Revendicare imobiliară. Decizia nr. 294/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 294/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.294 A
Ședința publică de la 09.05.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanții reclamanți M. N. și M. ( fostă Sămărescu ) M., precum și de apelantul pârât B. I., împotriva sentinței civile nr.1120 din 05.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul M. I., în calitate de reprezentant al apelantei reclamante M. ( fostă Sămărescu ) M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 21.03.2016, emisă de Baroul București, aflată la fila 19 din dosar, apelantul reclamant M. N., personal și apelantul pârât B. I., personal și asistat de avocatul C. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 09.05.2016, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul apelantei pârâte, M. M. depune la dosar chitanța CEC în sumă de 1,105.00 reprezentând dovada achitării unei rate din taxa judiciară de timbru.
Apelantul reclamant M. N. învederează că nu i-a fost comunicată încheierea prin care i-a fost respinsă cererea de reexaminare.
Curtea aduce la cunoștința apelantului reclamant M. N. că cererea de reexaminare nu se comunică, și având în vedere că a fost respinsă, avea obligația să achite taxa judiciară de timbru.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea apelurilor.
Apărătorul apelantei reclamante, M. M., având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul obligării pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1500 mp situată în orașul Voluntari, ., Județul I., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că, din înscrisurile depuse la dosar reiese că suprafața de teren revendicată a aparținut autorilor apelanților reclamanți, fiind preluată în mod abuziv în proprietatea statului prin înscrierea în Gospodăria Agricolă Colectivă Ștefănești. Or, la înscrierea în CAP regimul comunist nu a anulat actele de proprietate a persoanelor colectivizate, iar după desființarea formelor asociative persoanele colectivizate aveau toate actele de proprietate cu care s-au înscris în CAP, terenurile fiind preluate de către stat fără titlu.
Consideră că peroanele care au fost proprietare ale unor imobile preluate fără titlu de către stat păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, în speță nefiind vorba de un nou drept ce trebuia probat în fața instanței de fond, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiului drept. În speță, autorii apelanților reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin cumpărare, drept ce nu a fost pierdut, având în vedere că imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Astfel, aprecierea instanței de fond în sensul că apelanții reclamanți ar fi trebuit să exhibe un titlu actual, obținut ulterior anilor 90, este neîntemeiată.
Mai mult, arată că apelanții reclamanți au făcut dovada dreptului de proprietate dobândit pe calea succesiunii legale de pe urma autorilor săi, care la rândul lor au dobândit terenul prin cumpărare. Terenul de 1500 mp face parte din suprafața de 30.000 mp identificat prin expertiza tehnică judiciară și a fost cumpărat de autorii reclamanților prin contractul încheiat cu Banca Agronomică SA la data de 28.09.1945. Conform expertizei terenul există și este folosit de către pârâtul B. I..
Apreciază că cererea în revendicare formulată în cauză este admisibilă, în speță fiind întrunite condițiile prevăzute de art.480 din Codul civil.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, apreciază că acesta trebuie suplimentat cu cel puțin jumătate din onorariile de 1500 lei și 900 lei achitate pentru efectuarea expertizei topografice .
Apelantul reclamant, M. N., având cuvântul, achiesează la susținerile apărătorului apelantei reclamante, și solicită a se avea în vedere actele depuse la dosar din care rezultă că sunt îndreptățiți la restituirea terenului.
Apărătorul apelantului pârât, B. I., având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de reclamanții M., ca nefondat, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul B. I., solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reducerea cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat în raport cu capetele de cerere admise.
Apărătorul apelantei reclamante, M. M., solicită respingerea apelului formulat de pârâtul B. I., considerând că acesta a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat, având în vedere că acesta a căzut în pretenții.
Apreciază că instanța de fond a calculat în mod corect și judicios onorariul pe care îl datorează recurentul pârât ca și persoană căzută în pretenții, și a stabilit în sarcina acestuia plata cheltuielilor, considerând că este justificat ca și cuantum onorariul față de complexitatea cauzei și durata de desfășurare în timp a procesului.
De asemenea, arată că instanța de fond ar fi trebuit să suplimenteze cuantumul total al onorariului de expert achitat în cauză, având în vedere că s-a întocmit o expertiză topografică și cauzele au avut un circuit unitar până la un anumit punct când s-au disjuns și s-au reunit ulterior pentru soluționarea prezentei cauze. Părțile au considerat că expertiza fiind administrată în cauză a profitat inclusiv soluționării prezentei cauzei și stabilirii situației de fapt cu privire la identificarea terenului, a vecinătăților, a aspectelor ce țin de existența lui și dacă se mai află în posesia pârâtului, ceea ce ulterior s-a confirmat și a fost utilă soluționării cauzei.
La interpelarea instanței, de a preciza dacă aceste argumente reprezintă o completare a motivelor de apel, apărătorul apelantei reclamante învederează că argumentele prezentate nu reprezintă un motiv distinct de apel.
Cu privire la acest aspect, apărătorul apelantului pârât B. I., solicită a fi respins acest motiv de apel, având în vedere că instanța de fond a apreciat corect acest aspect, considerând că argumentele dezvoltate la termenul de azi reprezintă o completare la motivele de apel.
Apelantul reclamant, M. N., solicită a se avea în vedere că onorariile au fost corect stabilite și își însușește punctul de vedere al doamnei avocat cu privire la onorariile de expertize.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1120/5.10.2015 s-a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamanții M. N. și S. M. în contradictoriu cu pârâtul B. I.; s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic consemnat în înscrisul sub semnătură privată intitulat ”chitanță”, încheiat între M. N. și M. B. referitor la o parcelă de 1500 mp și în două înscrisuri sub semnătură privată intitulate ”declarație”, datate 23.08.1969;s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1500 mp situată în . Mai, .; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului M. N. suma de 30.071 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În considerente s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._/3/2009, reclamanții M. N. si S. M. M. N. au chemat în judecată pe pârâții B. I. și Orașul Voluntari prin Primar, solicitând obligarea paraților sa le lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de1500 mp cuprinsa in parcelele 1777,1778,1779 si 1782; obligarea paratului persoana juridica sa le acorde despăgubiri la valoarea de circulație pentru suprafața care a fost preluata fără drept de la autorii lor si care nu poate fi restituita in natura;cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că conform certificatelor de moștenitor nr. 107/18.07.2001, nr. 167/04.04.1996 si nr. 245/1976 sunt moștenitorii defuncților M. C. decedat in 1963, M. M. decedata in 1985, M. N. decedat in 1995 si M. C. C. decedat in 1975. Autorii lor au cumpărat la 28.09.1945 de la Banca Agronomilor SA, terenul in suprafața de_ mp situat in orașul Voluntari . Statul a preluat fara titlu suprafața de aproximativ 9000 mp. astfel:
În anul 1957 a fost anexata domeniului public suprafața de 2142 mp. Conform procesului verbal din 5.04.1957 încheiat de delegatul Direcției de Arhitectura si Sistematizare a Municipiului București.
