Legea 10/2001. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 36/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.36 R/2016
Ședința publică din data de 21.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. S.
JUDECĂTOR: A. C. B.
JUDECĂTOR: A. M. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. DE A. A LEGII NR.10/2001 A ORAȘULUI P. împotriva sentinței civile nr.3295/24.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. T. N. și intimatul pârât P. ORAȘULUI P., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta pârâtă C. de A. a Legii nr.10/2001 a Orașului P. reprezentată de consilier juridic S. T. C., cu delegație de reprezentare depusă la fila 18, intimatul pârât P. Orașului P. reprezentat de același consilier juridic, și intimatul reclamant D. T. N. reprezentat de avocat P. E., cu împuternicire avocațială la fila 31.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Arhivele Naționale.
Reprezentantul recurentei pârâte C. de A. a Legii nr.10/2001 a Orașului P. solicită suplimentarea probatoriului cu depunerea la dosar a raportului de expertiză efectuat în dosarul nr._/3/2006, din care reiese că terenul înstrăinat de P. către D. N. se află în altă parte, iar Curtea de Apel București a pronunțat acea decizie definitivă și irevocabilă în baza acestui raport de expertiză. Mai arată că acest raport a fost promulgat de către instanța de judecată și s-a emis o decizie prin care s-au acordat despăgubiri pentru terenurile astfel cum au fost identificate.
Curtea pune în discuție admisibilitatea probei solicitate de către recurentă rap. la disp. art.305 C.pr.civ.
Apărătorul intimatului reclamant D. T. N. solicită respingerea probei și arată că instanța s-a pronunțat deja cu privire la această probă, la primul termen de judecată când s-au făcut aceleași susțineri, instanța apreciind la acel moment că nu este o probă care să aibă legătură cu acest dosar, fiind vorba despre un raport de expertiză efectuat într-un dosar între alte părți și care privește cu totul alte aspecte.
Curtea, deliberând, constată că la termenul de judecată din data de 08.10.2015 s-a făcut vorbire despre această proba, iar instanța a încuviințat doar efectuarea unei adrese la Arhivele Naționale, nemenționând expres aspectul probei cu raport de expertiză, cu privire la care, la acest termen de judecată, o respinge, constând că este inadmisibilă în conformitate cu disp. art.305 C.pr.civ.
Reprezentantul recurentei pârâte arată că se poate ajunge ca terenul să aibă două amplasamente diferite, dintre care unul a fost deja omologat de către o instanță de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte C. de A. a Legii nr.10/2001 a Orașului P. solicită admiterea recursului, primul motiv de recurs fiind acela că instanța de fond nu a respectat instrucțiunile date prin decizia de casare, în sensul că nu a stabilit dacă terenul în cauză era în intravilan sau în extravilan la data preluării de către stat. Sub acest aspect, apreciază că nu pot fi primite susținerile instanței în sensul că dacă toate terenurile erau în . toate erau intravilane, iar în raport de acest motiv, solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, arată că din probatoriul administrat în recurs, respectiv adresele efectuate către Arhivele Naționale în urma cărora s-au depus schițe cadastrale și înscrisuri din care rezultă că expertul putea să identifice în mod corect terenul pe care l-a deținut D. N., se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize. În opinia sa, terenul era în extravilan și era folosit de către un I.A.S., iar expertul putea constata acest lucru dacă ar fi efectuat raportul în mod corect și pe baza unor schițe cadastrale și nu la indicațiile reclamantului. Menționează că a ridicat aceste aspecte și în fața Tribunalului Ilfov, prin note de ședință depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant D. T. N. solicită respingerea recursului, ca nefondat, iar referitor la cererea de casare cu trimitere, solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, având în vedere faptul că dosarul se află în al doilea ciclu procesual.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond în rejudecare nu a lămurit situația juridică, apărătorul intimatului reclamant solicită să se constate că pe baza probelor noi administrate în fond după casare, respectiv înscrisurile depuse de ambele părți și raportul de expertiză, situația juridică a terenului a fost clar lămurită. Mai arată că inclusiv prin cererea de recurs se arată faptul că terenul care face obiectul contestației reclamantului și care este identificat ca atare prin raportul de expertiză, a intrat în intravilanul localității P. în anul 2000, prin Hotărârea Consiliului Local nr.14/2000. Prin urmare, raportat la disp. art.8 din Legea nr.10/2001, terenul se ala în intravilanul localității la data formulării notificării, care a avut loc în data 08.11.2001, astfel încât aspectul legat de natura terenului de intravilan sau extravilan a fost lămurit și nu poate face obiectul unei alte constatări din partea instanței de recurs.
