Obligaţie de a face. Decizia nr. 1144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1144/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 1144/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144 R
Ședința publică de la 24.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – M. S. C.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București, împotriva deciziei civile nr. 876A/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. C., având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București prin consilier juridic M. G., cu delegație la dosar și intimatul reclamant N. C. personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul reclamant N. C. întâmpinare, în 2 exemplare și o cerere prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei, prin depunerea la dosar a ordinului de plată nr. 3547/13.05.2014 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța comunică recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București o copie a întâmpinării.
Reprezentantul recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate astăzi.
La cererea reprezentantului recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București, Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine, pentru ca acesta să ia la cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate astăzi.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București prin consilier juridic M. G., cu delegație la dosar și intimatul reclamant N. C. personal.
Reprezentantul recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București și intimatul reclamant N. C. personal arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Arată că intimatul și-a pierdut calitatea de locatar și căminul în care acesta domiciliază nu este construit din fondurile unor unități sociale de stat. Să se constate că acest imobil face parte din patrimoniul privat al instituției pe care o reprezintă, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/1992, iar în cazul în care s-ar admite o astfel de acțiune și instituția ar fi obligată la vinderea acestei camere s-ar încălca dreptul de proprietate reglementată de dreptul intern și internațional. Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant N. C. personal solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Să se constate că această locație a fost construită din anul 1976, când recurentul nici nu exista. Precizează că la acest moment locuiește în imobil. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamantul N. C. a solicitat obligarea pârâtei R. A. de Distribuție a Energiei Termice București să-i vândă unitatea locativă pe care o deține (în speță camera nr. 15), situată în ., ., etaj 1, apartament 15, sector 6, București în condițiile art.7 alin. 1 și 4 din Legea nr.85/1992, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.3490/29.03.2013 Judecătoria Sectorului 6 București Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; a admis acțiunea, a obligat pârâta să vândă reclamantului unitatea locativă constituită din camera nr. 15 situată în București, sector 6, ., ., etaj 1, în condițiile prevăzute de art. 7 din Lg. 85/1992, la prețul de 2745 de lei; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2808,3 de lei cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale activea reclamantului, instanța a reținut că la data formulării cererii de cumpărare, 16.03.1993, reclamantul avea calitatea de chiriaș. În stabilirea calității procesuale active și implicit în determinarea legitimării reclamantului de a solicita vânzarea camerei nr. 15, raportarea trebuie să se facă la momentul manifestării inițiale a voinței de a cumpăra, respectiv la data de 16.03.1993, întrucât conduita omisivă a pârâtei, care nu a soluționat până în prezent cererea reclamantului, nu poate fi imputată reclamantului. O altă interpretare ar fi de natură a permite pârâtei să-și invoce propria culpă în apărarea sa.
Pe fondul cauzei, cu privire la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtei să-i vândă camera nr.15 din imobilul . că acesta este un drept legitim și consfințit de prev.art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, text legal care stabilește în sarcina unităților care au în patrimoniu locuințe construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii, obligația de a vinde chiriașilor aceste locuințe, reclamantul făcând dovada calității de chiriaș pentru camera nr.15 la data formulării cererii de cumpărare.
În cauză s-a demonstrat faptul că blocul cu destinația de cămin de nefamiliști a fost executat din fondurile unei unități economice sau bugetare de stat, respectiv Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală, anterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, astfel cum rezultă din adresa nr._/1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București (f.37), prin care se comunică adresa poștală a căminului GIGC de pe . numărul 117, raportat astfel la data eliberării acestei adrese, respectiv, 15.11.1978, rezultă în mod evident că blocul cu destinația de cămin a fost construit cu mult înainte de . Legii nr.85/1992, din fondurile unității economice sau bugetare de stat, respectiv Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală.
Reținând incidența prevederilor art. 1 și art. 7 alin. 1 și 6 din Legea nr. 85/1992, existența unui contract de închiriere valabil încheiat de reclamant pentru locuința în care aceasta locuiește, construită din fondurile statului, instanța a apreciat că cererea formulată de chiriaș cu privire la cumpărarea locuinței închiriate conduce la realizarea acordului de voință (aceste prevederi legale instituind o limitare legală a principiului libertății actelor juridice civile, consacrat, indirect, de art. 5 și art. 969 Cod civil), decurgând din aceasta pentru locator, obligația de a vinde (având caracterul unei obligații de a face). În caz de neexecutare a obligației astfel instituite, titularul contractului are posibilitatea de a solicita obligarea deținătorului imobilului de a proceda la îndeplinirea acesteia, prin promovarea unei acțiuni în instanță .