În anul 1961 M. C., coproprietar al terenului s-a înscris in Gospodăria Agricola Colectiva Stefanesti cu suprafața de 0,5 ha (5000 mp), conform adeverinței 378/30.09.1964.
Pe aceasta suprafața s-a construit un racord stradal intre șoseaua
Afumați —București si .>
După construirea acestui racord au mai fost afectați încă 600 mp pentru definitivarea lucrării fără a se fi eliberat nici un act in acest sens.
O alta suprafața de teren a rămas libera si a fost îngrădita in ultima perioada de timp de către paratul persoana fizica B. I. care a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a-i fi restituita aceasta suprafața de teren.
Prin legile anterioare Legii nr. 10/2001, de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost emis titlu de proprietate pe numele lor, ale moștenitorilor, pentru suprafața de numai 826 mp din întreaga suprafața care li se cuvenea de drept.
După apariția Legii 10/2001 s-au adresat Primăriei Comunei Voluntari formulând cerere de restituire in temeiul Legii 10/2001, înregistrata cu nr. 694/2002.
Aceeași solicitare a făcut-o si B. I. care a solicitat sa i se restituie suprafața de 1500 mp pe vechiul amplasament al autorilor lui susținând ca a dobândit cu chitanța sub semnătura privata terenul de la aceștia.
Autorii lui au înstrăinat către B. M. si B. T. suprafața de 520 mp conform actului de vânzare cumpărare nr. 8660/27.12.1965.
Pentru suprafața de 1500 mp, suprafața neinclusa in terenul cu care M. C. s-a înscris in G.A.C. Stefanesti, autorii lui nu au încheiat nici o chitanța sub semnătura privata.
In susținerea notificării paratul B. I. a folosit o chitanța sub semnătura privata, nedatata, iar semnătura conform Raportului de expertiza grafoscopica extrajudiciara solicitat a fi efectuat de către ei, nu aparține autorilor lor.
Deși notificările au fost depuse in termen legal, Primăria Voluntari nu a dat nici un răspuns solicitărilor formulate in temeiul Legii 10/2001, aceasta situație echivalând cu un refuz.
A solicitat Primăriei Voluntari retrocedarea suprafețelor de teren de care au fost deposedați fara drept prin numeroase cereri si notificări după apariția Legii 10/2001 la care nu a primit răspuns nici pana acum.
Acestea au fost înregistrate cu numerele:_/30.10.2001,_/01.11.2002,_/11.05.2005, 165/20.09.2005,_/06.12.2006, 3637/31.01.2007, 49.68/15.02.2007 si_/28.06.2007.
Întrucât refuzul Primăriei Voluntari de a soluționa notificările formulate in termen legal in temeiul Legii 10/2001 este de netăgăduit si întrucât aveau dreptul la o rezolvare a cererilor formulate ., au apreciat ca instanța de judecata se poate pronunța pe fondul dreptului lor.
In drept, s-au invocat dispozițiile Deciziei in interesul Legii XX din 2007 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, de Decizia in interesul legii nr. 33 din 2008 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, de dispozițiile art. 2 alin 2 din Legea 10/2001 si de dispozițiile art. 26 si urm din Legea 10/2001.
Pârâtul B. I. a formulat întâmpinare, iar pe baza probelor ce urmează a se administra a solicitat respingerea acțiunii si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu ocazia soluționării acestei cauze.
În motivare s-a arătat că, așa cum a fost formulata cererea de chemare in judecata, reclamanții solicita ., revendicarea terenului de 1500 mp de la o persoana fizica se face in temeiul art. 480 C.civ rap. la art.111 C.proc.civ completat cu Legea nr. 146/1997 o cerere in realizare dreptului de timbrează la valoare, motiv pentru care solicită sa fie obligați reclamanții la plata taxei de timbru pentru capătul 1 din petitul acțiunii.
Așa cum este prevăzut si prin Decizia nr. 20/2007 a ICCJ privind admiterea recursului in interesul legii prin care stabilește „In aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, stabilesc:
Instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea pârtii interesate.
In motivarea deciziei respective instanța face trimitere la art. 21
alin. l din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicata, "Imobilele - terenuri si construcții - preluate in mod
abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării in vigoare a acestei legi de o regie autonoma, o societate sau companie națională, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatista
sau de orice altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptățite, in natura, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata a organelor de conducere ale unității deținătoare".
In speța: terenul in suprafața de 1500 mp se afla in posesia sa, persoana fizica încă din anul 1969 potrivit chitanței sub semnătura privata încheiata intre subsemnatul si M. N., teren care se afla in prelungirea terenului de 520 mp cumpărat și înțelege sa invoce prescripția achizitiva împotriva reclamanților.
Legea nr. 10/2001 se refera potrivit art. l la: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr, 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi" ori, persoana fizica a dobândit terenul in suprafața de 1500 mp de la tatăl său, care la rândul său a cumpărat cu chitanța de mana de la M. N. încă din anul 1969.
Față de aceasta situație, dispozițiile legii speciale nu-si găsesc aplicabilitatea, ca urmare, capătul 1 din cererea de chemare in judecata prin care solicita ca paratul persoana fizica împreuna cu parata persoana juridica este inadmisibila in raport cu temeiul de drept invocat.
În situația in care înțelege sa formuleze o acțiune in revendicare pe drept comun, aceasta este de competenta judecătoriei si este supusa legii taxei de timbru.
A apreciat ca se impune ca reclamanții să-și precizeze acțiunea, sa stabilească cadrul legal si apoi, in funcție de precizările făcute, sa își facă apărarea potrivit situației raportate si temeiului de drept invocat.
F. de aceasta situația, in temeiul art. 244 alin.1 pct. 1 a solicitat suspendarea cauzei pana la soluționarea dosarului care se afla pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect acțiune in constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Reclamanții și-au precizat ulterior acțiunea.
Au arătat că statul a preluat 7142 mp cu acte, dar în fapt a fost preluată o suprafață mai mare. Le-a fost restituită suprafața de 820 m.p., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 5/1994. Conform adresei emisă de primărie la data de 08.04.2009 au fost restituite integral parcelele 1846-1850, care însumează 1085 mp pe care îi stăpânesc în realitate. În procesul-verbal, fără a fi indicate parcelele, este trecută suprafața de 826 mp. Solicită să fie obligat Orașul Voluntari să restituie și suprafața de 259 mp neevidențiată în acte. Așadar solicită ca B. I. și Primăria Voluntari să fie obligați să restituie suprafața identificată în adresa din 08.04.2009. De asemenea, solicită să fie obligat Orașul Voluntari să înainteze dosarul lor cu propunere de acordare despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru terenul preluat care nu poate fi restituit în natură, aproximativ 6000 mp.
