Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 307/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 307/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.307
Ședința publică din 12.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul-reclamant-pârât H. O. A. și de recurenta-pârâtă-reclamantă H. M., împotriva deciziei civile nr.606 A din 06.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19 februarie 2013 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 08.05.2008, reclamantul H. O. A. a chemat în judecată pe pârâta H. M., solicitând instanței să dispună asupra împărțirii bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, constând în: un apartament situat în București, ..199, ., compus din 4 camere și dependințe, aflat în posesia pârâtei; un imobil situat în București, ..20, sector 4, compus din teren în suprafață totală de 250 mp (din măsurători 284 mp) și construcție edificată pe acesta, având două camere și dependințe în suprafață construită de 87,5 mp, aflat în posesia sa; un teren intravilan în suprafață de 370 mp, din care suprafața de 170 mp având categoria de folosință-arabil și suprafața de 200 mp având categoria de folosință construcții, situat în .; un teren intravilan în suprafață de 1000 mp, din care suprafața de 600 mp având categoria de folosință-arabil și suprafața de 400 mp având categoria de folosință curți construcții, situat în .; 1408 părți sociale la S.C. Allfitro Exim S.R.L.; precum și bunuri mobile din apartamentul situat în București, . mobilă sufragerie (canapea colțar, 2 fotolii, măsuță, 4 corpuri bibliotecă, măsuță TV), mobilă dormitor matrimonial (șifonier 4 uși, pat dublu), mobilă dormitor copil (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă dormitor (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă bucătărie, mașină spălat vase Bosch, aragaz Bosch, frigider LG, televizor LG, televizor Panasonic, televizor Akai, 1 home cinema, 1 calculator, bijuterii, strung U650, haină piele, 2 cojoace blană, scule, constatându-se că soții au avut o contribuție egală la dobândirea acestora.
În ceea ce privește atribuirea bunurilor, reclamantul a solicitat să-i fie acordat imobilul din București, ..20, sector 4, aflat în posesia sa, urmând ca celelalte bunuri să revină pârâtei.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.36 Codul familiei și art.728 și următoarele Cod de procedură civilă.
Pârâta H. M. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând, în esență, că imobilul situat în București, ..20, sector 4 nu a fost niciodată în posesia reclamantului, ci a fost sediul unei societăți comerciale a reclamantului, pentru care contractul de comodat a expirat în luna ianuarie 2008 și pentru care consumul ocazional de utilități a fost plătit de către pârâtă, tot ea achitând în permanență și impozitul pe proprietate.
Cu privire la S.C. Allfitro Exim S.R.L., la care pârâta deține 49,86%, iar reclamantul 0,21%, a precizat că, deși reclamantul a figurat ca angajat în societate până în luna aprilie a anului 2005, acesta nu s-a mai prezentat la sediul societății și nu a mai efectuat niciun fel de activitate încă din luna septembrie a anului 2004.
Referitor la bunurile mobile indicate de reclamant, a arătat că cea mai mare parte a acestora nu mai valorează nimic, aproape toate fiind mai vechi de 10-12 ani, bunuri similare noi costând în prezent mai puțin în magazine decât sumele menționate de reclamant. Mașina de spălat vase și aragazul au fost cumpărate printr-un credit pe o perioadă de 3 ani, în luna septembrie 2003, reclamantul contribuind la plata ratelor doar până în luna septembrie 2004; părțile nu au avut televizoare Panasonic sau LG în locuință, fiind vorba de următoarele aparate: un TV Daewoo de 63 cm, cumpărat în anul 1996, două TV Akai, cumpărate în anul 1998 și care, fiind model mai vechi și nemaifiind în stare bună de funcționare, au fost scoase în fața blocului când primăria de sector a colectat electrocasnicele vechi, la ora actuală pârâta deținând două televizoare noi, cu ecran LCD, achiziționate și achitate de pârâtă după ce părțile au divorțat, iar reclamantul s-a mutat la o altă adresă; calculatorul rămas în locuință este vechi de 6 ani, la plecare reclamantul luând cu sine un al doilea calculator al părților; toată mobila de apartament este foarte uzată și, în special, canapeaua colțar, care nu a avut niciodată două fotolii, ci unul singur.
Prin cererea reconvențională, pârâta H. M. a solicitat partajarea bunurilor comune în funcție de contribuția fiecăruia, urmând a-i fi atribuite ¾ din totalul bunurilor, respectiv imobilele situate în București, . nr.29, ., ., sector 4 și în ..20, sector 4, către reclamant cele două terenuri din . mp și 1.000 mp, iar, din bunurile mobile, a ceda reclamantului șifonierele și paturile din camerele copiilor, canapea colțar și fotoliu, home cinema, haina de piele, un cojoc de blană și scule (cele luate de reclamant din domiciliul conjugal), dar și trusa de șurubelnițe și un ciocan.
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat, în esență, că în permanență a avut o poziție socio-profesională mai bună ca a reclamantului-pârât și, în consecință, a obținut venituri mai mari decât acesta. Astfel, în perioada în care cei doi lucrau în cadrul S.C. Industrialexport S.A., fiind colegi de departament, pârâta-reclamantă era persoana de bază în cadrul activității de export desfășurate, bucurându-se de apreciere în fața conducerii societății, fiind avansată la funcția șef de birou, apoi șef adjunct departament, dar și primind cadou de la societate 1.700 acțiuni, ce au produs dividende în sume mari pentru perioada respectivă (1993-1996), bunăstarea celor doi soți pornind de la vânzarea acestor acțiuni cu sume cuprinse între_.000 ROL bucata în anii 1996 și 1997. Apoi, în luna decembrie a anului 1996, a fost înființată S.C. Allfitro Exim S.R.L., în cadrul căreia, pe lângă salariile egale ale părților, pârâta-reclamantă a obținut 49,86% din profitul realizat de societate, în timp ce reclamantul-pârât doar 0,21%.
A mai arătat pârâta-reclamantă că terenurile achiziționate în luna ianuarie 2005 au fost plătite integral de ea, reclamantul-pârât neavând nicio contribuție. Tot cu privire la achiziționarea bunurilor imobile, a precizat că și acțiunea în sine de identificare și negociere i s-a datorat în exclusivitate, reclamantul-pârât neavând nicio contribuție în acest sens.
Reclamantul – pârât H. O. A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii reconvenționale, ca nefondată.
Acesta a subliniat contribuția egală a părților la dobândirea bunurilor, dat fiind că și el a fost angajat la . a beneficiat de acțiuni, la privatizarea societății, pe care le-a valorificat împreună cu soția sa.
A susținut că nu este adevărat că pârâta-reclamantă ar fi avut un salariu mult mai mare decât el, diferențele fiind în realitate foarte mici. În plus, pârâta-reclamantă a și beneficiat de două ori de concediu pentru creșterea copilului, timp în care el realiza venituri mult mai mari și îi făcea și toată munca de la serviciu. De asemenea, a mai arătat că imobilul din . a fost achitat din banii obținuți din vânzarea acțiunilor primite de pârâta-reclamantă, ci din banii comuni și dintr-un împrumut, și nu este fondată susținerea că nu ar avea posesia imobilului din . este sediul a două firme și pentru care consumurile au fost achitate de reclamantul-pârât.
În ce privește veniturile mai mari ca urmare a numărului mai mare de părți sociale la S.C. Allfitro Exim S.R.L., a arătat că cei doi au deținut cote egale în societate de la data înființării până în anul 1999, moment în care s-a făcut o majorare de capital, asociații hotărând ca soții H. să aducă aport în natură un autoturism Ford, în valoare de 13.236 USD, iar cealaltă asociată tot un autoturism Ford, în valoare de 13.236 USD. Amândoi soții au hotărât de comun acord ca majorarea să se facă în contul pârâtei-reclamante, ceea ce a determinat scăderea cotei reclamantului-pârât în societate, urmând ca pentru refacerea cotei acestuia din firmă să mai aducă soții un autoturism ca aport. Deși a fost achiziționat autoturismul Suzuki, proprietatea firmei (nu face parte din masa partajabilă), din cauza degradării relațiilor dintre soți majorarea nu s-a mai realizat. A mai precizat reclamantul-pârât că în cadrul firmei el făcea toată munca de teren, firma având furnizori în toată țara.
În sfârșit, aprecierea pârâtei-reclamante că ea ar fi contribuit exclusiv la achiziționarea terenurilor din anul 2005 este neadevărată, reclamantul-pârât căutând terenurile, vizionându-le și negociind prețul.
Reclamantul H. O.-A. a depus cerere completatoare, prin care a solicitat includerea în masa bunurilor partajabile și a dividendelor produse de cele 1408 părți sociale – bunuri comune dobândite de foștii soți de la S.C. Allfitro Exim S.R.L., începând cu data despărțirii în fapt și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de partaj, urmând ca împărțirea dividendelor să se facă în cote egale. Cuantumul dividendelor este corespunzător, potrivit reclamantului-pârât, unei cote de 50,1711% de participare la profitul societății, care este menționat în bilanțurile contabile aprobate potrivit legii.
Pârâta-reclamantă H. M. a depus precizare la cererea reconvențională, prin care a arătat că la achiziționarea bunurilor mobile și imobile contribuția părților nu a fost niciodată egală.
În timp ce ea deținea 1.700 acțiuni primite de la S.C. ICE Industrialexport S.A., reclamantul-pârât avea doar 600, acestea fiind oferite cadou angajaților în funcție de aprecierea de care s-au bucurat și de rezultatele activității depuse; în perioada 1992-1996 a avut un salariu mai mare datorită și funcției deținute în societate; în perioada concediului de maternitate a avut venituri mai mari, ea activând și având diverse colaborări, nefiind reală susținerea că reclamantul-pârât i-ar fi făcut toată munca de la serviciu, contribuție la care se adaugă munca femeii în căsătorie și pentru creșterea copiilor.
În ce privește imobilul din . arătat că, deși acesta este nelocuibil, dorește atribuirea lui pentru a asigura copiilor o casă pe pământ, ea plătind consumul ocazional de utilități. Referitor la cotele egale deținute la S.C. Allfitro Exim S.R.L., acest lucru este valabil pentru anii 1997-1998, din data de 18.01.1999 modificându-se cotele, nefiind adevărată afirmația reclamantului-pârât că ar fi existat o înțelegere în sensul refacerii cotei acestuia în societate. Mai mult decât atât, autoturismul Suzuki Ignis a fost cumpărat de societate în leasing, în decembrie 2004, neputând fi considerat ca aport al unei persoane fizice la capitalul societății. A mai arătat pârâta-reclamantă că nu este reală nici susținerea că reclamantul-pârât mergea pe teren, iar ea rămânea la sediul societății.
