Legea 10/2001. Decizia nr. 1037/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1037/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 1037/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1037
Ședința publică din 18.06.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M.-G.
Judecător - T. A.-D.
Judecător - H.-P. I.-A.
Grefier - I. N. - C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți D. D. N. I., D. V. și F. (D.) E. C. M., împotriva sentinței civile nr.1962 din 22.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. D., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București, aflată la fila 11 din dosarul Tribunalului București nr._ și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, precum și împrejurarea că motivele recursului declarat în cauză au fost comunicate intimatului-pârât, după care:
Apărătorul recurenților-reclamanți arată că împuternicirea avocațială aflată la fila 11 din dosarul Tribunalului București este valabilă și pentru reprezentarea părților și în căile de atac.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții-reclamanți D. D. N. I., D. V. și F. (D.) E. C. M., prin avocat, arată că sentința pronunțată, în rejudecare, este dată fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii.
În rejudecarea fondului s-a administrat proba cu expertiză contabilă prin care s-a stabilit valoarea actualizată a despăgubirilor. Dacă, din valoarea imobilului expropriat se va scădea valoarea despăgubirii actualizate, se va constata că valoarea terenului acordat prin compensare are o valoare mai mică decât suma calculată ca valoare a imobilului expropriat, diferența fiind de 375 mii lei. Situația juridică a imobilului propus spre compensare face parte din domeniul privat al Municipiului București, nu este concesionat, liber și nu este împrejmuit.
Arată că art.4 din Legea nr.165/2013 nu se aplică dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Astfel, prin decizia nr.210/08.04.2014 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.4 teza a II a raportate la cele ale art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 (privitoare la acordarea numai de puncte ca despăgubiri în echivalent) sunt neconstituționale.
Consideră că acțiunea promovată de reclamanți este legală și întemeiată, unitatea deținătoare având obligația de a acorda despăgubiri prin compensare, potrivit art.11 alin.8 și art.26 din Legea nr.10/2001, măsura compensării fiind posibilă dacă este acceptată de persoana îndreptățită. Prin notificarea depusă la Primăria Municipiului București reclamanții au solicitat acordarea, prin compensare a unui alt teren, în schimbul celui expropriat.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, în sensul acordării ca măsură compensatorie prin echivalent, pentru imobilul expropriat, a terenului în suprafață de 403 mp situat în . sector 5. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General solicită respingerea recursului promovat de reclamanții D. D. N. I., D. V. și F. (D.) E. C. M., ca nefondat, menținerea sentinței recurate, având în vedere că, la momentul pronunțării acesteia erau în vigoare dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.12.2009, pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă la data de sub nr._, reclamanții F. (D.) E. C. M., D. V. și D. D. N. I., au formulat contestație, în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin Primarul General, împotriva Dispoziției nr. 8067/23.05.2007, privind soluționarea dosarului întocmit în baza notificării înregistrate sub nr. 1787/23.04.2001, prin care li s-a respins cererea de restituire în natura/ echivalent (compensare) a suprafeței de 488 m.p. teren din imobilul situat în București, ., sectorul 5, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 230/1986 și acordarea de masuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate de pe același imobil, fosta proprietate a autoarei tatălui lor, D. I. N. D., D. (fosta D.) C., decedată la data de 11.03.1979.
Prin cererea de la fila 179 din dosar, reclamanții au precizat acțiunea principală în sensul că, în principal, au solicitat anularea dispoziției nr. 8067/23.05.2007 și obligarea Primarului General al Municipiului București să le atribuie în natură prin compensare terenul de 403 m.p. situat în ., sector 5, identificat prin expertiza întocmită de către S.C. AI Confort Trading S.R.L.. În subsidiar, în condițiile în care măsura compensării nu ar fi posibilă, au solicitat să li se restituie un alt teren echivalent sau despăgubiri corespunzătoare valorii de piață actualizată a imobilului pe care l-a deținut autoarea acestora.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în vederea identificării celor două terenuri din . preluat de la autoarea reclamanților și din ..
