Expropriere. Decizia nr. 303/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 303/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 303 A
Ședința publică de la 08.10.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant T. I., cu domiciliul ales la CAv. C. I. din București, . nr. 3, ., ., împotriva sentinței civile nr. 431/01.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D. C., domiciliat în București, .. 26, ., intimații pârâți C. pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București și M. București prin Primarul General – C. de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și intimații intervenienți F. V., domiciliat în București, ., ., sector 1, G. C., domiciliată în com. Revricea, Cracimești, ., P. C., domiciliată în București, Calea V. nr. 33-35, ., sector 1 și în București, .. 26, ..2, ., P. D., domiciliat în București, .. 26, ..2, ., sector 5 și S. C., domiciliată în București, Calea V. nr. 33-35, ., sector 1, având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant T. I. personal și asistat de avocat C. I., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât M. București prin Primarul General – C. de Aplicare a Legii nr. 198/2004 reprezentat de avocat C. Tease, cu delegație de substituire din partea avocatului Ș. C., cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul reclamant S. D. C. personal, lipsind intimata pârâtă C. pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București și intimații intervenienți F. V., G. C., P. C., P. D. și S. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța procedează la identificarea intimatului reclamant S. D. C., care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberat de SPCEP S 1 birou nr. 3, la data de 23.09.2009. declară că este de acord cu retragerea sa din cauză și depune la dosar o declarație notarială în acest sens.
Apărătorul apelantului reclamant T. I. precizează că S. D. C. nu mai are calitatea de reclamant. Să se constate că a depus o declarație în acest sens și la instanța de fond.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului reclamant T. I. solicită admiterea apelului. Să se constate că pe parcursul judecării cauzei a apărut Legea nr. 255/2010, care a abrogată Legea nr. 198/2004 și la art. 22 din Legea nr. 255/2010 se prevede că expropriatul nemulțumit se poate adresa instanței în termenul legal de prescripție de 3 ani. În acest sens a depus la dosar decizia 4158/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se motivează într-un caz similar că în raport de împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010 prin care a fost abrogată Legea nr. 198/2004, temeiul juridic al cererii deduse judecății care spune că expropriatul nemulțumit se poate adresa instanței competente, se impune casarea hotărârii prin care s-a reținut ca tardiv introdusă cererea dedusă judecății. Instanța de fond a făcut referire la această decizie și a considerat că privește alte aspecte. Apreciază că instanța nu a citit cu atenție această decizie.
Având în vedere că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată, consideră că li se permite ca în termen de 3 ani să formuleze această contestație împotriva deciziei de expropriere.
Arată că petentul a formulat în termen de 30 de zile contestație împotriva acestei decizii, însă din eroare aceasta a fost depusă la Primăria Municipiului București, unde s-a dat un număr de înregistrare și a rămas undeva la dosar, nefiind înaintată instanței de judecată. La instanța de fond Primăria Municipiului București nu a mai recunoscut înregistrarea acestei cereri. Având în vedere că imobilul a fost demolat, iar petentul a refuzat exproprierea și nu a mai apucat sa-și strângă lucrurile personale nu mai poate face această dovadă.
Să se constate că prescripția nu a fost pusă în discuție la primul termen de judecată, ci la ultimul termen, după administrarea probatoriului. La ultimul termen de judecată Primăria Municipiului București a invocat că cererea nu a fost formulată în termen. Consideră că nu se putea primi această excepție, nefiind formulată la primul termen de judecată.
Arată că instanța de fond le-a respins proba cu martori, prin care ar fi dovedit existența construcțiilor ridicate fără autorizație. Motivul respingerii acestei probe a fost că nu au putut să indice pe loc numele ași adresa martori. Numele a fost indicat, dar nu au putut indica adresa pentru că aceste persoane au fost expropriate. În ceea ce privește construcțiile ridicate fără autorizație, care au fost demolate în mod abuziv, fără a se acorda despăgubiri, consideră că termenul de prescripție ar fi fost de 3 ani și nicidecum de 30 de zile pentru a li se acorda despăgubiri.
Să se constate că Primăria Municipiului București a refuzat depunerea fotografiilor făcute construcției, cu toate că nici o casă nu a fost demolată înainte de efectuarea acestor fotografii. Primăria Municipiului București a arătat că nu au fost efectuat aceste fotografii. Precizează că au înscris la cartea funciară construcțiile ridicate fără autorizație, figurau într-o schiță întocmită de un expert și se plătea impozit pentru acestea. Se putea constata existența lor din înscrisurile de la dosar. Solicită reținerea cauzei spre rejudecare pe acest capăt de cerere și să li se dea posibilitatea de a demonstra cu martori existența acestor construcții.
