Cereri. Decizia nr. 1854/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1854/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1854/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1854R
Ședința publică de la 4 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. N. împotriva deciziei civile nr. 795A/3.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât D. M., având ca obiect: anulare act, obligația de a face, evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant reprezentat de avocat D. G. cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât personal și asistat de avocat R. T., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar un set de înscrisuri și comunică o copie a acestora și reprezentantului recurentului reclamant.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că instanța de apel, în rejudecare, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 948 alin.2 și art. 953/2 Cod civil, din perspectiva modalității în care a interpretat eroarea obstacol.
Arată că instanța nu a înțeles că recurentul a invocat lipsa consimțământului generat de eroarea obstacol ca temei al nulității contractului de vânzare-cumpărare, astfel că s-a raportat la lipsa de discernământ. Arată că atunci când se invocă eroarea obstacol orice probă este admisibilă și precizează că între părți, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare au existat mai multe vizite și chiar o relație de prietenie, iar reclamantul a avut certitudinea că a semnat un contract de vânzare-cumpărare cu titlu de rentă viageră și nu un contract de vânzare-cumpărare.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, fără obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât având cuvântul în combaterea recursului arată că reclamantul a investit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului pentru eroare obstacol, însă prin probatoriul administrat, recurentul nu a demonstrat acest aspect. Precizează că martorii propuși de către reclamant au relatat situația așa cum o știau de la acesta, deci nu au participat personal la discuțiile dintre părți.
În combaterea motivelor de recurs arată că recurentul, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare era angajat, conducea mașina, astfel că nu se poate susține lipsa de discernământ, și, în cauză nu a fost dovedită eroarea obstacol.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurată, cu obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5463/28.06.2007, Judecătoria Sectorului 2 București a respins acțiunea principală formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâtul D. M. ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională, a dispus evacuarea reclamantului pârât din imobilul situat în București, . nr. 20A, .. 1, ., sector 2.
S-a reținut, în esență, că, față de probele dosarului, reclamantul și-a exprimat consimțământul prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare în vreme ce eroarea obstacol cu privire la natura juridică a actului încheiat, îi este imputabilă, deoarece și-a invocat propria culpă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât, ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 245/A/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul B. N., iar prin decizia civilă nr. 1147/27.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza la Tribunalul București spre rejudecarea apelului.
Curtea de apel a reținut că, în speță se invocă existența unei stări de boală cauzată de o beție avansată ceea ce, dacă este dovedită, duce la o lipsire temporară a discernământului reclamantului, astfel că se impune administrarea probei cu expertiză medico-legală psihiatrică.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a Civilă la data de 11.08.2008.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească, dacă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, existența bolii de care suferea apelantul-reclamant, coroborată cu o stare de beție avansată, avea ca efect diminuarea sau lipsa discernământului, expertiză ce a fost depusă la dosar la data de 26.03.2009 și cu ale cărei concluzii părțile au fost de acord.
Prin decizia civilă nr. 533 A/23.04.2009, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B. N. în contradictoriu cu intimatul-pârât D. M., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că, a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3972/06.07.2006 la BNP Nemesis și a respins cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii pârâtul D. M. a declarat recurs, ce a fost admis prin decizia nr. 267R/16.02.2010 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, decizia recurată fiind casată și trimisă cauza la tribunal pentru rejudecarea apelului.
În argumentarea acestei măsuri, Curtea a găsit întemeiată critica recurentului pârât privind încălcarea principiului contradictorialității și prin aceasta a dreptului său la apărare, părții pricinuindu-se o vătămare ce nu ar putea fi altfel reparată.
În noua fază de rejudecare a aceluiași apel, tribunalul a procedat la efectuarea unei noi expertize medico-legale, iar lucrarea întocmită de către Comisia Superioară din cadrul I.N.M.L.M. Minovici a fost depusă la dosar prin serviciul registratură la data de 26.07.2012.
Prindecizia civilă nr. 795A/3.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Din cuprinsul acțiunii introductive de instanță se observă că, în sprijinul solicitării sale de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare în discuție, reclamantul a înțeles să invoce ca și motive de nulitate absolută, lipsa consimțământului său la încheierea actului, determinată de eroarea în care s-a aflat asupra naturii juridice a contractului, el crezând că încheie un contract de vânzare cumpărare cu clauză de rentă viageră și drept de habitație, iar nu un contract de vânzare-cumpărare pur și simplu.
