Anulare act. Decizia nr. 1077/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1077/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1077/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1077
Ședința publică de la 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant, I. C., împotriva deciziei civile nr.1183.A. din 27.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. I..
P. are ca obiect – anulare certificat de moștenitor.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/18.05.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâta R. P. S. C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 17.02.2009 sub nr._ ,reclamantul I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. P. S. C. anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 11/22.02.2005 emis de Biroul notarilor Publici Asociați M. P. și S. B. T., certificatului de moștenitor nr. 30 din 09.11.2006 eliberat de Biroul notarului public S. B. T., să se rețină că a acceptat în mod tacit succesiunea de pe urma defunctei T. E., să fie obligat „notarul public competent” să îi elibereze un nou certificat de calitate de moștenitor și un nou certificat de moștenitor. În motivare a susținut, în esență,că tatăl lui, I. M., a fost frate după tată cu T. E.. A învederat că în cursul anului 2001 T. E. a venit în țară, a depus notificările în baza legii nr. 10/2001. În cursul anului 2002 a venit din nou în România,a locuit la familia reclamantului, i-a lăsat o . bunuri,cu mențiunea ca,în cazul în care va deceda, reclamantul să le preia în calitate de unic moștenitor. A susținut că după decesul lui T. E., numită ”mătușa” sa, a luat în folosință aceste bunuri,acceptând în mod tacit succesiunea. A fost plecat din țară,iar la întoarcere, când s–a prezentat la un birou notarial pentru a dezbate succesiunea,a aflat despre existența celor 2 certificate,emise în favoarea pârâtei, care nu este nici rudă de sânge, nici prin alianță cu T. E..
În drept a invocat art. 650, 669, 685, 689 cod civil, art. 88 alin.(1), art. 100 alin. (1) din legea nr. 36/1995.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, fiind depuse în fotocopii dosarul de succesiune nr. 10/205, finalizat cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 11/2005, și dosarul nr. 33/2006, finalizat cu certificatul de moștenitor nr. 30/2006, ambele transmise de BNP S. B. T..
Prin întâmpinare (f. 95-100) pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei calității „procesuale de moștenitor”, în sensul că reclamantul nu a acceptat succesiunea în termenul legal de 6 luni. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii. În drept a invocat art. 115 și urm. cod proc. civilă.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiați martorii Laurian R. Mariași P. V., la solicitarea pârâtei, M. A. și Cârtei I.,la solicitarea reclamantului, proba cu interogatoriul reclamantului (f. 128-130) și al pârâtei (f. 132-133).
În fapt, instanța reține următoarele:
Deliberând cu privire la excepția tardivității (sau a prescripției dreptului material la acțiune), instanța reține că în prezenta cauză a fost invocată nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, care este imprescriptibilă, numai nulitatea relativă fiind supusă termenului de 3 ani. De aceea, instanța va respinge această excepție.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, determinată de faptul că reclamantul nu este moștenitor legal acceptant al succesiunii, instanța reține următoarele:
În speță nu se contestă legăturile de rudenie dintre reclamant, respectiv pârâtă și defunctă.
Reclamantul a susținut prin cererea de chemare în judecată că în cursul anului 2002 defuncta T. E. i-a lăsat o . bunuri, cu mențiunea „ca în cazul în care va deceda,să le preiau în calitate de unic moștenitor al său”. Ulterior, în răspunsul la interogatoriu a afirmat că aceste bunuri - reprezentând bijuterii și o haină de blană de vulpe - au fost lăsate în anul 1997, deci cu 5 ani mai înainte de data menționată în acțiune, fapt care este de natură a pune sub semnul întrebării întreaga acțiune.
Prima susținere nu ar putea fi reală, deoarece în anul 2002 defuncta nu a venit în țară, ci și-a serbat ziua de naștere în străinătate, pârâta ducându-se să o viziteze, așa cum rezultă din planșele foto, coroborate cu răspunsul pârâtei la interogatoriu și cu fotocopia de pe pașaportul acesteia (f. 140).
În răspunsul la aceeași întrebare reclamantul a recunoscut că aceste bunuri i–au fost lăsate mamei sale, cu precizarea de a i le transmite reclamantului, după moartea ei (a E. T.), teză susținută și de declarațiile martorilor, rezultând în plus că a dorit ca respectivele bunuri să nu fie înstrăinate.