Prin încheierea de admitere în principiu din 10.04.2009, Judecătoria Sector 4 București a admis, în parte, în principiu, atât cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât H. O. A., cât și cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă H. M., a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote de contribuție de 35% reclamantul-pârât, respectiv de 65% pârâta-reclamantă, următoarele bunuri comune: un apartament situat în București, . (fostă C. V.) nr.199, ., ., sector 4, compus din 4 camere și dependințe; un imobil situat în București, ..20, sector 4, compus din teren în suprafață totală de 250 mp (din măsurători 284 mp) și construcție edificată pe acesta, având două camere și dependințe, în suprafață construită de 87,5 mp; un teren intravilan în suprafață totală de 370 mp, din care suprafața de 170 mp, având categoria de folosință – arabil și suprafața de 200 mp, având categoria de folosință – construcții, situat în .; un teren intravilan în suprafață de 1.000 mp, din care suprafața de 600 mp, având categoria de folosință – arabil și suprafața de 400 mp, având categoria de folosință – curți construcții, situat în .; suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividendele distribuite de către S.C. Allfitro Exim S.R.L. ca urmare a 1408 părți sociale în perioada 2005 – 16.03.2006; bunuri mobile - mobila din apartamentul situat în București, . (fostă C. V.) nr.199, ., ., respectiv mobilă sufragerie (canapea colțar, fotoliu, măsuță, 4 corpuri bibliotecă, măsuță TV), mobilă dormitor matrimonial (șifonier 4 uși, pat dublu), mobilă dormitor copil (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă dormitor (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă bucătărie, mașină spălat vase Bosch, aragaz Bosch, frigider, 1 home cinema, 1 calculator, bijuterii, strung U650, scule.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că nu se contestă caracterul de bun comun al imobilului situat în București, . (fostă C. V.) nr.199, ., ., al imobilului situat în București, ..20, sector 4, al terenului intravilan în suprafață totală de 370 mp, având categoria de folosință – construcții, situat în . și al terenului în suprafață de 1.000 mp, având categoria de folosință – curți construcții, situat în ., precum și al bunurilor mobile situate în apartamentul din București, . (fostă C. V.) nr.199, în condițiile în care au fost dobândite în perioada căsătoriei (18 iunie 1993 – 16 martie 2006).
Dintre bunurile mobile nu au fost reținute la partaj televizoarele LG, Panasonic și Akai, precum și un fotoliu, bunuri care au fost contestate de către pârâtă și în legătură cu care reclamantul nu a înțeles să administreze alte probe decât interogatoriul acesteia.
Au fost reținute ca bunuri proprii ale reclamantului o haină din piele și un cojoc din blană.
Referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor comune, prima instanță a reținut, în esență, că, față de răspunsurile date prin interogatorii și declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu veniturile obținute din salarii și din dividende, rezultate din cărțile de muncă și din evidențele ..R.L, pârâta-reclamantă a dovedit o contribuție de 65%, iar reclamantul-pârât de 35%, soția fiind cea care a avut cel mai mare aport financiar la dobândirea bunurilor și la întreținerea familiei. Reclamantul desfășura o slabă activitate la firma S.C. Allfitro Exim S.R.L., la care au devenit acționari ambii soți, pârâta fiind cea care se ocupa efectiv de activitatea societății.
Față de situația că o parte din bunurile comune au fost dobândite în perioada în care ambii soți erau angajați cu contract de muncă la fosta ., în această perioadă, salariile acestora nu erau disproporționate, prima instanță a reținut că pretenția pârâtei de a se constata o contribuție a sa de 75% la dobândirea bunurilor comune este nejustificată.
În privința includerii sau nu la masa partajabilă a părților sociale deținute de părți la firma S.C. Allfitro Exim S.R.L. și a dividendelor provenite de la această societate, prima instanță, făcând aplicarea prevederilor art.30 alin.1 Codul familiei, a reținut că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune de la data dobândirii lor, potrivit alin.2 al aceluiași articol, orice convenție contrară fiind nulă. Conform art.65 din Legea nr.31/1990, în lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerțului.
Cele două dispoziții legale nu sunt ireconciliabile, astfel că, potrivit art.35 Codul familiei, unul dintre soți poate să aducă un bun drept aport social la formarea capitalului social al unei societăți comerciale un bun comun, fără să aibă nevoie de consimțământul celuilalt soț, în baza prezumției mandatului tacit.
În speță, cei doi soți, împreună cu o a treia persoană, au înființat în anul 1996 o societate comercială, în care aceștia aveau o contribuție egală. Cu ocazia majorării capitalului social al S.C. Allfitro Exim S.R.L., din anul 1999, reclamantul a rămas cu 0,21% (6 acțiuni), iar soția pârâtă a dobândit 49,86% (1402 părți sociale).
În lipsa unor dovezi contrarii se prezumă că aporturile sociale au fost aduse din comunitatea de bunuri, dobândind acest caracter și dividendele primite de la societatea comercială, corespunzător aporturilor considerate ca făcând parte din comunitatea de bunuri.
Astfel, prima instanță a apreciat că dividendele culese în perioada despărțirii în fapt (2005), până în luna martie 2006, când a devenit irevocabil divorțul, constituie bunuri comune, fiind admisă cererea reclamantului-pârât și incluse dividendele la partaj pentru această perioadă, sens în care a fost reținută suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividendele distribuite de către S.C. Allfitro Exim S.R.L. ca urmare a celor 1408 părți sociale deținute în perioada 2005 – 16.03.2006.
Începând cu data de 16 martie 2006, dividendele culese au caracterul de bunuri proprii ale fiecărui fost soț.
Astfel, nu au caracter de bunuri comune părțile sociale deținute de fiecare fost soț, întrucât, în esență, între aceste titluri de valoare și titularul acestora există o strânsă legătură, fiind intim legate de persoana deținătorului ca să poată avea un caracter de bun comun.
Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la o ingerință nejustificată în activitatea și în organizarea internă a unei societăți comerciale, prin redistribuirea titlurilor de valoare după alte criterii decât cele avute în vedere prin actele constitutive ale societății, contrar dispozițiilor art.7 și 8 din Legea nr.31/1990.
Prin aceeași încheiere, instanța a dispus efectuarea raporturilor de expertiză în specialitatea construcții, respectiv topografie și cadastru, precum și pentru evaluarea bunurilor mobile.
Prin sentința civilă nr.4297/01.06.2010, Judecătoria Sectorului 4 București a admis în parte atât cererea principală precizată, cât și cererea reconvențională precizată, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu cote de contribuție de 35% reclamantul – pârât, respectiv 65% pârâta – reclamantă următoarele bunuri comune: apartamentul nr.17 din București, ., în valoare de 447.500 lei, conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert B. A., imobilul din București, ..20, sector 4, în valoare de 811.362,5 lei, conform rapoartelor de expertiză construcții (B. A.) și topo (A. D.), un teren intravilan de 370 mp, în valoare de 84.957,55 lei, conform raportului de expertiză topo efectuat de expert A. D., având categoria de folosință arabil, respectiv construcții, un teren intravilan în suprafață de 1.000 mp, în valoare de 233.890 lei, conform raportului de expertiză întocmit de același expert topo, având categoria de folosință arabil, respectiv curți construcții, suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividendele distribuite de către S.C. Allfitro Exim S.R.L. ca urmare a 1.408 părți sociale în perioada 2005 – 16.03.2006 și bunuri mobile, în valoare de 13.311 lei, conform raportului de expertiză în specialitatea bunuri mobile efectuat de expert B. M. - mobila din apartamentul situat în București, . (fostă C. V.) nr.199, ., ., respectiv mobilă sufragerie (canapea colțar, fotoliu, măsuță, 4 corpuri bibliotecă, măsuță TV), mobilă dormitor matrimonial (șifonier 4 uși, pat dublu), mobilă dormitor copil (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă dormitor (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă bucătărie, mașină spălat vase Bosch, aragaz Bosch, frigider, 1 home cinema, 1 calculator, bijuterii, strung U650, scule, a constatat că valoarea totală a masei partajabile este de 1.697.408,14 lei, că valoarea corespunzătoare cotei-părți a reclamantului-pârât H. O.-A. este de 594.092,849 lei, iar valoarea corespunzătoare cotei-părți a pârâtei-reclamantă H. M. este de 1.103.315,291 lei, a sistat starea de devălmășie și a atribuit reclamantului-pârât în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ..20, sector 4, în valoare de 811.362,5 lei, a atribuit pârâtei-reclamante, în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri: apartament situat în București, . (fostă C. V.) nr.199, ., ., sector 4, în valoare de 447.500 lei; teren intravilan în suprafață totală de 370 m.p. situat în ., în valoare de 84.957,55 lei; teren intravilan în suprafață de 1.000 m.p. situat în ., în valoare de 233.890 lei; suma de 106.387,09 lei reprezentând dividendele distribuite de către S.C. Allfitro Exim S.R.L.; bunuri mobile - mobila din apartamentul situat în București, . (fostă C. V.) nr. 199, ., ., respectiv mobilă sufragerie (canapea colțar, fotoliu, măsuță, 4 corpuri bibliotecă, măsuță TV), mobilă dormitor matrimonial (șifonier 4 uși, pat dublu), mobilă dormitor copil (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă dormitor (șifonier, birou, pat, corpuri suspendate), mobilă bucătărie, mașină spălat vase Bosch, aragaz Bosch, frigider, 1 home cinema, 1 calculator, bijuterii, strung U650, scule, în valoare de 13.311 lei, bunuri în valoare totală de 886.045,64 lei. În vederea egalizării loturilor a fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sultei de 217.269,651 lei în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței. S-a luat act că reclamantul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată și, totodată, acesta a fost obligat la plata sumei de 3.164,8 lei către pârâta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că prin încheierea de admitere în principiu din 10.04.2009 au fost stabilite cu caracter interlocutoriu cotele de contribuție și bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, astfel că singura problemă de drept ce se mai pune este cea a împărțirii bunurilor și a soluționării divergențelor existente în legătură cu imobilul din București, ..20, sector 4.