De vreme ce pârâta a preluat patrimoniul fostului G. al Întreprinderilor de Gospodărie Comunală, care cuprindea ca active și blocul de locuințe din ., în consecință, a preluat și obligația prevăzută de lege în legătură cu modalitatea de vânzarea a acestor locuințe. Obligația de vânzare către chiriași, în condițiile stabilite de lege, este o obligație în considerarea naturii bunului, in rem, aceasta dobândită fiind odată cu bunul.
Împotriva sentinței civile nr. 3490/2013 a declarat apel pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N. C., în condițiile în care una din condițiile esențiale impuse de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 pentru a interveni obligația de a vinde, în temeiul acestei legi, este aceea ca solicitantul să aibă calitatea de titular al unui contract de închiriere. Or, reclamantul pierduse această calitate, prin notificarea nr._/22.12.2008, prin care fusese înștiințat că locatorul nu dorește reînnoirea contractului de închiriere și prin formularea acțiunii de evacuare a chiriașului, ce a format obiectul dosarului nr._/303/2010.
Apelanta a mai arătat că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că dreptul intimatului reclamant de a cumpăra camera 15 din imobil, este consfințit de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992. Astfel, locuințele care nu au fost construite din fondurile Statului nu pot face obiectul unui contract de vânzare cumpărare, deoarece s-ar încălca prevederile art. 19 din Legea nr. 85/1992. Or, Căminul de Nefamiliști al R.A.D.E.T. este construit din fonduri proprii și este supus regimului instituit de art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, potrivit cărora modul de administrare și înstrăinare se va stabili de Consiliul de Administrație, respectiv de conducerea unității.
Apelanta a arătat și că, obligația de a vinde, impusă de Legea nr. 85/1992, încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Aceste prevederi se impun a fi aplicate cu prioritate în raport de art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Apelanta a mai arătat că, potrivit prevederilor art. 5 alin, 2 din Decretul Lege nr. 61/1990 obligația de a vinde nu există atâta timp cât chiriașul, la data intrării în vigoare a legii, nu a cerut să i se vândă, iar raportul de locațiune a încetat fără ca fostul chiriaș să fi cerut să cumpere. Or, în cauză, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, intimatul reclamant nu a depus nici o cerere de cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 876A/23.09.2013 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București împotriva sentinței civile nr.3490/29.03.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat cerere de cumpărare a camerei 15 din blocul de locuințe situat în București, ., sectorul 6, la data de 16.03.1993, dată la care acesta avea calitatea de titular al contractului de închiriere nr._/16.09.1999.
Apelanta pârâtă nu a soluționat această cerere în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/1992, ci a procedat la continuarea raporturilor de locațiune în baza tacitei relocațiuni, pentru ca ulterior, să notifice chiriașului încetarea acestor raporturi.
Or, neîndeplinindu-și obligația de a soluționa cererea de cumpărare formulată de către intimatul reclamant, aceasta nu se poate prevala de această atitudine pentru a invoca faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată intimatul reclamant nu mai avea calitatea de titular al contractului de închiriere.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, Tribunalul a constatat apelanta pârâtă nu a făcut nici o dovadă în sensul că blocul cu destinația de cămin de nefamiliști a fost edificat din fondurile sale.
Dimpotrivă, din probatoriul analizat în mod corect de instanța de fond, rezultă că imobilul cu destinația de cămin de nefamiliști a fost executat din fondurile unei unități economice de Stat, respectiv Grupul întreprinderilor de Gospodărire Comunală, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 și nu dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, cum pretinde apelantul.
Prin urmare, aceasta nu poate invoca nici încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond.
Împotriva deciziei civile nr. 876/A/2013 a declarat recurs pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București, în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:
1. În motivarea deciziei recurate, tribunalul a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a numitului N. C..
Recurenta învederează că una dintre condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru a interveni obligația de a vinde instituită de Legea nr. 85/1992 este aceea ca solicitantul să fie titular al contractului de închiriere.
Contractul de închiriere prelungit de drept pe termen nedeterminat, prin tacita relocațiune, va putea fi denunțat oricând cu notificarea concediului (art. 1438 Cod Civil), notificare ce echivalează cu întreruperea tacitei relocațiuni.
Prin notificarea nr._/22.12.2008, intimatul-reclamant a fost înștiințat că locatorul nu dorește reînnoirea contractului de închiriere și pe cale de consecință acesta ocupă camera nr. 15, fără nici un titlu locativ.
RADET București a introdus o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței evacuarea numitului N. C. din camera pe care o ocupă în căminul de nefamiliști, în acest sens formându-se dosarul nr._/303/2010, care în acest moment este suspendat în baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ., până la soluționarea prezentei cauze. Prin această cerere de chemare în judecată RADET București a anunțat intimatului-reclamant concediul, astfel că, de la acea dată, acesta din urmă nu mai are calitatea de chiriaș al camerei nr. 15 din căminul sus menționat
Or, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr.85/1992. "locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere." La data introducerii acțiunii în obligație de a face - 16.03.2011 - intimatul-reclamant își pierduse calitatea de titular al contractului de închiriere, motiv pentru care nu mai sunt incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992.