Instanța a fost învestită cu cererea de chemare în judecată, fiind chemată să se pronunțe cu privire la temeinicia sau netemeinicia acestei cereri așa cum a fost formulată, ceea ce presupune și stabilirea situației de fapt.
Susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt contrazise de propriile răspunsuri la interogatoriu și de declarația martorului M. A.. Astfel, în mod cert defuncta nu a venit în România în anul 2002.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi acceptat în termenul de 6 luni succesiunea de pe urma mătușii sale.
Singurele mijloace de probă din care ar rezulta această acceptare sunt declarațiile martorilor reclamantului.
Instanța va înlătura declarația martorului M. A. parțial, ca nesinceră. Astfel, deși a susținut că în anul 1998 au încercat să rezolve la Primăria din S. [probabil] problema caselor naționalizate, notificarea a fost efectuată prin intermediul unui avocat, în numele defunctei și al moștenitorului soțului acesteia,în anul 2001 (f. 145).
De asemenea, dacă ar fi consultat un notar și un avocat, i s-ar fi comunicat faptul că ar putea să facă o declarație expresă de acceptare a succesiunii, ceea ce i-ar fi clarificat statutul juridic față de moștenire, de acceptant.
Mai plauzibilă este ipoteza conform căreia reclamantul ar fi aflat de dispoziția primarului municipiului București nr. 4365 din 1 iulie 2005, privind restituirea unor imobile, inclusiv către succesorii lui T. E., și a dorit să beneficieze de aceasta.
Declarația martorei C. I. este nesinceră, întrucât: aceasta a afirmat că defuncta ținea foarte mult la reclamant, din probatoriul administrat – din lipsa acestuia, de fapt - rezultând însă că nu au existat legături între cei doi, sub forma unor scrisori sau vizite, nici măcar de Sărbători. Întreaga situație prezentată de martoră, în sensul că exact atunci când a fost și ea invitată, în timpul mesei, de față și cu persoane străine (martora a afirmat că atunci a întâlnit-o prima dată pe T. E.), aceasta i-a lăsat bijuteriile și haina de blană este greu de crezut și improbabilă. Aceeași martoră nu este bine informată referitor la motivele pentru care nu a fost deschisă succesiunea, afirmând că era vorba despre bani, celălalt martor afirmând că era vorba de timp și bani. Motivul banilor este nesustenabil, deoarece: reclamantul aflase de moartea mătușii în luna septembrie, a venit în țară în decembrie, ar fi avut timpul necesar pentru a aduna o anumită sumă de bani necesară demersurilor succesorale, dacă ar fi dorit acest lucru.
În subsidiar, ținând seama de relativitatea adevărului și de limitarea inerentă a mijloacelor de probă, coroborat cu existența sau inexistența cunoștințelor juridice ale părților, instanța va examina și o altă ipoteză– nedovedită – că susținerile reclamantului în sensul că în 1997 defuncta i-ar fi lăsat mamei sale bijuterii și o haină de blană, cu mențiunea de a i le transmite după moartea ei și cu obligația de a le păstra în familie sunt adevărate. Instanța reține sub acest aspect:
Teza reclamantului de acceptant al succesiunii conține următorul raționament: după decesul lui T. E. a preluat bunurile lăsate în depozit mamei sale, deci a acceptat întreaga succesiune.
Acest raționament nu este corect.
Problema în speță constă în calificarea juridică a acestei situații. Instanța reține că defuncta a lăsat bunurile în depozit mamei reclamantului, cu obligația de a i le transmite acestuia, după moartea sa.
Ținând seama de voința reală a defunctei, întreaga situație ar trebui asimilată unui legat cu titlu particular, care însă nu a fost făcut în formă scrisă, și care, din perspectiva echității, nu îl îndreptățește pe reclamant să pretindă și alte bunuri din masa succesorală.
Este evident că, din perspectiva defunctei, aceste bunuri aveau o valoare sentimentală enormă, fapt pentru care era „obsedată” de a nu fi înstrăinate. Legea nu stabilește ce acte semnifică acceptarea moștenirii. Preluarea unor obiecte care prin natura, numărul și valoarea lor constituie amintiri de familie nu prezintă act de acceptare a succesiunii.
