Grăniţuire. Decizia nr. 1110/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1110/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1110/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1110
Ședința publică de la 30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți D. G. și D. M., împotriva deciziei civile nr. 157 din 05.11.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. S..
Cauza are ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții-pârâți D. G., D. M., personal și asistați de avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 20.03.2014, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 9 și intimatul-reclamant D. A. S., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurenților-pârâți depune la dosar chitanțele CEC în sumă de 9 lei fiecare reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbrul judiciar în valoare de 0,6 lei și arată că părțile s-au înțeles cu privire la linia de hotar între proprietăți și au încheiat o tranzacție.
La solicitarea instanței, părțile se legitimează după cum urmează:
Recurenta-pârâtă D. M. prezintă cartea de identitate . nr._ eliberat de Poliția Comana la 24.07.2003, D. G. prezintă buletinul de identitate . nr._ eliberat de Consiliul Popular al comunei Vărăști, ..05.1990 și intimatul-reclamant D. A. S. prezintă cartea de identitate . nr._ eliberat de SPCEP Sector 4 la 18.03.2014.
Apărătorul recurenților-pârâți depune la dosar tranzacția încheiată între părți și comunică un exemplar intimatului-reclamant.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților-pârâți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificare în parte a deciziei civile atacate în sensul schimbării sentinței civile pronunțată de instanța de fond și a se lua act de tranzacția încheiată între părți.
Recurenții-pârâți D. G. și D. M., având pe rând solicită a se lua act de tranzacția încheiată.
Intimatul-reclamant solicită a se lua act de tranzacția încheiată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.03.2007, sub nr._, pe rolul Judecătoriei G., reclamantul D. A. a chemat în judecată pe pârâții D. G. și D. M., solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care să se stabilească limita de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților, să fie obligați pârâții să respecte dreptul de proprietate și folosința reclamantului asupra unei suprafețe de 1000 mp.
Prin sentința civilă nr.7790/05.12.2008, Judecătoria G. a admis excepția puterii de lucru judecat cu consecința respingerii cererii formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1201 Cod civil, există putere de lucru judecat dacă între precedenta și prezenta cauză este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Instanța de fond a constatat că prin sentința civilă nr. 5395/2000 Judecătoria G. a stabilit linia de hotar între proprietatea autorului reclamantului din prezenta cauză și pârâți și i-a admis cererea în privința terenului revendicat, pretenții ce formează și obiect al prezentei cereri, în speță fiind întrunită de asemenea cerința identității părților și a calității deoarece pârâții sunt aceleași persoane, iar reclamantul este avândul cauză al numitei I. M., continuatorul în drepturi al acestei persoane pentru imobilul în discuție.
A mai reținut instanța de fond că este evident că demersurile reclamantului, atât cel prezent, cât și cel anterior, sunt determinate de voința de a pune capăt contenciosului existent între părți prin pronunțarea adevărului juridic de către instanță.
Constatând că tripla identitate de obiect, cauză și părți este întrunită între cele două cauze, iar precedenta a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 5395/2000 pronunțată de Judecătoria G., în raport de dispozițiile art.166 Cod procedură civilă, găsind întemeiată excepția, instanța de fond a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. A. S., recurs ce, la data de 25.02.2010, a fost calificat ca fiind apel, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății și de dispozițiile art.2821 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.36/10.03.2010, Tribunalul G. a admis apelurile, a desființat sentința civilă nr.7790/05.12.2008 și încheierea de ședință din data de 13.11.2009, pronunțate de Judecătoria G. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a respins cererea de suspendare formulată de intimații pârâți.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 261 cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească se dă în numele legii și va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
S-a arătat că aceste dispoziții legale sunt imperative, astfel că încălcarea lor nu poate atrage decât anularea hotărârii în condițiile art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât nemotivarea hotărârii echivalează practic cu o nepronunțare asupra fondului pricinii, motivarea fiind necesară atât pentru ca părțile să aibă garanția că cererile, susținerile și apărările lor au fost analizate, cât și pentru ca instanțele de control judiciar să-și poată exercita acest control, care în speță nu poate fi exercitat pentru motivele arătate în continuare.
