Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 776/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 776/2014
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 776
Ședința publică de la 08.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea cererii civile de față, în rejudecare, formulată de reclamant M. Ș. în contradictoriu pârâtă R. R. M. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. S. 6 BUCUREȘTI
P. are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamant M. Ș., personal și pârâtă R. R. M., personal, lipsind Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 6 București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 06.03.2014, reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Se mai învederează că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar stabilite de instanță prin rezoluție pentru cererea de repunere pe rol a cauzei.
Reclamantul depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2,00 lei, conform chitanței nr._/22.04.2014 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare depusă de reclamantul M. Ș., după care procedează la legitimarea acestuia cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCLEP G., la data de 18.05.2012, acordând totodată cuvântul părților prezente asupra cererii de repunere pe rol cauzei.
Reclamantul având cuvântul solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Pârâta având cuvântul solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei. Arată că solicită refacerea anchetei sociale efectuate de P. G., sens în care solicită amânarea cauzei.
Curtea, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 245 C.pr.civ., admite cererea de repunere pe rol și va dispune repunerea pe rol a cauzei, după care acordă cuvântul pârâtei asupra cererii de refacere a anchetei sociale.
Pârâta solicită refacerea anchetei sociale efectuată de P. G. deoarece Tribunalul B. a atribuit reclamantului de azi, imobilul din G., ., iar ei imobilul din G., . și un credit bancar care nu este al ei, motiv pentru care a formulat recurs, ce va fi soluționat de Curtea de Apel Ploiești, cu termen la 15.05.2014, sens în care depune citația emisă pentru respectiva cauză. Solicită refacerea anchetei, deoarece este menționat faptul că primește contravaloare chiriei aferente pentru imobilul ce i-a revenit, lucru care nu este adevărat, deoarece imobilul a fost închiriat de partea adversă, deținându-l acesta. Arată că nu mai locuiește în imobilul respectiv din momentul pronunțării hotărârii de către Tribunalul G., când a fost dată afară din casă de reclamant.
Reclamantul având cuvântul asupra cererii formulată de partea adversă, arată că se opune, dar solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul pârâtei cât și audierea minorei.
Curtea constatând că prezenta cauză necesită discuții, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamant M. Ș., personal și pârâtă R. R. M., personal, lipsind Autoritatea Tutelară de pe lângă P. S. 6 București.
Pârâta solicită refacerea anchetei sociale efectuată de P. G., deoarece deși a fost refăcută, ancheta este în continuare greșită, deoarece imobilul de care se face vorbire în anchetă aparține reclamantului, ca urmare a deciziei Tribunalului B.. Arată că reprezentantul primăriei care crede că a intrat în imobil, menționează că, chiriașii care se găsesc în imobil îi achită chiria pentru imobil, deși imobilul aparține din ianuarie 2013 reclamantului.
Față de aspectele arătate solicită refacerea anchetei sociale, cu privire la aspectele arătate mai sus.
Arată în continuare că nu este de acord cu dreptul de vizitare a minorei de către reclamant, deoarece acest nu are condiții și nu i-a plătit pensia de întreținere pentru minoră.
Reclamantul având cuvântul asupra cererii formulată de partea adversă, consideră că nu este necesară refacerea anchetei sociale. Arată că imobilele de la nr. 21 și 22, până la hotărârea definitivă, sunt două case alăturate, fiind bunuri comune până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de recurs. Menționează că în imobilul de la nr. 21 locuiește el, iar nr. 22 este al pârâtei, în imobil locuind o familie de etnie rromă.
Solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinților pârâtei cât și audierea minorei.
Curtea înainte de a se pronunța asupra unor noi anchete sociale și având în vedere având criticile cu care a fost investită și care a atras și rejudecarea apelului, în prezenta fază, întreabă reclamantul care este locul efectiv în care locuiește și unde se află locul în care își va exercita dreptul de vizitare a minorei.
Reclamantul arată că domiciliul său este în ., locuind efectiv la nr. 20 la părinții săi.
Curtea deliberând, are în vedere în prealabil, recunoașterea părții la acest termen de judecată, în sensul că efectiv locuiește la părinți, la adresa din G., ., cele învederate de parte fiind confirmate de referatul de anchetă socială efectuat în cauză de P. Municipiului G..