Pentru aceste considerente, instanța reține că reclamantul nu a dovedit acceptarea succesiunii în termenul legal, astfel încât va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În baza art. 274 cod proc. civilă, instanța îl va obliga pe reclamant la plata sumei de 5.000 lei către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat conform chitanțelor nr. 8 din 24.06.2009 și nr. 6 din 15.05.2009, coroborate cu contractul de asistență juridică și reprezentare nr._ din 09.04.2009”.
Împotriva sentinței civile nr._/18.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, a formulat apel reclamantul I. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum s-a reținut în decizia din apel a Tribunalului București:
„În motivarea apelului se arata ca așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul I. C. vine la moștenirea mătușii sale T. E., prin reprezentare, în calitate de fiu de frate predecedat, fiind fiul lui I. M., fratele defunctei.
Mai mult decât atât, la dosarul cauzei s-a depus certificatul de moștenitor nr. 18 din 18.03.2009, emis de BNP S.-B. T., din care rezultă că de pe urma defunctului I. M., decedat la data de 08.01.1964, au rămas ca moștenitori reclamantul, în calitate de fiu, și I. SOFIȚA, soție postdecedată la data de 11.02.2007.
Menționează că acest certificat de moștenitor, deși a fost depus la dosarul cauzei, a constatat cu surprindere că nu există la dosar, motiv pentru care instanța nu l-a avut în vedere la momentul pronunțării hotărârii.
De asemenea, și concluziile scrise formulate de apărătorii reclamantului nu au fost avute în vedere de către instanța de fond întrucât ele nu existau la dosar înainte de pronunțarea hotărârii din 18.05.2010, aflată la filele 187-189, deși erau înregistrate în data de 10.05.2010, iar după cererea d-nei avocat M. N. din 12.08.2010, de a face copii xerox din dosar, filele 190 și 191, apar la dosar și concluziile scrise asupra apărărilor formulate de reclamantul I. C., numerotate cu filele 192-199.
Așa se poate explica faptul că instanța de fond nu face nici un fel de referire la apărările formulate în scris și detaliate pe 7 pagini în concluziile scrise.
Potrivit art.670 cod civil, în cazul defunctului care nu a lăsat descendenți, nici frate nici soră, nici descendenți dintre aceștia, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Pârâta nu face parte din categoria moștenitorilor legali, moștenitori care succed în nume propriu sau prin reprezentare, fiind nepoată de vară primară.
În această calitate, pârâta ar fi putut să o moștenească pe defuncta T. E. dacă ar fi avut un testament în favoarea sa, act care nu a fost făcut de defunctă.
Martorii au declarat că bunurile au fost lăsate în grija mamei reclamantului, cu rugămintea de a nu înstrăina aceste bunuri și ca ele să rămână reclamantului, unicul moștenitor, față de care era legată afectiv.
Reclamantul, fiind plecat la muncă în Italia, a aflat despre decesul mătușii sale din luna iulie 2003, în toamna anului 2003, și a preluat bunurile defunctei în luna decembrie 2003 când a venit în țară, adică în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 cod civil.
Declarația martorului M. A., care a fost de față la acest moment, nu poate fi pusă la îndoială, acesta relatând cu lux de amănunte momentul preluării bunurilor de către reclamant și demersurile făcute de către acesta la notariat și la avocat pentru a deschide procedura succesorală, așa încât instanța trebuia să constate că a avut loc o acceptare tacită a moștenirii, prin preluarea bunurilor lăsate moștenire de către mătușa sa.
În sprijinul celor arătate, există o declarație a reclamantului și o convenție încheiată între reclamant și TOPCU SEDAT, încheiate la Cabinetul de avocatură I. M., certificate la data de 5 ianuarie 2004, deci în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 cod civil, din care rezultă că reclamantul acceptă moștenirea de pe urma defunctei T. E. și se angajează să acorde un drept de preferință d-lui TOPCU SEDAT, în cazul în care va dori să vândă o cotă din această moștenire.
