Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 618/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 618/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2012 în dosarul nr. 618/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.618R

Ședința publică de la data de 23.03.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. S.

JUDECĂTOR - Z. D.

JUDECĂTOR- G. A. G.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă G. A. împotriva deciziei civile nr. 103/09.11.201, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât M. P., cauza având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 din legea nr.7/1996”.

Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât M. P. – reprezentat de avocat O. M. P. în baza împuternicirii avocațiale nr. GR_, lipsind recurenta reclamantă G. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurenta reclamantă nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul că nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.

S-a mai învederat că la data de 22.03.2012, la registratura secției s-a înregistrat cererea formulată de recurenta reclamantă, transmisă prin fax, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.

Curtea pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta reclamantă.

Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar împuternicirea avocațială. Având cuvântul solicită respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta reclamantă deoarece consideră că nu este întemeiată conform art. 156 C.pr.civ., întrucât a primit citația personal, iar de la data primirii citației consideră că a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător. Totodată solicită a se constata că recurenta nu și-a îndeplinit obligația timbrării recursului.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta reclamantă în vederea angajării unui apărător, având în vedere că are calitatea de recurentă și a formulat recursul din data de 29.12.2011, astfel că până la acest termen a avut timp suficient să-și angajeze apărător; și constatând că citația pentru termenul de azi este semnată, în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. 1 C.pr.civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, pune în discuție excepția de netimbrare a recursului.

Reprezentantul intimatului pârât solicită anularea recursului ca netimbrat; cu cheltuieli de judecată solicitate în baza chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare asupra aspectului de netimbrare a recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoartele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ /31.08.2010 petenta G. A. a formulat plângere împotriva încheierii nr._/09.08.2010 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G..

În motivarea plângerii petenta a arătat că intimatul M. P. a solicitat, iar OCPI a admis, să se noteze în cartea funciară un litigiu privind constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.48/13.07.2010. Petenta a arătat că OCPI au notat acest litigiu în mod netemeinic, întrucât trebuiau să observe că M. P. nu poate fi moștenitorul lui S. C., neavând calitate procesuală.

Prin sentința civilă nr. 723/15.02.2011 Judecătoria G. a respins plângerea formulată de G. A. ca neîntemeiată.

Apelul declarat de petenta G. A. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr.103/9.09.2011 pronunțată de Tribunalul G., care a arătat că nu este pertinent motivul de apel invocat de apelantă precum că hotărârea primei instanțe s-ar fi dat cu aplicarea greșită a legii, deoarece actul în baza căruia s-a făcut notarea și care a fost evaluat de instanță emană de la o autoritate, o instituție cu activitate judiciară.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta G. A..

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța de fond și cea de apel au pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, întrucât au apreciat în mod greșit că simplul certificat de grefă este suficient să fie notat litigiul, dar și faptul că cei de la Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară au notat litigiu în mod netemeinic și trebuiau să observe că din numele de familie al acestuia rezulta că nu este fiul tatălui său, dar și faptul că nici din solicitarea făcută în acțiunea ce se afla pe rolul Judecătoriei G. nu rezulta că ar avea mamă comună.

Examinând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei și de a depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, la adresa indicată de recurentă prin cererea de recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind atașată la fila 9 din dosarul de recurs.

Pentru termenul de azi, recurenta nu a depus dovada plații taxei de timbru si a timbrului judiciar legal datorate.

În conformitate cu art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii( ...), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, excepția netimbrării cererii fiind o excepție de procedură care începe prin a avea un efect dilatoriu și care tinde spre un efect peremptoriu.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, Curtea va anula recursul ca netimbrat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte care a căzut în pretenții prin anularea ca netimbrată a căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. Curtea o va obliga la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat, dovedit cu chitanța nr. 138/22.03.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă G. A. împotriva deciziei civile nr.103/09.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimatul – pârât M. P..

Obligă recurenta G. A. la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul – pârât M. P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. S. D. Z. A. G. G.

GREFIER

L. D.

Red.dact.jud.MSC.

Tehnored.MȘ/2 ex./28.03.2012

Jud. apel – I. N.; - I. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 618/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI