Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 937/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 937/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2012 în dosarul nr. 937/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 937
Ședința publică din 22.05.2012
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. I.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant M. A., împotriva deciziei civile nr. 77 A din 26.01.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. A. și D. N..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
La apelul nominal se prezintă, la prima strigare a cauzei, recurentul-reclamant M. A. și avocatul N. F., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți D. A. și D. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberate de Baroul București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar intimații au depus la dosar la data de 21.05.2012, prin registratura instanței, întâmpinare.
Este legitimat recurentul-reclamant M. A., CNP_, care prezintă cartea de identitate . nr._, eliberată de I.N.E.P. la data de 25.04.2005. Acesta confirmă primirea întâmpinării.
La interpelarea instanței, privind achitarea taxelor de timbru aferente cererii de recurs, stabilite de instanță și comunicate părții prin citație, recurentul arată că nu și-a îndeplinit această obligație și solicită lăsarea dosarului spre sfârșitul ședinței pentru a face dovada timbrării.
Avocatul intimaților arată că are procese și la alte instanțe, dar nu se poate opune la admiterea cererii părții adverse privind lăsarea cauzei la o nouă strigare pentru ca acesta să-și îndeplinească obligația legală de a timbra recursul.
Curtea dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței, pentru a-i da posibilitate recurentului să facă dovada timbrării cererii sale.
La reluarea pricinii, se prezintă aceleași părți, iar recurentul depune la dosar chitanța în cuantum de 15 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, potrivit rezoluției, pe care instanța le anulează.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant M. A. solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, modificarea în tot a deciziei atacate și a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
Solicită și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxe de timbru și onorariu avocat, în măsura în care sunt dovezi la dosar.
Avocatul intimaților-pârâți D. A. și D. N. solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, care confirmă sentința primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
Susține că, în mod corect a reținut instanța de apel, ca și cea de fond, faptul că suma asupra căreia se solicită partajul nu se află în patrimoniul pârâților, iar hotărârea recurată este suficient motivată, nefiind îndeplinite prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat în recurs de partea adversă.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece pârâții au dovedit, prin probele administrate, faptul că suma asupra căreia se solicită partajul nu se află în patrimoniul acestora.
Arată că înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu privire la cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia, întrucât nu s-a depus la dosar dovada asistenței juridice sau a reprezentării.
Curtea îi solicită recurentului să precizeze critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că nu poate expune un punct de vedere personal în legătură cu această chestiune și amânarea pronunțării pentru a formula și a depune la dosar concluzii scrise.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, arată că avocatul său a fost prezent la instanța de fond și a fost însărcinat să formuleze întâmpinare în căile de atac și concluzii referitor la toate problemele.
Avocatul intimaților arată că se opune la amânarea pronunțării, având în vedere împrejurarea că toate aspectele criticate ar fi trebuit, potrivit legii, să fie detaliate în motivele de recurs.
Curtea reține cauza spre soluționare, urmând a aprecia cu privire la cererea recurentului de amânare a pronunțării.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5071/14.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. N., prin care acesta solicitase, în calitatea sa de creditor al debitorului pârât D. N. partajarea bunurilor comune ale soților pârâți, constând în imobilul din București, ..1A, sector 2, și în orice alte bunuri aflate în proprietatea devălmașă a acestora, cerere întemeiată pe prevederile art.493 alin.1, art.673 Cod de procedură civilă și art.30 și 33 C.fam., și care a fost modificată prin înscrisul depus la fila 148 dosar fond, în sensul solicitării partajării sumei de 40.000 euro încasată de pârâți în urma vânzării bunului imobil cerut inițial a fi partajat.
Instanța de fond a reținut că pârâtul N. D. a fost obligat prin sentința civilă nr._/18.12.2007 pronunțată în dosarul nr._ să plătească reclamantului suma de 107.300 USD și suma de 5988,54 lei, cheltuieli de judecată, sentința fiind învestită cu formulă executorie și irevocabilă. Prin sentința civilă nr._/05.12.2008 pronunțată în dosarul nr._ pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 12.000 euro și suma de 2135,2 lei cheltuieli de judecată, sentința fiind învestită cu formulă executorie.
Pentru recuperare sumelor restante reclamantul-creditor s-a adresat executorului judecătoresc din demersurile efectuate de executor rezultând că pârâta D. A. figurează ca proprietar al imobilul situat în București, ., sector 2. executorul a întreprins măsuri de executare înființând poprirea asupra salariului primit de pârât, care între timp s-a pensionat .