După ce în ședință publică reclamanții au precizat că suprafața de 1500 mp este formată din suprafața de 259 mp pe care o dețin fără titlu și suprafața de 1395 mp care este ocupată de pârâtul B. I., instanța a apreciat că este vorba despre 2 capete de cerere care se soluționează cu proceduri diferite și prin încheierea din data de 14.11.2011 pronunțată de Tribunalul București în dos. nr._/3/2009, a fost disjuns capătul de cerere formulat de reclamanții M. N. și S. M. în contradictoriu cu Orașul voluntari prin Primar, în temeiul Legii nr. 10/2001, de capătul de cerere care are ca obiect revendicarea formulată de către reclamanții M. Nicoalae și S. M. în contradictoriu cu pârâtul B. I., întemeiat pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Prin încheierea dată la 14.11.2011 în dos. nr._ de Tribunalul București Secția a III-a Civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dos. nr._/3/2009.
Cauza a fost repusă pe rol la 3.06.2013 la cererea reclamantului M. N. .
La data de 30.09.2013 reclamantul M. N. a formulat ”cerere completatoare și modificatoare a acțiunii principale” în temeiul art. 132 C.proc.civ. în sensul că solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele: nulitatea absolută a chitanței sub semnătură privată prin care M. C. N. (autorul reclamantului M. N.) i-a vândut lui B. M. (autorul pârâtului B. I.) suprafața de 1.500 m.p. (parcelele 1777, 1778, 1779, 1782); obligarea pârâtului B. I. să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1500 m.p. situată în . Mai, .. 6 (parcelele 1777, 1778, 1779, 1782); obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform prevederilor art. 274 C.proc.civ.
A arătat reclamantul că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/29.09.1945, bunicii reclamantului, M. C. și M. M., împreună cu cei doi copii minori ai lor M. C. N. (tatăl reclamantului) și M. C. C., au cumpărat pe raza fostei comune urbane C., jud. I. (. suprafață de 30.000 m.p.
După decesul părinților, M. C. N. a înțeles să partajeze în mod amiabil cu fratele său M. C. C. suprafața rămasă de pe urma defuncților lor părinți, elocvent fiind actul de partaj voluntar încheiat în formă autentică sub nr. 286/21.01.1965 la fostul notariat al Raionului 1 Mai București.
Potrivit acestui act de partaj, din totalul terenului partajat tatăl reclamantului M. N. a primit un lot de 8257 m.p. în care a fost inclusă și suprafața de 1500 m.p. ce face obiectul prezentului litigiu. În fapt, partajul dintre cei doi frați a avut loc anterior, fiecare administrându-și loturile primite în mod separat.
În perioada 1957-1960 M. C. N. a vândut mai multe loturi de teren unor diverse persoane printre care și autorii pârâtului B. I.. Astfel, la data de 27.12.1965, autorul reclamantului, M. C. N., a înstrăinat prin act autentic, înregistrat sub nr. 8660 -Notariatul de Stat Raionul 1 Mai București – numiților B. M. și B. T. o suprafață de 520 m.p. (., Raion 1 Mai București) la un preț de 4500 lei, din care la data vânzării s-au achitat 2700 lei, restul urmând a fi achitați în 6 rate lunare.
Contrar clauzelor contractuale, cumpărătorii nu și-au respectat obligația de plată, motiv pentru care M. C. N. i-a acționat în judecată, obținând câștig de cauză prin sent. civ. nr. 3617/1968 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Separat de vânzările efectuate, din totalul terenului deținut în proprietate, autorul reclamantului a fost deposedat de mai multe suprafețe de teren (printre care și terenul în litigiu), mare parte din ele fiind folosite pentru realizarea unor rețele stradale.
Întrucât din totalul terenului confiscat, o mare parte a rămas nesistematizată, după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat retrocedarea celor 1500 m.p., nesoluționată încă, întrucât pârâtul B. I., unicul fiu al defuncților B. M. și B. T., a prezentat o chitanță sub semnătură privată ce atestă că suprafața de 1500 m.p. notificată ar fi fost vânduți de tatăl reclamantului în prelungirea celor 520 m.p. care au făcut obiectul contractului nr. 8660/27.12.1965.
Reclamantul susține că înscrisul prezentat de pârât reprezintă un fals evident. Confecționat în mod artificial după anul 1990, când în fapt familia B. și-a extins folosința asupra celor 1500 m.p. Respectiva reprezintă un fals evident întrucât: nu are dată certă și nu poartă semnătura reală a lui M. C. N.; hotărârile judecătorești obținute de M. C. N. în contradictoriu cu părinții pârâtului pentru plata diferenței de preț aferentă celor 520 m.p. arată că între vânzător și cumpărător relațiile se deterioraseră în mod serios, situație ce făcea imposibilă încheierea unei noi tranzacții. Această chitanță nu poate produce efecte juridice întrucât este lovită de nulitate absolută, având în vedere că nu exprimă voința lui M. N., nefiind rezultatul manifestării de voință a acestuia.
În consecință, a apreciat reclamantul, că se impune obligarea pârâtului, care este un detentor precar, să îi lase terenul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Atât timp cât prin acte autentice se probează dreptul de proprietate al lui M. C. N. asupra imobilului în litigiu, fiul acestuia în calitate de unic moștenitor legal, este îndreptățit a obține restituirea integrală a celor 1500 m.p.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 și art. 948 C.civ.
La data de 25.11.2013 pârâtul B. I. a depus la dosar ”răspuns la cererea completatoare și modificatoare a acțiunii principale” (f. 63).
În motivare, pârâtul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8660/27.12.1965 părinții săi B. M. și B. T. au cumpărat un teren viran, loc de casă, în suprafață de 530 mp de la M. N., cu prețul de 4500 lei, din care au avansat suma de 2700 lei la data încheierii contractului iar diferența au achitat-o în rate.
În anul 1969, după achitarea ratelor, părțile au convenit ca părinții pârâtului să cumpere tot de la M. N. și suprafața de 1500 mp situată în prelungirea suprafeței de 520 mp, cu prețul de 3700 lei, plătibil tot în rate, care au fost achitate integral, așa cum rezultă din chitanța încheiată în anul 1969 de către părți, în prezența a doi martori.
După plata integrală a prețului, a arătat pârâtul, părinții săi au extins construcția casei și au îngrădit terenul. De la acea dată și până în prezent, terenul a fost în posesia continuă și neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar a tatălui său, până la decesul acestuia, iar ulterior a fost în posesia pârâtului.
