Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1477/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1477/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1477/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1477
Ședința publică de la 01.10.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - S. C.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea N. M. I. împotriva deciziei civile nr. 1208 din data de 03.07.2013, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/303/2010 (759/2013), în contradictoriu cu intimatul D. I..
P. are ca obiect – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa părților la acest moment.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa părților și la acest moment.
Curtea reține cauza spre suspendare în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, față de lipsa părților.
Curtea - ora 13.25 - constată că în mod eronat dosarul a fost strigat și la ora 09.00, având în vedere că părțile au fost citate pentru ora 13.00, motiv pentru care revine asupra măsurilor dispuse până la acest moment.
La reluarea cauzei, se prezintă intimatul D. I., personal și asistat de avocat M. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune), lipsind contestatoarea N. M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că potrivit rezoluției administrative s-a pus în sarcina contestatoarei achitarea unei taxe judiciare de 10 lei și a unui timbru judiciar de 0,15 lei, aferente contestației formulate, măsură comunicată părții potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 6), obligație ce nu a fost îndeplinită până la acest moment.
Curtea procedează la legitimarea intimatului, acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.
Intimatul D. I., prin apărător, având cuvântul, invocă excepția de netimbrare, solicitând admiterea acestei excepții, cu consecința anulării contestației în anulare, ca netimbrată.
În subsidiar, solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere că până la acest moment contestatoarea nu a indicat motivele care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței nr. 43/424 din data de 02.09.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._/303/2010, reclamanta N. M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună sistarea stării de devălmășie cu privire la bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, prin împărțirea acestora în cote egale de 50% pentru fiecare dintre aceștia.
La data de 01.04.2011, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat partajarea bunurilor mobile dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cote egale.
La termenul din 20.05.2011, reclamanta a depus note de ședință, prin care a precizat că pentru suma de 16.318,71 euro de care nu au beneficiat ambii soți solicită să se stabilească sultă în sarcina pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 3570/13.04.2012 Judecătoria Sectorului 6 București a admis cererea precizată; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de 50 % fiecare următoarele: A - apartament nr. 26 situat în București, .. 6, ., etj. 3, sector 6; B - bunurile mobile reținute prin expertiza mobiliara, cu o valoare de circulație de 6.322 lei; C - credite ipotecare în cuantum de 57.000 euro și 26.600 euro; a omologat rapoartele de expertiză efectuate în prezenta cauză; a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea în deplină proprietate și posesie reclamantei bunul indicat la poziția A, bunurile mobile - lotul A din raportul de expertiză și preluarea în totalitate de către aceasta a creditului în valoare de 57.000 euro, iar pârâtului - bunurile mobile indicate la lotul B din raportul de expertiză mobiliară și preluarea în totalitate de către acesta a creditului in valoare de 26.600 euro; a compensat sultele pe care părțile trebuie să și le plătească; a dispus ca hotărârea să fie comunicată organului fiscal și oficiului de cadastru și publicitate imobiliară după rămânerea definitivă și irevocabilă; a compensat cheltuielile de judecată și a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.06.2012, a declarat apel pârâtul D. I., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 04.07.2012.