În contextul în care părțile nu s-au înțeles cu privire la atribuirea imobilelor și bunurilor mobile și au invocat motive diferite care le-ar îndreptăți să primească în natură aceste bunuri, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.6739 Cod de procedură civilă și a apreciat că reclamantul – pârât este mai îndreptățit să primească imobilul din București, ..20, sector 4, întrucât acesta nu are niciun alt imobil în care să locuiască, în timp ce pârâta – reclamantă are posesia neîntreruptă a imobilului din București, . (fostă C. V.) nr.199, ., .. Pe de altă parte, nu se justifică și nu este echitabilă atribuirea ambelor imobile cu destinația de locuință către pârâta – reclamantă, deși aceasta are o cotă majoritară de contribuție, că acordarea în același timp către reclamantul – pârât a unor terenuri în localitatea Mogoșoaia și a unor bunuri mobile ce servesc mobilării apartamentului în care locuiește pârâta – reclamantă. În plus, reclamantul – pârât nu are ale posibilități locative, în timp ce pârâta – reclamantă a locuit în mod constant în apartament.
Prima instanță a mai reținut că, deși pârâta – reclamantă a încercat a acredita ideea că imobilul din București, ..20, sector 4 nu este locuibil, această susținere este combătută de raportul de expertiză întocmit în cauză, dar și de răspunsul acestei părți la interogatoriu, unde pârâta – reclamantă recunoaște că reclamantul – pârât a folosit imobilul în cauză după ce a părăsit domiciliul conjugal.
Pe de altă parte, s-a reținut că intenția pârâtei reclamante de a le asigura copiilor o locuință la curte, întrucât aceștia sunt încă la școală și au nevoie să fie aproape de unitățile de învățământ, nu a fost dovedită până în prezent, imobilului, deși obiect al partajului de bunuri comune, nefiindu-i aduse de către pârâta reclamantă îmbunătățiri și nici măcar lucrări de întreținere.
Prima instanță a mai constatat că imobilul din . sediul a două firme, pentru care pârâta - reclamantă a semnat un contract de comodat, aspect ce rezultă din răspunsurile la interogatoriu și din depozițiile martorilor.
Instanța de fond a dispus sistarea stării de devălmășie, potrivit cotelor de contribuție determinate anterior.
În vederea egalizării loturilor, prima instanță a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sultei în cuantum de 217.269,651 lei în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, cu respectarea principiului disponibilității specific procesului civil, instanța a luat act că reclamantul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată. Totodată, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă l-a obligat pe reclamantul pârât la plata sumei de 3.164,8 lei către pârâta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată (jumătate din totalul cheltuielilor efectuate și reprezentate de taxă de timbru, timbre judiciare și onorarii expertize), soluția fiind impusă de admiterea în parte a cererii reconvenționale, în speță neputând opera compensația cât timp reclamantul pârât nu a solicitat obligarea celeilalte părți la plata în mod corespunzător a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul – pârât H. O. A. și pârâta – reclamantă H. M..
În motivarea apelului, reclamantul – pârât a arătat, în primul rând, că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală sub aspectul compunerii masei bunurilor partajabile, în sensul neincluderii a 1.408 părți sociale deținute de părți la S.C. Allfitro Exim S.R.L., societate constituită în anul 1996 în cote egale de 30% de către foștii soți, împreună cu o a treia persoană.
În speță, motivarea instanței în sensul că nu are relevanță dacă aportul la capitalul social este bun comun sau propriu, părțile sociale având întotdeauna caracterul de bun propriu, este în contradicție cu dispozițiile art.30 Codul familiei și practica judiciară.
Astfel, a arătat că în anul 1999 a avut loc o majorare de capital social la S.C. Allfitro Exim S.R.L., prin aportarea în natura a unui bun comun, respectiv un autoturism Ford, în valoare de 13.236 USD, în schimbul căruia au fost emise un număr de 1402 părți sociale atribuite fostei sale soții, deoarece bunul aportat, un autoturism, potrivit legislației din România nu poate avea înscris în acte doi sau mai mulți proprietari.
Majorarea de capital a fost făcută în natură, respectiv cu un autoturism Ford, cu o valoare foarte mare la nivelul anului 1999, achiziționat din banii comuni și a fost realizată pentru a beneficia de dispozițiile legii, care prevedeau că mijloacele auto aduse ca aport de capital la societățile comerciale sunt scutite de taxe vamale.
Faptul că acel autoturism a fost înscris în acte pe numele pârâtei - reclamante nu presupune că acesta e un bun propriu, fiind dobândit în timpul căsătoriei din banii comuni.
Doctrina și practica judiciară au apreciat în mod constant că actul de dispoziție prin care un bun iese din patrimoniul comun și devine proprietatea societății comerciale dă naștere unui drept real asupra titlului de valoare obținut în schimb, ce nu poate avea altă natură juridică decât cea de bun comun.
O altă interpretare ar fi contrară dispozițiilor art.30 alin.2 din Codul Familiei, care interzic orice fel de convenție cu privire la natura bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, sub sancțiunea nulității absolute.
Este mai mult decât firesc ca un drept de proprietate asupra unui bun comun, ce a ieșit din patrimoniul soților, să fie înlocuit cu un drept real sau de creanță de aceeași natură asupra titlului de valoare. Chiar și în situația în care ambii soți participă la constituirea unei societăți comerciale, titlurile de valoare pe care fiecare soț asociat le obține au aceeași natură juridică, de bun comun.
Pe de altă parte, titlurile de valoare, constând în părți sociale, sunt bunuri comune, iar excluderea din masa bunurilor partajabile a părților sociale dobândite în urma aportului în natură a unui bun comun reprezintă o încălcare gravă a dreptului de proprietate, drept primit în schimbul unui bun al cărui proprietar reclamantul – pârât a fost.
Argumentația instanței de fond că o calificare a părților sociale ca bunuri comune ar presupune o ingerință în societatea comercială este neîntemeiată, deoarece reclamantul – pârât nu a cerut vreodată atribuirea părților sociale către el, părțile sociale urmând să rămână în patrimoniul pârâtei - reclamante, acestuia urmând să-i fie atribuită numai contravaloarea părților sociale.
În acest sens este și practica judiciară, instanțele de judecată putând partaja imobile sub ipotecă, schimba titularul creditelor, include în masa bunurilor comune imobile dobândite în baza unor legi speciale (unele cu interdicții de înstrăinare pe o anumită perioadă), deoarece toate bunurile sunt evaluabile în bani, fapt avut în vedere de legiuitor în conținutul art.6736 din Codul de procedură civilă, unde a prevăzut că bunurile ce nu pot fi partajate în natură se evaluează și apoi se împart părților.
În aceste condiții, părțile sociale, bunuri comune, urmează să fie atribuite părților potrivit posesiei la data desfacerii căsătoriei, urmând ca, în cazul în care cele două loturi astfel constituite nu sunt egale, egalizarea lor să se facă prin plata unei sulte.
În situația în care instanța va constata că cele 1.408 părți sociale sunt bunuri comune, reclamantul – pârât a solicitat includerea în masa partajabilă și a dividendelor din perioada cuprinsă între data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț și data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de împărțeală judiciară, deoarece dividendele sunt venituri produse de bunurile comune, rezultatul investiției făcute de soți în cele 1.408 părți sociale la S.C. Allfitro Exim S.R.L.. Singura condiție necesară și suficientă pentru a beneficia de dividende este aceea de a deține un titlu de participare la persoana juridică care distribuie dividende.
Atâta vreme cât părțile sociale sunt bunuri comune și dividendele produse de acestea sunt bunuri comune până la data sistării stării de indiviziune a proprietății părților comune, urmând a opera art.6731 și următoarele Cod de procedură civilă.
Referitor la stabilirea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune ce compun masa partajabilă, reclamantul – pârât a arătat, în al doilea rând, că prima instanță nu a analizat în mod corect probatoriul administrat în cauză, care confirmă că părțile au avut o contribuție sensibil egală la achiziționarea bunurilor comune.
Prezumția instituită de art.30 Codul familiei nu a fost răsturnată de pârâta – reclamantă, întrucât probele prezentate privind veniturile salariale nu sunt concludente sub aspectul cuantumului net al salariilor realizate, întrucât se compară venituri nete cu venituri brute și în raport de cota de impozit pe salarii, progresivă în acea perioadă.
Pe de altă parte, raportat la întreaga durată a căsătoriei, perioada 1993 – 1996 nu poate justifica stabilirea unei cote de participare a pârâtei – reclamante la dobândirea bunurilor dublă față de a reclamantului – pârât, în condițiile în care achiziționarea primului bun important, apartamentul cu 4 camere, s-a făcut cu ajutorul unor împrumuturi restituite ulterior de părți, ceea ce demonstrează veniturile mici din acea perioadă.
Afirmațiile martorului audiat, care face aprecieri de natură subiectivă privind activitatea reclamantului – pârât, nu pot fi reținute, ele fiind în totală contradicție cu susținerile celorlalți martori în cauză.
Reclamantul – pârât a precizat și că instanța va trebui să țină seama de valoarea actuală a imobilelor, în concordanță cu diminuarea prețurilor actuale de pe piața imobiliară ca urmare a crizei economice.
În motivarea apelului său, pârâta – reclamantă H. M. a arătat, în primul rând, că în mod greșit a fost stabilită cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, întrucât probele administrate dovedesc o cotă de contribuție de 75% pentru această parte, astfel cum s-a solicitat prin cererea reconvențională. A făcut trimiterea pârâta – reclamantă la veniturile obținute de soți din salarii, dividende la . obținute din vânzarea acțiunilor deținute la această societate, salarii și dividende obținute de la S.C. Allfitro Exim S.R.L., precum și la răspunsurile la interogatoriu.
În al doilea rând, apelanta pârâtă – reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a inclus în valoarea masei partajabile și suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividende distribuite de S.C. Allfitro Exim S.R.L.; în perioada 2005 – 16.03.2006.
Astfel, dreptul asociaților la dividende reprezintă dreptul de a obține o cotă-parte din beneficiul realizat de societate prin efectuarea actelor comerciale, întrucât la înființarea ei fiecare asociat a dat aportul său în scopul de a obține un anumit avantaj (beneficiu) și nu în ideea de a gratifica societatea sau pe unii asociați, indiferent de calitatea acestora (soț, soție).
Este greșită interpretarea instanței de fond, conform căreia dividendele ar reprezenta drepturi ce ar decurge din aportul asociaților la capitalul social al societății (cu referire la autoturismul Ford, bun comun adus ca aport în anul 1999), întrucât obligația de a distribui dividende își are izvorul în contractul de societate, contract ce este de natură comercială.
Termenul de dividende, potrivit Codului fiscal, reprezintă un venit (ca și salariul) și include orice distribuire în bani ori în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, proporțional cu numărul și valoarea acțiunilor ori părților sociale deținute.
