereri de această natură.
În cauză, s-a ținut cont de faptul că proprietarii devălmași au cote egale de contribuție, dar și că în ceea ce privește conduita anterioară a acestora sub aspectul scoaterii bunului comun de sub urmărirea creditoarei reclamante prin încheierea unei tranzacții având ca obiect acest bun, instanțele de judecată s-au pronunțat irevocabil, reținând că cei doi coproprietari devălmași, încheind tranzacția, au acționat conștient, realizând faptul că în acest fel debitorul devine insolvabil, iar debitorul este prejudiciat. Așa fiind, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și aplicare, în raport de aceasta, a dispozițiilor legale. În ce privește susținerea că instanța a dispus partajarea unui bun, deși acesta era în proprietatea exclusivă a apelantei, tribunalul a înlăturat-o ca neîntemeiată, câtă vreme prin încheierea menționată, pronunțată în temeiul dispozițiilor art.673/6 alin. 1 C.pr.civ., instanța nu a dispus partajarea bunului, ci doar a stabilit elementele prevăzute de art. 673/5 C.pr.civ. Pe de altă parte, ca efect al admiterii acțiunii revocatorii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, actul juridic ce face obiectul acesteia este inopozabil creditorului, pentru acesta din urmă bunul fiind considerat rămas în patrimoniul debitorului. Or, în cauză, tranzacția încheiată de cei doi pârâți, având ca obiect imobilului a cărui partajare s-a solicitat de către reclamanta intimată, a fost revocată, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 814/12.06.2008 a Tribunalului București, Secția a IV a Civilă, rămasă irevocabilă.
Tribunalul a constatat cu privire la a treia critică din apel, referitor la aplicarea disp. art. 33 C.fam. că s-a susținut că nu este incidentă în cauză această prevedere, deoarece se aplică numai în ipoteza în care coproprietarii sunt soți, or, la data introducerii acțiunii (30.10.2006) căsătoria apelantei cu pârâtul C. M. N. era desfăcută în baza sentinței nr.3144/07.06.2005 și oricum se poate cere în baza art. 33 C. fam. de către creditorul unuia dintre soți împărțirea bunurilor comune, numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, or, creanța constatată prin sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006 în favoarea reclamantei este în cuantum de 30.959,32 lei, ceea ce reprezintă 10% din valoarea bunului imobil evaluat prin expertiza judiciară la suma de 306.700 lei.
Această critică nu poate fi primită, întrucât temeiul de drept pe care s-a fundamentat soluția atacată, disp. art. 33 alin. 2 C.fam., se justifică în raport de efectul revocării tranzacției încheiate de pârâți odată cu desfacerea căsătoriei, respectiv inopozabilitatea actului de partaj încheiat de cei doi soți și consfințit de instanța de judecată. Relațiile patrimoniale dintre cei doi soți cât privește bunul imobil, față de intimata reclamantă din cauză, sunt aceleași ca cele care au existat între aceștia pe durata căsătoriei, respectiv proprietatea comună devălmașă. Rezultă astfel că această formă de proprietate se continuă și ulterior desfacerii căsătoriei, justificându-se calitatea procesuală pasivă a apelantei pârâte și aplicarea disp. art. 33 alin. 2 C.fam. ca temei al cererii de partaj, formulată de reclamanta creditoare a pârâtului.
Penultima critică formulată în apel se referă la sulta stabilită în sarcina pârâtului, apelanta susținând că prima instanță nu a ținut cont de modul de dobândire a imobilului și plățile făcute până în acest moment. Instanța trebuia să aibă în vedere faptul că bunurile cumpărate în timpul căsătoriei cu credit constituie bunuri comune numai pentru partea corespunzătoare achitată de soți ca avans și a ratelor plătite, nu pentru întreaga valoare a bunului contractat, care include și ratele scadente în viitor și pe care urmează a le plăti soțul căruia i se va atribui bunul și va prelua obligația contractuală pe seama sa. Și sub acest aspect, tribunalul a reținut că nu sunt întemeiate criticile apelantei, deoarece în patrimoniul devălmaș dobândit de soți care urmează a fi împărțit nu intră o cotă parte, ci dreptul de proprietate asupra imobilului în întregul său, motiv pentru care obiectul partajului trebuie să îl facă imobilul la valoarea sa de circulație, iar nu partea din preț achitată până în data cererii de partaj.