Tribunalul a reținut că instanța de fond a cercetat aspectul intervenirii autorității de lucru judecat numai în raport cu sentința civilă nr.5395/2000 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr. 2002/2000, fără a analiza și apărările reclamantului din notele scrise potrivit cu care această sentință și-ar fi pierdut puterea de lucru judecat prin faptul nepunerii ei în executare în termenele prevăzute de art. 405 Cod de procedură civilă și art.6 din Decretul nr.167/1958.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că din considerentele primei instanțe nu rezultă dacă aceasta s-a pronunțat sau nu pe excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr.3309/11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6015/2005, cu atât mai mult cu cât excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți prin întâmpinarea din 25.06.2007 a avut în vedere, în principal, această hotărâre și abia prin întâmpinarea din 28.11.2008, formulată de D. M. s-a făcut vorbire și de sentința civilă nr. 3309/2006. S-a apreciat că nici în raport cu această din urmă sentință instanța de fond nu a răspuns apărărilor reclamantului-apelant din notele scrise potrivit cu care dosarul nr. 6015/2005 a avut un alt obiect decât prezentul dosar, respectiv revendicare imobiliară, și nu grănițuire, aspect în raport de care nu se putea reține autoritatea de lucru judecat.
A mai reținut tribunalul că în contextul acestor susțineri ale reclamantului din notele scrise referitoare la obiectul cererii sale – identificat exclusiv ca și grănițuire, în timp ce din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că se și revendică o suprafață de teren (aproximativ 1000 mp), primei instanțe îi revenea și obligația de a stabili cu exactitate obiectul, întrucât numai raportat la acesta, putea analiza atât excepțiile invocate, cât și fondul cauzei, dacă ar mai fi fost cazul.
S-a apreciat de către instanța de apel că nu s-a procedat la o adevărată cercetare în fond a excepției invocate prin raportare la sentința civilă nr.3309/11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6015/2005, ceea ce nu poate atrage decât desființarea hotărârii astfel pronunțate, în baza art. 297 Cod de procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, tribunalul fiind în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar asupra respectivei sentințe.
Reținând legătura indisolubilă dintre cererea de completare a hotărârii și hotărârea respectivă, precum și faptul că apelul a fost depus în același dosar în care s-a înregistrat apelul împotriva sentinței civile nr.7790/2008, tribunalul a hotărât să desființeze și această încheiere și să o trimită spre rejudecare, odată cu cererea principală urmând a se relua judecata cauzei sub toate aspectele și cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Pentru aceleași considerente, s-a respins și cererea de suspendare formulată în prezentul dosar de intimații apelanți D. G. și D. M. în baza art. 244 alin. 1 Cod de procedură civilă, prin care s-a solicitat suspendarea apelului până la soluționarea căii de atac împotriva încheierii, în fapt o atare cale de atac nefiind înregistrată separat, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D. G. și D. M., solicitând admiterea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, completată cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, recurenții au apreciat că în mod corect a fost analizată de către instanța de fond excepția invocată, față de sentința civilă nr.5395/2000, numai aceasta având ca obiect grănițuirea și numai cu privire la aceasta putându-se pronunța instanța de fond asupra autorității de lucru judecat.
Au considerat aceștia că nu pot fi primite nici argumentele reținute de instanța de apel cu privire la faptul că această hotărâre nu a fost pusă în executare. Ea a fost învestită cu formulă executorie, gardul există între proprietățile părților, așa cum de altfel putea observa instanța inclusiv din expertiza efectuată în cauză, ca și din declarațiile martorilor care au susținut că delimitarea proprietăților este făcută de aproximativ 10 ani.
S-a susținut că în mod greșit tribunalul a trimis cauza spre rejudecare pentru insuficienta motivare a hotărârii, ignorând astfel situația clară a actelor de la dosar, respectiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra justeței admiterii excepției autorității de lucru judecat, analizând apărări care nici măcar nu au fost făcute de partea adversă și nu sunt susținute de probele din dosar.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, intimatul a arătat că în prezenta cauză nu există autoritate de lucru judecat, așa cum greșit a reținut instanța de fond, întrucât sentința civilă nr.5395/2000, pronunțată de Judecătoria G., și-a pierdut autoritatea de lucru judecat prin faptul că aceasta nu a fost executată niciodată, iar pârâții D. M. și D. G. nu au achitat nici în prezent cheltuielile de judecată în valoare de 2.553.000 lei, la care au fost obligați.