Din momentul stabilirii de către adunarea generală a asociaților a dividendelor cuvenite acestora, dreptul la beneficii nu va mai fi un drept social, el devine un drept de creanță individual, cu toate consecințele ce decurg din el. Fiind un drept de creanță individual, în considerarea părților sociale deținute de fiecare asociat, acesta nu poate avea regimul juridic de bun comun, pentru că, a accepta punctul de vedere al instanței de fond, ar însemna ca, în eventualitatea neachitării acestor dividende de către societate, să aibă calitate procesuală activă de a le solicita și soțul respectivului asociat, ceea ce este nelegal.
Așadar, dividendele nu pot fi considerate ca aparținând de natura fructelor civile, deoarece ele nu se dobândesc pe zile calendaristice, cum ar fi dobânzile. Legea societăților comerciale nu reglementează o periodicitate a distribuirii dividendelor. Ele au un caracter aleatoriu, reflectat prin lipsa sau existența profitului realizat prin activitatea statutară și sunt caracterizate prin lipsa periodicității. Acest punct de vedere fiind susținut și de jurisprudență.
Conform mențiunilor din considerentele sentinței de divorț a părților, acestea s-au separat în fapt în luna februarie 2005 prin plecarea reclamantului, deci de la această dată părțile nu au mai conviețuit împreună, nemaiputând discuta de comunitatea de bunuri, iar, de atunci toate veniturile obținute de către părți le aparțin în exclusivitate, cum le-au aparținut, de altfel și veniturile obținute din salarii, cu atât mai mult cu cât aceste sume încasate de către părți cu titlu de dividende au fost repartizate și efectiv încasate după rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, începând cu 04.05.2006, respectiv 30.04.2007.
În al treilea rând, pârâta – reclamantă a arătat că în mod greșit i-au fost atribuite toate bunurile mobile numai acesteia, inclusiv cele care nu se mai regăsesc fizic, încălcându-se astfel prevederile art.741 Cod civil.
Or, întrucât instanța de fond, apreciind că imobilul din ..20 este locuibil, l-a atribuit reclamantului-pârât și, firesc, mai ales că a fost de acord, era să-i atribuie acestuia și o parte din bunurile mobile, inclusiv cele cu afectațiune specială, pe care numai un bărbat le poate folosi (scule, strung).
Aceste obiecte de mobilier, chiar dacă au fost achiziționate pentru imobilul atribuit pârâtei-reclamante, fiind bunuri mobile, este posibilă partajarea lor în natură și, întrucât reclamantul-pârât, fără niciun sentiment patern, a înțeles să introducă în masa partajabilă inclusiv obiectele de mobilier ale copiilor, a solicitat și la fond, și solicită și în apel, ca acestea să-i fie atribuite, fiind incorect să fie împovărată cu contravaloarea lor, cu atât mai mult cu cât sunt uzate, iar copiii au nevoie de un nou mobilier.
A solicitat ca reclamantului – pârât să-i fie atribuite șifonierele și paturile din camerele copiilor, canapeaua colțar și fotoliul, home cinema, scule și strungul, în valoare totală de 5.785 lei.
Cea de-a patra critică a fost legată de evaluarea terenurilor de 370 mp și de 1.000 mp, situate în ., în sensul că această operațiune s-a făcut în funcție de un regim juridic tehnic și economic nereal. În realitate, terenurile sunt situate în extravilanul comunei Mogoșoaia, conform PUG aprobat prin HCL Mogoșoaia nr.34/1999, iar expertiza întocmită de expert A. D. a avut în vedere regimul tehnic de terenuri intravilane, stabilind astfel o valoare unitară eronată.
În ultimul rând, apelanta pârâtă – reclamantă a arătat că urmează ca valoarea sultei datorate să fie recalculată în funcție de motivele invocate și că termenul de 6 luni stabilit pentru achitarea sultei este unul prea mare raportat la situația acestei părți și la prevederile art.67310 alin.4 Cod de procedură civilă.
Soluția corectă cu privire la acest aspect era dată de aplicarea dispozițiilor art.6735 alin.2 Cod de procedură civilă, text de lege care nu prevede achitarea sultei într-un anumit termen preferențial și nejustificat de instanța fondului în favoarea reclamantului – pârât.
Atât reclamantul – pârât cât și pârâta – reclamantă au formulat întâmpinare la apelul părții adverse, solicitând respingerea căii de atac exercitate.
În apel s-au administrat probe noi, fiind întocmit și un raport de expertiză tehnică evaluare imobiliară de expert B. R., privind cele două terenuri supuse partajului. Expertul a precizat că destinația inițială a fost de teren arabil, însă ambele loturi, la fel ca și alte terenuri din zonă, se tranzacționează în vederea construirii. Același expert a mai constatat că drumul de acces este nemodernizat, că distanța până la DN 1 A București – Târgoviște este de circa 500 m, că terenurile nu au rețea de utilități, iar cele mai apropiate rețele de energie electrică și gaz metan se află la circa 400 m distanță. Expertul a stabilit că valoarea terenului de 1.000 mp este de 125.269 lei, iar valoarea terenului de 370 mp este de 46.350 lei.
Prin decizia civilă nr.606/06.06.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul – pârât H. O. A. și pârâta – reclamantă H. M., în considerente reținând următoarele:
În ceea ce privește apelul reclamantului H. O. A., tribunalul a reținut că părțile sociale deținute de către foștii soți la S.C. Allfitro Exim S.R.L., chiar dacă au fost dobândite de aceștia în timpul căsătoriei și rezultă din materializarea unui aport social provenind din bunuri comune, nu sunt bunuri comune, în mod legal și temeinic nefiind introduse la masa bunurilor comune de către prima instanță, nefiind admisibil să se confunde patrimoniul comun al soților cu patrimoniul societății cu răspundere limitată. Dacă părțile sociale ar fi constituit bunuri comune ale soților nici nu ar mai fi fost necesară repartizarea lor între foștii soți asociați în societatea cu răspundere limitată, întrucât ei, oricum, ar fi fost supuși regimului comunității de bunuri.
Mergând, însă, pe această logică ar fi trebuit ca răspunderea societății cu răspundere limitată să nu fie limitată la valoarea capitalului său social și a patrimoniului social, ci să se extindă și asupra patrimoniului comun al soților, ceea ce contravine dispozițiilor speciale referitoare la organizarea și funcționarea SRL.
Tribunalul a constatat însă că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut la partaj dividendele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei.
Astfel, a considerat că subrogarea reală invocată de către reclamantul - pârât, în condițiile în care a fost afectat societății comerciale un bun comun (autoturismul), nu intervine în această situație, aportul social devenind bunul societății comerciale cu o afectațiune specială, derogatorie de la dreptul comun și de la dispozițiile art.30 alin.2 din Codul familiei.
Cum părțile sociale nu sunt bunuri comune, dividendele care se pot reține la masa bunurilor comune sunt numai cele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei părților, astfel că nu se impune reținerea la partaj și a dividendelor repartizate foștilor soți-asociați după desfacerea căsătoriei și până la data partajului bunurilor comune.
În ceea ce privește stabilirea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a apreciat, de asemenea, că instanța de fond a pronunțat încheierea de admitere în principiu în mod legal și temeinic, cotele de 65% pentru pârâta - reclamantă și 35% pentru reclamantul - pârât fiind corespunzătoare probelor administrate în cauză (înscrisuri coroborate cu declarațiile martorilor audiați), astfel că sunt nefondate atât susținerea reclamantului, în sensul că părțile ar fi avut o contribuție sensibil egală la achiziționarea bunurilor comune, cât și susținerea pârâtei, care pretinde o contribuție de 75%.
Prima instanță a apreciat just atât raportul dintre veniturile părților, în ansamblul lor, cât și activitatea practică a fiecăruia în timpul căsătoriei, inclusiv la realizarea și susținerea menajului comun și la creșterea și educarea copiilor rezultați din căsătorie, cota de 65% pentru soția-pârâtă fiind rezonabilă și corespunzătoare probelor administrate.
La rândul său, reclamantul - pârât nu a dovedit afirmația că apartamentul ar fi fost dobândit cu un împrumut pe care să-l fi achitat cei doi soți în mod egal, iar, referitor la venituri în toată perioada căsătoriei, inclusiv în perioada achiziționării bunurilor importante, raportul dintre veniturile soților a fost defavorabil reclamantului – pârât, proporțiile de 65% pentru pârâta – reclamantă și 35% pentru reclamantul - pârât fiind corespunzătoare acestui raport, prezumția legală de dobândire egală a bunurilor, instituita de art.30 Codul familiei, fiind răsturnată în favoarea pârâtei - reclamante, astfel cum în mod legal și temeinic a reținut prima instanță.
Tribunalul a reținut, de asemenea, că dividendele repartizate și culese în timpul căsătoriei intră în categoria de venituri realizate de către foștii soți, având un regim juridic similar salariilor obținute de către foștii soți și au fost reținute în mod legal și temeinic la partaj, ca venituri culese de către foștii soți și nu ca fructe produse de părțile sociale, care nu intră în categoria bunurilor bunuri comune.
Soluția se impune chiar dacă la baza calculului și determinării concrete a acestor dividende stă numărul părților sociale deținute de către fiecare asociat.
După determinarea lor, acestea constituie un drept de creanță al soțului asociat și nu al comunității de bunuri, ceea ce nu exclude însă regimul de venituri realizate de soț în timpul căsătoriei.
Cum bunurile mobile se află în folosința exclusivă a pârâtei – reclamante și în imobilele atribuite acesteia, așa cum le-au destinat foștii soți, tribunalul a considerat că în mod legal și temeinic i-au fost atribuite pârâtei - reclamante, repartizarea în acest mod nefiind apreciată ca o greșită aplicare a dispozițiilor art.741 Cod civil, care nu impune în mod strict și obligatoriu ca la formarea loturilor să se dea fiecăruia aceeași cantitate de mobile și de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, instanța având o marjă de apreciere la repartizarea bunurilor, inclusiv în funcție de modul în care acestea sunt folosite.
Legat de evaluarea terenurilor în suprafață de 370 mp - Tarlaua 29, ., înscris în CF nr.1125 și de 1000 mp - ., lot 2, înscris în CF nr.1502, situate în ., apelanta pârâtă-reclamantă a susținut că această operațiune s-a făcut în funcție de un regim juridic, tehnic și economic nereal, întrucât, în realitate, aceste terenuri sunt situate în extravilanul comunei Mogoșoaia, conform PUG aprobat cu Hotărârea Consiliului Local Mogoșoaia nr.34/1999, astfel cum rezultă din adresa nr.679/17.01.2011 a Primăriei Comunei Mogoșoaia - Serviciul Urbanism.
