Obligaţie de a face. Decizia nr. 34/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 34/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.34
Ședința publică de la 20.01.2016
Curtea constituită din:
P. - C. B. T.
JUDECATOR - A. P. B.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă R. F., împotriva deciziei civile nr.3150 A din 23.09.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât R. A. și cu intimata-reclamantă A. A..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă A. A., personal și asistată de avocat Scarlet Neguța, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 25 dosar, lipsind recurenta-pârâtă R. F. și intimatul-pârât R. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-pârât R. A. a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 12.01.2016, întâmpinare, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă (întâmpinare care a fost comunicată recurentei-pârâte și intimatei-reclamante).
Se mai învederează și faptul că recurenta-pârâtă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 19.01.2015, cerere prin care indică sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, anexează dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, consemnată în chitanța .:_ (22)/15.12.2015, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, concluzii scrise și solicită judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, depune la dosar intimata-reclamantă, la data de 14.01.2016, întâmpinare, la care a anexat planșe fotografice.
Avocatul intimatei-reclamante solicită să i se înmâneze un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât R. A., pentru a vedea poziția acestuia.
Curtea constată că este numai un singur exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către intimatul-pârât R. A., existând posibilitatea de a lăsa dosarul mai la urmă pentru a fi lecturat.
Avocatul intimatei-reclamante arată că renunță la cererea de a lectura întâmpinarea depusă la dosar. Declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea în totalitate a deciziei pronunțate de Tribunalul București, ca fiind legală și temeinică, având în vedere faptul că recurenta prin primul motiv de recurs arată că în mod greșit instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța de apel a respins această excepție pe motiv că nu a fost invocată prin motivele de apel și până la prima zi de înfățișare. Potrivit dispozițiilor art.623 cod civil s-a constatat faptul că termenul de prescripție este de 30 de ani, motiv pentru care solicită respingerea primului motiv de recurs, ca nefondat.
Mai mult, recurenta menționează că d-na expert judiciar Ș. E. a arătat în raportul de expertiză efectuat în apel că anexa a fost construită în anul 2010 și urmează a se avea în vedere faptul că la fondul cauzei a fost audiată martora Jean Gocian H., declarație care urmează a fi reținută, în sensul că acea construcție a fost edificată în anul 2010, fiind un martor ocular, întrucât locuiește vizavi de aceste două imobile.
De asemenea, urmează a se reține faptul că această construcție a fost edificată fără acordul intimatei-reclamante și fără autorizație de construire. Recurenta a menționat în motivele de recurs și faptul că nu putea să obțină acordul intimatei-reclamante pentru că actul de donație a intervenit în anul 2000. Însă, urmează a se constata că din înscrisurile depuse la dosar reiese că autoarea reclamantei a retrocedat acest imobil în anul 1998, astfel că nu poate fi primit nici acest motiv de recurs, având în vedere faptul că în anul 1998 proprietara acestui imobil era autoarea reclamantei.
Expertul, în raportul de expertiză efectuat în apel a arătat că imobilul proprietatea intimatei-reclamante are nevoie de o consolidare, având în vedere că este un imobil vechi, însă această consolidare nu se poate face decât începând cu o subzidire. În opinia sa, nu se poate face nici această subzidire întrucât calcanul este obstrucționat de această anexă/magazie și șopronul alătura anexei.
Având cuvântul în ceea ce privește al doilea motiv de recurs care vizează faptul că degradările produse de scurgeri afectează imobilul intimatei-reclamante, avocatul intimatei-reclamante arată că prin raportul de expertiză efectuat în apel se menționează că scurgerea abundentă și necontrolată a apelor fluviale de pe acoperișul anexei în curtea de lumină a clădirii de la nr.11 au efecte defavorabile asupra imobilului, constând în degradări, infiltrații, igrasie.
Consideră că în mod corect instanța de apel a reținut că această construcție anexă și șopron trebuie demolate, având în vedere faptul că este o construcție prinsă de calcanul longitudinal al intimatei-reclamante. Corect a apreciat instanța de apel că scurgerea pluvială a apelor a dus la degradările care se constată pe peretele de calcan al construcție și în curtea de lumină a acestei construcții, respectiv structura de rezistență a imobilului proprietatea reclamantei obstrucționează lumina de la subsolul acestei construcții.
Prin planșele anexate la întâmpinare a făcut dovada că scurgerile se infiltrează pe peretele reclamantei, recurenta a făcut improvizație și a atașat o folie de plastic peste acoperișul anexei, fiind impropriu ca scurgerea acestor ape fluviale să nu se infiltreze pe calcanul intimatei-reclamante.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței nr.24/04.12.2015, pe care o depune la dosar.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/21.12.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâții R. F. și R. A.; au fost obligați pârâții să desființeze construcția (magazie) alăturată calcanului reclamante, realizată din materiale ușoare și edificată fără autorizație de construcție și au fost obligați pârâtii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1219,3 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, redus de către instanță de la suma de 2000 lei la suma de 1200 lei, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a avut în vedere cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.11.2011, sub nr._, astfel cum a fost modificată, prin care reclamanta A. A. a chemat în judecată pe pârâții R. F. și R. A. a, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia să desființeze magazia construită (din materiale ușoare-lemn) pe calcanul imobilului său, această magazie fiind construită de pârâtă în mod ilegal, fără ca aceasta să aibă acordul său și fără să aibă autorizație de construire.
În motivarea cererii de chemare în judecată, legal timbrate, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în București, . nr.11, sector 5, în baza Actului de Donație autentificat sub nr.2491/08.11.2000 încheiat de BNP L. G. și a sentinței civile nr.2188/2011 pronunțată de Judecătoria sector 5. În luna martie 2010 pârâta a construit o magazie din lemn, lipită de calcanul imobilului său, fără a avea acordul său, deoarece prin construirea acestei magazii pârâta i-a obturat lumina de la camerele de la subsolul imobilului său, unde are două ferestre, iar apa pluvială de pe magazie se scurge în curtea sa interioară și astfel se creează un mediu umed care afectează structura de rezistență a clădirii sale.
