Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 518/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 518/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 518/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 518R
Ședința publică de la data de 12.03.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - B. A. C.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant P. S. 4 București împotriva deciziei civile nr. 108A /05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D., I. A., S. M. și T. I., având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant P. S. 4 București reprezentat de consilier juridic Miorela P. în baza delegației de reprezentare depusă la dosar(fila 21), intimații-pârâți C. D., I. A. și S. M. toți reprezentați de avocat Ș. M.-M. în baza împuternicirii avocațiale nr._, depusă la dosar(fila 23), lipsind intimata-pârâtă T. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți A. I., S. M. și C. D. prin întâmpinare.
Reprezentanta intimaților-pârâți A. I., S. M. și C. D. solicită admiterea excepției și a se constata nulitatea recursului, întrucât din analiza motivelor reiese că recurenta-reclamantă și-a întemeiat în mod general recursul pe dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., fără a se face o încadrare expresă în dispozițiile art. 304 C.pr.civ. pentru ca instanța să facă un control al legalității hotărârii recurate.
Reprezentanta recurentului-reclamant solicită respingerea excepției întrucât consideră că motivele de recurs astfel cum au fost formulate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ., pe considerentul că intimatul-pârât A. I. nu avea calitatea de funcționar public și nu-i sunt aplicabile art. 84 lit. a din Statutul funcționarului public privind angajarea răspunderii civile delictuale.
Curtea, după deliberare, arată că urmează să se pronunțe asupra excepției nulității recursului odată cu fondul și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă Primăria S. 4 București, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În susținerea motivelor de recurs, arată că instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 84 lit. a din Statutul funcționarului public privind angajarea răspunderii civile.
Din procesul verbal încheiat de Curtea de Conturi rezultă că intimații-pârâți nu mai prestează activitate în cadrul instituției și nu mai aveau calitatea de funcționari publici .
Intimații-pârâți A. I., S. M. și C. D. prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală.
În considerentele hotărârii, se arată că sunt incidente dispozițiile Legii nr.188/1999, dar analiza apelului se face prin prisma dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil, în sensul că recurentul nu face dovada faptelor ilicite pretins exercitate de către intimații-pârâți și totodată nu face dovada existenței vinovăției acestora.
Această motivare este dată de instanța de apel raportat și la probatoriul existent în cauză, în sensul că singurul înscris la care se referă recurentul și care ar sta la baza faptei ilicite este constatarea efectuată către Curtea de Conturi, prin care s-a reținut că s-a produs un prejudiciu și că anumite persoane au semnat înscrisuri.
Curtea pune în discuție faptul că instanța de apel a reținut că nu se poate reține fapta ilicită întrucât nu s-a emis de către primarul sectorului 4 o decizie de imputare, și solicită părților să-și precizeze poziția în sensul dacă consideră că actul constatator emis de Curtea de Conturi ar putea fi considerat ca fiind un astfel de act.
Reprezentanta intimaților-pârâți arată că nu era necesară emiterea unei decizii de imputare, având în vedere calitatea ulterioară a intimaților.
Prin actul constatator se reține că s-a produs un prejudiciu și că anumite persoane, în speță intimații-pârâți au semnat anumite înscrisuri, având în vedere atribuțiile lor de serviciu. Dacă primăria se consideră prejudiciată, recuperarea prejudiciului se poate face prin constatare internă dacă intimații sunt funcționari publici.
Arată că nu era necesară emiterea unei decizii de imputare, având în vedere calitatea ulterioară a intimaților, și că a fost invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București Secția a IX-a civilă de C. Administrativ și fiscal unde fusese înregistrată cauza, dosar din care a fost disjunsă prezenta cauză și s-a declinat competența soluționării în favoarea Judecătoriei S. 4 București, pe motiv că intimații-pârâți nu mai aveau calitatea de funcționari publici întrucât nu mai lucrau în cadrul Primăriei Sector 4 București.
Curtea, constatând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare pe excepția nulității recursului și pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a civilă de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._/3/2011, reclamantul P. S. 4 București a solicitat obligarea pârâților C. D., I. A., S. M. și T. I. la plata sumei de 153.844 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al S. 4 prin efectuarea cheltuielilor fără prevederi bugetare și cu încălcarea Legii Finanțelor Publice nr. 273/2006.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 15/05.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a Municipiului București, privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate și consemnate în Procesul-verbal de constatare și înregistrat la Primăria S. 4 sub nr._/21.12.2009, încheiat în urma auditului financiar asupra contului de execuție pe anul 2008, la Primăria S. 4, s-a dispus la punctul 1 recuperarea prejudiciului cauzat bugetului sector 4 prin efectuarea cheltuielilor de 153.844 lei fără prevederi bugetare și cu încălcarea legii finanțelor publice nr. 273/2006 și virarea sumelor recuperate pe destinații legale.
În urma auditului financiar asupra contului de execuție pe anul 2008, auditorii publici externi au reținut că instituția a efectuat plăți nelegale în sumă de 153.844 lei, reprezentând contravaloarea de aparatura casnică achiziționată de Primărie și repartizată cu titlu gratuit unor salariați din instituțiile subordonate Consiliului Local Sector 4, contrar prevederilor art. 23 și art. 26 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale. Curtea de Conturi a reținut că pentru bunurile achiziționate nu au existat prevederi bugetare aprobate plățile fiind înregistrate la capitolele „Sănătate” și „Învățământ”, cu toate că astfel de cheltuieli nu pot fi prevăzute în bugetele propriii ale sectoarelor Municipiului București.
Curtea de Conturi a decis ca ordonatorul de credite al Primăriei S. 4 București să ia măsuri pentru recuperarea sumei de 153.844 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local Sector 4 prin efectuarea cheltuielilor fără prevederi bugetare și cu încălcarea Legii Finanțelor Publice nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de angajator, unor terțe persoane, în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 164 alin. 1 și 2 Codul muncii, Decizia nr. 15/05.02.2010, art. 998 și urm. Cod civil, art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999.
Pârâții A. I., S. M., T. I. și C. A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal; pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, având în vedere că pe perioada desfășurării controlului, acestora nu li s-a dat dreptul de a-și susține punctul de vedere cu privire la cele constatate în mod abuziv. Direcția Relații cu comunitatea locală, prin intermediul Compartimentului programe, a întocmit pentru anul 2008 programul acțiunilor sociale în conformitate cu politicile locale reglementate de Legea nr. 273/2006. Acest program care viza achiziționarea de cadouri pentru un număr de 2823 femei din unitățile de învățământ, precum și din unitățile sanitare, cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie, a fost aprobat ca anexă la bugetul de venituri și cheltuieli al S. 4 pe anul 2008. Cheltuielile au fost prevăzute la secțiunea de funcțiune necesară realizării atribuțiilor și competențelor autorităților publice locale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 215/2001.
Cheltuielile ocazionate de acest program au fost prevăzute în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, coroborat cu prevederile Legii nr. 273/2006 referitoare la clasificația economică și funcțională.
S-a mai precizat că achitarea facturilor s-a efectuat numai în baza documentelor fiscale în original, care aveau aplicate mențiunile „bun de plată” și „Conform cu legalitatea, realitatea și regularitatea operațiunilor”, prevăzute de OMFP nr. 522/2003, astfel încât nici o plată nu a fost efectuată fără să fi avut în spate o documentație în original.