Prin sentința civilă nr. 2944/30.03.2009 pronunțată în dosarul nr. 4298._ dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București sector 2 . A a fost transferat în patrimoniul numitului C. M., hotărârea ținând loc de act autentic. În cuprinsul sentinței se arată că pârâții soții D., au primit suma reprezentând prețul contractului în cuantum de 40.000 euro la data de 01.08.2007, pârâții obligându-se prin antecontract după primirea sumei de bani să continue lucrările la imobil și să-1 aducă la nivelul P+2e.
Din administrarea probei cu interogatoriu a rezultat faptul că suma de bani nu mai există în patrimoniul soților, imobilul din . finalizat cu bani împrumutați, respectiv suma de 40.000 euro a fost folosita pentru ridicarea imobilului.
Se mai poate observa faptul că nici una din probele dosarului nu a relevat existența efectivă și actuală în patrimoniul pârâților soți a sumei de 40.000 de euro, contravaloarea imobilului vândut.
Art. 33 din Codul familiei arată că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
Art. 36 alin. 2 din Codul familiei prevede că pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărți prin hotărâre judecătorească și în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpărțite, precum și cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.
Acțiunea de împărțire a bunurilor soților la cererea creditorului este o acțiune oblică prin care se solicită partajul pentru realizarea creanței existente față de propriul debitor.
Obligația contractată de pârâtul D. N. reprezintă o datorie personală a acestuia, nefiind contractată pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei, pentru administrarea altor bunuri comune, conform art. 32 din Codul familiei, iar reclamantul a dovedit încercarea de a urmării bunurile proprii ale debitorului său .Totodată se reține faptul că existența unei măsuri efective de urmărire silită, respectiv poprirea, nu împiedică urmărirea altor bunuri cât timp creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea întocmai a creanței sale.
Însă partajarea unor bunuri la cererea creditorului presupune existența efectivă și actuală a bunului în patrimoniul soților, respectiv in speță existența sumei de bani în devălmașie.
Nu se pot partaja bunuri în sens larg a căror existență în acest patrimoniu comun nu a fost dovedită, pentru creditor măsura ar fi una lipsită de utilitate și interes. Se pot partaja doar bunuri existente pentru ca reclamantul-creditor să își poată realiza propriul drept Instanța a apreciat că a considera altfel ar reprezenta nu o partajare efectivă, ci nașterea în patrimoniul creditorului a unui nou drept de creanță fără utilitate. Nu se poate partaja suma decât în condițiile în care se dovedește existența sa efectivă, actuală, . în patrimoniul soților dă dreptul creditorului la formularea unei cereri noi în cadrul căreia să se analizeze dacă suma este un bun comun, cotele de contribuție și ieșirea efectivă din indiviziune.
O altă soluție ar încălca chiar finalitate unei cererii de partaj introdusă de creditor, respectiv ieșirea din indiviziune concretă pentru realizare efectivă a creanței sale.
Reaua credința a pârâților, evidentă în cauză, prin neindicarea înstrăinării imobilului, nu poate duce la o altă concluzie cu privire la partajul sumei de bani și soluția instanței cât timp nu există indicii măcar cu privire la existența actuală a sumei de bani în patrimoniul lor.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.77/A/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, arătându-se că reaua-credință cu care pârâții s-au manifestat în prezentul litigiu, de altfel reținută în considerentele hotărârii de primă instanță, nu are înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, dat fiind că singur acest element dovedit al pricinii nu poate justifica admiterea acțiunii, în condițiile în care, după cum corect a reținut prima instanță, reclamantul nu a dovedit existența în patrimoniul intimaților a sumei de bani de 40.000 euro încasată de intimați în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1.08.2007.
Instanța de apel a mai arătat că, deși a încuviințat apelantului proba cu martori pentru a face dovada că în patrimoniul intimaților pârâți există această sumă, apelantul a renunțat la administrarea ei, soluționarea favorabilă a cauzei neputând avea loc doar pe baza depoziției unui martor audiat într-un alt dosar, procedura civilă fiind guvernată de principiul nemijlocirii probelor.
De asemenea, s-a arătat că prima instanță a motivat corespunzător hotărârea pronunțată, arătând elementele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției pronunțate, astfel că nu au fost găsite întemeiate nici criticile apelantului prin care invoca aspectul nemotivării sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul reclamant.
În motivarea recursului declarat, recurentul a invocat următoarele critici:
- sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind insuficient motivată, conform art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, în timp ce decizia instanței de apel a respins apelul ca nefondat, reluând aceleași considerente reținute de prima instanță. Simpla reluare a considerentelor primei instanțe nu echivalează cu o motivare adecvată a deciziei recurate.
- hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă), întrucât instanța de apel nu a analizat întregul material probator aflat la dosarul cauzei și a apreciat greșit că recurentul nu a făcut dovada existenței în patrimoniul intimaților a sumei de 40.000 euro.
