Pretenţii. Decizia nr. 1108/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1108/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1108/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1108 R
Ședința publică din data de 19.06.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. S. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurenta pârâtă C. B. SA împotriva deciziei civile nr.35A/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., cauza având, ca obiect, „acțiune în răspundere delictuală; alte cereri; pretenții”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2014 și apoi, la data de 29.05.2014, dată la care, constatând imposibilitatea constituirii completului de judecată, d-na judecător M. A. M. aflându-se în concediu medical, a amânat succesiv pronunțarea la datele de 05.06.2014, 12.06.2014, 19.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a civilă, la data de 23.12.2011, sub nr._/3/2011, reclamanta CONSTATINESCU M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. B. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 129.000 lei/30.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în seara de 13 decembrie 2011, în jurul orei 21.00, dorind să plătească cumpărăturile efectuate în magazinul METRO Berceni cu cardul C., la casă a fost reținută și a apelat serviciul de urgență 112 ca urmare a mesajului de la POS ce anunța că tranzacția a fost eșuată pe motivul "Card furat. Reține".
Reclamanta a arătat că potrivit procedurilor, angajații Metro, în văzul a zeci de persoane care aflau la coadă la case au chemat un echipaj de poliție, că a fost chestionată de personalul de securitate cu privire la faptul că se află în posesia unui card furat, iar ulterior a fost întrebată același lucru de către echipajul de poliție și a fost condusă la secția 26 de poliție pentru a da declarații cu privire la circumstanțele folosii unui card dat ca fiind „furat”. Reclamanta a arătat că după mai bine de 30 de minute soțul său a reușit să ia legătura cu call-center-ul C. și i s-a transmis că banca a blocat cardul încă de după amiaza zilei de 13 decembrie pentru a o proteja de un atac al unei rețele internaționale care operează asupra cardurilor și că nu a fost anunțată despre acest fapt, deoarece decizia a fost luată după programul de lucru al unităților C..
Reclamanta a precizat că a suferit un grav prejudiciu de imagine, umilință și inducerea unei traume ca urmare a suspiciunii de furt, a reținerii și conducerii la Secția 26 de Poliție, toate ca urmare a acțiunii pârâtei C. B. SA care a luat decizia blocării cardurilor bancare fără a comunica utilizatorilor despre aceasta decât la 20 de ore după aplicare.
S-a apreciat de către reclamantă că mesajul transmis prin POS („Card furat.Reține”), în condițiile în care C. B. a luat unilateral decizia de a bloca cardul, fără a o anunța pe reclamantă, a fost de natură să îi aducă grave prejudicii (în fața angajaților și cumpărătorilor Metro, a echipajului de poliție) și i-a produs un prejudiciu moral prin trauma produsă, prin rușinea de a fi subiect al unui act procedural care deși nu a îmbrăcat forma unei arestări, în ochii persoanelor de față a fost conștientizată astfel. Reclamanta a mai arătat că prin natura profesiei sale-angajată Parlamentului European-,reputația și probitatea i-au fost direct afectate de acțiunea C.-B., fiindu-i știrbite imaginea și demnitatea.
În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art 253 și urm C.civ.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal pentru lipsa calității procesual pasive, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că nu este autoarea faptelor care au provocat paguba reclamantei, acționând cu bună-credință, în condițiile legii și ale contractului de deschidere de cont și emitere a cardului internațional în lei V. Electron nr._/06.01.2009 încheiat cu reclamanta și în concordanță cu practicile uzuale în materie, în vederea protejării disponibilităților din contul curent al reclamantei.
Pârâta a precizat că nu poate fi considerată raspunzătoare pentru modul în care a fost interpretat codul numeric de către POS-ul care nu era proprietatea sa și nici de măsura adoptată de comerciant, aceea de a chema organele de poliție, consecințele suferite de reclamantă fiind în afara controlului pârâtei.
S-a arătat că începând cu data de 12.12.2011, C. B. a primit o . mesaje de alertă de la V., referitoare la compromiterea bazei de date a unui procesator de date din Europa, care ar fi putut avea drept consecință accesul unor persoane neautorizate la informații cu privire la cardurile emise de bănci din România, inclusiv C. B.. În urma evenimentului respectiv, au fost identificate o . liste cu carduri potențial clonate. În aceeași zi, departamentele abilitate din cadrul băncii, au analizat riscul asociat evenimentului, luându-se decizia de protejare a clientelei prin blocarea cardurilor potențial compromise.Pârâta a menționat că a transmis electronic către POS-ul de la Metro codul numeric 43, potrivit listei standardizate emise de V.. Prin urmare, pos-ul utilizat de Metro, primind codul numeric respectiv de la banca emitentă, a afișat mesajul „tranzacție eșuată.card furat.rețineți”, acest mesaj semnificând reținerea cardului, nu a persoanei. Pârâta a mai arătat că ulterior acestui eveniment autoritățile sesizate, respectiv ANPC și BNR, au constatat că măsura dispusă a fost rezonabilă și a fost dispusă în concordanță cu contractul și cu legea.
În drept, au fost invocate invocate disp. OUG 119/2009, art.115 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 2323/14.12.2012 a Tribunalului București –Secția a V-a civilă s-a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, fata de prevederile art. 158 rap la art. 137 alin I C. proc.civ și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.7720/14.05.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive precum și acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, apreciind că vinovată de producerea prejudiciului este pârâta. Răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izovărște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara prejudiciul. Verificarea vinovăției pârâtei în producerea faptei pretins ilicite coincide în această materie, cu analizarea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv cu fondul cauzei. Or, din moment ce reclamanta a apreciat că pârâta este persoana vinovată, analizarea condițiilor va fi realizată din prisma acțiunilor/inacțiunilor întreprinse de C. B., astfel cum au fost dovedite.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este titulara unui card V. Electron și MasterCard în lei cu circulație internațională, astfel cum a fost emis de către pârâtă ca urmare a cererii din data de 06.01.2009 (filele 23-24).
În ziua de 13 decembrie 2011 pârâta primește o avertizare din partea V. prin care li se aduce la cunoștința existența unui pericol de clonare a datelor clienților băncii în perioada 1Mai-1Decembrie, fiind raportat un risc de fraudă, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 28, în traducere la fila 34. Din același înscris rezultă că managementul compromiterii datelor V. Europa a fost înștiințat în legătură cu o în rețea, fiind posibilă punerea în pericol a conturilor V..
Urmare a alertei primite, în aceeași zi (în jurul orei 16.00), s-a întrunit Comitetul de direcție al băncii și s-a propus adoptarea în regim de maximă urgență a următoarelor măsuri: blocarea imediată în sistemul de autorizare tranzacții BOS a cardurilor V./MasterCard potențial compromise, reemiterea cardurilor potențial compromise cu atribuirea altor numere și altor coduri PIN, contactarea telefonică (descentralizată, prin rețeaua de unități teritoriale) a clienților afectați și informarea acestora asupra măsurilor întreprinse de bancă, transmiterea plasticelor refăcute și a codurilor PIN către clientelă, în țară și dacă va fi cazul și în străinătate (fila 31).
Reclamanta, în seara zilei de 13.12.2011, folosește cardul deținut în unitatea comercială Metro, (ora 21.27), iar mesajul inscripționat pe bon este de: „tranzacție eșuată. card furat.rețineți”. Acest mesaj a apărut ca urmare a interpretării codului de răspuns venit din partea băncii deținătoare a cardului - numărul 43- care înseamnă Ridicare card, card furat (răspunsul indică utilizarea frauduloasă).
Așa cum rezultă din procesul-verbal de ridicare, cardul a fost ridicat de la reclamantă, în seara respectivă de către Poliția Sectorului 4 București-secția 26 Poliție.
Reclamanta a susținut că fapta ilicită a pârâtei constă în utilizarea codului de răspuns cu numărul 43, în mod nejustificat, creând prezumția că ar fi săvărșit un furt, prejudicul constând în atingerea adusă drepturilor nepatrimoniale, cum ar fi imaginea și renumele.
Potrivit art.1349 alin.(1) C.civ. „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane”, iar, potrivit alin.(2), al aceluiași articol, „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Instanța urmează să analizeze întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civil delictuale pentru fapta proprie, respectiv, existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapte ilicită și prejudiciu.
Fapta ilicită reprezintă orice acțiune sau inacțiune, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Instanța a constatat că acțiunea de blocare a tuturor cardurilor asupra cărora plana riscul de a fi clonate datele, a fost în mod rezonabil justificată de avertizarea V., care a stabilit că datele clienților pot fi în pericol, prin existența unei intruziuni în rețea.
Analizând codurile de răspuns folosite de către V. Europe, instanța a apreciat că utilizarea de către pârâtă a numărului 43, care indica un presupus furt a fost corect folosit în raport de circumstanțele date.
Astfel, existența unei infracțiuni cum ar fi cea de furt, în materia comerțului electronic, nu se limitează doar la sustragerea frauduloasă a cardului și utilizarea acestuia, dar și la ingerințe neautorizate în sistemul de date al clienților. Dată fiind evoluția infracționalității în materia operațiunilor bancare care implică o utilizare frauduloasă a cardului, noțiunea de card furat, trebuie interpretată în sens larg, incluzând atât furtul simplu, cât și cel ce este prevăzut de alte infracțiuni în legi speciale, cum ar fi Legea nr.365/2002 (art.27 și art.28).
