Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 368/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 368/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 368/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.368
Ședința publică de la 20.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă C. L. C., împotriva deciziei civile nr. 377 A din 21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. C. E..
P. are ca obiect - hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. Hurchi în calitate de reprezentant al recurentei - pârâte C. L. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București - Cabinet avocat, pe care o depune la dosar și avocat A. I., în calitate de reprezentant al intimatei - pârâte T. C. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București - Cabinet A. & Asociații, aflată la dosar (fila 14).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - pârâtă nu a făcut dovada achitări taxei judiciare de timbru, stabilită de instanță prin rezoluție.
Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 4.03.2015, intimata - reclamantă a depus întâmpinare, care a fost comunicată.
Reprezentanta recurentei - pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 860,00 lei, conform chitanței nr._ (183) din 16.03.2015 și timbru judiciar de 5 lei.
La solicitarea Curții, reprezentanta recurentei - pârâte depune la dosar cererea de recurs, semnată, în original, precizând totodată că recursul a fost depus în termen.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar depuse de recurenta - pârâtă.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul învederează că nu mai au alte cereri sau probe.
Curtea acordă părților cuvântul asupra excepției nulității recursului.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită constatarea nulității recursului, deoarece motivarea recursului vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită respingerea excepției, urmând a se observa că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C.pr.civ., criticându-se aspecte de nelegalitate, fiind vorba de interpretarea eronată a unor documente și aplicarea greșită a legii.
Curtea având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii principale ca fiind prescrisă și pe cale de consecință admiterea cererii reconvențională și a cererii conexe.
Cu privire la critica întemeiată art. 304 pct. 9 C.pr.civ., arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a apreciat că dispozițiile art. 3 și 16 din Decretul nr. 167/1958, ar presupune că prin recunoașterea dreptului s-ar produce efectul întreruptiv, iar recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, ar trebuit să fie această recunoaștere neîndoielnică, instanța de apel apreciind că a fost făcut prin contractul de uzufruct și prin faptul că reclamanta a locuit în imobil.
Solicită a se observa că, dreptul de uzufruct în raport de antecontractul de vânzare cumpărare, nu presupune o recunoaștere a dreptului pretins, fiind evident că instanțele anterioare au apreciat că predarea imobilului către reclamantă ar constitui această recunoaștere. Ori, predarea imobilului a fost făcută în baza contractului de uzufruct nu în baza antecontractului de vânzare cumpărare, aspect care rezultă din actele de la dosar, neputându-se vorbi de o egalitate între efectele contractului de uzufruct și mărturisire.
Cu privire la critica întemeiată art. 304 pct. 8 C.pr.civ., arată că ambele instanțe au făcut o interpretare eronată a promisiunii de vânzare - cumpărare, apreciind că reclamantei i-a fost predată folosința imobilului. Arată că din actele de la dosar rezultă că reclamantei nu i-a fost predată folosința imobilului prin antecontractul de vânzare - cumpărare ci prin contractul de uzufruct.
Prin urmare se observa că aceste susține nu sunt susținute de nicio probă din dosar.
Totodată se poate observa că au fost interpretat greșit și dispozițiile antecontractului de vânzare cumpărare, în sensul plății prețului, apreciindu-se de instanțe că suma nu ar fi fost contestată, dar nu au fost avute în vedere unele aspecte, respectiv existența mai multor acțiuni formulate de pârâta reclamantă, prin care se solicita anularea acestui antecontract, deoarece a fost înșelată. Menționează că din antecontract rezultă că suma stabilită ca și preț al vânzării, ar fi trebuit să fie consemnată într-un cont de garanții, cont care nu a fost instituit, chiar reclamanta recunoscând la interogatoriu că, nu a depus suma în niciun cont de garanții, și prin urmare nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale.
Mai mult se poate observa că, acțiunea formulată de reclamantă este prescrisă din data de 8.05.2010, întrucât antecontractul a fost încheiat în anul 1997, și ca urmare a instituirii termenul de 10 ani, așa cum prevedea Legii nr.112/1995, termenul de înstrăinare a imobilului fiind 7.04.2007. Arată că în antecontract se menționa faptul că, contractul de vânzare cumpărare se va încheia în 30 zile, iar termenul acțiunii promovate ar fi început să curgă de la data de 8.05.2007, termenul împlinindu-se la data 8.05.2010, iar în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost introdusă la 29.03.2012, această acțiune era prescrisă.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, dovada aflându-se la dosar.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că au fost preluate aspecte de fapt și modul de interpretare a instanței de apel a probatoriului administrat în apel.