În ceea ce privește daunele morale, dreptul de uzufruct și despăgubiri pentru bunurile distruse instanța în mod greșit a respins acțiunea, considerând că reclamantul nu este prejudiciat și că este suficientă suma acordată drept despăgubire. Solicită să se constate că suma acordată este foarte mică, având în vedere că reclamantul locuia cu cei trei copii, care la rândul lor aveau familii și din acest motiv reclamantul ridicase acele anexe.
Prin expropriere s-a acordat o sumă mică cu care se poate cumpăra o locuință mică și nu se mai poate respecta dreptul de uzufruct al reclamantului, care este pensionat și nu poate plăti chirie. Primăria Municipiului București nu a dispus scoaterea din locuință a bunurilor personale la demolarea imobilului.
P. aceste motive solicită admiterea apelului. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului pârât M. București prin Primarul General – C. de Aplicare a Legii nr. 198/2004, cu privire la excepția tardivității, arată că aceasta este o excepție de ordine publică și poate fi invocată la orice moment al judecării cauzei. În mod corect instanța a admis această excepție, având în vedere că la momentul în care a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea contestației, cât și la momentul s-a încheiat termenul erau pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 198/2004. Faptul că reclamantul vine la acest moment și susține că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu poate fi luat în considerare, având în vedere că această lege a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2010, când trecuse demult termenul pentru formularea contestației. Instanța de fond în mod corect a făcut această distincție, termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 198/2004 este un termen de decădere.
S-a invocat faptul că reclamantul ar fi depus o contestație în termenul de 30 de zile la Primăria Municipiului București, însă nu mai poate face această dovadă. Sunt puși în situația de a face dovada unui fapt negativ, ceea ce este imposibil.
Se solicită prin motivele de apel să se aibă în vedere faptul că pentru capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru construcțiile ridicate fără autorizație i se aplică termenul de prescripție de 3 ani, însă solicită să se constate că există la dosar o precizare la acțiune prin care se solicită stabilirea despăgubirilor pentru anexele - construcții. Instanța va observa că finalul acestei precizări s-a prevăzut Legea nr. 198/2004, astfel încât solicitarea acordării de despăgubiri pentru aceste construcții a fost solicitată în temeiul legilor privind exproprierea, iar în apel se precizează că acest capăt de cerere este o obligație de a face și termenul de prescripție este de 3 ani. Aceasta poate fi considerată o cerere nouă în apel.
Cu privire la faptul că reclamantul ar fi fost evacuat solicită să se constate că s-a depus la dosar că reclamantul a primit somație. Din înscrisurile depuse la dosar se va constata că înscrierea construcțiilor ridicate fără autorizație în cartea funciară sunt ulterioare exproprierii, astfel încât nu pot fi acordate despăgubiri și nu s-a făcut nici dovada existenței acestora.
P. aceste motive solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 1 și declinată în favoarea Tribunalului București prin sentința civilă nr. 9918/2011, astfel cum a fost precizată și completată succesiv la 06.10.2011 și la 30.03.2012 (f. 7 și 54) reclamanții T. I., P. C. și S. D. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General – C. pentru Aplicarea Legii 198/2004 anularea Hotărârii de stabilirea a despăgubirilor nr. 55/30.07.2010, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul din București, ., sector 1 format din construcții de 32,20 mp și teren în suprafață de 42,99 mp situat sub construcție.
De asemenea, reclamantul a solicitat despăgubiri și pentru construcțiile edificate în curtea imobilului, fără autorizație (două camere, două bucătării, patru holuri, trei WC cu duș, o magazie, un chioșc metalic, o pivniță) în suprafață totală de 73,65 mp, a solicitat despăgubiri pentru dreptul de uzufruct pe care îl avea asupra imobilului ca urmare a contractelor încheiate cu P. C. și S. D. C. (prin care reclamantul și-a păstrat dreptul de uzufruct), a solicitat daune morale pentru evacuarea sa pe timp de iarnă și fără a avea o altă locuință și fără a-i fi asigurat un adăpost, precum și despăgubiri pentru bunurile mobile pierdute sub dărâmăturile rămase în urma demolării imobilului.
De asemenea, reclamantul a formulat, în temeiul art. 57 C.p.c., în cadrul cererii precizatoare (f. 54), o cerere de chemare în judecată a altor persoane care ar fi putut pretinde aceleași drepturi ca și el, respectiv a intervenienților P. C., P. D., S. D. C., F. V., G. C., S. C..