Prin raportul de expertiză efectuat de expert ing. A. I. (filele 217-221 dosar), s-a reținut în esență că terenul din . în suprafață de 494,78 m.p. este afectat în prezent de blocul de locuințe P12 din .. 4 și de . acest imobil, astfel că nu poate fi restituit în natură către moștenitorii fostului proprietar, terenul având o valoare de circulație de 1.978.625 lei, fiind situat într-o zonă centrală.
De asemenea, a fost identificat terenul de 403 m.p. din ., cu valoarea de 1.584.999 lei, expertul ajungând la concluzia că este un teren liber, nefolosit, neîmprejmuit și neafectat de rețele edilitare.
Expertul a menționat că ambele terenuri se află într-o zonă centrală și au dimensiuni și valori apropiate, astfel că ar putea face obiectul compensării.
Prin sentința civilă nr. 792/15.04.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis contestația formulată de reclamanți, a fost anulată dispoziția nr. 8067/23 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București și a fost obligat Primarul General al Municipiului București să le restituie reclamaților, în natură, prin compensare, terenul echivalent de 403 m.p., situat în București, ., sector 5, identificat conform schiței Anexa 2 la raportul de expertiză, întocmit de către expertul ing. A. I. (fila nr. 221 din dosar).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că terenul autoarei reclamanților, D. C., căsătorită D., situat pe ., a făcut obiectul preluării abuzive în perioada martie 1945-decembrie 1989, situație acceptată și de către Primarul General al Municipiului București, ca autoritate competentă să soluționeze notificarea adresată de către moștenitori, potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 8067/23.05.2007, rezolvând notificarea reclamanților nr. 1787/2001, Primarul General al Municipiului București a aplicat dispozițiile art. 26 alin.1 și 3 din Legea nr. 10/2001, constatând că terenul pe vechiul amplasament nu este liber și nu poate fi restituit în natură, așa cum au solicitat reclamanții moștenitori. În consecință, Primarul General al Municipiului București i-a propus pe reclamanți pentru acordarea unor măsuri reparatorii echivalente, atât pentru terenul de 487 m.p., cât și pentru construcția demolată.
Referitor la starea de fapt, tribunalul a reținut că, într-adevăr, terenul din ., preluat de la autoarea reclamanților, este imposibil de restituit în natură, fiind afectat blocurilor de locuințe din zonă, însă terenul din ., în suprafață de 404 m.p. este liber, nu este împrejmuit, este nefolosit și afectat de vegetație crescută în mod natural, precum și de gunoaie și resturi de materiale de construcții aruncate pe această suprafață în mod nelegal și abuziv.
Din starea de fapt relevată atât prin expertizele extrajudiciară și judiciară, analizate mai sus, din planșele fotografice, dar și din nota de reconstituire întocmită de către serviciul de cadastru edilitar imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului București (fila 206 dosar), a rezultat în mod evident că acest teren se află în domeniul privat al Municipiului București, că este vorba despre un teren nefolosit și nu despre un teren aflat în domeniul public și concesionat în conformitate cu normele juridice care reglementează domeniul public de interes local.
De altfel, prin adresa nr._/7834/15.07.2010 s-a menționat doar că terenul ar fi fost concesionat prin dispoziția nr. 1569/26.09.2000, însă, fiind depusă la dosar această dispoziție (fila 196), se a reținut din aceasta că legat de suprafața de 435 m.p., situată în ., sector 5, se va organiza o licitație publică pentru concesionare pe o perioadă de 49 de ani, în vederea realizării unei clădiri de locuințe și birouri, dispoziție care nu a fost urmată de o astfel de licitație, astfel că în mod neîntemeiat Primarul General al Municipiului București a respins cererea reclamanților de restituire a acestui teren prin compensarea celui deținut de către autoarea reclamanților în ..
Față de dispozițiile art. 17 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a reținut că Primarul General al Municipiului București a interpretat greșit actul normativ de acordare a măsurilor reparatorii întrucât măsura compensării cu terenul din . și acceptată de către moștenitorii solicitanți, terenurile aproximativ echivalente ca situație, suprafață și valoare.