A mai arătat acesta că nici în raport de sentința civilă nr.3309/11.07.2006, nu există autoritate de lucru judecat, deoarece dosarul nr.6015/2005 a avut ca obiect revendicare imobiliară, iar nu grănițuire.
Prin decizia civilă nr.1117/28.10.2010 Curtea de Apel București a admis recursul formulat de recurenții pârâții D. G. și D. M. împotriva deciziei civile nr.36/A/10.03.2010 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimatul reclamant D. A. S., a casat decizia recurată și a trimis-o spre rejudecarea apelului declarat de apelantul-reclamant D. A. S., aceleiași instanțe - Tribunalul G..
Pentru a pronunța astfel Curtea, a reținut următoarele:
Reclamantul a învestit instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților și să fie obligați aceștia, urmare a stabilirii liniei de hotar, să-i respecte dreptul de proprietate și folosința asupra suprafeței de teren de 1000 mp.
Pârâții D. G. și D. M. s-au apărat invocând excepția autorității de lucru judecat, arătând că delimitarea proprietăților lor și a reclamantului a fost tranșată prin sentința civilă nr. 3309/11.07.2006 a Judecătoriei G. pronunțată în dosarul nr. 6015/2005 al aceleiași instanțe.
Ulterior, pârâta D. M. a depus la dosar o nouă cerere intitulată întâmpinare (la primirea căreia reclamantul nu s-a opus) prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și față de sentința civilă nr. 5395/2000 pronunțată în dosarul nr. 2002/2000 al aceleiași instanțe pentru aceleași considerente invocate prin întâmpinarea depusă la data de 25.06.2007.
Curtea a reținut incidența art. 292 Cod procedură civilă potrivit cu care: „Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.
Acest articol a consacrat efectul devolutiv al acestei căi de atac care permite apelantului să readucă în fața instanței de control judiciar problemele de fapt și de drept dezbătute înaintea instanței de fond, provocând o nouă judecată asupra fondului. Ca urmare, instanța de apel este chemată să verifice corectitudinea situației de fapt stabilită de către instanța de fond, precum și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.
Acest efect devolutiv are însă două limite, prima fiind determinată de respectarea principiului disponibilității, cea de-a doua semnificând faptul că în apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit de instanță.
În cazul în care apelantul formulează critici împotriva hotărârii instanței de fond, cum este cazul de față, instanța de apel era obligată să judece numai în limitele criticilor formulate de apelant.
Din analiza criticilor apelantului a rezultat că acestea s-au circumscris greșitei soluționări - în aprecierea apelantului - a cererii sale de pe tărâmul excepției autorității de lucru judecat. Din nicio frază a motivelor de apel nu a rezultat o critică referitoare la neluarea în considerare de către instanța de fond a apărării sale invocate prin notele scrise în sensul că sentința civilă nr. 5395/2000 pronunțată de Judecătoria G. și-ar fi pierdut puterea de lucru judecat prin faptul nepunerii ei în executare în termenele prevăzute de art. 405 Cod procedură civilă și art. 6 din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, tribunalul a considerat că prima instanță a procedat în mod greșit neanalizând aceste apărări ale reclamantului, motiv pentru care în opinia sa s-ar impune desființarea cu trimitere, trecând peste faptul că aceste apărări au fost invocate prin note scrise depuse la dosar după sfârșitul dezbaterilor părților în ședință publică.
Or, această soluție a instanței de apel încalcă principiul contradictorialității - care presupune ca orice aspect legat de soluționarea pricinii să fie supus dezbaterii părților - și al dreptului la apărare.
A mai reținut tribunalul că din considerentele primei instanțe nu rezultă dacă aceasta s-a pronunțat sau nu pe excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr.3309/11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6015/2005.
