Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 828/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 828/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 828/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 828
Ședința publică de la 04.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, D. S. M., împotriva deciziei civile nr.656.A. din 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, D. ( Schuller) I..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, H. S., pentru recurentul-pârât, D. S. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, eliberată de Baroul București, avocatul, A. A., pentru intimata D. (Schuller) I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentului-pârât, D. S. M., având cuvântul arată că are depus un set de înscrisuri, în susținerea cererii de recurs, constând în veniturile acestuia, extrase din care rezultă salariul pe lunile octombrie 2007 și decembrie 2008, precum și chitanțele de plată a onorariului de avocat.
Solicită ca în cadrul probei cu înscrisuri să fie încuviințate aceste probe.
Avocatul intimatei-reclamante, D. I., având cuvântul, arată că nu are probe noi, în afara actelor deja existente la dosar și nu se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri recurentului-pârât.
Curtea în urma deliberării încuviințează proba cu înscrisuri pentru recurentul pârât, astfel cum a fost solicitată.
În continuare, Curtea acordă cuvântul, părților în susținerea și combaterea excepției nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, cât și pe fondul recursului.
Având cuvântul, avocatul intimatei-reclamante, solicită admiterea acestei excepției.
Arată că a invocat această excepție, față de împrejurarea că în urma lecturării motivelor de recurs, a constatat că raportat la dispozițiile art. 304 și 302 alin.1 lit.c C.p.civ, criticile vizează motive de netemeinicie și nu de legalitate. Prin urmare, recurentul nu-și poate valorifica drepturile pe calea de atac a recursului, întrucât, avea posibilitatea cu ocazia judecării din apel, să propună probe și să solicite reanalizarea probatoriului.
Consideră că recurentul își dorește o rejudecare în fond a pricinii și o reanalizare a probatoriului administrat în cauză, iar criticile se referă la motive de nemulțumire.
Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul cu privire la excepția de nulitate a recursului invocată de avocatul intimatei-reclamante, solicită să fie respinsă ca nefondată.
Precizează că prin motivele de recurs au indicat dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 C.p.civ.
Prima critică vizează prevederile art. 304 pct. 8 C.p.civ. atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății.
Instanța a reținut că părțile, deși erau divorțate, având o hotărâre definitivă și irevocabilă, au fost considerate ca fiind căsătorie.
Critica lor vizează faptul că hotărârea nu a fost pronunțată în luna iunie, ci în luna mai, deși părțile nu au formulat cale de atac.
Comunicarea hotărârii 3998/02.05.2007 a fost comunicată reclamantei la data de 13.06.2007, așadar, indiferent de data comunicării pârâtul-reclamant, căsătoria poate fi considerată desfăcută începând cu data de 15.07.2007.
Având în vedere faptul că la data achiziționării imobilului, părțile erau divorțate, este evident că nu se poate considera că acesta a fost cumpărat în timpul căsătoriei.
Cea de a doua critică, este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ. și solicită a se avea în vedere faptul că motivele de recurs, vizează modul lapidar și parțial în care instanța de apel a analizat apărărilor lor.
Solicită reanalizarea întregului material probator, a înscrisurilor existente la dosar, a declarațiilor, de unde rezultă că părțile au dobândit un credit de 68.000 Euro, însă diferența rămasă de plătit este de 33.730 Euro, așa cum rezultă din fișa de calcul și nu suma de 59.639 Euro cum greșit s-a reținut de instanța de apel.
Menționează că plata avansului a fost achitată exclusiv de către pârât, așa cum rezultă din fișa de interogare cont depozit în euro, în sensul că la data de 11.07.2007 din cont a ieșit suma de 3.100 Euro, iar la data de 12.07.2007 suma de 900 euro.
Concluzionând, solicită admiterea recursului și să se aibă în vedere valoarea calculului lor și restituirea sumei de 22.000 Euro.
Solicită și cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Referitor la primul motiv de recurs, solicită a se avea în vedere, că ceea ce s-a învederat nu se încadrează în ipoteza legală avută în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte se pun concluzii asupra naturii de bun comun a apartamentului în discuție, respectiv, natura de datorie comună a restituirii ratelor de credit, care a fost stabilită în baza înscrisurilor evidente de la dosar.
Arată că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a contractului de credit, din punct de vedere legal, părțile nu erau divorțate, ci erau în timpul comunității de bunuri.
Referitor la nemulțumirea părții adverse privind calculul sultei la care a fost obligat, arată că instanța s-a bazat pe calculul aritmetic elementar, având la bază un material probatoriu depus de către reclamantă, începând cu contractul de credit, graficul de rambursare, cu dovezile de pe ratele de credit.
În opinia sa, instanța a ținut cont de principiul disponibilității, când s-a calculat sulta, avându-se în vedere o valoare rămasă de restituit din creditul contractat, care nu a inclus dobânzi sau comisioane.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8291/01.07.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâtul D. S. M..
S-a constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, imobilul situat în București, .. 7, ., ..
S-a constatat că soții au o datorie comună, prin credit bancar, în sumă de 68.000 euro.
S-a dispus ieșirea din indiviziune.
S-a atribuit imobilul în valoare de 57.414 euro, în deplina proprietate reclamantei și a obligat-o către pârât la plata unei sulte în valoare de 34.339 euro, compusa din ½ din valoarea apartamentului, ½ din avans (de 2.500 euro) și 3.132 euro (rate achitate de parat).
S-a atribuit reclamantei datoria comună, urmând ca pârâtul să îi restituie suma de 38.900 euro.
Pârâtul urmează că în final să achite reclamantei suma de 4.561 euro.
A fost obligat paratul la cheltuieli de judecata reprezentând ½ din onorariul de expertiza de 500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2009, reclamanta D. I. a chemat în judecată pe paratul D. S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa dispună partajarea imobilului situat în București, ..7, ., ., în cote egale și partajarea datoriilor comune dobândite prin contractul de credit nr._/12.07.2007.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civila nr.3998/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a dispus desfacerea căsătoriei părților și încredințarea minorului rezultat din căsătorie către reclamantă. În data de .2007, părțile au achiziționat imobilul situat în București, ..7, ., prin contract de vânzare-cumpărare, iar pentru achiziționarea acestui imobil au contractat un credit de 68 000 Euro, creditul ipotecar fiind contractat la data de 12.07.2007 cu grafic de rambursare pe o perioada de 360 luni. Ratele au fost plătite lunar de către reclamanta.
În dovedire, reclamanta a depus al dosar înscrisuri, în copie, act identitate reclamanta, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1952/11.07.2007, sentința civila nr.3998/02.05.2007 pronunțata de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, contract de ipoteca autentificat sub nr.1953/11.07.2007, contract de credit nr._/12.07.2007.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.728 C. civil și este legal timbrata.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul de judecata din data de 26.05.2009, reclamanta a solicitat și i-au fost încuviințate probele cu înscrisuri și expertiza tehnica în specialitatea construcții civile, raportul de expertiza fiind efectuat de d-na expert O. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința civilă nr.3998/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei părților.
Din probele administrate în cauză instanța reține că în timpul căsătoriei părțile au dobândit un imobil situat în București, ..7, ., ., așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 1952/11.07.2007 (filele 15-16 dosar instanță).
Conform art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune, iar conf. alin. 3 al aceluiași articol, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, instituind u-se o prezumție de comunitate, atâta timp cât nu se face dovada că bunul este propriu.
În consecință, instanța va constata calitatea de bun comun al imobilului, situat în București, ..7, ., ., aspect de altfel necontestat de părți.
În ceea ce privește cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, reclamanta a solicitat sa se constate ca fiecare parte are o cota de 50%. Astfel că, în lipsa probei ca unul dintre soți a avut o contribuție mai mare decât celalalt soț la dobândirea bunurilor comune, se presupune ca ambii soți au avut o contribuție egala la dobândirea bunurilor comune.
Față de aceste împrejurări, instanța retine ca prezumția contribuției comune a părților la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnata, urmând sa se constate ca soții au avut o cota de contribuție egala de 50% fiecare la dobândirea și conservarea bunurilor ce fac parte din masa partajabila, și anume bunul imobil.
Reținând prin urmare o cota de contribuție egala a soților la dobândirea bunurilor comune, în baza art. 728 C.civ. se va dispune ieșirea pârtilor din indiviziune.
În ceea ce privește atribuirea apartamentului în litigiu, față de susținerile părților, față de obiectul litigiului și fată de împrejurarea că în cauză nu a fost pronunțată o încheiere de încuviințare în principiu a partajului, acesta nefiind necesară conform art. 6735 și 6736 C.proc. civ., întrucât instanța are elemente suficiente pentru efectuarea partajului - bunul fiind individualizat, valoarea necontestată, calitatea de codevălmași și cota-parte a fiecăruia - instanța va proceda conform art. 67310 alin. (4) C.proc.civ, atribuind bunul direct prin hotărârea asupra fondului.