Prin motivele de apel formulate la 19.12.2007, se subliniază de către apelant că înțelege să critice hotărârea fondului prin aceea că nu s-a înțeles că a invocat lipsa consimțământului la încheierea actului generată de eroarea obstacol, că referirea la starea sa de sănătate nu a urmărit să argumenteze un discernământ viciat, ci faptul că intimatul a exploatat această stare în continuare, susținând și alte critici privitoare la refuzul instanței de a încuviința probatorii specifice în opinia sa pentru dovedirea erorii obstacol.
În ceea ce privește chestiunea probatoriilor, în primul ciclu procesual, în faza de apel, s-a administrat proba testimonială, fiind audiați doi martori pentru apelantul-reclamant.
Tribunalul nu a avut în vedere pe aspectul stabilirii existenței în cauză a erorii obstacol, starea apelantului-reclamant la momentul încheierii actului (respectiv starea de ebrietate de care vorbește atât apelantul însuși, cât și martora Filica A.) fiindu-i imposibilă, iar în ceea ce privește diagnosticarea sa din punct de vedere al stării psihice, având ca bază un incident petrecut cu mai mulți ani în urmă, conform probelor administrate, rezultă că apelantul abia după momentul încheierii contractului s-a prezentat pentru efectuarea de investigații medicale, respectiv între acest moment și promovarea cererii pentru desființarea contractului.
A apreciat instanța de apel că, oricum, potrivit propriilor susțineri din apel, însuși reclamantul-apelant nu a înțeles să-și fundamenteze cererea pe acest aspect și nici nu a invocat lipsa de discernământ ca motiv de nulitate.
Tribunalul a urmărit a stabili dacă se dovedește în speță eroarea obstacol, ca și motiv de nulitate absolută a actului juridic analizat, sub forma invocată de către apelant, respectiv eroarea asupra naturii juridice a acestuia, prin falsa reprezentare a realității în mintea sa.
Sub acest aspect, s-a administrat proba testimonială la solicitarea apelantului-reclamant, prin audierea a doi martori propuși de acesta, ambii relatând împrejurări legate de vânzarea apartamentului, cunoscute fie de la reclamant, fie de la mama acestuia, iar nu în mod direct, nemijlocit, prin participarea eventual la discuțiile legate de intervenirea unei convenții între cele două părți.
Instanța de apel a constatat că, deși reclamantul face referire la existența unor discuții cu pârâtul, din acest punct de vedere, se observă că din punct de vedere al situării lor în timp față de momentul încheierii actului, nu face vreo afirmație. În plus, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, pretinde că pârâtul cunoștea faptul că suferă de „demență postraumatică și etanolică” încă dinainte de semnarea actului și acesta a profitat de această stare, or, potrivit biletului de ieșire din spital aflat la fila 44 dosar fond, datat 12.10.2000, acest diagnostic i-a fost stabilit ulterior momentului semnării contractului, la 25.09.2006, data internării, astfel că pârâtul nu ar fi avut cum să cunoască acest diagnostic, modul în care a procedat reclamantul coroborat și cu relatările martorilor, ducând la concluzia că după ce le-a adus la cunoștința vânzarea diverselor persoane din anturajul său, la îndemnul probabil și al acestora, a acționat în sensul de a-și preconstitui o . probe în susținerea acțiunii de nulitate depusă la instanță, la mai puțin de două luni de la externarea sa.
Instanța de apel a mai reținut că în susținerea ipotezei erorii obstacol, reclamantul-apelant nu-și poate invoca propria culpă datorată stării de beție ori necitirea conținutului actului la momentul semnării în fața notarului, starea de beție afirmată nefiind oricum dovedită.
