Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 295/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.295
Ședința publică de la 09.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
M. P. - P. de pe Lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror F. N..
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor formulate de recurentul M. P. P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, de recurentul-reclamant P. C. T., precum și de recurentul-pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.568 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-intervenienți P. C. S., P. C. V., P. C. M. și C. S..
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 02.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 09.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a IV a Civila sub nr._, reclamantul reclamantul P. C. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand daune morale .
In motivrea cererii, reclamantul a aratat ca in data de 05.10.2011 prin ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti nr. 4953/P/2011 s-a dispus retinerea sa pentru 24 de ore, iar prin rechizitoriul din data de 19.12.2011 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. De art. 215 al. 1 si 3 C.pen. rap. la art. 143 al. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Sustine ca retinerea sa a fost nelegala in conditiile in care nu existau indicii cu privire la savarsirea vreunei fapte prevazute de laegea penala si a avut consecinte grave suferite pe plan fizic si psihic, provacandu-i vatamari onoarei, creditului moral, pozitiei sociale si profesionale.
A mai mentionat ca actiunea organelor de urmarire penala i-au provocat un soc foarte puternic, ca a fost nevoit sa suporte conditii de detentie inumane, a fost injosit, a piedut incrderea cunoscutilor, familia sa a fost traumatizata, iar dupa eliberare a avut probleme de adaptare, fiind in permanenta . frica, iar pe plan profesional dupa un concediu prelungit, arata ca i-a fost ceruta demisia.
In drept a indicat prevedrile art. 504 C.p.p.
In dovedirea cererii a depus la dosar ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti nr. 4953/P/2011 din data de 05.10.2011, adresa prin care i s-a adus la cunostinta scoaterea de sub urmarire penala, certificatul de cazier judiciar, dovada comunicarii adresei de scoatere de sub urmarire penala, curriculum vitae, diplome profesionale, .
La data de 01.04.2013 paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemaiata, sustinand in esenta ca reclamantul nu se afla in niciun din cazurile prevazute la art. 504 C.p.p., considerand ca masura privativa de libertate a fost legala, retinerea fiind una din masurile preventive ce se pot lua in cazul in care o persoana este acuzata de savarsirea unei fapte penale.
A mai aratat ca prin ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti nr. 4953/P/2011 din data de 05.10.2011 nu a fost contestat faptul ca mentinerea retinerii pentru 24 de ore a fost ilegala, invocand art. 5 al. 1 lit. c CEDO care permite statelor sa dispuna privarea de liberate a unei persoane suspecte de comiterea unei infractiuni in cadrul unei proceduri penale.Paratul a mai sustinut ca scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului nu schimba imprejurarile pentru care initial s-a luat masura privativa de libertate infaza de cercetare penala.
A mai apreciat ca statul in calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie nu poate raspunde pentru consecintele pagubitoare produse de desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare.
La data de 01.04.2013 reclamantul a depus o precizare a cererii prin care a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 4300 de lei reprezentand daune materiale ce constau in onorariul platit avocatului C. S. L. pentru asistenta juridica acordata in cadrul dosarului de urmarire penala nr. 4953/P/2011, achitat in baza contractului de asistenta juridica nr._/06.10.2011.
In aceasta precizare reclamantul a prezentat pe larg imprejurarile in care s-a produs retinerea sa, sustinand ca a suportat greu conditiile de detentie din Sectia 15 Politie, fiind tinut . si temere ceea ce adus o frustrare si suferinte, concluzionand ca datorita problemei judiciare din 05.10.2011 a pierdut mai multe relatii de pritenie iar familia sa a suferit o trauma.
Pe parcursul dosarului au formulat cereri de intervenitie accesorii in interesul reclamantului numitii C. S.-mama sotiei reclamantului, Placinta C. V., Placinta C. M.-parintii reclamantului si S. Placinta C. –sotia reclamantului, prin care au aratat modul in care au perceput fiecare faptele intamplate, sustinand, in esenta, ca au fost foarte afectati datorita incidentului produs la data de 05.10.2011, aratand ca dupa punerea in libertate reclamantul a avut un comportament schimbat, dintr-o persoana comunicativa, sociabila s-a transformat ., introvertita, fiindu-i teama sa interactioneze cu cei apropriati, i-a fost afectat viata profesionala, avand o stare de frica ca se va repeta evenimentul neplacut.
Paratul a depus intampinare la cererile de interventie solicitand respingerea acestora ca inadmisibile, intrucat intervenientii sunt terti fata de pretinsa eroare judiciara reclamata in cauza.Considera, ca intrucat procesul este in stransa legatura cu o actiune ce are caracer strict personal, intervenientii, ce sunt rudele reclamantului nu pot sta in judecata, iar sustinerile din cereri sunt aspecte de ordin subiectiv ce nu trebuie avute in vedere .
