Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 341/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 341/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.341
Ședința publică de la 27.02.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul petent I. M., împotriva deciziei civile nr. 122 A din 16.10.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă.
P. are ca obiect – plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 13.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 20.02.2014, apoi la data de 27.02.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 26.11.2012 sub nr._ , petentul I. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu OCPI pronunțarea unei hotărâri cu privire la încheierea de carte funciară.
În motivarea cererii petentul a arătat că a formulat o cerere prin care a solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra unui imobil în cartea funciară și fiindu-i respinsă aceasta a formulat și o cerere de reexaminare. Menționează faptul că OCPI A. nu a justificat de ce nu a înscris dreptul de proprietate asupra cotei de 1/3 din imobilul obținut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2446/08.12.2000 la BNP R. A., act ce are la bază certificate de moștenitor.
În drept cererea a fost formulată în temeiul art. 644 Cod Civil.
Legal citată, pârâta OCPI nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1586/26.03.2013, Judecătoria A. a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că actul prin care petentul înțelege să justifice dreptul de proprietate asupra cotei 1/3 din ternul cu nr.cadastral 1451 a fost emis înainte de a . Noului cod civil și pe cale de consecință certificatul de moștenitor nr.121/2000 produce efectele prevăzute de legea în vigoare la momentul emiterii titlul declarativ prin care se constată calitatea de moștenitor și cotele cuvenite moștenirii, fără să îndeplinească condițiile unui act translativ de proprietate (art.77 din Legea nr.71/2011).
Potrivit dispozițiilor art.876-915 din Codul civil cu privire la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate, săvârșite ori produse după . noului cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, petentul I. M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul dispunerii întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului teren intravilan compus din suprafața de 617 mp din acte și 626, 13 mp din măsurători și construcțiile C1, C2, C3 aflate pe acesta situat în ..81, mun. A., jud. Teleorman, identificat cu nr. cadastral 1451, învecinat la N – . – Bosoi M., E – C. I., V – T. Aritina.
În motivarea apelului, petentul a făcut o expune a situației de fapt arătând în esență că este dobânditor al imobilului în discuție; cota de 2/3 a fost dobândită prin contract de vânzare cumpărare autentificat, iar cota de 1-3 a fost dobândită de la tatăl său prin certificatul moștenitor nr.121/08.12.2000.
În ceea ce privește criticile aduse hotărârii de apel, petentul a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond ca temei al cererii dispozițiile art.644 Cod civil, întrucât partea a indicat ca temei dispozițiile Legii nr.7/1996 modificată prin Legea nr.133/2012 care stipulează posibilitatea ca întabularea drepturilor reală să se poată face și în baza certificatului de moștenitor.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelantul a arătat că instanța nu a motivat de ce a respins în totalitate cererea, inclusiv pentru cota de 2/3 din imobil dobândită prin act autentic de vânzare cumpărare.
Prin cel de-al treilea motiv se arată că motivarea instanței în sensul că pentru cota de 1/3 din imobil certificatul de moștenitor fiind emis anterior noul cod civil nu are efect constitutiv, ci declarativ, petentul susține că acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile art.888 N.C.C., ci pe ale Legii nr.7/1996.
S-a mai arătat că art. 1133 NCC trebuie privit în sensul că certificatul de moștenitor are efect constitutiv aspect dedus din expunerea d emotive a legiuitorului.
Susține petentul că certificatul de moștenitor este un act notarial nedesființat în nici o cale de atac, valoarea acestuia de act autentic neputând fi contestată, interpretarea instanței lipsind, în opinia petentul actul de orice finalitate practică în condițiile în care în cuprinsul acestuia se menționează calitatea de moștenitor, cota și bunurile cuprinse în masa succesorală.
Concluzionând, petentul arată că a dobândit bunul, în parte prin act autentic, în parte prin moștenire legală.
Nu a fost indicat temeiul juridic al cererii.
Nu au fost propuse probe noi.