Referitor la susținerea că terenul s-ar afla în altă parte, apărătorul intimatului reclamant arată că este falsă, deoarece terenul se află acolo unde a fost identificat prin raportul de expertiză. Sub acest aspect arată că terenul pe care se află Moara P. făcea parte dintr-o suprafață mai mare, identificată ca atare prin lungimea laturilor în titlul autorului reclamantului, iar suprafața de 700 mp care face obiectul acestei contestații, împreună cu clădirile care se află pe ea, nu poate fi identificată ca atare întrucât nu există un înscris lămuritor cu privire la poziționarea exactă, astfel încât poziționarea se face cu raportare la întreaga suprafață de 5000 mp. Pe de altă parte, arată că din același titlu de proprietate și din procesul-verbal de preluare din anul 1948 rezultă elemente care lămuresc cu privire la locația acestui teren și a clădirii care se află pe el, respectiv la actuala . clădirea cu dimensiunile specificate și identificate ca atare de către expert. Mai arată că în recurs, partea adversă a administrat probe care fac referire exact la același teren și aceeași clădire, respectiv Moara P. situată pe . atare atât în decizia Curții de Apel București la care se face referire, cât și în înscrisurile atașate cererii de recurs, eliberate de Poliția P., care fac referire la un incendiu ce a avut loc la Moara P. în urmă cu câțiva ani de zile.
Pentru aceste motive, apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, contestatorul D. T.-N. a formulat, în contradictoriu cu pârâții P. Orașului P. și C. Locală de A. a Legii nr. 10/2001, contestație împotriva Dispoziției nr. 24/15.01.2009 emisă de P. Orașului P., solicitând anularea dispoziției contestate și obligarea entității învestite la: restituirea în natură a imobilului teren în suprafața de 700 mp.; restituirea construcțiilor existente pe acesta, respectiv o clădire din 2 camere/o clădire de paianta din 2 camere, antreu și bucătărie, două magazii, în principal, în natura și, în subsidiar, în cazul în care aceasta nu mai exista fizic, constatarea calității contestatorului de persoana îndreptățită la restituirea în echivalent și obligarea paratei la emiterea dispoziției în acest sens; restituirea prin echivalent a presei de ulei existenta la data preluării, așa cum este descrisa în procesul-verbal de preluare din 23 iunie 1948; obligarea pârâtei la emiterea dispoziției privind acordarea de despăgubiri privind bunurile care nu pot fi restituite în natura; obligarea pârâtei la punerea sa în posesie a contestatorului asupra bunurilor restituite în natură; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. Internă pentru Analizarea Notificărilor cu privire la Legea nr. 10/2001 a orașului P. a arătat că susținerile și cererile contestatorului promovate în cererea de chemare în judecata nu sunt întemeiate, Dispoziția nr. 24/15.01.2009 emisă de P. orașului P., prin care s-a dispus respingerea Notificării nr. 414/2001, formulata în baza Legii nr. 10/2001, de către D. T. N., fiind corectă și legal adoptată.
Tribunalul a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 24/15.01.2009 și a obligat pârâții să emită în favoarea contestatorului dispoziție cuprinzând propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale - art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 700 mp. și presa ulei imposibil de restituit în natură.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs contestatorul D. T. N. și intimata C. de A. a Legiinr.10/2001 a Orașului P..
Prin decizia civilă nr. 735/27.07.2012, Curtea de Apel București a admis recursurile, a casate sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat că sunt fondate pentru următoarele considerente.
