Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 75/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 75/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 75 A
Ședința publică de la 09.02.2016
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă P. M. A., împotriva sentinței civile nr.1071 din data de 16.09.2015, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți ., Z. L. și B. D..
Obiectul pricinii – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. Okombi, în calitate de reprezentant al apelantei – reclamante P. M. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 19 dosar fond), lipsind intimații – pârâți ., Z. L. și B. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 13.01.2016 dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr. ACC_ din data de 12.01.2016, aferente căii de atac exercitate, precum s-a dispus prin rezoluția administrativă.
Apelanta – reclamantă, prin apărător, având cuvântul, învederează că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanta – reclamantă, P. M. A., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, întrucât, în opinia sa, chiar dacă instanța fondului nu s-ar fi putut pronunța pe cererea privind constatarea caracterului ilicit al faptei fără a aduce atingere fondului cauzei, s-ar fi putut pronunța asupra celorlalte capete ale acțiunii.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.7834 din 14.07.2015, pronunțată în dosarul nr._/300/2015, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de reclamanta P. M.-A. în contradictoriu cu pârâții S.C. R. R. S.R.L., Z. L. și B. D., în favoarea Tribunalului București.
Prin considerente, judecătoria a reținut, în esență că potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a)-j) C.proc.civ.
Cererile având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, respectiv constatarea unei încălcări a unor drepturi nepatrimoniale constituie capete de cerere principale, iar celelalte capete de cerere formulate de reclamantă (obligația de respectare a dreptul la intimitatea vieții private, de interzicere pe viitor a încălcării acestui drept, de publicare a informației că articolul nu se bazează pe date oferite de aceasta și să îi prezinte scuze) au caracter accesoriu. Numai după constatarea caracterului ilicit al faptei pretins săvârșite, instanța competentă poate să dispună asupra celorlalte capete de cerere formulate de reclamantă, ca modalități de reparare a faptei ilicite (care, însă, trebuie mai întâi a fi constatată).
Prin urmare, cererea având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, respectiv constatarea unei încălcări a unor drepturi nepatrimoniale nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. 1 lit. a)-j) C.proc.civ. și, în consecință, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului, ca instanță de drept comun.
În conformitate cu prevederile art. 123 C.p.civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.
Totodată, instanța a avut în vedere și prevederile art. 997 C.p.civ., conform cărora „Cererea de ordonanța președințiala se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.
Pentru considerentele menționate, instanța a reținut că, în cauză, cererea formulată de reclamantă se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 123 alin. 1 C.proc.civ.
Pe rolul Tribunalului București Secția a V a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 31.07.2015, sub nr._ .
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr._/300/2015, reclamanta P. M.-A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții S.C. R. R. S.R.L., Z. L. și B. D., cerere de ordonanța președințială, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să îi respecte dreptul la intimitatea vieții private, obligarea pârâților la încetarea încălcării acestui drept și interzicerea pe viitor a acestei încălcări, să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite, precum și obligarea pârâților să publice imediat, în aceleași condiții ca și articolul incriminat, informația că articolul respectiv nu se bazează pe date oferite de aceasta și să îi prezinte scuze, publicate în aceleași condiții ca și articolul incriminat, pentru faptul că i-au folosit, fără acordul său, numele și situația personală pentru a publica articolul menționat; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 04.02.2015, a apărut pe site-ul http://www.libertatea.ro, în ediția on-line a ziarului L. un articol în care apare numele său, legat de un litigiu cu domnii G. M. V. și R. H., ce face obiectul dosarului nr._ .
A menționat că pârâtul B. D. nu a avut acordul său pentru a prezenta în presă problemele sale judiciare personale și nici de a-i folosi numele; în articol se fac referiri la date concrete din cererea sa de chemare în judecată, ceea ce denotă că pârâtul a avut acces la un dosar care nu este public.
Totodată a menționat că, deși nu este persoană publică, este cunoscută multor oameni prin prisma profesiei sale de medic; este revoltată că o publicație și un ziarist își permit să publice informații despre problemele sale personale.
Reclamanta a susținut că a formulat un protest, pe care l-a înregistrat la registratura S.C. R. R. S.R.L. sub nr. 723/06.02.2015.