Conform certificatului de moștenitor nr. 135/28.11.2003 au revenit în proprietatea pârâtului terenul în suprafață de 520 mp și construcția edificată pe acesta în anul 1965, figurând cu proces-verbal de impunere.
La 22.03.2007 a solicitat la Primăria Orașului Voluntari în temeiul Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate, iar în urma măsurătorilor efectuate a rezultat o suprafață totală de 1757 mp, respectiv parcelele 1777-1782 și construcția aferentă.
Pârâtul a arătat că nimeni altcineva nu a pretins că ar avea vreun drept de proprietate asupra imobilului până în urmă cu 3-4 ani când reclamantul l-a contactat și a pretins să terenul excedentar suprafeței de 520 mp îi aparține, solicitând ca pârâtul să îi cumpere un apartament în București, în caz contrar urmând să promoveze o acțiune în instanță.
Cât privește capătul 1 de cerere al cererii completatoare privind nulitatea chitanței sub semnătură privată, pârâtul a arătat că înțelege să invoce excpțai prescripției achizitive în temeiul art. 1846 și urm. C.civ. rap. la art. 1859, art. 1860 și art. 1890 C.civ.
Se poate constata că terenul pe care îl deține alături de părinți din anul 1964 este îngrădit, având plantați pomi fructiferi, viță de vie de către autorul său, cu o vechime de peste 40 de ani. Dovada în acest sens înțelege să o facă cu acte, martori, interogatoriu și orice altă probă utilă cauzei.
Referitor la capătul de cerere nr. 2 al cererii completatoare, a solicita respingerea ca neîntemeiată și a acestuia.
A arătat că succesiunea de pe urma defunctului M. N. a fost dezbătută, astfel că în conformitate cu prevederile Legii nr. 36/1995 a notarilor publici, calitatea de moștenitor a reclamantului nu mai poate să facă obiectul unei cereri de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât pârâtul B. I. nu ar avea calitatea de pârât într-o astfel de acțiune, ci aceasta trebuie formulată în contradictoriu cu eventualii moștenitori.
Reclamantul nu a înțeles să facă dovada dreptului său de proprietate, chiar susține că nu deține un titlu de proprietate pentru terenul revendicat, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 14.11.2011, astfel că nu sunt întrunite condițiile admiterii acțiunii în revendicare.
Prin încheierea din 23.06.2014 instanța a dispus atașarea dos. nr._/3/2009 și a emis adresă către Primăria Voluntari cu solciiatrea ca aceasta să comunice dacă au fost formulate de către pârâtul B. I. cereri în temeiul Legii nr. 18/1991 sau ale Legii nr. 10/2001 privind suprafața de 1500 mp și modul în care acestea au fost soluționate. Aceste relații au fist transmise la dosar (f. 79 vol. I).
Pârâtul B. I. a depus al dosar ”Note de ședință și precizări la întâmpinare cât și la răspuns la cererea completatoare și modificatoare a acțiunii principale”(f. 82).
Prin această cerere, pârâtul a arătat în esență și următoarele:
Suprafața de 1500 mp a fost cumpărată cu prețul de 10.000 lei, din care 5000 lei au fost achitați cu ocazia întocmirii chitanței, 3700 lei au fost achitați tot în anul 1969, conform chitanței depuse la dosar. Pentru diferența de 1300 lei nu dețin o chitanță doveditoare, nefiind în posesia acesteia, dar având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani, apreciază că reclamantul a pierdut dreptul de a formula acțiune, din perspectiva dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1958.
Referitor la contractul nr. 8660/27.12.1965, după ponunțarea sent. civ. nr. 3617/1968 a fost achitat și restuld e preț de 1800 lei, dar nu găsesc chitanța, oricum dreptul de a pune în executare această hotărâre judecătorească s-a prescris conform art. 405 C.proc.civ., iar dovada plății diferenței nu face obiectul prezentei cauze.
Dețin în total 1775 mp din care 520 mp conform contractului 8660, deci nici nu are de unde să îi dea reclamantului 1500 mp.
Referitor la nulitatea chitanței a arătat că aceasta are dată certă, pe act menționându-se anul 1969 iar pe chitanță a semnat și vânzătorul. Referitor la susținerea reclamanților că relațiile dintre autorii lor erau deteriorate, a apreciat pârâtul că nu există o legătură de cauzalitate între judecata desfășurată între autorii lor și încheierea celui de-al doilea contract. În plus, timp de 40 de ani M. N. nu a contestat înțelegerea.
La data de 20.10.2014 reclamantul M. N. a depus la dosar răspuns la notele de ședință și precizări depuse la dosar de către pârât.
Prin acestea, a arătat în esență și următoarele:
Nu sunt întrunite în cauză condițiile uzucapiunii. Suprafața de 1395 mp face parte din suprafața de 5000 mp preluată abuziv în CAP de la autorul lor, apoi a fost dată de căte CAP în folosința familie B., fiind ocupat fără drept, nu de la data pe acre o precizează pârâtul. În anul 1961 autorul său s-a înscris în GAC Ștefănești cu suprafața de 5000 mp. Posesia exercitată de către autorul pârâtului și de acesta nu este o posesie utilă în perioada 1969-1990, statul fiind proprietar și dând în folosință această suprafață de teren. În 1990 au cerut terenul de la Primăria. Nu au plătit nici impozit. Posesia este lovită de viciul precarității.
Este neîntemeiată și afirmația pârâtului cu privire la încheierea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare. Reclamantul contestă chitanța încheieată la 26.08.1969 pentru suma de 5000 lei arătând că este pentru prima dată când invocă acest înscris pârâtul. Solicită să depună la dosar originalul înscrisului. Solicită de asemenea depunerea în original și a chitanței pentru suma de 3500 lei, care este tot un fals. Relațiile dintre autorii lor erau deteriorate la acel moment. Semnătura de pe aceasta nu îi aparține lui M. N., astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciar grafoscopic întocmit de către expertul P. C. L..
A arătat că nu a solicita restituirea diferenței de 1800 lei de la primul contract, deși rezultă din sentința civilă pronunțată că această sumă nu a fost achitată.
Pârâtul nu deține legal decât 520 mp.
Prin încheierea din 20.10.2014 instanța a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 26.511 lei pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute, dovadă care a fost depusă de reclamant ulterior la dosar (f. 105 vol. I).
Prin încheierea din 15.12.2014 a fost încuviințată proba cu interogatoriile reciproce.
La termenul de judecată din data de 23.02.2015 pârâtul B. I. a prezentat în original cele 3 chitanțe invocate de care a înțeles să se prevaleze. Instanța a pus în vedere reclamantului să depună la dosar scripte de comparație și a încuviințat pârâtului proba cu doi martori, prorogând administrarea probei cu interogatoriile.
