Legea 10/2001. Decizia nr. 757/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 757/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 757/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 757
Ședința publică de la 06.05.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.203 din data de 01.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. I..
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune, lipsind intimata – reclamantă C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 24.04.2014, un set de înscrisuri, din partea intimatei – reclamante, solicitând și judecarea cauzei în lipsa sa.
Reprezentantul recurentului – pârât, având cuvântul, învederează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse de partea adversă, și nu mai are cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat, față de următoarele argumente:
În opinia sa, în mod greșit, instanța de fond a anulat Dispoziția nr. 2009 din data de 03.12.2003 emisă de Primarul Municipiului București, și a obligat instituția la acordarea de măsuri reparatorii, în cuantum de 314.128 lei, pentru imobilul în litigiu situat în București, ..25, sector 6, astfel încât solicită înlăturarea acestei obligații.
Totodată, solicită a se avea în vedere incidența în speță a prevederilor Legii nr. 165/2013, și faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată la 01.02.2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Solicită cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de prevederile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V a sub nr._, reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea terenului în suprafață de 167,5 mp situat în București, .. 25, sector 5, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație (valoarea de piață) a imobilului teren, în cazul în care restituirea în natura a terenului nu este posibilă, precum și obligarea pârâtei la emiterea deciziei în vederea restituirii în natură sau acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 167,5mp, decizie ce vizează soluționarea dosarului întocmit în baza notificării formulate prin B. D. G. G. și Asociații, înregistrată sub nr.672/2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 23 august 1970, a cumpărat terenul în suprafață de 167,5mp situat în ..25, sector 5, cu chitanță sub semnătură privată de la numitul C. C..
La momentul încheierii chitanței sub semnătură privată, .. 25, sector 5, purta numele de .. 231, sector 5.
Ulterior, pe acest teren, reclamantul a edificat o construcție cu mijloace și materiale proprii, construcție ce a fost demolată în anul 1989, iar terenul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
Pentru acest teren, reclamantul nu a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, întrucât terenurile de orice fel au fost scoase din circuitul civil potrivit Legii nr. 19/1968 și Legii nr.58/1974.
După apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare, înregistrată sub nr. 672/2002 la B. D. G. G. și Asociații, notificare ce nu a fost soluționată până în prezent.
În continuare, reclamantul a făcut referire la prevederile art. 1, 2 și 3 din Legea 10/2001.
La data de 31.03.2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că cererea are ca obiect contestație împotriva Dispoziției nr.2009/31.12.2003 a Primarului General al Municipiului București, dispoziție care nu i-a fost comunicată.
La termenul de judecată din data de 28.01.2011, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitoarei reclamantului D. G., decedat la data de 26.11.2010, numita C. I..
Prin sentința civilă nr.203/01.02.2013, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă; s-a dispus anularea Dispoziției nr.2009/03.12.2003 emisă de pârât; a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită o nouă dispoziție conținând propunerea de acordare de despăgubiri către reclamanta C. I. pentru terenul situat în București, ..25, sector 6, în suprafață de 167 mp, în valoare de 314.128 lei; a obligat pârâtul M. București la plata către reclamantă a sumei de 3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr.2748/02.11.2001 comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul B. Casagranda S. A., autorul reclamantei a solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, ..25, sector 5, în suprafață de 167,5 mp.
Prin Dispoziția contestată s-a dispus respingerea acestei notificări, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.
În dosarul administrativ nu există dovada comunicării Dispoziției nr. 2009/03.12.2003 către autorul reclamantei.
Cu privire la aspectele care interesează fondul cauzei, prima instanță a reținut că:
Prin înscrisul intitulat „chitanță” încheiat la data de 23.08.1970, numitul C. C. a înstrăinat autorului reclamantei, D. G. terenul situat în București, ..231, în suprafață de 167,56 mp.
La data de 23.05.1974, autorul reclamantei a depus la Circumscripția Financiară a Sectorului 6 București cererea înregistrată sub nr._/1974, prin care a solicitat luarea în evidență cu imobilul situat în București, ..25, compus din teren în suprafață de 167,56 mp și construcție, formată din 2 camere și anexe.
Imobilul respectiv a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.403/1984, de la numitul D. G., acesta figurând în Anexa nr.1 la decret, la poziția 26, cu teren în suprafață de 167 mp și construcție în suprafață de 93,88 mp.