În ceea ce privește cererea de refacere a anchetei sociale solicitată de pârâta R. R. M., Curtea apreciază că în raport de teza probatorie, care a fost avută în vedere la dispunerea acestei anchete sociale, nu se impune refacerea acesteia, iar eventualele aspecte neconcordante în opinia părții legate de cine plătește cui chiria, vor putea fi avute în vedere de instanță prin raportare la soluția dată de Tribunalul B., depusă la dosar. Tot astfel, are în vedere că prezenta instanță nu este învestită cu o cerere de partaj privitor la imobile.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de efectuare a unei anchete sociale la domiciliul părinților pârâtei și de audiere a minorei, Curtea va avea în vedere criticile de recurs cu care a fost investită, critici în raport de care aceste cereri nu sunt utile soluționării cauzei, în raport, bineînțeles, și de decizia de casare care s-a pronunțat în cauză și care privește dreptul de vizitare a minorei de către reclamant și locul unde se va exercita acest drept.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâta arată că nu este de acord ca reclamantul să viziteze minora, deoarece acesta nu are un loc de muncă, așa cum rezultă din rezoluția data de procuror ca urmare a plângerii efectuate pentru neplata pensiei de întreținere, are probleme cu alcoolul, motiv pentru care precizează că nu riscă în niciun fel viața minorei. În cazul în care reclamantul dorește să vadă minora, solicită să o facă doar în prezența sa, o oră pe zi, deoarece nu este de acord să lase copilul nesupravegheat în preajma reclamantului, acesta nefiind interesat de minoră de când a fost pronunțat divorțul. .
Reclamantul arată că partea adversă nu îl lasă de vadă copilul, ce a fost crescut de părinții pârâtei.
Curtea atrage atenție pârâtei asupra comportamentului avut în sala de judecată, aducându-i la cunoștință că în care în care nu își va controla comportamentul, o va evacua din sala de judecată.
Reclamantul arată că este mulțumit de hotărârea pronunțată de tribunal, respectiv de programul de vizitare a minorei, vizita minorei fiind efectuată la domiciliul părinților săi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 6 București la data de 21.09.2011 sub nr_, reclamantul M. R. Ș. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta R. R. M., stabilirea unui program de vizitare a minorei M. R. D..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minora locuiește la bunicii materni care, de peste patru ani, nu îl lasă să o vadă.
Reclamantul nu a motivat cererea în drept și nu a solicitat încuviințarea de probe în cauză.
Pârâta R. R.-M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Aceasta a arătat că reclamantul nu a manifestat interes pentru vizitarea minorei timp de trei ani de zile, nu și-a îndeplinit obligația de plată a pensiei de întreținere față de minoră, achitând doar o parte din suma datorată, nu are condițiile necesare creșterii și educării minorei, nu are un loc de muncă și nu a reușit să ia legătura cu reclamantul, nici la telefon și nici nu cunoaște adresa unde acesta locuiește pentru a discuta cu privire la programul de vizitare a minorei.
În susținerea întâmpinării, pârâta a anexat, în copie, fișa de caracterizare de la Școala cu clasele I-VIII nr.195 București și plângerea penală formulată împotriva reclamantului pentru abandon de familie, adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București.
La data de 26.07.2012, reclamantul a formulat o cerere precizatoare, prin care acesta a solicitat să-i fie încredințată minora două week-end-uri pe lună, de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 16:00, iar vacanța de vară și cea de iarnă să o petreacă împreună cu acesta.
La dosar a fost depus Referatul de anchetă socială întocmit de P. Mun. G. – Serviciul de Autoritate Tutelară la domiciliul reclamantului, reieșind că acesta lucrează în sectorul privat, activitate din care realizează venituri de 1.300 lei lunar.
De asemenea, acesta locuiește împreună cu părinții pensionari, recomandarea autorității fiind ca minora să rămână încredințată mamei, iar tatălui să i se încuviințeze legături personale cu fiica sa minoră.
Prin sentința civilă nr.7019/10.09.2012 pronunțată în dosarul_, Judecătoria S. 6 București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M. R. S., în contradictoriu cu pârâta R. R. M. și cu Autoritatea Tutelară – P. Sector 6 București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca deși reclamantul a învederat că nu i se permite să-și viziteze copilul minor rezultat din căsătoria sa cu pârâta, nu a probat nici unul din aceste aspecte. Reclamantul a susținut că minora locuiește cu bunicii materni, pârâta dovedind însă prin fișa de caracterizare depusă la dosar că minora locuiește cu mama sa, care se ocupă de creșterea și educarea acesteia.
