Revendicare imobiliară. Decizia nr. 536/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 536/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-06-2016 în dosarul nr. 536/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.536.
Ședința publică din 01.06.2016
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul N. D. T., împotriva deciziei civile nr.1127R din 12.11.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV–a Civilă, în dosarul nr._/299/2007*, în contradictoriu cu intimatul T. M. D..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocatul P. M. în calitate de reprezentant al contestatorului N. D. T., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București aflate la fila 27 din dosar și avocatul M. L. în calitate de reprezentant al intimatului T. M. D., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 33 din dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită și că au fost atașate dosarele de fond, inclusiv cel în care a fost pronunțată decizia contestată, dosarul nr._/299/2007*.
Avocații părților arată că nu au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocatul contestatorului N. D. T. solicită admiterea contestației, pentru motivele expuse pe larg în scris la dosar.
Temeiul de drept al cererii este art.318 alin.1 teza a doua din Codul de procedură civilă, criticând decizia față de nepronunțarea de către instanța de recurs asupra unor motive de casare; astfel, motivul al cincilea care vizează faptul că adjudecarea de către contestatoare a imobilului este o măsură ce nu poate fi desființată prin căile ordinare de atac și, cu atât mai puțin prin căile extraordinare, nu a fost deloc analizat.
În esență, susține că motivarea deciziei pronunțate în recurs este generală, astfel că apreciază că hotărârea nu este motivată și solicită admiterea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului T. D. solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere temeiul de drept invocat de partea adversă și faptul că ampla motivare a acesteia este de fapt o analiză a modului în care instanța de recurs a cercetat recursul și nu o critică privind omisiunea de a se pronunța asupra unui motiv de recurs. În ceea ce privește cel de-al cincilea motiv de recurs, acesta a fost soluționat de către instanță, așa încât se impune respingerea contestației în anulare și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, pentru dovedirea cărora depune la dosar factura și chitanța în cuantum de 4.000 de lei, reprezentând onorariu avocat, împreună cu note conținând concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
La data de 24.12.2015, contestatorul N. D. T. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1127R pronunțată la data de 12.11.2015 de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 21._ *, solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii contestate, ca nelegală si, rejudecând recursul, să fie admis recursul formulat de contestator, modificată decizia civilă nr. 658A/25.02.2015 pronunțată în apel de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în sensul respingerii apelului formulat de T. D., cu consecința menținerii sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, ca instanță de fond, pentru următoarele motive:
Prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art.318 alin. (1) teza II C.proc.civ. 1865.
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza II C.proc.civ. 1865, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Verificând prin prisma dispozițiilor legale citate modul în care instanța de recurs a analizat motivele de recurs formulate de contestator, solicită a se observa că aceasta a omis să cerceteze mai multe motive de recurs, care vor fi enumerate în cele ce urmează.
Subliniază în mod special faptul că instanța de recurs a abordat formal unele motive de recurs, fără însă a răspunde în mod real criticilor formulate de contestator, ceea ce nu înseamnă nicidecum că judecătorii au cercetat motivele de modificare invocate.
Concret, instanța de recurs nu a cercetat în mod real niciun motiv de recurs, omițând în mod flagrant să cerceteze motivul 5 de recurs.
In ceea ce privește motivele 1, 2, 3, 4, 6 și 7 de recurs, solicită a se observa că deși s-a referit formal la acestea, instanța de recurs a omis să cerceteze criticile dezvoltate de contestator în cadrul acestor motive de recurs, procedând în schimb la abordarea unor aspecte străine de criticile aduse de acesta hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Analizând modul în care instanța de recurs a cercetat fiecare motiv de recurs formulat de contestator, solicită a se observa că prin primul motiv de recurs, subsemnatul a criticat faptul că instanța de apei nu a respectat îndrumările date de instanța de casare, prin care a cerut în mod expres ca instanța de rejudecare să aibă în vedere în mod corespunzător dezlegările date de instanța de recurs și să facă aplicarea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă (pag.17/paragraful 6 din Decizia nr. 711/2013).
Instanța de recurs a omis să cerceteze primul motiv de recurs prin prisma criticilor formulate de contestator, înțelegând în mod inexplicabil că primul motiv de recurs formulat de acesta a vizat împrejurarea că instanța de apel a ignorat respectarea dispozițiilor date prin decizia de casare, constând în analizarea cererii de revendicare după criteriile de preferință prevăzute de Legea nr. 10/2001 (pag. ii/paragraful 7 din Decizia civilă nr. 1127R/12.11.2015).
Simpla invocare de către instanța de recurs a primului motiv de recurs formulat de contestator nu înseamnă și cercetarea acestuia, câtă vreme instanța a cercetat alte argumente juridice decât cele dezvoltate de acesta.
Pentru a da o aparență de soluționare primului motiv de recurs formulat de contestator, instanța de recurs a arătat că toate referirile instanței de casare la Legea nr. 10/2001, la Decizia nr. 33/2008, la noțiunea de "bun" în sensul Convenției si la practica CEDO sunt valabile în raporturile dintre fostul proprietar și cumpărătorul în baza Legii nr. 112/1995, omițând însă să observe că prin Decizia de casare au fost soluționate raporturile dintre fostul proprietar (T. D.) și alte persoane I. M. și S. V.), care nu au dobândit bunul în temeiul Legii nr. 112/1995, situație identică cu a contestatorului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, contestatorul a criticat faptul că instanța de apel a refuzat să rețină autoritatea de lucru judecat de care se bucură dezlegarea dată de instanța de casare privitor la faptul că cererile de revendicare întemeiate pe drept comun, care vizează un imobil preluat în perioada 06.03._89, sunt nefondate.
Din dezvoltarea acestui motiv de recurs rezultă că a susținut contestatorul că instanța de casare a dezlegat, în fond, cererea de revendicare formulată de T. D. în contradictoriu cu I. M., reținând că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, cererea de revendicare a unei persoane care a pierdut cu mult timp în urmă dreptul de proprietate asupra unui bun, preluat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, nu poate fi întemeiată pe drept comun, decât dacă acea persoană face dovada că beneficiază de o hotărâre definitivă si executorie prin care i-a fost recunoscută calitatea de proprietar si prin care s-a dispus restituirea bunului în patrimoniul său.
Instanța de recurs a omis să analizeze acest motiv de recurs, astfel cum a fost argumentat de contestator.
Deși a abordat problema autorității de lucru judecat, pe care a aplicat-o doar în raport de sentința civilă nr.12.965/27.09.2007 (pag.13/paragraful 3 din Decizia nr. 711/2013), adică doar atunci când trebuia să aducă un avantaj juridic intimatului T. D., instanța de recurs a omis să analizeze criticile dezvoltate de contestator în ceea ce privește ignorarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat impusă de soluția dată de instanța de casare, acțiunii de revendicare pe drept comun formulată de același persoană, T. D., în contradictoriu însă cu I. M. și S. V..
Concret, în cuprinsul hotărârii contestate nu se regăsește nicio analiză/cercetare a autorității de lucru judecat invocate de contestator în raport de decizia de casare nr. 711/2013, prin care Secția a III-a a Curții de Apel București a respins cererea de revendicare întemeiată pe drept comun, formulată de T. D. în contradictoriu cu persoane care au dobândit bunul prin alte modalități legale, diferite de Legea nr. 112/1995.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, contestatorul a criticat faptul că instanța de apel a ignorat Deciziile în interesul legii nr. 33/2008 si nr. 53/2007, potrivit cu care imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate sub incidența Legii speciale nr. 10/2001, nu pot fi revendicate pe drept comun, persoanele îndreptățite neavând posibilitatea de a opta între căreia prevăzută de Legea nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun în materia revendicării (art. 480 din Codul civil).
Instanța de recurs a omis să cerceteze acest motiv de recurs, în raport de argumentele dezvoltate de contestator.
Instanța de recurs a făcut trimitere la Decizia nr. 33/2008 (pag. 12/paragraful 2 si pag. 18/primul paragraf din Decizia nr. 711/2013) si la Decizia nr. 57/2007 (pag. 18/primul paragraf din Decizia nr. 711/2013), în cu totul alt context decât cel invocat de contestator, ceea ce nu înseamnă că a analizat cel de-al treilea motiv de recurs formulat.
În concluzie, instanța de recurs a omis să analizeze critica efectiv formulată de contestator, potrivit cu care instanța de apel a ignorat Deciziile în interesul legii nr. 33/2008 și nr. 57/2007, prin care s-a statuat că imobilele preluate în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 nu pot fi revendicate pe drept comun, cu atât mai mult cu cât persoana interesată a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, contestatorul a criticat faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a reținut că cererea reconvențională trebuie soluționată în raport de dispozițiile de drept comun, iar nu în raport de dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001, în condițiile în care cererea de revendicare formulată de T. D. în contradictoriu cu contestatorul a fost introdusă la 04.11.2008.
