Anulare act. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 74/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.74R
Ședința publică de la 27 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. M. CRIȘCOV
JUDECATOR - M. D. O.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant N. G. S. B. cu domiciliul ales la avocat Ș. V. în București, ., ., sector 1 împotriva deciziei civile nr. 428 din 06.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. A. cu domiciliul în București, .. 16, ., ., E. S. Grațiela cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 și C. N. M. cu domiciliul în București, .. 24, ., ..
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant N. G. S. B., reprezentat de avocat Ș. V. ci împuternicirea avocațială .-_/2015, intimata pârâtă C. N. M., personal, lipsind intimatele-pârâte D. A., E. S. Grațiela.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în data de 16.12.2016, recurentul-reclamant N. G. S. B. a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei, consemnată pe chitanța . nr._ (91) din 04.12.2015 și timbrul judiciar în valoare de 0.15 lei.
Se prezintă intimata pârâtă C. N. M. care, fiind legitimată de către instanță, prezintă CI . nr._ eliberată de SPCEP Sector 3 la 30.01.2015 și depune din partea acesteia și a intimatei pârâte E. S. Grațiela întâmpinare.
Se comunică întâmpinarea apărătorului recurentului-reclamant.
Apărătorului recurentului-reclamant N. G. S. B. arată că nu are cereri prealabile, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Intimata pârâtă C. N. M. arată că, de asemenea, nu are cereri prealabile.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Apărătorului recurentului-reclamant N. G. S. B. arată că prezentul litigiu pune în primul rând problema în ce măsură o hotărâre pronunțată de o instanță necompetentă poate constitui autoritate de lucru judecat, este vorba Judecătoria sectorului 3 București. Precizează că dintr-un înscris deținut de parte reieșea că . în sectorul 3, astfel că s-a adresat cu cerere de chemare în judecată Judecătoriei sectorului 3 București, însă acest act era din perioada în care în București erau 8 sectoare, sectorul 2 reunindu-se apoi cu sectorul 3, iar . sectorul 3, iar ulterior în sectorul 2. Această neconcordanță însă nu a fost observată nici de judecător și a pronunțat o hotărâre în cauză. Arată că potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, competența soluționării litigiilor legate de succesiune, este exclusivă și revine instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, iar asupra acestui fapt nu se poate tranzacționa, părțile nu pot conveni, nu pot cere derogarea de la această prevedere legală, este absolut obligatorie în materia respectivă, competența revenind exclusiv instanței de la locul decesului, care în cauza de față este în sectorul 2, astfel cum reiese din certificatul de deces, fapt de necontestat, ulterior certificatul de moștenitor a fost eliberat de notariatul Sectorului 2 și în această situație nu se poate susține că avem o autoritate de lucru judecată.
Arată că o altă problemă care se pune în cauză este una de principiu și anume faptul că în acest dosar obținerea certificatului de moștenitor de către mama intimatei și de mama doamnei D., care este de acord cu poziția recurentului și și-a manifestat-o, nefiind deplasabilă, printr-o declarație autentică la notariat, s-a făcut avându-se în vedere un fals evident, în sensul că cele două părți, mama doamnei D. și mama doamnei E., au declarat și au semnat pe încheierea de ședință, pe care instanța o deține, că defuncta nu a avut copii. Mai arată că în dosarul succesoral, trebuiau audiați doi martori, iar dacă erau audiați, aceștia nu puteau să conteste existența domnului N.. Precizează că în cauză este vorba de un loc de veci dintr-un cimitir din Ploiești, de care recurentul nu are nevoie, împrejurare pe care a comunicat-o părților adverse, iar soluționarea, eventual menținerea acestei situații, nu duce la nici o finalitate pentru că locul de veci nu este al defunctei, al mamei doamnei D. și mamei doamnei E., ci al bunicului matern, succesiune care nu a fost făcută și nici nu poate fi făcută, deoarece defunctul S. Ț. a avut în Ploiești mai multe imobile, care nu pot fi revendicate în lipsa unui certificat de moștenitor. Consideră că nu poate să fie validat de justiție, un fals evident. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă C. N. M. arată că, prin întâmpinare a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât instanța sectorului 3 a fost competentă să judece inițial această cauză, astfel cum reiese din certificatul de deces, din certificatul de moștenitor. Mai arată că în 1978 cât și în 1988 ultimul domiciliu al defunctei Ț. M., respectiv . în sectorul 3, iar notariatul care a eliberat certificatul a fost în sectorul 3. Arată că este vorba de bunica sa C. S. A. M., care era atât bunica sa cât și bunica intimatei E. S., nu mama. Solicită respingerea recursului, să se constate că în mod corect instanța anterioară a reținut autoritatea de lucru judecat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.02.2013, reclamantul N. G. S. B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele D. A., Enachiuc S. Grațiela și C. N. M., ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.1988 emis de Notariatul de Stat Sectorul 2, pentru defuncta Ț. M., mama acestora, decedată la data de 28.04.1978 în București, cu ultimul domiciliu în sectorul 2, art. Stejarului nr. 34, cu certificatul de deces . nr._.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nulitatea acestui certificat de moștenitor constă în faptul că cele două succesoare au declarat la notariat în mod fals la întocmirea actului că mama reclamantului nu ar avea descendenți, deși știau foarte bine că existau atât reclamantul cât și tatăl acestuia, N. G., de care mama sa divorțase. Din acest motiv, reclamantul nu a fost citat la succesiune și cele două surori ale mamei sale au declarat, sub semnătură proprie, că sunt unicele moștenitoare.
Reclamantul a precizat că a fost cel care s-a ocupat de îngrijirea mamei sale, a înmormântat-o și a preluat toate bunurile personale din locuința sa, pentru că a fost nevoit să elibereze locuința ca să o predea la ICRAL, de unde era închiriată. După anul 1990, când legislația a permis retrocedarea bunurilor luate de regimul comunist, a formulat cerere întemeiată pe Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, calitatea de moștenitor al mamei sale fiindu-i pe deplin recunoscută în toate aceste situații.
Pârâtele au formulat și depus, prin serviciul registratură al instanței, în data de 22.10.2013, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că pentru anularea certificatului de moștenitor a mai existat dosarul nr._/301/2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, cu aceleași părți și același obiect, iar prin sentința civilă nr. 7386/25.05.2010, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu exista nicio dovadă din care să reiasă că acesta ar fi acceptat în termen succesiunea; instanța a stabilit că reclamantul nu și-a exprimat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care succesorii din clasa a doua au cules moștenirea.
Pârâtele au precizat că reclamantul a declarat apel împotriva sentinței instanței, apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 103A/16.02.2011 pronunțată de Tribunalul București. Reclamantul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, prin decizia nr. 646/09.04.2012.
Prin sentința civilă nr. 2962/10.03.2014 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea pe acest considerent.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Art. 430 alin. 1 și alin. 4 interpretat per a contrario Cod procedură civilă statuează că hotărârea judecătorească prin care se soluționează, integral sau parțial fondul procesului are, de la rămânerea definitivă, autoritate de lucru judecat definitivă cu privire la problema tranșată.
Art. 431 din același cod prevede că nimeni nu poate să fie chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Conform art. 432 Cod procedură civilă, excepția autorității lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Înainte de aplicarea textelor de lege de mai sus, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 7386/25.05.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2009, cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtele, prin care a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.2008 emis de fostul Notariat de Stat Sector 3 București, a fost analizată de instanță și constatată ca fiind neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi acceptat succesiunea defunctei sale mame în termenul de prescripție prevăzut de lege.
Prin sentința susmenționată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtelor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, care a fost respins de către Tribunalul București, prin decizia nr. 103A/16.02.2011, pronunțată în dosarul nr._/301/2009. Reclamantul a atacat această hotărâre cu recurs, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 646/09.04.2012, irevocabilă.
Deși nu este reglementat ca atare, unul dintre efectele hotărârii judecătorești este autoritatea de lucru judecat. În esență, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Nu numai hotărârea irevocabilă, ci și hotărârea instanțelor de fond are putere de lucru judecat, dar puterea de lucru judecat a acestei hotărâri este provizorie, depinzând de soluția ce se va da în eventualul recurs ce poate fi formulat de către părțile litigante.
Autoritatea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o excepție procesuală, prin art. 430-432 Cod procedură civilă.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: unul negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Iar unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este, spune Curtea, principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție (Cauzele Brumărescu și R., ambele împotriva României).