Tribunalul a înlăturat și ultima critică din apel, privind faptul că acțiunea revocatorie produce efecte relative și limitate, întrucât valabilitatea actului nu este afectată, iar acesta este revocat numai în limita valorii creanței creditorului urmăritor, iar în cazul de față creanța reprezintă 10% din valoarea de circulație a imobilului. Astfel, nu poate fi primită această critică, având în vedere că acțiunea revocatorie formulată de reclamanta creditoare din cauză s-a soluționat definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 814A/12.0._ a Tribunalului București și decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 a Curții de Apel București, prin care tranzacția încheiată de pârâți la data de 07.06.2005 cu privire la bunul comun apartamentul nr.21, situat în ., ..1, sector 5 București, fiind revocată, acest aspect nemaiputând face obiectul unei alte analize.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. V..
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală, deoarece:
Instanța nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea cauzei, încălcând dispoz.art.129 alin.5, art.292 alin.1, teza II și art.295 alin.2 C.proc.civ., întrucât nu a încercat să afle adevărul, care este situația de fapt și de drept în prezenta cauză, ci s-a mulțumit să preia din motivările instanțelor anterioare, fără a analiza probele de la dosar și fără a încuviința probele solicitate.
Instanța de apel reține în mod nelegal că instanța de fond a aplicat corect dispoz.art.6736 C.proc.civ., atâta timp cât nici unul dintre soți nu a înlăturat prezumția contribuției egale la dobândirea bunului comun, prin dovedirea unei contribuții diferite.
Instanța de apel reține cele de mai sus, în condițiile în care, pe de o parte, în mod nelegal a îngrădit pârâtei posibilitatea de a dovedi o altă contribuție, prin respingerea probelor solicitate, iar pe de altă parte, nu a analizat toate probele aflate în dosarul cauzei (cele de la judecarea fondului, cele depuse în apel – în al doilea ciclu procesual), încălcând dispozițiile art.129 alin.5 C.proc.civ.
De asemenea, instanța de fond și de apel au făcut o greșită aplicare dispoz.art.30 din Codul familiei și a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri a soților și stabilirea cotelor de contribuție, reținând o situație de fapt neconformă cu realitatea și nesusținută de probatoriile administrate în cauză.
C. de 50% pentru fiecare parte, se poate reține atunci când nu există dovezi privind contribuțiile părților, aceasta urmând a se prezuma. Or, în speța de față, pârâta a făcut dovezi cu privire la faptul că aceasta a realizat venituri, în timp ce pârâtul C. M. nu a realizat.
Or, în aceste condiții, instanța de apel, nu arată care au fost motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat probele depuse de pârâtă în susținerea cotei majoritare de contribuție (carte de muncă, adeverința de venituri, dovezi privind plata ratelor imobilului), de natură a răsturna prezumția de 50% reținută de instanță.
Recurenta consideră că, de vreme ce pârâtul C. M. nu a înțeles niciodată să se prezinte la judecata acestui dosar (aflat pe rolul instanțelor de 7 ani)pentru a face dovada contrară (aceea a dovezii veniturilor), dând dovadă de rea credință, înseamnă că acesta nu a avut venituri, iar instanța avea posibilitatea de a stabili cotele în funcție de înscrisurile aflate la dosar, depuse de către pârâtă.
Faptul că pârâtul C. M. nu a avut venituri, rezultă și din faptul că, creditoarea, anterior introducerii cererii de partaj, a încercat să execute pe alte căi pe debitorul său, însă executorul judecătoresc, în urma demersurilor făcute, a constatat că acesta nu are venituri sau alte bunuri, cu excepția acestui apartament în litigiu.
Deci, nu se poate reține faptul că nu a făcut dovezi de natură să înlăture prezumția contribuției egale, deoarece acestea existau la dosar.