La termenul de judecată din 23.03.2015 au fost luate interogatorii pârâtului și reclamantului (f. 13-143 vol. I) și au fost audiați martorii propuși de pârât C. N. (f. 134) și Olgan N. (f. 135). A fost încuviințată proba propusă de reclamant privind efectuarea unei expertize grafoscopice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, reclamantului fiind-i încuviințat și un expert parte în persoana expertului P. C. L..
La data de 06.08.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiză criminalistică (f. 17 vol. II) întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București.
Analizând actele și lucrările cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Prezentul dosar a fost constituit în urma disjungerii din dosarul nr._/3/2009 de capătului de cerere formulat de reclamanții M. N. și S. M. în contradictoriu cu Orașul voluntari prin Primar, în temeiul Legii nr. 10/2001, a capătului de cerere care are ca obiect revendicarea formulată de către reclamanții M. Nicoalae și S. M. în contradictoriu cu pârâtul B. I., întemeiat pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Prin cererea de chemare în judecată pentru soluționarea căreia fusese constituit dosarul nr._/3/2009 reclamanții solicitaseră obligarea paraților sa le lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de1500 mp cuprinsa in parcelele 1777,1778,1779 si 1782; obligarea paratului persoana juridica sa le acorde despăgubiri la valoarea de circulație pentru suprafața care a fost preluata fara drept de la autorii lor si care nu poate fi restituita in natura. Ulterior reclamanții precizaseră acțiunea în sensul că suprafața de 1500 mp este formată din suprafața de 259 mp pe care o dețin fără titlu și suprafața de 1395 mp care este ocupată de pârâtul B. I..
Reclamanții au modificat și completat ulterior obiectul dos. nr._, solicitând constatarea nulității absolute a chitanței sub semnătură privată prin care M. C. N. (autorul reclamantului M. N.) i-a vândut lui B. M. (autorul pârâtului B. I.) suprafața de 1.500 m.p. (parcelele 1777, 1778, 1779, 1782) și obligarea pârâtului B. I. să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1500 m.p. situată în . Mai, .. 6 (parcelele 1777, 1778, 1779, 1782).
Reclamantul a invocat faptul că este unicul moștenitor al defunctului său tată M. C. N.. Acesta din urmă, alături de fratele său M. C. l-au moștenit pe defunctul lor tată M. C., care a dobândit prin cumpărare o suprafață de 30.000 mp teren situat în . Mai. Reclamantul a pretins că suprafața de 1500 mp a făcut parte din suprafața de 8.257 mp care i-a revenit în urma partajării cu fratele său a suprafeței de teren moștenite de la autorul lor comun M. C..
Pârâtul B. I. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând faptul că autorii săi au dobândit de la M. C. N. mai întâi suprafața de 520 m.p. și ulterior suprafața de 1500 mp, invocând în acest sens și trei înscrisuri sub semnătură privată cu privire la care reclamantul s-a înscris în fals pretinzând că semnătura nu a fost executată de autorul său M. C. N..
Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/28.09.1945 la Tribunalul I. Secția Notariat (f. 4 vol. I dos. nr._/3/2009) a fost înstrăinat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 30.000 mp situată în .. I., pe . cumpărătorii C. M., M. C. M., N. C. M. și C. C. M..
Conform certificatului de moștenitori nr. 107/18.07.2001 emis de BNP L. G. (f. 181 vol. I dos. nr._/3/2009), de pe urma defunctului M. C., decedat la 03.05.1963 au rămas ca moștenitori M. M., soție și fiii M. C. și M. N.. De pe urma defunctei M. M., decedată la data de 18.03.1985, au rămas ca moștenitori M. N., fiu și Sămărescu M., nepoată de fiu predecedat, fiica lui M. C., decedat la 22.10.1975.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 167/04.04.1996 emis de BNP Asociați L. L., C. Popper și E. C. (f. 182 vol. I dos. nr._/3/2009), de pe urma defunctului M. N., decedat la 18.04.1995, au rămas ca unic moștenitor fiul acestuia M. N..
Din certificatul de moștenitor emis la 21.10.1976 de Notariatul de Stat Local al Sectorului II București (f. 184 vol. I dos. nr._/3/2009) reiese că de pe urma defunctului M. C., decedat la 22.10.1975, au rămas ca moștenitori soția M. R. și fiica Sămărescu M..
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 184/07.02.2003 de BNP I. L. M. (f. 202 vol. I dos. nr._/3/2009), M. R. a înstrăinat către Sămărescu M. toate drepturile sale litigioase privind procedurile de restituire a unor proprietăți în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv cu privire la terenul situat în com. Voluntari, . de la M. C. C..
Rezultă din cele de mai sus că reclamanții M. N. și S. M. sunt succesorii în drepturi ai defuncților M. C., decedat în anul 1963, M. M., decedată în anul 1985, M. C. C., decedat în anul 1975 și M. C. N., decedat în anul 1995, în ceea ce privește drepturile conferite de legislația specială în materia imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă cu privire la terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/28.09.1945 la Tribunalul I. Secția Notariat.
Conform procesului-verbal din 05.04.1957 (f. 86 vol.I dos. nr._/3/2009) s-a consemnat că urmează să se încorporeze în domeniul public o suprafață de 2142 mp din proprietatea M..
Potrivit adeverinței nr. 1399/21.03.1964 eliberată de Sfatul Popular al Comunei Cetatea Voluntărească Raionul 1 Mai – Comitetul executiv (f. 76 vol. I dos. nr._/3/2009) din terenul de 1,75 ha deținut de către M. C. N. și M. C. C. s-a luat suprafața de 0,27 ha necesară pentru crearea străzii Ardealului, iar aceștia au rămas cu suprafața de 1,48 ha teren.
Conform adeverinței nr. 378/30.09.1964 GAC Ștefănești (f. 6 vol. I dos. nr._/3/2009) adeverea că M. C. s-a înscris în gospodărie cu suprafața de 0,50 ha teren arabil, care se învecinează la răsărit cu . două laturi cu teren proprietatea lui M. N. și M. C. C..
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8660/27.12.1965 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București (f. 7 vol I) M. N. a vândut soților B. I. și B. T. un loc de casă în suprafață de 520 mp situat în . Mai, .. 6, raionul 1 Mai – București. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 135/28.11.2003 emis de BNP C. S. P. (f. 25 vol. I dos. nr._/3/2009), de pe urma defunctului B. M., decedat la data de 17.08.2003 a rămas ca unic moștenitor pârâtul B. I., moștenind și terenul în suprafață de 520 mp și casa construită pe acesta.