Făcând aplicarea acestor principii și texte legale la speța de față, se observă că existența unei hotărâri devenite irevocabile (sentința civilă nr. 7386/25.05.2010) pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București (în dosarul nr._/301/2009) asupra unei cereri având aceleași părți (același reclamant și aceleași pârâte), același obiect (anularea certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.1988) și aceeași cauză (cererea având aceeași motivare în fapt și în drept) a împiedicat instanța a se mai pronunța pe fondul cererii reclamantului împotriva pârâtelor de anulare a certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.1988. Chiar reclamantul însuși a recunoscut în fața instanței faptul că a mai promovat o acțiune identică pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București. Apărarea acestuia, în sensul că sentința devenită irevocabilă este nulă, deoarece a fost pronunțată de o instanță necompetentă, nu poate fi reținută de instanță, deoarece necompetența instanței nu poate să fie invocată într-un proces identic celui care s-a finalizat printr-o hotărâre irevocabilă.
Aceasta deoarece potrivit prevederilor Codului de procedură civilă de la 1865, înainte de modificarea acestuia în anul 2010, necompetența teritorială exclusivă, cum este și cea invocată de reclamant în combaterea excepției autorității de lucru judecat, putea fi invocată în orice stare a pricinii, adică în orice etapă a procesului (fond, apel, recurs), dar aceasta până la soluționarea acelei pricini prin hotărâre irevocabilă, deoarece odată cu soluționarea în mod irevocabil a litigiului dintre părți, hotărârea judecătorească este prezumată că exprimă adevărul și capătă putere de lucru judecat, care se menține până la o eventuală admitere a vreunei contestații în anulare formulată pe motiv de necompetență a instanței de vreuna dintre părți.
Or, în cauză, sentința civilă nr. 7386/25.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a rămas irevocabilă, iar reclamantul nu a făcut dovada că soluția instanței de fond ar fi fost anulată ca urmare a admiterii contestației în anulare, cu consecința declinării cauzei în favoarea unei alte instanțe. Cu atât mai puțin ar putea fi invocată eventuala necompetență a Judecătoriei Sectorului 3 București într-un alt proces, după ce sentința pronunțată a devenit irevocabilă.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins în consecință cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele, constatând autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul N. G. S. B., cererea fiind înregistrată la data de 29.07.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 428 A din 06.02.2015, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În esență, promovând calea de atac de față, reclamantul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul reținerii autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 7386/25.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2009, argumentul apelantului fiind acela că această hotărâre (în raport de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat) ar fi nulă de drept, fiind pronunțată de o instanță necompetentă teritorial.
Prioritar, tribunalul a avut în vedere că nulitatea unei hotărâri judecătorești poate fi pronunțată exclusiv în căile de atac declanșate împotriva acelui act jurisdicțional, în aplicarea art. 297 sau a art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, după caz. În nicio ipoteză o parte nu poate invoca nulitatea în afara cadrului procesual determinat de controlul de legalitate al acelei hotărâri, deoarece hotărârea judecătorească irevocabilă este prezumată că exprimă adevărul și trebuie respectată întocmai de toți subiecții cărora li se adresează.
Totodată, în conformitate cu art. 159 Cod procedură civilă – în forma anterioară Legii nr. 202/2010 – o eventuală necompetență teritorială a instanței putea fi invocată doar în litigiul respectiv, iar nu și pe cale separată (cu excepția situației în care ar fi fost incidente dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă). În prezent, după modificarea art. 159 Cod procedură civilă oricum necompetența teritorială fie ea și absolută, poate fi invocată in limine litis – adică doar până la prima zi de înfățișare.
Mai mult, chiar argumentul apelantului este unul eronat, Judecătoria Sectorului 3 București fiind competentă să soluționeze cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.1998 în aplicarea art. 14 pct. 2 Cod procedură civilă (ca instanță a ultimului domiciliul al defunctei N. M.), această normă atributivă a competenței teritoriale fiind de aplicare prioritară celei stabilite de art. 13 Cod procedură civilă la care apelantul a făcut trimitere.
Prin urmare, în cauză nu s-a putut reține nulitatea sentinței nr. 7386/25.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București, tribunalul făcând verificarea existenței identității de părți, obiect și cauză juridică între prezenta cerere și cea dezlegată prin sentința nr. 7386/25.05.2010.