Arată că instanța de recurs trebuie să verifice aspectele de nelegalitate invocate, respectiv prescripția, în baza cărui contract a fost predat imobilul și eventual aspectul plății.
Apreciază că nu au fost indicate dispozițiile legale ce au fost nesocotite de instanța de fond, astfel încât în raport de procesul ce a avut loc între părți în anul 2000 și care beneficiază de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește valabilitatea actelor încheiate de părți în anul 1997, moment la care a fost promovată o acțiune ce avea ca obiect - constatarea nulității promisiuni bilaterale, care a fost respinsă, statuându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că, la momentul respectiv contractul dintre părți a fost valabil încheiat și că voința părților a fost în sensul înstrăinării locuinței.
Menționează că, de la acel moment raportat la posesia de fapt care este un element introductiv, data formulării notificării de eliberare a spațiului - februarie 2012 și data introducerii prezentei acțiuni, rezultă fără putință de tăgadă că au fost respectate dispozițiile legale ale Decretului 167/1958.
Arată că prin întâmpinare au fost menționate și aspectele privitoare la plata prețului cât și cu privire la faptul că la respectivul moment părțile au înțeles să formuleze conținutul promisiunii bilaterale, în forma în care a fost făcut și față de faptul că imobilul a fost în posesia intimate timp de 15 ani.
Față de cele arătate, apreciază că hotărârea recurată este legală și temeinică.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța 446/27.02.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.377 A/21.03.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă T. C. E., împotriva sentinței civile nr.8941/18.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă-reclamantă C. L. C., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 6.745,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă-reclamantă C. L. C. împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu apelanta - reclamantă-pârâtă T. C. E., ca nefondat și, pe cale de consecință, a obligat apelanta - pârâtă-reclamantă să plătească apelantei - reclamantă-pârâtă suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut în esență că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29.03.2012, sub nr._, reclamanta T. C. E. a chemat în judecată pe pârâta C. L. C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, .. 20, ., sector 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta este proprietara imobilului menționat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3137/_ din data de 07.04.1997, încheiat cu P.M.B. prin mandatar .. Între părți s-a încheiat la data de 11.04.1997 promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 26 din .. 20, ., act autentificat sub nr.892/11.04.1997 de BNP D. Ș., prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei apartamentul în termen de 30 de zile de la momentul în care vânzarea va fi posibilă, în condițiile legii.
S-a mai precizat că părțile au stabilit un preț ferm de 24.500 dolari SUA pentru imobilul ce urma a fi vândut, care nu mai putea fi modificat la încheierea contractului, preț care a fost achitat integral pârâtei în momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Urmare a încheierii acestui antecontract, apartamentul a fost predat reclamantei, care de aproape 15 ani exercită posesia și folosința acestuia, achitând impozitul pe proprietate aferent.
A mai învederat reclamanta că pârâta a notificat-o prin adresa nr. 12/2012, transmisă prin intermediul B. D. C. la data de 29.02.2012, pentru a elibera apartamentul în cauză în termen de 15 zile de la primirea notificării, ca urmare a expirării contractului de uzufruct încheiat de părți la data de 11.04.1997 cu privire la același apartament. La rândul său, prin notificarea nr. 16/2012, transmisă prin intermediul B. D. C., reclamanta a notificat-o pe pârâtă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-a prezentat la notarul public.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1669 N.C.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea principală, motivat de faptul că, la data de 08.04.2007, a expirat interdicția de înstrăinare a imobilului timp de 10 ani de la data vânzării, instituită de Legea nr. 112/1995, iar față de dispozițiile antecontractului de vânzare-cumpărare, termenul de prescripție a început să curgă la data de 09.05.2007, împlinindu-se la data de 09.05.2010, după introducerea prezentei acțiuni. Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională, s-a solicitat evacuarea reclamantei din imobil, pârâta arătând că, la data de 11.04.1997, a încheiat cu reclamanta un contract de uzufruct viager autentificat sub nr. 893/1997 de BNP nr. 80, prin care s-a instituit un drept de uzufruct cu privire la apartamentul nr. 26 în favoarea reclamantei pe o perioadă de 15 ani, care a expirat la data de 11.04.2012, astfel că în prezent aceasta ocupă imobilul fără titlu.
