Legea 10/2001. Decizia nr. 103/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 103/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.103
Ședința publică de la 23.01.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1285 din 26.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G. E., N. M. L. și cu intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației aflată la fila 31 dosar, lipsind intimatele-reclamante G. E., N. M. L. și intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 22.01.2013, note de ședință.
Reprezentantul recurentului-pârât, având cuvântul, declară că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii părții adverse, ca neîntemeiate.
În opinia sa, trebuia urmată procedura administrativă raportat la dispozițiile H.G. nr.498/2003, având în vedere că partea adversă trebuia să depună precizări cu privire la faptul că nu mai are acte de depus.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
După reținerea dosarului în pronunțare, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatelor-reclamante G. E., N. M. L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/02.11.2012, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, care depune concluzii scrise la dosar și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.490/05.11.2012, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 11.08.2010 la nr. de dosar_, reclamantele G. E. și N. M.-L. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul - teren și construcție - situat în București, Calea Călărașilor nr. 197, sector 3, în contradictoriu cu M. București prin Primarul General și stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea Municipiului București prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 6.06.2010 a formulat întâmpinare S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care consideră că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată întrucât trebuie respectată procedura administrativă ce presupune mai multe etape, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005. S-a mai arătat că nu a fost finalizată procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 și că procedura administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005 este subsecventă. S-a mai arătat că evaluarea se realizează de experți evaluatori autorizați desemnați aleatoriu de Comisie.
La data de 18.10.2010 reclamantele au precizat că solicită obligarea Municipiului București prin Primar General la restituirea în natură a imobilului sau să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, să se stabilească echivalentul măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare și obligarea Statului R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei constând în titlul de despăgubire ținând cont de valoarea stabilită la cel de al doilea capăt de cerere.
Reclamantele susțin, în motivarea acestei cereri, că instanța de judecată este obligată să soluționeze pe fond notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 și că procedura administrativă este scindată între unitatea deținătoare care emite decizia sau dispoziția conform Legii nr.10/2001 și Comisia Centrală care stabilește valoarea despăgubirilor și emite titlul de despăgubire printr-o decizie care, la rândul ei, este supusă controlului instanței de judecată. Au mai susținut reclamantele că doar stabilirea calității de persoană îndreptățită și constatarea ca fiind îndeplinite a celorlalte condiții pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent ar determina ca hotărârea pronunțată să rămână fără eficiență juridică întrucât etapa de stabilire a valorii măsurilor reparatorii durează foarte mult, iar dosarele sunt rezolvate în mod aleatoriu.
Prin sentința civilă nr.1285/26.06.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea precizată formulată de către reclamantele G. E. și N. M. - L., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a obligat M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5, Calea Călărașilor nr.197 compus din teren în suprafață de 375,66 mp și construcții, respectiv 2 corpuri de clădire: corpul A cu regim de înălțime parter compus din 4 camere, baie, bucătărie, dependințe și corpul B cu regim de înălțime pivniță, parter, etaj și mansardă cu câte 3 camere, baie, bucătărie și dependințe la parter și etaj, a respins cererea formulată în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ca nefondată, a obligat reclamantele la plata sumei de 700 lei, reprezentând diferență onorariu de expertiză topografică pentru expertul O. P. și a obligat M. București prin Primar General la plata către reclamante a sumei de 2.800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de avocat și de expertize.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat, în fapt și în drept,următoarele:
La data de 28.06.2001 reclamantele G. E. și N. M. – L. au comunicat prin executorul judecătoresc notificarea înregistrată la nr.788/22.06.2001 la B. „D.,I. și Crafcenco” către Primăria Municipiului București primind număr de dosar 4047/2001.
Prin notificarea formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București sector 3, Calea Călărașilor nr.197, compus din teren de 346 mp și construcții formate din 2 corpuri de clădire, unul având 4 camere, baie, bucătărie și dependințe, iar celălalt având parter și etaj cu 3 camere, baie, bucătărie și dependințe.