Cererea a fost formulată în condițiile în care P. C. și S. D. C., coreclamanți în acțiunea inițială, au renunțat la judecata acțiunii lor, renunțare de care s-a luat act la 27.04.2012 (f. 64).
Au fost atașate hotărârea atacată și actele care au stat la baza emiterii acesteia.
A fost întocmit un raport de expertiză evaluatorie imobiliară.
Pârâtul a invocat excepția tardivității contestației, excepție a cărei soluționarea a fost prorogată pentru momentul soluționării fondului.
Prin sentința civilă nr. 431 din 01.03.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția tardivității cu privire la capetele de cerere vizând majorarea cuantumului despăgubirilor acordate prin Hotărârea 55/2010 a P.M.B. – C. de Aplicare a Legii 198/2004 și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile ridicate fără autorizație și a respins aceste capete de cerere, ca tardive.
A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane și cererea privind cheltuielile de judecată.
Analizând excepția, tribunalul a constatat că aceasta nu poate viza decât aspectele ce țin de contestarea despăgubirilor acordate prin hotărârea atacată, adică a cuantumului acestora și a întinderii imobilului la care exproprierea s-a referit, întrucât numai această contestație și în aceste limite era supusă unui termen de declarare a căii de atac, sub sancțiunea expresă a decăderii, conform art. 9 alin. 1 din Legea 198/2004.
Cu alte cuvinte, excepția tardivității vizează doar capetele acțiunii de față care se referă la majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul din București, ., sector 1 format din construcții de 32,20 mp și teren în suprafață de 42,99 mp situat sub construcție, precum și la acordarea de despăgubiri inclusiv pentru construcțiile ridicate fără autorizație.
Tribunalul a constatat, din înscrisul de la fila 133 din dosarul de față, că reclamantul a primit sub semnătură hotărârea de stabilire a despăgubirilor la data de 06.10.2010, dată de la care curge termenul de 30 de zile pentru contestare, prevăzut sub sancțiunea decăderii de art. 9 alin. 1 din Legea 198/2004, termen care s-a împlinit la 06.11.2010, contestația fiind introdusă la 18.11.2010, cu aproape două săptămâni peste termen.
În privința apărărilor reclamantului referitoare la art. 2513 din Noul cod civil referitor la prescripție, au fost înlăturate, întrucât termenul în cauză este unul de decădere și nu de prescripție.
De asemenea, pretinsa contestatare a hotărârii de expropriere în termen de 30 de zile la Primăria Municipiului București nu a fost dovedită și nu rezultă din actele dosarului.
Tot așa, împrejurarea că pe rolul Judecătoriei sectorului 1 se afla un dosar având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei soții a reclamantului nu conducea la prorogarea termenului de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor de către cei interesați (menționați în respectiva hotărâre).
În ceea ce privește decizia pronunțată într-o speță de către Înalta Curte de Casație și Justiției și depusă la dosar de către reclamant, aceasta se referă la o cu totul altă ipoteză decât cea de față, respectiv Înalta Curte a înlăturat o tardivitate în condițiile în care hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu fusese comunicată legal celui interesat.
În fine, fiind vorba despre un termen de decădere, nedepunerea contestației în termen conduce la însăși stingerea dreptului subiectiv, astfel încât adoptarea ulterioară a Legii 255/2010, care reglementează la art. 22 un termen de prescripție de trei ani pentru exproprierile făcute în temeiul respectivului act normativ, nu influențează tardivitatea acțiunii de față, întrucât dreptul subiectiv fiind odată stins, nu mai poate renaște sub imperiul unei noi legi.
În privința capătului de cerere referitor la daunele morale, instanța de fond a reținut că procedura exproprierii este una legală, iar împrejurarea că reclamantul a fost evacuat iarna din imobil și nu a avut posibilitatea de a-și asigura o locuință nu stă în culpa expropriatorului, în condițiile în care acesta a pus la dispoziție despăgubiri bănești, care nu au fost contestate în termen; singura ipoteză în care puteau fi pretinse respectivele daune morale este aceea în care situația reclamantului ar fi fost urmarea unor acțiuni abuzive sau nelegale ale expropriatorului, cum ar fi fost situația în care nu ar fi fost înștiințat în prealabil despre iminenta sa evacuare, ceea ce nu este cazul în dosarul de față, întrucât Primăria Municipiului București l-a notificat pe reclamant cu privire la faptul că urmează să fie evacuat ca urmare a exproprierii (f. 127, f. 90).
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la bunurile mobile pretins rămase sub dărâmături, s-a avut în vedere atât faptul că expropriatorul a înștiințat și somat în prealabil pe reclamant cu privire la obligația de a părăsi imobilul, ceea ce implica și ridicarea tuturor bunurilor de interes din spațiu, ceea ce înseamnă că nu există o faptă ilicită a pârâtului, cât și în nedovedirea existenței acestor bunuri.
Cât privește despăgubirile solicitate pentru dreptul de uzufruct de către reclamant, acestea sunt parte din despăgubirile globale pentru imobil și nu suplimentare acestora.
Ca urmare a respingerii acțiunii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în judecată a altor persoane (intervenienții) care ar fi putut pretinde aceleași drepturi, precum și cererea privind cheltuielile de judecată.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.284 Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. I..
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit s-a respins ca tardive capetele de cerere vizând majorarea cuantumului despăgubirilor acordate prin Hotărârea 55/2010 a P.M.B. - C. de Aplicarea Legii nr. 198/2004 și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile ridicate fără autorizație la imobilul din București, . sector 1.
Pe parcursul judecării prezentei cauze a fost adoptată Legea nr. 255/2010 prin care a fost abrogată Legea nr. 198/2004 care în art. 22 dispune ca expropriatul nemulțumit se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție de 3 ani.
Astfel ca, cererii de fata întemeiata pe dispozitiile art.9 din Legea 198/2004 si art. 21-27 din Legea 33/1994, îi sunt pe deplin aplicabile normele de procedura stipulate in noul act normativ - Legea 255/2010 -adoptat si intrat in vigoare in cursul solutionarii cauzei, de imediata aplicare a raportului juridic dedus judecatii, potrivit aceluiasi principiu aflat in complementaritate cu principiul neretroactivitatii legii civile, consactrat de dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei si art. 1 C.civ. In acest sens s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia 4159/2011 Sectia Civila si de proprietate intelectuala .
În ce priveste obligarea paratei la acordarea de despagubiri pentru constructiile demolate de parata care au fost ridicate fara autorizatie, pentru motivele de mai sus cererea trebuie considerata in termen. In plus acest capat de cerere este o obligatie de a face iar termenul de prescriptie este de 3 ani. In cauza reclamantul a facut dovada cu certificatul fiscal si dosarul cadastral ca aceste constructii au existat si au fost identificate la adresa.
Reclamantul arată că pârâta trebuia sa-i acorde despagubiri si pentru imobilele neinscrise in Cartea funciara. Reclamantul solicită să se constate ca Statul roman si parata i-au recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor anexe devreme ce ele erau inscrise la Directia Taxe si impozite si existau in fapt la momentul inventarierii.
Constructiile au fost ridicate fara autorizatie, cu acordul tacit al primariei. Toate constructiile au fost declarate la primarie, reclamantul a platit impozitul pentru ele asa cum rezulta din adresa DITL sector 1 si in Registrul agricol si urmau a fi inscrise in Cartea funciara in conformitate cu procedura stabilita prin Legea 453/2001 si Ordonantei de Urgenta 64/2010 publicata in MO nr. 451/2.07.2010 care prevede . si intabularea tuturor constructiilor ridicate inainte de anul 2001.
Reclamantul a arătat că a investit bani in acele constructii si nu a putut recupera materialele, casa fiind demolata abuziv, fara prealabila si dreapta despagubire pentru toate constructiile demolate. Nici regimul comunist nu a intrat cu buldozerul in casele proprietate personala fara a le acorda mai intai o alta locuinta pe masura numarului de persoane expropriate si fara despagubire. Nici o masura luata de stat nu trebuie sa incalce dreptul de proprietate al cetateanului si nici o expropriere nu trebuie facuta fara dreapta si prealabila despagubire.
În mod greșit instanța de fond a respins proba cu martori pe care reclamantul a solicitat-o în dovedirea existenței construcțiilor pentru faptul că nu a putut indica pe loc la termenul de solicitare de probe numele și adresa martorilor. Având în vedere că martorii pe care reclamantul voia să-i audieze erau tot persoane expropriate, vecini cărora nu le cunoștea adresa, reclamantul a solicitat ca în termen de 5 zile să i să permită să depună lista martorilor în conformitate cu art. 186 alin. 2 Cod procedură civilă sau să-i aducă personal la următorul termen pentru ascultarea lor în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. 4 Cod procedură civilă.
Construcțiile au fost ridicate de reclamant, pentru ca familia acestuia foarte numeroasă să poată locui. În imobilul din . locuiau trei familii, reclamantul cu soția și două din fiicele acestuia cu soții și copii lor, în total 7 persoane. Fiecare din aceste trei familii avea locuința proprie cu baie și bucătărie iar la poarta deținea un chioșc care a fost folosit ca spațiu comercial.