Prin decizia civilă nr. 416 R/01.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurentul – pârât M. București, reprezentat prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 792/15.04.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți D. D. N. I., D. V. și F. (D.) E. C. M., a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în considerentele deciziei de casare reținându-se că «în condițiile în care măsura compensării este posibilă, potrivit legii și este acceptată de persoana îndreptățită, unitatea deținătoare are obligația de a acorda această măsură reparatorie, conform art. 11 alin. 8 și art. 26 din Legea nr.10/2001».
O asemenea concluzie derivă atât din interpretarea literală a textelor legale enunțate mai sus, care stabilesc în principal acordarea măsurilor reparatorii în compensare, atunci când nu este posibilă restituirea în natură, dar și din interpretarea teleologică a Legii nr.10/2001 care prevede ca regulă, restituirea în natură.
Acordarea de măsuri echivalent prin compensare se impune, dacă sunt întrunite cerințele legii, chiar dacă formal unitatea deținătoare nu a „oferit” spre compensare bunul respectiv, în condițiile în care pârâta nu si-a îndeplinit obligația ce îi revenea, potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr.10/2001, de a întocmi lista cu bunurile disponibile și serviciile care pot fi acordate în compensare.
Într-o asemenea situație, constatând că, în mod nejustificat unitatea deținătoare refuză să ofere bunuri în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii, în soluționarea contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului emiterii acesteia, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate intelectuală (decizia nr. 1895/19.03.2010, decizia nr. 2253/14.04.2010).
Curtea a constatat că a fost verificată situația juridică a imobilului solicitat în compensare, din probele administrate rezultând că acesta este în prezent teren liber, nefiind formulată vreo notificare în legătură cu acesta, ci în legătură cu fostul imobil din fosta stradă B. nr. 7, un imobil situat în sectorul 4 zona ., care nu este unul și același cu suprafață cerută la schimb, respectiv cu fostul imobil din ..
În plus, s-a reținut că terenul solicitat în compensare nu face obiectul vreunui contract încheiat de Primăria Municipiului București, acesta fiind un teren liber, nefolosit, neîmprejmuit și neafectat de rețele edilitare, neexistând, din perspectiva situației juridice, nici un impediment pentru a fi acordat în compensare.
Curtea a constatat însă că prima instanța nu a verificat toate condițiile prevăzute de lege pentru atribuirea terenului în compensare, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 7 și 8 coroborat cu alin. 4 din Legea nr. 10/2001, din perspectiva stabilirii valorii măsurii reparatorii cuvenite reclamanților în condițiile în care autorul acestora a primit cu titlu de despăgubire suma de 80.000 lei stabilita prin procesul verbal nr. 213/23.04.1987, astfel cum rezultă din adresa nr. 3810/30.11.2006 emisă de S.C. Cotroceni SA - fila 126.
Această interpretare se impune, deoarece nu se poate acorda în compensare un bun a cărui valoare este mai mare decât valoarea măsurii reparatorii cuvenite reclamanților, motiv pentru care s-a dispus casarea sentinței recurate, cu indicația ca instanța de rejudecare să dispună efectuarea unei expertize contabile care să stabilească valoarea actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, a despăgubirii primite de autorul reclamanților, urmând ca după efectuarea expertizei să se stabilească valoarea măsurii reparatorii, compusă din valoarea imobilului expropriat (1.978.625 lei) din care se va scădea valoarea despăgubirii actualizate, și în raport cu această valoare rezultată și ținând seama și de valoarea terenului solicitat în compensare (1.584.999 lei) să se verifice dacă măsura compensării poate fi dispusă.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a V a Civilă la data de 26.04.2012, sub nr._ .
Pârâtul, M. București, reprezentat prin Primar General, nu a formulat întâmpinare, iar reprezentantul său legal nu a fost prezent în instanță pentru a formula apărări față de cererea de chemare în judecată.