Din coroborarea cererilor formulate de reclamanți (f. 9, f. 162 vol. I dos. nr._/3/2009) cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată și procesul-verbal de punere în posesie (f. 26-30 vol. I dos. nr._/3/2009) rezultă că reclamanții au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, precizând inițial suprafața de 5000 mp cu care bunicul lor s-a înscris în CAP, iar în contestația formulată suprafața de 7742, prin adiționarea și a suprafeței trecută în proprietatea statului pentru sistematizarea zonei.
Astfel cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată și procesul-verbal de punere în posesie anterior menționate, le-a fost recunoscut reclamanților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 826 m.p. teren.
Prin notificările formulate în anii 2001 și 2002 (f. 55, 58 vol. I dos. nr._/3/2009) reclamanții M. N. și S. M. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 5000 mp, invocând actul de vânzare-cumpărare nr._/28.09.1945 și arătând că bunicul lor s-a înscris în CAP cu suprafața de 5000 mp.
Din adeverința nr.1375/_/13.06.2014 eliberată de Instituția Primarului Voluntari (f. 79 vol. I dos. nr._ ) rezultă că reclamanții au formulat și cerere în temeiul Legii nr. 247/2005 cu nr. 165/20.09.2005 privind retrocedarea suprafeței de 4200 m.p. Totodată și pârâtul B. I. a formulat cererea nr. 7946/22.03.2007 în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 1500 mp care ar fi fost vândută de M. N. lui B. M., autorul său. B. I. nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. Aceste cereri nu au fost încă soluționate.
Judecata în prezentul dosar cu nr._ a fost suspendată până la soluționarea dos. nr._/3/2009, privind soluționarea notificării formulate de către reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin dec. civ. nr. 384 R/20.02.2014 pronunțată în dos. nr._/3/2009 de Curtea de Apel București a fost respins recursul formulat de către reclamantul M. N. și a fost admis recursul formulat de recurentul-pârât Orașul Voluntari prin Primar împotriva sent. civ. nr. 555/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, a fost modificată în tot această sentință în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Această decizie este irevocabilă.
În considerentele acestei decizii s-a reținut în esență că terenul în suprafață de 5000 m.p. care a făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, reclamanților recunoscându-li-se anumite drepturi în baza ultimei legi amintite, astfel încât, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, acest teren nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991. S-a mai reținut că nu s-ar putea susține că pentru o parte a terenului în suprafață de 5000 mp cu care autorul reclamanților a intrat în CAP se poate obține o parte din drepturi în baza Legii nr. 18/1991, iar o altă parte în baza Legii nr. 18/1991. Terenurile cu care foștii proprietari au intrat în CAP intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991.
Revenind la obiectul prezentei cauze, tribunalul a constatat că a fost învestit cu soluționarea a două capete de cerere: constatarea nulității absolute a 3 înscrisuri sub semnătură privată (înscrisul sub semnătură privată intitulat ”chitanță”, încheiat între M. N. și M. B. referitor la o parcelă de 1500 mp și în două înscrisuri sub semnătură privată intitulate ”declarație”, datate 23.08.1969) și obligarea pârâtului B. I. să lase în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 1500 mp situată în Voluntari, ..
În ceea ce privește soluționarea primului capăt de cerere, tribunalul a reținut că pârâtul B. I. a înțeles să se folosească în apărarea sa de cele 3 înscrisuri sub semnătură privată, pe care le-a prezentat în original, copii ale acestora fiind depuse la dosar. Reclamantul M. N. a contestat aceste înscrisuri, susținând că sunt false, solicitând în acest sens și fiindu-i încuviințată administrarea probei cu expertiza judiciară criminalistică grafoscopică.
Prin raportul de expertiză criminalistică întocmit de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (f. 17 vol. II) s-au concluzionat următoarele: ”Cele două semnături date pe numele M. N. de la poziția proprietarului de pe declarațiile datate 23.08.1969 și semnătura vânzătorului de pe chitanța privind vânzarea unei parcele de 1500 mp, nedatată, nu au fost executate de M. N..
Cele trei semnături date pe numele B. M. de pe cel trei înscrisuri individualizate mai sus nu au fost executate de B. M..
Cele două semnături date pe numele B. T. de pe cele două declarații sus-menționate nu au fost executate de B. T.”.
Concluziile acestui raport de expertiză judiciară se coroborează cu o altă probă administrată de către reclamant în cadrul probei cu înscrisuri: raportul de expertiză extrajudiciar întocmit de către expertul criminalist P. C. .L., prin care s-a concluzionat că semnătura executată în dreptul vânzătorului pe înscrisul sub semnătură privată intitulat ”chitanță”, datată 1969, referitoare la suma de 3700 lei, nu a fost executată de M. N..
De asemenea, în sprijinul aceleiași concluzii este și modul diferit în care autorul reclamantului a procedat cu privire la vânzarea altor suprafețe de teren situate în vecinătate, modul diferit de redactare al acestora, limbajul folosit.
În același sens a apreciat tribunalul și răspunsurile date de către pârâtul B. I. la interogatoriu, nefiind în măsură să indice în termeni neechivoci modul în care s-a procedat la redactarea și semnarea chitanțelor contestate.
Față de cele de mai sus, tribunalul a concluzionat că semnăturile executate pe cele 3 înscrisuri sub semnătură privată nu au fost executate de către persoanele menționate în acestea, respectiv M. N., B. M. și B. T., astfel încât nu reprezintă acordul de voință al acestor persoane.
Conform prev. art. 948 C.civ., una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este consimțământul valabil al părții care se obligă.
Lipsa semnăturii persoanelor respective pe aceste înscrisuri echivalează cu lipsa consimțământului acestora la încheierea actelor juridice pentru care înscrisurile reprezintă doar suportul probator, nefiind întrunită astfel una dintre condițiile esențiale pentru încheierea valabilă a actului juridic.
Sancțiunea pentru lipsa totală a consimțământului este nulitatea absolută.
Apărarea formulată de către pârâtul B. I. cu privire la primul capăt de cerere, în sensul invocării uzucapiunii, nu poate conduce la o altă concluzie. Uzucapiunea poate constitui un mijloc de probă adecvat doar față de capătul de cerere având ca obiect revendicarea întrucât conduce la constatarea existenței unui nou drept de proprietate care conferă inclusiv atributul posesiei imobilului. Aceasta nu are însă nimic în comun cu îndeplinirea condițiilor de valabilitate a actului juridic, apărarea prin invocarea uzucapiunii împotriva acestui capăt de cerere fiind improprie.
Prin urmare, apreciind întemeiat primul capăt de cerere al cererii de chemare în judecată modificate, tribunalul l-a admis și a constatat nulitatea absolută a actului juridic consemnat în înscrisul sub semnătură privată intitulat ”chitanță”, încheiat între M. N. și M. B. referitor la o parcelă de 1500 mp și în două înscrisuri sub semnătură privată intitulate ”declarație”, datate 23.08.1969.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect revendicare, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 480 C.civ. „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Acțiunea în revendicare este acțiunea pe care titularul dreptului de proprietatea care a pierdut posesia asupra bunului său o poate formula împotriva posesorului neproprietar pentru redobândirea posesie asupra bunului, ca prerogativă a dreptului său de proprietate.