Din adresa nr.5134/25.04.2012 emisă de Primăria Comunei Mogoșoaia, județul I. – Serviciul de Urbanism, tribunalul a reținut că terenul situat în tarlaua nr.16, . suprafață de 370 mp, înscris în Carte Funciară nr.1125 cu număr cadastral 1267/2 și terenul de 1.000 mp, înscris în Carte Funciară nr.1502 cu număr cadastral 1563, sunt situate în extravilanul comunei Mogoșaia, conform Hotărârii nr.34/18.11.1999 a Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia, de aprobare a Planului Urbanistic General.
Prin expertiza întocmită în cauză de către expert inginer B. R. au fost identificate terenurile ce formează obiectul partajului de bunuri comune, de 370 mp, respectiv 1.000 mp, situate în extravilanul comunei Mogoșoaia, județul I., expertul precizând, însă, că se află la limita administrativă a comunei, între Pădurea M. și calea ferată, în tarlaua 29, . inițială a fost de teren arabil, însă ambele loturi, la fel ca și alte terenuri din zonă, se tranzacționează în vederea construirii, având drum de acces de circa 500 m până la DN 1A București – Târgoviște, iar rețelele de energie electrică și gaz metan se află la circa 400 m distanță.
Expertul ing. B. R. din apel a constatat valoarea terenului de 1.000 mp la suma de 125.269 lei, iar valoarea terenului de 370 mp la suma de 46.350 lei, valori diferite față de cele stabilite la prima instanță de către expertul ing. A. D., însă, tribunalul a apreciat că eventuala depreciere se datorează evoluției prețurilor pe piața imobiliară și nu situației de fapt a terenurilor, care a rămas neschimbată.
Apelanta H. M. nu a solicitat reevaluarea tuturor bunurilor supuse partajului, astfel că tribunalul nu putea omologa noile valori doar pentru o parte din bunuri, cu atât mai mult cu cât deprecierea se datorează și faptului că pârâta-reclamantă a înțeles să declare apel, prelungind astfel soluționarea litigiului, iar aceasta nu poate invoca propria culpă.
Referitor la motivul de apel privind calcul sultei și stabilirea termenului de plată, tribunalul a arătat că nu constată erori de calcul al sultei față de valoarea drepturilor părților din masa de bunuri comune și de valoarea bunurilor atribuite în loturi, iar termenul de plată de 6 luni de la rămânerii definitive a hotărârii este rezonabil, atât pentru debitor, cât și pentru creditoarea sultei de 217.269 lei, fiind respectate dispozițiile art.67310 alin.4 Cod de procedură civilă.
Riscul ca reclamantul-debitor să înstrăineze imobilul primit în lot și să nu achite sulta datorată, pe de o parte, nu a fost dovedit, iar, pe de altă parte, se constată că poate fi eliminat prin alte mijloace procedurale (de exemplu, instituirea sechestrului), astfel că probabilitatea unui astfel de risc de insolvabilitate nu constituie un impediment la stabilirea unui termen de plată, motivul de apel fiind nefondat.
În termen legal au declarat recurs reclamantul – pârât H. O. A. și pârâta – reclamantă H. M..
În motivarea recursului, reclamantul – pârât H. O. A. a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Prin prima critică formulată, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul compunerii masei bunurilor partajabile, în sensul neincluderii a 1408 părți sociale deținute de foștii soți la ., societate constituită în anul 1996 în cote egale de 30% de către reclamantul – pârât și pârâta – reclamantă împreună cu o a treia persoană.
Astfel, în mod greșit tribunalul a apreciat că, de principiu, părțile sociale dobândite de soți în timpul căsătoriei la o societate comercială nu sunt bunuri comune, indiferent dacă ele sunt materializarea unui aport social provenind din bunuri comune sau proprii.
Or, sub acest aspect, motivarea instanței de apel este în totală contradicție cu prevederile art.30 Codul familiei și practica judiciară. Susținerea tribunalului că astfel s-ar extinde răspunderea patrimonială dincolo de capitatul social al societății, putându-se trece la patrimoniul soților, este nefondată, întrucât prin acțiune nu se solicită partajarea bunului aportat ce a intrat definitiv în patrimoniul societății, ci a părților sociale primite în schimbul acesteia de către asociați.
În speță, în anul 1999 a avut loc o majorare de capital la . prin aportarea în natură a unui bun comun – un autoturism Ford, în valoare de 13.236 USD, în schimbul căruia au fost emise un număr de 1.408 părți sociale atribuite fostei soții, deoarece bunul aportat, un autovehicul, potrivit legislației din România, nu putea avea înscris în acte doi sau mai mulți proprietari. Majorarea de capital a fost făcută în natură, cu un bun achiziționat de soți din bani comuni, și realizată pentru a beneficia de dispozițiile legii privind scutirea de taxe vamale. Acest bun mobil a fost dobândit în timpul căsătoriei de către soți, iar înscrierea pârâtei – reclamante ca unic proprietar nu justifică natura de bun propriu al acesteia.
Doctrina și practica în materie au apreciat în mod constant că actul de dispoziție, prin care un bun iese din patrimoniul comun și devine proprietatea societății comerciale, dă naștere unui drept real asupra titlului de valoare obținut în schimb, ce nu poate avea altă natură juridică decât cea de bun comun.
O altă interpretare ar fi contrară prevederilor art.30 alin.2 Codul familiei, care interzic orice fel de convenție cu privire la natura bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, sub sancțiunea nulității absolute.
Este mai mult decât firesc ca un drept de proprietate asupra unui bun comun, ce a ieșit din patrimoniul soților, să fie înlocuit cu un drept real sau de creanță de aceeași natură asupra titlului de valoare. Chiar și în situația în care ambii soți participă la constituirea unei societăți comerciale, titlurile de valoare pe care fiecare soț asociat le obține au aceeași natură juridică, de bun comun.
Pe de altă parte, titlurile de valoare constând în părți sociale sunt bunuri comune, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei (fiind bunuri mobile); nu fac parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege la art.31 Codul familiei, ca fiind bunuri proprii; iau locul aportului adus la constituirea societății în temeiul subrogației reale cu titlu universal, valoarea de înlocuire a unui bun comun fiind tot un bun comun; sunt bunuri evaluabile în bani, ele făcând parte din circuitul civil, putând fi cesionate gajate, transmise moștenitorilor, etc..
Totodată, părțile sociale, bunuri comune, urmează să fie atribuite părților potrivit posesiei la data desfacerii căsătoriei, urmând ca, în cazul în care cele două loturi astfel constituite nu sunt egale, egalizarea lor să se facă prin plata unei sulte.
În acest sens sunt și dispozițiile art.349 alin.2 din Nodul Cod Civil, or, acest aspect nu poate fi neglijat, însuși legiuitorul dorind să reglementeze în mod expres această problemă de drept, soluționată de instanțe în mod neunitar.
De altfel, în fața instanței de fond pârâta – reclamantă nu a contestat sau revendicat cele 1408 părți sociale la S.C. Allfitro Exim S.R.L..
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat, în măsura în care se recunoaște calitatea de bun comun pentru părțile sociale, includerea în masa bunurilor partajabile și a dividendelor din perioada cuprinsă între data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț și data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de împărțeală judiciară (deoarece dividendele sunt venituri produse de bunurile comune, ele sunt rezultatul investiției făcute de soți în cele 1408 părți sociale la S.C. Allfitro Exim S.R.L.).
Dreptul la dividende este un drept accesoriu dreptului de proprietate asupra părților sociale. Potrivit art.6731 Cod de procedură civilă, sunt supuse împărțelii judiciare bunurile asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună. Or, cum dividendele sunt rezultatul, produsul unui bun proprietate comună, este evident că și dividendele sunt bunuri comune.
O ultimă critică formulată de recurentul reclamant – pârât a privit modalitatea de stabilire a cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor ce compun masa partajabilă.
Astfel, în speță, pe de o parte, prezumția instituită de art.30 Codul familiei nu a fost răsturnată de către pârâta – reclamantă, întrucât probele prezentate privind veniturile salariale nu sunt concludente sub aspectul cuantumului net al salariilor realizate.
Pe de altă parte, raportat la durata întregii căsătorii, perioada 1993 – 1996 nu poate justifica stabilirea unei cote de participare a pârâtei – reclamante la dobândirea bunurilor comune dublă față de a reclamantului – pârât, în condițiile în care achiziționarea primului bun important (apartamentul cu 4 camere) s-a făcut și cu ajutorul unui împrumut restituit ulterior de părți, ceea ce dovedește că acele venituri, din perioada de referință, erau mici.
Prin recursul declarat, pârâta – reclamantă H. M. a criticat, în primul rând, faptul că instanța de apel, dintr-o comoditate de calcul, a reținut că procentele constatate de prima instanță, privind dobândirea bunurilor comune, sunt rezonabile și corespunzătoare probelor administrate.
Astfel, considerentele tribunalului au în vedere doar motivele de apel formulate de reclamantul – pârât H. O. A., nicidecum criticile invocate de pârâta – reclamantă, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pe acest aspect.
Deși instanța de apel a reținut că prezumția instituită de art.30 Codul familiei a fost răsturnată în favoarea pârâtei – reclamante, cu încălcarea prevederilor art.36 Codul familiei și art.6735 alin.1 Cod de procedură civilă, fără a analiza probele administrate, tribunalul a păstrat calculul eronat al veniturilor încasate pe parcursul căsătoriei de către soți.
Deși relațiile patrimoniale dintre soți se întemeiază pe principiul egalității în drepturi, în timpul căsătoriei soții administrând, folosind și dispunând împreună de bunurile comune în condiții de egalitate, odată încetată comunitatea de bunuri acestea nu vor fi atribuite soților întotdeauna în părți egale, deoarece criteriul în raport de care se determină părțile soților este contribuția pe care fiecare dintre ei a avut-o la dobândirea și conservarea bunurilor.
Conform probelor administrate în cauză pe acest aspect, rezultă că recurenta pârâtă – reclamantă este pe deplin îndreptățită să i se acorde cota de 75% la dobândirea bunurilor comune, cotă justificată de veniturile considerabile realizate de către aceasta în timpul căsătoriei (83%, la care se adaugă și contribuția acesteia exclusivă în gospodărie și la întreținerea copiilor, recunoscută chiar de tribunal).