Prin decizia civilă nr. 41 A/23.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că activul masei partajabile se compune din imobilul situat în mun. București, .. 6 .. 2, etaj 3, sector 6, în valoare de 44.000 Euro și bunurile mobile în valoare totală de 6.322 lei, identificate și evaluate în raportul de expertiză mobiliară întocmit de expert B. M.; a constatat că pasivul masei partajabile se compune din 25.562 Euro - creditul rămas de achitat la Millenium Bank, în baza contractului nr._/27.11.2009 și 55.585,63 Euro - creditul rămas de achitat la BCR S.A., în baza contractului nr._/10.12.2009, obligații pentru care părțile sunt ținute în mod egal față de băncile creditoare; a sistat starea de indiviziune prin formarea a două loturi și atribuirea acestora astfel: lotul 1 s-a atribuit reclamantei, fiind compus din imobilul în valoare de 44.000 Euro și bunurile mobile în valoare totală de 3.164 lei, identificate și evaluate în lotul A din raportul de expertiză prețuitoare efectuat de expert B. M.; lotul 2 s-a atribuit pârâtului, fiind compus din bunurile mobile în valoare totală de 3.158 lei, identificate și evaluate în lotul B din raportul de expertiză prețuitoare efectuat de expert B. M.; a obligat reclamanta să plătească pârâtului o sultă de 22.000 Euro ori valoarea în lei la cursul BNR la data plății și 3 lei, iar pârâtul să plătească reclamantei suma de 509,42 Euro, reprezentând compensare rate achitate în baza contractelor de credit susmenționate de la data separării în fapt și până la data întocmirii expertizei contabile de către expert B. M.; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat intimata reclamantă să plătească apelantului pârât cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 5.190,50 lei.
Împotriva acestei decizii, la data de 24.01.2013 a declarat recurs intimata reclamantă N. M. I., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 16.04.2013.
Prin decizia civilă nr. 1208/03.07.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul; a schimbat în parte decizia recurată în sensul că a dispus și partajarea pasivului în sensul că reclamanta va achita, pe viitor, creditul de 55.585,63 euro de la BCR, iar pârâtul va achita pe viitor creditul de 25.652 euro de la Banca Millenium; a obligat pârâtul să plătească reclamantei o sultă din pasivul rămas neachitat la data pronunțării deciziei în apel în cuantum de 15.011,83 euro (diferență credit); a compensat sultele datorate reciproc între părți, astfel că a obligat reclamanta să plătească pârâtului o sultă de 6.478,75 euro; a menținut restul dispozițiilor deciziei și a obligat intimatul să plătească recurentei 5.688 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta N. M. I., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 17.07.2013.
La termenul de judecată din data de 01.10.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației în anulare.
Asupra excepției de netimbrare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, în forma existentă la data sesizării primei instanțe, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se timbrează, iar conform art. 3 lit. g contestațiile în anulare se taxează cu 10 lei.
Potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995, contestatoarea datorează și o taxă de timbru în cuantum de 0,15 lei, iar art. 9 alin. 2 dispune că în cazul nerespectării dispozițiilor acestui act normativ, se procedează conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 care stabilește că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând la primirea cererii că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, Curtea a pus în vedere contestatoarei să achite suma datorată până la primul termen de judecată, fiind citată cu această mențiune conform art. 29 alin. 2 din Normele metodologice. Alineatul 3 din același text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Față de aceste considerente, reținând că până la termenul stabilit contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația legală de plată, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea urmează să admită excepția și să anuleze contestația în anulare ca netimbrată.
De asemenea, în temeiul art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea constată obligația contestatoarei, care se află în culpă procesuală, la plata către intimat a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului angajat. Curtea va face în același timp și aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că va obliga contestatoarea să suporte numai o parte din cheltuielile efectuate în cauză de partea adversă, considerate necesare și cu caracter rezonabil, respectiv 1.000 lei din totalul de 2.500 lei, achitat de către intimat avocatului său. Au fost avute în vedere, pe de o parte, timpul și volumul de muncă solicitate pentru formularea unei strategii de apărare care a constat doar în invocarea excepției de netimbrare, iar pe de altă parte, limitele cuantumului onorariilor percepute de regulă de avocați pentru cauze cu un grad de dificultate asemănător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea N. M. I. împotriva deciziei civile nr. 1208 din 03.07.2013 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/303/2010, în contradictoriu cu intimatul D. I..
Obligă contestatoarea la plata sumei de 1.000 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/30.09.2013
C.A.B. Secția a III-a Civilă - A. D. T.
- I. A .H. P.
- E. V.
← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 346/2012. Curtea... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1516/2013. Curtea de Apel... → |
---|