Nefiind dovedit în cauză de către reclamant faptul că îi este îngrădit dreptul de a păstra legături personale cu minora și nefiind invocat de reclamant un alt motiv pentru stabilirea de către instanță a unui program de vizitare, instanța a respinge cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul M. Ș..
În motivare, acesta a arătat că deși a dorit sa își vadă fiica, a fost împiedicat sistematic din diverse motive de către bunicii materni cu care aceasta locuiește. Susține că atunci când a dorit să-și vadă fiica la școala unde învață, bunicii materni au chemat organele de poliție susținând că intenționează să răpească copilul.
Solicită să se stabilească un program de vizitare pentru a putea să ia copilul și acasă la el, dar și în vacanțe.
La data de 04.12.2012 parata R. R. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, susținând că nu i-a îngrădit niciodată dreptul la vizitarea minorei M. R. D. S., reclamantul înțelegând că este mult mai ușor să nu se intereseze deloc de minoră.
Având în vedere că reclamantul putea ca în cadrul procesului de divorț să solicite dreptul la vizită, dar acesta nu a făcut-o, deși procesul de divorț a durat un an de zile, consideră că cererea reclamantului este neîntemeiată.
Menționează că reclamantul M. Ș. nu și-a îndeplinit obligația de plată a pensiei alimentare în cuantum de 150 lei aceasta îndeplinindu-se . în urma plângerii sale penale adresata Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, după care a depus o alta plângere deoarece numitul M. Ș. a înțeles că nu mai trebuie să plătească datorând suma de 2.850 lei.
Intimata susține că atâta timp cât apelantul M. Ș. timp de peste 4 ani de zile nu s-a interesat de minora, nu și-a manifestat interesul de a sta alături de ea, nu a făcut nici o cerere la școala unde învață minora pentru a se interesa în mod direct de situația școlara, nu a contactat-o pe mamă niciodată în acest sens deși a avut diferite întâlniri cu ocazia procesului de partaj de bunuri comune și nu a întrebat niciodată de minora, tatăl nu ar avea dreptul la legături personale cu minora.
Arată că minora în prezent este eleva Scolii gimnaziale nr.195, sectorul 3, București în clasa a V-a, iar pârâtul a dat dovadă de total dezinteres față de propriul copil, nereușind în nici un fel sa demonstreze ca îi este îngrădit dreptul de a-și vizita propriul copil.
Atâta timp cât nici măcar obligația de pensie alimentara de 150 lei nu și-o achită, arată că ea, cu ajutorul părinților săi îi oferă minorei tot ce are nevoie pentru a creste sănătos, pentru a se dezvolta normal si încearcă să suplinească lipsa totala a tatălui din viața ei.
Menționează ca reclamantul nu are un loc de munca, că ar avea mai mult timp sa o viziteze dar nu a venit niciodată, nici la domiciliu și nici la școala unde învață minora.
Consideră că acesta trebuie să-și asume responsabilitatea de tată, să învețe ce înseamnă un copil, să-și manifeste interesul direct față de minora și abia după aceea să apeleze la justiție să își ceară drepturile pe care pretinde că îi sunt îngrădite, aspect pe care nu l-a dovedit.
Menționează ca după pronunțarea procesului pe divorț pârâta a fost de acord tot timpul cu păstrarea legăturii dintre tată și fiica sa și nu i-a interzis niciodată tatălui sa tina legătura cu minora.
Prin decizia civilă nr.1245/A/19.12.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de către apelantul reclamant; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată; a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de vizitare a minorei: prima și a III-a săptămână din lună, de sâmbăta ora 10:00 până duminica ora 16:00, cu posibilitatea tatălui de a lua minora la domiciliul său; două săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă cu posibilitatea de a lua minora la domiciliul tatălui.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică atunci când i-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pe motiv că nu a dovedit îngrădirea drepturilor sale de către pârâtă.
Atât din întâmpinarea depusă la prima instanță de către pârâtă, cât și din întâmpinarea depusă în apel de către intimată, rezultă în mod evident, că mama nu este de acord cu stabilirea programului de vizitare, în primul rând, pentru că tatăl nu și-a îndeplinit obligația de plată a pensiei de întreținere și în al doilea rând, pentru că o perioadă de peste 4 ani de zile, tatăl nu s-ar fi interesat de fiica sa.
Tribunalul a constatat astfel, că tatăl este împiedicat în realitate să-și vadă fiica, iar stabilirea unui program de vizitare este atât în interesul minorei, cât și al tatălui.
