Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 40/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 40/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.40
Ședința publică de la 14 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. I., împotriva deciziei civile nr. 67 A din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. R..
Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat J. F., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte C. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 11.01.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocat D. G., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant B. R., în baza împuternicirii avocațiale nr.8 din 07.01.2013, emisă de Baroul Ialomița, pe care o depune la dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-pârâte depune la dosar chitanțele CEC în sumă de 2.031,90 lei și suma de 5 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția administrativă și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Curtea acordă cuvântul părților pe probe.
Avocatul recurentei-pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri reprezentând un bilet de externare al părții pe care o reprezintă, întrucât s-a susținut la atât la instanțele de fond și apel, deși s-au depus documente medicale în susținerea afirmațiilor sale că aceasta a suferit o intervenție chirurgicală și este suspectă de cancer de col uterin, iar ambele instanțe au reținut că acesteia nu i s-a produs nici o vătămare și nu a avut nici o problemă de sănătate.
La interpelarea instanței, dacă a invocat ca apărare de fond acest eveniment, avocatul recurentei – pârâte învederează că nu a invocat ca apărare de fond producerea evenimentului asigurat, acest eveniment fiind ulterior încasării sumei respective.
Avocatul intimatului-reclamant se opune încuviințării acestei probe, întrucât acest înscris nu are nici o legătură cu evenimentul pentru care s-a produs polița de asigurare și, în principal, este depus ulterior încasării sumei de bani ce a fost capitalizată prin această poliță de asigurare.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă, va încuviința proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-pârâtă, prin apărătorul ales și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-pârâte susținând oral motivele de recurs solicită, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 teza 1 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei civile atacate, și, rejudecând fondul cauzei, să se dispună respingerea cererii introductive de instanță.
Solicită să se constate că instanța de apel nu a motivat în drept hotărârea pronunțată, întrucât în considerentele acesteia s-a reținut doar faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.31 lit. e din Codul familiei care a fost abrogat de Noul Cod Civil, fără a se stabili temeiul de drept pentru care a fost respins apelul pârâtei.
Apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în art.340 lit. f din noul cod civil cât și în art.31 lit. e din Codul familiei care a fost abrogat se arată faptul că indemnizația de asigurare este un bun propriu, fără a se face distincție dacă se îndeplinește sau nu evenimentul pentru care aceasta a fost încheiată.
Menționează că partea adversă a arătat faptul că această indemnizație de asigurare a avut statutul unui depozit și nu a indicat temeiul de drept pentru care s-a făcut această afirmație. Mai mult, consideră că instanțele de fond și apel au reținut că această sumă este bun comun, întrucât într-o altă cauză în care s-a dezbătut partajul s-a stabilit contribuția comună la dobândirea bunurilor respective, considerând astfel că această sumă are natura de bun propriu.
La interpelarea instanței, avocatul recurentei-pârâte învederează că nu a formulat critici cu privire la cotă, însă apreciază că această cotă trebuie să fie 100% în favoarea recurentei.
Avocatul intimatului-reclamant depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că suma încasată de recurenta-pârâtă a fost plătită de la societatea de asigurare ca urmare a ajungerii la termen a contractului de asigurare și nu ca urmare a realizării evenimentului asigurat, respectiv, deces sau invaliditate permanentă, aceasta fiind obținută în urma capitalizării la societatea de asigurare și plătită la expirarea acestui contract, având natura juridică în acest caz a unui depozit de economii pe o perioadă determinată.
Având în vedere că în speța dedusă judecății, evenimentul asigurat nu s-a întâmplat suma de bani capitalizată a fost restituită, având astfel natura juridică a unui contract de depozit bancar. De altfel, chiar societatea de asigurare a numit tipul de poliță încheiat cu pârâta asigurare mixtă de viață cu referire la indemnizația în caz de producere a evenimentului asigurat sau restituirea sumei capitalizate în perioada de 5 ani.
Consideră că suma de bani încasată de pârâtă este bun comun, fiind capitalizată și rezultată din sumele de bani comune ale celor doi soți, urmând a fi împărțită în cote de ½ pentru fiecare, nefiind aplicabile dispozițiile art.31 lit. e din Codul familiei.
În ceea ce privește critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, arată că această cotă a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească și nu a fost contestată la instanțele de fond și apel și abia în recurs a fost invocată .
La interpelarea instanței, avocatul recurentei-pârâte consideră că se poate stabili cota pe bunuri separate.
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 12.12.2011, reclamantul B. R. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. I., ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că din masa bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei face parte și suma de 122.650 lei, sumă însușită de către pârâtă, să se constate că părțile au dobândit împreună în cote de ½ fiecare, suma de 122.650 lei, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra acestui bun comun și să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 61.325 lei adică ½ din suma de 122.650 lei.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat la data de 06.02.2012 respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și includerea în masa partajabilă a suprafețelor de teren achiziționate de către părți în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr.705 din 07.05.2012, Judecătoria Urziceni a admis cererea principală și a luat act de renunțarea pârâtei reclamante la judecarea cererii reconvenționale; a constatat că masa bunurilor comune dobândite de cei doi soți se compune și din suma de 122.650 lei însușită de către pârâtă și că asupra acestei sume de bani părțile au o cotă parte de ½ fiecare; s-a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra sumei în discuție, prin atribuirea a ½ din sumă către fiecare parte, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantului suma de 61.325 lei (1/2 din suma supusă partajului) precum și suma de 1841,5 lei (1/2 din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar achitată de către aceasta).