Prin urmare, reclamanții sunt cei care trebuie să facă dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 1500 mp pe care o revendică (parcelele 1777, 1778, 1779, 1782).
Tribunalul a constatat că reclamanții au invocat în acest sens actul de vânzare-cumpărare nr._/28.09.1945 și actele de stare civilă din care rezultă că sunt succesorii în drepturi ai titularilor dreptului de proprietate dobândit prin acest act.
Tribunalul a constatat că, astfel cum rezultă atât din cele reținute cu putere de lucru judecat prin dec. civ. nr. 384 R/20.02.2014 pronunțată în dos. nr._/3/2009 de Curtea de Apel București, terenul în suprafață de 5000 mp a trecut la cererea autorului reclamanților în proprietatea GAC Ștefănești (cerere înscriere în CAP – f. 190 dos._/3/2009, vol . II), astfel încât regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea nr. 18/1991.
Din raportul de expertiză topografică completat întocmit în dos. nr._/3/2009 (f. 32, 64, 120 vol. II dos. nr._ ) care se coroborează cu adresa emisă la 08.04.2009 de Instituția Primarului Voluntari (f. 3 vol. I dos. nr._ ), cu răspunsurile date de către reclamantul M. N. la întrebările 3 și 5 din interogatoriul propus de către pârât, schița anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 5/1994 (f. 29 vol. I dos. nr._ ), schița expertizei extrajudiciare întocmite de către ing. T. C. (f. 65 vol. I dos. nr._ ), nefiind contrazise de alte probe administrate în cauză, rezultă faptul că terenul revendicat de către reclamanți în suprafață de 1500 mp face parte din suprafața totală de 5000 mp cu care autorul reclamanților s-a înscris în CAP.
Față de decizia mai sus amintită a Curții de Apel București, rezultă că și regimul juridic al suprafeței de 1500 mp revendicate este reglementat de Legea nr. 18/1991.
Or, potrivit prevederilor acestei legi, dreptul de proprietate asupra terenurilor care intră sub incidența legii poate fi constituit sau reconstituit numai prin dispoziția comisiilor județene de fond funciar care validează propunerea comisiei locale de fond funciar. În lipsa unei astfel de dispoziții, reclamanții nu au un drept de proprietate actual, vechiul drept de proprietate al autorilor lor stingându-se o dată cu înscrierea terenului în CAP și trecerea astfel în proprietatea statului.
Tribunalul a constatat că reclamanții au și formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp din care face parte și suprafața de 1500 mp revendicată în prezenta cauză, atât în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituindu-li-se numai dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 826 mp, astfel cum s-a arătat mai sus, dar și al Legii nr. 247/2005, pentru diferența nereconstituită.
Tribunalul a avut în vedere și dec. civ. nr. 384 R/20.02.2014 pronunțată în dos. nr._/3/2009 de Curtea de Apel București, apreciind că numai pe aceste căi reclamantul avea aptitudinea de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
Nefăcându-se dovada recunoașterii unui astfel de drept de proprietate, suprafața de 826 mp recunoscută prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 5/1994 fiind distinctă de suprafața de 1500 mp revendicată, tribunalul apreciază că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, astfel încât, nefiind întrunită această primă condiție de admisibilitate a acțiunii în revendicare, cererea de chemare în judecată apare ca neîntemeiată, nemaiimpunându-se analizarea celorlalte condiții care trebuiau să fie întrunite cumulativ.
Prin urmare, tribunalul nu a mai analizat apărarea formulată de către pârât în sensul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, având în vedere că această susținere a fost formulată pe cale de excepție, ca mijloc de apărare, nefiind formulată o cerere reconvențională prin care instanța să fie învestită cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea uzucapiunii.
În cea ce privește cererea formulată de către reclamantul M. N. de obligare la plata cheltuielilor de judecată, față de modul de soluționare a celor două capete de cerere, respectiv cheltuielile efectuate pentru soluționarea fiecărui capăt de cerere, acțiunea fiind admisă în parte, având în vedere prevederile art. 274 C.proc.civ., tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantului M. N. suma de 30.071 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cuantumul total al cheltuielilor de judecată a rezultat din adiționarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate cu privire la primul capăt de cerere privind constatarea nulității absolute (taxa judiciară de timbru în cuantum de 26.511 lei – f. 105 vol. I, onorariul achitat pentru întocmirea expertizei judiciare criminalistice în cuantum de 1350 lei) și în cuantum de ½ (față de admiterea numai a unui a din cele două capete de cerere) a onorariului avocațial achitat pentru soluționarea prezentei cauze (4420 lei, achitat cu chitanța nr. 1004/18.04.2013).
Nu au fost incluse în cheltuielile de judecată acordate următoarele cheltuieli solicitate de către reclamantul M. N.: 4300 lei, onorariu avocațial achitat cu chitanța nr. 993/2013, întrucât pe această chitanță se menționează doar un număr de contract care nu este depus la dosar și nu se poate cunoaște dacă aceasta viza serviciile prestate în sau numai în prezentul dosar; onorariile de 1500 lei și 900 lei achitate prin chitanțele nr._/1/23.01.2012 (f. 11 vol. II) și nr._/1/12.02.2012) pentru efectuarea expertizei topografice în dos. nr._/3/2009, întrucât proba cu expertiza topografică nu a fost administrată în prezenta cauză, ci într-o altă cauză, reclamantul folosindu-se numai de rezultatul acestei expertize și în prezenta cauză, astfel încât onorariile respective nu reprezintă cheltuieli făcute în prezenta cauză; 900 lei, onorariu achitat de către reclamant expertului parte încuviințat în prezenta cauză la efectuarea raportului de expertiză criminalistic, întrucât tribunalul apreciază că această cheltuială nu a fost necesară pentru administrarea probei, fiind efectuată numai în interesul reclamantului și trebuind să fie suportată de către acesta.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel M. N. și M. M. șipârâtul B. I..
Reclamanții au invocat prin motivele de apel nelegalitatea și netemeinicia sentinței în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, arătând că sunt moștenitorii defuncților M. C. și M. M., autori care în perioada 1957-1960 au vândut mai multe loturi de teren unor persoane,printre care și pârâtului B. I..
Separat de vânzările efectuate ,din totalul terenului deținut în proprietate, autorul reclamanților M. C.N. a fost deposedat de mai multe suprafețe de teren (printre care și cel în litigiu), mare parte din ele fiind folosite pentru rețele stradale.