În cauză, în rejudecare, a fost administrată proba cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate având ca obiectiv actualizarea despăgubirilor încasate de către autorul reclamanților la momentul trecerii imobilului ce a format obiectul notificării în patrimoniul statului, conform dispozițiilor art. 11 al. 2 teza a II a din Legea nr.10/2001, fiind întocmit în cauză raportul de expertiză de către exp. A. P. A. (filele 20 și urm.).
Prin sentința civilă nr.1962/22.11.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții D. V., D. D. N. I. și F. (D.) E. C. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin Primarul General.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din_ ; în vigoare din 20.05.2013), au fost aduse modificări de substanță procedurii de restituire a imobilelor naționalizate, impuse de necesitatea armonizării legislației interne cu cerințele și exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel cum s-a constatat și dispus prin hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României.
Potrivit art. 4 din acest act normativ „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Având în vedere succesiunea legilor în timp, mențiunea expresă din cuprinsul actului normativ anterior citat potrivit căreia acesta se aplică și cererilor de chemare în judecată aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a legii precum și situația de fapt din cauza de față, Tribunalul a constatat că prezentei contestații formulată de către reclamanți în temeiul dispozițiilor art. 26 al. 3 din Legea nr.10/2001 îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.165/2013, care au introdus o . modificări în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite.
Astfel, potrivit art. 1 al. 2 din actul normativ anterior menționat «în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatori în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută la capitolul III».
Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul a constatat că măsura reparatorie solicitată de către reclamanți, respectiv compensarea cu un alt bun imobil, nu este posibil a fi dispusă din punct de vedere legal la acest moment, singura măsură reparatorie prin echivalent ce poate fi dispusă conform dispozițiilor legale actuale fiind compensarea prin puncte, în procedura administrativă prevăzută de art. 16 și urm. din Legea nr.165/2013, urmând ca valorificarea acestor puncte să se facă conform procedurilor instituite de același act normativ.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul a respins ca nefondată contestația formulată de către reclamanți în ceea ce privește dispoziția nr. 8067/ 23.05.2007, precum și cererea subsidiară de acordare a despăgubirilor corespunzătoare valorii de piață actualizată a imobilului pe care l-a deținut autoarea acestora, prin pronunțarea de către instanța de judecată a unei soluții la acest momentdat și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanților încălcându-se dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 165/2013, care prevăd o anumită procedură administrativă de evaluare a imobilelor și de valorificare a punctelor ce urmează a fi stabilite în cadrul acestei proceduri.
Împotriva sentiței civile nr.1962/22.11.2013 au declarat recurs reclamanții D. V., D. D. N. I. și F. (D.) E. C. M., criticând-o pentru următoarele motive:
În rejudecare instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate din oficiu respectiv excepția de prematuritate a acțiunii reclamanților si excepția de inadmisibilitate a acțiunii in raport de dispozițiile Legii nr.165/2013, reținând în acest sens ca prezentei contestații formulate de către recurenții - reclamanți îi sunt aplicabile dispozițiile legii mai sus menționate, cu referire al art.4, art.1 alin.2, art.16 si urm. din actul normativ anterior menționat.
Art.4 din Legea nr.165/2013 se aplica cererilor de chemare in judecata nesoluționate, astfel că in prezenta cauză, s-au solicitat despăgubiri încă din anul 2007, motiv pentru care fiind soluționată de către instanța de fond favorabil prin acordarea de măsuri reparatorii in echivalent prin compensare cu alt teren, celui expropriat, iar singurul motiv al rejudecării cauzei fiind, in temeiul art.315 Cod de procedură civilă doar stabilirea valorii actualizate a imobilului expropriat cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației in vigoare, a despăgubirii primite de autorul reclamanților, recurenții – reclamanți consideră că sunt în continuare îndreptățiți la restituirea in echivalent si nu la compensarea cu puncte. Cu alte cuvinte, reconstituirea dreptului de proprietate al terenului expropriat, cu un alt teren, situat pe un alt amplasament, așa cum este definita de art.3 pct.6 din Legea nr.165/2013.