Apărările acestuia, uneori contradictorii nu sunt de natură a susține ipoteza erorii obstacol, respectiv asupra naturii juridice a actului, iar numeroasele expertize psihiatrice efectuate în repetatele cicluri procesuale, în condițiile în care acesta însuși afirmă în cuprinsul propriilor motive de apel că nu înțelege să se prevaleze de o lipsă a discernământului determinată de starea sa psihică la încheierea contractului, nu prezintă relevanță în aceste condiții, reclamantul apelant înțelegând să se folosească în apărare doar de faptul că s-a aflat în eroare cu privire la obligațiile asumate de pârât față de el și care l-ar fi determinat să încheie actul și nicidecum, de lipsa consimțământului determinată de lipsa discernământului, ceea ce s-a tins a se dovedi cu respectivele expertize.
În consecință, apreciind că nu se dovedește în cauza de față, motivul de nulitate obstacol – eroarea obstacol – invocat și susținut de către apelant, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat, apreciind că sunt corecte considerentele pentru care prima instanță a respins acțiunea reclamantului și conforme stării de fapt și de drept reținute, astfel cum rezultă din actele și lucrările cauzei.
Împotriva deciziei tribunalului adeclarat recurs reclamantul B. N., pe care o consideră nelegală din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, susținând următoarele:
În fapt, recurentul critică soluția instanței de apel, din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 953 indice 2 din Codul Civil și art. 948 pct. 2 din Codul Civil, atunci când s-a raportat la prezenta speță dedusă judecații.
A arătat că în conținutul acțiunii introductive de instanță, în sprijinul solicitărilor sale de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în discuție, a înțeles să invoce ca și motive de nulitate absolută, lipsa consimțământului său la încheierea actului, determinate de eroarea în care s-a aflat asupra naturii juridice a contractului, el crezând că încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de rentă viageră și drept de habitație, iar nu un contract de vânzare-cumpărare pur și simplu.
Recurentul-reclamant arată că soluția instanței de apel este vădit nelegală din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, având în vedere următoarele:
Pentru argumentarea temeiului juridic pe care l-a avut în vedere, atunci când a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, lipsa consimțământului determinat de eroarea – obstacol, în care s-a aflat la momentul semnării actului, recurentul-reclamant învederează următoarele:
Anterior semnării contractului, recurentul-reclamant a stabilit cu intimatul-pârât condițiile în care acesta îi va cumpăra apartamentul proprietate personală, situat pe ., și anume: pârâtul să nu plătească nicio sumă de bani cu titlu de preț, în schimb, să primească de la el lunar suma de 5 milioane ROL cu titlu de rentă viageră, pe toată durata vieții, iar el, recurentul-reclamant, să locuiască netulburat în apartamentul său până la sfârșitul vieții.
A argumentat că a probat că a ajuns în situația de a-și da acordul cu privire la acest angajament, în urma atât a nevoilor financiare lunare pe care le avea, datorită nenumăratelor tratamente pe care trebuia să le facă pentru afecțiunile de care suferea, dar și datorită insistențelor intimatului și promisiunilor acestuia de a-i acorda ajutor în orice nevoie ar avea.
Recurentul-reclamant a menționat că a probat și că intimatul, în perioada anterioară semnării contractului de vânzare-cumpărare, îl vizita aproape zilnic, câștigându-i încrederea și legând o strânsă prietenie cu el, situație care l-a făcut să nu se îndoiască de promisiunile sale și datorită acestor circumstanțe, i-a pus la dispoziție acestuia toate actele ce urmau să fie necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de rentă viageră și drept de habitație.
A mai susținut că în perioada anterioară încheierii contractului, intimatul l-a aprovizionat în permanență cu alcool și cafea, alimentându-i boala de care, de altfel, avea cunoștință, respectiv "demență etanolică".
De altfel, arată recurentul-reclamant, era simplu de observat, chiar fără studii de specialitate, transformările pe care le suferea ca urmare a consumului de alcool, fiind foarte ușor de convins sau de manipulat. A mai arătat că, uneori, devenea irascibil și violent, deranjând vecinii din . nenumărate solicitări către asociația de proprietari și către rudele sale apropiate, în sensul de a se lua măsuri pentru a fi evitate aceste situații. Recurentul susține că, în realitate, singurele dăți când se manifesta într-un mod anormal, era atunci când consuma alcool, iar datorită consumului constant, ca urmare a aprovizionării frecvente făcute de către intimat, crizele cauzate de boală se agravau.