Pentru a statua astfel, prima instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.540 din data de 05.03.2009 pronunțată de către Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, după ce anterior reclamantul și pârâta au conviețuit peste 15 ani.
În anul 2003, în timpul căsătoriei părților, pârâta a încheiat cu . o asigurare mixtă de viață și suplimentară de accident, pe o durată de 5 ani începând cu data de 01.11.2003, în baza căreia a fost emisă polița nr._ din 24.11.2003 aflată la dosarul cauzei. S-a prevăzut în contractul de asigurare că asigurătorul plătește suma asigurată la expirarea contractului de asigurare dacă asiguratul va fi în viață, iar primele sunt achitate la zi.
La data de 07.11.2008, societatea de asigurare i-a plătit pârâtei în contul personal al acesteia suma de 122.650 de lei ca urmare a ajungerii la termen a poliței de asigurare mai sus arătate.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 30 și 31 din Codul Familiei, în vigoare la data derulării contractului de asigurare și la data încasării sumei de 122.650 de lei de către pârâtă, rezultă că această sumă reprezintă un bun comun al părților dobândit în timpul căsătoriei, bun ce a fost însușit de către pârâtă.
Instanța reține că suma de bani încasată de către un soț cu titlu de indemnitate de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei reprezintă un bun propriu deoarece este destinată să repare o pagubă exclusiv personală, să contribuie la refacerea sănătății și la redobândirea capacității de a munci ori la asigurarea existenței persoanei atunci când refacerea capacității de a munci nu mai este posibilă. Pentru ca indemnitatea de asigurare să fie bun propriu al unuia dintre soți se impune ca aceasta să fie acordată pentru pagube pricinuite persoanei potrivit art. 31 lit. e din Codul Familiei. În cauza de față, pârâta a încasat suma de 122.650 de lei ca urmare a ajungerii la termen a contractului de asigurare mai sus arătat, iar nu pentru vreo pagubă pricinuită persoanei, astfel că această sumă este bun comun. Deși pârâta a arătat prin răspunsurile la interogatoriu că a achitat ratele lunare de asigurare în cuantum de 2160 de lei fiecare din banii săi proprii, aceste susțineri nu au fost dovedite.
Față de aceste considerente și având în vedere poziția pârâtei care a învederat că renunță la judecarea cererii reconvenționale, instanța va admite cererea principală formulată de către reclamant și va lua act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale.
Va constata că masa bunurilor comune dobândite de către reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei se compune și din suma de 122.650 de lei, însușită de către pârâtă.
C. parte ce-i revine fiecărui soț se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
Instanța va constata că reclamantul și pârâta au o cotă parte de ½ fiecare asupra sumei de 122.650 de lei, deoarece prin sentința nr. 257 din 10.02.2011 a Judecătoriei Urziceni, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 22/A/01.03.2012 a Tribunalului Ialomița s-a constatat că părțile au dobândit bunurile comune prin contribuții egale.
Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune nu trebuie înțeleasă în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte ci în sensul de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Pe cale de consecință, instanța va dispune ieșirea părților din indiviziune asupra sumei de 122.650 de lei, prin atribuirea a ½ din sumă către fiecare parte, urmând a obliga pârâta să-i plătească reclamantului suma de_ lei, reprezentând ½ din suma supusă partajului.
Prin decizia civilă nr.67/2012, Tribunalul Ialomița a menținut soluția mai sus menționată consecință a respingerii, ca nefondat, a apelului pârâtei reținând cu privire la indemnizația de asigurare de care a beneficiat apelanta pârâtă următoarele considerente:
Conform terminologiei specifice domeniului asigurărilor, indemnizația de asigurare reprezintă suma de bani pe care, în temeiul contractului de asigurare, asigurătorul este obligat să o plătească asiguratului sau beneficiarului, dacă survine evenimentul asigurat. Conform contractului de asigurare încheiat de C. I. (fostă B.) cu . la 1 noiembrie 2003, evenimentele asigurate erau decesul și invaliditatea permanentă, evenimente care nu au survenit în perioada asigurată ( 1 noiembrie 2003 – 1 noiembrie 2008). Ceea ce a primit pârâta la expirarea contractului de asigurare a fost suma asigurată, conform art.2 alin.1 din Condițiile speciale – tarif 1 A, conform cărora, în baza contribuției de asigurare cu primele achitate la zi, . plătește a) la expirarea asigurării dacă asiguratul va fi în viață, suma asigurată înscrisă în poliță. Cum această sumă, nefiind rezultatul realizării evenimentului asigurat, nu are caracterul unei indemnizații de asigurare, nu sunt aplicabile prevederile art.31 lit.,,e” din Codul familiei, cum corect a reținut și instanța de fond.