Întrucât din totalul terenului confiscat o parte a rămas nesistematizată, după apariția Legilor nr.18/1991 și Legii nr.10/2001 apelanții au solicitat retrocedarea. Cererea nu a putut fi soluționată întrucât pârâții B. M. și B. T. au prezentat o chitanță sub semnătură privată ce atestă că cei 1500 mp notificați spre restituire ar fi fost vânduți de autorul reclamantului M. N. ,în prelungirea celor 520 mp ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr.8660/27.10.1965.
Întrucât instanța de fond a admis cererea privind constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată referitor la 1500 mp, titlul pârâților nu poate fi opus cu succes reclamanților întrucât titlul lor este mia bine caracterizat.
Din probatoriul administrat în prezenta cauză rezultă că suprafața de teren revendicată a aparținut autorilor reclamanților, că a intrat abuziv în proprietate statului prin înscrierea la GAC (adeverința nr.378/30.09.1964, adeverința nr.1399/21.03.1974,expertiza topo) .
La înscrierea în CAP regimul comunist nu a anulat actele de proprietate, preluarea terenurilor fiind făcută fără titlu,situație în care persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul le-a preluat fără titlu păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării,în speță nefiind vorba de un nou drept de proprietate ce trebuia probat, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiului drept.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată se arată că în opinia apelanților acesta trebuia suplimentat cu cel puțin jumătate din onorariile de 1500 lei și 900 lei achitate prin chitanțele nr._/1/23.01.2012 și nr._/1/12.02.2012 pentru efectuarea expertizei topografice în dosarul nr._/3/2009 din care s-a disjuns prezentul dosar, câtă vreme din concluziile expertului P. C. M. se referă la terenul în speță, respectiv identificarea, măsurarea și schițele aferente fiind folosite în prezenta cauză.
Pârâtul B. I. a criticat sentința referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
Astfel nu trebuia obligat la plata taxei de timbru, întrucât acest capăt de cerere a avut ca obiect revendicarea și a fost respins ca neîntemeiat.
De asemenea, nu trebuia obligat nici la plata onorariului de avocațial de 4420 lei, instanța trebuia să dispună compensarea, dat fiind soluția pronunțată în raport cu cheltuielile pe care pârâtul le-a efectuat în cadrul procesului declanșat de către reclamant.
Sunt invocate și dispoz.art.274 alin.3 C.proc.civ., arătând faptul că ar fi trebuit să se micșoreze onorariul de avocat, proporțional cu complexitatea activității depuse.
Reclamanții M. au formulat întâmpinare la apelul pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge ambele apeluri ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește apelul formulat de reclamanții M. N. și M. M., Curtea constată că suprafața de 1500 m.p. revendicată în prezenta cauză de la pârâtul B. I. a fost trecută în proprietatea statului prin înscrierea la G.A.C., astfel cum rezultă din adeverința nr.378/30.09.1964 și adeverința nr.1399/21.03.1974.
Această măsură de colectivizare realizată în timpul regimului comunist are un caracter abuziv, care a dus la deposedarea efectivă a autorului apelanților reclamanți.
După anul 1990, Statul Român a promovat mai multe legi care vizau repararea unor măsuri abuzive și contrare legii, realizate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instituind proceduri cu caracter special, atât în ceea ce privește imobilele terenuri intrate în proprietatea statului prin colectivizare (Legea nr.18/1991), cât și terenuri și construcții trecute în proprietatea statului în baza altor legi (Legea nr.10/2001).
În cauza de față sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, Legea nr.18/1991, acțiunea de drept comun nefiind admisibilă în temeiul principiului specialia derogant generalibus.
Curtea reține și faptul că reclamanții au și formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5.000 m.p. din care face parte și suprafața de 1.500 m.p., obiectul prezentei cauze, în temeiul Legii nr.18/1991 și a Legii nr.247/2005.
Până la reconstituirea dreptului de proprietate ce a făcut obiectul colectivizării, reclamantul nu face dovada niciunui titlu de proprietate, întrucât calitatea de proprietar avută la data preluării nu s-a păstrat, astfel cum se susține prin apel, întrucât dreptul de proprietate a încetat.
Din această cauză, Statul a instituit după anul 1990 proceduri speciale prin care să se repare nedreptățile regimului comunist prin reconstituirea ori constituirea drepturilor de proprietate anterioare trecerii nevalabile în proprietatea statului.
Nici critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, instanța de fond apreciind corect cuantumul acestora, în considerarea dispozițiilor art.276 C.proc.civ., întrucât acțiunea a fost admisă în parte.
În ceea ce privește onorariile de 1.500 lei și 900 lei, acestea au privit plata expertului topograf, probă care s-a efectuat în dosarul nr._/3/2009 și a privit identificarea terenului, obiect al revendicării.
Întrucât acțiunea în revendicare a fost respinsă, plata acestui onorariu cade în sarcina reclamantului, față de soluția pronunțată.
De asemenea, suma de 900 lei, reprezentând onorariul expertului parte încuviințat reclamantului la efectuarea expertizei criminalistice, este în sarcina reclamanților, deoarece a reprezentat o cheltuială voluptorie și nu necesară, astfel încât nu se impunea punerea acesteia în sarcina pârâtului.
Și apelul pârâtului este nefondat.
În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru în cuantum de 26.511 lei, Curtea constată că această taxă de timbru a privit capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute, iar această cerere a fost admisă, astfel încât se impunea suportarea acestei taxe de către partea care a căzut în pretenții, respectiv apelantul pârât.
Curtea precizează că, față de dispozițiile Legii nr.146/1997, și cererile având ca obiect constatarea nulității absolute sunt supuse unei taxe de timbru în funcție de valoarea litigiului, conform dispozițiilor art.2 din acest act normativ.
Nefondată este și susținerea potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să opereze compensarea onorariului avocațial, întrucât față de complexitatea cauzei și a admiterii cererii având ca obiect constatarea nulității absolute, a volumului de muncă depus de către avocat, nu se impunea acest lucru.
În acest context, Curtea apreciază că în raportul dintre cele două capete de cerere formulate de reclamant, cel preponderent a fost constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată, astfel încât, sub acest aspect, nu se impunea compensarea onorariului de avocat ori cheltuielile efectuate de pârât.
Astfel fiind, în temeiul art.296 C.poc.civ., Curtea va respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții reclamanți M. N., domiciliat în București, ..3, . și M. (fostă Sămărescu) M., cu domiciliul ales în București, ..98-106, ..B, ., precum și de apelantul pârât B. I., domiciliat în Voluntari, ., județ I., împotriva sentinței civile nr.1120 din 05.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 9.05.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
5 ex/15.06.2016
------------------------------------
T.B-Secția a III-a – A.G.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 336/2016. Curtea... | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 516/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