Mama minorei, în calitate de reprezentant al acesteia, are la îndemână alte mijloace legale de realizare a pensiei de întreținere, inclusiv plângerea penală pentru abandon de familie la care a și apelat, însă această situație nu constituie un motiv legitim și justificat de îngrădire a legăturilor personale cu minora.
Ancheta socială efectuată la domiciliul tatălui nu relevă aspecte care ar pune minora în vârstă de 11 ani, într-o stare de pericol, dacă s-ar vedea cu tatăl său, inclusiv la domiciliul acestuia, astfel că numai printr-o aplicare greșită a legii și printr-o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor părților, prima instanță a ajuns la concluzia că cererea reclamantului este neîntemeiată.
Prin urmare, conform art.296 C.pr.civilă, tribunalul a admis apelul reclamantului M. S., a schimbat în tot sentința civilă nr.7019/10.09.2012 pronunțata de Judecătoria S. 6 București, în sensul că a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată și a stabilit în favoarea tatălui următorul program de vizitare a minorei în care poate să-și exercite legăturile personale cu fiica sa: în prima și a III-a săptămână din lună, de sâmbăta ora 10:00 până duminica ora 16:00, cu posibilitatea tatălui de a lua minora la domiciliul său; două săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă cu posibilitatea de a lua minora la domiciliul tatălui.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta R. R. M., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, recurenta pârâtă susține că nu este de acord cu programul de vizitare stabilit de instanța de apel, întrucât intimatul reclamant nu are un loc de muncă, nu are unde să ducă minora pentru că domiciliul acestuia reprezintă un imobil care este închiriat la două familii de romi. De asemenea, arată recurenta, pe rolul parchetului de pe lângă Judecătoria S. 6 se află dosarul penal cu nr._/P/2011, iar reclamantul este deja dat în cercetare penală pentru neplata pensiei alimentare care însumează 29.000 lei.
Recurenta pârâtă solicită efectuarea unei noi anchete sociale pentru a putea dovedi că reclamantul nu are condiții pentru a putea duce minora în programul de vizitare la domiciliul său.
Arată recurenta că minora este deja în perioada pubertății și are nevoie de condiții optime de vizitare la domiciliul tatălui, or, acesta consumă băuturi alcoolice în cantități deosebit de mari, devenind un real pericol pentru minoră. Intimatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare pentru omor din culpă, întrucât a condus autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice.
În cei patru ani de la data pronunțării divorțului, reclamantul nu s-a interesat niciodată de minoră, nu a venit nici la școală măcar o singură dată, iar de la stabilirea pensiei alimentare în cuantum de 150 lei, reclamantul nu a plătit niciodată de bunăvoie, ci doar în urma plângerilor penale.
Recurenta consideră că instanța de apel nu a luat în considerare nici o probă de la dosar care demonstra clar că reclamantul nu are condiții de vizitare și a dat o soluție care pune în pericol viața copilului.
În consecință, intimatul reclamant nu este interesat în realitate de copil, ci doar să scape de obligația pensiei alimentare stabilită de Judecătoria S. 6 București prin sentința de divorț, o sumă minimă pe care nici măcar nu este în stare să o plătească.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13.08.2013, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare, acesta a susținut în esență că a plătit pensia alimentară la care a fost obligat, depunând la dosar și dovezi în acest sens.
Consideră totodată, că ancheta socială s-a realizat corect, la domiciliul său din G., ., precizând în același timp că părțile dețin două imobile, care fac obiectul unui proces de partaj, recurenta având la imobilul acesteia de la nr. 22.
Arată intimatul că s-a deplasat inclusiv la scoală și la domiciliul bunicilor materni pentru a vedea copilul însă nu a fost lăsat, că recurenta nu locuiește împreună cu minora ci are o relație de concubinaj, minora fiind obligată să îi îngrijească pe bunicii materni împreună cu care locuiește.
În recurs, au fost depuse la dosar, în copie, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 28.01.2013, emisă de P. de pe lângă Judecătoria S. 6 București, încheierea din data de 27.11.2012 emisă de Judecătoria G., în dosarul nr._/236/2012, certificat de înregistrare în Registrul comerțului pentru M. M. P. sobar persoană fizică autorizată, factură de plată pentru suma de 5310,25 lei.
Prin decizia civilă nr. 1416/26.09.2013, Curtea de Apel București Secția a III a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și reținerea cauzei spre rejudecare.