De asemenea, a arătat că urmare a apariției acestui articol, domnii G. M. V. și R. H. au formulat cerere de chemare în judecata împotriva acesteia și care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.
Reclamanta a concluzionat, solicitând admiterea cererii promovate.
În drept, a invocat art. 252 C.p.civ., art. 253 al. 1 lit. b și c C.civ., art. 255 al. 3 și 4 C.civ.
În susținerea cererii timbrate, a solicitat proba cu înscrisuri.
La dosar au fost anexate înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
La data de 19.05.2015, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, note precizatoare prin care a menționat că, în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva S.C. R. R. S.R.L., Z. L. și B. D. (pârâții din prezenta cauză), prin care a solicitat - legat de articolul din data de 04.02.2015 -, obligarea acestora să îi respecte dreptul la intimitatea vieții private, obligarea acestora la încetarea încălcării acestui drept și interzicerea pe viitor a acestei încălcări, constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, astfel că respectiva cerere de chemare în garanție este echivalentă cu acțiunea în fond prevăzută de art. 255 al. 4 C.civ.
Pârâta S.C. R. R. S.R.L., în nume propriu și în calitate de comitent al prepusului B. D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii promovate de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat, în esență, că articolul de presă care stă la baza cererii introductive prezintă o situație conflictuală dintre domnul Mike G. și reclamantă; articolul nu a avut în vedere persoana reclamantei, ci pe aceea a artistului Mike G., persoană publică.
A susținut că informațiile au fost obținute în urma studierii dosarului în arhiva civilă a instanței, ca urmare a admiterii cererii formulate de unul dintre reporterii ziarului și adresate Biroului de Informații și Relații cu publicul, astfel că nu sunt rezultatul unor metode intruzive în viața personală a reclamantei.
În drept, a invocat art. 205 și urm. C.p.civ.
La termenul de judecată din data de 15.09.2015, tribunalul a luat act de precizarea cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că reclamanta nu se va judecata cu pârâtul Z. L., acesta neexistând ca persoană juridică, ci doar cu pârâții . și B. D..
S-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1071/16.09.2015 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P. M. A. în contradictoriu cu pârâții . și B. D..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că procedura ordonanței președințiale, potrivit art. 996 si urm C.pr.civ., este una urgentă prin care instanța va putea să ordone in favoarea celui care justifica aparenta dreptului măsuri vremelnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ca atare, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, trebuie să fie îndeplinite în mod simultan următoarele condiții: aparența dreptului, neprejudicierea fondului, vremelnicia și urgența.
Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 2 București cu o cerere de ordonanță președințială având ca obiect obligarea pârâților să îi respecte dreptul la intimitatea vieții private, obligarea pârâților la încetarea încălcării acestui drept și interzicerea pe viitor a acestei încălcări, să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite, precum și obligarea pârâților să publice imediat, în aceleași condiții ca și articolul incriminat, informația că articolul respectiv nu se bazează pe date oferite de aceasta și să îi prezinte scuze, publicate în aceleași condiții ca și articolul incriminat, pentru faptul că i-au folosit, fără acordul său, numele și situația personală pentru a publica articolul menționat.
După cum s-a reținut și prin considerentele sentinței de declinare, cererea având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, respectiv constatarea unei încălcări a unor drepturi nepatrimoniale constituie capătul de cerere principal, iar celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, respectiv obligația de respectare a dreptul la intimitatea vieții private, de interzicere pe viitor a încălcării acestui drept, de publicare a informației că articolul nu se bazează pe date oferite de aceasta și să îi prezinte scuze, au caracter accesoriu. Numai după constatarea caracterului ilicit al faptei pretins săvârșite, instanța competentă poate să dispună asupra celorlalte capete de cerere formulate de reclamantă, ca modalități de reparare a faptei ilicite, care, însă, trebuie mai întâi a fi constatată.
S-a reținut că articolul apărut în ediția on-line din 04.02.2015 a ziarului L., la care face referire reclamanta, a fost postat de către pârâtul B. D., sub titlul „Exclusiv-Mike G. încolțit într-o afacere cu cântec! D. în judecată de o doctoriță, artistului i se cer aproape 13.000 de euro”.