Tribunalul a incuviintat reclamantului administrarea proba cu inscrisuri, in cadrul careia s-a depus un raport de pshodiagnostic si evaluare clinica emis de Colegiul Psihologilor din Romania-f. 108-119 si proba testimoniala, audiind in acest sens in calitate de martori pe numitii O. I. G.-f 99 si C. C. C.-f. 96.
Tribunalul a incuviintat in principiu admiterea cererilor de interventie accesorii, considerand ca intervenientii au un interes in cauza, avand in vedere ca acestia in calitate de rude apropiate, au fost martorii transformarilor prin care a trecut reclamantul, iar aceste transformari i-a afectat si pe ei in egala masura.
La solicitarea tribunalului s-a atasat la dosar rechizitoriul din data de 19.12.2011 emis in dosarul nr. 4953/P/2011 de P. de pe langa Tribunalul Bucuresti-f. 134-170.
Tribunalul București secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.568/12.05.2014 a admis în parte cererea astfel cu a fost precizata formulata de reclamantul Plăcinta T. C. in contradictoriu cu paratul S. R. prin M. Finantelor ; a respins cererea privind acordarea daunelor materiale ca neintemeiata; a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 5000 EURO, cu titlu de daune morale, ca urmare a retinerii nelegale pe durata unei zile;a admis cerereile de interventie accesorie formulate de C. S.,Placinta C. V., Placinta C. M. si S. Placinta C. ; a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata in prezentul dosar, partea rezervandu-si dreptul de a le solicita pe cale separata.
În considerentele sentinței tribunalul a reținut că, în fapt, prin rezolutia din 03.10.2011 P. de pe langa Tribunalul Bucuresti a confirmat inceperea urmaririi penale fata de inculpatul Placinta C. T. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 215 al. 1 si 3 C.pen. rap. la art. 143 al. 2 lit. e din legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., constand in aceea ca in calitate de angajat al Unicredit Leasing Corporation IFN SA, in cursul lunii septembrie 2010 l-a ajutat pe numitul Wilkins Lee sa vanda autoturismul marca Porsche Boxter cu nr. de inmatriculare_ catre numitul D. M. R. la un pret subevaluat, inducand astfel in eroare societatea de leasing cu ocazia documentatiei intocmite in vederea instrainarii autovehiculului mai sus mentionat si facilitandu-i numitului Wilkins Lee sa obtina o suma de bani in mod direct, evitand astfel virarea respectivei sume de bani in contul ., societate aflata la data faptei in procedura de insolventa.
Dupa aducerea la cunostinta a invinuirii, organele de politie au luat la data de 05.10.2011 fata de invinuitul Placinta C. T. masura retinerii pe o durata de 24 de ore, incepand cu orele 16: 45 pana la data de 06.10.2011, orele 16:45.
Prin ordonanta ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti nr. 4953/P/2011 din data de 05.10.2011, s-a respins plangerea formulata de reclamant impotriva masurii dispuse, motivandu-se necesitatea retinerii in raport de materialul probator administrat pana in prezent in dosarul cauzei si de pozitia procesuala a inculpatului, considerandu-se ca acesta a avut o atitudine nesincera in declaratiile date. Prin aceasta ordonanta s-a apreciat ca masura retinerii este legala si temeinica, existand suficiente probe si indicii ca acesta a savarsit fapata pentru care este cercetat.
Prin rechizitoriul din data de 19.12.2011 emis in dosarul nr. 4953/P/2011 de P. de pe langa Tribunalul Bucuresti-f. 134-170 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 215 al. 1 si 3 C.pen. rap. la art. 143 al. 2 lit. e din legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
In rechizitoriu s-a retinut, referitor la reclamant, ca acesta in calitate de angajat al Unicredit Leasing Corporation IFN SA, in cursul lunii septembrie 2010 l-a ajutat pe numitul Wilkins Lee sa vanda autoturismul marca Porsche Boxter cu nr. de inmatriculare_ al carui utilizator era . SA, catre numitul D. M. R. la pretul de 35.000 Euro, intocmindu-se factura de societatea de leasing pentru suma de 23.000 Euro, restul de 12.000 Euro fiind incasati direct de numitul Wilkins Lee, in dauna creditoarei ., societate aflata la data faptei in procedura de insolventa.
Scoaterea de sub urmarire penala a inc. Placinta C. T. a avut la baza faptul ca din probele administrate a rezultat ca acesta nu detine atributii cu privire la reevaluarea si revalorificarea unui obiect de leasing, dupa ce este predat de la utilizator sau recuperat de la acesta, nerezultand activitati de inducere in eroare a angajatorului efectuate de Placinta C. tiberiu cu ocazia revalorificarii autoturismului marca Porsche Boxter cu nr. de inmatriculare_ .