Această dovadă a fost făcută cu sentința civilă nr.2944/30.03.2009, observată de instanța de apel, dar analizată necorespunzător.
În plus, hotărârea pronunțată este viciată și pentru că instanța de apel nu a reținut nici unul din argumentele susținute și dovedite de recurent.
La 21.05.2012, intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect instanțele de fond au apreciat în cauză că nu se pot partaja niște bunuri ideale, care au existat cândva în patrimoniul lor, ci doar bunuri care existau la data introducerii și judecării acțiunii.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, vizând insuficienta motivare a hotărârii de primă instanță ori motivarea necorespunzătoare a hotărârii de apel, ce a reluat aceleași considerente exprimate de judecătorul fondului, nu poate fi reținută.
Se observă în acest sens că prima instanță a argumentat pertinent soluția adoptată în cauză, prin trimiterea la textele legale incidente speței, dar și prin arătarea impedimentului major ce a condus la respingerea acțiunii creditorului de partajare a bunurilor comune deținute de debitorul și soțul acestuia nedovedirea existenței bunului vizat prin acțiune, în patrimoniul pârâților, respectiv imobilul situat în ..1A, sector 2, promis spre vânzare lui C. M. și în privința căruia s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (sentința civilă nr.2944/30.03.2009 a Judecătoriei sectorului 2 București), iar apoi a sumei de 40.000 euro încasată ca preț al acestui bun.
Motivarea hotărârii de primă instanță este clară și completă, argumentând suficient și convingător elementele ce au stat la baza adoptării acesteia, astfel că nu poate fi criticată sub pretextul insuficientei motivări.
Este de observat că în motivarea apelului, care ar fi trebuit să combată argumentul principal reținut de judecătorul fondului pentru respingerea acțiunii, anume că nici una din probele dosarului nu a relevat existența efectivă și actuală în patrimoniul pârâților a sumei de 40.000 euro solicitată a fi partajată, apelantul nu a făcut referire la elemente probatorii concrete, de natură să releve netemeinicia celor reținute de prima instanță, făcând trimitere la un răspuns la interogatoriu al pârâtului asupra unei întrebări ce nu a fost pusă acestuia, respectiv că pentru construirea imobilului din . ar fi fost folosită suma de 75.000 euro încasată în urma vânzării de către pârâți a unui alt imobil. De asemenea, apelantul astăzi recurent a criticat pe mai multe considerente motivarea primei instanțe, pe care a apreciat-o inadecvată, fără însă a se strădui în administrarea unor probe care să-i contracareze soluția.
Nici critica de nemotivare a hotărârii instanței de apel nu se justifică, întrucât prin faptul că și această instanță a arătat că nici prin probatoriul din apel nu s-a reușit dovedirea deținerii de către intimații pârâți a sumei de bani a cărei partajare s-a cerut nu înseamnă că tribunalul s-a rezumat la reluarea considerentelor din hotărârea primei instanțe, ci doar că a validat argumentele acelei soluții.
Hotărârea pronunțată nu a fost nici dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii după cum a pretins recurentul, susținând că instanțele nu ar fi analizat întregul material probator aflat la dosarul cauzei, atâta timp cât rezultă din cuprinsul hotărârilor pronunțate nu doar o analiză completă a probatoriilor, ci și faptul că instanțele au semnalat o insuficiență probatorie din partea reclamantului, pretinzând indirect ori reproșând acestuia neadministrarea de probe care să dovedească existența sumei de 40.000 euro în patrimoniul soților pârâți.
Este adevărat că sentința civilă nr.2944/30.03.2009 a Judecătoriei sectorului 2 constată că prețul de 40.000 euro a fost încasat de către soții pârâți în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul din București, ..14, sector 2, numai că pârâții au pretins în cauză cheltuirea acestei sume și, deci, nemaideținerea sa, acesta fiind motivul pentru care instanțele au pretins recurentului administrarea de probatorii în combaterea acestui fapt negativ invocat, iar în lipsa acestora, au apreciat că acțiunea lui de împărțeală judiciară a unor bunuri în privința cărora nu mai există certitudinea aflării în sfera patrimonială a pârâților, este neîntemeiată și au respins-o în consecință.
Pentru aceste motive, Curtea, neputând reține criticile de nelegalitate invocate de recurent, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant M. A., împotriva deciziei civile nr. 77 A din 26.01.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. A. și D. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. P. M. I. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.LD
Tehnored.B.I.
2 ex/28.06.2012
----------------------------------------------
T.B.Secția a III-a – S.M.P.
- L.C.
Jud.Sector 2 – C.N.I.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 637/2013.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