În plus, analiza interpretării acestui cod de răspuns rămâne doar la nivel de principiu, căci în fapt, pericolul care plana asupra tuturor deținătorilor de carduri era destul de ridicat, iar răspunderea pentru siguranța banilor clienților aparținea în totalitate băncii. Astfel, pentru utilizarea acestui cod, era necesară doar o sesizare cu privire la un pretins furt, indiferent din partea cui se manifesta, titularul de card, banca sau, cum a fost cazul de față, operatorul internațional de carduri V..
Atitudinea ostilă a organelor de poliție și a persoanelor prezente la eveniment, menită să sugereze că reclamanta este un posibil „infractor”, este o percepție personală a reclamantei, pur subiectivă și nerațională față de datele existente la acel moment, cu atât mai mult cu cât reclamanta era deținătoarea cardului, deci se excludea de plano săvârșirea de către aceasta a unei infracțiuni. În plus, cooperarea cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză este o chestiune ce ține de responsabilitatea civică a fiecărui cetățean, nu este o umilință, iar dacă acțiunile organelor de poliție au depășit limitele interogării legale, reclamanta are posibilitatea să urmeze procedurile legale.
Părerile izolate și neavizate ale unor persoane curioase nu ar trebui nicio clipă să știrbească demnitatea unei persoane cu studii superioare - angajată a Parlamentului European - și cu o . alte calități astfel cum însăși s-a caracterizat în acțiunea introductivă, a cărei imagine ar trebui să se construiască prin cariera profesională și aplicarea propriilor principii de viață, și sub nicio formă prin „spusele” unor persoane amatoare de „senzațional”.
În mod logic, la vederea codului de răspuns, au fost alertate organele de poliție, a căror îndatorire era de a lua declarații pentru lămurirea situației și aflarea adevărului, iar percepțiile persoanelor străine de eveniment, care nu cunoșteau detalii suficiente pentru a emana opinii în domeniu, țin exclusiv de condiția lor socială, limitată.În plus, mesajul codului de răspuns impunea reținerea cardului, reclamanta fiind condusă la sediul poliției pentru declarații suplimentare, o interpretare eronată sau exagerată din partea organelor de poliție neputând fi imputată băncii.
Sub un alt aspect, instanța a constatat că potrivit condițiilor generale de deschidere cont și emitere a cardului internațional în lei V. Electron și/sau MasterCard (Secțiunea I, pct.2, alin.5), banca își rezervă dreptul de a bloca cardul fără înștiințarea prealabilă a utilizatorului de card în cazul (…), comiterii de fraude sau în orice alte situații considerate întemeiate de către bancă.
Prin urmare, avertizarea de fraudă emisă de către V. a fost apreciată de către bancă ca impunând soluția blocării tuturor cardurilor vizate.
Astfel, instanța a apreciat că pârâta nu a întreprins vreo faptă ilicită, motiv pentru care nefiind întrunite condițiile răspunderii civil delictuale, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată, analizarea celorlalte condiții menționate devenind superfluă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 35 A din 13.01.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta – reclamantă, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 3000 euro (echivalent în lei la cursul BNR la data plății) către reclamantă, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și au fost păstrate celelalte dispozițiile ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat, raportat la situația de fapt mai sus expusă, că acțiunea de blocare a cardului de către pârâtă a fost într-adevăr o măsură justificată de alerta primită din partea V. potrivit căreia un pericol de clonare a datelor clienților băncii fiind raportat un risc de fraudă – alertă primită în ziua de 13.12.2011.
Problema care se pune în speță sub aspectul existenței unei fapte cauzatoare de prejudicii este legată de obligativitatea băncii de a-și înștiința clienții cu privire la luarea acestei măsuri tocmai pentru a preveni producerea unor situații de acest gen sau chiar mai grave în care persoanele deținătoare a unor astfel de instrumente bancare pot fi puse în dificultate.
Astfel, deși în contractul de deschidere de cont semnat de reclamantă se prevede în art. 6 faptul că banca își rezervă dreptul de a bloca cardul fără înștiințarea prealabilă a utilizatorului de card în cazul emiterii de fraude sau orice alte situații considerate întemeiate de bancă, acest articol trebuia coroborat și cu prevederile art. 123 alin.2 din OUG nr.119/2009, care arată că în astfel de cazuri prestatorul „va informa utilizatorul în legătură cu blocarea cardului și cu motivele blocării, dacă este posibil înainte de blocare și cel târziu imediat după blocarea acestuia”.
Sub acest aspect s-a constatat că deși mesajele de alertă din partea V. au fost primite de pârâtă încă din 12.12.2011, avertizarea concretă referitoare la un număr de_ carduri fiind datată 13.12.2011, banca nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea informării utilizatorilor de card în condițiile art.123 și 3 din OUG nr.119/2009, informarea acestora putând fi făcută în scop de avertizare cu începere chiar din 12.12.2011, data primirii primelor mesaje de alertă.