În cuprinsul articolului, se menționează că reclamanta a promovat o acțiune în instanță prin care a invocat faptul că numitul Mike G. și încă o persoană au refuzat să-i restituie o sumă de 13.000 de euro, reprezentând avansul plătit celor doi pentru construcția unei case.
În motivarea cererii deduse prezentei judecăți, reclamanta a afirmat că are un litigiu cu numiții G. M. V. și R. H., ce face obiectul dosarului nr._, însă a susținut că, prin publicarea articolului menționat, pârâții i-au afectat drepturile nepatrimoniale referitoare la demnitate și intimitatea vieții private, pentru faptul că nu au avut acordul de a folosi numele reclamantei și de a face publice problemele judiciare personale ale acesteia.
Astfel, deși este evident că aparența dreptului incumbă reclamantei, tribunalul, pipăind fondul, prin prisma probatoriului sumar administrat în procedura simplificată a ordonanței președințiale, nu a putut aprecia asupra pretenției reclamantei, în sensul de a constata caracterul ilicit al faptei săvârșite de către pârâți prin publicarea în contextul și condițiile expuse a articolului menționat.
În atare situație, deși atingerea ce poate fi adusă printr-un delict de presă, constând în prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului nepatrimonial la onoare, demnitate, prestigiu social sau profesional, la imagine, reclamă urgența unei măsuri, chiar vremelnice, pentru păstrarea dreptului care s-ar păgubi prin întârziere, cu toate acestea, tribunalul nu a putut, fără a prejudicia fondul, să se pronunțe asupra existenței faptei ilicite reclamate, date fiind circumstanțele speței conturate prin prisma probatoriului administrat.
Față de considerentele expuse, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 996 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.09.2015 a declarat apel reclamanta P. M. A. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 25.11.2015.
În motivarea apelului, apelanta – reclamantă a arătat că prin sentința pronunțată, instanța de fond a respins cererea sa de chemare în judecată - ordonanță președințială – reținând că nu poate aprecia asupra caracterului ilicit al faptei pârâților de a publica un articol care, pretinde apelanta, i-a afectat drepturile nepatrimoniale referitoare la demnitate și intimitatea vieții private. Motivul invocat de instanța de fond este că, pronunțându-se asupra existenței faptei ilicite, s-ar pronunța asupra fondului.
Din acest motiv, în speță nu ar fi întrunite cerințele art. 996 C. pr. civ.
Apreciază că instanța de judecată a interpretat exagerat prevederile articolului menționat.
Dacă solicitarea sa de a se constata caracterul ilicit al faptei ar reprezenta o pronunțare asupra fondului, atunci soluția instanței, din punctul său de vedere, ar fi fost admiterea în parte a ordonanței președințiale, în sensul obligării pârâților de a-i respecta dreptul la intimitatea vieții private, urmând ca asupra celorlalte aspecte solicitate să se pronunțe instanța învestită cu judecarea fondului cauzei.
În aceste condiții, apreciază că instanța a pronunțat o soluție parțial greșită.
În consecință, solicită admiterea apelului și, prin decizia ce se va pronunța, să se dispună schimbarea în parte a hotărârii atacată în sensul celor invocate mai sus.
La data de 22.12.2015 intimații– pârâți . și Bacan D. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații – reclamanți au arătat că, în mod corect instanța de fond a apreciat faptul ca, in dosarul avut in discuție nu se putea pronunța pe calea procedurii ordonanței președințiale, întrucât simpla apreciere a instanței de fond in ceea ce privește existenta faptei ilicite in sarcina intimatei ar însemna, în fapt, chiar aprecierea asupra fondului.
Alineatul 5 al articolului 997 din Codul de procedura Civila, prevede ca: "Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt."