În atare situație, recurentul-reclamant s-a prezentat la notar, unde a semnat un contract de vânzare-cumpărare pur și simplu, deși era ferm convins că menționatul act este cu rentă viageră și drept de habitație, conform celor convenite de către el și intimatul-pârât anterior acestui moment.
A mai argumentat în sensul că, aceleași metode au fost folosite de către intimat și pentru a-l convinge să înstrăineze automobilul său, marca Matiz, pentru care, de asemenea, nu i-a remis în realitate nicio sumă de bani cu titlu de preț și că abia ulterior, când s-a dorit evacuarea sa din imobil, de către noul proprietar, a aflat ce semnase în realitate.
Recurentul a arătat că cele arătate în expunerea de mai sus, au fost confirmate de probele administrate la dosarul cauzei, atât înscrisuri cât și martorii audiați și, mai mult decât atât, a arătat și probat în fața instanțelor de judecată, că ulterior încheierii contractului de vânzare, intimatul i-a remis timp de 2 luni suma de 5 milioane ROL, conform înțelegerii verbale existente între ei, iar remiterea sumelor a fost pentru a-l menține în eroare cu privire la actul semnat, dar și pentru a avea timp să-și întocmească documentele pentru a putea solicita evacuarea sa din imobil.
De asemenea, a arătat că dovada intențiilor mincinoase ale pârâtului stă și în faptul că acesta a încetat să-l mai viziteze sau să-l contacteze imediat după semnarea actului.
Raportat la toate cele prezentate mai sus, recurentul-reclamant invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 953 indice 2 și art. 948 pct. 2 din Codul Civil de către instanța de apel, din perspectiva modalității în care a interpretat eroarea obstacol și cum a aplicat-o la speța dedusă judecății, astfel:
Susține recurentul că instanța de apel nu a înțeles că a invocat lipsa consimțământului generat de eroarea – obstacol ca temei al nulității contractului de vânzare-cumpărare, iar prin referirea la starea de boală și probarea acesteia prin expertizele psihiatrice efectuate în cauză, nu a urmărit să argumenteze un discernământ viciat, ci faptul că intimatul a exploatat această stare a sa pentru atingerea scopului pe care și l-a propus.
Încă din fața instanței de fond, arată recurentul-reclamant, dispoziția legală invocată de el a fost interpretată greșit, fiindu-i respinse probe suplimentare care puteau dovedi toate situațiile de fapt relatate de el încă de la început, prin motivarea acțiunii promovate.
A mai arătat că instanța de apel, deși face în repetate rânduri trimitere la eroarea obstacol, nu este în măsură să argumenteze ce aspecte nu au fost dovedite, care să argumenteze invocarea acesteia și că, pe tot parcursul motivării, tribunalul face trimitere la lipsa consimțământului cauzată de afecțiunile psihice, motivând într-un final că are apărări contradictorii, când în realitate, instanța de apel nu este în măsură să observe diferențele majore dintre cele două instituții, și anume: lipsa consimțământului determinat de lipsa de discernământ și lipsa consimțământului determinat de eroarea – obstacol.
Pornind de la faptul că, fiind o situație de fapt ce s-a desfășurat pe o perioadă de câteva luni de zile, era firesc să fie greu de dovedit în fața instanțelor de judecată, fiind de notorietate dificultatea anulării actelor încheiate în fața notarului public, recurentul-reclamant a evidențiat și acest aspect – referitor la afecțiunile psihice, pentru că toate aceste elemente- vizitele extrem de dese efectuate de către intimat la domiciliul său, deși între ei este o diferență de vârstă considerabilă, falsa prietenie afișată de pârât pe toată perioada anterioară semnării contractului, imposibilitatea acestuia de a dovedi în concret că i-a dat suma de bani menționată în contract, remiterea celor două sume a câte 5 milioane ROL conform înțelegerii invocate și, într-un final, exploatarea afecțiunilor sale psihice, cauzate în mod deosebit de consumul de alcool- analizate doar împreună sunt în măsură să dovedească eroarea obstacol invocată în cererea de chemare în judecată învestitoare de instanță.