În drept, au fost invocate prevederile art.615 și urm. și disp. art.1073 și urm. C.civ., Legea nr.50/1991.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, se arată faptul că magazia la care face referire reclamanta a fost construită în anul 1991 și, întrucât se afla în stare avansată de degradare, în anul 1996 a fost nevoită să o consolideze și să o renoveze. Menționează faptul că pentru renovările aduse magaziei nu a fost necesară nici autorizație de construire, nici acordul vecinilor, întrucât nu este vorba despre o construcție nouă, ci despre renovarea unei construcții deja existente.
În drept, au fost invocate disp. art.115 și urm. C.civ.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților (filele 59-66) și proba testimonială, fiind audiați martorii M. E. și J. H. (filele 67-68).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta din prezenta cauză este proprietara imobilului situat în București, . nr. 11, sector 5, în baza contractului de donație autentificat sub nr. 2491/08.11.2000 de BNP L. G..
Astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză (depozițiile martorilor și interogatorii), pârâții din prezenta au realizat o construcție anexă, din materiale ușoare, alăturat zidului calcan al imobilului reclamantei.
În drept, conform disp. art. 599 C.civ., „unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt. În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experți mijloacele necesare pentru ca acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt”.
Prin urmare, o condiție esențială pentru edificarea de construcții alături de zidul comun dintre două imobile este aceea a consimțământului proprietarului imobilului învecinat, acesta putând fi suplinit doar prin obținerea autorizației de construire.
Lipsa autorizației de construire pentru imobilul în litigiu rezultă cu evidență din recunoașterea pârâtei prin răspunsul la interogatoriu.
În ceea ce privește consimțământul proprietarului vecin, în cauză s-a susținut inexistența necesității obținerii acestuia, raportat la momentul edificării construcției, moment la care, potrivit susținerilor pârâtei, imobilul vecin se afla în proprietatea altei persoane decât pârâta.
În legătură cu data edificării construcției litigioase, instanța a constatat că probele administrate sunt contradictorii, pârâta depunând în acest sens la dosar întâmpinarea – reconvențională formulată de pârâtul R. A. în cadrul dosarului nr._, în care acesta susține că la data de 27.09.1998 a construit în regie proprie o cameră de vară în spatele casei.
Totodată, martora M. E., audiată în cauză la propunerea pârâtei, a declarat că magazia a fost realizată de pârâtă după anii 1995-1996, până în 1999-2000 finalizată. Aceeași martoră a declarat că la momentul edificării proprietarul imobilului era ICRAL, chiriașilor fiindu-le adus la cunoștință această împrejurare.
Indiferent de data edificării construcției, obligația de a solicita acordul proprietarului vecin subzistă, în lipsa acesteia construcția contravenind dispozițiilor legale și raporturilor de vecinătate.
Pârâta nu a făcut dovada obținerii vreunui acord în acest sens de la nici un pretins proprietar vecin la momentul edificării magaziei, inclusiv instituția de stat despre care se pretinde că l-ar fi deținut.
Autoarei reclamantei i-a fost retrocedat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, prin hotărârea CGMB nr. 1466/18.05.1998, de unde rezultă că statul nu a deținut un titlu valabil asupra acestuia, bunul neieșind niciodată din patrimoniul adevăratului proprietar.
Împrejurarea preluării abuzive a imobilului nu poate conduce la pierderea dreptului adevăratului proprietar de a se opune construirii pe zidul comun fără acordul său.
Rezultă că niciuna dintre împrejurările învederate de către pârâtă în apărare nu este în măsură să o exonereze de obligația obținerii acordului reclamantei/autorilor acesteia pentru edificarea/păstrarea oricăror construcții edificate în contra zidului comun fără autorizație de construire.
Având în vedere considerentele reținute, instanța a apreciat că cererea de obligare a pârâților la desființarea construcției astfel edificate este întemeiată.
În temeiul disp. art. 274 C.p.c., constatând culpa procesuală a pârâților, instanța a obligat pârâțiila plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1219,3 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (redus de către instanță în baza art. 274 alin. 3 C.p.c. de la suma de 2000 lei, apreciată ca fiind excesivă în raport de gradul de complexitate al cauzei și de activitatea apărătorului la suma de 1200 lei), a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în dosarul nr._, a formulat apel pârâta R. F., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unui probatoriu complet și, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/2012, instanța de fond a admis acțiunea formulata de reclamanta A. A. și a obligat pe parata R. F. sa desființeze construcția (magazia) alăturata calcanului casei reclamantei. De asemenea a obligat parata R. F. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata în cuantum de 1219,3 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 599 C.Civ, conform cărora "unul dintre vecini nu poate...nici sa alăture sau sa sprijine de dansul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt".
A mai reținut instanța că o condiție esențiala pentru edificarea de construcții alături de zidul comun dintre cele doua imobile este aceea a consimțământului proprietarului imobilului învecinat, acesta putând fi suplinit doar prin obținerea autorizației de construire.
Reclamanta și-a întemeiat în drept și motivat în fapt acțiunea pe dispozițiile art. 615 Cod Civ, fără a arata dacă face trimitere la vechiul sau noul cod civil.
Dispozițiile art. 615 N.c.c reglementează distanța minimă pentru fereastra de vedere, arătând ca: ”Este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru. Distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. Distanța, și în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar și până la această linie”.