Prin sentința civilă nr. 2073/24.05.2011 Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei S. 4 București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ipoteza în care nu se mai poate emite un act de imputare, întrucât raporturile de serviciu au încetat, autoritatea are posibilitatea de a promova acțiune în pretenții de drept comun, în baza art. 998-999 C.civ., la instanța de drept comun.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 4 București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1377/20.02.2012 Judecătoria S. 4 București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare din data de 02.12.2009 întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi București, s-a consemnat că în urma efectuării în perioada 02.09.2009 – 02.12.2009 a auditului financiar al contului de execuție pe anul 2008, la Primăria S. 4 București a fost constatată angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sumei de 153.844,09 lei, din bugetul local al sectorului 4, fără respectarea dispozițiilor legale, suma reprezentând contravaloarea cadourilor acordate unor salariați din instituțiile subordonate Consiliului Local al S. 4, cheltuială care nu are legătură cu activitatea desfășurată de Primăria S. 4 și pentru care nu au existat prevederi bugetare.
În acest raport s-a reținut că Direcția Relații cu Comunitatea Locală – C. Programe a întocmit raportul de necesitate nr. II/75/25 din 25.02.2008, prin care propune următorul deviz de cheltuieli: achiziționarea de cadouri pentru 2823 femei, arătând că „În cadrul programelor propuse, pentru sărbătorirea zilelor de 1 și 8 martie sunt aprobate fonduri pentru femeile din învățământ și medicină în valoare totală de 144.100 de lei, defalcate după cum urmează: 109.790 lei pentru învățământ și 34.310 lei, pentru sănătate, cu toate că programele propuse pentru aceste ocazii vizau întâlniri cu femei dascăli și cu femei medici.
S-a mai menționat că raportul de necesitate a fost avizat de directorul economic și aprobat de ordonatorul principal de credite – primarul A. I., deși achiziționarea de cadouri pentru 2823 de femei nu reprezintă o cheltuială cu caracter cultural și nici o cheltuială necesară realizării atribuțiilor și competențelor autorității administrației publice locale, în condițiile legii și în condițiile în care prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 nu au fost aprobate efectuarea de cheltuieli culturale cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie.
Prin Decizia nr. 15/05.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi București, s-a decis că ordonatorul principal de credite al Primăriei S. 4 București va lua măsuri pentru recuperarea potrivit legii a prejudiciului cauzat bugetului local sector 4, prin efectuarea cheltuielilor de 153.844 lei, fără prevederi bugetare și cu încălcarea prevederilor Legii finanțelor publice nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare și virarea sumelor pe destinațiile legale.
În ceea ce privește invocarea de către pârâți a inadmisibilității prezentei acțiuni, calificate de instanță ca fiind o apărare de fond, instanța a reținut că prezenta acțiune este admisibilă, neexistând o cauză de inadmisibilitate a acesteia. Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciului pe care susține că i-a fost produs ca urmare a acțiunii acestora și, întrucât pârâții nu mai au calitatea de funcționari publici, raporturile de serviciu ale acestora încetând, autoritatea publică are posibilitatea de a promova acțiune în pretenții, de drept comun, întemeiată pe art. 998-999 Cod civil, temeinicia acestei acțiuni fiind analizată de instanța de judecată pe fondul cauzei.
În ceea ce privește apărarea pârâților în sensul că înainte de a se adresa cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții, reclamantul avea obligația în temeiul art. 84 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999 să urmeze o procedură necontencioasă, în interiorul instituției, în urma căreia să se stabilească care sunt persoanele care se fac vinovate de producerea prejudiciului, instanța a reținut că, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
Având în vedere că, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 „Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică”, iar din procesul-verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi București rezultă că pârâții nu mai prestează activitate în cadrul Primăriei S. 4, nemaiavând calitatea de funcționar publici, instanța a reținut că în ceea ce îi privește pe aceștia nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, prin urmare, nu există obligația reclamantului de a urma o procedură necontencioasă prealabilă în interiorul instituției.
Instanța de fond a reținut că fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale „Prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz. (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.”
Potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr. 273/2006 „Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare”.
