Pretenţii. Decizia nr. 718/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 718/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 718 R
Ședința publică de la 23.06.2015
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți C. R. și H. Y. E., împotriva deciziei civile nr. 501A/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. A., având va obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți C. R. și H. Y. E. reprezentați de avocat T. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât H. A. reprezentat de avocat S. D., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților reclamanți C. R. și H. Y. E. face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._ (29) din 05.06.2015.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți C. R. și H. Y. E. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ. coroborat cu art. 306 alin. 3 și art. 313 pct. 1 teza I C.pr.civ. solicită modificarea în tot a deciziei atacate, să se constate că aceasta este netemeinică și nelegală întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii, că au fost interpretate greșit înscrisurile existente la dosar și actul dedus judecății și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 2501, art. 2506 alin. 1, art. 2512 alin. 2 și 3, art. 2513, art. 2514 alin. 2 și 3 N.C.P.C. și art. 230 din Legea nr. 71/2011. Să se constate că prevederile acestor articole sunt imperative și absolute.
Arată că primul termen de judecată, în cauza de față, rezultat din înscrisurile existente la dosar și citații a fost la data de 04.02.2013 și nu la data de 04.06.2013, care a fost al treilea termen de judecată. solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 invocat de Tribunalul B. se referă la prescripțiile începute și neîmplinite și nicidecum la prescripțiile împlinite. În cauza de față, faptul că se referă la o prescripție a titlului lor de creanță care a început în anul 2007, a fost suspendată la data de 11.01.2008 și s-a împlinit la 11.01.2011 nu se mai pot aplica în cauză dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 230 lit. p din Legea nr. 71/2011, legea de aplicare a noului cod civil care abrogă Decretul nr. 167/1958.
Curtea pune în discuția părților aplicarea în cauză a dispozițiilor prevăzute de Noul Cod de procedură civilă, față de faptul că termenul s-a împlinit anterior intrării acestuia în vigoare.
Apărătorul recurenților reclamanți C. R. și H. Y. E. consideră că acțiunea a fost judecată greșit de ambele instanțe. Să se constate că s-a pronunțat o decizie în care se invocă prescripția dreptului la acțiune, care nu a fost invocată de către intimat, ci a fost invocată excepția perimării și în mod greșit prin aplicarea dispozițiilor art. 129 C.pr.civ. s-a considerat că instanța de fond poate să transforme excepția perimării în excepția prescripției dreptului la acțiune.
Dacă până în prezent aceste dispoziții sunt imperative și dilimante, consideră că nu se pot aplica în cauză dispozițiile unei decret abrogat de legiuitor, ci trebuie aplicate dispozițiile Codului civil.
Pentru motivele arătate solicită a se avea în vedere că au pornit acțiunea pe dispozițiile Noului Cod civil și au invocat dispozițiile art. 1164, art. 1166, art. 1169, art. 1182, art. 1224 și art. 1270 și urm. apreciază că trebuia analizată această acțiune în baza dispozițiilor noului Cod civil. Precizează că nu solicită executarea unui titlu executoriu care ar fi prescris, ci solicită o sumă de bani care ar avea la bază o creanță dată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Apărătorul intimatului pârât H. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca temeinice și legale. Solicită a se observa că cele susținute prin motivele de recurs nu subzistă în cauză, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, având în vedere data la care s-a născut creanța. În această situație solicită a se observa că titlul executoriu s-a născut dintr-o hotărâre judecătorească de partaj judiciar și raportat la faptul că după rămânerea definitivă și irevocabilă a acelei hotărâri din care s-a născut titlul a fost o perioadă mai mare de 3 ani.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4204/18.06.2013 Judecătoria B. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a respins cererea formulată de reclamanții, C. R. și H. Y.-E. prin reprezentant C. R. ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civila nr. 826/26.02.2007 pronunțata de Judecătoria B. in cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus desfacerea casatoriei dintre reclamanta si parat, iar in temeiul art 271 Cod proc civ s-a consfințit învoiala partilor cuprinsa in tranzacția încheiata de parti, paratul obligându-se sa cumpere pe numele reclamantei un apartament compus din trei camere si dependințe pana la data de 20 decembrie 2007, precum si la achitarea chiriei lunare a apartamentului situat in Otopeni, ., . comun) pana la data de 20 decembrie 2007, data la care ar fi trebuit îndeplinita obligația de cumpărare a unui apartament. (f. 47 verso) Sentința este definitiva si irevocabila.