2. Cu privire la dreptul intimatului-reclamant de a solicita obligarea RADET București de a vinde camera nr. 15 din imobil, instanța de apel a reținut că intimatul-reclamant a formulat cerere de cumpărare a camerei nr. 15, la data de 16._, dată la care avea calitatea de titular al contractului de închiriere nr._/16.09.19mJ.
Articolul 5 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 61/990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, arată că "locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor".
Cu alte cuvinte, obligația de a vinde nu există atâta timp cât chiriașul, de la data intrării în vigoare a acestei legi, nu cere a i se vinde și încetează în momentul în care și raportul de locațiune a încetat fără ca fostul chiriaș să fi cerut să cumpere.
Recurenta arată că, până la data introducerii cererii de chemare în judecată prin care intimatul-reclamant solicită a i se vinde camera nr. 15, deținută în căminul de nefamiliști al RADET București, acesta nu a depus nici o cerere în acest sens și nu și-a manifestat intenția de a cumpăra spațiul pe care îl ocupă în cămin.
3. Cu privire la incidența art. 7 alin. 8 din Legea nr 85/1992, tribunalul a constatat că RADET București nu a făcut dovada că blocul cu destinația de cămin de nefamiliști a fost edificat din fondurile sale.
Art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 arată că "unitățile economice sau bugetare pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților".
Acele locuințe care nu au fost construite din fondurile statului nu pot face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, deoarece s-ar încălca prevederile art. 19 din Legea nr. 85/1992, iar aceste contracte ar fi lovite de nulitate. În baza dispozițiilor mai sus menționate este permisă numai vânzarea locuințelor construite din fondurile statului în sensul prevăzut limitativ de art. 1 al legii menționate.
Prevederile legii sus menționate sunt aplicabile exclusiv locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat. Or, astfel cum reiese din probele administrate la dosarul cauzei, căminul de nefamiliști al RADET București este construit din fonduri proprii, dovadă fiind Decizia nr. 1200/10.12.1990. Art. 1 ai acestei Decizii a arătat că "începând din data de 10.12.1990, se înființează în subordinea Primăriei Municipiului București, R. A. de Distribuție a Energiei Termice-RADET, prin reorganizarea Grupului Întreprinderilor de Gospodărie ComunaIă." Articolul 3 al aceleiași Decizii prevede că "pe data înființării regiei autonome, Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală își încetează activitatea, activul și pasivul său urmând să fie preluate de RADET " Această preluare a activului și pasivului de către RADET București nu face referire și la preluarea obligativității impuse de Legea nr. 85/1992, acest act normativ aplicându-se exclusiv unităților economice sau bugetare de stat. Or, așa cum a arătat în antecedentă, regiile autonome pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu destinate închirierii salariaților acestora.
4. În decizia recurată s-a reținut faptul că nu se poate invoca încălcarea prevederilor art.1 din primul protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Însă, recurenta-pârâtă arată că, în aplicarea art.1 din primul protocol adițional ai Convenției Europene a Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificat prin Legea nr. 30/1994, obligarea sa de a vinde aceste camere chiriașilor cărora le-a asigurat o locuință din surse proprii, cu o chirie modică, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate garantat de CEDO.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că cererea de vânzare, valabil înregistrată la data de 16.03.1993 a rămas nesoluționată din culpa recurentei, că blocul de nefamiliști în care se află situată camera 15 a fost construit anterior anului 1989 din fondurile statului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că hotărârea recurată este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii de drept substanțial aplicabilă la situația de fapt din speță, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. invocat de recurenta-pârâtă.
Critica de la pct. 1 al motivelor de recurs, potrivit căreia tribunalul a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatului-reclamant N. C. este nefondată.
Prin decizia recurată, tribunalul a respins apelul declarat de pârâtă, apel în cadrul căruia pârâta invocase ca motiv de critică greșita soluționare de către instanța de fond a acestei excepții. Prin urmare, tribunalul nu avea a se pronunța în mod separat asupra excepției lipsei calității procesuale active ca motiv de ordine publică ce putea fi ridicat în faza de apel, ci – în mod corect – a soluționat această critică în cadrul analizei pe fond a apelului.
Cu privire la criticile pe fond asupra soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, Curtea constată că a fost în mod corect respinsă de judecătorie, iar criticile din apel au fost în mod corect respinse de tribunal.
Potrivit deciziei în interesul legii nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, obligația unei unități economice de stat de a vinde o locuință din patrimoniul său intervine doar atunci când solicitantul este titular al contractului de închiriere. De asemenea, prin aceeași decizie în interesul legii, instanța supremă a subliniat faptul că „pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voință (data înaintării cererii de cumpărare), și nu la data intrării în vigoare a legii”.