În sarcina pârâților nu a putut fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite, având în vedere că prin hotărârea privind aprobarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 5 din data de 08.02.2008, la rubrica „Alte cheltuieli în domeniul învățământului” a fost prevăzută suma de 109.790 lei, aferentă trimestrului I, iar la rubrica „Alte cheltuieli în domeniul sănătății” a fost prevăzută suma de 34.310 lei, iar prin hotărârea privind rectificarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 7/28.02.2008, la rubrica „Alte cheltuieli în domeniul învățământului” a fost prevăzută suma de 226.000 lei, aferentă trimestrului I, iar la rubrica „Alte cheltuieli în domeniul sănătății” a fost prevăzută suma de 100.000 de lei, aferentă trimestrului I. Cele două hotărâri nu disting în funcție de destinația acordată acestor cheltuieli, ci cuprind doar formularea generică „alte cheltuieli”, prin urmare, nu este exclusă în mod expres din prevederea bugetară efectuarea unor cheltuieli aferentă acordării de cadouri personalului din domeniul învățământului și sănătății. Astfel, nu s-a putut reține în sarcina pârâților săvârșirea unei fapte ilicite, întrucât cheltuielile respective erau prevăzute în bugetul local al sectorului 4 București, neputându-se reține că aceștia au aprobat efectuarea de cheltuieli care exced creditelor bugetare acordate, ci aceștia au acționat în limita prevederilor bugetare, care, la rubrica „alte cheltuieli”, nu prevăd distincții.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta este definit ca fiind rezultatul sau efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de către o altă persoană. Ca urmare a faptului că, astfel cum s-a arătat anterior, cheltuielile aprobate a fi efectuate de către pârâți erau prevăzute în hotărârea privind aprobarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 5 din data de 08.02.2008 și respectiv în hotărârea privind rectificarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 7/28.02.2008, la rubrica „Alte cheltuieli în domeniul învățământului, și respectiv în domeniul sănătății”, nu s-a putut reține că reclamantul a fost prejudiciat prin efectuarea unor cheltuieli care exced bugetul aprobat.
Nu a putut fi reținută în sarcina pârâților nici vinovăția pentru săvârșirea unei fapte ilicite, având în vedere că aceștia au acționat cu respectarea dispozițiilor legale, în limita prevederilor bugetare aprobate prin cele două hotărâri, nr. 7/28.02.2008 și nr. 5/08.02.2008, și pe cale de consecință, nu a putut fi reținută nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Împotriva sentinței civile nr. 1377/2012 a declarat apel reclamantul P. S. 4 București, în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Prin procesul-verbal de constatare din data de 02.12.2009 întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi București, s-a consemnat că în urma efectuării în perioada 02.09.2009 – 02.12.2009 a auditului financiar al contului de execuție pe anul 2008, la Primăria S. 4 a fost constatată angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sumei de 153.844,09 lei din bugetul local al sectorului 4 fără respectarea dispozițiilor legale, reprezentând contravaloarea cadourilor acordate unor salariați din instituțiile subordonate Consiliului Local al S. 4 București.
Prin Decizia nr. 15/05.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi, s-a decis ca ordonatorul principal de credite al Primăriei S. 4 București va lua masuri pentru recuperarea potrivit legii a prejudiciului cauzat bugetului local sector 4.
Cu toate acestea, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, deși prin fapta lor intimații-pârâți au cauzat un prejudiciu bugetului local al sectorului 4 prin efectuarea cheltuielilor fără prevederi bugetare și cu încălcarea Legii finanțelor publice nr. 273/2006.
Cadourile pentru cele 2823 de femei au fost cumpărate în cadrul a două acțiuni cu caracter social cultural desfășurate în zilele 1 martie și 8 martie, respectiv „întâlnire cu dascăli femei" și „întâlnire cu femei medici”. Sumele necesare au fost prevăzute la capitolele bugetare sănătate și învățământ, subcapitolele alte cheltuieli în domeniul sănătății și alte cheltuieli în domeniul învățământului, or, aceste cheltuieli nu puteau fi finanțate de la capitolele bugetare învățământ și sănătate.