Ulterior, paratul din prezenta cauza, a solicitat instantei sa se constate nulitatea tranzactiei cuprinsa in dispozitivul sentintei civile nr. 826/26.02.2007 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul nr._, cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei Sectorului 6. Actiunea reclamantului (paratul din prezentul dosar) a fost respinsa ca neintemeiata, sentinta ramanand definitiva si irevocabila prin respingerea apelului, prin nerecurare si renuntarea la calea de atac (f. 48-51).
De asemenea, instanta a reținut că paratul a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite inceputa de reclamanta, aceasta fiind respinsa ca inadmisibila de Judecatoria sectorului 3 prin sentinta civila nr. 3649/12.03.2013 pronuntata in dosarul nr._ (f. 123-124).
Prin prezenta actiune reclamanta solicita obligarea paratului la plata sumei de 70.000 Euro, suma ce ar reprezenta pretul mediu al unui apartament compus din 3 camere de locuit si care face obiectul tranzactiei, cuprinsa in dispozitivul sentintei civila nr. 826/26.02.2007 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul nr._, precum si obligarea paratului la plata chiriei in cuantum de 12.600 Euro, reprezentand chirie platita pana in prezent de catre reclamanta.
Instanta de fond a constatat că, in fapt reclamanta solicita obligarea paratului la executarea obligatiilor asumate de acesta prin tranzactia incheiata intre parti la 05.01.2007 si cuprinsa in dispozitivul sentintei mai sus mentionate.
Ca atare, instanta a reținut că intre parti a fost incheiat un contract de tranzactie, cuprins in dispozitivul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, reclamanta avand impotriva paratului un drept de creanta izvorat din acesta, iar obiectul prezentei actiuni este obligarea paratului la indeplinirea obligatiilor asumate de acesta prin contractul mai sus mentionat.
Dreptul dedus judecatii este intemeiat pe obligatia de a face a reclamantului, respectiv pe dreptul de creanta corelativ al reclamantei, fiind o actiune izvorata din executarea unui contract, fiind asadar o actiune patrimoniala si prescriptibila extinctiv in termenul general de trei ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Acest termen poate a fi intrerupt in conditiile art 16 din Decretul nr. 167/_.
In drept, instanta a reținut ca potrivit art. 7 din Decretul nr. 67/1958, “Prescriptia incepe sa curga de la data cind se naste dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silita.”
Conform art. 16 alin 1. lit b si c din Decretul nr. 67/1958 prescriptia se intrerupe: “b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act incepator de executare.”
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 2 din acelasi act normativ, prescriptia nu este intrerupta, daca “cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.”
In ceea ce priveste sustinerile reclamantei, ca ar fi fost intrerupt cursul prescripriptiei, deoarece prin Incheirea din 08.07.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3, in dosarul nr._ avand ca obiect contestatie la executare, a fost suspendat cursul judecatii in cauza in temeiul art 244 alin 1 Cod proc. Civ. (f. 128), instanta le-a inlaturat retinand că nu reclamanta a formulat contestatia la executare, ci de paratul din prezenta actiune.
Judecata contestatiei la executare a fost suspendata in temeiul art. 244 alin 1 Cod proc. civ., asadar judecata cererii paratului din prezenta actiune pana la solutionarea dosarului nr._ al Judecatoriei Sectorului 6, nu executarea silita insasi.
Din probatoriul administrat nu rezulta ca ar fi fost suspendata executarea silita insasi - temeiul juridic pentru aceasta fiind art. 403 alin. 1, respectiv alin 4 Cod proc. Civ. (asa cum insasi reclamanta a inteles sa depuna copie de pe rezolutia din dosarul mai sus mentionat – f. 133). Actiunea – contestatia la executare - a fost respinsa ca inadmisibila, prin sentinta civila nr. 3649/12.03.2013.
Potrivit art. 16 alin. 1 lit. c si alin 2 din Decretul nr. 167/1958, instanta a reținut ca nu a fost întrerupt cursul prescriptiei, o asemenea intrerupere operand doar daca cererea de chemare in judecata ar fi fost admisa, ceea ce nu este cazul in speta.