Potrivit actului de vânzare - cumpărare înregistrat la nr.4421/7.03.1919 la fostul Tribunal I. - Secția notariat M. G. și G. G.,soți, au cumpărat de la M. S. imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr.195, fost 141, cu toate clădirile și îmbunătățirile aflate pe teren. Se menționează în cuprinsul actului vecinătățile și faptul că terenul nu este grevat de servituți, uz, uzufruct și abitație, nu are sarcini.
La data de 13.06.1930 G. G. solicită Primăriei sectorului 2 N. București autorizație pentru construirea unui corp de case pe terenul său din ..197, conform planurilor anexate.
La data de 2.07.1930 se emite autorizația de construire nr.138 C ca urmare a cererii formulate în sensul că se autorizează construirea unui corp de clădire pe terenul situat în ..197, retras din aliniere, lipit și în continuarea construcțiilor existente. Noul corp de clădire va fi compus din pivniță, parter și etaj.
Comisiunea pentru înființarea cărților funciare întocmește un proces verbal la data de 28.02.1941 din care rezultă că imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr.197, proprietatea lui G. G. și M. G.,în indiviziune, este compus din teren de 346 mp și 2 corpuri de clădire: corpul din față are parter și 4 camere, baie, bucătărie și dependințe, iar corpul din spate are parter, etaj și pivniță. Parterul și etajul au fiecare câte 3 camere, baie, bucătărie și dependințe.
Din fișele tehnice ale imobilului întocmite în anul 1981 rezultă cele menționate mai sus, precum și starea tehnică și elementele de construire.
M. G. a fost cunoscută și sub numele de M. G. potrivit declarațiilor autentice date la data de 12.12.2008 de către Vlazos O. și M. A. la BNP M. D. din București.
La data de 25.04.1943 a decedat M. G., astfel cum rezultă din cererea de deschidere a succesiunii formulată la Tribunalul I., extrasul din registrul de stare civilă pe anul 1943 și certificatul de deces.
Din înscrisurile ce constituie dosarul de succesiune rezultă că moștenitorii M. G. au fost copiii acesteia, G. R., I. G., I. G. și F. G. și soțul supraviețuitor G. G..
G. G., cunoscut și sub numele de G. G., conform declarației autentice nr. 303 date la BNP „V. și asociații” din București la 22.02.2007 de către Vlazos O. și Ș. E., a decedat la data de 13.10.1954 conform certificatului de moștenitor nr.28/24.03.2009 eliberat de BNP M. D. din București și certificatului de deces lăsând ca moștenitori pe fii săi, G. I. și G. I..
G. I. a decedat la data de 9.04.1974, moștenitoarea sa fiind reclamanta N. M. – L. potrivit certificatului de moștenitor nr.1042/9.09.1985 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București și certificatului de deces.
La data de 16.04.1980 a decedat G. I. lăsând ca moștenitoare pe reclamanta G. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor eliberat la data de 6.10.1986 în dosarul fostului Notariat de stat al sectorului 4 București cu nr.635/1986 și certificatul de deces.
Potrivit adresei nr._/_/29.01.2007 eliberată de Serviciul Nomenclatură Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București imobilul de pe Calea Călărașilor nr.197 a purtat nr.141 și nr.195 la nivelul anului 1890 și nr.195 și 197 la nivelul anului 1925 și 1948.
Potrivit anexei la Decretul nr.92/1950 poziția 3151 imobilul situat în București Calea Călărașilor nr.197, respectiv 3 apartamente, a fost preluat de stat de la G. G..
Conform adresei nr._/_/13.02.2007 eliberată de Serviciul Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București în evidența cadastrală întocmită în anul 1986 imobilul în cauză figurează cu teren în suprafață de 383 mp din care corp A construcții în suprafață de 119 mp și corp B cu 3 nivele în suprafață de 106 mp.
. a comunicat reclamantei G. E. la data de 4.10.2006 cu adresa nr.4307 că imobilul a fost demolat conform decretului de expropriere – demolare nr. 41/1989.
Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului București a comunicat cu adresa nr._/ind SU/6.02.2007 că fostul imobil este situat într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fiind afectat de amplasamentul blocului de locuințe ce poartă nr.173 pe Calea Călărașilor, de trotuare,spații verzi și rețele subterane de utilități.
În cauză au fost dispuse a se efectua expertize tehnice în specialitatea topografie și în construcții.
Terenul a fost identificat în raport de documentele existente la dosar și de reconstituirea conturului fostului imobil pe planul cu situația actuală anexă la raport cu suprafața calculată analitic de 375,66 mp - 346 mp din acte.
Expertul a concluzionat că există identitate între terenul menționat în actele de proprietate și terenul preluat abuziv de către stat. În interiorul conturului vechiului amplasament nu există suprafață de teren liberă, terenul fiind ocupat în totalitate de Calea Călărașilor - carosabil și trotuar -, scuar, blocul de locuințe nr.42 de pe Calea Călărașilor nr.173, trotuar de protecție . acces la . subterane.
Valoarea terenului a fost stabilită prin completare a raportului de expertiză de evaluare întocmit de expert în specialitatea construcții-evaluarea proprietății imobiliare întocmit de expert D. C. la suma de 1.412.700 lei.
Raportul de expertiză tehnică în construcții a identificat construcțiile conform înscrisurilor depuse la dosar și a fost stabilită valoarea acestora la suma de 1.983.000 lei.
Astfel, s-a stabilit că pe teren au existat 2 corpuri de clădire: corpul A cu regim de înălțime parter compus din 4 camere, baie, bucătărie, dependințe și corpul B cu regim de înălțime pivniță, parter, etaj și mansardă cu câte 3 camere, baie, bucătărie și dependințe la parter și etaj.
Din probele administrate în cauză se constată că reclamantele au formulat notificare în condițiile prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 și că sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, conform art. 4 alin 2 care arată că de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite și art.4 alin 4 care arată că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr.197 a fost preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950, astfel că sunt aplicabile prevederile art.2 alin.1 lit. a, care arată că în sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
Autorii reclamantelor nu au primit despăgubiri pentru preluarea de către stat a imobilului.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar coroborat cu concluziile raportului de expertiză topografică imobilul este ocupat în întregime de Calea Călărașilor - carosabil și trotuar -, scuar, blocul de locuințe nr.42 de pe Calea Călărașilor nr.173, trotuar de protecție . acces la . subterane și, prin urmare, nu mai poate fi restituit în natură.
În consecință, reclamantele sunt îndreptățite la a primi măsuri reparatorii în echivalent conform art. 1 alin 1-4 din Legea nr.10/2001 care prevede că în cazul în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Având în vedere aceste dispoziții coroborate cu prevederile art.11 alin.4 din Lege și cu concluziile raportului de expertiză tehnică topografică reclamantele sunt îndreptățite la stabilirea de măsuri reparatorii atât pentru teren, cât și pentru construcții întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat.
În consecință, tribunalul, în baza art. 21 din Legea nr.10/2001, a obligat unitatea deținătoare, respectiv M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constatându-se că notificarea formulată de reclamante nu a fost soluționată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea echivalentului valoric al măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare tribunalul constată că prin Legea nr.247/2005, respectiv Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” și HG nr.1095/2005 referitor la Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII a fost stabilită o procedură administrativă de urmat pentru evaluarea măsurilor reparatorii în cazul în care M. București nu stabilește să acorde în compensare bunuri și servicii. De asemenea, prin aceste reglementări au fost stabilite și competențele unor instituții speciale, precum și atribuțiile lor în evaluarea acestor măsuri reparatorii. Împotriva modului de stabilire a despăgubirilor sau de îndeplinire a atribuțiilor sunt prevăzute căi de atac în justiție.
Prin urmare, în această fază cererea reclamantelor de stabilire a valorii măsurilor reparatorii a fost găsită neîntemeiată.