Având în vedere solicitarea reclamantei de a i se atribui imobilul în natură cu obligarea sa la plata unei sulta în favoarea pârâtului și totodată având în vedere că pârâtul nu și-a manifestat dorința de a-i fi atribuit imobilul, dar ținându-se cont și de faptul ca, imobilul nu poate fi partajat în natura, instanța urmează sa admită în parte cererea reclamantei și să atribuie acesteia, în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul situat în București, ..7, ., . și, în baza art. 742, sa oblige reclamanta la plata către parat a unei sume corespunzătoare cu titlu de sulta, pentru egalizarea loturilor.
Pentru determinarea cuantumului sultei se va avea în vedere valoarea de circulație a apartamentului de 57.414 Euro, stabilită prin raportul de expertiza (filele 106-112 dosar instanță), cota de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, jumătate din avansul achitat de pârât (2500 Euro) și totalul ratele achitate de pârât până în prezent (3132 EURO), urmând a dispune în consecință obligarea reclamantei la plata sumei de 34.339 Euro în echivalent în lei la data plații, reprezentând sultă.
Instanța urmează să constate că soții au o datorie ., în suma de 68.000 Euro, urmând să atribuie reclamantei datoria comună, față de soluția adoptată de atribuire în deplină proprietate a apartamentului, în aceste condiții, pârâtul îi va restituie reclamantei suma de 38.900 Euro, urmând ca pârâtul în final să achite reclamantei diferența dintre cele două sume datorate reciproc, respectiv suma de 4.561 Euro.
În ceea ce privește onorariul de expert suportat în totalitate de reclamantă potrivit chitanței atașate la dosar, instanța are în vedere că această probă profită ambelor părți și în consecință, va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei reprezentând ½ din onorariul de expertiză”.
Împotriva sentinței civile nr.8291/01.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ a formulat apel pârâtul reclamant D. S.-M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, intimata D. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, astfel cum s-a reținut în decizia din apel pronunțată de Tribunalul București:
„În motivarea apelului, s-a arătat că sentința atacată este nelegala și netemeinica întrucât instanța de fond după casare, Judecătoria sector 3 București, dispune prin sentința „admiterea acțiunii principale a reclamantei-parate”, omologând un calcul matematic prezentat de acesta pe fond, fără să-i dea posibilitatea de a verifica daca acest calcul matematic și metoda de partaj este corecta, daca corespunde cu realitatea.
Apelantul-pârât-reclamant a solicitat a se constata ca suma de 16.822 euro care îi cade în sarcina de a-i plăti intimatei, nu reprezintă absolut nimic, acesta este o suma neprecizata de instanța, rezultata dintr-un calcul matematic infantil, fără a concretiza clar de unde vine și ce titlu poarta. Valoarea totala a creanței contractate privind datoria ..000 euro, iar instanța a constatat corect ca fiecăreia dintre părți i-ar fi revenit obligația de a achita 34.000 euro.
Conform calculului propriu, D. S. M. – 34.000 euro (valoare credit) – 2.500 euro (avans la cumpărare), 3.132 (rate achitate); total 28.368 euro (diferență valoare rate neachitate)_ + 5362 = total_ euro (valoare datoria ..000 euro (valoare credit) – 2500 (avans la cumpărare), 26.138 (rate achitate); total 5.362 euro (diferență valoare rate neachitate). Valoarea totala a ratelor neachitate la datoria ..730 euro la data pronunțării hotărârii, conform fisei de calcul depuse în ședința de către reclamanta-parata, și nu suma pe 59.638 euro.
Valoare de 59.638 euro pe care instanța de fond a reținut-o în mod nelegal și netemeinic acordând-o reclamantei-parate ca datoria .. Reclamanta-pârâtă nu avea cum sa plătească mai mult decât ceea ce era precizat în scadentar. Daca valoarea ratelor achitate la acel moment este mai mare decât valoarea care trebuia sa se plătească pana în acel moment, înseamnă ca reclamanta-parata a prezentat o fisa de calcul care nu corespunde cu realitatea.
Apelantul a precizat că valoarea totala a ratelor achitate la datoria ..270 euro din cei 68.000 euro, conform înscrisului depus de către reclamanta-parata în ședința publica. Apelantul consideră că suma de 33.730 se va partaja, conform cererii formulate de către reclamanta-pârâtă în acțiunea principala pe fond inainte de casare și nemodificata. Aceasta a solicitat atribuirea datoriei comune și a imobilului în cauza în valoare de 49.000 euro conform raportului de expertiza omologat de către instanța de fond după casare, 33.730:2=16.865 reprezintă valoarea de 50% atribuita ca datorie ..
La stabilirea creanței în favoarea paratului-reclamant, instanța nu a avut în vedere valoarea datoriei comune de 16.865, ci numai valoarea de 24.500, ce reprezintă ½ din valoare imobil. D. S. M.: 16.865+24.500=41.365 euro; D. I.: 16.865+24.500=41.365 euro. Valoarea totala a creanței paratului-reclamant trebuia sa fie de 16.865+24.500=_ euro.
Instanța de fond după casare a calculat în mod corect numai pentru reclamanta-parata (16.865+24.500= 41.365 euro). De aici paratului-reclamant trebuia sa i se retina ceea ce acesta a contribuit, respectiv avansul de 2.500 euro și rate de 3.132 euro. 16.865-2.500-3.132=11.233 euro (diferența valoare datorie ..500 euro (valoare imobil 50%). Diferența de „11.503 euro” la care face referire reclamanta - parata în fisa sa de calcul se regăsește cu o marja de eroare în modul său de calcul. Instanța de fond nu a luat în seama modalitatea de împărțire și de calcul, greșind total metoda de calcul și eliminând compensarea de plați. 11.233+24.500=35.733 euro valoare creanța în favoarea paratului-reclamant.
Instanța de fond după casare nu a mai operat în mod legal și temeinic compensarea de plați asa cum ar fi trebuit. Prin compensare de plați, apelantul îi restituie intimatei din sulta de 24.500 euro (valoare apartament), datoria . euro. Diferența rămasa cu titlu de sulta în favoarea apelantului este de 13.267 euro. În urma partajării datoriei comune și a imobilului, prin compensare, intimata va intra în posesia apartamentului în deplina proprietate și liniștita folosința și posesie, preluând în natura întregul apartament și datoria . euro, având obligația de a-i achita sulta apelantului rezultata din compensare, în valoare de 13.267 euro. Modul de calcul și partaj al instanței de fond după casare nu face decât ca partile sa ramana în continuare în indiviziune în ceea ce privește datoria . art. 1143 C.civ.
Hotărârea instanței de fond este contradictorie, nelegala, netemeinica și abuziva, ignorând cu desăvârșire intreg probatoriu administrat în cauza. Instanța de fond după casare nu tine cont de faptul ca și paratul-reclamant a contribuit la plata ratelor, precum și a avansului la contractare. Instanța retine ca apelantul a achitat suma de 2.500 euro cu titlu de avans, iar în cuprinsul hotărârii nu se mai face referire și la acesta sumă, retinandu-se doar aspectul ca paratul-reclamant a achitat suma de 3.123, și nu 3.132 euro, pe care nu o scade.
Apelantul a solicitat să se dispună admiterea apelului așa cum a fost motivat pe cererea principala de partaj, sa se modifice sentința civilă nr. 9139/12.06.2013, iar în urma partajării datoriei comune și a imobilului, prin compensare, intimata-reclamantă-pârâtă sa intre în posesia apartamentului în deplina proprietate și liniștita folosință, preluând în natura întregul apartament și datoria . euro, obligând-o la plata unei sulte către apelant în valoare de 13.267 euro.
Cu privire la cererea reconvențională, apelantul a solicitat anularea sentinței apelate ca fiind nelegala și netemeinică. Conform încheierii de ședința din data 19.10.2011, instanța de judecata a încuviințat în cadrul probei testimoniale cate doi martori fiecărei părți. Reclamanta-parata a solicitat ca martorii săi să fie citați, fiind vorba de numiții S. A. M. și J. V.. Aceste persoane apar în declarațiile notariale depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri. Pe aceste persoane apelantul nu le-a solicitat ca martori deoarece erau rude cu el și cu reclamanta-parata. Pentru ca apărarea sa să nu fie una pro causa, așa cum a afirmat reclamanta-pârâtă, nu s-a opus la audierea acestor doi martori propuși de ea.