Pentru toate cele de mai sus, făcând trimitere directa la sentința pronunțată in dosarul de fond, consideră ca, instanta de fond a pronunțat o hotărâre corecta, drept pentru care solicită respingerea prezentului apel și păstrarea ca fiind temeinică si legala a sentinței civile nr.1071/16.09.2015 pronunțata in dosarul_ /201S.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și următoarele, coroborate cu art.997 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de, dispozițiile art 488 cod procedură civilă din materia recursului, care stabilesc în mod expres și limitativ, cazurile de modificare respectiv de casare a hotărârii recurate exclusiv pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art 479 cod procedură civilă, în alineatul 1 permit instanței de apel să examineze cauză, în limitele criticilor invocate prin cererea de apel atât din punct de vedere al situației de fapt cât și din punct de vedere al aplicării legii iar în alineatul 2 dau posibilitatea instanței să refacă probatoriul administrat în primă instanță și să administreze probe noi dacă consideră necesar.
Din această perspectivă, relevante sunt și prevederile art 477 cod procedură civil, care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. În alineatul al doilea se precizează că devoluțiunea operează cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. În concepția noului cod de procedură civilă, efectul devolutiv al apelului este analizat dintr-o dublă perspectivă, atât din punct de vedere aceea ce s-a criticat prin exercitarea căii de atac, cât și din punct de vedere a ceea ce s-a dedus judecății în prima instanță. Acest al doilea aspect face obiect de analiză prin prevederile art 478 cod procedură civilă, care, reluând vechea reglementare interdicția schimbării în apel a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, precum și a calității părților, a cauzei sau a obiectului cererii de chemare în judecată iar în alineatul al doilea stabilesc că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, recunoscându-se instanței de apel posibilitatea de a încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Menținând regula din vechiul cod relativă la interdicția de a formula cereri noi în apel, actuala reglementare în materie procesual civilă, conferă părților posibilitatea să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. În alineatul final al acestui text de lege, legiuitorul recunoaște, în acord cu vechea reglementare, posibilitatea părților de a cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și de a invoca compensația legală.
Pe cale de consecință, apelul este reglementat ca o cale de atac ordinară devolutivă, spre deosebire de recurs, în sensul că provoacă o nouă judecată în fond, astfel că organul judiciar în apel este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat în fața instanțelor de fond și poate modifica situația de fapt reținută, exercitând atât un control de legalitate câr și de temeinicie asupra soluției apelate.
Făcând aplicarea acestor aspecte în speța de față și examinând cererea de apel promovată de reclamantă, Curtea constată că, în esență, aceasta a criticat sentința atacată, sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art 997 din Noul Cod Civil. Aceste text de lege reglementează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, legiuitorul arătând, prin alineatul întâi, că instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Relevant din această privință este și ultimul alineat al art 997 din noul cod de procedură care statuează că pe calea ordonanței președințiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Caracterul provizoriu al măsurilor dispuse prin intermediul acestei proceduri speciale este relevat și de prevederile alineatului 2( prin care se consacră și caracterul executoriu al ordonanței președințiale), prin care legiuitorul învederează că, în ipoteza în care hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Pentru a stabilit dacă pretențiile formulate de reclamantă sunt compatibile cu procedura ordonanței președințiale, Curtea apreciază relevant să se raporteze și la dispozițiile art 255 din noul cod civil, text de lege de care reclamanta s-a prevalat pentru a-și întemeia în drept cererea de chemare în judecată. Acest articolul poartă denumirea marginală de Măsuri provizorii și este situat în titlul V intitulat Apărarea drepturilor nepatrimoniale. Potrivit dispozițiilor alin 1 al acestui articol, cel care se consideră lezat face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. Prin alineatul al doilea, legiuitorul a enunțat măsurile care se încadrează în această categorie și anume: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
Având în vedere că în speța de față reclamanta invoca producerea unui prejudiciu prin publicarea unui articol în presă, prin care susține că i s-ar fi adus atingere vieții personale, Curtea consideră relevante și dispozițiile alineatului 3 al acestui text de lege, prin care se stabilește că
în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport cu prejudiciile cauzate, făcând trimitere în finalul alineatului la prevederile art 253 alin 2 în sensul că rămân aplicabile. Sub aspectul procedurii de soluționare a cererii de luare a măsurilor provizorii, noul cod civil arată că organul judiciar dă eficiență dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei măsuri, cu precizarea că dispozițiile alin. (6) sunt aplicabile.