Din cauza faptului că bunurile reclamantului inclusiv fotografiile au fost distruse sub dărâmîturi la demolare, acesta nu a mai deținut fotografii cu imobile pentru a le depune la dosar.
Reclamantul arată că se află în situația de a locui cu chirie, atât el cât și copii acestuia, pentru că în loc de trei locuințe primăria le-a acordat despăgubiri care abia ajung pentru o singură locuință.
În plus, reclamantul a aratat instantei ca a depus o contestatie la Primaria Municipiului Bucuresti, imediat dupa primirea hotararii insa datorita faptului ca imobilul a fost demolat cu toate bunurile personale care s-au pierdut sub daramaturi, nu mai detine bonul cu nr. de inregistrare a acestei contestatii. Primaria Municipiului București nu a venit in sprijinul reclamantului si nu a recunoscut depunerea acestei contestatii. Primaria Municipiului București trebuia sa trimita contestatia la instanta ori sa-l indrume pe contestator la instanta de judecata si nu sa retina contestatia. Concomitent se desfasura procesul de succesiune de pe urma defunctei sotii a reclamantului, numita T. A. dosarul_/299/2009 si partajarea sumei rezultate din expropriere dosar solutionat prin sentinta civila nr._/26.10.2010, astfel ca nu era stabilit dreptul fiecarui mostenitor si persoana indreptatita sa primeasca despagubirile, fapt ce l-a impiedicat sa conteste la instanta hotararea de expropriere.
ln ce priveste daunele morale, dreptul de uzufruct si bunurile distruse, instanta trebuia sa acorde aceste daune intrucat reclamantul a fost grav prejudiciat prin aceasta expropriere
In urma exproprierii s-au acordat despagubiri mici care nu ajung pentru cumpararea unei locuinte pentru toate persoanele expropriate din aceasta casa, fiicele reclamantului care aveau obligatia de a-i respecta dreptul de uzufruct nu au nici ele posibilitatea de a îl ajuta, astfel ca atat ele cat si reclamantul au ramas pe drumuri, fara locuinta si fara bunuri.
Reclamantul a arătat că primăria l-a expropriat fara un preaviz, fara sa-i asigure o alta locuinta, astfel ca nu a avut posibilitatea sa mute lucrurile din casa fiind voluminoase. Reprezentantii primariei nu au scos din casa bunurile, ci doar doua butelii de aragaz care puteau exploda, restul bunurilor fiind toate distruse, mobilier, electrocasnice, lucruri de imbracamint, bunuri de familie, acte etc .
Evacuarea s-a produs in plina iarna in ianuarie cand zapada si frigul faceau imposibila lasarea in ., insa parata nu a tinut cont si i-au lasat fara locuinta si fara bani .
Reclamantul a invocat faptul că nu a fost lasat sa-și ridice bunurile personale din locuinta la momentul demolarii, acestea disparand sub daramaturi, solicitând repararea prejudiciului moral adus prin demolare a locuintei, pentru lasarea fortata fara un adapost provizoriu in timpul iernii, pentru distrugerea si deposedarea de toate bunurile acestuia mobile aflate in locuinta. Reclamantul arată că a suferit enorm cand a vazut bunurile, casa acestuia sub rotile buldozerelor, ca a dormit pe strazi si pe la persoane cunoscute care i-au imprumutat haine, paturi si bani. Reclamantul arată că este pensionar, are peste 70 de ani si nu are posibilitati materiale pentru a plati o chirie la pretul pietei.
Faptul ca reclamantul a deschis un proces pe rol a impiedicat ridicarea banilor, acestia fiind blocati pana la finalizarea litigiului. Este o masura abuziva intrucat îi obstructioneaza accesul liber la justitie si l-a determinat să renunte la proces pentru a putea ridica banii si a cumpara o alta locuinta .
Reclamantul a arătat că a incercat să își asigure viitorul la batranete prin rezervarea unui drept de uzufruct si prin ridicarea unor constructii, unde putea locui decent cu familia și s-a trezit ca statul este cel care îl lasa fara locuinta, fără ca acesta să aibă cea mai mică culpă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Pe planul dreptului intertemporal, fiind vorba de un trecut juridic (facta praeterita), în mod logic, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, acesta rămâne guvernat, conform regulii tempus regit actum, de legea veche. Dacă un fapt trecut ar produce efecte necunoscute legii sub imperiul căreia s-a născut, aceasta ar impune, în mod vădit nelegal și nefiresc, violarea regulii neretroactivității înscrise imperativ în art. 1 C.civ.