Pârâtul-reclamant a solicitat, la rândul său, audierea a doi martori, cu care a urmărit sa demonstreze ca apartamentul s-a achiziționat după rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de divorț, ca paratul deținea la momentul achiziționării apartamentului un cont de depozit personal în euro, cat și faptul ca avea venituri înscrise pe cartea de munca, respectiv adeverința de venituri pe anul 2007-2008 plus comisioane, fiind dealer auto, că prin mai multe împrumuturi de la rudele comune părților, paratul a achitat o parte din ratele la apartament, a achiziționat materialele de construcție, a plătit manopera la lucrările casei. Tot prin depoziția martorilor s-a urmărit a se demonstra ca reclamanta-parata nu a avut o contribuție la achiziționarea apartamentului și la investiția efectuata în casă, deoarece aceasta nu dispunea de fonduri financiare suficiente, pentru ca era întreținută, atât ea, cat și copilul de către paratul-reclamant, iar singurul venit al acesteia era alocația copilului.
La data de 18.01.2012, instanța a administrat proba cu interogatorii reciproce și a audiat martorii propuși de către părți. Înainte de audierea martorilor reclamantei-parate, apărătorul apelantului a invocat dispozițiile art. 189 alin. 2 pct. l C.proc.civ., solicitând instanței sa ia act de gradul de rudenie dintre martori și părți și sa se pronunțe pe acest aspect, că martorii propuși de către intimată erau nașul de cununie, S. A. M. și varul paratului, J. V.. Instanța a luat act de cele invocate și a dispus audierea acestor martori. F. de acesta situație, apelantul a solicitat instanței audierea în calitate de martor a fratelui său, D. E.. Reclamanta nu s-a opus, iar instanța a luat act de poziția acesteia fata de martor. Instanța a dispus și a procedat mai departe la audierea primului martor propus de către parat.
Reclamanta-parata nu s-a opus audierii martorilor, însă din oficiu instanța a stabilit, în urma analizării conținutului declarațiilor, cu ocazia pronunțării încheierii de admitere în principiu din data de 11.04.2012 că „paratul-reclamant a încercat sa-și dovedească cererea cu declarațiile unor rude sau afini date la notar în cursul judecării partajului și cu audierea acelorași martori în fata instanței, însă afirmațiile acestora nu au fost susținute de către înscrisurile depuse la dosar de către paratul-reclamant”.
E. instanța a reținut ca martorii audiați în cauza la propunerea intimatei ar fi fost ai apelantului. Conform martorului nr. 1 propus de către intimată, nasul de cununie, S. A. M.. „legat de declarația pe care am dat-o la notariat legat de împrumutul pe care l-am acordat finului meu arat ca a fost de fata și reclamanta știu ca atunci când mi-a cerut banii au fost pentru casa”. În cursul audierii martorilor, nici unul dintre martori nu a precizat când au achiziționat părțile apartamentul, însa în declarațiile martorilor J. V. și D. V. E., apare cu copy paste „știu ca părțile au dobândit apartamentul în timpul căsătoriei”.
Apelantul a solicitat să se constate că părțile nu au dobândit apartamentul în timpul căsătoriei, precum și creditul ipotecar în valoare de 68 000 euro, verificând înscrisurile din dosar, respectiv data la care a rămas hotărârea judecătorească de divorț definitiva și irevocabila și data când s-a achiziționat apartamentul prin contractual de vânzare cumpărare și credit ipotecar, coroborându-le. La achiziționarea apartamentului, părțile nu își schimbaseră încă CI, având mențiunea pe acestea „stare civila căsătorit”. Pe acesta carte de identitate s-a efectuat și procedura de citare a apelantului la prima judecata, cu toate ca aceasta nu mai era valabila. Acest fapt a condus la casarea primei hotărâri și trimiterea dosarului din nou la fond în vederea rejudecării. După doua luni de la rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de divorț părțile au mers la notariat și au semnat ca simpli parteneri contractul de vânzare-cumpărare și nu ca soți, așa cum s-a reținut eronat de către instanța de fond, înainte de casare, cat și de către acest complet de judecata. Martorul a arătat ca l-a ajutat pe apelant atât cu muncă, cât și cu bani, împrumutându-i acestuia pentru renovarea casei suma de 7.000 euro. Martorul a arătat ca a făcut un împrumut ca sa achiziționeze o mașină, însa 1-a împrumutat pe apelant. Această declarație data de martor este susținuta și de înscrisul depus de către apelant la dosar, respectiv contractul de facilitate de credit și garante reala imobiliara cu nr._ din 25.07.2007 al martorului D. V. E., în valoare de 8.500 euro și interogare fisa cont personal al paratului cu nr._ tip cont euro banca BRD GSG Sucursala Polivalenta. Se poate observa ca acesta suma s-a dat și ca acesta suma a intrat în contul paratului la data de 27.08.2007, adică cu doua zile mai târziu. Instanța eronat a reținut faptul ca la dosarul cauzei paratul a depus copia cărții sale de identitate, acesta a depus o copie după cartea de munca unde îi sunt înregistrate veniturile sale din anii 2007-2008 și adeverința de venit pe anul 2007-2008, emisa de către Administrația Financiara Sector 6 București.
Apelantul a mai arătat că, la data de 28.03.2012, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri și copia cărții sale de munca cu veniturile realizate pe anul 2007-2008, adeverința de venit pe anul 2007-2008, fisa interogare cont personal prin care face dovada faptului că, pe lângă depozitul în euro pe care îl deținea personal și cu care a suportat integral achiziționarea de materiale de construcții, obiecte sanitare, termopane, vopsele, parchet, gresie, faianța, mobilier, marmura, manopera lucrărilor și rambursarea datoriilor, mai avea la momentul terminării lucrărilor și un depozit personal în lei.
Pe aspectul lucrărilor de îmbunătățire ale apartamentului, instanța a apreciat ca intimata, din suma de 800 lei, putea sa suporte cheltuielile, cum ar fi achiziționarea de produse materiale de construcții, manopera ridicare moloz, instalații electrice, sanitare, zugravi, achiziționare marmura, cărămida, adezivi, gresie faianța etc., plata ratelor la apartament, întreținere copil, întreținere apartament, impozite, plata rata credit nevoi personale, asigurare hrana plata lumina telefoane etc., doar pentru simplu fapt ca acesta a depus la dosar câteva facturi pe numele acesteia. Apelantul a susținut că prin cererea precizatoare a arătat ca înscrisurile depuse de el la dosar reflectau veniturile sale, ca avea capacitate financiara, arăta modul cum a cheltuit banii pe investiția și renovarea casei. Se impune analiza acestor înscrisuri, datele acestora, corelarea și confruntarea cu declarațiile martorilor, precum și cu celelalte înscrisuri depuse la dosar de către intimată. Se poate observa cu ușurința din fisa interogare cont nr._ tip cont euro Banca BRD GSG Sucursala Polivalenta al său că la data de 01.10.2008, când lucrările au încetat, apelantul mai deținea în contul sau de depozit în euro suma de 1.573 euro, iar la sfârșitul anului 2008, când a făcut și ultima plata la creditul ipotecar, plata recunoscuta și de către reclamanta, avea în cont suma de 876 euro și un cont în lei în valoare de 3.400 lei, conform înscrisurilor depuse la dosar. De asemenea, se poate observa cu ușurința ca din momentul în care intimata a părăsit apartamentul, aceasta a început sa fie notificata de către banca în legătura cu cele doua credite pe care le avea, fiind pusa în întârziere de plata luna de luna, fapt care nu se întâmplă pana la sfârșitul anului 2008, cât a conviețuit cu apelantul.
Intimata era în evidenta Biroului de credite ca rău-platnic, avea un card de credit descoperit de mai mult timp în suma de 26.400 lei, bani pe care i-a dat părinților săi la achiziționarea unei case la G.. Reclamanta nu producea venituri, iar pe lângă toate aceste datorii mai avea un credit de nevoi personale neplătit, dar și în legătura cu acesta a ajutat-o financiar sa îl închidă. La momentul când a achiziționat apartamentul și creditul ipotecar, a fost necesar ca la banca sa aducă documentație fondata pentru a se admite creditul. Plata avansului a fost achitata în exclusivitate de către apelant, conform fisei interogare cont depozit în euro personal se poate observa ca la data de 11.07.2007 din contul apelantului a ieșit suma de 3.100 euro, iar în data de 12.07.2007, diferența de 900 euro. Contractul de credit ipotecar s-a semnat la data de 11.07.2007, iar contractul de vânzare-cumpărare la notariat s-a semnat la data de 12 07.2007.
Plata sumei de 1.000 euro a fost achitata de către apelant când s-a arvunit la momentul semnării antecontractului de vânzare cumpărare. Apelantul a susținut că se poate observa ca suma de 5.000 euro a fost achitata integral de către el, reprezentând avans plata preț vânzare-cumpărare apartament. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal parat se poate observa ca la 27.08.2007 în contul său intra suma de 7.500 euro, o parte din suma provine de la martorul audiat în dosar, D. V. E., 7.000 euro pentru amenajare apartament și o parte din veniturile pe care le-a realizat paratul din comisioane, 500 euro. Coroborând înscrisurile intre ele, interogare fisa cont și facturile depuse de către intimată, se poate observa ca, la data de 17.09.2007, apelantul a scos din cont suma de 3.600 euro, cu care a achiziționat termopanele și alte materiale de construcții, rata apartament.