Prin decizia civilă nr. 108A/05.02.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant P. S. 4.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul, instituție publică, solicită repararea unui prejudiciu patrimonial, prejudiciu produs de persoane care la momentul săvârșirii presupuselor fapte ilicite aveau statutul de funcționari publici, faptele ilicite pretins a fi săvârșite de pârâți, deși circumstanțiate pentru fiecare pârât în parte în cuprinsul acțiunii, reprezentând de fapt încălcarea sau neîndeplinirea corespunzătoare a unor atribuții legale de serviciu.
Tribunalul a constatat că acest tip de răspundere civilă a fost reglementat expres în legislația specială privind Statutul funcționarului public – Legea nr. 188/1999, care la art. 84 statuează că „răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; iar art. 85 din același act normativ că (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ”.
Tribunalul a constatat că, deși situația de fapt și de drept prezentată judecății se încadrează perfect în dispozițiile art. 84 lit. a din Statutul funcționarului public privind angajarea răspunderii civile, instituția publică reclamantă nu a emis, prin conducătorul său, ordin sau dispoziție de imputare, act ce ar fi putut fi eventual atacat în contencios administrativ.
Nu a putut fi primită susținerea cum că, în prezent, pârâții nu mai dețin calitatea de funcționar public în cadrul instituției publice reclamante, deoarece, în vederea angajării răspunderii civile menționate interesa calitatea acestora la momentul săvârșirii presupuselor fapte ilicite.
Omițând acest fapt, instituția publică reclamantă încearcă repararea prejudiciului pretins a-i fi produs de pârâți prin invocarea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 și 999 cod civil (acesta fiind și motivul pentru care s-a constatat competența secției civile în cauză).
Cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, tribunalul a reținut că, o primă condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998 și 999 Cod civil este existența faptei ilicite, definită ca fiind orice faptă, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane.
Referitor la faptele ilicite imputate pârâților, astfel cum acestea au fost indicate prin cererea de chemare în judecată, tribunalul a constatat că toate aceste fapte ilicite nu există, în condițiile în care nu a fost emis un ordin sau o decizie de imputare din partea conducătorului instituției publice. Ele nu pot fi constatate de instanță în cadrul răspunderii civile delictuale, deoarece nu reprezintă simple încălcări ale dreptului obiectiv, ci încălcări cu caracter specific atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor publici, pentru care era necesară emiterea unui ordin sau unei dispoziții de imputare ori asumarea unui angajament de plată, în condițiile art. 84 din Statutul funcționarului public.
În lipsa acestor dovezi, reclamantul nu a dovedit existența faptelor ilicite pretinse, conform art. 1169 Cod civil.
Tribunalul a reținut că nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor suscitate, în sensul neemiterii ordinului sau a dispoziției de imputare nu îl poate îndreptăți pe acesta ca, pentru recuperarea prejudiciului pretins, să dovedească în orice alt mod existența faptelor ilicite.
Considerentele de mai sus sunt aplicabile în totalitate și dovezilor pe care reclamantul trebuia să le facă cu privire la legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și fapta ilicită, precum și cu privire la vinovăția pârâților.
Tribunalul a reținut și faptul că reclamantul nu a dovedit nici caracterul cert al prejudiciului, în sensul că acesta să nu fi fost sau să nu trebuiască a fi reparat de o altă persoană.
Împotriva deciziei civile nr. 108A/2013 a declarat recurs reclamantul P. S. 4 București, în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
În mod greșit instanța de apel a reținut că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 84 lit. a din Statutul funcționarului public privind angajarea răspunderii civile, iar el, recurentul-reclamant trebuia să emită, prin conducătorul său, ordin sau dispoziție de imputare.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999 "Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".
Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică", iar din procesul-verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi București rezultă că intimații-pârâți nu mai prestează activitate în cadrul instituției recurente, nu mai au calitatea de funcționari publici, iar instanța de fond în mod corect a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, prin urmare reclamantul nu avea obligația prevăzută la art. 84 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999, respectiv să urmeze o procedură necontencioasă prealabilă în interiorul instituției.