In cazul intreruperii prescriptiei extinctive prin introducerea unei cereri de chemare in judecata, efectele se produc definitive la data ramanerii definitive a hotararii de admitere a cererii respective. In consecinta, intre data sesizarii instantei si data ramanerii definitive a hotararii, intreruperea prescriptiei este provizorie si conditionata, in sensul ca definitivarea (consolidarea) efectului intreruptiv este conditionata de admiterea cererii de chemare in judecata si de ramanerea definitiva a hotararii. Insa, efectul intreruptiv de prescriptie al cererii de chemare in judecata va disparea cu efect retroactiv (deci se va considera ca prescriptia extinctiva nu a fost intrerupta prin introducerea cererii) daca nu se va ajunge la pronuntarea unei hotarari definitive de admitere a cererii respective, intervenind asadar prescriptia extinctive.
De asemenea, efectele intreruperii prescriptiei profita celui de la care emana actul intreruptiv si nu pot fi opuse decat impotriva celui caruia a fost intreptat un asemenea act.
Astfel, instanta de fond a reținut că cererea de anulare a tranzactiei, respectiv contestatia la executare au fost formulate de paratul din prezenta cauza si au avut ca obiect insasi anularea actului de tranzactie incheiat de acesta cu reclamanta, cu consecinta desfiintarii titlului executoriu, or reclamantei nu ii poate profita aceasta actiune, cat timp a stat in pasivitate neinsistand in executarea silita a paratului, aceasta nefiind suspendata.
In ceea ce priveste sustinerile reclamantei ca actiunea ar fi imprescriptibila “deoarece actiunea se refera la cumpararea unui imobil, adica la un drept de proprietate asupra unui imobil” (f 121), instanta urmeaza a le inlatura, pe de o parte, asa cum am aratat deja, actiunea este personala si patrimoniala, izvorand din executarea unui contract (paratul avand o obligatie de a face), pe de alta parte art 22 din Decretul nr. 167/1958 sunt de stricta interpretare si aplicare (“dispozitiilor Decretului de fata nu se aplica dreptul la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie”). Asadar sunt imprescriptibile doar actiunile reale (actiunea in revendicare, negatorie, confesorie prin care se urmareste apararea unui drept de superficie, granituire etc), ceea ce nu este cazul in speta.
In concluzie, instanta a constatat că reclamanta s-a adresat executorului judecatoresc S. D. la 17.01.2008, (f. 149), cursul prescriptiei fiind intrerupt in conditiile art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958. De la aceasta data 17.01.2008 - incepe sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani, asa cum este prevazut de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, acesta fiind implinit la 17.01.2011.
F. de aceste motive si avand in vedere ca prezenta cererea de chemare in judecata a fost formulata la 10.07.2012, cu depasirea termenului de 3 ani, instanta urmeaza a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei si a respins cererea reclamantei ca fiind prescrisa.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta H. R., calificat apel prin încheierea din 09.09.2014.
Prin decizia civilă nr. 501 A din 23 09.2014, Tribunalul I. – Secția Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, având in vedere ca acțiunea introductiva de instanța a fost înregistrata la data de 10.07.2012, că litigiul este supus procedurii reglementate de Vechiul Cod de procedura civila.
Pentru primul termen de judecata din 04.02.2013 paratul a depus întâmpinare, iar cauza s-a amânat in vederea repartizării aleatorii ca urmare a admiterii excepției nelegalei compuneri a completului de judecata, întrucât dosarul fusese repartizat inițial pe un complet de judecători stagiari.
La termenul de judecata următor din 23.04.2013, judecata a fost amânata in vederea solutionarii cererii de ajutor public judiciar formulata de reclamanta. Pentru acest termen, atat reclamantii cat si paratul depusesera cererii de amanare a judecatii.
La următorul termen de judecata din 04.06.2013 cand partile au fost legal citate si in prezenta aparatorului reclamantilor prima instanta a pus in discutie exceptia perimarii dreptului la actiune invocata de parat prin cererea depusa la data de 04.06.2013 (f-114); a calificat-o ca fiind exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a luat concluziile partii prezente si a retinut cauza in pronuntare pe exceptie.
Tribunalul a retinut ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune nu a fost invocata din oficiu de prima instanta ci de parat, iar instanta a calificat-o in mod corect tinand cont de sustinerile partii care afirmase ca reclamantii nu au respectat termenul de 3 ani pentru a-si exprima pretentiile. Nu in ultimul rand, tribunalul a retinut ca reclamantii isi exprimasera punctul de vedere asupra exceptiilor perimarii actiunii, prescriptiei dreptului de a cere executarea silita sau a prescriptiei dreptului la actiune, prin concluziile scrise depuse la 10.06.2013 (f.116-121).
Tribunalul a retinut ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, desi nu a fost mentionata in intampinare, a fost invocata de parat in termenul procedural reglementat de art.2513 teza a II-a NCC, respectiv la primul termen de judecata la care partile au fost legal citate. Acest termen a fost cel din data de 04.06.2013, atunci partile legal citate au putut pune concluzii, si nu cel din 23.04.2013, cand atat reclamantii cat si paratul solicitaseră amânarea judecații, iar prima instanta a acordat termen in vederea continuarii judecatii si a solutionat pe camera de consiliu, cererea de ajutor public judiciar.
Concluzionand, tribunalul a respins ca neintemeiata prima critica a apelantilor, constatand ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, calificata in mod corect de prima instanta conform art.129 VCPC, a fost invocata de parat in termenul legal, fiind astfel respectate prevederile art.2512 alin.1 si art.2513 NCC.
Cu privire la actul normativ care reglementeaza prescriptia in cazul de fata, tribunalul a constatat de asemenea ca sustinerile apelantilor sunt neintemeiate.
In speta, prima instanta a retinut in mod corect ca obiectul actiunii il constituie obligarea paratului la indeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de tranzactie consfintit prin sent. civ. nr.826/26.02.2007, deci actiunea promovata de reclamanti este una personala patrimoniala si prescriptibila in termenul general de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958, avand in vedere ca prescriptia a inceput martie 2007, situatie ce atragea aplicarea dispozitiilor art.201 din Legea nr.71/2011 (legea de punere in aplicare a NCC) potrivit carora: „Prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.”
In mod corect a retinut prima instanta si aplicat prevederile art.16 alin.1 lit.c si alin.2 din Decretul nr.167/1958 in sensul ca termenul de prescriptie inceput in anul 2007 si a fost o singura data întrerupt la data de 17.01.2008 cand reclamanta s-a adresat executorului judecătoresc pentru punerea in executare silita a sentintei civile nr.826/26.02.2007, moment de la care a inceput sa curga un nou termen de 3 ani, care s-a implinit la 17.01.2011, anterior introducerii prezentei actiuni.
Au fost inlaturate in mod legal de catre prima instanta sustinerile reclamantilor privind intreruperea si suspendarea termenului de prescriptie intrucat cele 3 actiuni promovate de parat si respinse nu indeplineau cerintele prevazute de art.16 alin.1 lit.c si alin.2 din Decret, iar celelalte situatii expuse de reclamanti nu se incadrau in cazurile de suspendare reglementate strict de prevederile art.13 si 14 din legea aplicabila.
In privinta faptului ca prima instanta nu s-a pronuntat pe cererea reclamantilor de repunere in termenul de prescriptie a dreptului la actiune, tribunalul a apreciat critica ca fiind neintemeiata intrucat prima instanta s-a pronuntat doar asupra exceptiei prescriptiei pusa in discutia contradictorie a partilor in sedinta publica din data de 04.06.2013, termen la care reclamantii, desi reprezentati de avocat nu au inteles sa sustina si cererea de repunere in termenul de prescriptie a actiunii.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. R. și H. Y. – E..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pârâtul a depus întâmpinare pentru primul termen de judecată din data de 04.02.2013 când părțile au fost legal citate, fără a invoca prescriptibilitatea dreptului la acțiune nici prin întâmpinare și nici printr-un alt înscris pe care ar fi trebuit să-l depună în acest sens „cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate” așa cum prevăd dispozițiile art. 2513 Cod civil Nou, cu referire la art. 2501 Cod civil nou, adică la termenul de 04.02.2013.
Însă, la al 3-lea termen de judecată, cel din data de 04.06. 2013 pârâtul a depus o cerere nemotivată în drept prin care a invocat „Excepția perimării” și nu „Excepția prescripției dreptului la acțiune” excepție care, contrar dispozițiilor art. 2512 alin. 2 și alin. 3 Cod civil Nou, instanța de fond, interpretând greșit excepția perimării, invocată de pârât prin avocat” a calificat-o din oficiu, ca fiind „Excepția prescripției dreptului la acțiune” și a admis-o.
Tribunalul a confundat primul termen de judecată cu prima zi de înfățișare, fapt rezultat de altfel și din motivarea sa cu privire la acest aspect.