Așa cum s-a mai arătat, singura contribuție pe care pârâtul C. M. a avut-o Ia achiziționarea apartamentului a fost de plată a sumei de 25.964.164 ROL (2596 lei), reprezentând jumătate din avansul achitat la încheierea contractului de construire, sumă pe care pârâta a și restituit-o acestuia, cu titlu de sultă, în baza tranzacției consfințite prin sentința civilă nr.3644/07.06.2005.
Mai mult, tot cu privire la cota de contribuție, instanța de apel reține: "Apelanta a susținut că din probele administrate rezultă că nu este egală contribuția la dobândirea bunului comun, dar în dosarul de fond s-au depus contractul de construire a unei locuințe cu credit nr. L 46/12.06.2000 încheiat de soții C., cu plata în rate, proces verbal de predare-primire din 03.01. 2011”.
Recurenta pârâtă nu înțelege raționamentul juridic al instanței de apel, ce legătura are contractul de construire cu stabilirea cotelor de contribuție.
Contractul face dovada comunității de bunuri, dar nu stabilește care sunt cotele de contribuție la achiziționarea acestuia.
Consideră că cele reținute de către instanța de apel nu reprezintă o motivare a hotărârii sale cu privire la îndepărtarea criticii privind cotele de contribuție, ci este o simplă reținere a unor fapte ("...s-a depus contractul de construire, etc."), fără o argumentare legală și o simplă preluare a unei așa-zise motivări din hotărârile din ciclurile procesuale anterioare.
În ceea ce privește cea de-a doua critică a apelului, respectiv aceea că, deși prevederile art.673 C.p.c. sunt imperative, instanța de fond încalcă acest text legal și nu respectă obligațiile prevăzute de acesta, ca la formarea și atribuirea loturilor să țină seama de criterii precum: natura bunurilor, domiciliul părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut îmbunătățiri, etc., recurenta învederează următoarele:
Pe de o parte, instanța de apel nu analizează această critică, mulțumindu-se să copieze ad literam motivarea Tribunalului, din primul ciclu procesual.
Pe de alta parte, instanța de apel în mod nelegal înlătură această critică, reținând că" în speță nu este relevantă poziția procesuală a coproprietarilor, față de situația specifică reprezentată de împrejurarea că partajul este cerut de unul dintre creditorii personali ai proprietarilor: astfel, atribuirea bunului se va face în raport de criteriile menționate de art.673 indice 9 C.proc.civ., dar și de restul circumstanțelor de fapt, specifice fiecare cauze având ca obiect cereri de această natură".
Recurenta apreciază că motivarea instanței de apel este atât nelegală, cât și abuzivă. Astfel, instanța de apel, deși menționează în mod generic faptul că atribuirea se face în condițiile art.673 indice 9, în realitate nu a făcut aplicarea acestui text de lege.
Instanța de apel nu arată care este temeiul legal în baza căruia înțelege să folosească alte criterii decât cele prevăzute în mod expres de art.673 indice 9 Cod de procedură civilă.
Se va observa că singurul criteriu avut în vedere de către instanță la atribuirea bunului către intimatul pârât, a fost acela al calității de debitor al creditoarei, fără a ține cont de dispozițiile legale în materie.
Chiar dacă partajul a fost solicitat de către creditorul unuia dintre soți, procedura de împărțire este tot cea prevăzută de art. 673 C.proc.civ. Nu există nici un text legal care să prevadă alte criterii de atribuire atunci când cererea este făcută de un creditor al unuia dintre soți sau care să dispună atribuirea imobilului supus partajului către soțul debitor, doar pentru că cererea a fost promovată de creditor și doar pentru a se îndestula creditorul, în dauna celuilalt soț.
Daca instanța ar fi făcut aplicarea criteriilor prevăzute de art. 673 C.p.c, se impunea ca imobilul săîi fie atribuit în natură pârâtei, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare, din care creditoarea se poate îndestula.
În opinia recurentei, hotărârea instanței de a atribui apartamentul intimatului pârât, fără a exista vreun temei legal, este excesivă și prejudiciabila pentru aceasta.