Recurenta pârâtă – reclamantă a arătat, în al doilea rând, că în valoarea masei partajabile nu trebuie inclusă și suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividende obținute de la S.C. Allfitro Exim S.R.L. pentru perioada 2005 (data despărțirii în fapt) – 16.03.2006 (data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț).
În cauză, deși tribunalul constată în mod corect că dividendele care se pot reține la masa bunurilor comune sunt numai cele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei părților, se contrazice apoi, menținând includerea în masa partajabilă a sumei indicate, care a fost repartizată și culeasă de pârâta – reclamantă H. M. după data de 16.03.2006, respectiv data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț.
În mod greșit tribunalul, deși reține în considerente că s-au depus la dosar deciziile asociaților S.C. Allfitro Exim S.R.L. din data de 04.05.2006, respectiv 30.04.2007 (ulterioară desfacerii irevocabile a căsătoriei), necontestate, prin care s-a hotărât repartizarea dividendelor aferente anilor 2005 – 2006, totuși nu le ia în considerare, nu le dă nicio eficiență juridică atunci când analizează acest motiv de apel, pronunțând soluția cu încălcarea dispozițiilor art.30 Codul familiei (această sumă de bani a fost repartizată și efectiv încasată după pronunțarea irevocabilă a divorțului – 16.03.2006, iar nu în timpul căsătoriei, respectiv începând cu 04.05.2006 – dividendele pe anul 2005 și cu 30.04.2007 – dividendele pe anul 2006).
În consecință, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale – art.30 Codul familiei, atrăgând incidența art.304 pct.9 și 7 Cod de procedură civilă.
În cel de-al treilea rând, recurenta pârâtă – reclamantă a criticat soluția de menținere a modalității de atribuire a bunurilor mobile, inclusiv cu referire la cele ce nu se mai regăsesc fizic, în acest sens fiind invocată greșita aplicare a prevederilor art.741 Cod civil.
Întrucât în cauză imobilul din București, ..20, sector 4 a fost atribuit reclamantului – pârât, era firesc ca și acestuia să-i fie atribuite o parte din bunurile mobile, inclusiv cele cu afectațiune specială, pe care numai un bărbat pe poate folosi (scule, strung).
Pe de altă parte, obiectele de mobilier, chiar dacă au fost achiziționate pentru imobilul atribuit pârâtei – reclamante, fiind bunuri mobile, este posibilă partajarea lor în natură, cu atât mai mult cu cât dorința reclamantului – pârât a fost aceea de a include în masa partajabilă inclusiv obiectele de mobilier ale copiilor, mult uzate, încât nu este corect să fie mărită valoarea bunurilor atribuite pârâtei – reclamante cu contravaloarea acestora.
În acest context, se impune atribuirea către reclamantul – pârât a bunurilor indicate prin cererea de apel.
O altă critică adusă hotărârii tribunalului de către pârâta – reclamantă a privit stabilirea valorii terenurilor de 370 mp și de 1.000 mp din . arătat că primul raport de evaluare efectuat la fond de expert A. D. nu a avut în vedere situația juridică reală a terenurilor, respectiv regimul lor extravilan, fiind evaluate drept terenuri intravilane, în timp ce evaluarea făcută în apel de expert B. R. a ținut cont de criteriile și situația juridică reală a imobilelor, diferența evidentă de valoare dintre cele două rapoarte de expertiză nefiind determinată de deprecierea evoluției prețurilor, cum a reținut tribunalul, ci tocmai de regimul juridic al acestor bunuri.
D. consecință, este nefiresc să se rețină în sarcina pârâtei – reclamante o culpă procesuală în deprecierea valorii terenurilor prin exercitarea căii de atac a apelului, făcută, de altfel, cu bună-credință, în condițiile în care legiuitorul a pus la dispoziția părții o astfel de cale de atac. Pe de altă parte, în apel s-au acordat 12 termene de judecată, astfel încât lămurirea situației juridice a bunurilor nu s-a putut face în termen util.
În concret, tribunalul trebuia să aibă în vedere evaluarea terenurilor reținute de expert B. R., de 44.676 lei, evaluare făcută prin metoda comparației prin bonitate.
În mod nelegal instanța de apel a procedat și la respingerea motivului de apel privind stabilirea eronată a cuantumului sultei datorată pârâtei – reclamante de către reclamantul – pârât și stabilirea greșită a plății acestei sulte într-un termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În urma reevaluării, referitor la cuantumul sultei datorate, aceasta este de 487.935 lei, determinată prin reținerea cotei de 75% în favoarea pârâtei – reclamante și prin atribuirea către reclamantul – pârât a bunurilor mobile de 5.785 lei, precum și prin raportare la noua valoare a terenurilor din .> În privința termenului de 6 luni stabilit pentru achitarea sultei, recurenta a precizat că, pe de o parte, este foarte mare, cât timp aceasta nu poate valorifica din bunuri pentru a achita cheltuielile de studii și întreținere a celor doi copii, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a avut în vedere în mod greșit prevederile art.67310 alin.4 Cod de procedură civilă, soluția corectă fiind aceea de aplicare a dispozițiilor art.6735 alin.2 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamantul – pârât a invocat excepția de nulitate a recursului declarat de pârâta-reclamantă, arătând că nu se indică în recurs motive de nelegalitate ale hotărârii, ci doar critici ce țin de reinterpretarea probatoriului administrat.
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat greșit probele administrate la instanța de fond, ceea ce ține de greșita apreciere a situației de fapt, iar nu de aplicarea greșită a unui text de lege.
În plus, în cauză, la instanța de apel, pârâta – reclamantă nu a propus și nu a administrat un probatoriu suplimentar care să justifice o cotă de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune, în această situație nefiind răsturnată prezumția instituită de lege prin art.30 Codul familiei.
De altfel, chiar analizând probele administrate, nu se poate reține în favoarea pârâtei – reclamante o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, părțile contribuind în mod egal la treburile gospodărești, la îngrijirea copiilor, în viața de familie și în activitatea firmei.
De asemenea, nici cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la introducerea în masa partajabilă a dividendelor obținute de la S.C. Allfitro Exim S.R.L. în perioada căsătoriei, nu poate fi primit, întrucât vizează tot o apreciere a probatoriului.
În dosarul de față pârâta – reclamantă nu a contestat cererea reclamantului – pârât de includere în masa partajabilă a dividendelor și nici nu a solicitat prin cererea reconvențională să se constate caracterul de bun propriu al acestora.
În plus, față de susținerile din apel, pârâta – reclamantă nu contestă că dividendele sunt bunuri comune și nici faptul că acestea ar fi aferente perioadei în care părțile au fost căsătorite. Nu rezultă din probatoriul administrat că dividendele aferente perioadei căsătoriei nu ar fi fost încasate de pârâta – reclamantă.
Cât privește atribuirea bunurilor mobile, recurentul a arătat că în mod corect s-a dispus includerea lor în lotul pârâtei – reclamante, aceasta având folosința bunurilor după data despărțirii. În fapt, recurenta critică modul în care instanța a apreciat probatoriul administrat la fond, motiv ce nu poate fi susținut în recurs.
Reclamantul – pârât a mai menționat și că în mod corect tribunalul a apreciat că eventuala depreciere valorică a terenurilor se datorează evoluției prețurilor pe piața imobiliară și nu situației de fapt a terenurilor, care a rămas neschimbată. Aceste imobile se valorifică cu destinația de terenuri construibile, or, de esența valorii unui teren este destinația sa conform cererii de piață. De reținut este și faptul că din actele de transfer de proprietate ale celor două terenuri la notarul public s-a constatat că acestea se află în intravilan, potrivit acelorași documente invocate de pârâta – reclamantă în apel.
Cu referire la ultima critică susținută de pârâta – reclamantă, reclamantul – pârât a arătat că aceasta solicită să se recalculeze sulta ca urmare a unei presupuse modificări a valorilor bunurilor și că se impune stabilirea unui termen de plată a sultei în condițiile în care cuantumul acesteia este mare și reclamantul – pârât nu deține alte bunuri în proprietate.
La rândul său, pârâta – reclamantă H. M. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, pârâta – reclamantă a precizat că bunul comun adus ca aport în societate devine proprietatea societății în condițiile art.65 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, iar, corespunzător acestuia, asociatul (soț) dobândește un titlu de valoare, constând în părți sociale în cazul societăților cu răspundere limitată.
Prin urmare, părțile sociale constituie bun propriu al soțului asociat, o asemenea soluție rezultând din legea menționată, actul normativ în cauză dispunând în sensul că orice contract de societate trebuie să nominalizeze aportul fiecărui asociat în numerar sau în bunuri, precum și valoarea lor.
Soluția este logică și legală și prin prisma faptului că soțul asociat poate să-și cesioneze titlurile de valoare fără acordul celuilalt soț.
În consecință, ceea ce se poate împărți între soți sunt numai bunurile existente în patrimoniul lor la data partajului, autoturismul Ford adus ca aport la constituirea societății nemaiexistând în patrimoniul comun.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta – reclamantă a arătat că acesta vizează neincluderea în masa partajabilă a dividendelor produse de cele 1408 părți sociale începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței de divorț și până la data încetării stării de indiviziune, respectiv până la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj.
Aspectul includerii în masa partajabilă a dividendelor face și obiectul recursului declarat de pârâta – reclamantă, astfel încât urmează a se reține și criticile invocate de această parte pe acest aspect.
Dreptul asociaților la dividende reprezintă dreptul de a obține o cotă parte din beneficiul realizat de societate prin efectuarea actelor comerciale, întrucât la înființarea ei fiecare asociat a dat aportul său în scopul de a obține un anumit avantaj (beneficiu) și nu în ideea de a gratifica societatea sau pe unii asociați, indiferent de calitatea acestora (soț, soție), obligația de a distribui dividende avându-și izvorul în contractul de societate, contract de natură comercială.
Din momentul stabiliri de către Adunarea Generală a Asociaților a dividendelor cuvenite acestora, dreptul la beneficii nu va mai fi un drept social, ci el devine un drept de creanță individual, cu toate consecințele ce decurg din el. Fiind un drept de creanță individual, în considerarea părților sociale deținute de fiecare asociat, acesta nu poate avea regimul juridic de bun comun; pentru a accepta punctul de vedere al tribunalului ar însemna ca, în eventualitatea neachitării acestor dividende de către societate, să aibă calitate procesuală activă de a le solicita și soțul respectivului asociat, ceea ce este nelegal.