Referitor la această mențiune făcută de către instanța de apel, Curtea constată că din considerentele primei instanțe rezultă fără putință de tăgadă că aceasta a analizat excepția puterii lucrului judecat doar prin raportare la sentința civilă nr. 5395/2000 pronunțată de Judecătoria G., și, găsind-o întemeiată a soluționat pretenția reclamantului exprimată în cererea cu care a fost învestită în sensul respingerii acesteia de pe acest tărâm.
Aprecierea tribunalului - în sensul că în mod greșit prima instanță nu a analizat excepția puterii lucrului judecat prin raportare la sentința nr. nr.3309/11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6015/2005, respectiv că prin aceasta nu s-a procedat la o adevărată cercetare în fond a excepției invocate, ceea ce nu poate decât să atragă desființarea hotărârii astfel pronunțate, în baza art. 297 Cod procedură civilă - nu poate fi primită.
Astfel, Curtea a reținut că regula desprinsă din caracterul devolutiv al apelului, rezultată din dispozițiile art. 294 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, potrivit căreia în apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în primă instanță, are în vedere și impune instanței de apel să verifice numai ceea ce s-a judecat în primă instanță, nefiind permis a fi făcute cereri noi.
Potrivit doctrinei judiciare și practicii juridice în materie, cererea a fost nouă în apel dacă este distinctă de cele care s-au formulat în primă instanță, tinzând la o „condamnare” care nu a fost solicitată până în această etapă. Aceste cereri noi diferă de cererea originară prin obiectul lor, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauză și prin finalitatea lor.
Pe de altă parte, art. 294 alin. 1 teza II Cod procedură civilă dispune că excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Totodată, potrivit. art. 166 Cod procedură civilă: „Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
Plecând de la considerațiile de ordin teoretic sus-amintite, Curtea a apreciat că instanța de apel avea căderea de a analiza apărarea pârâților în sensul intervenirii autorității de lucru judecat prin raportare la sentința nr. nr.3309/11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 6015/2005, direct în apel, nefiind o cerere nouă în sensul celor arătate, fără a mai putea proceda la desființarea sentinței primei instanțe pentru a face această analiză, prin aceasta nefiind încălcat principiul dublului grad de jurisdicție ce se cere a fi respectat în cazul cererilor noi.
A mai reținut tribunalul că în contextul susținerilor reclamantului - din notele scrise referitoare la obiectul cererii sale, identificat exclusiv ca și grănițuire, în timp ce din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că se și revendică o suprafață de teren (aproximativ 1000 mp) - primei instanțe îi revenea și obligația de a stabili cu exactitate obiectul.
Referitor la această mențiune, Curtea a constatat, așa cum s-a arătat, că reclamantul a solicitat stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților și să fie obligați aceștia, urmare a stabilirii liniei de hotar, să-i respecte dreptul de proprietate și folosința asupra suprafeței de teren de 1000 mp. Dacă petitul cererii introductive ar putea lăsa vreun dubiu cu privire la obiectul său, în sensul că reclamantul dorește grănițuirea față de proprietatea pârâților și revendicarea unei fâșii de teren, temeiul juridic al cererii – art. 584 cod civil - înlătură acest dubiu, ceea ce înseamnă că reclamantul nu a dorit decât să-și grănițuiască proprietatea sa față de cea a pârâților.
Mai mult, la pagina 43 din dosarul de fond, reclamantul a precizat că obiectul cererii sale este grănițuire. Reclamantul și-a păstrat această poziție până la sfârșitul judecării cauzei în fond, dovadă că și în conținutul notelor scrise face referire la obiectul pricii sale ca fiind grănițuire.
Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a apreciat că primei instanțe îi revenea și obligația de a stabili cu exactitate obiectul, acesta fiind stabilit de către reclamant ca fiind grănițuire, instanța de fond având a respecta principiul disponibilității părții reclamante și judeca pricina prin raportare la acest obiect.
În consecință, față de toate aceste considerații de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă a admis recursul, prin raportare la art. 304 pct. 5 Cod de procedură Civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe – Tribunalul G., ocazie cu care a dispus să fie avute în vedere și celelalte critici cuprinse în cererea de recurs și analizate aspectele legate de cheltuielile de judecată solicitate de pârâți în fața instanței de fond.
După casare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiua, sub nr._, iar în urma rejudecării s-a dispus prin decizia civilă nr. 157/05.11.2013 admiterea apelului declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței primei instanțe, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că nu există autoritate de lucru judecat în cauză.
Și împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, susținând, în esență, că instanța de apel a încălcat limitele rejudecării cauzei stabilite de instanța de recurs prin decizia de casare, a omis să se pronunțe asupra cererilor lor privind refacerea înscrisurilor dispărute și cheltuielile de judecată datorate la instanța de fond.
La termenul de judecată din data de 30.06.2014, prezente personal în fața instanței de recurs, părțile au depus la dosar o tranzacție prin care s-au învoit cu privire la cererea de grănițuire ce făcea obiectul cauzei, solicitând instanței să ia act de aceasta.
Conform dispozițiilor art. 271 cod procedură civilă părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.
Învoiala se face în scris, trebuie să privească cererea/cererile deduse judecății instanței, iar după legitimarea părților și verificarea consimțământului părților la încheierea tranzacției instanța este obligată să ia act de aceasta și să pronunțe o hotărâre de expedient, al cărui dispozitiv va fi alcătuit din această învoială.
Constatând că tranzacția depusă la dosar îndeplinește toate aceste condiții, iar părțile, prezente personal în fața instanței de recurs, au semnat tranzacția, declarând că sunt de acord cu conținutul acesteia, Curtea va dispune în baza art. 312 cod procedură civilă coroborat cu art. 272 cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanței de apel, în senul că va schimba în tot sentința instanței de fond, luând act și consfințind tranzacția încheiată între părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții pârâți D. G. și D. M. împotriva deciziei civile nr.157/05.11.2013 pronunțată de Tribunalul G., în contradictoriu cu intimatul reclamant D. A. S..
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentința civilă nr.7790/01.12.2008 pronunțată de Judecătoria G., luând act și consfințind tranzacția părților, având următorul conținut: „Subsemnații D. G., cetățean român, cu domiciliul în ., posesor al .._ eliberată la data de 08.05.1990 de Politia Comana, CNP_. D. M., cetățean român, cu domiciliul în ., posesor al CI . nr._ eliberată la data de 24.07.2003 de Politia Comana, CNP_, în calitate de recurenți-pârâți, și D. A. S., cetățean român, cu domiciliul în București, ., ., ., posesor al CI . nr._ eliberată la data de 18.03.2014 de SPCEP sector 4 CNP !_, în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr._, aflat pe rolul acestei instanțe, stadiu procesual recurs, în temeiul art.271 Cod de Procedură Civilă, raportat la art. 298, coroborat cu art.316 Cod de Procedură Civilă, AM ÎNCHEIAT PREZENTA TRANZACȚIE Prin care suntem de acord să stingem prin înțelegere judecarea cererii grănițuire. Astfel, noi, părțile acestui litigiu, am hotărât: Se stabilește linia de hotar între proprietățile noastre în ., conform planului și schiței întocmite de expert tehnic judiciar A. I., expert agreat de părți. Linia de hotar este identificată pe planșa atașată prin punctele 5-4-3-2-1-13 și a fost materializată prin picheți metalici. Părțile declară că nu mai au nici un fel de pretenții, de nici o natură, unele de la celelalte, înțelegând ca prin prezenta tranzacție să înceteze litigiul existent cu privire la grănițuirea proprietăților lor. Totodată, părțile declară că vor respecta linia de hotar astfel cum a fost trasată, identificată și materializată prin schița expertului A. I., atașată prezentei tranzacții, schiță care face parte integrantă din tranzacție. Această tranzacție reprezintă voința noastră liberă și neviciată, sens în care o semnăm în fața instanței, pentru a fi pronunțată o hotărâre de expedient. Întocmită astăzi, 30.06.2014, în 3 exemplare. D. M.. L.S.Indescifrabil. D. G.. L.S.Indescifrabil. D. A. S.. L.S.Indescifrabil”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/16.07.2014
---------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – E.P.-J.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1077/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1126/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