Potrivit legii de punere în aplicare, respectiv art. 59: "Dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia." Dispozițiile art. 615 Vechiul Cod Civil se refera la streașină casei, arătând ca:"Tot proprietarul este dator a-și face streașină casei sale astfel încât apele din ploi sa se scurgă pe terenul sau, sau pe ulițe, iar nu pe locui vecinului sau".
În atare situație, având în vedere ca în motivarea în fapt a cererii sale reclamanta a făcut trimitere atât la obturarea luminii de la camerele aflate la subsolul imobilului, cat și la apa pluviala care se scurge de pe magazie, favorizând crearea unui mediu umed care afectează structura de rezistenta consideră ca instanța era obligata, în virtutea rolului sau activ sa pună în vedere reclamantei să își precizeze temeiul de drept al cererii, dar și sa pună în discuția părților vătămarea efectiv suferita.
În ceea ce privește fondul cauzei, deși nu a fost investita cu o astfel de cerere, instanța a apreciat ca sunt intrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 599 C.Civ, conform cărora "unul dintre vecini nu poate...nici sa alăture sau sa sprijine de dansul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt", dar nu a dat eficienta decât trunchiat acestor dispoziții, făcând o interpretare eronata.
Conform tezei a doua a acestui articol, "în caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experți mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt".
În primul rând, aceste dispoziții fac trimitere expresa la necesitatea efectuării unei expertize, iar ulterior se face referire la vătămarea drepturilor celuilalt proprietar, fapt ce indica în mod expres ca vătămarea nu se prezuma, ea trebuind a fi probata. Or, în fata instanței de fond, reclamanta nu a adus nici o proba din care sa rezulte prejudiciul produs, făcând doar afirmații nesusținute în nici un fel.
În ceea ce privește probatoriul administrat în fata instanței de fond, este incomplet, instanța neputând sa se pronunțe în astfel de cauza fără o expertiza tehnica, care sa lămurească toate aspectele învederate de către reclamanta și contestate de către parata.
Proba cu expertiza tehnica se impunea a fi efectuata și în ceea ce privește anul edificării construcție lipite de calcanul (zidul) reclamantei, iar în raport de anul edificării construcției urmând a fi analizata atât calitatea procesuala activa a reclamantei, dar și intervenirea prescripției dreptului material la acțiune.
În aceea ce privește anul edificării construcției, se arată că reclamanta A. A. a arătat ca în luna martie 2010 a fost edificata construcția a cărei demolare a solicitat-o, parata R. F. a indicat ca an al edificării inițiale a construcției anul 1991 și an al consolidării și renovării - anul 1996, pârâtul R. A. în întâmpinarea depusa în dosarul nr._ (având ca obiect partaj bunuri comune), a indicat ca an al construcției, anul 1998; martora M. E. a arătat ca a locuit în imobilul proprietatea reclamantei până în anul 2000, magazia fiind construita în perioada 1995-1996; în planul cadastral întocmit în aprilie 2009, magazia este identificata ca fiind construcția C3.
În ceea ce privește necesitatea consimțământului reclamantei pentru edificarea construcției, raportat la momentul edificării construcției, nu era necesar întrucât reclamanta a devenit proprietara a imobilului în anul 2000, în baza contractului de donație autentificat sub nr. 2491/08.11.2000, deci ulterior realizării construcției.
În ceea ce privește cererea de desființare a magaziei întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, o astfel de acțiune este inadmisibila, aceste dispoziții având caracter de norme speciale.
Acest act normativ stabilește regimul juridic al autorizării construcțiilor, impunând deopotrivă pentru persoanele fizice și juridice, în calitatea lor de constructori, anumite obligații și, în același timp, impunând autorității administrative atribuții de control pentru respectarea disciplinei în construcții.
Dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr.50/1991, prevăd obligativitatea executării unor lucrări de construcții numai pe bază de autorizație iar, în conformitate cu art. 28 din lege, odată cu aplicarea amenzii pentru sancțiunile constatate ca urmare a construirii fără autorizație se dispune oprirea executării lucrării sau desființarea lucrării executate.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, "în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen dispozițiilor din procesul verbal de contravenție, primăriile vor sesiza instanța judecătorească pentru a dispune, după caz; (...), desființarea construcțiilor, când acestea au fost executate fără autorizație (...)".
Din cele ce preced rezultă neîndoielnic că, acțiunea în justiție având ca obiect obligarea la demolarea construcțiilor executate fără autorizație are un regim special pentru ca, instanța poate impune obligația demolării ori autoriza autoritatea administrativă să demoleze construcția în caz de neîndeplinire a obligațiilor impuse numai după ce autoritatea administrativă, prin inspectori de specialitate, a constatat săvârșirea contravenției, a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de lege și a stabilit un termen pentru demolarea construcției, termen nerespectat de contravenient.
Așadar, temei al acțiunii judecătorești de desființare a construcției executate fără autorizație sau cu nerespectarea prevederilor acestora îl constituie procesul verbal de contravenție încheiat de organul constatator.
În cauza de față această condiție impusă pentru promovarea acțiunii, nu a fost respectată.
În ceea ce privește obligarea pârâtei R. F. la plata cheltuielilor de judecata, solicită să se observe ca exista solidaritate procesuala pasiva, astfel încât, este nelegala soluția de obligare a unui singur parat la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ.
Pârâta A. A., în calitate de intimata în dosarul mai sus menționat, a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, formulat de apelanta R. F., împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțata de Judecătoria Sector 5 București în dosarul civil nr._ și menținerea în totalitate a sentinței civile apelate, având în vedere următoarele:
A fost invocată excepția tardivității depunerii cererii de apel, având în vedere faptul ca hotărârea a fost comunicata la data de 29.05.2013, iar cererea de apel formulata de apelanta a fost depusa la data de 17.06.2013, deci au trecut mai mult de 15 zile de la comunicarea sentinței.