Este inadmisibil și total inechitabil, ca pârâta recurentă să plătească în mod exclusiv, mai bine de jumătate din prețul apartamentului, iar instanța de fond să-l atribuie pârâtului, care de 5 ani locuiește în altă parte, deși aceasta nu are altă locuință și are și un copil în creștere, doar pentru a se îndestula creditoarea, iar pârâtul a primit deja parte din sulta aferentă bunului; mai mult recurenta a achitat și creanța inițială a creditoarei cu scopul de a degreva bunul și a nu-și pierde unica locuință a sa și a fiicei sale.
În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța nu a ținut cont de modul de dobândire a imobilului și plățile făcute pentru achiziționarea acestuia, în sensul că la stabilirea modalității de împărțire instanța trebuie să aibă în vedere faptul că bunurile cumpărate în timpul căsătoriei cu credit constituie bunuri comune numai pentru partea corespunzătoare achitată de soți ca avans și a ratelor plătite nu însă pentru întreaga valoare a bunului contractat care include și ratele scadente în viilor și pe care urmează a le plăti soțul căruia i se va atribui bunul și va prelua obligația contractuală pe seama sa, recurenta pârâtă arată următoarele:
Atât din contractul de construire, cât și din înscrisurile depuse în apel (în cel de-al treilea ciclu procesual) - adresa DAFI, rezultă că bunul supus partajului nu este achitat integral.
Instanța de fond și de apel au înțeles să împartă valoarea de piață a întregului bun, în condițiile în care bunul supus partajului nu este achitat integral, fiind afectat de o sarcină, o datorie. Acesta este ipotecat în favoarea CGMB (prin DAFI), conf. art.5, din contractul de construire.
Instanțele nu au avut în vedere faptul că proprietatea comună de împărțit este formată nu numai din activ, reprezentat de dreptul de proprietate asupra bunului imobil, ci și din pasiv, reprezentat de diferența de preț rămasă de achitat către DAFI.
În opinia recurentei, bunul comun dobândit în timpul căsătoriei este reprezentat de valoarea părții imobilului care s-a achitat în timpul căsătoriei, respectiv cota de 23,97% din valoarea de piață a bunului supus partajului (în valoare de 73.516 Iei).
Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.673 indice 5 C.proc.civ. care prevede obligația instanței de a stabili creanțele născute din starea de proprietate comună, creanțe pe care proprietarii le au unii față de alții.
Apartamentul supus partajului a fost dobândit în baza contractului de construire cu credit nr.L 46/12.06.2000 încheiat cu Consiliul General al Municipiului București urmând ca prețul să fie achitat în rate lunare într-o perioada de 20 de ani.
În situația în care instanța de fond a reținut cota de 50% pentru fiecare parte (cotă contestată oricum) această cotă urma a se aplica asupra valorii părții din bun achitată în timpul căsătoriei respectiv până la data de 07.06.2005, nicidecum asupra valorii întregului imobil.
După această dată, se poate observa că toate ratele au fost achitate exclusiv de către recurenta pârâtă.
La data introducerii cererii de partaj formulată de creditoarea intimată, părțile nu mai aveau calitatea de soți, căsătoria fiind desfăcută în baza sentinței nr. 3144/07.06.2005, astfel că dispoz.art.33 C.fam nu sunt incidente în cauză.
Instanța de apel, în mod nelegal, respinge această critică, apreciind că "proprietatea . și ulterior desfacerii căsătoriei", fără a arăta potrivit cărui text legal a ajuns la această concluzie.
Prin sentința civila nr. 814A/12. 06.2008 a Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a admis acțiunea pauliana a M A. L. and Trading SRL și s-a constatat că tranzacția încheiată la data de 07.06.2005, ce face obiectul sentinței civile nr. 3644/07.06.2005 a Judecătorie sector 5, între recurenta pârâtă și C. M. N. este inopozabilă față de reclamanta din prezenta cauză.
Această inopozabilitate este însă în limita creanței ce a justificat admiterea acțiunii pauliene, respectiv suma de 30.959,32 lei.