S-a mai retinut ca nu exista fapta penala, avand in vedere ca din analiza contractului de leasing financiar nr._/Wilkins-1-001 a rezultat ca in cazul incetarii respectivului contract fara sa aiba loc transferul proprietatii asupra bunului ce face obiectul contractului, finantatorul va fi indrepatit sa retina toate sumele deja platite de catre utilizator in cadrul contractului de leasing financiar, ca suma globala datorata pentru folosirea bunului ce formeaza obiectul leasingului de catre utilizator.
In drept, masura preventiva a retinerii era prevazuta in C.p.p in vigoare la data incidentului, astfel cum a fost modificata prin legile nr. 356/2006 si 281/2003 in art. 143-144, putand fi luata de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Temeiul in baza caruia reclamantul solicita daune morale este reprezentat de art. 504 C.p.c. in vigoare la data producerii retinerii.Conform acestui articol:
Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Izvorul răspunderii civile pe care a declanșat-o reclamantul are atât un caracter special, pentru că se raportează la dispozițiile legii penale, cât și un caracter general, de drept comun, pentru că vizează răspunderea civilă a Statului R. pentru activitatea desfășurată de autoritățile sale, în exercitarea atribuțiilor legale.
Dreptul la libertate si siguranta este garantat de art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, care in par. 1 lit. c prevede ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazului in care a fost arestat sau retinut in vederea aducerii in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia.
Conform practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când drepturile fundamentale ale persoanei au fost încălcate prin măsuri ce s-au dovedit a fi neîntemeiate, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral.
Tribunalul, avand in vedere consideratiile expuse mai sus si probele din cauza, apreciaza ca sunt intrunite cerintele de acordare a daunelor mentionate de text, raspunderea statului pentru eroare judiciara, asa cum este prevazuta de norma legala, nefiind conditionata de lipsa unei eventuale culpe concurente a reclamantului, rezultata din comportamentul anterior al acestuia, sau existenta antecedentelor penale.
In cauza, reclamantul a fost retinut 24 de ore. Prin rechizitoriul din 19.12.2011 dat in dosar nr. 4953/P/2011 s-a constatat ca, din administrarea probelor, nu rezulta ca Placinta T. C. a comis vreo fapta penala .
Restrângerea de libertate în mod nelegal rezulta din rechizitoriul prin care s-a retinut ca reclamantul nu a comis o fapta prevazuta de legea penala, astfel ca sunt indeplinite cumultativ conditiiile impuse de textul art. 504 C.p.p. respectiv-prima conditie în cursul procesului penal, reclamantul a fost privat de libertate restrângandu-i-se libertatea si a doua conditie - privarea sau restrângerea de libertate a fost stabilită, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penal. Tribunalul apreciaza ca instanta civila, investita cu o cerere intemeiata in drept pe art. 504 C.p.p., nu poate sa analizeze daca masura preventiva a retinerii a fost nelegala, intrucat ar trebui sa verifice daca pentru luarea masurii au existat probe sau indicii temeinice care ar fi dus la concluzia ca reclamantul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, de aceea considera ca nelegalitatea masurii retinerii este atrasa ca urmarere a scoaterii de sub urmarire penala a reclamantului.
Atât timp cât reclamantul nu a fost condamnat penal, propunându-se cu caracter definitiv scoaterea de sub urmărire penală, retinerea pe durata unei zile, apare ca fiind nelegală, acesta fiind în drept să pretindă reparații civile.
Urmand acest demers, tribunalului ii revine sarcina de a stabili cuantumul prejudiciului, respectiv de a aprecia asupra pretentiilor solicitate, iar criteriile pe care le va avea in vedere sunt cele prevazute in art. 505 C.p.p. si art. 5 alin. (5) cât și art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ce consacră principiul reparației echitabile.
Astfel, potrivit art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Este cunoscut ca, cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de prejudiciu moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații, aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, căci altfel s-ar goli de conținut dreptul garantat de art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală și protecția oferită de art. 5 din para. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În privinta daunelor morale, instanta apreciaza, în raport de circumstantele cauzei, daca prejudiciul trebuie reparat sub forma baneasca si în ce cuantum, sau daca dimpotriva nu trebuie astfel reparat întrucât gravitatea sa nu justifica o asemenea masura.
Daunele morale reprezinta acele consecinte daunatoare, care nu pot fi evaluate în bani, deci cu continut neeconomic si care constau în atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, valori referitoare la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate si onoare, prestigiu profesional si alte valori similare. Daunele morale, ca echivalent al prejudiciului moral, constituie o componenta a pagubei invocata de cel condamnat sau arestat preventiv, pentru ca vatamarea intereselor sale personale, nepatrimoniale ca: nume, onoare, reputatie, imagine si increderea acordata in societate – determina efectele directe in planul existentei materiale cu continut patrimonial.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însăși, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Stabilirea cuantumului daunelor morale include o doza de aproximare, avandu-se in vedere consecintele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre reclamant.
Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor conditii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc., toate acestea subordonându-se conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs.
Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare necesar si ca cel ce pretinde daunele morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile persoanele nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie, i-au fost lezate prin retinerea nelegala si, pe cale de consecinta, sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul.In speta, prin privarea de libertate a reclamantului, tribunalul considera ca s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice si suferintele fizice provocate trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri, intrucat acesta a avut de suportat, atat pe perioada retinerii cat si ulterior, o . consecinte, in sensul ca a fost izolat de colectivitate, nu a mai putut obtine un loc de munca pentru a-si intretine familia, a suferit oprobiul public.
Se apreciaza ca, probele administrate sunt de natura a conduce la o evaluare a prejudiciului suferit, intrucat se poate stabili o situatie de fapt certa, respectiv reclamantul era o persoana decenta, sociabila, ambitioasa ce lucra in cadrul unei societati renumite in tara in functia de contabil financiar bancar, cu o cariera promitatoare, bazata atat pe experienta cat si pe calitatile sale rezultate din curiculum vitae bogat pentru varsta sa-f. 61, ca prin retinerea sa a fost impiedicat sa desfasoare o viata sociala normala, ca, dupa perioada retinerii, a avut dificultati in ceea ce priveste reintegrarea sa sociala si ca situatia familiala, profesionala si sociala a avut de suferit.
Dupa momentul retinerii, a incetat contractul de munca conform art. 55 lit b din Codul Muncii- f. 65, la data de 15.11.2011, aceasta datorandu-se in principal incidentului suferit de reclamant care a adus indoiala asupra probitatii morale si corectitudinii profesionale a reclamantului.Imprejurarile in care s-a produs demiterea reclamantului au fost punctate de martori in declaratiile date, martorii fiind colegi de munca ai reclamantului.
Martorul – C. C. C.-f. 96-audiat in cauza, a aratat ca relatia de munca precum si comportamentul reclamantului au fost influentate de retinerea acestuia si inceperea anchetei penale. Acesta a mai declarat ca imaginea creata in perioada retinerii si anchetei penale afecta prestigiul societatii in care lucra, fapt ce a condus la o demisionare fortata.
Martorul O. I. G.-f. 99 a aratat ca reclamantul ocupa o functie ce implica o raspundere foarte mare ce presupunea o concentrare si calitati profesionale pe masura, pe care reclamantul le detinea, iar dupa inceperea anchetei sociale conducerea societatii a sugerat acestuia sa-si dea demisia.
Ambii martori au declarat ca reclamantul era o persoana respectata la locul de munca, ce avea relatii bune cu toti colegii, ca era o persoana joviala, extrovertita, iar dupa perioada retinerii, acesta s-a schimbat in sensul care foarte stresat, devenise introvertit, nervos, ingrijorat, iar pozitia sa in firma a avut de suferit iar o parte din colegi au inceput sa-l evite avand indoieli cu privire la corectitudinea sa.
În acest context, prin privarea de libertate a reclamantului pe durata unei zile, s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale, iar traumele psihice si suferintele fizice provocate unei persoane care pana la acel moment nu a avut probleme cu legea, fiind apreciata si cunoscuta ca fiind o persoana corecta, sunt evidente si trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri corespunzatoare.
Pornirea procesului penal pentru o fapta penala cu privire la care în final s-a stabilit ca nu a existat, a avut consecinte grave asupra reclamantului, vatamându-i sanatatea, onoarea, creditul moral, pozitia sociala, aspecte care definesc persoana umana si care analizate si evaluate obiectiv, constituie criterii importante si serioase de stabilire a daunelor morale.
Aceste consecinte daunatoare atrag repararea integrala a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despagubiri echitabile si cu reala functie reparatorie, de natura a conferi reclamantului o satisfactie echitabila.
Tribunalul considera ca suma de 500 000 euro solicitată de reclamant este exagerat de mare, astfel ca va stabili valoarea prejudiciului suferit de acesta la suma de 5000 euro avand in vedere ca in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala, care sa compenseze prejudiciul moral cauzat, fara ca prin aceasta sa se incerce o reparare cu mult peste vatamarea produsa, determinand o imbogatire fara justa cauza in persoana reclamantului. Astfel, stabilirea sumei de 5000 euro pentru o zi de deținere nelegală constituie o reparare normală a unui prejudiciu moral, în condițiile în care s-a dovedit ca poziția sa socială si profesionala a avut de suferit, deoarece a fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, pe care s-a dovedit că nu a săvârșit-o.