Cu privire la terenul în litigiu, criticile formulate prin ambele recursuri vizează faptul că nu a fost stabilită situația juridică reală a acestuia.
Curtea a constatat că, probele administrate în cauză nu au fost suficiente pentru a se putea identifica în concret amplasamentul terenului ce a făcut obiectul preluării de către stat și care a aparținut autorului reclamantului, în mod corect instanța încuviințând o expertiză topografică ce a avut tocmai acest obiectiv. Însă, în mod eronat, a procedat la decăderea reclamantului din această probă, deși era absolut necesară pentru lămurirea completă și corectă a situației juridice a terenului. Astfel, în lipsa acestei expertize, tribunalul reține, pe de o parte că terenul se află în intravilanul localității, deși probele administrate în cauză nu conduc fără dubiu la această concluzie, și că ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001, deși nu este lămurită această situație nici la data preluării abuzive, nici la data formulării notificării, iar pe de altă parte că nu poate fi restituit în natură.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că, nu pot fi analizate criticile vizând restituirea sau nu în natură a terenului, în condițiile în care nu a fost lămurită situația sa juridică. Ca atare, se apreciază că se impune suplimentarea probatoriului, în sensul efectuării unei noi expertize pentru a stabili care este amplasamentul terenului atât la momentul preluării terenului de către stat cât, și la momentul formulării notificării, în sensul de a se preciza dacă era situat în intravilanul sau extravilanul localității.
După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 30.05.2013, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Tribunalului Ilfov spre competentă soluționare.
Pe rolul Tribunalului Ilfov dosarul a fost înregistrat sub nr._, la data de 08.08.2013.
În cauză, Tribunalul a încuviințat și administrat proba cu expertiza în specialitate topografie având în vedere dispozițiile instanței de casare, la dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiză realizat de expertul A. I. și proba cu înscrisuri în cadrul căreia s-a emis adresă către Primăria Comunei P. pentru a se comunica situația juridică a imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 3295/24.10.2014 Tribunalul Ilfov - Secția Civilă a admis, în parte, contestația formulată de reclamantul D. T. N. în contradictoriu cu pârâții C. de A. a Legii nr. 10/2001 a orașului P. și P. orașului P., a anulat Dispoziția nr. 24/15.01.2009 emisa de Primăria orașului P., a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului teren în suprafață de 700 mp. si a imobilelor construcții amplasate pe acest teren, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică si anexele acestuia efectuate de expert A. I., a dispus restituirea prin echivalent a presei de ulei, astfel cum este descrisa in procesul-verbal de preluare din data de 23 iunie 1948, despăgubirile urmând a fi acordate în condițiile legii speciale și a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, sub aspectul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în suprafață de 5.700 mp, că dovada s-a realizat prin actul de vânzare-cumpărare și procesul-verbal din anul 1948, iar asupra construcțiilor și presei de ulei, prin procesul-verbal de inventariere și extrasul din Monitorul Oficial nr. 229/02.10.1948, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin noțiunea de „act doveditor” înțelegându-se orice act juridic translativ de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea) sau orice act juridic care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol).
Totodată, Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.
În privința presei de ulei, tribunalul a avut în vedere, suplimentar, în dovedirea dreptului de proprietate, și cartea de autorizație nr. 4818/11.07.1947 emisă de Consiliul de Igienă și Ocrotire al Județului Ilfov, potrivit cu care autorul reclamantului a fost autorizat să înființeze în . - presă de ulei, dar și factura nr. 1354/13.09.1945 și bonul de livrare, prin care autorul reclamantului a cumpărat presa de ulei și piesele componente ale acesteia.
Cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire în înțelesul Legii nr. 10/2001, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază si moștenitorii legali si testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că reclamantul a justificat pe deplin calitatea sa de succesor în drepturi de pe urma autorului, defunctul D. P., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1063/24.11.1975 emis de N. de Stat Sapsa I. și din actele de stare civilă.