Pentru a se dispune astfel, instanța de recurs a reținut în esență că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, având în vedere dispozițiile art. 5 alin 2 din Legea nr. 71/2011, respectiv că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă.
În referire la criticile formulate de recurentă, Curtea a reținut că potrivit art. 486 din Noul cod civil reprezentat de Legea nr.287/2009: „Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului”. În același timp, potrivit art. 401 din Noul Cod Civil reprezentat de Legea nr.287/2009: „ În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept”.
Art. 401 din Noul Cod Civil, reprezentat de Legea nr.287/2009, nu face decât să aplice în ipoteza raporturilor dintre părinți și copii, după divorț, regula de principiu privind dreptul copilului de a avea legături personale cu părintele, respectiv dreptul simetric al părinților.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004: „Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament”. Din cuprinsul acestei dispoziții se deduce preocuparea legiuitorului ca fiecare dintre părinți să aibă posibilitatea de a menține și dezvolta legături personale cu copilul său chiar dacă nu i s-a stabilit domiciliul la acesta.
Dreptul astfel recunoscut este prevăzut și de art. 16 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia: „Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului” și este protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acest articol a fost interpretat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lebbnik c.Olandei, cauza Ticli și Mancuso c. Italiei)
În raport de aceste prevederile legale, Curtea a reținut că în principiu, modalitatea de exercitare a acestui drept se stabilește de comun acord de părinți, prin bună înțelegere. Nu mai puțin, în cazul neînțelegerilor referitoare la acest program, existente între părinți, instanța are obligația de a tranșa aceste neînțelegeri, criteriul esențial ce trebuie avut în vedere fiind reprezentat de necesitatea ocrotirii interesului superior al copilului.
Pe de altă parte, interesul superior al copilului implică menținerea unor legături efective care să conducă la existența unei vieți de familie cu ambii părinți. Or, atingerea acestui deziderat presupune, în măsura în care nu se probează că părintele cu care minorul nu locuiește împreună, prin atitudinea sa sau prin condițiile de creștere și educare pe care le poate oferi copilului, punându-l într-o situație de risc, petrecerea timpului cu fiecare dintre părinți pe o durată de timp suficient de îndelungată.
De aceea, posibilitatea părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta - care este un efect direct și nemijlocit al existenței vieții de familie în sensul art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului - trebuie recunoscută în toate situațiile în care nu există motive suficiente și pertinente ce ar putea conduce la concluzia că nu ar fi în interesul minorului.
În cauză, instanța de apel, a apreciat, în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, că pe de o parte, mama recurentă îngrădește dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora respectiv că atitudinea intimatului pârât nu pune în pericol sănătatea și integritatea copilului pe perioada când s-ar afla împreună.
Instanța de apel a apreciat că tatăl este în măsură să îi asigure copilului, condiții bune în măsura în care programul de vizitare s-ar desfășura la domiciliul acestuia.
Curtea a constatat că la această ultimă statuare a ajuns instanța de apel raportându-se printre altele și la ancheta socială realizată la domiciliul indicat de tată respectiv la adresa din G., ..
S-a constatat, totodată, că deși în fața primei instanțe, recurenta pârâtă invocase prin întâmpinare faptul că reclamantul nu domiciliază, în fapt la adresa menționată, niciuna dintre instanțele de fond nu s-au preocupat în a stabili în mod complet situația de fapt existentă în cauză, neputându-se face abstracție de faptul că în contextul în care tatăl a solicitat ca stabilirea legăturilor personale cu copil să includă și posibilitatea sa de a lua minora în domiciliul său, în aplicarea normelor legale incidente anterior reliefate, este imperios necesar a se verifica în concret care anume este acest domiciliu și care sunt condițiile de care poate beneficia copilul în perioada de timp în care urmează a fi găzduit la părintele împreună cu care nu locuiește.
În acest context, instanța de recurs a apreciat că este necesară administrarea de dovezi suplimentare din care să rezulte condițiile de locuit și de trai pe care acesta le poate oferi în concret, în prezent, în domiciliul său de fapt, minorei ca și conduita sa în societate și în familie.
La termenul de judecată din data de 07.11.2013, în rejudecare, Curtea a dispus efectuarea unor anchete psihosociale la domiciliul reclamantului, din București, ., parter, cam. 12 sector 6 respectiv în G., . fiind atașate referatele întocmite de autoritățile tutelare sector 6 și G..