Prin urmare, în lipsa unei prevederi legale exprese, adică a unui ordin formal și neîndoielnic al legiuitorului, soluțiile de drept intertemporal aplicabile unor facta futura nu pot fi deduse pe cale de interpretare. Prezumția de neretroactivitate pe care legea o leagă expres prin art. 1C.civ. și art. 15din Constituție este irefragabilă, ceea ce exclude, pentru a nu face loc retroactivității, posibilitatea înlăturării ei pe cale de interpretare.
În speță, apelantul reclamant a contestat prin prezenta acțiune Hotărârea de stabilirea a despăgubirilor nr. 55/30.07.2010, primită de acesta sub semnătură la data de 06.10.2010.
Atât la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor cât și la data comunicării acesteia către beneficiari, dispozițiile art.9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004 prevedeau că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.
Acest termen s-a împlinit la data de 06.11.2010, calculat de la data comunicării (06.10.2010), iar legea nr. 255/2010, privită ca lege nouă în această materie, nu numai că a intrat în vigoare ulterior împlinirii termenului de contestare, respectiv la data de 23.12.2010, ci mai mult, chiar pe parcursul desfășurării prezentului litigiu.
Prin urmare, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, prin care termenul prescris constării hotărârilor de stabilire a despăgubirilor a fost mărit de la 30 de zile la 3 ani (art. 22), termenul de 30 de zile prevăzut de legea anterioară (Legea nr. 198/2004) pentru contestarea a hotărârii de stabilire a despăgubirilor era împlinit sub imperiul legii vechi, în mod corect a apreciat instanța de fond că acesta scapă acțiunii legii noi.
Față de acestea, având în vedere că apelantul reclamant a introdus prezenta contestație la 18.11.2010, cu aproape două săptămâni peste termen, în mod corect că aceasta este tardivă.
Tardivitatea constatată de către instanța de fond afectează atât cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobil (teren și construcțiile edificate pe acesta), înstrăinat către numiții P. C. și S. D. C., prin contractele autentificate sub nr. 546/25.09.2009 și nr. 2666/28.10.2009, cât și valoarea dreptului de uzufruct viager, păstrat de apelant în urma înstrăinării nudei proprietăți prin contractele arătate, întrucât, prin Hotărârea de Stabilire a despăgubirilor nr. 55/30.07.2010, suma acordată cu acest titlu a încorporat și acest drept.
În ceea ce privește critica referitoare la respingerea capătului de cerere referitor la bunurile mobile pretins rămase sub dărâmături, Curtea constată că, deși apelantul reclamant a enumerat aceste bunuri (fila 32 – dosar fond) nu a produs nicio dovadă din care să rezulte existența acestora în imobil la data demolării, deși sarcina probei îi revenea, potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de apelantul reclamant, Curtea reține că, deși Primăria Municipiului București l-a notificat pe reclamant că urmează să fie evacuat (filele 127 și 123 – dosar fond), in cuprinsul acestei notificări nu se comunica catusi de putin data la care trebuie sa aiba loc evacuarea si data la care urmeaza a avea loc demolarea imobilului, ci doar se comunica faptul ca a fost consemnata despagubirea si ca urmare a acestei consemnari „M. Bucuresti a preluat posesia imobilului, incepand de azi, data prezentei”. Se constata ca aceasta data nu este mentionata nicaieri in cuprinsul comunicarii ( fila 123 dosar fond ). Nu este mentionat catusi de putin ce semnificatie are aceasta „preluare in posesie”, anume daca inseamna obligatia reclamantului de a evacua imobilul. Iar daca „preluarea in posesie” semnifica obligatia reclamantului de evacuare a imobilului, se pune problema cand era obligat reclamantul sa evacueze imobilul, anume chiar de la data „preluarii in posesie”, deci concomitent cu primirea corespondentei, sau mai avea la dispoziție un termen in acest sens.
Analizand legislatia existenta in materia incidenta, Curtea constata ca potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 33/ 1994 „În cazul exproprierii unor clădiri cu destinație de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de proprietari și a chiriașilor al căror contract de închiriere a fost legal perfectat, înainte de înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 26”.
Asadar, in legea cadru nr. 33/ 1994 se prevede obligatia „asigurarii de către expropriator a spațiului de locuit, potrivit legii”, la cererea persoanelor expropriate. Legea nr. 198/ 2004 ca lege speciala aplicabila in cauza nu contine, însă, nici un fel de prevederi legate de acest aspect, în normele metodologice menționându-se doar ca luarea in posesie poate avea loc in 10 zile de la data consemnarii despagubirilor: „Expropriatorul poate intra în posesia terenurilor afectate de construcții cu destinația de locuință în termen de 10 zile calendaristice de la data la care obligația de plată a despăgubirilor a fost îndeplinită”.