Prin întâmpinarea formulată în dosarul nr._/299/2012, pârâta a invocat excepția lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere, iar în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., a solicitat suspendarea acestei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ . Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ședința publică din data de 13.12.2012, instanța a admis excepția de conexitate, dispunând conexarea dosarului nr._/299/2012 la dosarul nr._ .
Totodată, în ședința publică din 28.02.2013, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere din dosarul conexat, a constatat că a rămas fără obiect cererea de suspendare a dosarului nr._/299/2012 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, cele două cauze fiind conexate, și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea principală din dosarul nr._, pentru motivele reținute în încheierea de ședință de la termenul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 8941/18.04.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea principală, invocată prin întâmpinare; a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă T. C. E. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. L. C.; a constatat că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului apartament nr. 26 situat în București, .. 20, ., înscris în cartea funciară individuală nr._ a localității București, identificat cu nr. cadastral 2906/26IE nr._-C1-U33, în schimbul sumei de 24.500 USD, reclamanta având calitatea de cumpărător, iar pârâta calitatea de vânzător, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. L. C. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă T. C. E., ca neîntemeiată; a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta C. L. C. în contradictoriu cu pârâta T. C. E.; a constatat încetarea contractului de uzufruct autentificat sub nr. 893/11.04.1997 de BN nr. 80 ca urmare a expirării termenului; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind evacuarea reclamantei-pârâte T. C. E. din imobil; a compensat în parte cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat până la concurența sumei de 1.000 lei; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 3.724,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea principală, invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că, potrivit clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 892 din 11.04.1997, pârâta C. L. s-a obligat să vândă reclamantei T. E. apartamentul din .. 20 în termen de 30 de zile de la momentul în care, în condițiile legii, vânzarea va fi posibilă.
Apartamentul menționat a fost dobândit de pârâtă prin cumpărare de la Primăria Municipiului București prin . în temeiul Legii nr.112/1995, care instituia o interdicție de înstrăinare timp de 10 ani de la data vânzării a locuințelor cumpărate în baza acestui act normativ, interdicție ce în cauza de față a expirat la data de 07.04.2007, raportat la data vânzării imobilului (07.04.1997).
Cu toate acestea, instanța a reținut că reclamantei i-a fost predată folosința apartamentului încă de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare (11.04.1997), aceasta ocupând imobilul și în prezent, aspect pe care ambele părți l-au recunoscut.
Ca atare, această împrejurare are semnificația întreruperii termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, aplicabil și în cazul acțiunilor ce vizează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât prescripția nu poate curge împotriva celui care are folosința bunului.
Cât privește susținerile pârâtei în sensul că acest caz de întrerupere a prescripției extinctive nu este prevăzut de lege, instanța a reținut că împrejurarea amintită se circumscrie ipotezei prevăzute de art.1865 pct.3 C.civ. „recunoașterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie”. Aceasta deoarece folosirea bunului litigios cu acordul promitentului-vânzător are semnificația recunoașterii tacite a dreptului de creanță al promitentului-cumpărător de către debitorul obligației de a face - obligația de a înstrăina imobilul la termenul stabilit, asumată de către pârâtă prin antecontractul de vânzare-cumpărare, iar prescripția nu poate curge împotriva celui care are folosința bunului.
Așadar, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză a început să curgă abia la data de 29.02.2012, când reclamanta a fost notificată de către pârâtă pentru a elibera apartamentul din .. 20, sector 1 (f.12), or, în raport de acest moment, nu s-a împlinit termenul de prescripție, având în vedere data formulării cererii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare - 29.03.2012.
Pentru motivele arătate, instanța a apreciat drept neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea principală, invocată de pârâtă, urmând să o respingă ca atare.
Pe fond, cu privire la cererea principală, s-a reținut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.892/1997 de BN nr.80, pârâta s-a obligat să vândă reclamantei, în termen de 30 de zile de la momentul în care, în condițiile legii, vânzarea va fi posibilă, apartamentul nr.26 situat în București, .. 20, ., în schimbul unui preț ferm de 24.500 USD.
Cu privire la acesta, s-a menționat că întreaga sumă a fost pusă la dispoziția pârâtei de către beneficiar drept garanție asupra seriozității contractului (f.13).