Or, judecând si în echitate si in raport de probatoriul administrat, apreciaza că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa privată cât și cea socială.
Acordarea unei sume mari, nejustificata in raport de intinderea prejudiciului real suferit, este nelegala, intrucat institutia raspunderii delictuale nu se poate transforma . imbogatire fara just temei a celor ce se pretind prejudiciati.
F. de cele ce preced, tribunalul a admis in parte cererea astfel cum a fost precizata .
Intrucat cererea principala va fi admisa, tribunalul va admite si cererile de interventie accesorie formulate de C. S.-mama sotiei reclamantului, Placinta C. V., Placinta C. M.-parintii reclamantului si S. Placinta C. –sotia reclamantului, acestia sprijinand apararea reclamantului, nesolicitand pretentii separate.
Tribunalul a respins ca neintemeiata cererea de acordare a daunelor materiale in suma de 4300 de lei ce reprezenta onorariul platit avocatului C. S. L. pentru asistenta juridica acordata in cadrul dosarului de urmarire penala nr. 4953/P/2011, achitat in baza contractului de asistenta juridica nr._/06.10.2011, intrucat reclamantul nu a facut nicio dovada in sensul. achitarii acestei sume. Sustinerea efectuarii unor cheltuieli in dosarul nr. 4953/P/2011 reprezinta o afirmatie simpla in lipsa unui probatoriu adecvat, care ramane, in acest context, fara relevanta juridica.
Avand in vedere concluziile pe fondul cauzei expuse de reprezentantul reclamantului, anterior repunerii pe rol a cauzei si vazand art.274 c.pr.civ., tribunalul va lua act ca partea si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecata pe cale separat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul P. C. T. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamantul a solicitat schimbarea sentinței în sensul obligării statului la 500.000 euro cu titlu de daune morale și la 4.300 lei daune materiale.
Referitor la daunele morale se arată că instanța a redus cuantumul daunelor la 5000 euro, sumă care nu poate constitui o compensare reală pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Deși s-a reținut o parte din consecințele negative cauzate de reținerea sa ilegală, s-a ignorat cu desăvârșire importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate acestea și intensitatea cu care a perceput consecințele vătămării.
Instanța de fond a reținut că reclamantul deținea o funcție de contabil financiar bancar la o societate renumită în țară, că avea o carieră promițătoare bazată pe experiență și pe calitățile sale rezultate din cv-ul bogat pentru vârsta sa, nu a acordat relevanța cuvenită acestor valori sociale lezate.
Se mai arată că nu s-a ținut cont de timpul îndelungat în care s-au produs consecințele negative ale reținerii sale ilegale.
În această privință, raportul de evaluare psihologică administrat și necontestat în cauză atestă, fără echivoc, faptul că suferințele psihice se mențin la mai bine de 4 ani de la data reținerii ilegale.
Această probă se coroborează cu celelalte probe administrate, inclusiv cu susținerile din cererile de intervenție accesorie.
S-a ignorat de asemenea, consecințele negative în plan familial, precum și faptul că reținerea ilegală a avut consecințe negative în ceea ce privește relația cu logodnica sa, care a fost la un pas de a se despărți de reclamant.
Prima instanță nu a ținut cont de vătămările fizice suferite în timpul detenției, fiind de notorietate publică faptul că sistemul de detenție este unul inuman, care nu respectă cerințele elementare privind igiena și sănătatea psihică a celor încarcerați.
Condițiile de detenție de la circa 15 erau foarte greu de suportat:insalubre, nu existau perne sau pături,saltele erau murdare, era frig, toaleta nu era curată și era despărțită de restul camerei prin draperie, încăperea avea 15 mp și 8 paturi din care 6 ocupate. Tratamentul gardienilor era foarte impulsiv, batjocoritor și indisciplinat, fiind ținut în frig și încătușat până a ajuns în celulă.
Referitor la daunele materiale, reclamantul arată că se impune acordarea acestora,având în vedere faptul că este un prejudiciu viitor care poate fi reparat, fiind îndeplinite și celelalte condiții privind caracterul cert, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Juridică a criticat în apel apreciind că față de circumstanțele de la momentul dispunerii măsurii privative de libertate,cererea principală trebuia respinsă.
Măsura reținerii pentru 24 de ore este o măsură legală iar faptul că ulterior se dispune punerea în libertate, nu schimbă împrejurările cauzei și nu conduce la ideea că reținerea reclamantului ar fi nelegală.
La stabilirea întinderii daunelor morale, tribunalul s-a raportat la criteriile prevăzute de 505 alin. 1 cod procedură penală.