Instanța de recurs a stabilit în mod vădit nelegal că data la care a fost
introdusă cererea de revendicare împotriva contestatorului a fost 27.06.1996 (pag. 15/paragraful 2 - pag. 16/paragraful 3 din Decizia nr.717/2013), fără însă a răspunde criticilor acestuia de la cel de-al patrulea motiv de recurs.
Cum este posibil ca o instanță a recurs din cadrul Curții de Apel București să rețină că data la care o acțiune a fost introdusă în contradictoriu cu anumite persoane este și data la care acea acțiune a fost introdusă în contradictoriu și cu alte persoane, ulterior introduse prin cereri completatoare ale acțiunii inițiale?
Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, contestatorul a criticat faptul că instanța de apel a încălcat principiul de drept procesual privind legalitatea căilor de atac, dar si dispozițiile art. 129 din Constituția României 2003 atunci când a reținut că Sentința civilă de adjudecare nr. 1993/26.01.2000 a fost desființată prin sentința civilă nr._/27.09.2007, pronunțată într-o altă cauză civilă, iar nu în cadrul unei căi de atac.
Instanța de recurs a omis cu desăvârșire să analizeze acest motiv de recurs.
Dacă celelalte motive de recurs au fost formal amintite de instanța de recurs, chiar dacă au fost analizate de aceasta prin prisma altor argumente juridice decât cele invocate de subsemnatul, cel de-al cincilea motiv de recurs nu a fost avut în vedere de aceasta, fiind evidentă omisiunea cercetării acestei critici.
Prin cel de-al șaselea motiv de recurs, contestatorul a criticat faptul că hotărârea instanței de apel a încălcat principiul de drept european privind securitatea jurisprudențială sau certitudinea jurisdicțională, care trebuie, conform dispozițiilor art. 10 din TFUE și ale art. 20 si art. 148 din Constituția României din 2003, aplicat cu prioritate de instanțele naționale.
Din dezvoltarea acestui motiv de recurs, rezultă că a motivat contestatorul critica adusă hotărârii din apel în raport de practica unitară dezvoltată de Înalta Curte de Casație si Justiție după pronunțarea de către CEDO a Hotărârii din 12.10.2010 în cauza A. s.a. contra României, potrivit cu care revendicările pe drept comun privind imobilele preluate în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 sunt inadmisibile, indiferent de modul în care au fost dobândite de actualii proprietari.
De asemenea, contestatorul a mai arătat în susținerea acestui motiv de recurs că inclusiv prin Decizia de casare nr. 711/2013 s-a respins cererea de revendicare formulată de intimatul T. în contradictoriu cu persoane (lonescu M. și S. V.) care nu au dobândit bunul în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind de neadmis ca două cereri de revendicare formulate de aceeași persoană, T. D., având același temei de drept, ari. 480 si urm. Cod civil 1864, privind același bun, apartamentul de la parterul imobilului situat m ., Sector 1, București, să fie soluționate în mod total opus de instanțele de judecată, una prin respingere și cealaltă prin admitere.
Instanța de recurs a omis să cerceteze susținerile contestatorului și a avut în vedere practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, din care a reținut în mod greșit că este valabilă doar în cazurile în care bunul este deținut de cumpărătorii în baza Legii nr. 10/2001, iar nu și în cazul în care bunul a fost dobândit prin alte modalități legale.
În sfârșit, prin cel de-al șaptelea motiv de apel, contestatorul a criticat faptul că instanța de apel a interpretat si aplicat greșit Hotărârile-pilot pronunțate de Curtea Europeană de Justiție de Ia Strasbourg, obligatorii pentru România, îmbrățișând, fără temei, punctul de vedere al intimatului.
În susținerea acestui motiv de recurs contestatorul a arătat că instanța de apel a dat o nouă interpretare, absolut inedită, Hotărârii CEDO pronunțată în cauza A. ș.a. contra României, ignorând faptul de netăgăduit potrivit cu care acțiunile de revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt admisibile doar în cazul în care reclamantul face dovada că deține un "bun actual", respectiv dovedește că beneficiază de o hotărâre judecătorească, definitivă și executorie, prin care să se fi dispus atât recunoaștere calității sale de proprietar, cât și restituirea bunului.
Instanța de apel a omis să analizeze acest motiv de apel.