Apelantul a mai susținut că potrivit fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 27.09.2007, a scos din cont suma de 700 euro, iar în data de 29.09.2007, s-a achitat factura cu nr. 6305, cu care s-a achiziționat produsele de la „Romstal”, în valoare de 2.536 lei. Oferta la tâmplăria „Gealan” conform anexa 1 la comanda a fost făcuta pe numele său, „client dl. D.”, dar cum mergea la serviciu, cu banii săi, intimata a achitat integral comanda, la data de 01.10.2007, în valoare de 7.798 lei, conform facturii nr.132 din 01.10.2007, plus chitanța. A doua zi, factura din data de 02.10.2007, în valoare de 820 lei, a fost achitata tot cu banii săi. La data de 01.10.2007, deținea în contul sau suma de 3.835 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 12.11.2007, a retras din contul sau suma de 510 euro, cu care a achitat rata la apartament. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 19.11.2007, a retras suma de 1.100 euro, cu care a achitat o parte din lucrările și materialele de construcții, rate apartament. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 11.01.2008, a retras suma de 510 euro, cu care a achitat rata la apartament. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 29.02.2008, a retras suma de 1.000 euro cu care achita diferite materiale de construcții, parchet, ciment, vopsea, cărămizi, faianță, gresie, marmură, spoturi lumini etc. pentru care intimata nu are în posesie facturi. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 14.03.2008, a alimentat contul cu suma de 300 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 25.03.2008, a retras acesta suma pentru lucrări renovare apartament. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 16.04.2008, a alimentat contul cu 200 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 30.06.2008 a alimentat contul cu suma de 300 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 16.07.2008 a alimentat contul cu suma de 100 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 07.08.2008 a alimentat contul cu suma de 200 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 27.10.2008 a retras suma de 100 euro. Conform fisei interogare cont depozit în euro personal la data de 12.12.2008 a retras suma de 605 euro cu care a achitat ratele la apartament.
Apelantul a precizat că, la data de 04.03.2009, a închis contul cu nr._, unde mai avea disponibil 870 euro. Cu creditul de creditul de nevoi personale pe care l-a contractat în perioada 17.06.2008, a achitat integral manopera muncitorilor, iar tot în acesta perioadă, lucrările la apartament s-au finalizat. După o atenta analiza asupra înscrisurilor, se poate observa spre exemplu ca în luna octombrie anul 2007, intimata a realizat un venit de 800 lei, conform înscrisurilor depuse de către aceasta la dosar, respectiv extras cont privind venitul pe anul 2006-2008. Apelantul a susținut ca intimata nu avea putere financiara sa suporte, spre exemplu, în luna octombrie, următoarele cheltuieli: rata apartament 510 euro pe luna, plata factura în valoare de 7.798 lei, plata factura în valoare de 820 lei, plata factura în valoare de 3.663 lei, plata factura în valoare de 1.099 lei, plata întreținere apartament, hrana, lumina, telefon, cablu, întreținere copil, plata rata banca credit personal al reclamantei, card credit 1.000 lei. În comparație cu veniturile intimatei, apelantul avea în luna octombrie anul 2007 un venit lunar conform cărții de munca în valoare de 1.000 lei plus comision, conform stat de plata depus la dosar și deținea în contul sau de depozit în euro valoare de 3.849 euro.
Apelantul a solicitat să se constate că avea disponibil financiar necesar sa susțină lucrările de îmbunătățire ale apartamentului în litigiu după rămânerea definitiva și irevocabila a hotărârii de divorț, perioada în care a concubinat cu intimata, care nu dispunea de alte resurse financiare. Daca aceasta avea „alte resurse”, așa cum s-a reținut în încheierea de admitere în principiu, intimata trebuia sa probeze acest fapt cu acte, respectiv adeverința privind veniturile realizate în anul 2007 și anul 2008 de la administrația finanțelor publice. Nici pana în acest moment intimata nu a depus acest înscris cu care sa facă dovada „altor venituri din alte surse”.
Apelantul a solicitat să fie luate spre analiza și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, și anume contractual de credit de nevoi personale al intimatei, în care se poate observa clar cum era caracterizata intimata din punct de vedere financiar. La data de 30.09.2009, intimata și-a convertit card-ul de credit cu o descoperire de 26.400 lei, în credit de nevoi personale. Banca a precizat în baza contractului semnat cu reclamanta nr._, la data de 30.10.2009, 1a pct. 2, obiectul contractului, că împrumutatul înregistrează o deteriorare a situației financiare și restante fata de banca și trebuie sa achite pana la 30.12.2016 suma necesara conform graficului de rambursare. A solicitat să fie luate spre analiza „celelalte resurse ale reclamantei”, înscrisurile depuse de către intimată, mai exact adeverința nr.11/10.01.2011 din care rezulta ca veniturile sale pe lunile iulie-dec.2010 sunt în valoare de 4.743 lei-4.617 lei, lăsând sa se înțeleagă că și în anul anterior, 2009, a avut un venit colosal intre 4.000 și 5.000/lunar. În defavoarea intimatei se poate observa cu ochiul liber ca aceasta realizează un venit mai mare de 800 lei în anul 2009 (adeverința nr. 11/10.01.2011) și, cu toate acestea, înregistrează conform caracterizării băncii o deteriorare financiara pe anul 2009. A solicitat să se constate că față de perioada când intimată concubina cu el și avea doar un venit de 800 lei din alocația copilului, veniturile din anul 2009 nu-i sunt suficiente acesteia, înregistrând datorii la bănci, fiind depășită din punct de vedere financiar. Din înscrisurile depuse la dosar de către intimată se observă că plata ratelor la creditul ipotecar se face de către mai mulți indivizi, de exemplu S. M., 12.06.2008, B. D. C., care achita intimatei rata restanta la apartament, suma de 500 euro la BRD Sucursala din Cluj N., la data de 29.11.2011 și altele. Este evident ca intimata obișnuiește ca, cu veniturile altor persoane, sa-și achite restantele la cele doua credite, conducând la concluzia ca aceasta nu are putere financiara.
Apelantul a arătat că în raportul de expertiza se constata ca s-au efectuat modificări în scopul îmbunătățirii construcției inițiale, conform precizărilor de la Cap. VIII. 3. la raport. Din cuprinsul raportului de expertiză se poate observa ca aceste lucrări au fost executate la apartament în perioada 2007-2008, la data vizionării fiind în stare foarte buna și fără a suporta deteriorări. Expertul nu a stabilit care este valoarea acestor lucrări, respectiv a materialelor de construcții folosite cu ocazia amenajărilor interioare, cat și a manoperei. De asemenea, nu s-a stabilit de către expert daca aceste lucrări de îmbunătățire sporesc sau nu valoarea de circulație a apartamentului expertizat.
Apelantul a solicitat admiterea apelului ca întemeiat pe cererea reconvențională, așa cum a fost motivat, să se dispună obligarea intimatei-reclamante-pârâte la plata sumei de 22.000 euro, cu titlul de investiții, recunoscându-i-se un drept de retenție asupra apartamentului până când intimata-reclamantă-pârâtă îi va achita integral investiția pe care a făcut-o în exclusivitate în acest apartament.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 alin. 1, art. 295, art.296 C.proc.civ.
Probe: înscrisuri. S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și să se dispună ca intimata- reclamantă-pârâtă să depună la dosar dovada altor venituri, respectiv adeverința fiscala privind veniturile realizate în anul 2007 și anul 2008 de la Administrația finanțelor publice sector 3 București.
Intimata-reclamantă-pârâtă D. I., a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115-118, art. 298 C.proc.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că apelantul-pârât-reclamant critică hotărârea instanței de fond afirmând că în mod greșit ar fi procedat instanța de fond atunci când a validat calculul efectuat de intimată, fără a-i da posibilitatea acestuia să verifice dacă acest calcul este corect.
Critica este nefondată având în vedere că elementele valorice ale calculului efectuat rezultă din probatoriile administrate în cauză, respectiv din înscrisuri, în timp ce metoda de calcul ține de principii elementare de matematică. Acest calcul este parte din actul de deliberare ce reprezintă prorogativa judecătorului fondului. Instanța de fond a efectuat ea însăși acest calcul.
Apelantul a mai arătat că prima instanță l-a obligat să-i achite
intimatei suma de 16.822 euro, fără să menționeze ce reprezintă, în timp ce, în opinia sa, această sumă este lipsită de semnificație, nu reprezintă nimic. Critica este, în opinia intimatei, nefondată întrucât, în mod evident, suma de 16.822,00 euro are natura juridică a sultei, suma de bani care într-un partaj este menită să compenseze diferența de valoare a părții din masa bunurilor de împărțit cuvenite fiecărui participant la proces.