În temeiul acestora instanța de fond, deși a reținut că intimatul reclamant a fost reținut 24 de ore, o perioadă extrem de scurtă, respectiv din 5.10.2011, ora 16,45 până la 6.10.2011, ora 16.45 în baza unor indicii rezonabile de săvârșire a infracțiunii astfel cum prevede art.5 parag. 1 lit. C din CEDO,nu consideră că prezintă importanță dacă măsura reținerii a fost luată cu respectarea normelor de drept substanțial și procedural în materie.
Astfel, se apreciază că se poate reține cel mult netemeinicia măsurii și în nici un caz nelegalitatea acesteia.
Mai mult, având în vedere faptele consemnate în dosarul penal, recurentul pârât nu are motive să aprecieze că privarea de liberate a fost nelegală și că circumstanțele de la momentul dispunerii acesteia nu impuneau adoptarea unei astfel de măsuri.
Astfel, în situația în care o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, organele abilitate din sistemul judiciar al unei țări efectuează o cercetare penală, în cadrul căreia se pot lua anumite măsuri preventive, inclusiv măsura reținerii. Faptul că ulterior s-a dispus punerea m libertate, nu schimbă împrejurările cauzei și nu conduc Ia ideea că reținerea, până la data punerii în libertate, ar fi fost nelegală.
Articolul 5 alin (1) Iii c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, permite statelor să dispună privarea de libertate a unei persoane suspecte de comiterea unei infracțiuni în cadrul unei proceduri penale, O astfel de privare de libertate este justificată de necesitatea prezentării suspectului în fata unei instanțe care să decidă asupra fondului acuzației penale îndreptate împotriva sa.
Aceasta nu înseamnă că orice măsura a reținerii trebuie să conducă cu necesitate la un proces penal pe fond îndreptat contra celui reținut pentru a fi compatibilă cu prevederile art. 5 din Convenție.
Faptul că ulterior a fost dispusă punerea în libertate a reclamantului, ca urmare a rechizitoriului din data de 19.12.2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul de urmărire penală, nu schimbă împrejurările pentru care inițial s-a luat măsura privativă de libertate în faza de cercetare penală. Așa cum am spus anterior, în opinia noastră, scoaterea de sub urmărire penală, ca urmare a cercetărilor efectuate ulterior reținerii și eliberării intimatului-reclamant, nu poate fi reținută în niciun caz ca o nelegalitate a măsurii reținerii, astfel încât să nască dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri. Mai mult, recurentul pârât consideră că scoaterea de sub urmărire penală ar trebui să producă suficientă satisfacție intimatului-reclamant și familiei acestuia, cu atât mai mult cu cât privarea de libertate a fost de numai o zi.
De cele mai multe ori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat să constate o violare a art.5 lit.cț, rezultată din simplul fapt că o persoană reținuta/arestată nu a fost ulterior condamnată penal pentru fapta care a condus la reținerea/arestarea sa. (cauza C. și alții împotriva României, cauza Baka împotriva României)
Deși instanța de fond amintește că despăgubirile morale nu se acordă după criterii de evaluare prestabilite, ci se are în vedere judecata în echitate, învederăm instanței de apel faptul că tocmai echitatea lipsește în acordarea sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a restrângerii de libertate timp de o zi.
Astfel, analizând termenul de "echitate", considerăm că acesta nu este un concept juridic, înclinând mai mult spre moralitate. Terminologic, echitatea este tot dreptate, dar nu una statuată, ci venită dintr-o convingere interioara, de aceea apelează mai mult la etică decât la exterioritatea normei juridice.
Respectarea acestui criteriu se impune, pentru motivul ca suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravității prejudiciului moral.
Apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, se poate spune că un prejudiciu moral grav este atunci când constă în alterarea gravă a integrității fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacității sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce w atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situația în care partea, a fost vătămată corporal, a suferit îngrijiri medicale și spitalizare, a pierdut unul dintre părinți sau un copil, și-a pierdut capacitatea de muncă.
Or, în cauza prezentă deși nu negăm posibilitatea ca intimatului-reclamant să i se fi pricinuit o suferință psihică, consideră însă că această prezumată suferință nu este de o asemenea amploare gravitate încât să necesite compensarea cu o sumă exagerată, cu atât mai mult cu cat prejudiciul moral invocat constă în stări de tristețe si anxietate, de interiorizare, de jenă și apăsare psihică în fața colegilor de serviciu si a comunității în care intimatul-reclamant trăiește, fără să se ajungă la îmbolnăvirea gravă sau la pierderi de altă natură.
În fapt, din considerentele sentinței apelate care citează declarațiile martorilor, tocmai despre acest lucru este vorba, neexistând probatorii administrate în cauză din care să reiasă pierderi grave cum ar fi pierderea capacității de muncă sau a sănătății psihice.