Dacă instanța, raportat la dispozițiile Legii nr.165/2013 considera discutabila susținerea privitoare la încălcarea art.15 alin.(2) din Constituție, recurenții - reclamanți arătă că se încălcă atât art.1 alin.5 din legea fundamentală - "In România, respectarea Constituției, a supremației sale si a legilor este obligatorie", cât si disp.art.136 alin.5 din aceeași lege, prin care se arata că "proprietatea privata este inviolabila in condițiile legii organice".
Față de această apreciere, arătă cu dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 încalcă atât obligativitatea respectării normelor constituționale, cât si principiul neretroactivitatii legii si pe cel al proprietății private.
După cum bine se poate observa, acțiunea reclamanților a fost promovata in anul 2009, anterior apariției Legii nr.165/2013, ca urmare a faptului ca Primăria, unitatea deținătoare a notificării, nu și-a respectat obligațiile stabilite prin Legea nr. 10/2001 si anume de a soluționa in termen de 60 de zile notificarea acestora, prin reconstituirea dreptului de proprietate a imobilului-teren expropriat, prin acordarea in compensare a unui alt imobil-teren, pe un alt amplasament si de a emite o decizie motivata in acest sens.
Astfel, ne aflăm sub imperiul prevederilor art.6(2) din Codul civil (NCC), care statuează ca: "Actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii si producerii lor". Sunt două principii care guvernează aplicarea legii in timpi principiul neretroactivității legii civile noi si principiul aplicării imediate a legii civile noi. Conform celui de-al doilea principiu, acela al aplicării imediate a legii civile noi, legea noua se aplica tuturor situațiilor ivite după ., excluzându-se astfel aplicarea legii vechi. Or in cauza de față, nu-si găsește aplicarea, deoarece aceasta lege nu face decât sa îmbrace sub o forma de falsa legalitate si să mențină o situație de suspendare a tuturor cererilor de restituire formulate in temeiul legii, speciale (Legea nr.10/2001), aducând in practica, odată cu ridicarea excepției prematurității, excepția retroactivității legii civile noi, adică legea civila noua se aplica si pentru situații anterioare adoptării ei, ceea ce, in opinia recurenților - reclamanți este inadmisibila si contravine dispozițiilor imperative ale art.15 (2) din Constituție.
Recurenții – reclamanți solicită să se observe ca prevederile art.25 (privind termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării) si art.26 (obligația de compensare in cazul imposibilității restituirii in natura) din Legea nr. 10/2001 nu au fost abrogate de legea noua, ci au fost menținute. Având in vedere aceste prevederi legale, prematuritatea acțiunii reclamanților trebuie apreciata in raport de dispozițiile art.25 si art. 26 din Legea nr.10/2001, rămase în vigoare si nemodificate si nu în raport de legea noua, respectiv art.33 (Legea nr.165/2013), care stabilește noi termene de soluționare.
Daca cererea reclamanților de chemare in judecata ar fi fost depusa in instanța după apariția Legii nr.165/2013, atunci s-ar fi putut discuta prematuritatea acțiunii in raport de prevederile art.33 din legea noua.
In situația in care prin absurd s-ar admite aplicarea in speța de față a excepției prematurității in locul principiului "tempus regit actum", ar fi încălcate prevederile art.21 din Constituția României si anume că "orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime; nicio lege nu poate îngrădi acest drept".
Mai mult, in art. 3 din Legea nr.165/2013, la punctul 6, este definita restituirea in natura - "restituirea imobilului preluat in mod abuziv; in ceea ce privește terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate...pe un alt amplasament". Or, recurenții - reclamanți, prin Notificarea nr. 786/23.04.2001, tocmai acest lucru l-au solicitat entității deținătoare si anume reconstituirea dreptului de proprietate al imobilului expropriat pe terenul care este liber, ori daca nu este posibil, pe un alt teren. Astfel, având in vedere dispoziții acestui articol nr.3 pct.6 din Legea nr.165/2013 se observa grava eroare, si contradicție cu dispozițiile art.1 alin.2 din aceeași lege, care limitează si îngrădesc drepturile conferite de. lege si conduc către respingerea excepției prematurității si a excepției inadmisibilității, ridicate din oficiu de către instanță.