Reaua credință a pârâtei R. P. S.-C. rezultă și din atitudinea incorectă pe care a avut-o pe parcursul soluționării cauzei, afirmând că nu a avut cunoștință de existența reclamantului I. C., deși din declarația familiei O. V. și E. rezultă discuția avută de defuncta T. E. cu sora ei, L. S.-SUZETA, la care a participat familia O., cu privire la faptul că urmează să vină să culeagă succesiunea de pe urma ei singurul moștenitor, respectiv reclamantul I. C..
De asemenea, numita O. D.-C.-E., a afirmat, prin declarația dată la BNP D. N. și E. M., că s-a întâlnit cu T. E. înainte de a muri și că i-a adus la cunoștință că singurul moștenitor al acesteia constatator al drepturilor sale, după cum oricând poate cere anularea lui din moment ce i-au fost lezate drepturile sale succesorale.
Invocarea stabilității raporturilor juridice civile succesorale de către pârâtă nu poate să salveze de la desființare un act juridic când acesta, în mod vădit, a fost obținut cu încălcarea tuturor dispozițiilor în materia succesiunilor, și mai ales de către o persoană care nu are calitatea de moștenitor legal și nici de moștenitor testamentar al defunctei.
Fapta ilicită a pârâtei l-a păgubit pe reclamant de calitatea sa de unic moștenitor al mătușii sale, defuncta T. E., și de dreptul de a culege toată moștenirea rămasă de pe urma acesteia.
Neexistând culpa procesuală a reclamantului, solicită respingerea cererii pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată.
Urmare intervenirii decesului intimatei parate R. P. S.-C., a fost introdusa in cauza in aceasta calitate, numita M. I..
In fata instantei de apel, s-a administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul partilor”.
Prin decizia civilă nr.1183/A/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul ca nefondat, potrivit art.296 C.proc.civ., pentru considerentele următoare:
„Calitatea apelantului reclamant de nepot de frate al defunctei rezulta cu claritate din actele de stare civila depuse la dosar, aceasta calitate asigurandu-i acestuia vocatie succesorala de pe urma defunctei T. E. decedata la data de 15.07.2003, cu ultim domiciliu in Geneva-Elvetia.
In speta ,criticile apelantului asupra sentintei civile apelate consta in aceea ca in mod gresit instanta de fond nu a retinut acceptarea tacita, in termen de 6 luni a succesiunii, termen impus de art.700 c.civ., considerându-l astfel pe reclamant strain de succesiune cu consecinta lipsei calitatii procesuale active in promovarea actiunii in nulitatea certificatelor de mostenitor emise ca urmare a dezbaterii succesorale dupa defuncta T. E..
Critica apelantului reclamant in sensul ca lipsa de la dosarul cauzei a inscrisului reprezentat de certificatul de mostenitor nr. 18 din 18.03.2009, emis de BNP S.-B. T., nu a fost avut in vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii este nefondata, pentru că ceea ce reproseaza instanta de fond reclamantului ese neacceptarea in termenul de 6 luni a succesiunii defunctei T. E. și nu lipsa dovezii legaturii de rudenie cu defuncta.
Totodata, imprejurarea ca concluziile scrise formulate de apărătorii reclamantului apar numerotate cu filele 192-199 este fara relevanta, cata vreme acestea au fost inregistrate la data de 10.05.2010, deci anterior pronuntarii hotararii, astfel ca instanta de fond a putut lua cunostinta de continutul acestora.
Calitatea intimatei parate de erede, poate fi analizata din perspectiva sustinerilor apelantului pe acest aspect numai dupa stabilirea in favoarea reclamantului a unei legitimari procesuale active in formularea actiunii.
Cu privire la acceptarea tacita a succesiunii de catre apelantul reclamant, din probele administrate in cauza nu rezulta ca aceasta acceptare s-a facut in interiorul termenului de 6 luni de la data decesului, astfel cum impun disp.art.700 c.civ. potrivit cu care dreptul de a accepta succesiunea se prescrie . 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, nu rezulta ca acesta a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora.
Astfel, apararea apelantului reclamant ca a acceptat succesiunea in mod tacit prin preluarea din masa succesorala a unor bunuri in termenul impus de lege, nu este sustinuta in plan probator.