Cu privire la primul motiv de apel, se arată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în sensul ca a obligat parata sa desființeze constructia (magazie) alăturata calcanului, realizata din materiale ușoare și edificata fără autorizație de construcție.
Prin cererea de chemare în judecata a solicitat instanței de judecata sa oblige parata sa desființeze magazia construita pe calcanul imobilului, aceasta fiind construita de parata în mod ilegal, fără autorizație de construire.
Construirea în mod ilegal a magaziei de către parata, pe calcan și fără sa aibă autorizație de construire, a fost recunoscut de pârâta prin răspunsul acesteia la interogatoriu, ori instanța de fond nu putea sa treacă peste recunoașterea acesteia la interogatoriu, ca aceasta a construit magazia fără sa aibă autorizație de construite, mai cu seama ca imobilele sunt situate foarte aproape de . Cotroceni, o Zona Protejata a Capitalei, cu o arhitectura deosebita și legea nu permite nici cel puțin modificarea unei construcții fără autorizație, cu atât mai mult construirea fără autorizație.
Cu privire la motivul al doilea de apel, având în vedere faptul ca apelanta parata a recunoscut la interogatoriu ca aceasta magazie este construita pe calcanul fără acordul său sau al autoarei sale, fără a avea o autorizație de construire, instanța de fond i-a respins proba cu expertiza în construcții, solicitata, ca fiind neutila cauzei, insa apelanta solicita acum efectuarea unei expertize în apel, cu gândul de a obține prin expertiza o data anterioara edificării acestei construcții cu gândul de a interveni prescripția dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introdusa a făcut referire ca aceasta magazie a fost construita în luna martie 2010, atunci când apelanta parata a renovat și apartamentul unde locuiește, acest lucru este știut de toți vecinii, pentru ca nu poți sa edifici o construcție și sa nu te vadă vecinii ceea ce faci.
Atât imobilul său cat și imobilul apelantei sunt situate în Zona Construita Protejata a Capitalei în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 279/2000 adusa la cunoștința publica în conformitate cu prevederile Legii nr. 69/1991, ori parata nu avea dreptul sa construiască aceasta magazie fără autorizație de construire, cu atât mai mult cu cat imobilul face parte din Zona Protejata a Capitalei (legea interzice orice modificare a imobilului fără autorizație, în nici un caz construirea unei magazii de aproape 20 de mp, fără a avea autorizație de construire).
Cu privire la motivul trei de apel, având în vedere faptul ca potrivit Legii nr. 50/1991, este interzisa prin aceasta lege edificarea unei construcții fără autorizație, tocmai pentru evitarea situațiilor de a se construi în mod haotic și după bunul plac al fiecărei persoane.
Parata apelanta a încălcat dispozițiile acestei legi, nu s-a conformat acestei legi pentru a obține o autorizație de construire, dar și mai mult decât atât fiind vorba de Zona Cotroceni, nimeni nu ii va elibera vreodată o astfel de autorizație pentru edificarea unei construcții pe calcan și fără acordul său și care nu se încadrează în arhitectura din aceasta zona.
Cu privire la motivul patru de recurs, se arată că parata a edificat aceasta construcție în anul 2010, după desfacerea căsătoriei (sentința de divorț nr. 2530 a fost pronunțata la data de 20.03.2009).
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca fiind temeinica și legala.
În drept, au fost invocate disp. art. 115-118 C.proc. civ și art. 205-208 N.C. proc. civ.
La termenul din data de 27.11.2013, instanța a luat act de aptul că intimata nu mai susține excepția tardivității declarării apelului.
Sub aspect probatoriu, tribunalul a încuviințat ambelor părți, proba cu expertiză tehnică construcții, având ca obiective individualizarea anexei ce face obiectul litigiului și modul de amplasare, dacă apa pluvială de pe magazie se scurge pe peretele ce reprezintă calcanul reclamantei și dacă această apă se infiltrează în acest perete, afectând structura de rezistență a clădirii deținută de reclamantă și data edificării construcției.
Expertiza a fost efectuată de expert S. E. V., raportul de expertiză fiind depus la dosar f.125-162.
La termenul din data de 16.09.2015, apelanta a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză arătând că expertul a menționat eronat faptul că în cauză nu s-au mai făcut alte expertize, deși a fost efectuată o altă expertiză de F. F.; că expertul nu a menționat că anexa este prevăzută cu burlane în bună stare care se scurg direct în canal; că expertul deși nu avea calificarea de a stabili dacă este afectată structura de rezistență a clădirii reclamantei, totuși concluzionează în acest sens și în final se arată că expertul încearcă să inducă ideea că întreaga construcție a fost edificată sau cel puțin extinsă, în anul 2010, iar la dosarul cauzei există două rapoarte de expertiză contrarii.
Asupra acestor obiecțiuni, tribunalul a reținut că sunt nefondate având în vedere următoarele:
În ceea ce privește faptul că expertul a menționat în raportul să că nu au mai fost efectuate expertize de aceeași specialitate și cu aceleași obiective, tribunalul apreciază că această menționare eronată nu este de natură a conduce la nulitatea raportului de expertiză, în lipsa dovedirii unei vătămări. Prin urmare nu se impune refacerea expertizei doar pentru acest motiv.
În ceea ce privește faptul că expertul nu a reținut în expertiză faptul că anexa expertizată este prevăzută cu burlane care ar permite apelor pluviale să se scurgă direct în canalizare, nu este relevant în cauză și nu conduce la schimbarea soluției instanței față de celelalte probatorii administrate și față de limitele cu care instanța a fost învestită.