In privința susținerii celor de mai sus, Guvernul României a modificat și completat in prezent Legea nr.165/2013, prin Legea nr.368/2013, una din modificări vizând chiar alin.2 al art.1 din lege, care susține ideea că masurile reparatorii in echivalent se vor acorda prin compensarea cu bunuri oferite in echivalent de entitatea investita cu soluționarea cererii formulate in baza Legii nr.10/2001, etc., precum si măsura compensării cu puncte, astfel încât măsura compensării cu puncte nu devine obligatorie pentru toți solicitanții, ci se păstrează obligativitatea măsurii doar pentru persoanele expres prevăzute de art.1 alin.3 din Legea nr.165/2013.
Nu trebuie pierdut din vedere ca acțiunea nu a rămas fără obiect, deoarece si legea noua menține prevederea acordării de masuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite in natura [art.21(1)], menținând prevederile Legii nr.10/2001 privitoare Ia acordarea de masuri compensatorii cu alte imobile pentru cele care nu mai pot fi restituite in natura.
Astfel, având in vedere faptul ca recurenții – reclamanți au solicitat instanței obligarea Primăriei Municipiului București, prin Primarul General, la anularea Dispoziției nr.8067/23.05.2007 si reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, liber, in locul celui expropriat, încă din anul 2009, cu mult înaintea apariției Legii nr.165/2013, precum si motivele invocate mai sus.
Pentru toate aceste considerente, recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației, astfel cum a fost precizată, anularea Dispoziției nr.8067/23.05.2007 si obligarea pârâtului la restituirea in natură, prin echivalent a terenului solicitat, in suprafața de 403 mp, situat in București, sectorul 5, ., identificat conform schiței anexa 2 la raportul de expertiza, întocmit de către expertul ing.A. I. (fila nr.221 din dosar).
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Recurenții critică sentința instanței de fond din perspectiva neacordării măsurii reparatorii constând în compensarea cu un alt teren, apreciind că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu este posibilă, din punct de vedere legal dispunerea unei asemenea măsuri în urma intrării în vigoare a legii 165/2013.
Sub acest aspect, curtea constată că sunt întemeiate criticile recurenților, în condițiile în care prezenta acțiune a fost introdusă la data de 8.12.2009, instanțele anterioare reținând că, în cauză, se impune acordarea unui teren în compensare, apreciind că interpretarea legii 10/2001 impune în principal acordarea prioritară a unei asemenea măsuri reparatorii.
Pe de altă parte, curtea reține că, prin decizia de casare nr. 416R/1.03.2012 pronunțată de C. secția a IV a civilă s-a dispus casarea pentru efectuarea unei expertize contabile care să stabilească valoarea actualizată a despăgubirilor primite și să verifice, exclusiv sub acest aspect dacă măsura compensării este posibilă.
Nu în ultimul rând, curtea are în vedere și faptul că prin legea 368/2013 s-a dispus modificarea legii 165/2013, în sensul că s-a stabilit ca, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent și măsura compensării prin puncte.
De asemenea, curtea reține că, prin decizia nr. 210/2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 1 alin. (2) din legea 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestei prevederi prin legea 368/2013 sunt neconstituționale. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care constituiau temeiul juridic al stabilirii dreptului persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin compensare pentru un interval de șapte luni, perioadă în care titularii dreptului au fost obligați să accepte măsura reparatorie a compensării prin puncte, ca unică posibilitate de valorificare a dreptului lor, urmată de reinstaurarea acestui drept în forma prevăzută de legea anterioară, demonstrează caracterul arbitrar și imprevizibil al normelor adoptate de legiuitor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. C. pr. civ. curtea admite recursul, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți D. V., D. D. N. I. și F. (D.) E. C. M., împotriva sentinței civile nr.1962/22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
N. C. I.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./16.07.2014
TB-S.5 – M.C.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 245/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