Din interpretarea coroborativă a acestor dispoziții legale, Curtea constată că legiuitorul a permis organului judiciar să evalueze și să stabilească caracterul ilicit al faptei în cadrul procedurii ordonanței președințiale, în ipoteza particulară în care reclamantul solicită luarea unor măsuri provizorii, în condițiile dispozițiilor art 255 din noul cod civil.
Examinând temeinicia acțiunii reclamantei, Curtea pornește în analiza de la semnificația dispozițiilor art 255 alin 1 coroborat cu alin 3 din noul cod civil. Din interpretarea textului de lege rezultă că măsurile provizorii pot fi luate numai de către organul judiciar la cererea părții interesate, adică cel care se pretinde lezat, care trebuie să facă dovada credibilă( adică într-o manieră elocventă și convingătoare pentru instanță) a îndeplinirii cumulative a următoarele condiții: drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acțiuni ilicite; acțiunea ilicită este actuală ( în desfășurare) sau iminentă ( este pe punctul de a se produce și nu mai poate fi amânată sau evitată); această acțiune ilicita riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat. Din redactarea textului de lege rezultă în mod indubitabil că această cerință a prejudiciului de a fi greu de reparat este esențială pentru întreaga construcție juridică a măsurilor provizorii, din moment ce legiuitorul a simțit necesar să sublinieze faptul că nu este vorba de orice prejudiciu, ci doar de acele vătămări care reclamă eforturi deosebite pentru a fi remediate. Curtea reține că acesta constituie de fapt pivotul întregii reglementări și motivul real pentru care se ia măsura provizorie: preîntâmpinarea producerii acelui prejudiciu, greu de reparat odată produs).
Legiuitorul a mai prevăzut că reclamantul poate fi obligat de instanță să depună o cauțiune (în cuantumul fixat de instanță), cu precizarea că aceasta are rolul de garanta pârâtul împotriva unor acțiuni abuzive, nelegitime ale celui care a inițiat demersul judiciar.
Măsurile provizorii nu au un caracter definitiv, iar durata lor este limitată în timp, în sensul că pot dura, cel mult, până la soluționarea acțiunii de fond, adică a procesului separat în care se cere repararea prejudiciului produs prin atingerea adusă dreptului nepatrimonial. Ca regulă, acțiunea de fond, este cea prin care se cer daune materiale sau morale, în condițiile în care aceste pretenții nu sunt susceptibile de a fi valorificate în cadrul procedurii speciale.
Așa cum stabilește legiuitorul prin alineatul 2 al art 255 din noul cod civil, măsurile provizorii pot îmbrăca trei forme: interzicerea provizorie a încălcării dreptului (în cazul în care încălcarea este iminentă) și încetarea provizorie a încălcării dreptului (în cazul în care încălcarea este în desfășurare); luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Din întreaga reglementare rezultă în mod indubitabil că temeiul și caracteristica principală a unei măsuri provizorii este urgența, astfel că în alineatul 4 al art 255 din noul cod civil, legiuitorul statuează că procedura de soluționare a cererii de luare a măsurilor provizorii este cea a ordonanței președințiale.
Întrucât măsurile provizorii se referă la situații de urgență, care reclamă o intervenție rapidă, legea prevede că acestea pot fi solicitate și luate chiar mai înainte ca reclamantul să introducă la instanță acțiunea de fond (cea în care se vor acorda daunele morale sau materiale și alte reparații necesare pentru încălcarea dreptului nepatrimonial).
Cu toate acestea, legea nu permite ca această situație provizorie să se prelungească în timp prea mult, astfel că îl obligă pe reclamant ca, într-un anumit termen, să introducă acțiunea de fond. Acest termen este fixat prin hotărârea instanței prin care se dispun măsurile provizorii, cu consecință că măsurile provizorii încetează de drept dacă reclamantul nu se conformează termenului stabilit de organul judiciar. În cazul nesocotirii termenului fixat pe cale judiciar, efectul încetării de drept intervine dacă reclamantul nu formulează acțiunea de fond în cel mult 30 de zile de la data luării măsurii provizorii.