Prin urmare, referindu-ne la suma acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, reiterăm instanței de control faptul că daunele morale sunt destinate să confere o satisfacție echitabilă, însă nu pot fi stabilite de instanță într-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstanțele speței, pentru a conferi reclamantului un folos material necuvenit, fără justificare cauzală în eroarea penală. Acesta este motivul pentru care nu putem fi de acord cu susținerile instanței de fond care consideră că stabilirea sumei de 5.000 euro pentru o zi de deținere care, după cum am arătat mai sus, nu poate fi considerată nelegală, constituie o reparare normală a unui prejudiciu moral.
De asemenea, instanța fondului apreciază în motivarea sentinței apelate că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă onoarei și reputației reclamantului,
Nici în această privința nu putem fi de acord, motiv pentru care arată că, referitor la daunele morale, în mod unanim a fost apreciat atât de către instanțele naționale cât și de către jurisprudența CEDO că o posibilă reparație cu titlu de daune morale nu ar putea avea decât un rol de a diminua un prejudiciu psihic, și nu de a-l acoperi în întregime.
Oricât de subiectiv ar fi, prin natura sa, caracterul prejudiciului moral, numai
o apreciere echilibrată ar putea compensa dificultatea cuantificării sale,
practica instanțelor de judecată în materie oferind o mai concretă aplicare a
criteriilor pe care le regăsim la art. 505 Cod proc penală, pentru stabilirea
felului și întinderii reparației:,,durata privării de libertate sau a restrângerii de
libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori
familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă."
Referitor la admiterea cererilor de intervenție accesorie în interesul intimatului-reclamant, recurentul pârât reiterează susținerile de la fondul cauzei privind inadmisibilitatea acestora prin raportare la temeiul de drept incident.
Intervenienții voluntari accesorii din prezenta cauză ce are ca obiect acțiunea în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 504 din Codul de procedură penală sunt persoane străine de litigiu care, în opinia noastră, are un caracter strict personal, întrucât este în legătura cu o acțiune prin care se încearcă de către reclamant valorificarea unui drept pe care doar acesta îl poate pretinde.
Astfel, în textul articolului 506 alin.1 din Cpp, se arată că .Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa."
Textul de lege antemenționat face referire exact la aspectul pe care l-a precizat în cele de mai sus, respectiv la faptul că acțiunile în materia despăgubirilor întemeiate pe art.504 Cpp au un caracter intuitu personae, neputând fi promovate decât de persoana îndreptățită și doar în cazuri"excepționale cum ar fi decesul acesteia, putând fi continuate de cei care se aflau în întreținerea acesteia.
Ținând cont de principiul latin exceptio est strictissimae interpretationis, recurentul consideră că prin admiterea acestora pe motiv că, dacă cererea principală va fi admisă și cele accesorii urmează același raționament (accesorium sequitur principale) s-a pierdut din vedere criteriul inadmisibilității lor.
Recursul formulat de reclamant nu este fondat.
Curtea constată ca, . alin. (1) din Codul de procedura penala stabileste criteriile in functie de care se determina acordarea despagubirilor pentru prejudiciul suferit dar nu stabileste si criterii de cuantificare a acestuia.
Acest lucru este pe deplin justificat de faptul ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz.
Susținerile recurentului potrivit cărora nu s-a ținut cont de timpul îndelungat în care s-au produs consecințele negative nu pot fi reținute.
Argumentele prezentate de reclamant că doar persoana ce a fost supusa unui prejudiciu moral, respectiv intensitatea cu care a perceput măsura privativă de liberate și durata lor, poate determina întinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, daca ar fi așa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectiva a persoanei interesate.
Prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunitati de a desfasura activitati sau de a continua activitati care erau in curs la momentul lipsirii de libertate.
Din această perspectivă, conform practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când drepturile fundamentale ale unei persoane au fost încălcate prin orice măsuri ce s-au dovedit a fi neîntemeiate, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral.
Spre deosebire de acțiunea în daune pentru prejudicii materiale, la care prejudiciul trebuie să fie cert atât în privința existenței, cât și a întinderii, la acțiunea în daune morale certitudinea poate purta numai cu privire la existența prejudiciului, nu și la întinderea acestuia. Cuantumul prejudiciului moral se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la aprecierea judecătorului. Acest lucru este pe deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la o persoană la alta, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Curtea Europeană însăși, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Or, judecând in echitate, se constata ca însăși admiterea acțiunii și recunoașterea oficială a prejudiciului suferit este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa onoarei, reputatiei si persoanei reclamantului, atat in ceea ce priveste viata sa privata cat si cea sociala.
Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
Sub acest aspect, criticile referitoare la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale sunt nefondate.