Reclamanții consideră că, pentru ca primul termen de judecată nu poate fi altul decât primul termen de judecată și în nici un caz al treilea termen de judecată, cu atât mai mult cu cât legiuitorul în art. 2513 N.C.Civ., prevede clar că primul termen de judecată la care face referire este primul termen pentru care părțile sunt legal citate și nicidecum termenul la care ar fi obligatoriu legală compunerea instanței de judecată sau când părțile pot să pună concluzii, întrucât dacă se avea în vedere acest aspect în loc de primul termen de judecată s-ar fi menționat în art. 2513 C.C.Civ. „prima zi de înfățișare” și nu „primul termen de judecată”.
Din dosar rezultă clar că, prima citare legală, atât pentru reclamanți cât și pentru pârât a fost pentru termenul din 04.02.2013, iar art. 2512 alin. 2 N.C.Civ. prevede clar că „organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, iar art. 2056 alin.1 N.C.Civ. prevede că „Prescripția nu operează de plin drept”.
Tribunalul, la fel ca și prima instanță, în mod greșit a constatat și reținut în considerente că „actul normativ care reglementează prescripția în cazul de față…. Este Decretul nr. 167/1958”, respingându-le reclamanților în mod nelegal ca neîntemeiate susținerile acestora, prin aplicarea greșită a legii și anume a art. 201 din Legea nr. 71/2011 care prevede că „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Or, Noul Cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar din analiza făcută de tribunal rezultă clar că prescripția dreptului reclamanților la acțiune a început în anul 2007 și a fost o singură dată întrerupt la data de 17.01.2008, când aceștia s-au adresat executorului judecătoresc, „moment de la care a început să curgă un nou termen de 3 ani care s-a împlinit la 17.01.2011, anterior introducerii prezentei acțiuni”.
În această situație, dacă tribunalul însăși a constatat că termenul prescripției s-a împlinit la 17.01.2011 deci înainte de 01.10.2011 data intrării în vigoare a N.C.Civ. se poate aplica în cauză prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 care face vorbire numai de prescripțiile începute și neîmplinite.
Sau în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 230 lit. p din Legea nr. 71/2011 care arată fără putință de tăgadă că: „La data intrării în vigoare a codului Civil se abroga …… la lit. p….Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul oficial nr. 11 din 15 iulie 1960” adică tocmai Decretul pe care se întemeiază motivarea sentinței primei instanțe dar și decizia pronunțată de tribunal în apel.
Analizarea și judecarea apelului de către tribunal la fel ca și prima instanță, a cererii introductive, în baza unui decret abrogat, reprezintă de departe, încălcarea sau aplicarea greșită a legii prevăzută de teza a II-a a art. 304 alin. 9 din C.pr.civ. vechi.
În acest sens, atât tribunalul, cât și prima instanță au refuzat să observe că cererea reclamanților de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului Civil Nou, aceștia motivându-și în drept acțiunea pe baza dispozițiilor cuprinse de legiuitor în art. 1.164, art. 1.166, art. 1.169, art. 1. 182, art. 1. 224, art. 1270 alin. 1, art. 1.271 alin. 1 și art. 1. 350, art. 2267 din Codul civil nou, ale cărui prevederi și termene sunt ca în orice lege, imperative, absolute.
În această situație, dacă atât tribunalul cât și prima instanță au constatat că termenele prevăzute de Decretul 167/1958 sunt termene imperative, absolute, atunci ambele instanțe aveau obligația să constate că și prevederile și termenele regăsite în Noul cod civil în art. 2506 alin. 1, art. 2512 alin. 1, art. 2512 alin. 2, art. 2513 sunt imperative, absolute, trebuind astfel aplicate acestea care sunt în vigoare și nu prevederi și termene abrogate de legiuitor.
Tribunalul în mod nelegal a respins critica reclamanților din apel, cu referire la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea acestora de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, respingând această critică ca neîntemeiată, pe motivul că instanța de fond s-a pronunțat doar asupra excepției prescripției pusă în discuția contradictorie a părților în ședința publică din data de 04.06.2013 deși reclamanții au învederat faptul că cererea acestora nu se încadrează dispozițiilor art. 3 sau art. 16 din Decretul nr. 167/1958, abrogat la data depunerii de către aceștia a prezentei cereri de chemare în judecată.