Referitor la caracterul abuziv al măsurii preluării, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948, ceea ce conturează caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, text care menționează în mod expres în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și imobilele preluate în temeiul Legea nr. 119/1948. În orice caz, reținând că intimata nu a putut furniza instanței relații cu referire la modalitatea de preluare a bunului de către stat, tribunalul reține, prin raportare la întregul material probator administrat la dosarul cauzei, că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, sunt considerate a fi preluate abuziv și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Astfel, tribunalul a constatat că, prin titlul de proprietate nr. 4032/12.10.1993 emis de C. Județeană a Sectorului Agricol Ilfov, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.000 mp. în baza Legii nr. 18/1991. Cu privire la acest aspect, însă, tribunalul a apreciat că prin această măsură reparatorie nu s-a reparat integral prejudiciul suferit de către reclamant prin preluarea imobilului de către stat, întrucât nu a fost restituită în natură sau prin echivalent și diferența de 700 mp. teren și nici nu s-a realizat repararea pentru preluarea construcțiilor și a presei de ulei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. a Legii nr. 10/2001 a orașului P..
În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a dat curs indicațiilor instanței de recurs, stabilite de instanța de casare în decizia civilă nr. 735/2012, fiind încălcate dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Se mai arată că expertul nu a îndeplinit obiectivele stabilite de către instanță, nefiind stabilit aspectul dacă terenul în cauză, la momentul preluării de către stat, era situat în intravilanul sau extravilanul localității și că autorizația depusă de către reclamant este doar o autorizație de instalare a unei prese țărănești de ulei în .> Se menționează că instanța de fond nu a lămurit dacă terenul revendicat face obiectul Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât, la data de 01.01.1990 terenul în cauză avea categoria de teren extravilan, fiind trecut în intravilanul localității prin HCL nr. 14/2000 de aprobare PUG.
Se arată că potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prin imobile se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, dar că incidența în speță a acestui articol, intervine doar dacă terenul pe care se află presa de ulei ar fi fost intravilan la momentul preluării, ceea ce nu s-a dovedit.
Se mai arată că expertul nu a reușit să identifice imobilul în litigiu, neprecizându-se care a fost metoda tehnică folosită în vederea identificării, în funcție de momentul preluării și de momentul notificării.
Se precizează că erau necesare să fie avute la identificare planurile cadastrale, topografice utilizate în perioada respectivă, cât și răspunsul complet de la Arhivele Naționale, trebuind să se depună și copia de pe planul loturilor cedate locuitorilor din . moșia Vatra Spitalului P. din . 1926.
Se mai arată că din adresa nr. 3886 BRP/2013, ce i-a fost comunicată reclamantului D. T. N. reiese în mod cert faptul că acestuia i-au fost comunicate aceste planuri, în care este cuprins și terenul care face obiectul prezentei cauze, acest teren fiind cumpărat de la Preotul A. P., persoana împroprietărită în anul 1926.
Se susține că expertul nu a răspuns în nici un fel obiecțiunilor formulate de către pârâtă, afirmațiile acestuia fiind doar simple presupuneri.
Se arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză care să se bazeze pe elementele de noutate ce nu au fost depuse la dosarul cauzei de către reclamant, și anume copia de pe planul loturilor cedate locuitorilor din . moșia Vatra Spitalului P. din . 1926.
Curtea consideră că recursul de față poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, în speță fiind aplicabil și art. 3041 Cod procedură civilă.
Așa cum reiese din încheierea din ședința publică din data de 08.10.2015, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Arhivele Naționale pentru a se înainta la dosar o copie de pe „planul loturilor cedate locuitorilor din . moșia Vatra Spitalului P., fostă proprietate Ef. Spitale Civile, județul Ilfov . 1926”.
Acest înscris eliberat de către Ministerul Afacerilor Interne – Arhivele Naționale a fost atașat la filele 74-94 din dosarul C.A.B.
Instanța a dispus și efectuarea unei adrese către Arhivele Naționale pentru a se înainta la dosar o copie a procesului verbal emis de C. pentru Înființarea Cărților Funciare în . numitului P. A. însoțit și de extrasele de pe planurile cadastrale din anul 1937 aferente imobilului, precum și un extras din Registrul cadastral emis de C. pentru Înființarea Cărților Funciare din .> Arhivele Naționale au trimis la dosarul cauzei setul de înscrisuri solicitate, atașate la filele 100-121 din dosarul C.A.B.
