Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Decizia nr. 348/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 348/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.348.A
Ședința publică de la 25.06.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant P. I., împotriva sentinței civile nr. 1485 din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA P. PROTECȚIA COPILULUI SECTOR RIȘCANI, DIRECȚIA P. DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ȘI STARE CIVILĂ SECTOR 1 – SERVICIUL DE STARE CIVILĂ, P. E..
P. are ca obiect – exequator.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de19.08.2014, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul Postica I., în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Protecția Copilului Sector Rîșcani, Postica E. și Direcția Publica de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1 – Serviciul de Stare Civilă, a solicitat instanței recunoașterea hotărârii din data de 11.07.2011 pronunțata de către Judecătoria Rîșcani, Chișinău, Republica M., în dosarul nr. 2-4117/11, prin care instanța a încuviințat adopția minorei A.-C. C. de către reclamantul Postica I., dispunând totodată ca reclamantul sa fie înscris în certificatul de naștere al copilului minor în calitate de tata, precum și ca numele de familie al copilului minor sa fie schimbat din C. în Postica, fapt pentru care se va în tocmi un nou certificate de naștere, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a arătat că în data de 01.11.2008 s-a căsătorit cu Postica E., mama minorei A.-C. C., născuta la data de 14.11.2004.
Tatăl minorei a fost privat de drepturile părintești și nu se interesează de soarta fiicei sale.
Astfel, s-a arătat că în deplin acord cu soția, a hotărât sa o adopte pe minora, el tratând-o deja ca pe propria sa fiica. Aceasta adopție este pe deplin în interesul sau, fetita putând în acest fel sa aibă cu adevărat un tata. Relațiile de familie sunt foarte armonioase, acesta adopție desăvârșind puternicele legături familiale și parentale create în anii trecuți.
Normele pertinente în privința recunoașterii hotărârilor străine se regăsesc în Tratatul bilateral dintre România și Republica M. privind asistența juridica în materie civila și penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, care se completează cu dreptul comun, respectiv dispozițiile articolelor 1093-1109 din NCPC, acolo unde Tratatul nu dispune, dar care conține și norme derogatorii de la dreptul comun în materia recunoașterii și încuviințării, ce se aplica, evident, cu întâietate fata de acesta în lumina principiului aplicării prioritare a prevederilor Tratatelor Internaționale,
Condițiile efective de recunoaștere și încuviințare aplicabile în cauza sunt:
a) Hotărârea sa fie definitiva și susceptibila de executare potrivit legii părții contractante pe teritoriul căreia a fost pronunțata - art. 51 lit. a) din Tratat. Potrivit art. 52 pct. 2 lit. a) și pct. 3 la cererea de recunoaștere și încuviințare se anexează hotărârea, precum și o adeverința din partea autorității competente din care sa rezulte ca aceasta este definitivă și executorie.
b) Sa nu fi fost încălcată competența exclusivă a autorității părții contractante pe teritoriul căreia urmează a avea loc recunoașterea sau executarea - art. 51 lit. b) din Tratat.
c) Persoanei obligate prin hotărâre, care nu a participat la proces, sa i se fi înmânat citația și actul de sesizare a instanței în timp util și în conformitate cu legea părții contractante pe teritoriul căreia a fost pronunțată hotărârea - art. 51 lit. c) din Tratat. Astfel, potrivit art. 52 pct. 2 lit. b) din Tratat, la cerere se anexează actele originale sau copii certificate de pe acestea, din care să rezulte că persoanei obligate prin hotărâre, care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puțin o dată, la timp și în forma cuvenită, citația.
d) Intre aceleași părți, cu privire la același obiect și pentru aceleași fapte, sa nu se fi pronunțat în prealabil o hotărâre ori sa nu se afle în curs de judecată o acțiune intentată anterior pe teritoriul părții contractante unde urmează să se recunoască ori să se încuviințeze executarea hotărârii.
e) Prin recunoașterea sau încuviințarea executării hotărârii sa nu se aducă atingere ordinii publice a părții contractante pe teritoriul căreia urmează să se recunoască ori să se încuviințeze executarea hotărârii.