Însă, legislația nu prevede o procedura concreta de „luare in posesie”, de incunostiintare a persoanelor implicate despre obligatia lor de a elibera locuinta . si nici despre demolarea efectiva.
Dincolo de aceste lacune legislative semnificative, data fiind importanta intereselor in discutie, Curtea apreciaza ca procedura efectiva de luare in posesie a unei locuinte trebuie sa implice in mod absolut necesar obligatia de a aduce la cunostinta persoanelor implicate obligatia efectiva de a elibera imobilul, data la care trebuie sa aiba loc aceasta eliberare, precum si faptul ca va avea loc, la o anumita data preconizata, demolarea efectiva.
Trebuie avut in vedere ca este vorba de locuinte, precum si de faptul ca potrivit aceleiasi legislatii persoanele expropriate nu au posibilitatea reala de a incasa despagubirile anterior evacuarii si demolarii in masura in care inteleg sa isi exercite un drept legal de a contesta despagubirile acordate. Reclamantul sunt in aceasta situatie, in intervalul de 3 ani scurs de la data exproprierii nefiind in masura sa incaseze suma acordata drept despagubiri de catre expropriator.
Or, data fiind aceasta situatie, expropriatorul este obligat sa urmeze o procedura care sa ofere persoanelor implicate, pe cat posibil, posibilitatea de a isi asigura interesele ., macar sa fie in masura sa isi preconizeze o solutie locativa.
Nu poate fi apreciata ca fiind legala o procedura care notifica o „luare in posesie” formala, al carui continut ramane nedeterminat, nespecificat in concret partii pentru ca aceasta sa fie in masura sa ii inteleaga semnificatia, fara sa fie notificata aceasta persoana despre obligatia sa de a elibera efectiv imobilul si ca locuinta urmeaza a fi demolata, fara notificarea unei date estimate a acestei masuri. Nu se poate cere unei persoane aflata . ca de indata ce primeste o instiintare de natura celei primite de reclamant, de „luare in posesie”, sa evacueze de indata imobilul, atata timp cat acesta nu cunoaște data preconizata a demolarii si cu atat mai mult, in mod esential, cat timp nu dispune de mijloacele financiare pentru a isi asigura de indata nevoile locative ( suma stabilita drept despagubiri neputandu-i fi eliberata cat timp acesta intelege sa conteste in instanta, in exercitarea unui drept legal si legitim, aceasta suma). Curtea apreciază că nu poate fi considerata in culpa partea care, primind o asemenea instiintare formala de „luare in posesie” si neavand alte mijloace materiale sa isi asigure o alta locuinta, a inteles sa mai ramana in locuinta, atata timp cat nu i se adusese la cunostinta propriu-zis obligatia de evacuare si consecinta demolarii la o anumita data.
În acest sens, Curtea se raportează la modalitatea de executare a unui titlu executoriu reprezentat de o hotarare judecatoreasca, pronunțată într-un proces derulat in fata instantelor de judecata la care partea a participat si desi cunoaste obligatia stabilita in favoarea sa in mod concret prin hotararea judecatoreasca, totusi legea prevede o procedura de executare silita care permite debitorului sa ia la cunostinta de iminenta executarii si ii lasa acestuia un termen (5 zile de la primirea somatiei in cazul unei evacuari) in care sa poata sa isi asigure interesele.
Or, in cazul exproprierii, astfel cum este reglementata prin legile existente, nicio procedura de punere in executare care sa conserve si drepturile legitime ale persoanelor supuse exproprierii nu este reglementata, legiferandu-se doar o „luare in posesie” formala, care pune pe proprietarii locuintei expropriate in situatii limita, cum a fost expus apelantul reclamantul. De fapt, trebuie remarcat ca legislatia existenta nu prevede nici macar obligatia de a notifica „luarea in posesie”, caci potrivit textelor legale mentionate aceasta luare in posesie are loc in 10 zile de la data consemnarii despagubirilor, fie ca acesta consemnare a fost notificata sau nu persoanei in discutie.
Curtea apreciaza ca aceasta modalitate de efectuare a procedurii a avut un caracter intempestiv si a adus prejudicii reclamantului, care nu a fost in masura sa preconizeze si sa prevada modul in care procedura va fi urmata pana la evacuarea sa din imobil si demolarea locuintei si, in consecinta, nu a fost in masura sa isi asigure nevoile locative.
Faptul ca legislatia speciala nu prevede o procedura si obligatii pentru expropriator reprezinta lacune majore si nu trebuie sa fie interpretata ca o cauza de exonerare a expropriatorului de la obligatia generala de a nu savarsi fapte de natura a prejudicia alte persoane.