În ceea ce privește faptul că expertul se contrazice atunci când arată că există o legătură de cauzalitate directă între edificarea anexei și degradările care se constată pe peretele calcan și că există posibilitatea ca structura de rezistență a acestei clădiri să fie afectată, raportat la faptul că a arătat că este necesară efectuarea unei expertize specialitatea rezistență și stabilitate structurală, tribunalul a reținut că în ambele expertize se face mențiunea că în timp există posibilitatea afectării construcției, iar apelanta nu a contestat prima expertiza efectuată în cauză.
Cu privire la anul construcției s-a reținut că rezultă în mod clar opinia expertului cu privire la acest aspect, arătându-se că anexa a fost edificată, în varianta inițială, în perioada 1998 – 2000, iar în 2010 s-au realizat lucrări de reparații, pe orizontală și pe verticală.
Având în vedere toate aceste aspecte tribunalul a apreciat că obiecțiunile la raportul de expertiză sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.
Prin decizia civilă nr.3150 A/23.09.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta pârâtă R. F., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. A. și intimatul pârât R. A., împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimata reclamantă a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, tribunalul a reținut că intimata reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligația de a face, respectiv de a obliga apelanta – pârâta la desființarea magaziei construită din materiale ușoare pe calcanul imobilului său, fără acordul său și fără autorizație de construire.
În motivarea acțiunii sale intimata reclamanta a arătat că ridicarea acestei construcții o afectează, pe de o parte întrucât i-a obturat lumina prin acoperirea ferestrelor aflate la subsolul imobilului său; că scurgerea apei pluviale de pe această anexă afectează structura de rezistență a casei sale și pentru că, apelanta i-a afectat zidul – calcan, intrând cu construcția acestei magazii în peretele casei sale. În drept, intimata reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 615 C.civ. și urm., art. 1073 și urm. și pe dispozițiile lg. 50/1991
Față de acesta acțiune, instanța de fond avea de analizat, pe de o parte, în ce măsură construcția a cărei demolare se solicită este edificată fără acordul reclamantei – proprietar al calcanului, iar pe de altă parte, în ce măsură această construcție aduce prejudicii reclamantei, toate aceste coroborate cu verificări privind autorizarea construcției astfel edificate.
Chiar dacă intimata reclamantă a indicat ca temei de drept doar art. art. 615 C.civ. privitor la scurgerea apelor, prin raportare la faptul că apele pluviale de pe anexa apelantei pot deteriora imobilul său, instanța de fond a analizat acțiunea în tot și a făcut referire la textele legale incidente în cauză și care se reflectau în motivarea în fapt a acțiunii.
Nu rezultă, nici din acțiunea reclamantei și nici din motivarea instanței, că acțiunea a fost întemeiată sau analizată prin raportare la alte dispoziții decât cele invocate de reclamantă și în nici un caz nu rezultă că au fost invocate/analizate dispozițiile noului cod civil.
Astfel, prima critică a apelantei a fost înlăturată de tribunal ca nefondată.
Referitor la faptul că instanța de fond a analizat acțiunea fără a avea un probatoriu complet, tribunalul a constatat că motivarea soluției instanței de fond s-a grevat în primul rând pe recunoașterile făcute de pârâți în urma administrării probei cu interogatoriu din care rezultă, pe de o parte că au construit o anexă atașată de calcanul intimatei reclamante, iar pe de altă parte că nu dețin nici acordul proprietarului acestui zid – calcan și nici autorizație de construire.
În plus, efectuarea expertizei în apel nu a condus la schimbarea soluției instanței de fond, pentru următoarele motive:
Reclamanta A. A. a dobândit imobilul situat în București . nr. 11 sector 5, în anul 2000 prin actul de donație autentificat sub nr. 2491/2000, de la mama sa, care la rândul său, a redobândit imobilul în baza Lg. 112/1995 prin Hotărârea nr. 1466/1998 a CGMB și prin Sentința civilă nr. 2188/2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._/302/2010.
Apelanta R. F., împreună cu pârâtul R. A. au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1996 . în București, .. 9 sector 5, precum și teren aflat sub construcție în suprafață de 43,53 mp.
Potrivit actelor de la dosar, coroborate cu expertiza efectuată în cauză apelanta a construit, lipit de calcanul proprietății intimatei, o extindere tip șopron în suprafață construită de 7,68 mp și o anexă închisă în suprafață de 19,29 mp, întreaga construcție care se solicită a fi demolată având o suprafață construită totală de 26,97 mp.
Anexa veche a fost edificată între anii 1998 – 2000, iar cu ocazia lucrărilor de construcții autorizate la corpul locuință din .. 9, în anul 2010, au fost executate lucrări de construcții cu caracter de lucrări de reparații capitale, reparații curente, lucrări de întreținere și de extindere pe orizontală, astfel, a fost executată o extindere orizontală tip șopron a anexei în continuarea corpului existent pe limita de proprietate dintre imobilele părților până la limita cu imobilul din .. 6a, acoperișul a fost refăcut în varianta extinsă, iar pentru refacerea acestui acoperiș au fost executate incastrări ale șarpantei în calcanul construcției de la nr. 11, proprietatea intimatei reclamante.
Acest din urmă aspect nu a fost contestat de către apelantă prin motivele obiecțiunile la raportul de expertiză depuse la ultimul termen.
Potrivit ambelor rapoarte de expertiză efectuate în cauză, atât în cel efectuat de expert S. E. V., cât și F. F., apa pluvială, provenită din scurgerea ploi și a zăpezii, se scurg pe calcanul clădirii intimatei ”afectând în timp structura de rezistență a construcției”.
Tribunalul a reținut și faptul că apelanta nu a contestat primul raport de expertiză întocmit de F. F. și care menționa că apele pluviale scurse de pe anexa apelantei, afectează clădirea reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 599 C.civ., (dispoziții reținute de instanța de fond în motivarea soluției sale), niciunul dintre vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt.
În cazul în care vecinul nu își dă acordul, el poate face totuși această construcție (potrivit alin. 2 art. 599 C.civ.), dacă prin expertiză dovedește că nu-l prejudiciază.