Ca efect al admiterii acțiunii pauliene - care produce efecte relative și limitate, valabilitatea actului nu este afectată, ci actul este revocat numai în limitele creanței pentru a cărei realizare creditorul a intentat acțiunea pauliană, nicidecum pentru orice creanță ulterioară.
Deci, doar pentru creanța în sumă de 30.959,32 lei, tranzacția este inopozabilă, dar așa cum s-a arătat, această creanță s-a stins prin plata făcută de către pârâta recurentă.
Tranzacția este opozabilă față de intimata reclamantă, în raport de noua creanță în suma de 637.759 lei, rezultând din sentința comercială nr.5614/12.11.2009 a Tribunalului București - Secția a VII a comercială (solicitată abia în apel în primul ciclu procesual).
În aceste condiții, cu privire la cererea de partaj, justificată de creanța în sumă de 637.759 lei - precizată în apel, recurenta pârâtă apreciază că sentința civilă nr.3644/07.06.2005 a Judecătoriei sector 5, definitiva și irevocabila, are autoritate de lucru judecat.
Recurenta pârâtă a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3644/07.06.2005, în apelul din ciclul 2 procesual, însă a fost respinsă. Acest fapt nu-i îngrădește însă posibilitatea de a invoca această opozabilitate și autoritate de lucru judecat ca și apărare de fond.
Instanța de apel a respins critica pârâtei, arătând că "acțiunea revocatorie s-a soluționat definitiv și irevocabil prin dec.814A/2008 a Tribunalului București și dec.civ. nr.19R/15.01.2009 a C., prin care tranzacția încheiată de părți la data de 07.06.2005 cu privire la bunul comun, fiind revocată, acest aspect nu mai poate face obiectul unei alte analize".
Prin cele învederate prin critica sa, pârâta nu a cerut o nouă analiză, ci doar respectarea dispozițiilor deciziei nr. 814A/2008 a Tribunalului București, a limitelor acesteia, nu aplicarea ei abuziva și contrar dispozițiilor legale.
Prin cele reținute, recurenta pârâtă apreciază că instanța de apel nu a motivat hotărârea sa de respingere a acestei critici, care este motivul de fapt și de drept pentru care tranzacția se considera revocată și pentru creanța ulterioara pronunțării hotărârii nr.814A/2008 a Tribunalului București și deciziei nr.19R/15.01.2009 a C., respectiv pentru suma de 637.759 lei, rezultând din sentința comerciala nr.5614/12.11.2009 a Tribunalului București - Secția a VII a comerciala (solicitata abia în apel în primul ciclu procesual).
În speța de față, imobilul supus partajului a fost evaluat prin raport de expertiza la judecata fondului, la nivelul lunii aprilie 2009, la suma de 72.700 euro (306.700 lei).
Cu ocazia judecării apelului, în cel de-al treilea ciclul procesual, în care s-a pronunțat hotărârea atacată, pârâta a solicitai încuviințarea unei expertize tehnice, care să stabilească valoarea actuală de circulație a apartamentului, având în vedere că ultimul raport de expertiză s-a efectuat în anul 2009, iar piața imobiliară a suferit modificări majore, în sensul scăderii valorii imobilelor, pe fondul crizei economice.
Instanța i-a respins această solicitare, considerând-o neutilă cauzei.
Recurenta menționează că nu a formulat apel cu privire la valoarea bunului, deoarece la acel moment 2009, aceasta era valoarea reală de piață, însă nu a putut să prevadă, că acest dosar va trece prin 3 cicluri procesuale - timp de 4 ani, până se va judeca apelul pe fondul acestuia, astfel că valoarea bunului a suferit modificări pe piața imobiliară.
Potrivit normelor și principiilor care guvernează partajul bunurilor, valoarea bunului ce urmează a fi împărțită, este cea de la momentul rămânerii definitive a hotărârii. Or, prin speța de față, hotărârea a rămas definitiva în anul 2013, nu în anul 2009, pentru a fi avută în vedere o valoare a bunului raportată la acel moment, astfel încât recurenta solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei la rejudecare, urmând a se face un nou raport de expertiza care să stabilească valoarea actuală de piață a bunului.
Recursul este nefondat.