Apeland la definitiile date in literatura si practica judiciara faptei ilicite cauzatoare de prejudicii in contextul art. 998-999 C.civ., Curtea constata ca este definita ca fapta ilicita orice fapta prin care se incalca normele dreptului obiectiv. In ultima analiza, principiul de drept obiectiv incalcat este acela ca nimanui nu ii este premis sa aduca, prin fapta sa, vreo vatamare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia. Raspunsul unanim al teoriei si practicii judiciare in aprecierea caracterului ilicit al unei fapte este acela ca urmeaza a fi avute in vedere nu numai normele juridice, dar deopotriva si normele de convietuire sociala, in masura in care reprezinta o continuare a prevederilor legale si contureaza insusi continutul, limitele si modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Cu atat mai mult in cauza, unde in discutie este comportamentul autoritatii statale, grija acestei autoritati in a nu vatama drepturile si interesele particularului fata de care isi exercita puterea unilaterala trebuie sa fie si mai mare, altfel pretinsa exercitare de catre autoritate a puterii sale se transforma . drept, vatamator pentru alta persoana.
In cauza, expropriatorul a urmat o procedura legala (raportat la o legislatie profund lacunara), fara insa sa se asigure ca o face . sa permita celui expropriat sa isi anticipeze propria situatie si sa isi conserve interesele, abuzand practic de drepturile sale si puterea unilaterala, imposibil de combatut de catre reclamant, prejudiciidu-l pe acesta prin modalitatea intempestiva de a evacua si demola locuinta sa.
De aceea, Curtea considera ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale in persoana paratului M. Bucuresti, conform art. 998-999 C.civ., anume fapta ilicita constand in modalitatea intempestiva de a evacua si demola locuinta, modalitate contrara normelor de convietuire sociala atasate dreptului subiectiv de uzufruct al reclamantului, prejudiciul provocat acestuia constand in suferinta si neajunsurile de necontestat prilejuite de evacuarea sa intempestiva și de demolarea intempestiva a locuintei, legatura de cauzalitate dintre aceasta modalitate intempestiva de demolare si prejudiciu, precum si vinovatia paratului, sub forma culpei.
Curtea apreciaza ca suma de 7.500 lei reprezinta o justa despagubire pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant, la stabilirea acestei sume avându-se în vedere natura prejudiciului incercat si de dimensiunile acestuia, raportat la valorile prejudiciate, astfel cum s-a aratat mai sus. Nu poate fi luata in considerare situatia locativa precara avuta de apelant in perioada scursa de la data demolarii pana in prezent, intrucat prelugirea aceastei situatii nu se datoreaza manierei intempestive in care expropriatorul a actionat, ci exproprierii in sine, or pentru exproprierea in sine nu poate fi considerat un prejudiciu moral, aceasta masura fiind in sine perfect legala. Ceea ce a constatat Curtea ca fiind ilicit este maniera intempestiva de realizare a evacuarii si demolarii, iar nu exproprierea in sine, aceasta, neputând atrage raspunderea delictuala a expropriatorului, atata timp cat in sine a fost legala.
Asadar, având în vedere doar prejudiciile cauzate de maniera intempestiva a evacuarii si demolarii, care au decurs din aceea ca reclamantul nu au fost in masura sa isi asigure in timp util nevoile locative, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile dezvoltate de apelant cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale.
Față de cele reținute, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, să admită apelul, să schimbe în parte sentința apelată în sensul că va admite în parte acțiunea și va obligă pe pârât la 7500 lei către reclamantul T. I., reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral. Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.274 C.proc.civ. coroborat cu art. 276 C.proc.civ., va fi obligat pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul T. I., reprezentând onorariu apărător, cheltuieli de judecată calculate proporțional cu capetele de cerere admise.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant T. I., cu domiciliul ales la CAv. C. I. din București, . nr. 3, ., ., împotriva sentinței civile nr. 431/01.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D. C., domiciliat în București, .. 26, ., ., sector 5, intimații pârâți C. pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București și M. București prin Primarul General – C. de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și intimații intervenienți F. V., domiciliat în București, ., ., sector 1, G. C., domiciliată în com. Revricea, Cracimești, ., P. C., domiciliată în București, Calea V. nr. 33-35, . și în București, .. 26, ..2, ., sector 5, P. D., domiciliat în București, .. 26, ..2, ., sector 5 și S. C., domiciliată în București, Calea V. nr. 33-35, ., sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pe pârât la 7500 lei către reclamantul T. I., reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe pârât la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul T. I..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I./D.L.M
11 ex./29.11.2013
Jud. fond:
L. E. F.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1765/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 536/2013. Curtea de... → |
|---|