La data de 09.01.2014, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
P. a fost repusă pe rol la termenul de judecată din data de 08.05.2014, la solicitarea intimatului reclamant.
În rejudecare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004: „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. În considerarea normei legale anterior enunțate, Curtea urmează a constata că în considerarea principiului protejării interesului superior al copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 17, este acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi, relațiile personale realizându-se conform art. 18.
Potrivit art. 8 alin. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”. Conform alineatului 2 „nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”.
Prin această normă, Convenția protejează o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se pe deplin în cazul relațiilor dintre părinți și copii, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, în care s-a apreciat că „art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi. De asemenea în cauza Amanalachioai împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „interesul copiilor prezintă un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de altă parte, să mențină legăturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei parți a legăturii de familie și ca să se facă tot posibilul să se păstreze relațiile personale și, dacă este cazul, la momentul potrivit, «să se reconstituie» familia”.
Pe de altă parte, în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, anterior citată, legăturile firești dintre părinte și copil nu se pot stabili decât în situația în care cei doi beneficiază de condiții optime pentru realizarea acestui deziderat, impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului acestora de a avea o viață de familie.
În lumina acestei concepții, Curtea europeană a stabilit că în principiu, că relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinți trebuie păstrate și după separarea acestora din urmă, respectiv că acela dintre foștii soți care nu locuiește cu copilul trebuie să beneficieze de un drept de vizită adecvat, cu excepția cazului în care interesul copilului se opune.
Așadar, ca principiu, relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinții săi trebuie păstrate și protejate și după separarea în fapt a acestora din urmă. Legăturile personale cu minorul au ca scop menținerea sau, după caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relațiilor de familie, dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă.
Curtea europeană a remarcat în mod repetat că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul unei persoane la respectarea vieții sale familiale. În această direcție, Curtea de la Strasbourg a reamintit deseori că, în cauzele de acest fel „examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală” (K. împotriva O., hotărârea din 7 august 1996, D. 1996-III, paragraful 64), că „interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești, în interesul superior al copilului” (hotărârea Gnahore împotriva Franței nr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX, și K., anterior citată, paragraful 78).
Tot astfel, conform art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului, convenție ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, „1. Statele părți vor veghea ca niciun copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. (…). Statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului”.
Așadar, chiar și în situația în care părinții sunt divorțați, iar copiii au fost încredințați unuia dintre aceștia, trebuie asigurată posibilitatea unui contact direct între minori și celălalt părinte, exceptând cazul când aceasta ar contraveni interesului copilului. Limitarea exercitării acestui drept se poate realiza așadar, dacă există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, posibilitate conferită și pe plan intern de dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În cauză, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială efectuat de P. Municipiului G. – Serviciul Juridic Autoritate Tutelară, rezultă că reclamantul este absolvent al unei școli postliceale, în prezent fiind angajat la o societate de pază și protecție din Mun. București, ca agent pe pază.
Părțile din proces, dețin în mun. G. două imobile situate în . și ., imobile care fac obiectul unui proces de partaj, care nu a fost soluționat irevocabil. În imobilul situat în . locuiește o familie de chiriași în timp ce imobilul din . este compus din 3 camere, sumar mobilate, neîntreținute, baie, bucătărie și hol, din care o cameră este închiriată unei persoane, celelalte două fiind nelocuite.
Potrivit referatului sus menționat, reclamantul locuiește la părinții săi în G., ., imobil proprietate personală a părinților săi, compus din 3 camere mobilate modest, întreținute, și dependințe. Se menționează că nu se cunoaște gradul de atașament al minorei față de tată și bunicii paterni, deoarece minora locuiește în mun. București, iar din cele relatate de bunicii paterni, aceștia nu și-au mai văzut nepoata de o lungă perioadă de timp.
Totodată, serviciul Autoritate Tutelară a opinat în sensul ca reclamantul M. Ș., să aibă legături personale cu fiica sa minoră, fără a fi evidențiate aspecte care să conducă la concluzia că reclamantul are o atitudine în familie sau în societate de natură să influențeze negativ minora sau chiar să o plaseze într-o stare de pericol, în măsura în care copilul ar fi lăsat, temporar, sub supravegherea sa.
În ceea ce privește ancheta realizată la adresa din București, ., Curtea reține că din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul ocupa, în fapt, la data inspecției, o cameră la aceasta adresă însă a refuzat să prezinte datele necesare întocmirii anchetei. De asemenea s-a constatat, la inspecția realizată că la aceasta adresă există un grup sanitar comun.