Antecontractul de vânzare-cumpărare dă naștere în sarcina părților la obligații de a face: ambele părți se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit contractul de vânzare-cumpărare. Neîndeplinirea obligației de către o parte îndreptățește pe cea care și-a executat obligațiile asumate să solicite, în temeiul art.1021 Cod civil, fie executarea obligației, fie desființarea convenției, cu daune interese.
A mai reținut instanța că pârâta-reclamantă nu și-a executat obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.892/1997. Astfel, din culpa pârâtei, părțile nu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, deși termenul stabilit în acest sens a expirat. Totodată, s-a reținut că pârâta a fost notificată în vederea prezentării la notar pentru perfectarea convenției de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr.1 din 28.03.2012 și notificarea nr.16/06.03.2012, comunicată prin intermediul B. D. C., ulterior reclamanta introducând prezenta cerere de chemare în judecată.
Văzând ansamblul probator administrat, instanța a apreciat că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare între părți nu a fost determinată de piedici obiective, reale, pe care pârâta să le fi întâmpinat, ci aceasta a refuzat încheierea contractului, aspect care rezultă cu certitudine din neprezentarea la notar la notificarea părții adverse, precum și din poziția sa procesuală adoptată pe tot parcursul litigiului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta T. C. E. și pârâta C. L. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 01.07.2013, sub nr._ .
Apelanta-reclamanta T. C. E. a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul obligarii paratei si la plata sumei de 2.000 lei, cu care a fost redus onorariul de avocat.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că instanța de fond a obligat parata - reclamanta la plata unor cheltuieli de judecata mai mici decât cele efectuate si dovedite de către reclamanta, reducând onorariul de avocat de la suma de 5.000 lei la 3.000 lei.
La data de 16.01.2014, apelanta pârâtă-reclamantă C. L. C. a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de apelanta reclamantă-pârâtă T. C. E., prin care a solicitat respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal, cu motivarea că instanța de fond în mod temeinic și legal a redus onorariul de avocat de la suma de 5.000 lei la suma de 3.000 lei, facand aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ., în același sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
La data de 18.11.2013, apelanta reclamantă-pârâtă T. C. E. a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă C. L. C., prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința civila apelata, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, având in vedere materialul probator administrat si dispozițiile legale incidente in cauza, Tribunalul a reținut următoarele:
In ceea ce privește apelul declarat de apelanta-pârâtă-reclamantă C. L. C., Tribunalul a constatat ca este legala soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, referitor la cererea principala formulata de reclamanta T. C. E., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în București, .. 20, ., sector 1.
Astfel, dreptul apelantei-reclamante-pârâte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare in forma autentica a luat naștere în termen de 30 de zile de la momentul în care vânzarea imobilului a devenit posibilă, în condițiile Legii nr. 112/1995, respectiv 07.04.2007, când a expirat termenul de 10 ani pentru care a fost instituita prin lege interdicția de vânzare a imobilelor dobândite de chiriașii cumpărători in temeiul Legii nr. 112/1995. Așadar, in lipsa vreunui caz de întrerupere sau suspendare, termenul de prescripție de 3 ani reglementat de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, in care putea fi introdusa acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare, ar fi început sa curgă la data de 08.05.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția.
In speța, s-a constatat că imobilul a fost predat reclamantei-pârâte la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare (11.04.1997), aceasta ocupând imobilul și în prezent. In această situație, ocuparea imobilului de către creditorul obligației de a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare are semnificația recunoașterii de către pârâta-reclamanta (debitor al obligației de a face menționata) a dreptului parții adverse de a deveni proprietar al imobilului.
Sunt neîntemeiate susținerile apelantei-pârâte privind ocuparea imobilului de către apelanta-reclamanta exclusiv in temeiul contractului de uzufruct încheiat între parți odată cu promisiunea de vânzare-cumpărare, ceea ce, in opinia apelantei-pârâte, ar înlătura aplicabilitatea cazului de întrerupere a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului reclamantei-parate la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare.
In acest sens, Tribunalul a constatat ca încheierea contractului de uzufruct la data de 11.04.1997 este o consecința a încheierii anterioare, la aceeași data, a antecontractului de vânzare-cumpărare, succesiunea actelor juridice menționate rezultând in mod evident din numărul de autentificare al acestora, dat de biroul notarial la care părțile s-au prezentat la momentul respectiv.