Tribunalul a constată, de asemenea, că cererea reclamantelor de obligare a Statului R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei ce constituie titlul de despăgubire este neîntemeiată. Este adevărat că potrivit art.13 alin 1 din Legea nr.247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are o asemenea atribuție, dar aceasta poate fi îndeplinită numai după ce se urmează procedura prevăzută la Capitolul V al Titlului VII din Legea nr.247/2005 intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”.
Faptul că aceste proceduri sunt de durată nu poate fi un argument pentru a ignora procedura administrativă care include și soluționarea cererilor în mod aleatoriu.
În concluzie, tribunalul a admis în parte cererea precizată formulată în contradictoriu cu M. București prin Primarul General numai în ceea ce privește primul capăt de cerere în sensul că l-a obligat să emită dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5, Calea Călărașilor nr.197, compus din teren în suprafață de 375,66 mp și construcții, respectiv 2 corpuri de clădire: corpul A cu regim de înălțime parter compus din 4 camere, baie, bucătărie, dependințe și corpul B cu regim de înălțime pivniță, parter, etaj și mansardă cu câte 3 camere, baie, bucătărie și dependințe la parter și etaj.
Cererea formulată în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a fost respinsă ca nefondată.
Având în vedere cererea formulată de expert P. O. pentru majorarea onorariului de expertiză cu suma de 700 lei, cerere formulată la data de 13.06. 2012, volumul de muncă depus și actele studiate tribunalul a majorat acest onorariu și a obligat reclamantele să plătească această diferență în conformitate cu prevederile art.202 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispoziție executorie potrivit art.213 alin. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat M. București prin Primar General la plata către reclamante a sumei de 2.800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv 1.600 lei onorarii de expertiză, 700 lei ce urmează a fi plătiți de reclamante cu titlul de onorariu suplimentar pentru expertiza tehnică topografică și 500 lei onorariu de avocat.
Împotriva sentinței civile nr.1285/26.06.2012 a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. In acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit". 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept".
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Notificarea reclamantelor urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, doar în parte, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit în natură.
In cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării, (pct.23.1 din H.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
Obligația instanței de fond de a soluționa notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu o îndreptățește pe aceasta să nesocotească prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001.
In cazul unei astfel de contestații instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investită cu soluționarea notificării și poate nu ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.
Analizând dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, în ceea ce privește obligarea instituției recurente la plata de cheltuieli de judecată, consideră că în mod greșit a fost reținută această obligație în sarcina municipalității atâta timp cât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acesteia în condițiile textului de lege mai sus menționat.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, aceste cheltuieli fiind nepotrivit de mari față de valoare pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Pentru aceste motive, recurentul – pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă și s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În baza art.242 alin. 2 Cod de procedură civilă, recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Recursul declarat de recurentul – pârât referitor la greșita soluționare pe fond a notificării, care ar fi trebuit analizată în prealabil pe cale administrativă, nu este întemeiat.
În cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea .
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat, să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speță.
Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că, în speță suntem în prezența unui refuz nejustificat de a răspunde notificării, formulată de intimatele – reclamante în iunie 2001, în condițiile în care, la acest moment pârâta nu a soluționat notificarea și, nici nu a depus nici un fel de dovezi în ceea ce privește necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.
Nu poate fi primită nici critica vizând greșita obligare a recurentului – pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, fiind incidente dispozițiile art. 274 C.pr.civ. în raport de care, partea ce cade în pretenții datorează, la cerere cheltuielile. Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezintă o chestiune de apreciere lăsată la dispoziția instanței și nu o obligație impusă de textul de lege.
În raport de art. 274 C.pr.civ. obligă pârâtul - recurent la plata sumei de 744 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat achitat cu chitanța nr. 490/05.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1285/26.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele – reclamante G. E., N. M. L. și cu intimatul – pârât S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Obligă recurentul la 744 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./07.02.2013
TB-S.3 - L.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel... | Uzucapiune. Decizia nr. 1682/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