Tot astfel, așa cum rezultă din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală emisă la data de 28.01.2013, de către P. de pe lângă Judecătoria S. 6 București, reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, sub aspectul infracțiunii de abandon de familie, reținându-se că acesta se întreține din sumele de bani realizate de tatăl său, că a achitat, parțial, suma datorată cu titlu de pensie de întreținere.
Din analiza probatoriului anterior evaluat, Curtea reține că acesta nu relevă un comportament iresponsabil al intimatului reclamant pârât în relația cu copilul ori lipsă de atașament față de acesta.
Tot astfel, pârâta nu a înțeles să propună și nici să administreze dovezi, în conformitate cu obligațiile care îi reveneau conform art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitor la susținerile din recurs, în sensul că reclamantul este un tată neglijent sau că prin atitudinea sa sau modul în care se comportă în societate, ar putea pune în pericol sănătatea și integritatea copilului în perioadele când s-ar afla împreună cu acesta.
De altfel, Curtea remarcă atitudinea contradictorie a pârâtei care, în prima instanța și în faza procesuală a apelului, prin întâmpinare, a susținut că după pronunțarea procesului pe divorț a fost de acord tot timpul cu păstrarea legăturii dintre tată și fiica sa și nu i-a interzis niciodată tatălui să țină legătura cu minora, singurele apărări formulate vizând neplata pensiei de întreținere si dezinteresul acestuia, pentru ca în recurs aceasta să susțină, fără însă a proba, că reclamantul consumă alcool, că nu este o persoană responsabilă, nefiind în măsura să se ocupe de copil, în perioada în care acesta ar fi găzduit de tată.
Deși reclamantul nu a făcut dovada deținerii unei locuințe proprii, care să fie de natură a oferi, în prezent minorei condiții optime locative în perioada în care ar putea fi găzduită de acesta, Curtea a luat act de faptul că precizările sale din ședința publică din 08.05.2014, în sensul că locuiește în prezent împreună cu părinții săi la adresa din G., ., în locuința acestora.
Cum această din urmă locuință, așa cum rezultă din referatul întocmit de autoritatea tutelară din G., deși este modest întreținută, dispune de un spațiu suficient și nu a fost apreciată de reprezentanții Primăriei G. în urma inspecției realizate la fața locului, ca fiind improprie locuirii minorei, Curtea va avea în vedere că există posibilitatea găzduirii copilului la aceasta adresă de către tată, minora putând beneficia astfel și de prezența bunicilor paterni și de supravegherea acestora.
Tot astfel, împrejurarea că preocuparea reclamantului cu privire la situația copilului până în prezent, a fost una redusă (părțile având divergențe cu privire la plata pensiei de întreținere), nu poate fi sancționată cu reducerea dreptului de a avea legături personale cu acesta sub forma găzduirii, întrucât ar echivala cu o limitare excesivă a dreptului acestuia si al copilului de a avea o viață de familie, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală anterior citată, neplata pensiei de întreținere nu s-a datorat relei credințe a reclamantului sau dezinteresului acestuia față de copil ci, lipsei unor mijloacele financiare îndestulătoare.
În plus, nu se poate prezuma că tatăl nu își va îndeplini corespunzător începând cu momentul pronunțării hotărârii obligațiile privind acordarea atenției cuvenite minorei pe perioada cât o găzduiește, câtă vreme nu s-a probat incapacitatea sau lipsa acestuia de disponibilitate de a îngriji și supraveghea corespunzător minora. Pe de altă parte, Curtea, are în vedere că nici pârâta și nici instanțele nu au reținut că anterior deteriorării relației dintre părți acesta nu ar fi avut un comportament corespunzător față de copil, precum și faptul că nu este în interesul copilului ca tatăl să fie încurajat să abandoneze obligațiile pe care le are referitor la deciziile care îl privesc, să renunțe la drepturile și îndatoririle sale părintești.
În același timp, Curtea apreciază că fiind lipsit de prezența cotidiană a ambilor săi părinți, copilul are nevoie să mențină un contact constant, într-o manieră echilibrată și civilizată, cu părintele la care nu are stabilit domiciliul, respectiv că menținerea în mod consistent, în viața copilului, a ambilor părinți, reprezintă o necesitate și o garanție a unei creșteri echilibrate și armonioase, din punct de vedere social-afectiv. Astfel, nu se poate ignora faptul că responsabilitatea creșterii și educării copilului aparține în primul rând părinților, or, tatălui trebuie să îi fie permis să aibă de asemenea manieră legături cu copilul său încât acesta să resimtă cât mai puțin efectele desfacerii căsătoriei părinților săi, toți cei implicați în creșterea și educarea sa având obligația de a comunica de așa maniera cu copilul și de a-l ajuta să se dezvolte, limitând și minimizând pe cât posibil aceste efecte ale despărțirii părinților.