De altfel, pârâta, astfel cum a rezultat și din cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, a arătat că informarea despre blocarea cardurilor și motivele acestei măsuri a fost făcută prin comunicatele de presă publicate a doua zi, 14.12.2011, comunicate considerente de aceasta ca fiind cea mai eficientă metodă de informare a clienților.
Faptul că reclamanta nu a fost informată în legătură cu blocarea cardului a condus la crearea situației stânjenitoare din momentul efectuării plății la magazin, neputându-se considera că apariția organelor de poliție și conducerea acesteia la secție în vederea verificărilor necesare nu au creat o stare de rușine și stres reclamantei, producând acesteia o traumă psihică cu atât mai mult cu cât toate aceste acțiuni s-au desfășurat în văzul tuturor persoanelor aflate în magazin.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că în cauză reclamanta a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei, prejudiciu care, raportat la modalitatea în care respectiva faptă a fost săvârșită (lipsa diligențelor în a informa clienții cu privire la măsura blocării cardurilor a fost cuantificat la suma de 3000 euro (în echivalent lei), sumă la plata căreia pârâta a fost obligată către reclamantă, în temeiul art.252 – 253 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta pârâtă C. B. SA, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă.
1.În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la argumentele invocate de aceasta în apel, încălcând prevederile art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Procedând astfel, susține recurenta, instanța de apel a încălcat două principii fundamentale ale procesului civil: dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, acesta din urmă fiind consacrat și garantat și de art. 6 din CEDO.
2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină), recurenta a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor argumentelor invocate de aceasta, lăsând astfel nerezolvate o . critici care ar fi trebuit să primească o rezolvare argumentată.
Recurenta a arătat că a învederat instanței de apel că proprietarul POS – ului respectiv (instituția bancară furnizoare a serviciului respectiv) este singurul răspunzător de mesajele pe care le afișează pe ecran precum și de instruirea personalului comerciantului respectiv cu privire la semnificația mesajelor și la măsurile ce trebuie luate. Or, instanța de apel nu a făcut nici o mențiune cu privire la argumentele esențiale invocate de recurentă, deși hotărârea instanței trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității și toate motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat cererile părților.
3. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat următoarele:
Deși instanța de apel a constatat corect că acțiunea de blocare a cardului de către pârâtă a fost o măsură justificată de alerta primită din partea V., a reținut în mod eronat că „banca nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea informării utilizatorilor de card, în condițiile art. 123 alin. 3 din OUG nr. 119/2009, informarea acestora putând fi făcută în scop de avertizare cu începere chiar din 12.12.2011 data primirii primelor mesaje de alertă”.
Recurenta apreciază că instanța de apel a dat o interpretare greșită a art. 123 din OUG nr. 113/2009, în contradicție cu litera și spiritul acestui text de lege, din interpretarea căruia rezultă că obligația de informare a prestatorului de servicii de plată se realizează în modul convenit cu plătitorul, adică în conformitate cu clauzele contractuale. Or, potrivit secțiunii I, pct. 2, alin. 6 din contractul de deschidere cont și emitere a cardului internațional în lei V. Electron nr._/6.01.2009, „banca își rezervă dreptul de a bloca cardul fără înștiințarea prealabilă a utilizatorului de card în cazul….comiterii de fraude sau orice alte situații considerate întemeiate de către bancă”.
Este evident, susține recurenta, că art. 123 alin. 3 din OUG nr. 113/2009 face trimitere la convenția părților, obligația de informare a plătitorului referitor la blocarea instrumentului de plată urmând a fi îndeplinită de recurentă potrivit clauzelor contractuale.
Textul de lege precizat conferă posibilitatea prestatorului de servicii de plată să-și îndeplinească obligația de informare imediat după blocarea cardului. Începând cu data de 12.12.2011, C. B. a primit o . mesaje de alertă de la V., referitoare la compromiterea bazei de date a unui procesator de date din Europa care ar fi putut avea drept consecință accesul unor persoane neautorizate la informații cu privire la cardurile emise de bănci din România,inclusiv C. B.. În urma evenimentului respectiv au fost identificate, pe parcursul mai multor zile o . liste cu carduri potențial clonate. Avertizarea din 13 decembrie se referea la un număr de 14.446 de conturi supuse acestui risc. În aceeași zi, departamentele abilitate au analizat riscul asociat evenimentului și au propus blocarea imediată a cardurilor potențial compromise, cu informarea ulterioară a clienților afectați și remiterea de carduri noi. Propunerea a fost aprobată de Comitetul de Direcție și transmisă către departamentele ce trebuiau să o aplice, la ora 4.18 pm, în data de 13.12.2011. În seara respectivă au fost blocate 14.446 de carduri, urmând ca utilizatorii să fie informați ulterior, în cel mai scurt timp posibil (conform dispozițiilor contractuale și legale analizate anterior).Intimata–reclamantă a încercat utilizarea cardului său la comerciantul Metro, în intervalul de timp imediat următor blocării acestuia de către recurentă.