Din actele dosarului rezultă, fără dubiu că apelanta nu a obținut acordul proprietarului de la momentul edificării anexei (autorii intimatei, persoane fizice sau persoane juridice), și nici că lipsa acordului s-a datorat unui refuz nejustificat care să fie suplinit prin efectuarea expertizei care să dovedească că nu aduce prejudicii prin edificarea respectivei construcții.
Mai mult decât atât, tribunalul nu a putut să nu rețină că apelanta nu are autorizare de construire pentru această anexă și că nu a făcut nici dovada că este proprietar pe terenul aflat sub anexă.
Rezultă astfel că, pe lângă lipsa consimțământului proprietarului vecin, există alte două impedimente pentru ca anexa respectivă să fi putut fi construită, respectiv faptul că modalitatea de construire afectează clădirea intimatei reclamante prin scurgerea apelor pluviale și faptul că zidul – calcan a fost ”găurit” (au fost executate incastrări ale șarpantei în calcanul construcției de la nr. 11).
În ceea ce privește faptul că prezenta acțiune ar fi fost prescrisă față de data construirii acestei anexe, tribunalul a reținut că, apelanta nu a invocat această excepție în cadrul motivelor de apel, ci doar la ultimul termen de judecată în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 287 C.p.civ., motivele de apel, sub sancțiunea decăderii pot fi depuse cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar potrivit dispozițiilor art. 295, instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Rezultă astfel că invocarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, chiar dacă este o excepție de ordine publică, potrivit vechiului cod civil incident în cauză, putea fi invocată, ca și motiv de apel, până la prima zi de înfățișare.
Cu toate aceste, tribunalul a reținut că fiind vorba de o îngrădire a dreptului de proprietate al intimatei sub forma unei servituți ”urbane”, continue și aparente, termenul de prescriere este cel prevăzut de dispozițiile art. 623 C.civ., respectiv termenul de 30 ani.
Cum în motivarea aceste prescripții apelanta a invocat că anexa a fost edificată în anul 1998, după răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul R. A., rezultă că din acest an și până în anul 2011 când a fost introdusă acțiunea, au trecut mai puțin de 30 de ani astfel că excepția invocată de apelantă este neîntemeiată.
În ceea ce privește ultima critică, vizând cheltuielile de judecată, tribunalul a constatat că instanța, în motivarea soluției sale a dispus obligarea ambilor pârâți la plata cheltuielilor de judecată, considerând că ambii au căzut în pretențiile reclamantei.
Într-adevăr, în dispozitivul hotărârii apelate instanța a menționat că obligă pârâta atât la desființarea construcției cât și la plata cheltuielilor de judecată, însă aceasta reprezintă o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 281 C.p.civ. care nu poate fi cerută pe calea apelului ci doar în condițiile art. 281 – 2812 C.p.civ.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În baza art. 274 C.p.civ., reținând culpa procesuală a apelantei, tribunalul a obligat pe aceasta la plata către intimata reclamantă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor de la dosar.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta R. F., invocând art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în tot, și pe fond, în principal, respingerea acțiunii ca prescrisă și în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, în condițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege", iar potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 „termenul de prescripție este de 3 ani", în mod greșit instanța de apel a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 623 C.civ, respectiv termenul de 30 de ani.
Întrucât reclamanta-intimata a investit instanța cu o acțiune având ca obiect obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei la desființarea anexei - magazie lipite de calcanul său, invocând dispozițiile Legii nr. 50/1991, recurenta – pârâtă solicită să se constate că termenul de prescripție se împlinise la data introducerii acțiunii.
Deși prin Legea nr. 50/1991 nu este prevăzut un termen de prescripție special pentru acțiunea având ca obiect obligarea la desființarea lucrărilor, acest fapt nu este de natură să ducă la concluzia că o astfel de cerere este imprescriptibilă extinctiv.
Ca atare, în aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.
167/1958, norma generala în materia prescripției extinctive.
Un prin criteriu de determinarea a domeniului prescripției extinctive îl constituie natura drepturilor subiective civile, făcându-se distincția între categoria drepturilor patrimoniale și drepturilor personale nepatrimoniale, acestea din urma fiind în general imprescriptibile.
Or, acțiunea de obligare a unei persoane la desființarea construcțiilor în niciun caz nu poate fi calificată ca o acțiune prin care se tinde la apărarea unui drept personal nepatrimonial (acestea fiind drepturile ce privesc existența și integritatea persoanei, drepturile ce privesc identificarea persoanei și drepturile decurgând din creația intelectuală), fiind în consecință supusă termenului general de prescripție, de 3 ani.
În ceea ce privește anul edificării construcției, în raportul de expertiză întocmit de expertul S. E. V. a arătat că ""anexa veche în varianta structurală inițială a fost edificată în anul 1998 - 2000" (pag. 11), în timp ce expertul F. F. a estimat data edificării anexei ca fiind anul 1999.
În ceea ce privește șopronul aflat în continuarea anexei, expertul S. E. V. a arătat că acesta a fost construit în anul 2010, cu ocazia refacerii acoperișului, fără a-și motiva în vreun fel susținerile, în timp ce expertul F. F. a estimat data edificării ca fiind perioada 2003 – 2004, având în vedere tipul de lemn al șarpantei.
În mod corect, în ambele rapoarte de expertiză s-a arătat că a fost refăcut acoperișul anexei și al șopronului în anul 2010, dar recurenta – pârâtă apreciază ca expertul Ș. E. V. încearcă să inducă ideea că întreaga construcție anexă și șopron, așa cum exista în momentul de față, a fost construită sau cel puțin extinsă în anul 2010, preluând integral susținerile reclamantei.
Acest aspect este în totală contradicție cu afirmațiile sale de la pag. 6, unde arata că "așa cum rezulta din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/21.06.2011 încheiat pentru lucrarea executata, amprenta la sol (suprafața construită) a clădirii cu destinație de locuința nu s-a modificat, lucrările de extindere realizate se referă numai la supraetajarea imobilului existent, deci extinderea verticală a clădirii inițiale, care avea regim de înălțime P + M și care, la data efectuării expertizei are regim de înălțime P+1E+M".
Aceste aspecte au fost confirmate în fața instanței de fond de pârâtul R. A., care, în întâmpinarea depusă în dosarul nr._ (având ca obiect partaj bunuri comune), a indicat ca an al construcției, anul 1998; dar și de depoziția martorei M. E. a arătat că a locuit în imobilul proprietatea reclamantei până în anul 2000, magazia fiind construită după anii 1995-1996, până în 1999-2000.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 16.11.2011, recurenta – pârâtă solicită să se constate că dreptul material la acțiune era prescris la data introducerii acesteia.
2. La analizarea motivelor de apel, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.599 Cod civil, conform cărora „unul dintre vecini nu poate … nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt”, „în caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experți mijloacele necesare pentru ca acea lucrare să nu vatame drepturile celuilalt”. În primul rând, aceste dispoziții fac trimitere expresă la necesitatea efectuării unei expertize, iar ulterior se face referire la vătămarea drepturilor celuilalt proprietar, fapt ce indică în mod expres că vătămarea nu se prezumă, ea trebuind a fi probată. În ceea ce privește necesitatea consimțământului reclamantei pentru edificarea construcției, recurenta – pârâtă susține în continuare că, raportat la momentul edificării construcției, nu era necesar întrucât reclamanta a devenit proprietară a imobilului în anul 2000, în baza contractului de donație autentificat sub nr.2491/08.11.2000, deci ulterior realizării construcției. Mai mult, martora M. E., audiată de instanța de fond, a arătat că a locuit în calitate de chiriaș ICRAL în imobilul proprietatea reclamantei A. A., înainte de a-i fi retrocedat, că anexa în litigiu a fost edificată în acea perioadă, pârâta având acordul vecinilor pentru edificarea bucătăriei de vară.
Referitor la pretinsele vătămări, reclamanta a arătat ca apa pluvială ce se scurge de pe aceasta anexa se scurge în curtea interioară a imobilului său, creându-se un mediu umed, care afectează structura de rezistență. Prin rapoartele de expertiza întocmite în cauză, instanța a solicitat experților să stabilească - "Dacă apa pluviala de pe magazie se scurge pe peretele ce reprezintă calcanul reclamantei". La acest prim punct, expertul Ș. E. V. a arătat că: "poziționarea anexei în cauza sub balconul de la etajul 1 al clădirii cu destinația de locuința din . nr.9, are ca și consecințe scurgerea abundenta și necontraolată a apelor pluviale pe acoperișul anexei și în curtea de lumina a clădirii de la etajul 11, cu consecințe defavorabile asupra acestui imobil (degradări, infiltrații, igrasie, deteriorarea finisajelor exterioare)" (pag. 7), în timp ce expertul F. F. a arătat că apa pluvială de pe anexa și șopronul de la nr.9, nu se infiltrează pe calcanul de la nr. 11 neafectându-l întrucât este bine realizată racordarea învelitori în plan vertical pe calcan". La analizarea acestui punct, deși expertul Ș. E. V. susține că scurgerea se face necontrolat, "a omis" să arate că anexa de la nr.9 este prevăzută cu burlane în buna stare, care se scurg direct în canal, așa cum se poate observa din fotografia nr. 1 și 1 bis.
Referitor la obiectivul "Dacă acestă apă se infiltrează pe calcanul reclamantei, afectând structura de rezistență a clădirii:"La acest punct, expertul S. E. V. a arătat că: "exista o legătura de cauzalitate directa între edificarea anexei în cauza.... și degradările care se constata pe peretele de calcan al construcției cu adresa poștala . nr. 11" și ca "având în vedere vechimea construcției de la nr. 11. exista posibilitatea ca structura de rezistență a acestei clădiri să fie afectată" (pag. 8). Această concluzie este în totală contradicție cu afirmațiile sale de la pag. 8, unde arată că "este necesar ca la construcția în cauza să fie efectuată o expertiză tehnică specialitatea rezistenta și stabilitate structurala, care să stabilească care este starea actuală a clădirii în cauza". Mai mult, la analizarea legăturii de cauzalitate între scurgerea apei pluviale și degradările imobilului de la nr. 11, deși expertul susține fără echivoc acesta pretinsa legătura de cauzalitate directa, aceasta a "omis" să arate faptul că imobilul de la nr. 11 are burlanele crăpate (foto nr. 3,4,5), are acoperișul spart (foto nr.2), nu are glafuri la ferestre (foto nr. 6, 7), apa scurgându-se pe lângă ferestre direct pe zid, dar și faptul că întreaga tencuiala a casei - nu doar cea din dreptul anexei - este veche, în stare avansată de degradare (foto nr. 8,9).
De asemenea, a omis să menționeze și existența canalizării aflate în curtea interioară a reclamantei, care, dacă ar fi întreținută și curățată corespunzător de către aceasta, ar trebui să preia în totalitate apa pluvială.
În aceste condiții, recurenta – pârâtă solicită să se constate că pretinsele vătămări aduse prin existența construcției lipite de calcanul reclamantei nu au fost dovedite, infiltrațiile și igrasia datorându-se exclusiv faptului ca imobilul de la nr. 11 are burlanele crăpate (foto nr. 3,4,5), are acoperișul spart (foto nr.2), nu are glafuri la ferestre (foto nr. 6,7), apa scurgându-se pe lângă ferestre direct pe zid, dar și faptul ca întreaga tencuiala a casei-nu doar cea din dreptul anexei – este veche, în stare avansată de degradare (foto nr. 8,9).