În aceste condiții, câtă vreme, probatoriul administrat nu relevă existența unor elemente concrete și directe care să demonstreze influența negativă a tatălui asupra stării de sănătate ori asupra echilibrului psiho-emoțional al copilului, Curtea apreciază că date fiind neînțelegerile grave existente între părți sub acest aspect – relevate de chiar cererile formulate în cauză, din care rezultă neechivoc divergențele grave dintre cei doi părinți referitoare la modalitatea în care reclamantul ar putea avea legături personale cu minora - se impune stabilirea unui program de vizitare a minorei, care să răspundă interesului superior al copilului, să favorizeze reluarea legăturilor personale ale minorei cu tatăl său și dezvoltarea în continuare a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți.
Pe de altă parte, în contextul în care între cei doi părinți există o stare conflictuală evidentă, programul de legături personale se impune de așa manieră stabilit astfel încât părinții să evite pe cât posibil, discuțiile în contradictoriu în prezența copilului respectiv crearea unor situații de imprevizibilitate în relația acestora cu copilul și să fie apt să asigure condiții normale de întreținere a legăturilor personale ale minorei cu tatăl său cu o suficientă constanță și substanță.
Or, este evident că în atare situație, vizitarea copilului de către tată doar la domiciliul mamei sau al bunicilor materni și în prezența mamei, ar împiedica reluarea și menținerea unor legături firești, normale, între copil și tatăl acestuia și ar echivala, în contextul dat, cu îndeplinirea unei simple formalități, deoarece în cadrul unor astfel de întâlniri, dată fiind starea conflictuală între cei doi părinți, nu se poate concepe stabilirea între reclamant și copil a unei legături psihice care să poată sta la baza comunicării libere dintre părinte si copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial, în primul rând prin păstrarea atașamentului copilului față de tată.
Aceste considerente anterior enunțate se constituie în argumente prevalente care impun concluzia că este în interesul superior al copilului ca tatăl reclamant să aibă un program elaborat de vizită a minorei, fiind necesar ca acesta să o poată vedea și să țină permanent legătura cu minora, atât pentru menținerea și dezvoltarea relației afective, cât și pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, creșterea, sănătatea și pregătirea profesională.
De altfel, recurenta, față de evoluția relațiilor ce urmează a le dezvolta minora cu tatăl biologic, în cazul în care constată unele aspecte ce dăunează minorei, poate solicita instanței modificarea și chiar întreruperea programului de vizită stabilit, în acord cu dispozițiile legale incidente, dovedind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică și psihică, intelectuală sau morală a acesteia.
Date fiind circumstanțele factuale ale cauzei, anterior reliefate, Curtea, făcând aplicarea art. 315 alin. 3 coroborat cu 296 din Codul de procedură civilă, va dispune admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii precizate formulate de reclamant și stabilirea unui program de vizită lunar, program care să se poată desfășura prin posibilitatea tatălui de a lua minora în domiciliul bunicilor paterni - posibilitate care urmează a fi valorificată de către tată, în concret, în raport de circumstanțele care se vor ivi - în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică, la ora 16,00, precum si câte o săptămână, în vacanțele școlare de vară și de iarnă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Admite apelul, declarat de apelantul reclamant M. Ș., domiciliat în G., ., împotriva sentinței civile nr. 7019/10.09.2012, pronunțată de Judecătoria S. 6 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta R. R. M., domiciliată în București, . nr. 5, ., apt. 6, sector 3 și AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. SECTOR 6 BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.146-149, sector 6.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că admite acțiunea precizată.
Stabilește în favoarea reclamantului următorul program de vizitare a minorei: în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă, ora 10,00 până duminică, ora 16,00, cu posibilitatea tatălui de a o lua pe minoră în domiciliul bunicilor paterni, din G., ., precum și câte o săptămână în vacantele școlare de vară și de iarnă, în domiciliul bunicilor paterni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
I. A. G.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
5 ex/02.06.2014
-------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – C.D.C.
- S.V.
Jud.Sector 6 – F.A.D.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 814/2014.... → |
|---|