Din adresa nr.560/18.03.2011 emisă de S.C Cotroceni S.A. rezultă că, pentru imobilul din ..25, sector 5, expropriat și demolat în baza Decretului nr.403/1984, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 72.186 lei, conform procesului-verbal nr.859/25.11.1985.
Prin raportul de expertiză topo întocmit de expertul B. Emeric a fost identificat terenul situat în București, fosta ..25, sector 5, în suprafață de 167, 5 mp și s-a stabilit că acesta este ocupat în prezent de construcții, elemente de sistematizare și rețele edilitare.
Prin raportul de expertiză în specialitatea evaluare proprietății imobiliare întocmit de expertul C. M. s-a stabilit că valoarea actuală de circulație a terenului din fosta ..25, sector 5 este de 314.128 lei.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi, iar potrivit disp.art. 2 alin. 1 lit. i) din același act normativ, reprezintă imobile preluate în mod abuziv orice imobile preluate de stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin 2, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
În conformitate art.11 alin 3 din Legea nr.10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate si lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale si altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Conform art.11 alin 4 din Legea nr.10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus, și văzând dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 lit. a, și art. 11 alin. 3 și 4 din Legea 10/2001, tribunalul a constatat că reclamanta C. I. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ..25, sector 5, compus din teren în suprafață de 167 mp, restituirea în natură a terenului nefiind posibilă, având în vedere că acesta este ocupat în prezent de construcții și elemente de sistematizare.
S-a reținut, astfel, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra acestui imobil, conform dispozițiilor art.24 și 26 alin. 2 din Legea nr.10/2001.
În cauză, actul de preluare a imobilului, respectiv Decretul Consiliului de Stat nr.403/1984, îl indică drept proprietar pe autorul reclamantei, D. G..
Prezumția prevăzută de disp.art.24 alin 2 din Legea nr.10/2001 se coroborează cu relațiile comunicate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5, din care reiese că autorul reclamantei a figurat impus cu imobilul în litigiu, în perioada 1974-1982, și cu cele comunicate de S.C Cotroceni S.A, potrivit cărora autorul reclamantei figura în evidențele societății ca proprietar al imobilului.
Cât privește solicitarea reclamantei de stabilire de către instanță a valorii măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri), tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a reținut că prin Decizia LII/2007 pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii s-au statuat următoarele: „Prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.147/2005”.
Potrivit acestei decizii a instanței supreme, care este obligatorie pentru instanțe conform art.330 ind.7 alin 4 C.pr.civ, notificările soluționate anterior adoptării Legii nr.247/2005 nu sunt supuse prevederilor art.16 din Titlul VII, cum este cazul în speță (dispoziția contestată fiind emisă în anul 2003, anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 și atacată în termenul prevăzut de lege), instanța civilă având posibilitatea, conform art.24 din Legea nr.10/2001 (în forma în vigoare anterior modificării Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005) fie să cenzureze cuantumul despăgubirilor, fie să le stabilească aceasta însăși.
Din relațiile comunicate de S.C Cotroceni S.A, respectiv de Administrația Fondului Imobiliar rezultă că acestea nu dețin date privind încasarea efectivă a despăgubirilor și nici privind cuantumul defalcat al despăgubirilor, pentru teren și pentru construcție.
Astfel fiind, tribunalul a apreciat că nu se impune scăderea din valoarea de circulație a terenului, stabilită prin expertiza în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare a valorii despăgubirilor stabilite pentru teren, nefiind dovedită încasarea acestora de autorul reclamantei și nici cuantumul acestor despăgubiri (stabilite pentru teren).
Pentru considerentele expuse în cele ce preced, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, a fost anulată Dispoziția nr.2009/03.12.2003 emisă de pârât, și a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită o nouă dispoziție conținând propunerea de acordare de despăgubiri către reclamanta C. I. pentru terenul situat în București, ..25, sector 6, în suprafață de 167 mp, în valoare de 314.128 lei.
În baza art.274 alin 1 C.pr.civ, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat (1.300 lei, conform chitanțelor nr.50/24.03.2011 și 92/10.12.2011) și onorariul experților topo și de evaluare a proprietății imobiliare (800 lei, conform chitanței nr._/1/28.10.2010, fila 71, 800 lei, conform chitanței nr._/1 din 28.10.2010, fila 71 și 800 lei, conform chitanței nr._/1/18.10.2012, fila 277).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul.
Invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurentul pârât susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Arată recurentul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului asupra imobilului situat în București ..25, sector 5.
Notificarea formulată de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse si ulterior, in condițiile legii.
Prin art.21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003 se prevede că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizica sau juridica”.
Același articol arată ce acte sunt considerate potrivit Legii nr.10/2001 că fac dovada calității de moștenitor, respectiv: certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Totodată, în Capitolul I pct.1 lit.e din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Legea nr.247/2005, prevede în mod expres faptul că, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit legii nr. 10/2001 în sensul acordării de masuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.
Având în vedere că prin dispoziția contestată nu s-a statuat asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr.165/2013, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea 165/2013; M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art.1. alin.2, respectiv prin puncte pentru imobilul in litigiu.
Astfel, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii întreaga documentație aferentă acestora inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite in arhivele proprii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, care va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin l si 2 din an.16, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În continuare, recurentul face referire la prevederile art. 16 din Legea 247/2005, prin care este reglementată procedura stabilirii și acordării măsurilor reparatorii prin echivalent în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul consideră că instanța de fond nu a avut în vedere aceste dispoziții legale.
Practic, în raport de dispozițiile invocate, dispoziția contestată va fi reanalizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate si va întocmi raportul de evaluare pe care îi va transmite Comisiei Centrale, raport ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri.
Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite titlu de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/ordinelor emise în temeiul art.6 alin.4 și art.32 din Legea nr.10/2001 în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în speța de față.
Recurentul precizează că, în speță, nu pot fi ignorate aceste prevederi legale, iar argumentele invocate de către instanța de judecată sunt neîntemeiate atât timp cât restituirea în natură nu este posibilă, iar măsurile reparatorii nu se acorda potrivit reglementarilor în vigoare de către Primăria Municipiului București, ci de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În opinia recurentului, este inexplicabilă soluția instanței de fond în condițiile existenței unor norme legale ce reglementează această materie, și a unui recurs în interesul legii promovat și admis tocmai în vederea clarificării unor astfel de situații.
In ceea ce privește obligarea recurentul pârât la plata către reclamanta a sumei de 3.700 lei cheltuieli de judecată, se solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ., întrucât prezentul litigiu nu comportă un grad de dificultate sporit; cheltuielile de judecată sunt prea mari față de contribuția apărătorului ales. Consideră că onorariul avocatului este disproporționat și tendențios, motiv pentru care solicită a fi avute în vedere dispoz. art.274 alin.3 C.proc.civ. Față de valoarea de 3.700 lei – onorariu, cât și față de munca depusă de avocat, instanța poate face aplicarea prevederilor art.274 alin3 C.proc.civ.
Recurs legal timbrat.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimata susține că motivul de casare invocat nu poate fi primit, întrucât instanța de fond, analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, a interpretat și aplicat în mod corect normele de drept incidente raportului juridic litigos în vigoare la data soluționării și pronunțării sentinței atacate.
Recurentul pârât nu aduce motivații în ce privește nesocotirea unei norme de drept substanțial sau interpretarea eronată a normei juridice aplicate.
Prevederile Legii nr.165/2013 nu puteau fi aplicate de către tribunal, acesta a avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale.
Neretroactivitatea legii constituie o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, a libertății și a siguranței persoanei.
În aceste condiții, este absurd să se pretindă lipsa de temei legal, încălcarea sau aplicarea greșită a legii cu privire la sentința atacată, în condițiiel în care instanța a soluționat cauza potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul soluționării cauzei și nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.
Tribunalului a reținut și aplicat în mod corect în cauză următoarele dispoziții legale: art.1 alin.1, art.3 alin.1 lit.a), art. 4 alin. 2 și art. 11 alin. 3 și 4 din Legea nr.10/2001
În ce privește stabilirea de către instanță a măsurilor reparatorii prin echivalent, se arată că tribunalul a constatat că aceasta este admisibilă reținând statuările făcute prin Decizia LII/2007 pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3700 lei intimata arată că, în sensul art.274 alin.1 C.proc.civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părții.