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate și pe fond, în principal - respingerea acțiunii ca prescrisa și în subsidiar - ca neîntemeiată.
Intimații au depus întâmpinări în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art.304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente urmând să-l respingă:
În mod nefondat susține recurenta pârâtă că acțiunea reclamantei la prima instanță era prescrisă deoarece ar fi depășit termenul general de prescripție al acțiunilor patrimoniale personale prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care acțiunea nu era personal nepatrimonială. Nu există divergențe de opinii asupra inexistenței în speță a unei acțiuni personal nepatrimoniale între părțile cauzei; acțiunea este personală, nu personal nepatrimonială. Dar acțiunile patrimoniale se împart în cele două categorii: reale și respectiv personale. Decretul nr. 167/1958 a reglementat prescripția pentru acțiunile personale, ceea ce nu era cazul acțiunii reclamantei din procesul de față. Acționând pentru apărarea dreptului său de proprietate asupra construcției sale, nu pentru apărarea vreunui drept personal de creanță, reclamanta a acționat pe calea acțiunii patrimoniale reale de apărare a dreptului de proprietate sens în care a si invocat art. 516 C.civ.vechi. Decretul nr. 167/1958 prevedea la art. 21: ,,Dispozițiile Decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.” Art. 44 alin. 7 din Constituție a stabilit: ,,Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Codul civil vechi prevedea: ,, ART. 1890 Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani”.Așadar, acțiunea reală din procesul de față nu era guvernată de Decretul nr. 167/1958, ci de dispozițiile referitoare la acțiunile reale, din vechiul Cod civil, prescriptibile în termenul de 30 ani, care nu are legătură cu termenul de 3 ani din Decretul nr. 167/1958 ce privește acțiunile personale. Așadar, acțiunea reclamantei pentru apărarea dreptului său real de proprietate asupra construcției pe care o invoca nesupusă unor servituți de suportare a picăturii streșinii pârâtei și de permisiune a pârâtei de a-i îngăuri calcanul prin incastrarea șarpantei pârâtei, cum a reținut instanța de apel, ca acțiune reală, nu era prescrisă la data cererii de chemare în judecată.
Cu privire la vătămarea reclamantei de pârâtă prin construirea pe calcanul reclamantei a edificiului compus din anexă închisă și anexă de extindere-șopron,identificate prin expertiză, instanța de apel a apreciat că aceasta rezultă din coroborarea materialului probator pe care l-a expus, inclusiv expertize, nu a prezumat pur și simplu vătamarea în lipsă de probe, cum susține nefondat recurenta, considerând instanța de apel că modalitatea de construire, care a inclus ,,găurirea” calcanului reclamantei, fără autorizație de construire și fără consimțământ, afectează clădirea reclamantei prin scurgerea apelor pluviale cum a rezultat din expertizele administrate, aprecierea instanței de apel pe situația de fapt, ce include și aprecierea asupra concluziilor experților, neputând fi legal schimbată în recurs, care este o cale extraordinară de atac restrânsă la critici de nelegalitate stabilite expres de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., iar acordul unora din vecinii chiriași invocat de recurentă pentru anexă este nerelevant cauzei, a doua instanță de fond(instanța de apel) stabilind legal că acordul necesar, care a lipsit, a fost al proprietarilor construcției dobândită ulterior în proprietate de reclamantă, nefiind în discuție acordul chiriașilor vecini.
În continuare recurenta invocă aspecte de netemeinicie ale deciziei de apel recurate, cu privire la data edificării sopronului, data edificării anexei închise, nevătămarea reclamantei prin scurgerea apei, degradarea construcției reclamantei din alte cauze decât edificarea anexei închise și șopronului pârâtei, sens în care recurenta invocă probe cu planșe fotografice pentru a dovedi faptul că pretinsele vătămări aduse prin existența construcției lipite de calcanul reclamantei nu au fost dovedite, infiltrațiile și igrasia datorându-se exclusiv faptului ca imobilul de la nr. 11 are burlanele crăpate, are acoperișul spart, nu are glafuri la ferestre, apa scurgându-se pe lângă ferestre direct pe zid, dar și faptul ca întreaga tencuiala a casei-nu doar cea din dreptul anexei – este veche, în stare avansată de degradare, și faptul că reclamanta nu-și curăță și întreține canalizarea pentru a prelua apele pluviale, toate reprezentând aspecte de fapt, de coroborare a probelor cu martori, înscrisuri, expertize, planșe foto, aspecte de fapt care nu sunt în căderea instanței de recurs care, în calea extraordinară de atac, a recursului, este legal limitată la criticile de legalitate din art. 304 punctele 1-9 C.proc.civ., în condițiile în care art. 304 ind 1 C.proc.civ. nu este aplicabil deoarece speța a avut calea de atac a apelului, iar punctele 10 si 11 ale art. 304, privitoare la aspecte de fapt, sunt demult abrogate din Codul de procedură civilă.
Conform art.312 C.proc.civ. recursul se va respinge si, conform art. 274 C.proc.civ, se va dispune obligarea părtii căzute în pretenții, prin respingerea recursului, la plata cheltuielilor de judecată pricinuite constând în onorariu avocațial corespunzător complexității neridicate a criticilor de recurs și volumului de muncă al avocatului în recursul soluționat la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – pârâtă R. F., împotriva deciziei civile nr.3150 A/23.09.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. A. și intimatul – pârât R. A..
Obligă pe recurenta – pârâtă la plata către intimata – reclamantă a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. A. P. B. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./22.02.2016
TB.S.3 – E.-M.S.; C.T.
Jud.S.5 – M.C.P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 37/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 95/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