În cauză, reclamantul a fost privat de libertate prin măsura reținerii doar 24 de ore, ulterior fiind eliberat.
Sub acest aspect, recurentul nu a făcut dovada unor vătămări fizice datorate detenției în perioada de 24 de ore și nici a tratamentelor inumane la care ar fi fost supus din partea gardienilor, instanța neputând opera cu clișee ori cu noțiuni generale și criterii de genul notorietății.
În ceea ce privește, prejudiciul material acesta trebuie să fie determinat și cert atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Ori, recurentul nu a determinat în nici un fel acest prejudiciu și nici nu a indicat ce formă de manifestare are.
Recurentul solicită în fapt, repararea unui prejudiciu eventual, care este lipsit de certitudine, astfel încât nu poate justifica acordarea unor despăgubiri.
Recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice și ministerul P. –P. de pe lângă Tribunalul București sunt fondate.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, în raport cu circumstanțele factuale concrete ale cauzei, cu perioada de 24 de ore în care s-a produs reținerea reclamantului, Curtea apreciază având în vedere și considerentele menționate anterior în motivarea recursului reclamantului, că suma de 5000 de euro este nejustificat de mare.
În acest sens, Curtea apreciază în raport cu probele administrate în cauză din care rezultă existența unei suferințe psihice ,că 2500 de euro, reprezintă o justă despăgubire morală, ea însemnând aproximativ 104 euro pentru fiecare oră de reținere.
Și în ceea ce privește cererile de intervenție accesorie, Curtea apreciază că acestea sunt inadmisibile.
Intervenția, ca formă de participare a terților în procesul civil, presupune existența unui interes, juridic proteguit, astfel cum se prevede în art. 49 alin. 1 Cod procedură civilă .
Conform art.506 cod procedură penală acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Această acțiune este o acțiune personală, cererea de intervenție accesorie fiind inadmisibilă, deoarece daunele morale au un caracter stric personal, astfel încât terților nu le este permis a face apărări pe seama reclamantului, ori alte apărări decât cele ale reclamantului.
În aceste condiții intervenienții, nu justifică un interes juridic ocrotit reclamantul fiind singurul care poate aprecia asupra apărărilor pe care înțelege a și face în dosar.
Criticile Ministerului P. referitoare la faptul că nu s-a stabilit caracterul nelegal al reținerii pentru 24 de ore nu sunt fondate.
Art. 504 C. pr. pen. prevede cu titlu de exemple situațiile în care există eroare judiciară. Este vorba în primul rând de acea ipoteză în care o persoană condamnată definitiv a fost, după rejudecarea cauzei penale, achitată tot printr-o hotărâre rămasă definitivă, pronunțată ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac. De asemenea, constituie eroare judiciară privarea de libertate sau restrângerea libertății în mod nelegal în cursul procesului penal; ea trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori prin hotărârea instanței de revocare, prin hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal art. 504 alin. (3) C. pr. pen.
Răspunderea patrimonială a Statului este în toate cazurile, o răspundere civilă delictuală; ea se angajează în prezența cumulată a trei dintre condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: prejudiciul patrimonial sau moral; fapta ilicită și prejudiciabilă, care constă în eroarea judiciară săvârșită de serviciul public de justiție; raportul de cauzalitate dintre eroarea judiciară și prejudiciul injust suferit de către victima erorii judiciare. După fundamentul său, răspunderea civilă delictuală specială a Statului este obiectivă, fără vinovăție; ea se explică și întemeiază pe obligația de garanție în sarcina Statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiției.
În raport cu constatările rechizitorului din 19.12.2011 și cu celelalte probe administrate, din care rezultă că reclamantul nu a săvârșit nicio infracțiune ,duc la concluzia ca la data reținerii nu existau motive verosimile de a bănui ca reclamantul prezintă pericol social ,ceea ce înseamnă ca reținerea reclamantului nu a fost conforma exigentelor art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție nici sub acest aspect.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefundat recursul reclamantului, va admite recursurile Ministerul Finanțelor Publice și al Ministerului P., va modifica în parte sentința în sensul că respinge cererile de intervenție accesorie ca inadmisibile și va stabili cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului la 2500 euro. Curtea va menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul reclamant P. C. T. împotriva sentinței civile nr.568 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și intimații-intervenienți P. C. S., P. C. V., P. C. M. și C. S..
Admite recursurile declarate de recurentul M. P. P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de recurentul recurentul-pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.568 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. T. și intimații-intervenienți P. C. S., P. C. V., P. C. M. și C. S..
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge cererile de intervenție accesorie, ca inadmisibile.
Stabilește cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului la 2.500 euro.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Doinița M. D. A. B. C. B. T.
GREFIER
F. D.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/08.04.2015
------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.I.F.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 100/2015. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