Prin recursul întemeiat pe dispoziția art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, pârâta a susținut că deși a indicat în documentele depuse la dosarul de fond, respectiv de apel, faptul că în conformitate cu dispozițiile art.340 lit. f din N.C.C. această sumă reprezintă un bun propriu și pe care de consecință nu poate face obiectul unei acțiuni de partaj, instanța a interpretat greșit dispoziția art.31 lit. e din Codul Familiei, dispoziții potrivit cărora indemnizația de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei reprezintă un bun propriu deoarece este destinată să repare o pagubă exclusiv personală, să contribuie la refacerea sănătății.
Hotărârile pronunțate de instanța de fond cât și instanța de apel sunt nemotivate sub aspectul temeiului de drept avut în vedere și mai mult, instanța de fond a stabilit că suma de 122.650 lei reprezintă bun comun deoarece printr-o altă sentință pronunțată în alt dosar de partaj între aceleași părți, dosar care nu conținea în masa partajabilă și indemnizația de asigurare a apelantei – pârâte, s-a constatat că părțile din prezentul dosar au dobândit bunurile comune prin contribuții egale.
Indiferent dacă speța pendinte se judecă în lumina codului familiei abrogat sau conform Noului Cod civil, în ambele variante legale s-a statuat caracterul de bun propriu al indemnizației de asigurare, fără ca legiuitorul să distingă dacă se produc sau nu evenimentele asigurate ce caracter imprimă acestea bunului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs mai sus menționate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Prealabil analizei recursului, Curtea arată că situația de fapt a fost stabilită în mod definitiv de către cele două instanțe de fond și asupra acesteia, instanța de recurs nu mai are căderea a reveni această exigență fiind impusă de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului.
În acest context, Curtea constată că dispozițiile art.30, 31 din Codul Familiei au fost aplicate corect situației de fapt expusă în considerentele hotărârilor instanțelor precedente, considerente lipsite, sub acest aspect de echivoc, astfel că motivul de recurs care privește nemotivarea hotărârilor instanțelor de fond nu poate fi primit.
În limitele conturate de principiul disponibilității procesului civil, instanțele au răspuns cererilor legal formulate de părți și, pe cale de consecință, au argumentat, relativ la indemnizația de asigurare din litigiu, în sensul că aceasta nu reprezintă un bun propriu al pârâtei – reclamante ci aparține regimului matrimonial de bunuri comune. Sub acest aspect, instanțele au răspuns susținerilor formulate pe cale de întâmpinare, respectiv, pe calea cererii de apel și acesta este un argument în plus care conduce la respingerea criticii întemeiată pe dispoziția art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
De asemenea și critica întemeiată pe dispoziția art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondată.
Din probele administrate în cauză se reține că, în mod corect, instanțele de fond au statuat că recurenta a încheiat în timpul căsătoriei (05.11.2003) o asigurare mixtă de viață și suplimentară de accident și că, în condițiile în care riscul asigurat nu s-a produs, partea a încasat sub imperiul regimului matrimonial al comunității de bunuri indemnizația de asigurare (07.11.2008)care i-a revenit cu titlu de depozit.
Asigurarea mixtă de viață își găsește reglementarea în Legea nr.136/1995 și este cea mai uzitată formă de asigurare de persoane tocmai datorită beneficiilor pe care capitalizarea le oferă asiguratului.
Asigurarea de viață mixtă este o asigurare cu capitalizare și deosebirea principală față de celelalte tipuri de asigurare este faptul că acoperă și riscul de supraviețuire. Asiguratorul va plăti la data expirării contractului suma asigurată asiguratului, sau la data decesului asiguratului va plăti suma beneficiarului menționat în polița de asigurare de viață.
Astfel, se acordă o protecție dublă (și față de deces și față de supraviețuire), iar primele de asigurare plătite de contractant sau de asigurat reprezintă o formă de economisire care poate fi valorificată la data expirării contractului, Asigurarea se supraviețuire garantează beneficiarului suma asigurată, dacă la expirarea contractului asiguratul este în viață.
Scopul acestei asigurări este unul de economisire, asiguratul angajându-se la plata primelor pe durata contractului ca la finalul acesteia să primească suma asigurată. Această asigurare nu va acoperi decesul sau invaliditatea contractantului poliței. În cazul decesului înainte de expirarea poliței, asiguratorul este exonerat de obligațiile din contract, neavând nici o datorie față de moștenitorii asiguratului, iar suma acumulată din primele plătite până la acest moment revin asiguratorului.
Întrucât în cauză nu s-a demonstrat caracterul de bun propriu al sumei reprezentând indemnizația de asigurare, în mod corect instanțele de fond au reținut că acest bun este inclus în patrimoniul comun al soților și urmează regulile care guvernează regimul matrimonial.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat în condițiile prevăzute de dispoziția art.312 din Codul de procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în acest stadiu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta C. I. împotriva deciziei civile nr.67 A din 25.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. R..
Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/30.01.2013
Tribunalul Ialomița - I.T.
- C.T.D.
Jud. Urziceni - S.M.M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 24/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