Apelantul-pârât mai susține că nu este corectă valoarea de 59.639 euro, pe care i-a atribuit-o cu titlu de datorie comună. Critica este nefondată întrucât suma de bani contractată de părți în vederea achiziționării apartamentului s-a ridicat inițial (fără dobânzi și speze bancare) la suma de 68.000 euro. Cu toate acestea, fiind vorba de un credit bancar, în caz de partaj, în mod necesar se iau în calcul și sumele accesorii acestuia, și anume dobânzi, comisioane bancare, asigurare etc., astfel că în masa partajabilă intră în mod corect suma de 124.057,15 euro (68.000 euro, valoarea inițial a creditului + 37.726,55 euro, reprezentând dobânda aferentă acestui credit + 14.211,09 euro, reprezentând comisioanele bancare + 4.119,51 euro, reprezentând contravaloare prime de asigurare pentru asigurarea obligatorie a creditului pe toată perioada desfășurării contractului de credit = 124.057,15 euro, așa cum de altfel rezultă fără echivoc din graficul de rambursare a creditului existent la dosar).
Astfel, la momentul pronunțării hotărârii asupra fondului, mai exact în luna mai a anului 2013, datoria comună netă (fără dobânzi și speze bancare), rămasă de achitat, se ridica la suma de 59.638 euro, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Sumele achitate de părți până în luna mai 2013 au reprezentat, în cea mai mare parte, dobânzile aferente creditului, alte speze bancare și doar o mica parte din creditul ințial. De altfel, sumele rezultă din scadențarul ratelor depus la dosar. Intimata a arătat că a solicitat să fie obligat apelantul doar la sumele de bani aferente ratelor de credit pe care ea le-a achitat până la data de 01.06.2013, în timp ce în ceea ce privește valoarea rămasă nu a cerut decât suma netă rămasă de restituit, fără dobânzi și alte accesorii. Cu alte cuvinte, intimata a rămas consecventă solicitării inițiale (de 16.822 euro), astfel că, luând în calcul această sumă, instanța de fond a procedat în mod corect, valorificând la cazul dedus judecății principiului disponibilității. Dacă ar fi luat în calcul și ar fi solicitat prin acțiune și dobânda, comisioanele bancare și asigurarea pe toată durata creditului, atunci apelantul ar fi trebuit să-i restituie, după ce ar fi operat compensarea datoriilor reciproce, suma totală de 34.396,58 euro. În temeiul principiului disponibilității, prima instanță a fost nevoită să ia în calcul sumele solicitate de intimată, chiar dacă a putut constata că aceste sume sunt mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit conform situației reale a datoriilor reciproce.
Intimata a susținut că din suma achitată de ea băncii cu titlu de rate de credit se scade suma achitată cu acest titlu de către apelantul-pârât-reclamant, iar rezultatul obținut se împarte la doi, rezultând că apelantul-parât-reclamant îi datorează 11.503,06 euro (28.638-5.632=23.006 euro:2= 11.503,06 euro). Ulterior, din suma reprezentând datoria rămasă de achitat la data pronunțării, de 59.638 euro, se scade valoarea apartamentului, 49.000 euro, iar diferența rezultată, de 10.638,00 euro, obținută, după compensarea celor două valori, se împarte la 2 și rezultă că apelantul-pârât mai datorează suma de 5.319,00 euro. În final se adună cele două datorii ale apelantului-pârât-reclamat și rezultă suma de 16.822 euro.
În opinia intimatei, după cum rezultă din calculele prezentate de apelantul-pârât-reclamant în cuprinsul motivelor de apel, acesta nu înțelege mecanismul compensării datoriilor reciproce ale părților, specific partajului de bunuri comune, după cum nu a înțeles că la data de 29.05.2013, intimata mai are de achitat un rest de credit net, în valoare de 59.638,00 euro, aspect obligatoriu de luat în calcul. În concluzie, calculul făcut de către instanța de fond este corect, fundamentat pe elementele valorice rezultând din actele de la dosar, precum și pe un algoritm de calcul aritmetic cât se poate de corect, astfel că soluția primei instanțe sub aspectul ieșirii din indiviziune a părților este temeinică și legală.
Intimata a mai arătat că apelantul-pârât-reclamant mai susține că în mod greșit a stabilit prima instanță că apelantul-pârât nu a dovedit că a făcut cheltuieli în valoare de 22.000 euro în scopul renovării apartamentului. Critica este nefondată, având în vedere că este justă aprecierea instanței de fond în sensul că înscrisurile depuse la dosar de către apelant (adeverință de venit, interogare fișă cont) nu au aptitudinea de a proba faptul că sumele respective au fost efectiv utilizate conform destinației pretinse de către aceste, necoroborându-se cu alte elemente probatorii administrate în cauză. În treacăt fie spus, afirmațiile apelantului în legătură cu veniturile și fondurile considerabile de care dispunea la acel moment intră în contradicție vădită cu decizia, la care și acesta a fost parte, de a contracta un credit în vederea achiziționării unui apartament la ., în contextul dat, afirmațiile apelantului privitoare la sursele sale financiare, pe care acesta le-ar fi putut utiliza în scopul efectuării unor îmbunătățiri la apartament, sunt în plus și neverosimile.
În realitate, îmbunătățirile aduse apartamentului au fost efectuate în perioada în care apelantul-pârât-reclamant obținea venituri la nivelul venitului minim pe economie. D. dovadă, în considerarea acestui fapt a fost stabilit și cuantumul pensiei de intretinere pentru fiul părților, D. M., astfel cum rezultă din mențiunile hotărârii de divorț, sentința civila nr. 3998/02.05.2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 3, conform cărora „privind obligarea paratului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 97,5 lei, stabilită, în lipsa altor dovezi privind veniturile certe de care dispune reclamantul-pârât, în raport de salariul de baza minim brut pe țară, garantat în plata, de 390 lei, conform HG 1825/2006, cu începere de la data introducerii acțiunii, 12.01.2007, pana la majoratul copilului, la o pensie în cuantum de 97,5 lei”.
Toate afirmațiile apelantului-pârât-reclamant în legătură cu problema îmbunătățirilor aduse de către acesta apartamentului bun comun sunt neadevărate și nefondate. În primul rând, apelantul-pârât nu a probat în niciun fel contribuția la efectuarea acestor îmbunătățiri. În al doilea rând, apelantul-pârât nu a luat în considerare faptul important și indubitabil că la momentul când apartamentul a fost evaluat prin expertiza tehnică dispusă la fond s-a avut în vedere o valoare de piață a acestuia, care include în mod logic și contravaloarea îmbunătățirilor aduse acestuia (aceste îmbunătățiri profită fondului, determinând o creștere a valorii apartamentului corespunzătoare valorii lor – „spor de valoare”). Pe de altă parte, apelantul-pârât-reclamant omite faptul că în timp ce la momentul achiziționării apartamentului acesta avea o valoare de 68.000 euro, la momentul expertizării, cu toate îmbunătățirile, acesta mai valora doar 49.000 euro (înregistrându-se o scădere notabilă a valorii de piață a acestuia, consecință a crizei economice). În mod corect a stabilit judecătorul fondului, în privința regimului juridic al bunului imobil, că apartamentului este „bun comun”, având în vedere faptul că data dobândirii acestuia în proprietate se situează înaintea datei la care sentința de divorț a rămas definitivă și irevocabilă, în raport de elementele probatorii existente la dosar și de dispozițiile art. 30 C.fam. Față de această realitate indubitabilă, orice comentariu este de prisos.
În privința sumelor de bani achitate, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriei comune, intimata a susținut că aceste plăți îi conferă un drept de creanță în limita părții din debit achitate, hotărârea apelată fiind temeinică și legală și sub acest aspect. În ceea ce privește dobândirea apartamentului, în mod corect a luat în calcul instanța de fond o contribuție egală a părților. Prezumția relativă a achizionării bunului cu contribuția egală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare dintre părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare. Apelantul-pârât-reclamant nu a făcut dovada unei cote majore. Pe de altă parte, obligația de restituire a împrumutului având valoarea inițială de 68.000 euro este o datorie . data de 12.07.2007, ca urmare a creditului ipotecar acordat de bancă, era pentru achiziționarea unui bun imobil de care urmau să beneficieze ambii soți, astfel că datoria contractată este fără putință de tăgadă în sarcina ambilor. De altfel, apelantul a admis faptul că este vorba despre o datorie comună, achitând, până la data de 12.12.2008, câteva rate de credit.