Astfel, din moment ce promisiunea de vânzare-cumpărare a fost autentificata sub nr. 892/11.04.1997, iar contractul de uzufruct a primit numărul de autentificare 893/11.04.1997, reiese in mod clar faptul ca voința reala a părților a fost aceea de a se realiza, in fapt, o veritabila vânzare-cumpărare a bunului, prin predarea imobilului si plata prețului. Pentru a masca însa intenția de eludare, in aceasta modalitate, a interdicției de înstrăinare prevăzuta de Legea nr. 112/1995, părțile nu au stipulat in cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare clauza de predare a folosinței apartamentului către promitenta-cumpărătoare, ci au optat pentru încheierea in acest sens a unui contract de uzufruct.
Totodată, Tribunalul a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr._/10.10.2000, pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. 5752/2000, rămasă definitivă si irevocabilă, având ca obiect anularea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. 892/11.04.1997 si a contractului de uzufruct autentificat sub nr. 893/11.04.1997, in sensul ca, din considerentele sentinței menționate si ale deciziilor pronunțate in căile de atac, rezulta ca promitenta-vânzătoare C. L. nu s-a aflat in eroare asupra naturii juridice a actului autentificat de notar - promisiune de vânzare-cumpărare a apartamentului in litigiu. De asemenea, prin hotărârea judecătoreasca menționată, instanța a statuat cu putere de lucru judecat in sensul ca nu au fost săvârșite de către promitenta-cumpărătoare T. E. manopere dolosive cu intenția de inducere in eroare a promitentei-vânzătoare.
In aceasta situație, din moment ce promitentei-comparatoare i-a fost predată folosința apartamentului încă din data de 11.04.1997, iar promitenta-vânzătoare i-a permis acesteia sa ocupe imobilul si sa se comporte ca proprietar pana la data de 29.02.2012 (când reclamanta a fost notificată de către pârâtă pentru a elibera apartamentul), termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă abia la momentul la care apelanta-parata nu a mai recunoscut dreptul părții adverse, astfel încât dreptul material la acțiune, valorificat prin cererea principala (având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare), introdusa la data de 29.03.2012, nu poate fi considerat prescris.
Prin urmare, in mod just a apreciat prima instanța ca parata a recunoscut dreptul reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare in forma autentica, permițându-i sa ocupe imobilul ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Astfel, apartamentul a fost folosit de apelanta-parata nu numai in virtutea contractului de uzufruct, ci mai ales ca o consecința a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, acest din urma act juridic reprezentând expresia voinței reale a parților la momentul respectiv, aceea de a transmite promitentei-cumpărătoare atributele posesiei si folosinței imobilului, numai dreptul de a dispune de bun urmând a-i fi transmis ulterior, respectiv la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare, după expirarea interdicției legale de înstrăinare.
De asemenea, nefondate au fost constatate și criticile apelantei-parate privind neîndeplinirea condițiilor pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, sub aspectul nedovedirii de către partea adversa a achitării integrale a prețului. In realitate, astfel cum rezulta in mod clar din clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 892/ /11.04.1997 (fila 13 dosar fond), prețul de 24.500 USD, negociat ferm de părți, a fost plătit promitentei-vânzătoare la data autentificării promisiunii de vânzare, iar modalitatea de exprimare utilizata de parți ("întreaga suma mi-a fost pusa la dispoziție de beneficiar drept garanție asupra seriozității contractului") nu poate primi o alta interpretare, in contextul anterior menționat. Astfel, punerea la dispoziția promitentei-vânzătoare a întregului preț menționat in antecontract are semnificația achitării integrale a prețului vânzării, însa, pentru a nu fi evident, așa cum s-a arătat anterior, faptul ca părțile au înțeles in realitate ca, in fapt, sa vândă, respectiv sa cumpere un imobil a cărui înstrăinare nu era permisa la acel moment de lege, nu s-a stipulat in mod expres achitarea integrala a prețului, aspect care nu este specific unui antecontract de vânzare-cumpărare. In plus, nici la prima instanța si nici in apel, parata nu a susținut ca nu i-a fost achitat prețul de 24.500 USD, ci a arătat ca din nicio probă administrată în cauză nu reiese că suma stabilită ca preț al vânzării a fost consemnată într-un cont de garanții. Or, astfel cum s-a arătat anterior, suma respectiva nici nu trebuia consemnată într-un cont de garanții, deoarece aceasta a fost plătita cu titlu de preț al vânzării imobilului.