A mai susținut recurentul că, este evident că instanța de apel nu a înțeles instituția invocată, deoarece nu se regăsește, pe tot parcursul motivării nicio referire exactă la aceasta, în măsură să justifice soluția pronunțată, simpla menționare a acesteia, de două ori pe parcursul motivării, dar fără mențiuni concrete în sensul reglementărilor ce guvernează acest caz de nulitate prevăzut de legiuitor, menționarea în mod repetat a lipsei discernământului – deși nu a invocat acest caz, nu face decât să arate interpretarea total greșită a instituției erorii obstacol și, în consecință, imposibilitatea încadrării prezentei spețe față de aceste dispoziții legale.
Recurentul a mai arătat că ceea ce a reținut instanța de apel, în sensul că s-au contrazis în apărări, când, în realitate, au fost constanți, încă de la primul stadiu procesual, aducând în permanență în atenția instanțelor de judecată faptul că nu a invocat lipsa discernământului și nici nu înțelege să o invoce, ci merge în continuare pe eroarea obstacol, pentru că aceasta se justifică în prezenta speță, nu este în măsură să argumenteze soluția instanței de control judiciar.
De asemenea, a susținut că aprecierile instanței de apel, în sensul în care, în mod fictiv își imaginează planuri făcute de către el și "anturajul" său de 80 de ani, în sensul de a prefabrica probe și a-l păcăli pe intimat, sunt lipsite de obiectivitate, imparțialitate, profesionalism sau tot ceea ce guvernează instituția magistratului.
În consecință, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate și, rejudecând pe fond, să se admită cererea astfel cum a fost formulată.
În drept, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că litigiul dedus judecății a obligat instanțele de fond să procedeze la aprecierea existenței valabile a contractului de vânzare-cumpărare, din perspectiva condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții, în particular a consimțământului, cu privire la care reclamantul susține că a fost viciat, fiind dat prin eroare. Se afirmă că a avut o falsă reprezentare asupra naturii actului juridic pe care l-a încheiat, crezând că încheie un contract de întreținere, în timp ce pârâtul avea în vedere încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Calificând juridic corect acțiunea civilă promovată de reclamant, instanțele de fond și-au circumscris cercetarea judecătorească valabilității consimțământului, prin prisma dispozițiilor art. 953 și art. 954 Cod civil.
În raport cu motivul de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea observă că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a legii de procedură și a normelor substanțiale incidente, mai sus evocate.
Potrivit art. 948 din vechiul Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Voința juridică reprezintă un element fundamental al actului juridic, fiind guvernată de două principii și anume, cel al libertății actelor juridice și cel al voinței reale. Codul civil român a consacrat concepția subiectivă privind raportul dintre voința internă, reală a părților și voința declarată, exteriorizată, acordând prioritate voinței interne, putându-se pune în discuție valabilitatea actului juridic prin care s-a transmis dreptul subiectiv civil, pe motiv de neconcordanță între voința internă și cea exprimată.
Potrivit art. 953 Cod civil, consimțământul nu este valabil când este dat în eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Art. 954 prevede că eroarea nu produce nulitate, decât când cade asupra substanței obiectului convenției. Eroarea este o falsă reprezentare a realității la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol, luând în considerare definiția dată de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorită gravității sale deosebite, împiedică formarea actului juridic. Eroarea obstacol antrenează nulitatea absolută a actului juridic, întrucât consimțământul celor două părți, la încheierea actului juridic, a lipsit.
Deci, în funcție de consecințele care intervin, cea mai gravă formă a erorii este eroarea-obstacol, atunci când falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie, fie asupra identității fizice a obiectului, reprezentând mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece, practic, partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului în cauză.
Eroarea-obstacol antrenează, așadar, nulitatea absolută a actului juridic, întrucât consimțământul părților contractante la încheierea actului juridic a lipsit.
Curtea a apreciat că rezultă cu claritate conținutul real al înțelegerii părților, care se suprapune conținutului actului juridic autentificat la notariat, deoarece toate împrejurările de fapt dovedite în cauză nu susțin pretenția reclamantului că a semnat un alt act decât acela la care a convenit cu pârâtul, înțelegere care a constituit elementul determinant și hotărâtor la încheierea operațiunii juridice.