Cheltuielile de judecată stabilite este format din onorariul dar și din onorariile experților topo și de evaluare a proprietății imobiliare.
Ppotrivit art.274 alin.2 C.proc.civ. cheltuielile reprezentând plata experților nu pot fi micșorate de către instanța de judecată.
Onorariului de avocat, acesta este justificat de chitanțele eliberate de cabinetul de avocat, el nu poate fi considerat ca fiind "" prea mare fața de contribuția apărătorului" sau "disproporționat și tendențios", atâta vreme cât litigiul a avut o durată de mai mult de 3 ani, prezența avocatului în fața instanței de judecată fiind una continuă, nelipsind la niciun termen de judecată, iar activitatea îndeplinită de avocat fiind mult mai complexă, presupunând activități de consultanță, asistare, reprezentare, studiere înscrisuri, redactare cereri, obiecții la expertize, concluzii scrise, susțineri în fața instanței de judecată etc".
În consecință, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 25.02.2014, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a înaintat cauza, în vederea repartizării ciclice, către Secția a III-a Civilă și Secția a IV-a Civilă, având în vedere Hotărârea nr.29/17.02.2014 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 07.03.2014, sub nr._ .
În recurs, a fost administrată, din dispoziția instanței, proba cu înscrisuri.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prima instanță a constat nelegalitatea deciziei contestate – decizie prin care intimatul pârât a respins solicitarea autorului reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 167 m.p. situat în București, .. 25, sector 6, cu motivarea că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate al solicitantului, la momentul preluării imobilului de către stat - reținând instanța că această calitate de proprietar este dovedită, în speță, ca efect aplicării prevederilor art. 24 din Legea 10/2001.
Norma astfel avută în vedere de instanța de fond instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care se regăsește menționată în actul administrativ de preluare ca fiind proprietarul deposedat, însă această prezumție operează – potrivit alin. 2 al art. 24 din Legea 10/2001 – numai în absența unor probe contrare.
Or, printre actele doveditoare depuse de autorul reclamantei nu numai că se regăsește o chitanță întocmită între numiții C. C. și D. G. sub forma unui înscris sub semnătură privată, în al cărei conținut se face vorbire de întocmirea („facerea”) ulterioară a actului de proprietate, dar se află și o hotărâre judecătorească definitivă (sentința civilă nr. 1186/07.04.1987 a Judecătoriei sector 5 București) prin care s-a constatat faptul că părinții reclamantei (D. G. și D. A.) au edificat o construcție pe terenul situat în .. 25, sector 5, teren aflat în proprietatea numitului C. C..
Având în vedere că menționata hotărâre judecătorească a intrat sub autoritatea lucrului judecat - și, ca atare, se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate -, că în cuprinsul acesteia se atestă împrejurarea că proprietar al terenului pentru care se solicită măsuri reparatorii era, în anul 1987, numitul C. C. - persoana care a semnat actul/chitanța invocată de reclamantă ca reprezentând titlul în baza căruia autorul său a dobândit respectivul bun în proprietate –, și că reclamanta nu a făcut dovada intervenirii, ulterior acestei hotărâri, a vreunui alt act sau fapt juridic cu efecte legate de transferul dreptului de proprietate, Curtea apreciază că în mod eronat prima instanță a reținut că devine operantă, în speță, prezumția de proprietate instituită prin primul alineat al art. 24 din Legea 10/2001.
Respectiva hotărâre are valențele unei „probe contrare” în sensul prevederilor art. 24 alin. 2 C.pr.civ., și atrage răsturnarea prezumției relative de proprietate ce a fost reținută prin sentința recurată, iar prin efectul reținerii acestei probe contare Curtea apreciază că se impune reformarea acestei sentințe, în sensul menținerii dispoziției prin care recurentul pârât a stabilit că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra terenului pentru care s-au solicitat, prin notificare, măsuri reparatorii.
Pe cale de consecință, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Având în vedere că, față de soluția astfel reținută, pârâtul nu are calitatea de parte căzută în pretenții față de acțiunea reclamantei, cererea acesteia din urmă de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.203 din data de 01.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. I..
Modifică sentința în sensul că respinge contestația, ca nefondată.
Respinge cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.B.I.
2 ex/
---------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.C.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 187/2014.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 766/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