Din raspunsul la interogatoriu si declartiile martorilor audiati in fata instantei de fond, rezulta că in anul 1997 anumite bunuri mobile au fost inmanate de defuncta mamei apelntului reclamant, bunuri ce ulterior, in decembrie 2003 au fost insusite de apelantul reclamant(cf.declaratiei martorului M. A.).
Din declaratia acestui martor nu rezulta ca acesta a vazut in anul 1997 bunurile la care face referire, declarand ca a auzit de la defuncta ca lasa mamei reclamantului niste obiecte din aur pe care sa le predea acestuia la data decesului, astfel cu nu se poate aprecia ca bunurile insusite in decembrie 2003 erau aceleasi.
Mai mult, tribunalul apreciaza ca aceste bunuri in situatia in care erau aceleasi, au facut obiectul unei donatii sub forma darului manual, prin reprezentant, fata de faptul ca in cazul darului manual singura conditie specială ce trebuie indeplinita este traditiunea, in speta bunurile au fost predate mamei reclamantului care le-a primit in numele sau, mandatul in cazul darului manual facand un tot unitar cu actul, nefiind conditionat de indeplinirea formei autentice.
Insusirea bunurilor de catre apelantul reclamant nu face altceva decat sa valideze donatia prin acceptarea bunurilor.
Din aceasta perspectiva, insusirea acestor bunuri nu poate echivala cu acceptarea succesiunii, aceste bunuri au iesit prin donatie din patrimoniul defunctei si deci nu mai aveau calitatea de bun succesoral.
Declarația și convenția dintre reclamant și TOPCU SEDAT, încheiate la Cabinetul de avocatură I. M., nu pot fi retinute ca acte de acceptare a calitatii de mostenitor, in acord cu disp.art.689 c.p.civ., intrucat nu au valoarea unui inscris authentic, declarația nu poartă data emiterii, susținerea apelantului in răspunsul la interogatoriu că și declarația a fost dată în 2004 nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză”.
Împotriva deciziei civile nr.1183/A/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, a formulat recurs reclamantul I. C., criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit art.670 din vechiul Cod civil, în cazul defunctului care nu a lăsat descendenți, nici frate, nici soră, nici descendenți dintre aceștia, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Pârâta nu face parte din categoria moștenitorilor legali, care succed în nume propriu sau prin reprezentare, fiind nepoata de vară primară, adică este rudă de gradul 5 cu defuncta, așadar nu are vocație succesorală recunoscută de lege.
Pârâta nu deține nici un testament în favoarea sa, act pe care nu l-a făcut defuncta T. E., niciodată.
Dezbaterea succesorală s-a întemeiat pe declarația mincinoasă a martorei P. V. (față de care recurentul a formulat plângere penală pentru mărturie mincinoasă), care a declarat că la data decesului, defuncta T. nu a avut copii, părinți în viață, frați, surori, veri, verișoare, unchi, mătuși, având o singură nepoată – R. P. S.-C. (dar care oricum, nu era rudă de gradul V cu defuncta, așadar nu avea vocație succesorală).
Mai mult, în cazul în care, totuși pârâta avea calitatea de moștenitor, alături de ea trebuia să figureze și frații aceștia, în viață la momentul dezbaterii succesiunii, certificatul de moștenitor menționându-se că nu a renunțat nimeni la moștenire.
Declarațiile celor două martore propuse de pârâtă, R. P. S. C., respectiv P. V. și laurian R. M., precum și actele de stare civilă de la dosar, nu pot schimba statutul de moștenitor legal al reclamantului I. C. față de defuncta T. E..
- Acceptarea tacită a succesiunii rămase de pe urma defunctei T. E. a fost dovedită pe deplin de către recurentul reclamant, atât cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, cât și cu declarațiile martorilor audiați în favoarea reclamantului M. A. și C. I., cu fotografiile bijuteriilor de la dosar, cât și cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului.
Or, instanța de fond nu a luat în considerare aceste probe și nici răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, probe din care rezultă că mătușa reclamantului i-a lăsat cu titlu de moștenire acestuia, mai multe bijuterii din aur – inele, lănțișor, medalion și monede, precum și o haină de blană, bunuri pe care urma să le primească recurentul, după moartea mătușii, ca unic nepot al acesteia.