Relativ la atribuirea datoriei comune, intimata a susținut că acest credit a fost contractat pe numele său, relevante sub acest aspect fiind venitul din muncă obținut lunar, al cărui cuantum îi permitea restituirea fără a-i afecta nivelul de trai. Referitor la contribuția sa la achiziționarea apartamentului și la renovarea acestuia, s-a arătat că a avut trei surse de venit: suma de 6.250 euro (24.000 lei), care i-a revenit conform tranzacției aferentă divorțului; suma de 24.600 lei provenind dintr-un credit contractat de ea în anul 2007, inițial descoperire de card, transformat în 2009 în credit de nevoi personale pentru că avea o dobândă mai avantajoasă (acest credit este valabil până în anul 2016 și achită ratele în continuare la el); suma de 800 lei obținută lunar ca indemnizație de creștere copil, până în iunie 2008, iar din iulie 2008, s-a reîntors la serviciu și dovada veniturilor intimatei a fost probată cu adeverința de salariu emisă de societatea la care lucra atunci, Khan International.
În ceea ce privește datoria comună, intimata a arătat că este în prezent cu plata ratelor de credit la zi; chiar dacă la un moment dat și pentru o scurtă perioadă au fost înregistrate restanțe, acestea s-au reglat de la lună la lună. Este paradoxal cum apelantul invocă repetat faptul că a avut restanțe la restituirea ratelor de credit, în timp ce numai el a dispus în toată această perioadă de folosința apartamentului, după bunul plac, fără însă a achita nicio sumă de bani în contul datoriei la bancă. În orice caz, în ceea ce privește valoarea ratelor de credit achitate până la momentul pronunțării sentinței apelate, hotărârea instanței de fond se bazează pe înscrisuri relevante aflate la dosarul cauzei, dovedind sumele exacte achitate la zi, cu titlu de rate de credit, precum și sumele rămase de achitat, până la restituirea totală a creditului, ceea ce relevă, o dată în plus, temeinicia și legalitatea hotărârii apelate. Acest proces de partaj se judecă în contextul în care intimata întreține singură copilul al cărui tată este apelantul-pârât-reclamant și, totodată, achită, de asemenea singură, ratele unui contract de credit, fără însă ca ea și copilul să poată beneficia de locuința dobândită cu ajutorul acestui împrumut bancar. De cealaltă parte se află apelantul, care, în pofida faptului că dispune de folosința exclusivă a apartamentului, nu a mai restituit din data de 12.12.2008 nicio rată de credit, iar din aprilie 2013, nici pensia de întreținere pentru minor nu a mai plătit-o”.
S-au administrat pentru părți, probele cu înscrisuri: adeverințe venituri, fișe fiscale privind impozit pe salarii și contractul de credit din 30.10.2009 pentru suma de 26.000 lei – condiții particulare plus contract de garanție reală imobiliară pe numele beneficiarului (debitor) D. I. și extrase de cont curent pe același nume privind încasarea indemnizației de creștere copil – 800 lei lunar – 2007/2008.
Prin decizia civilă nr.656/A/19.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul pârâtului reclamant ca nefondat pentru următoarele considerente:
„Apelul nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 296 C.proc.civ.
Tribunalul reține în fapt că părțile au fost căsătorite până la data de 14.07.2007. Astfel, conform art. 39 din Codul familiei, căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă. În speță, divorțul a fost dispus prin sentința civilă nr. 3998/02.05.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ . Această hotărâre a fost comunicată intimatei-reclamante-pârâte la data de 13.06.2007, conform dovezii de comunicare (fila 9 din dosarul nr._ ). Așadar, indiferent de data comunicării sentinței către apelantul-pârât-reclamant, căsătoria părților poate fi considerată ca desfăcută începând cu data de 15.07.2007.
La data de 11.07.2007, apelantul-pârât-reclamant și intimata-reclamantă-pârâtă au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 190, situat în București, ..7, ., sectorul 3, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1952/11.07.2007 la BNP C. C. A. (fila 15 dosar nr._ ). La data de 12.07.2007, a fost încheiat contractul de credit nr._, conform căruia părțile au împrumutat de la BRD – Agenția Polivalentă suma de 68.000 euro, reprezentând o parte din prețul total de 73.000 euro convenit pentru imobilul achiziționat.
În aceste condiții, apartamentul nr. 190, situat în București, ..7, ., sectorul 3 reprezintă un bun comun al părților, în temeiul art. 30 din Codul familiei. În egală măsură, obligația de restituire a creditului menționat reprezintă o datorie comună, care constituie pasivul masei partajabile.
Apelantul nu a declarat apel împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată la data de 11.04.2012, dar a formulat critici cu privire la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, tribunalul urmând a le analiza.
În ceea ce privește cotele de contribuție la dobândirea bunului imobil comun, necontestate, tribunalul constată că prima instanță a stabilit că aceste cote sunt egale, fiecare soț contribuind în proporție de 50% la achiziționarea apartamentului.
Anterior, conform tranzacției încheiate în procesul de divorț, părțile au partajat bunurile dobândite în cursul căsătoriei, până la acel moment. Sub acest aspect, prezintă interes în cauză că din economiile comune, de 10.000 euro, i-a revenit apelantului-pârât-reclamant suma de 3.750 euro, iar intimatei-reclamante-pârâte suma de 6.250 euro.
Într-un prim motiv de apel, apelantul a susținut că, prin sistarea stării de indiviziune, intimata-reclamantă-pârâtă ar urma să îi achite suma de 13.267 euro. Acest motiv este nefondat întrucât valoarea de circulație a bunului comun a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat la data de 09.04.2013 (fila 84, vol. II, dosar fond) la suma de 49.000 euro. Din prețul apartamentului, avansul inițial de 5.000 euro a fost plătit de către ambele părți, în cote egale. Până la data pronunțării hotărârii apelate, din creditul în valoare inițială de 68.000 euro, apelantul-pârât-reclamant plătise rate în valoare de 3.132 euro, iar intimata-reclamantă-pârâtă plătise rate în valoare de 26.138 euro, diferența rămasă de plătit instituției de credit fiind, la același moment, de 59.638 euro.
Urmare a atribuirii bunului, intimata-reclamantă-pârâtă urma să îi plătească apelantului-pârât-reclamant contravaloarea contribuției de 49.000 euro, respectiv suma de 24.500 euro. De asemenea, intimata-reclamantă-pârâtă urma să îi restituie ½ din ratele plătite exclusiv de către apelant, și anume 1.566 euro.
Partajându-se datoria comună, care urmează a fi achitată după ieșirea din indiviziune numai de către intimata-reclamantă-pârâtă, apelantul-pârât-reclamant îi datorează celei dintâi o jumătate din soldul menționat, și anume suma de 29.819 euro, precum și ½ din ratele plătite exclusiv de către intimata-reclamantă-pârâtă până la partaj, în sumă de 13.069 euro. Ca urmare, apelantul-pârât-reclamant are de primit suma de 26.066 euro și de plătit intimatei suma de 42.888 euro. Diferența este de 16.822 euro, obținută prin compensare și pe care apelantul-pârât-reclamant o datorează intimatei-reclamante-pârâte.
Apelantul-pârât-reclamant a susținut că a plătit avansul de 5.000 euro din fonduri proprii, aspect nedovedit, în condițiile în care plata acestei sume s-a realizat în cursul căsătoriei. De asemenea, apelantul-pârât-reclamant nu a dovedit nici că ar fi plătit rate în sumă de 8.440 euro, astfel cum a solicitat prin cea de-a doua cerere precizatoare a cererii reconvenționale. În prima etapă procesuală, intimata-reclamantă-pârâtă a recunoscut că apelantul-pârât-reclamant a plătit rate în valoare de 3.132 euro, nefiind administrate probe care să conducă la o concluzie diferită.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională, tribunalul apreciază că nu este fondat.
Prin cererea reconvențională, apelantul-pârât-reclamant a susținut că, împreună cu intimata-reclamantă-pârâtă, s-au mutat în apartamentul un comun și au început lucrările de renovare în octombrie 2007. A mai arătat că nu dispuneau de banii necesari, astfel că au decis să împrumute de la fratele apelantului, D. V. E., suma de 7.000 euro, de la vărul apelantului, J. V., suma de 2.000 euro și de la nașul de cununie, S. A. M., suma de 3.000 euro.
Pentru a suporta costurile renovării, apelantul-pârât-reclamant a susținut că a mai împrumutat și suma de 19.500 lei, încheind un contract de credit la data de 17.06.2008, cu BRD-GSG – Sucursala Polivalentă. Aceste sume, la care se adaugă costuri pentru manopera lucrărilor de renovare, totalizează 22.000 de euro, care au provenit din fondurile proprii ale apelantului-pârât-reclamant, suma solicitată prin cererea reconvențională.
În prima etapă procesuală, au fost audiați martorii S. A. M. și J. V., care au confirmat că l-au împrumutat pe apelantul-pârât-reclamant cu sumele de 3.000 euro și 2.000 euro (filele 243-244 dosar fond). Din declarații autentice date anterior (filele 134, 136 dosar fond), rezultă că acelorași martori împrumuturile le-au fost restituire în februarie 2008.