Având in vedere considerentele expuse, in baza dispozițiilor art.296 C.pr.civ., apelul declarat de apelanta-pârâta a fost respins ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă T. C. E., Tribunalul constata ca in mod nelegal prima instanța a apreciat ca se impune reducerea onorariului apărătorului ales al reclamantei-parate de la 5.000 lei la 3.000 lei. Astfel cum rezulta din chitanțele depuse la dosarul de fond, onorariul total de 5.000 lei este compus din suma de 4.000 lei (onorariu perceput pentru asistarea si reprezentarea reclamantei in dosarul nr._, in baza contractului de asistenta juridica nr._/2012) si din suma de 1.000 lei (onorariu perceput pentru asistarea si reprezentarea aceleiași parți, in calitate de parata, in dosarul nr._/299/2012, in baza contractului de asistenta juridica nr._/2012).
Or, din moment ce dosarul nr._/299/2012 a fost conexat la dosarul nr._ abia la al cincilea termen de judecata, iar pana la momentul conexării apărătorul ales a reprezentat partea in ambele dosare, Tribunalul considera ca onorariile de 4.000 lei, respectiv 1.000 lei nu sunt exagerat de mari, raportat la obiectul si valoarea litigiului, ținând cont de munca efectiva prestata de avocat, constând in redactarea cererii de chemare in judecata, respectiv a întâmpinării, a cererii precizatoare, precum si in asistarea si reprezentarea părții la mai multe termene de judecata si formularea concluziilor scrise.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. pentru reducerea onorariului avocațial, Tribunalul a constatat ca reclamanta are dreptul la recuperarea integrala a cheltuielilor de judecata efectuate, in cuantum total de 6.745,24 lei (din care 1.724,24 lei plus 2021 lei taxa judiciara de timbru aferenta fondului, iar 4.000 lei onorariul de avocat, având in vedere ca, din onorariul total de 5.000 lei, suma de 1.000 lei reprezintă onorariul de avocat compensat cu cel al părții adverse, cuvenit acesteia din urma ca efect al admiterii in parte a cererii conexe, având ca obiect constatarea încetării contractului de uzufruct).
Față de argumentele anterior menționate, in baza dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei-reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 6.745,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza dispozițiilor art.274 alin.1 C.pr.civ., a fost obligată apelanta-pârâtă-reclamantă să plătească apelantei-reclamante-pârâte suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul de avocat, achitat potrivit chitanței nr.380/15.11.2013.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs C. L. C..
În esență, și-a motivat recursul în sensul că, potrivit art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, nu a rezultat că reclamanta T. C. E. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale (art.304 pct.8 Cod procedură civilă) și că nu se putea pune semnul de egalitate între efectele contractului de uzufruct și mărturisirea (recunoașterea) dreptului pretins (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
S-a mai invocat și excepția de nulitate a recursului în sensul că motivele recursului ar viza numai netemeinicia nu și legalitatea soluției din apel.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepția invocată, anume că s-ar referi numai la netemeinicie, se reține că în motivele de recurs sunt arătate și motive de nelegalitate.
Ca atare, excepția va fi respinsă ca nefondată.
Referitor la motivele de recurs formulate:
Potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă acest motiv de recurs se referă la eventuala încălcare a principiului înscris în art.969 cod civil (anterior) potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lucru judecat între părțile contractante.
Recurenta trebuia să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic, simpla afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul.
Or, din verificarea mijloacelor de probă aflate la dosar nu rezultă că motivul de recurs ar fi întemeiat și ca atare va fi respins ca nefondat.
Motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă se referă la două ipoteze: prima constă în faptul că hotărâre ar fi lipsită de temei legal, adică din modul cum a fost redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată, (ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau nemotivarea) motiv nesusținut de mijloacele de probă aflate la dosar și a doua ipoteză că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (adică a aplicat o normă generală nesocotind norma specială sau a aplicat o normă care nu era incidentă în speță).
Or, nici acest motiv de recurs nu este susținut de vreo probă administrată în cursul judecății anume în apel.
În consecință, cum motivele de recurs sunt nefondate, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Văzând și art.316 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția de nulitate a recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârâtă C. L. C., împotriva deciziei civile nr.377 A din 21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă T. C. E..
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
Ex.2/18.05.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – R.N.
- I.Gh.Z.
Jud.sector 1 București - L.E.M.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 295/2015.... | Strămutare. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