Astfel, prin sentința menționată, definitivă prin decizia nr. 103A/16.02.2011 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia nr. 646/09.04.2012 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de apelantul din prezenta cauză împotriva intimatelor D. A., E. S. Grațiela și C. N. M., acțiune prin care se solicita instanței să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 626/25.05.1988 emis de fostul Notariat de Stat Sector 3 București, pe motiv că nu ar fi fost citat la dezbaterea succesiunii mamei sale deoarece părțile adverse au susținu că nu există și alți moștenitori.
Tribunalul a reținut dispozițiile art. 1201 Cod civil, care consacră legislativ interdicția de a reitera printr-o nouă cerere de chemare în judecată o pretenție asupra căreia un organ jurisdicțional s-a pronunțat cu caracter irevocabil. Astfel, potrivit dispoziției legale evocate anterior coroborată cu art. 166 Cod procedură civilă, este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și se poartă între aceleași părți, având aceeași calitate.
Așadar, s-a conchis în sensul că prezenta contestație se dispută între aceleași părți și se întemeiază pe aceeași cauză juridică (anume citarea nelegală la dezbaterea succesorală, pe motiv că intimatele ar fi ascuns existența sa). Totodată, s-a reținut că există identitate de obiect între cele două cauze, fiind supuse controlului judecătoresc același certificat de moștenitor nr. 626/25.05.1988.
Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat și dând efect peremptoriu acesteia, a respins acțiunea, astfel că, în conformitate cu art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul N. G. S. B., care arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că Judecătoria Sectorului 3 București a fost competentă atunci când a soluționat prin sentința civilă nr. 7386/2010 prima acțiune în anulare a certificatului de moștenitor care a fost atacat și prin prezenta cerere și că în mod greșit aceeași instanță de apel nu s-a pronunțat pe motivul de apel invocat de reclamant cu privire la nulitatea sentinței nr. 7386/2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București, nulitate motivată de necompetența absolută a acestei judecătorii și, în fine, se critică faptul că instanța de apel nu a mai amintit faptul că intimata-pârâtă D. A. a fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantului.
Recursul nu este fondat.
Principalul motiv pentru care atât acțiunea cât și apelul au fost respinse este împrejurarea că același litigiu, având aceleași părți, obiect și cauză, fusese deja soluționat prin sentința civilă nr. 7386/2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, ceea ce a generat admiterea excepției autorității lucrului judecat.
Față de această situație, instanța de apel, în contra celor arătate de recurent, a analizat critica acestuia privitoare la presupusa nulitate a sentinței anterioare motivată de necompetență, arătând în mod just că nulitatea unei hotărâri judecătorești poate fi pronunțată exclusiv în căile de atac declanșate împotriva acesteia (necompetența fiind chiar un motiv reglementat explicit pentru două din căile extraordinare de atac), iar nu într-o procedură distinctă, ulterioară, întrucât o interpretare contrară ar nega însuși efectul puterii lucrului judecat, de vreme ce ar permite contrazicerea unei hotărâri irevocabile și neatacate/neatacabile.
Din acest motiv, devine irelevant dacă instanța care a pronunțat hotărârea anterioară era sau nu era competentă și este nerelevant dacă tribunalul a greșit sau nu atunci când a răspuns afirmativ la această întrebare, în mod subsidiar motivării principale.
De asemenea, Curtea, la rândul său, nu are dreptul de a mai verifica legala competență a instanțelor care s-au pronunțat în dosarul anterior.
În fine, în condițiile anterior enunțate, este nerelevant dacă una din intimate este de acord cu admiterea acțiunii; în măsura în care părțile pot ajunge la o convenție sau un compromis (de altfel, recomandabil) cu privire la atitudinea lor viitoare referitoare la bunurile succesorale, acesta nu necesită și nu implică o aprobare judiciară și nici nu poate pretinde încălcarea lucrului judecat.
În baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant N. G. S. B. împotriva deciziei civile nr. 428 A din 06.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. N. M., D. A. și Enăchiciuc S. Grațiela.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2016.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. M. Crișcov M. D. O. L. E. F.
Grefier,
C. G. A.
Red. LEF
Tehnored. LEF/PS 2 ex.
02.02.2016
Jud. apel: A. C.
S. E. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 393/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