Martorii au declarat aspect, că bunurile susmenționate au fost lăsate de defunctă în grija mamei reclamantului, cu rugămintea de a nu le înstrăina, ca ele să rămână reclamantului, unicul moștenitor, față de care era legată afectiv.
Reclamantul, fiind plecat la muncă în Italia, a aflat despre decesul mătușii sale abia în luna iulie 2003, iar în luna decembrie 2003 când s-a întors în țară, a preluat toate bunurile mobile ale defunctei, încadrându-se în termenul de acceptare tacită a succesiunii de 6 luni, prevăzut de art.700 C.civ.
Momentul preluării acestor bunuri a fost relatat în detaliu de către martorul M. A., ca și referitor la demersurile efectuate la avocat și notariat de către acesta, pentru deschiderea procedurii succesorale, urmând a se constata acceptarea tacită a succesiunii prin preluarea bunurilor lăsate moștenire de către mama sa.
În sprijinul acceptării succesiunii invocate, există și declarația reclamantului și respectiv convenția încheiată între acesta și cetățeanul străin Topcu Sedat, la Cabinetul de avocatură I. M., fiind certificată cu dată certă – 05.01.2004, încadrându-se în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 C.civ. cu privire la acceptarea succesiunii și din care rezultă că reclamantul a acceptat succesiunea mătușii și se angajează pe baza acestei acceptări, să acorde un drept de preferință cetățeanului străin susmenționat, în cazul în care va dori să vândă o parte din această moștenire după obținerea certificatului de moștenitor.
Toate aceste aspecte au constituit tot atâtea critici pe care reclamantul le-a formulat în apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, numai că instanța de apel a făcut o analiză extrem de superficială a acestor critici și a probelor pe care reclamantul le-a administrat.
Decizia recurată este nelegală, întrucât s-a pronunțat cu aplicarea greșită a prevederilor art.700 C.civ. și a celorlalte dispoziții care reglementează acceptarea succesiunii, în mod special, acceptarea tacită, fiind analizate în defavoarea reclamantului toate probele aflate la dosarul cauzei, fără a se demonstra cu argumente juridice solide, teza favorabilă părții adverse.
Instanța de apel a confundat intenția de gratificare în favoarea sa prin predarea în timpul vieții de către defuncta T. E., a unor bunuri mobile, dar care urmau să intre în posesia reclamantului, efectivă, abia la data decesului mătușii, cu acceptarea tacită a moștenirii defunctei respective prin preluarea bunurilor mobile din patrimoniul defunctei, după decesul acesteia de către recurent.
Chiar dacă, în problema acceptării tacite a succesiunii, intenția de gratificare a recurentului de către mătura sa, T. E. în timpul vieții sale, nu are relevanță juridică ulterioară în privința acceptării succesiunii numitei T. E., fiind două acte juridice succesive în timp, distincte și cu efecte diferite, totuși, nu se poate face abstracție de atitudinea generală manifestată de către defuncta T. E. în timpul vieții acesteia cu privire la persoana recurentului reclamant, intenție care vădea dorința ca acesta să fie și moștenitorul ulterior al acesteia, după decesul său.
S-a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei recurate, admiterii apelului și pe fond, a admiterii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Curtea constată că este fondată critica din recurs privind neanalizarea apelului de către instanța de control judiciar, raportat la probele administrate în calea de atac – interogatorii și înscrisuri noi -, respectiv o declarație și o convenție încheiată de către recurentul-reclamant cu un cetățean turc, TOPCU SEDAT, semnată de părțile contractante, prin care recurentul se obliga a-i acorda preferință susnumitului, dacă se va hotărî că înstrăineze din bunurile moștenite de la defuncta sa mătușă, T. E., decedată la data de 15.07.2003, pentru care urmează ca recurentul să efectueze demersurile privind succesiunea în cauză – convenția purtând data de 05.01.2004, semnată și ștampilată de avocata N. M. M. la Cabinetul de avocatură "I. M." – București, în calitate de avocat colaborator, însoțită de Încheiere de certificare din partea avocatei, care atestă depunerea înscrisurilor susmenționate de către recurent la 05.01.2004, aflate în păstrare la sediul cabinetului său individual – fiindu-i restituite la cererea recurentului la data de 20.08.2010, documentul nr. 001/05.01.2004, ce a fost depozitat în seiful personal la data semnării lui – Declarația și Convenția din 05.01.2004 (filele 42 – 49 dosar apel nr._ al Tribunalului București – Secția V-a Civilă).