În ceea ce privește împrumutul de 7.000 euro, primit, conform susținerilor apelantului, de la fratele său, martorul D. V. E. a susținut că suma menționată a fost remisă apelantului, în prezența mamei lor, în august 2007 și i-a fost restituită, în aceleași condiții, în cursul anului 2008. Această declarație este lipsită de valoare probatorie în condițiile în care vine în contradicție cu susținerile apelantului din cererea reconvențională. Suma reprezentând împrumutul pe care apelantul-pârât-reclamant și intimata-reclamantă-pârâtă au hotărât să îl solicite în luna octombrie 2007 nu putea fi înmânată apelantului în luna august 2007. Intimata-reclamantă-pârâtă a susținut că nu a avut cunoștință de împrumut, conform răspunsului la interogatoriu, mențiunile din rulajul contului apelantului, privind o sumă similară, nereprezentând o dovadă a afirmațiilor apelantului.
Cheltuielile efectuate pentru renovarea apartamentului sunt dovedite exclusiv cu facturi și chitanțe depuse la dosar de către intimata-reclamantă-pârâtă, în care aceasta figurează drept plătitor (filele 70 și urm. dosar fond) și care atestă costuri de 23.4307,65 lei. Intimata-reclamantă-pârâtă a susținut că a suportat singură aceste costuri, banii provenind din suma care i-a revenit în urma primului partaj și din creditul contractat în cursul anului 2007, de 24.600 lei, inițial descoperire de card, transformat în anul 2009 în credit de nevoi personale. Acest credit a fost contractat la data de 05.11.2007, astfel cum rezultă din adeverința BRD nr. 341/14.03.2014 (fila 50 dosar apel).
În aceste condiții, este neîntemeiată argumentația apelantului-pârât-reclamant, care a susținut că intimata-reclamantă-pârâtă nu dispunea de resurse financiare pentru renovare și rămân nedovedite susținerile aceleiași părți cu privire la realizarea, în perioada desfășurării lucrărilor de renovare, a unor venituri mult superioare sumei de 1.000 lei lunar, înscrisă în carnetul de muncă.
Enumerarea unor date din fișele de interogare a unui cont personal este lipsită de valoare probatorie în absența unor probe care să ateste că sumele astfel menționate au fost folosite în vederea achiziționării de materiale de construcții, astfel cum partea pretinde. Efectuarea unor operațiuni bancare, într-o perioadă mai îndelungată decât durata renovării, septembrie 2007-decembrie 2008 și care vine în contradicție cu propriile susțineri, conform cărora renovările au început în octombrie 2007 și s-au încheiat în primăvara anului următor, nu demonstrează efectuarea cheltuielilor pretinse de apelantul-pârât-reclamant, în sumă de 17.000 euro – materiale și 5.000 euro – manoperă.
Contrar susținerilor apelantului, intimata a încheiat concediul de creștere a copilului în luna iunie 2008, în perioada iulie-septembrie 2008 a realizat venituri de 1.611 lei lunar, iar în perioada octombrie-decembrie 2008 a realizat venituri de 4.400 lei lunar (conform fișelor fiscale de la filele 69 și urm. dosar apel).
În ceea ce privește suma efectiv cheltuită pentru efectuarea renovării apartamentului, se constată că evaluarea primului raport de expertiză, întocmit la data de 12.06.2009 (fila 106, dosar nr._ ) indică o valoare de 16.781 lei (echivalentul a 4.005 euro). Această sumă nu va fi reținută, dată fiind soluția adoptată în primul ciclu procesual, însă păstrează o anumită valoare orientativă.
Sunt nerelevante susținerile apelantului privind situația financiară a intimatei ulterior despărțirii părților, care a survenit în ianuarie 2009. Existența unor întârzieri în plata unor rate ale intimatei, începând din anul 2009, nu probează în niciun mod că apelantul-pârât-reclamant a suportat cheltuielile prilejuite de renovarea bunului comun și nu poate fundamenta nicio prezumție în acest sens.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalului constată că sentința civilă nr. 9139/12.06.2013 este legală și temeinică, bazându-se pe o interpretare și aplicare corectă a legii în raport de împrejurările concrete ale cauzei”.
Împotriva deciziei civile nr.656/A/19.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ a formulat recurs pârâtul-reclamant D. S. M. criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârilor de apel și de fond, iar pe fondul cauzei, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în baza probatoriului administrat în cauză, atribuirea apartamentului în litigiu, către intimată, cu obligarea acesteia de a restitui recurentului valoarea investiției efectuate în cuantum de 22.000 euro, pentru următoarele motive:
1.Nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.304 pct.8 C.proc.civ. constând în interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În acest sens, Tribunalul a reținut în mod eronat la fila 13 din decizie, că părțile au fost căsătorite până la data de 14.07.2007”, căsătoria părților putând fi considerată ca desfăcută începând cu data de 15.07.2007.
În realitate, sentința de divorț nr.3998 a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ la data de 02.05.2007, ea devenind definitivă și irevocabilă la data de 11.06.2007.
Ulterior, la data de 11.07.2007, când părțile erau divorțate în mod irevocabil, au cumpărat împreună apartamentul situat în București, ..7, ., sc.5, ., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1952/11.07.2007.
Așadar, apartamentul nu a fost cumpărat în timpul căsătoriei și nu poate intra sub regimul bunurilor comune reglementate de art.30 din Codul familiei, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de apel, cu efecte importante și asupra aprecierii instanței asupra modalității în care părțile au dobândit sumele necesare renovării apartamentului, plății ratelor și restituirii creditului, prin lipsa de operare a prezumției legale privind participația comună la cheltuieli a soților.
2.Hotărârea instanței de apel a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ. – hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Reținând în mod greșit că imobilul este bun dobândit în timpul căsătoriei, instanța a reținut în mod greșit natura îmbunătățirilor, respectiv a aportului adus bunului imobil.
S-a solicitat pe cale de consecință, reanalizarea întregului material probator, a înscrisurilor administrate în cauză coroborate cu declarațiile martorilor, rezultând că părțile au dobândit un credit în valoare de 68.000 Euro, însă diferența rămasă de plătit instituției de credit, nu este de 59.638 Euro, astfel cum au reținut instanța de apel și instanța de fond – ci mult mai puțin, respectiv suma de 33.730 euro, potrivit fișei de calcul existentă la dosar.
Intimata nu poate achita decât suma evidențiată în scadențar.
Așadar, datoria de partajat este de 33.730 euro, din care recurentului trebuie să i se rețină ratele achitate până la acest moment, precum și avansul (acesta fiind plătit în mod exclusiv de către recurent).
Astfel, din fișa interogare cont depozit euro, se poate observa că la data de 11.07.2007, din contul recurentului a ieșit suma de 3.100 euro, iar la data de 12.07.2007 diferența de 900 euro.
Restul de 1.000 euro a fost achitată personal de către recurent la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel încât avansul la achiziționarea apartamentului s-a achitat integral de către recurent.
Din fișa interogare cont se constată totodată, că în contul personal al recurentului a intrat la data de 27.08.2007 suma de 7.500 euro, provenită de la martorul D. V. E., pentru amenajarea apartamentului – 7000 euro, iar restul de 500 euro provenit din venitul realizat de recurent din comisioane.
În mod eronat a reținut instanța de apel că potrivit contractului de credit depus la dosar, împrumutul făcut de D. V. E. este dat din luna octombrie, în realitate acesta fiind încheiat la 25.07.2007 pentru suma de 8.480 euro, iar la o lună diferență – la 27.08.2007, a intrat în contul recurentului suma de 7.500 euro.
Din coroborarea înscrisurilor de la dosar, rezultă că pârâtul a scos din contul său suma de 3.600 euro cu care a achiziționat termopane, materiale de construcție și a achitat rata apartamentului, plata muncitorilor.
La data de 16.12.2008 recurentul și-a deschis un cont de economii în care a depozitat suma de 3.400 euro.
Potrivit declarațiilor de martori, mai rezultă că pentru finalizarea lucrărilor, de la J. V., recurentul a împrumutat suma de 2.000 euro, iar de la nașul de cununie, S. A. M., suma de 3.000 euro.
Pentru renovarea apartamentului, recurentul a încheiat un contract de credit la data de 17.06.2008 în valoare de 19.500 euro, astfel că suma solicitată în final este cea menționată în cererea reconvențională în valoare de 22.000 euro.
În mod greșit, instanța de apel a reținut că enumerarea unor date din fișele de interogare este lipsită de valoare probatorie.
În perioada 20.06.2008, intimata a fost în concediu pentru creștere minor, neavând alte venituri decât 800 lei pe lună, astfel că toate cheltuielile și ratele lunare au fost achitate doar de către recurent.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept: art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.