Recurenta a arătat că a transmis chiar în seara respectivă (publicate a doua zi, 14 decembrie) comunicate de presă prin care informa despre blocarea cardurilor și motivele acestei decizii. Având în vedere numărul mare de carduri potențial clonate (circa 15.000), termenul de informare a clienților cu privire la blocarea cardurilor în mai puțin de 24 de ore este unul rezonabil. Comunicatele de presă au fost considerate la momentul respectiv și în condițiile date, cea mai eficientă metodă de informare, având în vedere, pe de o parte, numărul mare de utilizatori afectați și pe de altă parte, faptul că listele cu carduri potențial clonate erau în continuă schimbare.
În acest context, recurenta apreciază că și-a îndeplinit obligația de informare în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, hotărârea fiind dată cu interpretarea greșită a art. 123 alin. 3 din OUG nr. 113/2009.
Recurenta a mai arătat că potrivit art. 22 alin. 4 lit. b din regulamentul 6/2006, emitentul va lua imediat toate măsurile necesare pentru a evalua, preveni și limita riscurile ce se pot produce prin utilizarea frauduloasă a unui instrument de plată electronică. Această dispoziție a fost prevăzută și în contractul părților, unde, în concordanță cu art. 123 alin. 3 din OUG nr. 113/2009, se menționează posibilitatea blocării cardului, cu informarea ulterioară a posesorului, în situația în care această măsură se justifică pentru protejarea fondurilor titularului contului aferent instrumentului de plată respectiv. În cazul concret, având în vedere numărul mare de carduri posibil compromise, era imposibilă informarea anterioară a posesorilor, aceasta ar fi însemnat întârzierea măsurii de prevenire a pagubelor. Obligația de informare trebuie să fie îndeplinită în modul convenit limita maximă de timp în care poate fi realizată astfel încât să rămână în sfera licitului, fiind „ imediat după blocare”.
Recurenta susține că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate și în acord cu dispozițiile OUG nr. 113/2009, astfel că apreciază că nu a săvârșit o faptă ilicită.
Recurenta a mai arătat că pentru a fi acordate daune morale, trebuie să fim în prezența ilicitului civil, în sensul de faptă care să contravină normei legale aplicabile, iar ilicitul civil - dacă ar fi existat - trebuia să se concretizeze într-un comportament care sfidează ilegitim drepturi ale personalității. Recurenta apreciază că modul în care a acționat nu poate fi calificat ca fiind o faptă ilicită, blocarea instrumentului de plată electronică deținut de intimată fiind parte dintr-o operațiune amplă de prevenire a riscului de operare a unor tranzacții fraudulaose, iar având în vedere riscul producerii unui prejudiciu considerabil, recurenta a acționat conform dispozițiilor legale și contractuale, respectiv a luat decizia blocării imediate a tuturor cardurilor potențial compromise cu informarea ulterioară a clienților.
Recurenta a mai arătat că în mod eronat tribunalul a apreciat că reclamanta a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei. Dauna ce poate fi transpusă într-un prejudiciu este consecința oricărei atingeri ilegitime a drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane, iar una din condițiile juridice esențiale ale daunei este caracterul direct al acesteia, ce presupune existența raportului de cauzalitate între o faptă ilicită și consecințele sale negative. În speță, dauna nu îndeplinește condiția de a fi consecința vreunei fapte ilicite, întrucât recurenta a acționat în conformitate cu dispozițiile legale și contractuale, măsura adoptată fiind perfect justificată în condițiile date.
Pentru toate considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9, art. 312, art. 274 Cod procedură civilă din 1865.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
1.În ceea ce privește primul motiv de recurs, intimata a arătat că acesta este nefondat, condițiile procedurale privind motivarea hotărârii fiind îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii sa rezulte ca s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice, iar în cauză decizia atacata respectă prevederile art. 261 alin. l pct. 5 C.pr.civ. În conformitate cu jurisprudenta CEDO obligația de motivare a hotărârii nu presupune existenta unor răspunsuri detaliate la fiecare problema ridicata, fiind suficient sa fie examinate in mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței.
2.Nefondat este si motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., deoarece obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Cu privire la argumentul referitor la responsabilitatea proprietarul POS-ului de mesajele pe care le afișează pe ecran, intimata a arătat că recurenta nu a adus nici o dovadă în susținerea acestei afirmații si că oricum, acest aspect nu are relevanță întrucât singura relație contractuala pe care o are intimata este cu C. B., nu cu POS-ul sau V.. Or, ceea ce s-a avut in vedere de către instanța de apel in motivarea soluției este obligativitatea băncii de a-si instiinta clienții cu privire la luarea unei astfel de masuri, obligație care nu a fost îndeplinită.