Recurenta critică legalitatea hotărârii pronunțate, apreciind că instanța de apel nu ar fi dat dovadă de rol activ în soluționarea prezentei cauze, încălcând prevederile art.129 alin.5, art.292 alin.1 și art.295 alin.2 Cod de procedură civilă, întrucât nu ar fi încercat să afle adevărul, nu ar fi analizat probele aflate la dosarul cauzei, fără a încuviința probele solicitate. De asemenea, recurenta apreciază că hotărârea instanței este nelegală sub aspectul reținerii egalității cotelor de contribuție ale părților la achiziționarea apartamentului, în condițiile în care, pe de o parte, i-ar fi îngrădit posibilitatea de a dovedi o altă contribuție, prin respingerea probelor solicitate, iar pe de altă parte, prin pretinsa omisiune de a analiza toate probele administrate în cauză.
Teza probatorie ce se tinde a fi dovedită – cota de contribuție a pârâtului C. M. la achiziționarea apartamentului ce face obiectul partajului - a fost dezlegată irevocabil prin sentințele anterior pronunțate. Astfel s-a constatat că pârâta – deși legal citată atât la termenul din 12.04.2007 la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu a partajului, cât și la termenele anterioare – nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite instanței constatarea cotei sale de contribuție la achiziționarea apartamentului și să răstoarne prezumția de egalitate stabilită de instanță în ceea ce privește cotele de contribuție ale pârâților.
Instanța de apel a analizat temeinicia și legalitatea sentinței primei instanțe pe baza tuturor înscrisurilor și probelor administrate în primă instanță, prin raportare la indicațiile instanței de recurs menționate prin decizia nr.1178/10.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Având în vedere lipsa formulării unei cereri reconvenționale a pârâtei care să confere acesteia posibilitatea de a răsturna această prezumție și prin care să solicite să i se atribuie provizoriu imobilul suspus partajului, instanța a stabilit corect că probele propuse de apelantă nu sunt utile soluționării cauzei și că pârâții au contribuit în mod egal la achiziționarea apartamentului respectiv.
Recurenta mai critică legalitatea deciziei pronunțate, apreciind că instanța de apel, deși menționează generic că atribuirea se face în condițiile art.6739 Cod de procedură civilă, în realitate, nu ar fi făcut aplicarea acestui text de lege, mulțumindu-se să copieze motivarea tribunalului din primul ciclu procesual. Nici această critică nu este întemeiată.
Prevederile art. 673 ind. 1 C.pr.civ. se referă explicit la situația în care părțile din procedura partajului sunt și cele care au un drept de proprietate comună asupra bunurilor supuse împărțelii (norma având următorul conținut: „judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de față, în afara cazurilor în care legea stabilește o altă procedura”).
Curtea apreciază că interpretarea și aplicarea acestei norme de procedură – dar și a celorlalte norme care se regăsesc în același capitol ce privește procedura împărțelii judiciare – în situații diferite decât cea înscrisă în ipoteza menționată, trebuie realizate prin prisma finalității demersului judiciar dedus judecății, și a imperativului realizării unei judecăți echitabile, în care exercițiul drepturilor procedurale să fie făcut cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute prin lege – astfel cum se impune prin prisma dispozițiilor art. 723 alin. 1 C.pr.civ.
În speță, reclamanta creditoare a solicitat partajarea apartamentului ce constituie bun comun al pârâtului debitor C. M. N. și al soției acestuia din urmă (pârâta C. V.), solicitând atribuirea bunului respectiv către soțul debitor, în scopul realizării creanței pe care o are împotriva acestuia, creanță în temeiul căreia era deja declanșată procedura executării silite la data inițierii litigiului pendinte.
În condițiile în care s-a reținut existența creanței astfel afirmate de reclamanta recurentă și că executarea silită a debitorului a fost inițiată în anul 2006 fără a se fi realizat plata acesteia pe parcursul a cca. 3 ani până la data judecării cauzei în fond, apare ca fiind de domeniul evidenței împrejurarea că solicitarea creditoarei reclamante ca bunul să fie atribuit (în urma partajului) către debitorul său constituia expresia exercitării cu bună credință a dreptului conferit prin art. 353 N.C.civ., pentru că în acest mod se creau premisele finalizării procedurii de executare silită ce a fost anterior inițiată, și a cărei finalizare a fost împiedicată de situația juridică de bun comun a imobilului urmărit.