Legiuitorul a consacrat prevederi speciale în cazul presei scrise sau audiovizualului prin dispozițiile art 255 alin 3 din noul cod civil, prin care prin care se arată că în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport cu prejudiciile cauzate, cu precizarea că dispozițiile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi în situația luării măsurilor provizorii sunt următoarele: prejudiciul cauzat reclamantului este grav, în acest caz fiind vorba de mai mult decât un prejudiciu greu de reparat, care urmează să fie apreciat de către instanță în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, acțiunea care lezează dreptul să nu fie în mod evident justificată, potrivit art. 75 din noul cod civil (adică, dacă atingerea aduse dreptului personal nepatrimonial este în mod vădit conforme cu jurisprudența CEDO în materie, nu poate constitui temei legal pentru luarea măsurii provizorii), măsura provizorie să nu apară ca fiind disproporționată în raport cu încălcarea comisă. Acest principiu, al proporționalității măsurii luate, este nou introdus în legislația internă și este rezultatul asimilării a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Sub aspectul situației de fapt, Curtea reține că în Z. L. din data de 04 02 2015 s-a publicat un articol prin care se evidențiază că M. G., cântărețul de jazz, a fost chemat în judecată de către reclamantă, prin care i se solicită restituirea avansului în valoare de 13 000 de euro, plătit de reclamanta din prezenta cauză pentru construcția și vânzarea unei case. În conținutul articolului, se relatează faptul că pe parcursul derulării proiectului, reclamanta a constatat că existe diferențe între proiectul prezentat de agenția imobiliară ce intermediase operațiunea juridică și ce se construia efectiv. S-a mai evidențiat faptul că nu s-a putut perfectat antecontractul de vânzare cumpărare deoarece M G. și partenerul său nu au putut prezenta notarului actele necesare de la cadastru.
În finalul articolului, s-a mai arătat că acțiunea fost înregistrată pe data de 23 01 2015 și încă nu fusese stabilit termenul de judecată. Din analiza celor prezentate în cadrul articolului, Curtea constată că ziaristul s-a rezumat la a relata anumite aspecte referitoare la raporturile juridice contractuale dintre reclamanta și cântărețul de jazz M. G., fără a face aprecieri critice sau de altă natură asupra celor expuse.
Făcând aplicarea în speța de față a tuturor acestor aspecte teoretice și raportându-se la situația astfel cum a fost descrisă anterior, Curtea reține că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu grav care să fi decurs din publicarea articolului în ziar, iar conținutul acestuia, luând în considerare și natura chestiunilor prezentate, precum și maniera în care acestea au fost aduse la cunoștința publicului, nu este de natură prin el însuși să reliefeze un astfel de prejudiciu. Pentru fundamentarea acestei concluzii are în vedere și faptul că limbajul folosit de ziarist nu este bombastic, iar informația nu este prezentată într-o formă exagerată.
Reținând că dispozițiile art 255 alin 3 din noul cod civil stabilesc necesitatea întrunirii cumulative a cerințelor anterior prezentate, astfel că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage în mod inerent inaplicabilitatea instituției măsurilor provizorii, Curtea, fără a tranșa definitiv asupra caracterului ilicit al publicării articolului respectiv, din perspectiva atingerii aduse dreptului la viață privată, reține că nu se poate identifica în cauză, în raport de probatoriul administrat și susținerile părților implicate, producerea unui prejudiciu de o asemenea gravitate, încât să reclame luarea măsurilor provizorii, măsuri, care, potrivit concepției legiuitorului, trebuie să respecte și exigența proporționalității cu gravitatea prejudiciului invocat.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 480 din noul cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că apelanta reclamantă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul, formulat de apelanta - reclamanta P. M. A., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat „B. Pinkerton D.” cu sediul în București, ., Corp B, ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.1071/16.09.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în București, .. 6, sector 2 și B. D., CNP_, domiciliat în Popești-Leordeni, ., ., jud. Ilfov, cu domiciliul ales la S.C. R. R. S.R.L. în București, .. 6, sector 2.
Ia act că apelanta – reclamantă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./I.S.
6 ex.
T.B.Secția a IV-a Civilă – C.M.F.
| ← Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 77/2016. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 128/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