3.În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., intimata a arătat că acesta este nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicarea a prevederilor art. 123 alin. 3 din OUG nr. 119/2009 reținând că banca nu a întreprins toate demersurile necesare in vederea informării utilizatorilor de card in condițiile acestui text legal. Chiar parata a arătat prin întâmpinare, faptul ca informarea despre blocarea cârdurilor si motivele acestei masuri a fost făcuta prin comunicatele de presa abia a doua zi, in data de 14.12.2011, printr-un comunicat de presă.
Intimata reclamantă a arătat că mesajul utilizat de pârâtă nu este un simplu mesaj de blocare (așa cum ar fi trebuit în realitate să fie), întrucât acesta are, pe de o parte, menirea de a bloca un card bancar, iar pe de alta parte de a-l avertiza pe agentul comercial, unde se încearcă folosirea cardului, că se află în prezența unui card furat. Se naște astfel prezumția că persoana care deține cardul și care încearcă să îl utilizeze este și aceea care l-a furat.
Intimata reclamantă a arătat că potrivit contractului singura situație în care C. B. putea bloca cardul cu mesajul "Card furat. Retine", este aceea în care reclamanta semnala furtul, or, aceasta nu a declarat nici verbal, nici in scris faptul ca i s-a furat cardul.
Având in vedere ca recurenta-pârâta a folosit un astfel de mesaj cu privire la cardul reclamantei, aceasta a aruncat in mod absolut nejustificat asupra sa prezumția ca a săvârșit un furt, iar acest fapt a atras după sine consecințe dintre cele mai înjositoare in ceea ce o privește pe reclamantă, dat fiind faptul ca, urmând îndemnul afișat de mesajul POS, angajații de paza METRO nu i-au permis sa părăsesc magazinul, au chemat politia, urmând sa fie escortată de către echipajul de politie in văzul a zeci de persoane, cumpărători care se aflau in magazin la acel moment. Șirul evenimentelor prejudiciabile nu s-a oprit aici, continuând la secția de politie unde ii s-a pus in vedere sa dea o declarație prin care să explice cum se face ca se găsește in posesia sa un card furat si de ce a încercat să îl folosească.
Vinovăția recurentei-parate s-a manifestat in primul rând prin alegerea mesajului de blocare a cardului, apoi prin faptul ca nu reclamanta nu a fost informata cu privire la situația intervenita. Recurenta nu a luat a luat nici un fel de masuri in vederea informării clienților, fapt ce a condus la producerea evenimentului prejudiciabil. Comunicarea publică pe care a făcut-o este datată 14.12.2011, la două zile distanță după primirea alertelor și aceasta doar ca răspuns la solicitările reprezentanților mass-media, nu ca o inițiativa proprie.
Așadar, fapta ilicita este concretizata în faptul ca, prin folosirea codului POS „Card furat. Rețineți.", fără ca reclamanta să fie informată despre măsura luata, aceasta a fost pusă în situația prezumției săvârșirii unui furt, ceea ce a condus mai departe la reținerea cardului și interogarea de către agenții de paza si organele de politie. Prejudiciul rezultă prin atingerea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, neputându-se considera ca apariția organelor de politie si conducerea la secție in vederea efectuării verificărilor necesare nu i-au creat o stare de rușine si stres si producerea unei traume psihice cu atât mai mult cu cat toate aceste acțiuni s-au desfășurat in văzul tuturor persoanelor aflate in magazin. Vinovăția rezultă prin săvârșirea de către recurenta-parata a unei fapte prejudiciabile din culpa gravă, răspunderea fiind agravată si prin prisma calității acesteia de profesionist, acționând prejudiciabil in cadrul exercitării profesiei, în condițiile art. 1358 Cod civil. Legătura de cauzalitate rezulta cu claritate din împrejurările de fapt, fapta săvârșită de recurenta-parata producând în mod direct consecințele prejudiciabile menționate mai sus.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 5, 7, 9, art. 312 și 274 C. p c.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea, în majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă.
1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2), Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele:
Recurenta – pârâtă a susținut faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la argumentele invocate de aceasta în apel, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă potrivit cu care „ hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Procedând în acest fel, susține recurenta, instanța a încălcat două principii fundamentale ale procesului civil: dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, ceea ce atrage incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În susținerea acestui caz de recurs, recurenta – pârâtă nu a arătat care sunt argumentele invocate de aceasta în apel care nu au fost analizate de instanță prin hotărârea recurată.
În orice caz, Curtea subliniază că, pentru ca o hotărâre să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Potrivit jurisprudenței CEDO, articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale obligă instanțele să își motiveze hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea din 9 decembrie 1994 în cazul Ruiz Torija contra Spaniei).
Decizia recurată cuprinde motivele pentru care apelul a fost considerat ca fiind fondat, instanța de apel răspunzând implicit și apărărilor formulate prin întâmpinare de către pârâtă.
Prin urmare, nu se poate susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care instanța a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecății, prin analiza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză.