Având în vedere că, astfel cum însăși instanța de apel a reținut, criteriile de atribuire expuse în cuprinsul art. 673 ind. 9 C.pr.civ. sunt exemplificative, iar nu limitative, acestea nu puteau constitui unic reper în aprecierea cu privire la copărtașul căruia urma să îi fie atribuit bunul, ci trebuia să se dea eficiență tuturor circumstanțelor reținute în cauză – astfel cum în mod judicios a procedat instanța de fond.
De asemenea, faptul că recurenta a achitat în cadrul primul ciclu procesual suma de 30.579,32 lei, nu prezintă absolut nicio relevanță de vreme ce această plată acoperă doar parțial creanța datorată de debitorul C. M..
Curtea reține că acest aspect cu privire la creanța creditoarei-reclamante a fost clarificat prin decizia civilă nr.126A/08.02.2012 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă pronunțată în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, stabilindu-se că „deși s-a achitat o parte din suma datorată [prin O.P. nr. 1/15.10.2010], respectiv 30.959,32 lei, executarea trebuie să continue pentru recuperarea celeilalte sume în limita cuvenită", respectiv a sumei de 637.759 lei, constatată prin sentința comercială nr. 5614/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr._, prin care pârâtul C. M. a fost obligat la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei PRIMERA PRINT S.R.L.
Astfel, față de dezlegarea irevocabilă a acestei chestiuni (împotriva acestei decizii nr.126/A/2012 a formulat recurs numai reclamanta și a vizat numai aspectul privind procedura de citare cu pârâta, prin decizia civilă nr.1772/2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, admițându-se recursul reclamantei și nu al pârâtei), observând și limitele rejudecării stabilite prin decizia civilă nr. 1178/10.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, este evident că aspectul privind opozabilitatea/inopozabilitatea tranzacției cu privire la creanța în cuantum de 637.759 lei, nu mai poate face obiectul unei noi cercetări judecătorești în această fază procesuală.
Aspectele legate de faptul că recurenta nu ar avea altă locuință, că pârâtul nu mai locuiește de 5 ani în apartamentul în litigiu sau că s-ar fi achitat o parte din creanță nu prezintă relevanță, în condițiile în care partajul este cerut de un creditor, în condițiile art. 33 alin.2 Codul familiei, potrivit cărora „cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său procesual poate cere împărțirea bunurilor comune …”; scopul urmărit fiind realizarea creanței. Curtea reține, de asemenea, că prin decizia civilă nr.814/12.06.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă (irevocabilă prin decizia civilă nr.19 R/15.01.2009 a Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală) s-a constatat deja irevocabil conduita abuzivă a recurentei care împreună cu pârâtul au fraudat drepturile reclamantei prin scoaterea de sub urmărire a imobilului respectiv.
O altă critică de pretinsă nelegalitate a hotărârii pronunțate vizează faptul că instanța de apel nu ar fi ținut cont de modul de dobândire a imobilului și plățile făcute pentru achiziționarea acestuia, în sensul că la stabilirea modalității de împărțire ar fi trebuit să se aibă în vedere că bunurile cumpărate în timpul căsătoriei cu credit constituie bunuri comune numai pentru partea corespunzătoare achitată de soți ca avans și nu și pentru întreaga valoare a bunului.
Și această critică este, de asemenea, nefondată.
Prin contractul de construire a unei locuințe cu credit nr.L46/12.06.2000, pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilul ce face obiectul litigiului, urmând ca prețul acestuia să fie achitat în rate pe o durată de 20 de ani.
Faptul că prețul acestui imobil a fost achitat integral sau urmează să fie plătit în rate nu prezintă absolut nicio relevanță, de vreme ce efectul încheierii contractului respectiv îl constituie transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil și nu asupra unei creanțe reprezentând valoarea ratelor achitate.
Susținerea recurentei în sensul că valoarea imobilului care ar fi trebuit reținută de instanță ar fi cea aferentă cotei de 23,97% din valoarea de piață a imobilului, care s-a achitat în timpul căsătoriei, echivalează cu a admite că pârâții dețin în coproprietate doar o cotă indiviză de 23,97% din imobil și nu întregul imobil, nu poate fi primită.
Valoarea ratelor achitate/neachitate vizează exclusiv raporturile pârâților cu unitatea bancară, în calitate de părți contractante a creditului respectiv, neproducând însă nici un efect asupra transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv.
Așadar, instanța de apel în mod corect a respins criticile recurentei, stabilind că în patrimoniul devălmaș dobândit de soți, care urmează a fi împărțit nu intră o cotă parte, ci dreptul de proprietate asupra imobilului în întregul său, motiv pentru care obiectul partajului trebuie să fie imobilul la valoarea sa de circulație, iar nu partea din preț achitată până la data cererii de partaj.
Recurenta critică legalitatea deciziei pronunțate, apreciind că dispozițiile art. 33 Codul familiei nu ar fi aplicabile în cauză întrucât pârâții nu ar mai fi avut calitatea de soți, la momentul introducerii cererii de partaj.
Apărarea este neîntemeiată întrucât cererea pentru împărțirea bunurilor comune se poate introduce fie după desfacerea căsătoriei prin divorț, pe calea unei acțiuni principale, fie odată cu acțiunea de divorț, sau în orice moment după aceea.
Faptul că prin sentința nr. 3144/07.06.2005 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre soți nu prezintă nicio relevanță sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 33 Codul familiei, de vreme ce sub aspect patrimonial raporturile dintre pârâți nu au încetat, acestea continuând să subziste, față de revocarea tranzacției consimțite prin această hotărâre, constatându-se irevocabil inopozabilitatea acesteia față de intimata - reclamantă.
Prin urmare, starea de codevălmășie existentă între pârâți nu a fost sistată prin sentința nr. 3144/07.06.2005, astfel încât dispozițiile art. 33 Cod familiei își găsesc pe deplin aplicabilitatea în cauză, fată de menținerea regimului juridic al comunității de bunuri reglementat de 30 alin. 3 Codul familiei.
Prin decizia irevocabilă nr. 814/12.06.2008, instanța a dispus revocarea tranzacției încheiate de pârâți, consecința imediat următoare fiind aceea ca (în ceea ce o privește pe reclamantă) bunul s-a reîntors în patrimoniul pârâților, fiind deținut în devălmășie.
Prin această hotărâre irevocabilă, nu s-a dispus revocarea parțială a actului atacat, rezultând evident că tranzacția a fost revocată în totalitate, și nu în limitele creanței invocate inițial, motivat de faptul că numai prin reintrarea bunului în patrimoniul pârâților, urmată de atribuirea acestuia pârâtului, reclamanta se află în situația de a-și recupera creanța pe care o deține împotriva debitorului.
De asemenea, față de caracterul indivizibil al bunului imobil, tranzacția nici nu putea fi revocată numai parțial, de vreme ce bunul imobil a fost singurul obiect derivat al actului atacat.
Recurenta pretinde că instanța de apel în mod greșit ar fi respins proba privind încuviințarea unei expertize tehnice care să stabilească valoarea de circulație a apartamentului având în vedere că ultimul raport de expertiză s-a efectuat în anul 2009, iar piața imobiliară a suferit modificări majore în sensul scăderii valorii imobilelor, pe fondul crizei economice, dar Curtea reține că recurenta nu a contestat sentința primei instanțe sub aspectul valorii apartamentului, astfel încât în mod corect instanța de apel a respins proba privind încuviințarea efectuării unei expertize tehnice ca nefiind utilă cauzei.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. V., împotriva deciziei civile nr.896 A din 03.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . AND TRADING SRL și cu intimatul-pârât C. M. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. I. A. H. C. G.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnored.B.I./R.L.
2 ex./28.08.214
T.B- Secția a III-a – C.M.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 593/2015. Curtea... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1455/2013. Curtea... → |
|---|