Recurentul-reclamant P. S. 4 București învederează faptul că, pentru a se conforma măsurilor dispuse prin Decizia nr. 15/05.02.2010 emisă de Curtea de Conturi, i-a chemat în judecată pe pârâți.
Prin încheierea din data de 24.05.2011 Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a făcut o interpretare corectă a legii atunci când a reținut că intimații-pârâți nu sunt funcționari publici și, în consecință, a dispus disjungerea acțiunii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. 4 București.
Aceeași a fost interpretarea și rațiunea instanței de fond când a apreciat că intimații-pârâți nemaiavând calitatea de funcționar public, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, prin urmare, nu există obligația reclamantului de a urma o procedură necontencioasă prealabilă în interiorul instituției.
De asemenea, recurentul-reclamant arată că intimatul-pârât A. I. a avut calitatea de Primar al sectorului 4 București în perioada_08, iar instanța de apel a reținut în mod greșit calitatea acestuia de funcționar public.
Potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, primarii sunt autorități executive ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, iar potrivit art. 25 din lege, aleșii locali sunt primarul, consilierii locali. În asigurarea liberului exercițiu al mandatului lor, aceștia îndeplinesc o funcție de autoritate publică. În aceste condiții, intimatul-pârât A. I. nu putea avea calitatea de funcționar public și nu i se pot aplica nici dispozițiile Legii nr. 188/1999.
Mai mult decât atât, așa cum se reține de către organele de control ale Curții de Conturi a României în cuprinsul procesului-verbal de constatare încheiat la data de 02.12.2009 și înregistrat sub nr. 101/2009, intimatul-pârât A. I. nu mai avea calitatea de Primar al S. 4 București.
Faptul că intimatele-pârâte S. M., C. D. și T. I. au avut, anterior nașterii dreptului la acțiune, calitatea de funcționari publici, iar intimatul-pârât I. A. calitatea de Primar, iar în prezent nu mai există nici un raport între părți, în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de intimații-pârâți și a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, prin urmare, reclamantul nu avea obligația prevăzută la art. 84 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999, respectiv să urmeze o procedură necontencioasă prealabilă în interiorul instituției.
Lipsa calității de funcționar public a fost constatată și de Tribunalul București atunci când a apreciat că nu este competent și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei.
Având în vedere argumentele prezentate, intimaților-pârâți nu li se aplică legislația specifică funcționarilor publici și, în mod greșit, instanța de apel a înlocuit motivarea hotărârii primei instanțe, reținând că intimații-pârâți sunt funcționari publici și sunt aplicabile prevederile art. 84 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, recurentul-reclamant consideră că instanța de apel în mod greșit a înlăturat susținerile sale și a constatat ca "toate aceste fapte ilicite nu există, în condițiile în care nu a fost emis un ordin sau o decizie de imputare din partea conducătorului instituției publice”.
Chiar și în cazul în care s-ar admite că este corectă interpretarea instanței de apel referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999, consideră că, cel puțin, pentru intimatul-pârât A. I. (primar) aceste prevederi nu sunt aplicabile.
Ca atare, hotărârea instanței de apel în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât I. A. este netemeinică și nelegală.
Recurentul invocă prevederile art. 998 Cod civil și reamintește procesul-verbal de constatare din data de 02.12.2009 întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi București și Decizia nr. 15/data de 05.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi, arătând că, cu toate acestea, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, deși prin fapta lor intimații-pârâți au cauzat un prejudiciu bugetului local al sectorului 4 prin efectuarea cheltuielilor fără prevederi bugetare și cu încălcarea Legii finanțelor publice nr. 273/2006.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială", iar potrivit art. 5 alin. 3 din aceeași lege "fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanță cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale respective".
Cadourile pentru cele 2823 de femei au fost cumpărate în cadrul a două acțiuni cu caracter social cultural desfășurate în zilele 1 martie și 8 martie, respectiv „întâlnire cu dascăli femei" și „întâlnire cu femei medici", iar sumele necesare au fost prevăzute la capitolele bugetare sănătate și învățământ, subcapitolele alte cheltuieli în domeniul sănătății și alte cheltuieli în domeniul învățământului, Or, aceste cheltuieli nu puteau fi finanțate de la capitolele bugetare învățământ și sănătate.
Conform anexei 2 a Legii nr. 273/2006, cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București la capitolele bugetare învățământ (7) și sănătate (8) nu se pot referi la acordarea de cadouri. Acțiunile social-culturale de tipul celor desfășurate puteau fi finanțate din capitolul bugetar nr. 9 – Cultura, recreere și religie, or, nu a fost prevăzută nicio sumă și nu există prevederi bugetare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâții A. I., S. M. și C. A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, în susținerea căreia au arătat că argumentația adusă de recurentul-reclamant vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept prevăzute de art. 304 C.pr.civ. În situația respingerii excepției nulității recursului, s-a solicitat respingerea recursului, arătându-se că susținerea recurentului conform căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 84 lit. a din Statutul funcționarului public este nefondată, întrucât instanța de apel a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prin prisma dispozițiilor art. 998-999 C.civ., reținând că reclamantul nu a dovedit vinovăția, conform art. 1169 C.civ. și că pretinsele fapte ilicite nu pot fi constatate de instanță în cadrul răspunderii civile delictuale, câtă vreme nu reprezintă simple încălcări ale dreptului obiectiv, ci încălcări cu caracter specific atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor publici, fapt ce nu îl poate îndreptăți pe reclamant ca, pentru recuperarea prejudiciului pretins, să dovedească în orice alt mod existența faptelor ilicite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată de intimații-pârâți A. I., S. M. și C. A., Curtea constată că este nefondată.
Astfel, Curtea constată că prin recursul declarat, recurentul-reclamant a susținut greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 84 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 188/1999, greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 Cod civil (art. 1357 din Noul Cod civil), încălcarea considerentelor exprimate de tribunalul Bucureșit în hotărârea de declinare a competenței și înlocuirea considerentelor exprimate de instanța de fond cu considerentul conform căruia intimaților-pârâți li se aplică legislația specifică funcționarilor publici.
Potrivit dispozițiilor art. 302l alin. (1) lit. c) C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. 1 C.pr.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 3 C.pr.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Or, examinând criticile susținute de recurentul-reclamant în dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că acestea pot fi încadrate în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
În consecință, Curtea constată că dezvoltarea motivelor de nelegalitate din cadrul recursului face posibilă încadrarea acestora într-unul din cazurile de recurs prevăzute la pct. 1-9 al art. 304 C.pr.civ., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 C.pr.civ., Curtea va respinge excepția de nulitate a recursului, ca nefondată.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul P. S. 4 București:
Prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât susține că, deși Tribunalul București Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei pe considerentul că pârâții nu mai au calitatea de funcționari publici - astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 și reclamantul nu avea obligația de a urma procedura prealabilă necontencioasă în interiorul instituției; cu toate acestea, instanța de apel Tribunalul București Secția a IV-a civilă a arătat că reclamantul avea obligația de a urma această procedură prealabilă necontencioasă în interiorul instituției și să emită ordin sau dispoziție de imputare, act care putea fi atacat în contenciosul administrativ.
Critica este întemeiată.
Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 2073/24.05.2011, Tribunalul București Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a stabilit faptul că, în situația din speță, nu se mai poate emite un act de imputare, deoarece raporturile de serviciu dintre reclamant și pârâți au încetat, nefiind incidente dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999.
În aceste condiții, statuarea instanței de apel, în sens contrar celor stabilite cu putere de lucru judecat prin această hotărâre judecătorească, reprezintă o încălcare a caracterului irevocabil al acestei hotărâri judecătorești, care a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că jurisdicția aparține instanței civile, care are deplina competență funcțională de a soluționa acțiunea în pretenții de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ.