2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină), Curtea constată de asemenea că acesta este nefondat, în mod evident hotărârea recurată cuprinzând motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția instanței, fiind valabile considerentele menționate mai sus în analiza primului motiv de recurs referitoare la lipsa obligativității instanței de răspunde în mod special fiecărui argument invocat de parte.
Apărarea intimatei – pârâte referitoare la faptul că proprietarul Pos-ului (instituția bancară furnizoare a serviciului respectiv) este singurul răspunzător de mesajele pe care le afișează pe ecran, precum și de instruirea personalului cu privire la semnificația mesajelor și la măsurile ce trebuie luate, a fost înlăturată implicit prin motivarea hotărârii, instanța considerând că ceea ce prezintă relevanță în speță în aprecierea săvârșirii faptei ilicite de către pârâtă este neîndeplinirea obligației de a o informa pe reclamantă cu privire la măsura blocării cardului.
3. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta – pârâtă susține că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 123 din OUG nr. 113/2009 privind serviciile de plată, modul în care aceasta a acționat neputând fi calificat ca fiind o faptă ilicită, pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
Instanța de apel a reținut că acțiunea de blocare a cardului de către pârâtă a fost o măsură justificată de alerta primită din partea V. cu privire la pericolul de clonare a datelor clienților băncii, fiind raportat un risc de fraudă.
Instanța a apreciat însă că fapta ilicită a pârâtei constă în aceea că reclamanta nu a fost informată în legătură cu blocarea cardului, conform prevederilor art. 123 alin. 3 din OUG nr. 113/2009.
Potrivit art. 123 alin. 2 din ordonanța menționată „în cazul în care este convenit în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată își poate rezerva dreptul de a bloca instrumentul de plată din motive justificate în mod obiectiv, legate de securitatea instrumentului de plată, de o suspiciune de utilizare neautorizată sau frauduloasă a acestuia sau, în cazul unui instrument de plată cu o linie de credit, de un risc sporit în mod semnificativ ca plătitorul să fie în incapacitatea de a se achita de obligația de plată”.
În contractul de deschidere de cont și emitere a cardului internațional V. Electron și/sau master card nr._ din 6.01.2009 încheiat între părți, se menționează în secțiunea 1 pct. 2 alin. 6 că „banca își rezervă dreptul de a bloca cardul fără înștiințarea prealabilă a utilizatorului de card în cazul (…) comiterii de fraude sau în orice alte situații considerate întemeiate de bancă”.
Măsura blocării cardului a fost așadar justificată de prevederile legale și contractuale menționate mai sus, în contextul riscului de fraudă semnalat, fiind apreciată ca atare de instanța de apel.
Potrivit art.123 alin.3 din OUG nr.113/2009 „În cazurile menționate la alin. (2), prestatorul de servicii de plată informează în modul convenit plătitorul în legătură cu blocarea instrumentului de plată și cu motivele acestui blocaj, dacă este posibil, înainte de blocare și, cel mai târziu, imediat după blocarea acestuia, cu excepția cazului în care furnizarea acestei informații aduce atingere motivelor de siguranță justificate în mod obiectiv sau este interzisă de alte dispoziții legislative relevante”.
Sintagma „modul convenit cu plătitorul” prevăzută de art. 123 alin. 3 din OUG nr. 113/2009 face trimitere la prevederile contractuale în ceea ce privește mijlocul concret prin care se realizează informarea, aceasta fiind obligatorie, potrivit legii și urmând a fi realizată, ca interval de timp, dacă este posibil, înainte de blocare și, cel mai târziu, imediat după blocarea acestuia.
În contractul încheiat între părți nu s-a menționat modalitatea în care urma să fie înștiințată intimata reclamanta cu privire la blocarea cardului, clauza contractuală prevăzută la secțiunea 1 pct. 2 alin. 6 invocată mai sus referindu-se numai la operațiunea de blocare a cardului care se putea realiza fără înștiințarea prealabilă a posesorului cardului.
Operațiunea de informare cu privire la măsura blocării cardului, indiferent de modalitatea în care se realiza, este însă obligatorie, potrivit legii.
Este adevărat că, din punctul de vedere al intervalului de timp în care informarea trebuia realizată, interpretarea prevederilor legale enunțate mai sus trebuie făcută raportat la clauza contractuală care stipula posibilitatea blocării cardului fără înștiințarea prealabilă a utilizatorului. În acest context, dacă operațiunea de blocare se putea face fără înștiințarea prealabilă a intimatei reclamante, obligația de informare în legătură cu blocarea instrumentului de plată și cu motivele acestui blocaj devenea activă cel mai târziu imediat după blocarea acestuia.
Aceasta presupune obligativitatea informării utilizatorului în cel mai scurt interval de timp imediat ulterior blocării, dat fiind că operațiunile efectuate cu instrumentele de plată se pot realiza în orice moment, din secundă în secundă, iar beneficiarul cardului trebuie să fie informat despre măsura luată pentru a se evita crearea unor prejudicii de orice natură.