Or, așa cum au arătat reclamanții, pârâtul prin întâmpinarea formulată și depusă prin avocat nu a invocat această prescripție a dreptului la acțiune ci excepția perimării acțiunii, iar prima instanță a pus în discuție numai această excepție, pe care ulterior, dându-i în mod nelegal o altă conotație, a calificat-o din oficiu „excepția prescripției dreptului la acțiune” care, conform actualelor prevederi legale, regăsite în Noul cod civil, nu putea fi ridicată decât numai de cel în folosul căruia curge și care ar fi trebuit ridicată în mod obligatoriu de acesta, numai prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată din 04.02.2013 la care părțile au fost legal citate și nu la termenul din 04.06.2013.
Totodată, cererea reclamanților introductivă este o cerere de obligare a debitorului la plata contravalorii bunului, întrucât prin titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia și nu la executarea angajamentului luat de către pârât prin actul de partaj, fiind astfel o cerere nouă, care nu poate fi prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește momentul până la care putea fi invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune Curtea are în vedere că prin Decizia ICCJ nr. 1/2014 privind prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 s-a statuat în soluționarea recursului în interesul legii În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În cuprinsul aceleiași decizii s-a reținut că prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul ia acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
În speță, obiectul actiunii il constituie obligarea intimatului parat la indeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de tranzactie consfintit prin sent. civ. nr.826/26.02.2007 pronunțată de Judecătoria B..
Dreptul recurenților reclamanți ce decurg din această tranzacție s-a născut la data consfințirii sale prin sentința civilă nr. 826/26.02.2007, dată la care acesta era supus termenului de prescripție prevăzut de reglementarea de la acea dată, respectiv de Decretul nr. 67/1958.
Prin urmare, în raport de dezlegările date de instanța supremă prin Decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 1/2014, Curtea apreciază că în cauză este lipsit de relevanță momentul primului termen de judecată, întrucât, astfel cum s-a statuat prin decizia amintită, atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar dacă litigiul a început după 1 octombrie 2011.
În ceea ce privește calculul termenului de prescripție, Curtea reține că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 67/1958, “Prescriptia incepe sa curga de la data cind se naste dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silita.”
Conform art. 16 alin 1. lit b si c din Decretul nr. 67/1958 prescriptia se intrerupe: “b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act incepator de executare.”
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 2 din acelasi act normativ, prescriptia nu este intrerupta, daca “cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.”
Prin urmare, potrivit art. 16 alin. 1 lit. c si alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea cursului prescriptiei operează doar daca cererea de chemare in judecata ar fi fost admisa, ceea ce nu este cazul in speta, contestația la executare, formulată de altfel de către intimatul pârât, fiind respinsă ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 3649/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
In acest caz, efectul intreruptiv de prescriptie al cererii de chemare in judecata a disparut cu efect retroactiv (deci se considera ca prescriptia extinctiva nu a fost intrerupta prin introducerea cererii), întrucât nu s-a ajuns la pronuntarea unei hotarari definitive de admitere a cererii respective.
Cu toate acestea, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, prin cererea adresată de recurenta reclamantă executorului judecatoresc S. D. la 17.01.2008, (f. 149), cursul prescriptiei a fost intrerupt in conditiile art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958. De la aceasta data (17.01.2008) a început sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani, asa cum este prevazut de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, acesta fiind implinit la 17.01.2011, anterior datei de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil.
În acest caz, ne aflăm în situația în care prescripția dreptului material la acțiune al recurenților reclamanți a început și s-a împlinit sub vechea reglementare, motiv pentru care, în mod corect instanța de apel a aplicat dispozițiile Decretului nr. 167/1958, iar nu cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, care au intrat în vigoare după împlinirea termenului de prescripție.
F. de aceste motive si avand in vedere ca prezenta cererea de chemare in judecata a fost formulata la 10.07.2012, cu depășirea termenului de 3 ani, Curtea apreciază că în mod corect s-a apreciat ca fiind prescris dreptului material la actiune al reclamantei.
De asemenea, Curtea găsește ca fiind nefondată și critica privind nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, având în vedere dezinteresul recurenților reclamanți de a mai susține această cerere și de formula probe în dovedirea împrejurării mai presus de voința acestora, care i-a împiedicat să-și exercite dreptul în termen legal.
Față de cele reținute, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți C. R. și H. Y. E., împotriva deciziei civile nr. 501A/23.09.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât H. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I./D.L.M.
2 ex./03.07.2015
Jud. fond.
M. E.
A. D.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 341/2015. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 346/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