În al doilea rând, recurentul-pârât susține că instanța de apel a înlocuit motivarea hotărârii primei instanțe, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.
Critica este întemeiată.
Astfel, se constată că prima instanță de fond a arătat în motivarea hotărârii faptul că nu este întemeiată apărarea pârâților, invocată ca fiind o excepție de inadmisibilitate a acțiunii, deoarece pârâții nu mai prestează activitate în cadrul Primăriei S. 4, nu mai au calitatea de funcționari publici, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, prin urmare, nu exista obligația reclamantului de a urma o procedură necontencioasă prealabilă în interiorul instituției. Pentru a respinge acțiunea, prima instanță de fond a reținut că, dintre elementele necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu este îndeplinită condiția privind existența unei fapte ilicite, având în vedere Hotărârea privind aprobarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 5/08.02.2008, respectiv Hotărârea privind rectificarea bugetului local al sectorului 4 pe anul 2008 nr. 7/28.02.2008.
Cu toate acestea, în apelul reclamantului – prin care se critica greșita reținere a unei situații de fapt, apelantul-reclamant solicitând să se constate că existența faptei ilicite este dovedită prin procesul-verbal de constatare din data de 2.12.2009 și prin Decizia nr. 15/5.02.2010, ambele emise de Camera de Conturi – instanța de apel constată că acțiunea promovată de reclamant este lovită de un fine de neprimire, constând în aceea că instituția publică reclamantă nu a emis ordin sau decizie de imputare, act care ar fi putut fi contestat la instanța de contencios administrativ. În plus, tribunalul a mai arătat că în lipsa unui astfel de act de imputare, instanța civilă nici nu poate constata existența sau nu a unei fapte ilicite.
Procedând în acest mod, tribunalul a încălcat limitele investirii sale conform motivelor de apel formulate de reclamant, consecința fiind aceea că, în apelul reclamantului, a achiesat la apărarea formulată de către pârâți în fața primei instanțe de fond sub forma excepției de inadmisibilitate a acțiunii, respingând acțiunea pe alte considerente decât cele avute în vedere de instanța de fond, deși nu fusese investită cu o devoluțiune pe acest aspect, iar din punct de vedere procedural nici nu-și mai putea contrazice deplina jurisdicție civilă de soluționare a unei acțiuni de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil (după cum s-a arătat în cele ce preced).
De asemenea, procedând în acest mod, tribunalul a negat chiar dreptul recurentului-reclamant de a promova acțiunea în angajarea răspunderii civile delictuale de drept comun, deși în cauză a fost pronunțată o hotărâre irevocabilă ce a statuat asupra acestei chestiuni de drept și încălcând și limitele investirii sale conform motivelor de apel, fapt care are drept consecință îngrădirea, fără nicio justificare legală, a dreptului de acces la instanță.
Prin cea de-a treia critică, recurentul-reclamat susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, arătând că în mod greșit prima instanță de fond nu a reținut îndeplinită condiția faptei ilicite, deoarece aceasta este dovedită prin procesul-verbal de constatare din data de 2.12.2009 și prin Decizia nr. 15/5.02.2010 emise de Camera de Conturi.
Curtea constată că tribunalul nu a analizat pe fond apelul declarat de reclamant, reținând în mod greșit că în cauza de față nu poate primi alte dovezi decât actul de imputare și neanalizând pe fond criticile formulate de către apelantul-reclamant.
Pentru aceste motive, Curtea constată că decizia recurată este pronunțată cu cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate mai sus, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ. și art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, constatând că tribunalul a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea apelului, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant P. S. 4 BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 108A/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D., I. A., S. M. și T. I..
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. S. F. P. B. A. C.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/2 ex./26.03.2014
Jud. apel: A. G. Țambulea
A. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1577/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