Așadar, operațiunea de blocare trebuie urmată imediat de operațiunea de informare a utilizatorului, care, neîndoielnic se poate face cu rapiditate în contextul mijloacelor de informare existente.
Or, în cauză, recurenta – pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de informare a intimatei reclamante stabilită potrivit legii, până la producerea evenimentului prejudiciabil.
Astfel, după cum au reținut instanțele de fond, recurenta – pârâtă a primit mesajele cu privire la pericolul de clonare a cardurilor începând cu data de 12.12.2011, iar la data de 13.12.2011, ora 16.18, s-a luat măsura blocării imediate în sistemul de autorizare tranzacții BOS a cardurilor V./MasterCard potențial compromise, dar și măsura contactării telefonice a clienților afectați și informarea acestora asupra măsurilor întreprinse de bancă.
Informarea telefonică a reclamantei în modul stabilit de însăși recurenta pârâtă nu s-a realizat, deși aceasta ar fi trebuit efectuată, potrivit legii, imediat după blocarea cardului, reclamanta folosind cardul în seara zilei de 13.12.2011, ora 21.27.
O informare publică a fost făcută de către recurenta pârâtă printr-un comunicat de presă abia a doua zi, la 14.12.2011 și doar în urma întrebărilor primite de la mass media, astfel cum rezultă din comunicatul dat, iar nu din proprie inițiativă.
Or, o asemenea situație intervenită presupunea promptitudine în luarea deciziilor în vederea informării clienților pentru evitarea unor posibile evenimente prejudiciabile, cu atât mai mult cu cât pârâta este un “profesionist” în sensul legii, iar vinovăția în neluarea la timp a măsurilor ce se impuneau trebuie apreciată ca fiind mai gravă prin prisma calității sale, conform art.1358 teza finală din Noul Cod Civil.
Faptul că a fost blocat un număr mare de carduri nu justifica necesitatea unui timp mai îndelungat pentru informarea clienților, în condițiile în care decizia de blocare a cardurilor putea fi adusă la cunoștința publică printr-un comunicat mass media în aceeași zi în care a fost luată măsura blocării, imediat după blocare.
Ca urmare a faptului că intimata - reclamantă nu a fost informată cu privire la măsura blocării cardului, în mod corect a apreciat instanța de apel că aceasta a fost pusă în situația stânjenitoare de la magazinul unde a încercat să efectueze plata, în condițiile în care codul de alertă inscripționat pe bonul de plată a fost „Tranzacție eșuată. Card furat. Rețineți”, ceea ce a determinat apariția organelor de poliție, iar în văzul tuturor persoanelor din magazin, reclamanta a fost condusă la secția de poliție pentru efectuarea verificărilor necesare.
Această situație creată, determinată de lipsa de informare a reclamantei asupra măsurii blocării cardului a fost apreciată corect de către instanța de apel ca producând reclamantei o traumă psihică prin umilința cauzată de suspiciunea de furt ce plana asupra sa în ochii celorlalți, în contextul și al apariției organelor de poliție și conducerii sale la secție, fiind astfel întrunită condiția producerii unui prejudiciu moral.
Apărarea recurentei–reclamante în sensul că nu este răspunzătoare de mesajele afișate pe ecranul Pos-ului și de instruirea personalului cu privire la semnificația mesajelor și la măsurile ce trebuie luate, nu putea fi primită ca excluzând vinovăția sa, în condițiile în care motivul determinant al situației la care s-a ajuns este lipsa informării recurentei – reclamante asupra măsurii luate de bancă, astfel cum prevede legea.
Pe de altă parte, utilizarea de către recurenta pârâtă a codului de răspuns cu nr. 43 care înseamnă “ridicare card. card furat (răspunsul indică utilizarea frauduloasă)” nu lasă loc la interpretare cu privire la săvârșirea unei fapte infracționale și chiar dacă folosirea acestui cod ar putea fi apreciată ca justificată în contextul alertei de fraudă semnalate, având în vedere că reclamanta nu a fost informată cu privire la măsura blocării cardului și motivele luării acesteia, situația neașteptată în care a fost pusă i-a afectat demnitatea și imaginea prin rușinea de a fi subiectul unui astfel de incident de care pârâta se face vinovată ca urmare a inacțiunii sale.
În contextul împrejurărilor menționate, nu poate fi negată legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei, care a constat în nerespectarea obligației legale de informare cu privire la măsura blocării cardului și consecințele negative suferite de reclamantă ca urmare a acestei fapte.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de apel că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă din perspectiva criticilor subsumate acestuia.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea, în majoritate, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă C. B. SA împotriva deciziei civile nr.35A/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,19.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. G. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./ 2 ex
Jud. apel:S. M. P.
M. P.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1109/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 245/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