La una din întrebările la interogatoriul luat apelantului-reclamant adus de la P. A., formulat de către partea adversă, în sensul de ce nu a prezentat la fond aceste înscrisuri, reclamantul a învederat că ar fi dat avocatului, care l-a reprezentat la fond, înscrisurile, care însă nu ar fi fost depuse la dosar.
În considerentele deciziei pronunțate în apel nu se face vorbire și nu se analizează atent aceste probe suplimentare administrate de către reclamant (apelul devoluează fondul), respectiv valoarea juridică a convenției din 05.01.2004, care se situează dimpotrivă, potrivit art. 700 Cod civil, în termenul de acceptare a succesiunii – coroborat cu răspunsurile la interogatoriile administrate în această fază procesuală și la întregul material probator în cauză.
Dimpotrivă, se reține generic într-o frază, faptul că declarația și convenția prezentate în apel nu se coroborează cu celelalte probe ale cauzei, fără a arăta argumentele în fapt și în drept cu privire la concluzia reținută – care echivalează cu nepronunțarea asupra fondului pricinii – în sensul art. 297 alin. (1) Cod procedură civilă, în conținutul său anterior intrării în vigoare a Legii de modificare nr. 202/2010 - "mica reformă".
Se reține generic faptul că declarația și convenția încheiată cu TOPCU SEDAT de către apelantul-reclamant nu pot fi reținute ca acte de acceptare "potrivit art. 689 Cod procedură civilă, întrucât nu au valoarea unui înscris autentic", în contra însuși a art. 689 care face parte din Codul Civil și care statuează, dimpotrivă: "Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat …" (sublin.red), iar pe de altă parte nu se analizează, în niciun fel, convenția (ca act privat) susmenționată, prezentată și semnată de un birou de avocatură, la 05.01.2004 și efectele acestui act cu privire la legitimarea procesuală activă a reclamantului în cauză.
În doctrină se arată că actele private în sensul art. 689 Cod civil, pot consta în înscrisuri sub semnătură privată, o scrisoare adresată de succesibilul cu vocația succesorală la averea unui defunct către creditorul asupra succesiunii ori către un comoștenitor, etc.
Iar cu privire la înscrisul sub semnătură privată se subliniază importanța datei înscrisului, spre a se asigura opozabilitatea "erga omnes" conform art. 1182 cod civil – și anume data certă care poate fi data în care înscrisul a fost prezentat la o instituție publică, din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat, etc.
Sub acest aspect este de analizat ce valoare are data de 05.01.2004, menționată conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, de către avocat, cu raportare inclusiv la păstrarea secretului profesional dintre client și avocat, impus de Statutul profesiei de avocat, una din obligațiile avocatului în acest sens fiind aceea privind păstrarea lucrărilor la sediul profesional avizat.
Curtea constată că mai întâi toate aspectele ce se impuneau a fi verificate, din perspectiva analizării probelor susmenționate administrate în apel, nu au făcut mai întâi obiectul cercetării în această fază procesuală devolutivă, astfel încât în recurs să fie supuse apoi criticilor de nelegalitate, raportat la toată argumentația de fapt și de drept reținută de instanța de control judiciar a apelului, în operațiunea de apreciere și reapreciere a probatoriului administrat în întregul său, în cauza dedusă judecății.
Având în vedere aspectul de nelegalitate reținut potrivit art. 312 alin. (3) și alin. (5) Cod procedură civilă în conținutul anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 ("mica reformă"), Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului, ținând seama de considerentele de mai sus.
În rejudecarea apelului, vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant I. C., împotriva deciziei civile nr.1183.A. din 27.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. I..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță – Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/10.07.2014
--------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – F.L.
- C.M.F.
Jud.Sector 1 – C.N.G.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 281/2014. Curtea de Apel... | Grăniţuire. Decizia nr. 1110/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