Prin decizia civilă nr.122 din 16.10.2013 Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-petent I. M..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în baza dispozițiilor art.24 din Legea nr.7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil. Aceste dispoziții au fost edictate în acord cu dispozițiile art.1132 Noul Cod Civil, conform cărora certificatul de moștenitor valorează titlu de proprietate.
Certificatul de moștenitor face însă dovada dreptului de proprietate numai dacă a fost emis în cadrul unei moșteniri deschise sub imperiul noilor dispoziții de drept material. Astfel fiind, un certificat de moștenitor emis sub imperiul vechiului Cod civil, nu poate primi o asemenea putere, legea de drept material civil neputând retroactiva, în acest sens fiind dispozițiile art.91 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Certificatul de moștenitor va constitui titlu numai pentru succesiunile deschise după . noului cod, o altă interpretare ar înfrânge principiul de drept civil conform căruia legea civilă nu retroactivează.
Apelantul nu poate interpreta disparat textele de lege invocate, întrucât valoarea de titlu de proprietate a certificatului de moștenitor este recunoscută prin normele Codului civil și nu independent de acestea. În atare situație, textul Legii nr.7/1996 nu poate fi interpretat fără raportare la textul Codului civil cel care definește efectele certificatului de moștenitor.
Văzând, atât cererea de înscriere, cât și criticile afirmate prin motivele de apel, instanța a constatat că apelantul a solicitat Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman înscrierea în Cartea funciară a unui imobil teren și a construcțiilor edificate pe acesta invocând în susținerea dreptului un contract de vânzare cumpărare autentificat și un certificat de moștenitor.
Din interpretarea dispozițiilor art.24 din Legea nr.7/1996 care a preluat prevederile art. 888 NCC, intabularea unui drept asupra unui imobil este posibilă numai dacă petentul face dovada dreptului său asupra acestuia. Or, în cauză petentul a făcut dovada numai în parte, așa încât, întrucât dreptul este unul unitar, acesta nu putea fi intabulat în parte, numai în limita dovezi, așa cum sugerează apelantul.
Cum imobilul este deținut în totalitate de un singur proprietar pentru a se putea dispune înscrierea, petentul ar fi trebuit să facă dovada dreptului său asupra întregului imobil.
În ceea ce privește critica afirmată prin care apelantul critică reținerea art.888 NCC, instanța văzând dispozițiile art.24 alin.2 din Legea nr.7/1996 a constatat că în ceea ce privește cazurile, condițiile și regimul juridic al înscrierilor în Cartea funciară, se aplică dispozițiile stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de Legea nr.7/1996 și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. Așa fiind în cauză nu s-a comis nici o eroare privind incidența acestui text de lege.
Împotriva acestei decizii, la data de 19.12.2013, a declarat recurs petentul I. M., recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 09.01.2014.
În motivarea recursului său, recurentul-petent a arătat că hotărârile instanțelor de fond sunt nelegale.
Susține astfel recurentul că, în condițiile în care pentru 2/3 din imobil dovada dreptului de proprietate a fost făcuta cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2446/08.12.2000 la BNP R. A., Judecătoria A. alături de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman - BCPI A. nu motivează de ce resping în totalitate cererea, în timp ce Tribunalul Teleorman recunoaște ca recurentul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilul pentru 2/3, însă consideră că imobilul nu poate fi intabulat în parte pentru 2/3 întrucât dreptul de proprietate este unitar, instanța adăugând dreptului de proprietate un caracter juridic în plus față de lege.
Mai mult, cum dreptul de proprietate indiviza poate fi intabulată, consideră ca Tribunalul Teleorman trebuia sa dispună intabularea dreptului de proprietate pentru 2/3 din imobil, atât timp cât consideră ca pentru 1/3 din imobil nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu certificatul de moștenitor nr.121/2000.
Hotărârile instanțelor de fond sunt nelegale, pe de altă parte, întrucât certificatul de moștenitor nr.121/2000 atesta că cota de 1/3 din imobil a fost dobândită anterior modificării Legii nr.7/1996 prin O.U.G. nr.64/2010, astfel că proprietarii care au edificat construcții până în anul 2001 fără autorizație de construire pot solicita oficiilor de cadastru și proprietate imobiliara înscrierea în cartea funciara a acestor imobile în baza unui certificat emis de autoritățile publice locale (primari) prin care se atesta ca imobilul este înregistrat în registrul agricol precum și în evidentele fiscale, conform art.111 pct.(l) lit.b) și Iit.c) din O.U.G. nr.64/2010.
În acest sens, recurentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând cererea înregistrata sub nr._/18.12.2013 la Primăria A..
În mod greșit instanțele de fond considera ca pentru 1/3 din imobilul a cărui intabulare se cere certificatul de moștenitor emis anterior NCC nu constituie titlu de proprietate, fiind act netranslativ de proprietate.
Certificatul de moștenitor nr .121/2000 emis de BNP R. A. nu a fost anulat prin hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila, face dovada deplină cu privire la calitatea de moștenitor, a cotei și a bunurilor cuprinse în masa succesorala, în conformitate cu art.88 din Legea nr.36/1995, iar potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.7/1996 (forma în vigoare înainte de modificare) dreptul de proprietate se poate înscrie în cartea funciara pe baza actului prin care s-a constituit sau transmis în mod valabil acel drept real.
În condițiile în care certificatului de moștenitor nu i s-ar recunoaște valoarea de act notarial, neputând sta la baza actelor notariale de dispoziție, se pune întrebarea fireasca ce l-a determinat pe legiuitor sa reglementeze procedura succesorala notarială, din moment ce nu are nici o finalitate practica și cum justifică statul perceperea unor taxe de timbru substanțiale asupra succesiunilor și timbru judiciar, iar notarii publici onorarii asupra cărora statul încasează impozit pe venit.
Recurentul a mai depus la dosar, în copie certificată, adeverința nr. 1051/14.01.2014 eliberată de Primăria Municipiului A. - Direcția Patrimoniu și un certificat de atestare fiscală.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, critici care pot fi încadrate – conform art. 306 alin.3 C.proc.civ. – în motivul de modificare prev. de art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
In mod corect, tribunalul a reținut în speță că certificatul de moștenitor face dovada dreptului de proprietate numai dacă a fost emis în cadrul unei moșteniri deschise sub imperiul noilor dispoziții de drept material.
In acest sens, dispozițiile art. 1133 alin.1 din Noul Cod Civil, în privința efectelor acestui act, arată că „certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
In corelație cu aceste norme, art.115 alin.3 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, modificată și republicată în 2013, prevede, în mod similar, că „Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „moștenirile deschise înainte de intrare în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”, iar potrivit art. 76 din același act normativ, „Dispozițiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil”.
Curtea constată în acest context că Legea nr. 36/1995, în varianta anterioară modificărilor mai sus prezentate prevedea expres doar că „În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale” (art. 73 alin.1), iar pe baza încheierii finale întocmită în cadrul procedurii succesorale notariale „se redactează certificatul de moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului” (art.80 alin.1).
Prin urmare, certificatul de moștenitor eliberat conform acestor prevederi legale făcea dovada deplină numai în ceea ce privește calitatea de moștenitor, a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte și nu face dovada dreptului de proprietate, respectiv, nu constituia o dovadă că bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparținut acestuia cu acest titlu, drept de proprietate care, prin efectul succesiunii, să fi fost transferat în patrimoniul moștenitorului.
Or, în aceste condiții, în mod corect s-a reținut și că înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren intravilan și Ìconstrucții nu se poate face parțial, respectiv, pentru o parte indiviză din teren și pentru construcția edificată pe teren fără autorizație de construcție, chiar dacă această construcție este cuprinsă în evidențele fiscale, având în vedere și art. 1 alin.5-6 din Legea nr. 7/1996, conform căruia „Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic” – imobilul definit astfel înscriindu-se într-o carte funciară.
In consecință, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-petent I. M., împotriva deciziei civile nr.122 A din 16.10.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red. M.A.N.G
Tehnored. C.S./M.
Ex.2
Tribunalul Teleorman – L.N.A.
- D.C.
Judecătoria A. – M.I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 343/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