În aceste condiții, după ce tribunalul constată că dividendele care se pot reține la masa bunurilor comune sunt numai cele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei părților, ulterior instanța se contrazice, păstrând în masa partajabilă suma repartizată și culeasă de pârâta – reclamantă după data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț.
Părțile sociale fiind considerate a nu fi bun comun, nici dividendele nu pot avea alt regim juridic, cu atât mai puțin cele obținute după pronunțarea divorțului părților.
Este nefondat și motivul de recurs privind stabilirea greșită a cotelor de contribuție, în condițiile în care reclamantul – pârât ar fi avut aceeași contribuție cu a fostei soții la dobândirea bunurilor. Or, din înscrisurile prezentate nu rezultă o astfel de situație.
Cererile de recurs au fost legal timbrate.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art.305 Cod de procedură civilă, fiind depusă o copie legalizată a hotărârii de divorț, cu mențiunea rămânerii irevocabile la data de 16.03.2006, o notă referitoare la bunurile mobile, respectiv strungul, evaluat ipotetic, deoarece nu mai există faptic și înscrisuri suplimentare privitoare la situația repartizării și încasării dividendelor incluse în masa partajabilă.
În privința excepției nulității recursului declarat de pârâta – reclamantă H. M., excepție invocată de reclamantul – pârât H. O. A., Curtea a dispus în sensul respingerii acesteia la data de 22.01.2013, având în vedere că există posibilitatea încadrării unora dintre critici în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține, în raport de situația de fapt dedusă judecății, următoarele:
În privința recursului exercitat de către recurentul reclamant – pârât H. O. A., Curtea constată că acesta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, susținând o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În acest sens, recurentul a arătat că în mod greșit în masa partajabilă nu au fost incluse și cele 1408 părți sociale deținute de foștii soți la S.C. Allfitro Exim S.R.L., societate constituită în anul 1996 și la care cei doi au adus ca aport un bun comun, respectiv un autoturism marca Ford.
În speță, Curtea constată că în anul 1999 a avut loc o majorare de capital la S.C. Allfitro Exim S.R.L., prin aportarea în natură a bunului comun menționat, în valoare de 13.236 USD, în schimbul căruia au fost emise un număr de 1408 părți sociale, în favoarea pârâtei – reclamante, potrivit convenției părților, întrucât un astfel de bun nu ar putea avea înscris în acte, ca titulari, mai mulți proprietari.
Recurentul a invocat faptul că înscrierea pârâtei – reclamante ca unic proprietar nu justifică natura de bun propriu al acesteia asupra părților sociale.
Curtea apreciază că în ceea ce privește caracterul de bun comun sau bun propriu al părților sociale urmează a se avea în vedere dispozițiile legale privind părțile sociale, respectiv Legea nr.31/1990 și dispozițiile Codului familiei privind relațiile patrimoniale dintre soți.
Astfel, soții pot constitui singuri sau împreună cu alte persoane oricare dintre societățile comerciale prevăzute de Legea nr.31/1990, inclusiv o societate cu răspundere limitată, cum este cazul în speță.
Bunul comun adus ca aport în societate devine proprietatea societății în condițiile art.65 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, iar nu un bun comun, astfel cum susține reclamantul – pârât, astfel încât și titlul de valoare, respectiv părțile sociale în cazul societății cu răspundere limitată, este un bun propriu al soțului asociat, dispozițiile din Legea nr.31/1990 fiind derogatorii de la prevederile art.30 Codul familiei. Ca atare, titlurile de valoare dobândite ca urmare a subscrierii unui bun comun într-o societate comercială constituie bun propriu, ceea ce se poate împărți între soți fiind numai dividendele încasate în timpul căsătoriei pentru părțile sociale. Părțile sociale constituie bunuri proprii, fie că bunul adus ca aport este bun propriu sau bun comun.
În acest context, în mod corect tribunalul a reținut că nu poate fi confundat patrimoniul comun al soților, care nu mai include dreptul de proprietate asupra autoturismului adus ca aport la societate, cu patrimoniul societății cu răspundere limitată.
Dacă părțile sociale ar reprezenta bunuri comune ale soților, nici nu ar mai fi necesară repartizarea lor între foștii soți asociați în societatea cu răspundere limitată, întrucât ar fi aplicabil regimul comunității de bunuri reglementat de Codul familiei.
Dreptul de proprietate asupra unui bun comun adus ca aport la constituirea unei societăți nu este înlocuit cu un drept real sau de creanță de aceeași natură, cu referire aici la titlul de valoare, întrucât patrimoniile sunt distincte, respectiv patrimoniul părților de cel al societății constituite.
Nu interesează aici faptul că părțile sociale au fost determinate în timpul căsătoriei părților ori că nu fac parte în mod expres și limitativ din categoriile prevăzute de art.31 Codul familiei, întrucât nu operează o subrogare reală cu titlu universal, o înlocuire a unui bun comun tot cu un bun comun.
Împrejurarea că dispozițiile Noului Cod Civil, respectiv art.349 alin.2, reglementează în mod expres această problemă de drept, soluționată de instanțe în mod neunitar, nu are relevanță în prezenta cauză, cât timp textul de lege invocat își produce efectele după . Legii nr.287/2009, respectiv după 01.10.2011, iar nu raportului juridic dedus judecății, început la 08.05.2008. Dispozițiile art.345 - 350 din Codul civil nou adoptat sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, numai dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată, or, în cauză, o astfel de situație nu se regăsește.
De asemenea, nu are relevanță nici faptul că pârâta – reclamantă nu a contestat sau revendicat cele 1408 părți sociale deținute la S.C. Allfitro Exim S.R.L., întrucât, în ceea ce privește partajul bunurilor comune, instanța este obligată să determine întreaga compunere a masei partajabile în raport de dispozițiile legale incidente, iar nu față de poziția procesuală a părților în litigiu vizavi de natura juridică a bunurilor indicate ca făcând parte din masa partajabilă.
Prin urmare, acest motiv de recurs nu este fondat, Curtea neputând reține aplicarea greșită a prevederilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Curtea constată că cea de-a doua critică a reclamantului – pârât a vizat includerea în masa bunurilor partajabile, în măsura în care se recunoaște calitatea de bunuri comune a părților sociale dobândite la S.C. Allfitro Exim S.R.L., și a dividendelor corespunzătoare din perioada cuprinsă între data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț și data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj.
Într-adevăr, practica judiciară a recunoscut calitatea dividendelor de bunuri comune ale soților, însă, în măsura în care acestea au fost încasate pe perioada căsătoriei părților, iar nu ulterior, ceea ce impune o raportare la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, în speță 16.03.2006. Sumele neîncasate se constituie într-un drept de creanță, astfel încât, găsindu-se în patrimoniul soțului îndreptățit la acestea, constituie o categorie juridică ce ține de dreptul muncii, iar, ulterior, după încasare, se constituie într-un drept real, sub forma unei sume de bani, cu o afectațiune specială, respectiv pentru susținerea sarcinilor căsătoriei dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei, ceea ce înseamnă că trebuie considerate bunuri comune.
Or, cum sunt bunuri comune numai dividendele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei părților, în cazul de față până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, acestea pot fi incluse în masa partajabilă, nu și dividendele repartizate foștilor asociați după acest moment.
În concluzie, nici această critică nu poate fi reținută din perspectiva art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Curtea constată că prin ultima critică susținută în recurs recurentul reclamant – pârât antamează chestiuni legate de situația de fapt dedusă judecății în urma analizei probelor prezentate privind veniturile salariale obținute de părți pe perioada căsătoriei.
Or, din această perspectivă, prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă nu pot fi aplicate, această chestiune vizând netemeinicia hotărârii pronunțate, iar nu nelegalitatea acesteia. Pe de altă parte, prevederile art.304 pct.10 și 11 Cod de procedură civilă, care vizau greșita stabilire a situației de fapt consecutive soluției de netemeinicie a hotărârii atacate au fost abrogate în mod expres, sens în care instanța de recurs nu mai poate cenzurate criticile subsumate acestor norme legale abrogate.
Recurentul a invocat și faptul că nu a fost răsturnată prezumția instituită de art.30 Codul familiei, în sensul aplicării unei cote de contribuție egale a soților la dobândirea bunurilor comune, însă Curtea constată, raportat la considerentele deciziei recurate, că tribunalul, pentru a înlătura această prezumție, a analizat probele ce vizau veniturile salariale încasate de părți pe perioada căsătoriei.
Din această perspectivă este nefondat acest motiv de recurs, cât și critica recurentei pârâte – reclamante ce vizează stabilirea cotei de contribuție în cote de 65% pentru aceasta și de 35% pentru reclamantul – pârât, Curtea considerând că motivul ce privește exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în funcție de probele administrate nu mai poate face obiectul cenzurii instanței de recurs, în condițiile în care cazul de casare prevăzut de art.304 pct.11 Cod de procedură civilă, așa cum s-a arătat mai sus, era abrogat la data pronunțării deciziei.
Pe de altă parte, Curtea nu poate reține niciun aspect de nemotivarea hotărârii atacate din această perspectivă ori de motivare contradictorie, întrucât, considerând că prezumția legală de dobândire egală a bunurilor a fost răsturnată în favoarea pârâtei reclamante, tribunalul s-a raportat la probele administrate și la concluziile primei instanțe în vederea stabilirii proporțiilor anterior menționate, constatând că această parte a avut o activitate practică și financiară mai mare în timpul căsătoriei, a susținut menajul comun și a participat la creșterea și educarea copiilor rezultați din căsătorie.
Răsturnarea prezumției instituită de art.30 Codul familiei nu implică în mod automat stabilirea unei cote de contribuție conform susținerilor părților, în măsura în care acestea nu au fost dovedite. Instanța are astfel a se orienta în ceea ce privește determinarea acestor cote de contribuție la criteriile instituite de practica și jurisprudența în materie, conform art.36 alin.1 Codul familiei, respectiv în funcție de veniturile obținute din salarii și dividende înscrise în cărțile de muncă ori în evidențele S.C. Allfitro Exim S.R.L., aportul financiar la dobândirea bunurilor și la întreținerea familiei, activitatea desfășurată în cadrul societății, etc., ceea ce a și făcut tribunalul.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâta - reclamantă H. M., Curtea reține că tribunalul în mod greșit a respins apelul acestei părți, considerând că în masa bunurilor comune trebuie să fie incluse și dividendele culese în perioada despărțirii în fapt – 2005 până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț.
Astfel, deși tribunalul constată că trebuie partajate dividendele repartizate și culese până la data desfacerii căsătoriei, ceea ce este corect, totuși are în vedere doar împrejurarea determinării naturii acestora, în mod general, de bunuri comune, nu și pe cea a momentului încasării în concret a valorii dividendelor pentru perioada 2005 – 16.03.2006, ce a operat după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, respectiv începând cu 04.05.2006 și 30.04.2007, deci ulterior datei de 16.03.2006.
Or, în acest caz se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor legale în această materie, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, iar nu incidența art.304 pct.7 Cod procedură civilă, respectiv modificarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
D. consecință, Curtea apreciază că din valoarea masei partajabile determinată în condițiile ce se vor arăta în continuare urmează a fi exclusă suma de 106.387,09 lei, reprezentând dividende aferente perioadei 01.01.2005 – 16.03.2006, distribuite de S.C. Allfitro Exim S.R.L. după data de 16.03.2006.
Potrivit deciziilor asociaților S.C. Allfitro Exim S.R.L. din data de 04.05.2006 și 30.04.2007, necontestate, s-a hotărât repartizarea dividendelor aferente anilor 2005 – 2006, ceea ce înseamnă că încasarea lor efectivă nu a putut opera decât după această dată, care este ulterioară momentului rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, deci ulterioară perioadei de căsătorie.
Referitor la includerea în lotul pârâtei – reclamante a unor bunuri mobile de natura celor cu afectațiune specială, respectiv scule și strung, Curtea reține că în mod corect tribunalul a considerat că prevederile art.741 cod civil nu impun în mod obligatoriu ca la formarea loturilor să se dea fiecăruia aceeași cantitate de mobile și de imobile, instanța având o marjă de apreciere la repartizarea acestor bunuri, ținând cont de modul în care au fost folosite, de posesia exercitată, de valoarea loturilor identificate, etc..
Pe de lată parte, conform art.6739Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În cauză, tribunalul a avut în vedere, ca și prima instanță, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia dintre părți, masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților. Nu s-a dovedit că bunurile mobile indicate de pârâta-reclamantă au o afectațiune specială, destinată activității reclamantului-pârât or că acestea au fost folosite sau posesia lor a fost exercitată de soțul reclamant.
Legat de evaluarea terenurilor în suprafață de 370 mp și de 1.000 mp, situate în ., Curtea reține că în prima expertiză efectuată la fond de expert A. D. raportarea privind stabilirea valorii acestor terenuri s-a făcut la terenuri intravilane, în acest context fiind determinată o valoare de 84.957,55 lei, respectiv de 233.890 lei.
În realitate, conform adresei depusă la dosar în apel, fila 23, nr.679/17.01.2011, emisă de Primăria Comunei Mogoșoaia, regimul juridic al acestor terenuri este determinat de situarea lor în extravilanul comunei Mogoșoaia, astfel cum rezultă din PUG aprobat cu HCL Mogoșoaia nr.34/1999.
Expertiza dispusă în apel a avut în vedere acest regim tehnic al terenurilor menționate, expertul B. R. evaluând imobilele la suma de 46.350 lei, respectiv 125.269 lei, valoare de circulație identificată conform ofertelor de vânzare – cumpărare a terenurilor situate în extravilanul comunei Mogoșoaia.
În cuprinsul raportului se menționează că terenurile respective se află la limita administrativă a comunei Mogoșoaia, între Pădurea M. și calea ferată, în tarlaua 29, . lor inițială a fost de terenuri arabile și că ambele loturi, la fel ca și terenurile învecinate, se tranzacționează în vederea construirii.
Curtea va înlătura considerentele tribunalului, instanță ce a reținut că operațiunea de evaluare a fost făcută în mod corect de prima instanță (ce s-a raportat la regimul tehnic de teren intravilan pentru cele două imobile supuse evaluării) și a considerat că deprecierea se datorează evoluției prețuirilor pe piața imobiliară și nu situației de fapt a terenurilor, care a rămas neschimbată.
Or, față de cele arătate anterior, se observă că expertizarea celor două terenuri s-a făcut inițial prin raportare la includerea acestora în intravilanul comunei Mogoșoaia, iar, ulterior, în considerarea faptului că acestea, în realitate, se află în extravilan, dar că se tranzacționează în vederea construirii, aflându-se la limita administrativă a comunei Mogoșoaia, județul I..
În aceste condiții, nu se poate imputa pârâtei – reclamante opțiunea de a solicita o reevaluare a imobilelor terenuri din . unei cereri de reevaluare a tuturor bunurilor supuse partajului, cerere pe care ar fi putut-o face, de altfel, și partea adversă ori instanța, din oficiu, ar fi putut pune în discuția părților administrarea unei astfel de probe, aspecte ce ar fi determinat o depreciere a bunurilor cauzată de perioada de soluționare a apelului.
D. consecință, Curtea va constata că valoarea terenului în suprafață de 370 mp situat în . este de 46.350 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. R., iar valoarea terenului în suprafață de 1.000 mp, situat în . este de 125.269 lei, conform aceluiași raport de expertiză.
Curtea are în vedere aceste valori întrucât determinarea lor s-a făcut în funcție de valoarea de circulație, urmând a înlătura cererea pârâtei – reclamante de stabilire a valorii acestor terenuri în funcție de metoda comparației prin bonitare. Întrucât nu există un acord al părților cu privire la valoarea bunurilor supuse partajului, acestea se evaluează la valoarea lor de circulație. Luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul partajului face ca diminuarea valorii prin uzura fizică sau morală ori sporul de valoare dobândit, în măsura în care nu sunt rezultatul intervenției unuia dintre copărtași, să se impute asupra drepturilor tuturor, respectiv să profite tuturor. În situația de față nu este vorba de o astfel de diminuare, ci de stabilirea unei valori a bunurilor în cauză prin raportare la criterii diferite.
Curtea va înlătura susținerile recurentului reclamant – pârât în sensul că destinația terenurilor a fost identificată în mod corect de expert la instanța de fond, împrejurare ce rezultă chiar din cuprinsul actelor de transfer a dreptului de proprietate asupra acestor imobile către cei doi soți, întrucât natura juridică a unui astfel de imobil nu este conferită prin mențiunile înscrise în cuprinsul unui act de vânzare – cumpărare, ci rezultă efectiv din situația juridică confirmată de o autoritate publică în domeniu, în speță Primăria Comunei Mogoșoaia.
Raportat la excluderea din masa partajabilă a dividendelor aferente perioadei 01.01.2005 – 16.03.2006 și la noua modalitate de stabilire a valorii terenurilor intravilane, corespunzătoare raportului de expertiză întocmit de expert B. R., Curtea constată că valoarea totală a masei partajabile este de 1.443.792,50 lei, iar valoarea corespunzătoare cotei părți a reclamantului – pârât de 505.327.38 lei, respectiv a pârâtei – reclamante de 938.465,12 lei, sens în care apreciază ca fondat și motivul de recurs legat de calculul eronat al cuantumului sultei datorate pârâtei – reclamante de către reclamantul – pârât.
Astfel, menținând aceeași modalitate de atribuire a bunurilor comune, în vederea egalizării loturilor, conform art.6739 Cod de procedură civilă, Curtea va obliga pe reclamantul – pârât la plata către pârâta – reclamantă a sumei de 306.035,12 lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, termen ce se impune a fi stabilit în condițiile art.67310 Cod de procedură civilă, cu referire la art.262 Cod de procedură civilă, termenul de 6 luni fiind acordat în vederea obținerii sumelor necesare pentru plata sultei de către debitor.
Nu are relevanță faptul că nu s-a dispus atribuirea provizorie a bunurilor în vederea vânzării, întrucât în speță s-a procedat la o atribuire directă prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilindu-se, totodată, și sumele ce se cuvin celeilalte părți, ca și termenul în care este obligat să plătească sultă debitorul.
Pentru toate aceste motive, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant-pârât H. O. A., împotriva deciziei civile nr.606 A/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, va admite recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă H. M., împotriva aceleiași decizii, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă H. M. împotriva sentinței civile nr.4297/01.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, va schimba, în parte, sentința apelată, în sensul că va respinge cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 106.387.09 lei, reprezentând dividende distribuite de ., aferente perioadei 01 ianuarie_06, va constata că valoarea terenului în suprafață de 370 mp, situat în ., este de 46.350 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. R., că valoarea terenului în suprafață de 1.000 mp, situat în ., este de 125.269 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. R., că valoarea totală a masei partajabile este de 1.443.792,50 lei, că valoarea corespunzătoare cotei-părți a reclamantului - pârât H. O. A. este de 505.327,38 lei și că valoarea corespunzătoare cotei-părți a pârâtei-reclamante H. M. este de 938.465,12 lei. În vederea egalizării loturilor, Curtea va obliga pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 306.035,12 lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate, precum și ale sentinței apelate.
Conform art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va obliga pe recurentul reclamant – pârât H. O. A. la plata sumei de 22 lei, cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă – reclamantă H. M., reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererilor în apel și recurs, calcul determinat în raport de data formulării cererii de partaj, dar și de pretențiile admise ale părților în aceste căi procesuale (care au privit doar compunerea masei partajabile și calculul acesteia, iar nu modificarea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, astfel cum s-a contestat de către recurenți și față de care s-a stabilit o taxă judiciară de timbru la valoare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant-pârât H. O. A., împotriva deciziei civile nr.606 A/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă H. M., împotriva aceleiași decizii.
Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă H. M. împotriva sentinței civile nr.4297/01.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în contradictoriu cu apelantul reclamant-pârât H. O. A..
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că:
Respinge cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 106.387.09 lei, reprezentând dividende distribuite de ., aferente perioadei 01 ianuarie_06.
Constată că valoarea terenului în suprafață de 370 mp, situat în . este de 46.350 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. R..
Constată că valoarea terenului în suprafață de 1.000 mp, situat în . este de 125.269 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B. R..
Constată că valoarea totală a masei partajabile este de 1.443.792,50 lei.
Constată că valoarea corespunzătoare cotei-părți a reclamantului - pârât H. O. A. este de 505.327,38 lei.
Constată că valoarea corespunzătoare cotei-părți a pârâtei-reclamante H. M. este de 938.465,12 lei.
În vederea egalizării loturilor, obligă pe reclamantul-pârât H. O. A. la plata către pârâta-reclamantă H. M. a sumei de 306.035,12 lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale sentinței apelate.
Obligă pe recurentul reclamant-pârât H. O. A. la 22 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă-reclamantă H. M., reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.M.V.
Tehdact.R.L./B.I.
2 ex./10.04.2013
TB-S.5 – C.D.C.; S.V.
Jud.S.4 – C.M.P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