Analizând criticile din recursul declarat, Curtea de Apel constată că acesta este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor urma.
Potrivit deciziei de casare nr. 735/2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă s-a constatat că probele administrate până la acel moment în cauză nu sunt suficiente pentru a se putea identifica în concret amplasamentul terenului care a făcut obiectul preluării de către stat și care a aparținut autorului reclamantului, astfel încât, s-a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului în sensul efectuării unei noi expertize pentru a se stabili care este amplasamentul terenului, atât la momentul preluării terenului de către stat, cât și la momentul formulării notificării urmând a se preciza dacă terenul era situat în intravilanul sau extravilanul localității.
Conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În rejudecarea cauzei, tribunalul, ca instanță de fond, a dispus efectuarea unei noi expertize topografice cu obiectivele care reieșeau din decizia de casare menționată.
Raportul de expertiză topografică efectuat de către expertul tehnic A. I. a fost atașat în dosarul tribunalului la filele 28-33.
Din acest raport de expertiză reiese că, raportat la actele administrate în cauză și în urma deplasării la teren s-a realizat identificarea terenului, arătându-se însă că, din documentele studiate reiese că nu sunt indicii privind destinația terenului, exprimându-și supoziția ca terenul în cauză să se fi aflat în intravilanul comunei P. și parte din acesta, și anume terenul agricol din spate să fi fost în extravilan.
Pârâții C. de A. a Legii nr. 10/2001 a orașului P. și Primăria orașului P. au solicitat la data de 23.09.2014 refacerea raportului de expertiză sau efectuarea unui nou raport de expertiză, având în vedere că prin raportul de expertiză nu s-a putut identifica în mod clar imobilul.
Tribunalul a rămas în pronunțare asupra acestei solicitări, iar prin încheierea din data de 30.09.2014 a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, considerând că nu e pertinentă și concludentă.
Ulterior, pârâta C. de A. a Legii nr. 10/2001 a orașului P. a solicitat să se revină asupra măsurii dispuse prin încheierea de ședință menționată, insistând în admiterea obiecțiunilor formulate, însă, tribunalul a respins această solicitare, ca neîntemeiată în ședința publică de la 21.10.2014.
Curtea de Apel constată că tribunalul nu a dezlegat problemele supuse discuției și impuse prin decizia de casare de către Curtea de Apel, în primul ciclu procesual, nefiind stabilit cu certitudine nici amplasamentul acestui imobil, și nici aspectul dacă este un teren intravilan sau extravilan.
Conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000.
Din raportul de expertiză și din răspunsul la obiecțiuni întocmite nu rezultă că expertul a reușit să identifice terenul în cauză, raportat la elementele de identificare ale terenului menționate în actul de vânzare-cumpărare din anul 1946.
Curtea consideră că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru efectuarea unui nou raport de expertiză care, în funcție de actele administrate în cauză, inclusiv în faza prezentă a recursului când s-au depus la dosar noi înscrisuri edificatorii, să procedeze la o identificare corectă a imobilului în litigiu, stabilind amplasamentul terenului în urma deplasării la fața locului și raportat la toate înscrisurile administrate, urmând a se stabili și dacă la momentul preluării de către stat și cel al formulării notificări, terenul era situat în intravilanul sau extravilanul localității, cu precizarea metodei tehnice de identificare a amplasamentului.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel conform art. 304 pct. 5 și 9 rap. la art. 3041 și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. de A. a Legii nr.10/2001 a orașului P. cu sediul în P., .. 32, județul Ilfov împotriva sentinței civile nr. 3295/24.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. T. N. cu domiciliul ales la CI.Av. E. P. în București, .. 19, . și intimatul pârât P. Orașului P. cu sediul în P. .. 32, județul Ilfov.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. A. C. B. A. M. M.
GREFIER
D. M.
Red. GS
Tehnored. GC 2 ex
03.02.2016
Jud. fond E. M. O.
| ← Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 83/2016. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