Sintetizând, instanța de recurs a omis să cerceteze aspecte majore regăsite în motivele de recurs formulate de contestator a căror cercetare ar fi condus la o cu totul altă soluție, respectiv:
a) ignorarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat conferită de Decizia de casare nr. 711/2013, potrivit cu care cererea de revendicare promovată de T. D. în contradictoriu cu contestatorul nu putea primi altă soluție decât cea de respingere (prin Decizia de casare fiind respinsă cererea de revendicare a aceluiași bun, formulată de același reclamant, T. D., în contradictoriu cu alte părți, care au dobândit imobilul, ca și contestatorul, în alte modalități decât în baza Legii nr. 112/1995).
b) ignorarea de către instanța de apel a practicii CEDO în materia "bunurilor actuale"
c) încălcarea de către instanța de apel a principiului legalității căilor de atac, potrivit cu care hotărârile judecătorești, cum este sentința nr. 1993/2000, nu pot fi anulate prin acțiuni în constatarea nulității absolute, cum greșit au reținut si instanța de apel, dar si instanța de recurs.
În drept: art. 318 C.proc.civ., Legea nr. 10/2001, Decizia ICCJ în interesul legii nr. 33/2008, Decizia ICCJ în interesul legii nr. 53/2007, Decizia ICCJ în interesul legii nr. 27/2011, Hotărârile CEDO, practica unitară a ICCJ.
Examinând contestația în anulare formulată, curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente.
Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/299/2007* a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a formula cererea reconvențională, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de N. D. T., s-a constatat calitatea de proprietar al reclamantului N. D. T. cu privire la imobilul reprezentat de apartamentul nr. 1, parter, situat în București, ., sector 1, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de T. M D. în contradictoriu cu N. D. T. ca neîntemeiată, s-a luat act că reclamantul N. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată și s-a respins cererea pârâtului reclamant T. privind obligarea intervenientului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 658/A/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2007* s-a admis apelul declarat de apelantul – pârât T. M D., a fost modificată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul N. D. T. în contradictoriu cu reclamantul T. M D., a fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamantul T. M D. în contradictoriu cu intervenientul N. D. T., care a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului T. M D. apartamentul nr. 1, situat la parterul imobilului din ., sector 1 București, compus din 3 dormitoare, sufragerie, holl, bucătărie, baie, WC – serviciu și 2 camere anexe+beci, cu o suprafață utilă de 215,56 m.p. precum și cota indiviză de 41,19 m.p. din părțile și dependințele comune, fiind menținute dispozițiile sentinței atacate cu privire la soluția pronunțată asupra excepției prescripției cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr. 1127R/12.11.2015 Curtea de Apel București secția a IV a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de către recurentul reclamant N. D. T. împotriva deciziei civile nr. 658A/25.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât T. M D. .
Contestatorul invocă în susținerea prezentei contestații în anulare omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra tuturor motivelor de casare, arătând detaliat că au fost analizate motivele 1,2,3,4,6,7 de recurs, fără ca instanța să răspundă efectiv la aceste critici, iar motivul 5 de recurs nu a fost deloc analizat, reluând practic criticile de nelegalitate formulate chiar în recurs cu privire la hotărârile anterioare.
Curtea, verificând decizia recurată, constată că motivul de contestație vizând nepronunțarea asupra tuturor motivelor de casare nu este întemeiat, instanța de recurs analizând toate motivele invocate de recurent, răspunzând și criticii formulate prin motivul 5 de recurs, arătând explicit care sunt criteriile pentru care titlul recurentului nu este preferabil.
În realitate, toate susținerile formulate prin prezenta contestație în anulare nu reprezintă motive vizând nepronunțărea asupra tuturor motivelor de casare, ci critici de nelegalitate aduse decizie atacate cu contestație în anulare. Cum de altfel arată chiar și contestatorul prin prezenta contestație în anulare, el este practic nemulțumit de dezlegările date de instanța de recurs motivelor sale de modificare, criticând practic argumentele ce au fost avute în vedere de instanța de recurs, aspecte ce nu pot fi cenzurate pe această cale de atac.
Ori, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 318 C. pr. civ. curtea respinge contestația în anulare ca nefondată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ. obligă contestatorul la plata către intimatul T. D. a sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat achitat conform facturii nr. 121/1.06.2016 și chitanței aferente, redus în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul N. D. T., împotriva deciziei civile nr.1127R din 12.11.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/299/2007*, în contradictoriu cu intimatul T. M. D..
Obligă contestatorul la 1.000 de lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat redus către intimatul T. D..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.06.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./08.06.2016
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 516/2016. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 467/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