La data de 28.05.2015, intimata pârâtă SCHULLER (fostă D.) I. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat mai întâi constatarea nulității recursului întrucât critica adusă hotărârii recurate nu vizează nelegalitatea, doar cel mult netemeinicia acesteia care nu poate fi valorificată pe calea de atac a recursului – sancțiunea fiind prevăzută de art.302 alin.1 lit.c) C.proc.civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Motivul prevăzut de art.304 pct.8 C.proc.civ. nu poate fi reținut, întrucât în speță, divorțul s-a dispus în primă instanță prin sentința civilă nr.3998/02.05.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ – neapelată pe divorț de către părți, comunicată la 13.06.2007, rămânând definitivă la 30 de zile de la comunicare, adică 14.07.2007, astfel că în mod corect a constatat Tribunalul că în această situație, căsătoria se consideră desfăcută începând cu data de 15.07.2007.
Contractul de vânzare-cumpărare s-a perfectat la data de 11.07.2007, iar semnarea contractului de credit s-a făcut la data de 12.07.2007 – cele două instanțe, de fond și apel – constatând în mod legal că apartamentul este bun comun al soților, iar creditul o datorie comună în masa partajabilă, în cele două contracte semnate de către recurent fiind menționată starea civilă a părților, aceea de „căsătoriți”, întrucât, deși pronunțat divorțul, acesta nu rămăsese și definitiv decât după expirarea celor 30 de zile pentru formularea apelului.
Regimul juridic al bunului și creditului a fost astfel legal stabilit, conform art.30 și 39 din Codul familiei prin aplicarea prezumției de comunitate.
Cu privire la motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. – în sensul că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, respectiv că a fost dată cu aplicarea greșită a legii – s-a arătat că nici acesta nu poate fi primit, întrucât recurentul nu menționează care este nelegalitatea deciziei recurate, ci exprimă o . nemulțumiri cu privire la suma de 16.822 euro, la care a fost obligat cu titlu de sultă compensatoare, iar faptul că nu ar fi corectă valoarea de 59.639 euro atribuită cu titlu de datorie comună intimatei nu este susținută cu argumente, deși recurentul este de acord cu atribuirea apartamentului în proprietatea și posesia intimatei.
Or, valoare de 59.638 euro reprezintă diferența de credit rămasă de achitat către BR.D. conform scadențarului băncii, fără alte taxe, dobânzi, etc, iar potrivit principiului disponibilității, intimata a pretins doar valoarea creditului rămas de restituit, fără dobânzi, taxe accesorii, intimata rămânând consecventă solicitării inițiale (de 16.822 euro), instanța de apel validând calculul matematic făcut.
În mod greșit se susține, totodată, că recurentul nu ar fi dovedit cheltuielile efectuate cu îmbunătățirile apartamentului în cuantum de 22.000 euro, or instanța a făcut o apreciere corectă a probelor – înscrisuri, declarații de martori, dar și valorii probatorii a dovezilor administrate, reținând că din chitanțele depuse la dosar, singurul plătitor al acestor cheltuieli este intimata, ale cărei venituri au fost și net superioare înscrise în carnetul său de muncă – de 1.000 lei lunar, recurentul obținând venituri la nivelul minim pe economie, aspect rezultat din sentința civilă nr.3998/2.05.2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, recurentul fiind obligat la 97,5 lei lunar să plătească pensie de întreținere pentru minorul părților.
Prin expertiza de evaluare s-a concluzionat că îmbunătățirile au ridicat valoarea apartamentului, contravaloarea acestora regăsindu-se în valoarea de circulație stabilită a imobilului.
În mod temeinic și legal s-a stabilit în privința sumelor de bani achitate de intimată, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriei comune, aceste plăți conferindu-i intimatei un drept de creanță în limita părții din debit achitate.
În mod legal, aplicându-se prezumția de comunitate, s-a reținut contribuția egală a soților la dobândirea apartamentului, iar recurentul nu a făcut dovada unei cote majore în acest sens.
Iar obligația de restituire a împrumutului angajat de 68.000 euro este o datorie comună, creditul fiind luat în scopul achiziționării unui imobil, recurentul achitând câteva rate, iar cele care au urmat au fost achitate de către intimată.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Recursul a fost legal timbrat cu taxa de timbru stabilită de instanță în cuantum de 1.350 lei, fiind respinsă ca rămasă fără obiect cererea de ajutor public judiciar în scopul scutirii de la plata acestei taxe potrivit O.U.G. nr.51/2008 formulată de către recurent.
Recurentul a depus la dosar înscrisuri privind venituri realizate în lunile octombrie 2007 și decembrie 2008.
Excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că în conținut, recursul aduce deciziei recurate și critici de nelegalitate, ce pot fi analizate din perspectiva art.304 pct.9 C.proc.civ. – hotărârea a fost dată fără temei legal ori cu aplicarea greșită a legii.
Analizând recursul în raport de criticile formulate, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Curtea constată că reprezintă o critică de nelegalitate a deciziei din apel recurată cu privire la aplicarea greșită a legii, respectiv a prezumției de comunitate cu privire la apartamentul în litigiu și creditul angajat în scopul achiziționării unui imobil – în raport de art.30 și 39 din Codul familiei – critică ce nu poate fi primită pentru următoarele argumente:
În mod greșit susține recurentul că desfacerea căsătoriei este considerată la data pronunțării sentinței civile nr.3998/02.05.2007, contrar prevederilor art.39 din Codul familiei, care statuează în sensul: „căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă”.
În cazul în care nu s-a formulat apel împotriva sentinței de divorț, data rămânerii definitive și irevocabile a acestei sentințe nu reprezintă data pronunțării în primă instanță (în speță 2.05.2007), ci momentul expirării celor 30 de zile de la comunicarea sentinței – astfel cum a susținut intimata prin întâmpinare, întrucât atunci hotărârea capătă și caracter executoriu, devine titlu executoriu, cu toate efectele pe care le implică.
Comunicarea hotărârii fiind efectuată la data de 13.06.2007, rămânerea definitivă și irevocabilă a avut loc la 30 zile de la comunicare – 14.07.2007, astfel că începând cu data de 14.07.2007 căsătoria se consideră desfăcută potrivit dispozițiilor art.39 din Codul familiei.
Cum perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului cu ipotecă a avut loc la data de 11.07.2007 și contractul de credit în scopul achiziționării unui imobil s-a încheiat la data de 12.07.2007 – cele două acte juridice încheiate de cei doi soți împreună, se situează în timpul căsătoriei – constatată desfăcută potrivit art.39 din Codul familiei la data de 14.07.2007, data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței de divorț, potrivit calculelor susmenționate.
Pe cale de consecință, potrivit art.30 din Codul familiei, în mod legal s-a făcut aplicarea prezumției de comunitate, contrar criticilor din recurs pe acest aspect.
Referitor la greșita apreciere a probelor de către instanța de apel privind contribuția recurentului la achiziționarea apartamentului, plata avansului și ratelor din creditul contractat, contribuția la îmbunătățirile/renovările aduse apartamentului, invocarea înscrisurilor, interogatoriilor și a declarațiilor de martori administrate în cauză – Curtea constată că acestea constituie critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate, potrivit art.304 pct.1-9 C.proc.civ.
Astfel de critici vizează o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, ceea ce este inadmisibil în recurs, un astfel de procedeu ce ține de stabilirea situației de fapt, de temeinicie fiind posibilă doar în apel, care este devolutiv.
În speță, se constată că în apel s-au analizat și reapreciat probatoriile în raport de criticile apelantului, Tribunalul București constatând că acestea sunt nefondate, inclusiv cele vizând aspectele de netemeinicie constatând, urmare a noilor calcule efectuate, că recurentul ar datora în final, o diferență de bani după compensare, chiar mai mare decât cea stabilită la fond – de 16.822 euro - intimate.
Or, prin admiterea apelului, nu trebuie să se ajungă la înrăutățirea situației apelantului, potrivit principiului „non reformatio in pejus” prevăzut de art.296 C.proc.civ., respectat de instanța de apel.
Înscrisurile depuse în recurs nu sunt de natură a schimba situația în speță.
Având în vedere considerentele reținute, va fi respinsă excepția de nulitate a recursului invocată de către intimată și potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art.274 alin.3 C.proc.civ., va fi obligat recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs prin aplicarea reducerii onorariului de avocat în cuantum de 3.100 lei, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar, potrivit criteriilor prevăzute de textul de lege susmenționat și pentru respectarea dreptului de acces liber la justiție, conform art.6 C.E.D.O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind nulitatea recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât D. S. M., împotriva deciziei civile nr.656.A. din 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. (Schuller) I..
Obligă pe recurent la plata către intimată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului de avocat de la 3.100 lei la 500 lei, conform art.274 alin.3 C.proc.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. D. A. M. I.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2.ex/24.09.2015
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – C.C.I.
- A.C.
Jud.Sector 3 – G.C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