În urma demersurilor efectuate de prima instanță de fond, la dosar a fost depusă cererea prin care reclamantul N. C. solicita conducerii Regiei Autonome de Distribuției a Energiei Termice București cumpărarea spațiului în care locuiește, cerere pe care este aplicată ștampila cu data și numărul de înregistrare la recurenta-pârâtă, respectiv 412/16.03.1993.
La această dată, intimatul-reclamant avea calitatea de titular al contractului de închiriere nr._/16.09.1991, privind închirierea apartamentului nr. 15, contract care poartă de asemenea viza și ștampila aplicată de RADET cu mențiunea „Se prelungește până la 1.10.1994”.
În consecință, sunt nefondate criticile de la pct. 2 al motivelor de recurs, potrivit cărora intimatul-reclamant nu ar fi depus nicio cerere de a i se vinde camera nr. 15 și nu mai are calitatea de titular al contractului de închiriere, deoarece decizia de interpretare a legii dată de instanța supremă în scopul unificării practicii judecătorești statuează cu efect obligatoriu pentru instanțe că solicitantul trebuie să aibă calitatea de titular al contractului de închiriere la data înregistrării cererii de cumpărare.
Cu privire la critica de la pct. 3 al motivelor de recurs, potrivit căreia în mod greșit tribunalul a reținut că blocul cu destinația de cămin de nefamiliști a fost construit din fondurile recurentei-pârâte, Curtea constată că este nefondată, tribunalul făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr 85/1992 potrivit cărora pot fi vândute numai locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la . acestei legi.
Nu este întemeiată susținerea recurentei potrivit căreia erau incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 întrucât a edificat blocul cu destinația de cămin de nefamiliști din fonduri poprii, deoarece Curtea constată că, prin această susținere, recurenta tinde să contrazică situația de fapt reținută de către ambele instanțe de fond în baza probelor administrate în cauză, în concret în baza adresei nr._/1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București, Secția de Arhitectură și Sistematizare, din care reiese că imobilul în discuție a fost edificat din fondurile unei unități economice sau bugetare de stat, respectiv Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală.
Faptul că - prin Decizia nr. 1200/10.12.1990 s-a decis că "începând din data de 10.12.1990, se înființează în subordinea Primăriei Municipiului București, R. A. de Distribuție a Energiei Termice-RADET, prin reorganizarea Grupului Întreprinderilor de Gospodărie ComunaIă" (art. 1) și că "pe data înființării regiei autonome, Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală își încetează activitatea, activul și pasivul său urmând să fie preluate de RADET" (art. 3) – nu are semnificația dată de recurentă, care susține aplicabilitatea art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, potrivit căruia regiile autonome pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu destinate închirierii salariaților acestora.
Dimpotrivă, faptul că recurenta-pârâtă este continuatoarea (ca efect al reorganizării) a Grupului Întreprinderilor de Gospodărie ComunaIă, căreia i-a preluat atât activul cât și pasivul, vine în sprijinul afirmației potrivit căreia obligația recurentei de a vinde intimatului-reclamantului camera în litigiu este una in rem, în raport de natura obiectului (locuință construită din fondurile unităților economice de stat), iar nu una in personam.
Curtea va respinge și critica de la pct. 4 al motivelor de recurs, prin care recurenta susține că obligarea sa de a vinde camera în litigiu, impusă de prevederile Legii nr. 85/1992, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate garantat de CEDO, constatând aplicabilitatea argumentelor expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în decizia în interesul legii nr. 3/2013, publicată în M. Of. nr. 188 din 03.04.2013.
În considerentele acestei decizii în interesul legii, instanța supremă a arătat că obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său intră sub incidența dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Însă, obligativitatea vânzării (1) este prevăzută de lege și (2) urmărește un scop legitim, constând în oferirea posibilității chiriașilor de a cumpăra locuințele, în considerarea contribuției lor la edificarea acestora, precum și a stării materiale a acestor locuințe, aducând o limitare a dreptului de proprietate al vânzătoarei, sub aspectul reglementării dreptului de dispoziție, în sensul de a o obliga să vândă.
În ceea ce privește condiția proporționalității, Înalta Curte a arătat că art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO nu garantează în toate situațiile o compensație integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiție socială pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piață a bunului.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând nefondat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. o va obliga la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul-reclamant în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în sumă de 500 lei, dovedit cu chitanța nr._/16.06.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București, împotriva deciziei civile nr. 876A/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. C. .
Obligă pe recurent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. S. C. D. Z. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/27.06.2014
2 ex./
Jud. apel – E. F.
E.P. J.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1478/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 281/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