În privința probațiunii, instanța de apel a avut în vedere faptul că actul juridic în litigiu a fost încheiat în forma solemnă a înscrisului autentic, or, constatările personale ale notarului care a instrumentat acest act, făcute cu propriile simțuri în limitele atribuțiilor sale legale, au valoare probantă absolută, până la înscrierea în fals. În acest sens există art. 1073 Cod civil, potrivit căruia actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată.
În speță, în partea finală a contractului de vânzare-cumpărare, părțile personal arată că au citit în întregime contractul și li s-au explicat consecințele acestuia, pe care înțeleg să și le asume, iar prin încheierea de autentificare nr. 3972 din 06.07.2006, dată de biroul notarului public se menționează textual: „după citirea actului, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele acestuia”.
În aceste circumstanțe, Curtea constată că în mod cert părțile semnatare ale actului juridic atacat de reclamant s-au prezentat personal în fața notarului public care, înainte de autentificare, le-a citit acest act denumit „Contract de vânzare-cumpărare” și ale cărei clauze, aduse la cunoștința părților prin citire, sunt cele specifice unui astfel de contract.
Pe de altă parte, Curtea arată că în cauză, eroarea obstacol invocată de reclamant este susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloace de probă,, însă aprecierea pe care instanțele de fond au dat-o probelor administrate în cauză nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs, întrucât, procedând în felul pretins de recurent în motivele de recurs, se tinde la o restabilire a stării de fapt, într-o nouă analiză și sinteză a probelor, or, aceasta este de competența exclusivă a instanțelor de fond, după abrogarea expresă a dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă (prin O.U.G. nr. 138/2000,art. I pct. 111 și pct. 112).
În fine, recurentul acuză instanțele de fond de lipsă de imparțialitate, prin aceea că au respins acțiunea în condițiile în care i-au fost respinse probe suplimentare care puteau dovedi toate situațiile de fapt relatate de el încă de la început, prin motivarea acțiunii promovate.
Curtea observă că premisa de la care pleacă recurentul pentru a conchide în acest sens este falsă, întrucât, deși este adevărat faptul că în procesul civil, sarcina probei aparține reclamanților, în acest sens fiind dispozițiile de principiu cuprinse în art. 1169 cod civil (conform căruia cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească), aceasta nu însemnă că pentru stabilirea situației de fapt dedusă judecății, trebuie administrat un probatoriu cât mai amplu, ci doar acela care conduce la elucidarea împrejurărilor, respectiv la stabilirea elementelor de fapt care contribuie la aflarea adevărului și soluționarea cauzei.
Atâta timp cât reclamantul nu a făcut proba indubitabilă a erorii „obstacol”, ca viciu de consimțământ, unica soluție legală pe care o poate pronunța instanța este aceea a respingerii acțiunii, și aceasta chiar și în condițiile în care pârâtul nu ar fi înțeles să își formuleze o apărare în proces, pasivitatea lui nefiind sancționată prin legea de procedură civilă, în acest caz.
Prin urmare, instanța de recurs constată că, în mod corect tribuanlul a reținut că, față de cauza actului juridic urmărită de reclamant, acesta și-a manifestat un consimțământ perfect valabil, caracterul real și conștient al actului juridic fiind reprezentat într-un mod real, existând, așadar deplină concordanță între voința internă a părților și voința exteriorizată, neâmpiedicând, în consecință, formarea actului juridic.
Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră că instanțele de fond au apreciat în mod just ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului, consimțământul acestuia nefiind afectat de o eroare distructivă de voință, motiv pentru care au respins cererea de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3972/06.07.2006 la BNP Nemesis, pentru eroare-obstacol.
Nu se verifică, așadar, cazul de recurs evocat prin motivele recurentului, astfel că, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține în tot decizia atacată.
Va fi respinsă și cererea intimatului D. M. de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu au fost depuse dovezi care să certifice cheltuielile efectuate de acesta cu judecata în fața instanței de recurs, factura cu privire la suma de 3.100 lei privind cheltuieli de executare silită și nu ale căii de atac curente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant B. N. împotriva deciziei civile nr. 795A/3.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. M..
Respinge, ca nefondată, cererea intimatului D. M. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. A. C. C. M.
B. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. ACB
Tehnored. PS/ACB / 2 ex.
Jud. apel: Ș. Ț., S. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1718/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 253/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