Reclamantul a arătat că în cauza sunt îndeplinite toate condițiile menționate mai sus:
a) Astfel, hotărârea Judecătoriei Rîșcani a rămas irevocabila încă de pe data de 02.08.2011, aspect ce reiese și din adeverința Judecătoriei Rîșcani, autoritate competenta în înțelesul art. l lit. b) din Tratat.
b) Competenta exclusiva a statului roman, astfel cum este ea prevăzuta de art. 1078-1079 NCPC, nu a fost încălcata, instanțele din Republica M. fiind pe deplin competente sa judece cauza, întrucât atât părinții, cât și minora sunt cetățeni moldoveni cu domiciliul în Chișinău. De asemenea, cu toții sunt și cetățeni romani.
c) Din actele dosarului puse la dispoziție de către Judecătoria Rîșcani rezulta cu prisosința ca paratei i-au fost comunicate în timp util atât citația cât și actul de sesizare al instanței, acesta prezentându-se, de altfel, în instanța, prin reprezentantul sau.
d) Intre părți nu a fost pronunțata în prealabil vreo alta hotărâre cu privire la același obiect și pentru aceleași fapte, iar în România nu exista un alt dosar privind aceasta cauza, înregistrat anterior.
e) în mod evident, prin recunoașterea și încuviințarea acestei hotărâri nu se aduce atingere ordinii publice a statului roman, cu toți având cetățenie moldoveana, domiciliul copilului fiind în Chișinău, fapt ce exclude competenta Oficiului de Adopții din România.
În vederea efectuării mențiunilor pe actul romanesc de naștere a minorei, cererea trebuie adresata, după recunoașterea hotărârii, Serviciului de Stare Civila sector l București, întrucât copilul nu domiciliază în România.
P. toate aceste motive solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulata.
În drept, cererea se întemeiază pe prevederile pertinente ale Tratatului bilateral de asistenta judiciara în materie civila și penala dintre România și Republica M. ratificat prin Legea nr. 177/1997, art. 1102 alin. 1 NCPC, art. 1105 al. 4 NCPC, precum și orice alte dispoziții pertinente, în completare, ale NCPC și ale legislației incidente.
În susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1485/10.12.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI RÎȘCANI, și P. E., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins, în rest, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ȘI STARE CIVILĂ - SERVICIUL DE STARE CIVILĂ SECTOR 1, ca neîntemeiată.
La termenul din data de 08.12.2014, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția pentru Protecția Copilului Rișcani și P. E., invocată din oficiu, reținând că aceasta este întemeiată față de prevederile art. 1098 alin. 1 c.pr.civ. care, deși instituie în principal norme cu privire la competența teritorială a instanței în soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine, solicitată pe cale principală, clarifică implicit și aspectele legate de legitimarea procesuală pasivă în astfel de procese, stabilind că aceasta revine persoanei sau autorității care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.
Din interpretarea coroborată a art. 1098 alin. 1 și art. 1101 alin. 2 c.pr.civ., rezultă că, sub aspect pasiv, cadrul procesual se stabilește prin raportare nu numai la persoana sau entitatea (subiectul de drept) care a avut calitatea de pârât în procesul soluționat de instanța de origine prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită (ceea ce în speță nu este cazul, întrucât din analiza actelor jurisdicționale ce fac obiectul cauzei rezultă că procedura urmată a fost una grațioasă), ci și la persoana sau entitatea care refuză recunoașterea hotărârii și căreia hotărârea sau actul jurisdicțional emis în străinătate urmează să-i devină opozabil, pentru a-și produce efectele recunoscute de legea internă.
Or, este evident că Direcția pentru Protecția Copilul Sector Riscani, Republica M., nu are atribuții conferite de legea română pentru a recunoaște sau a se opune recunoașterii hotărârii pe teritoriul României, competențele acestei instituții neputându-se extinde pe teritoriul altui stat. De asemenea, numita P. E., în calitate de mamă – părinte firesc al copilului adoptat de către reclamant, și-a exprimat consimțământul cu privire la adopție, astfel încât nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, necontestând opozabilitatea hotărârii de încuviințare a adopției.
Ca atare, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția pentru Protecția Copilului Riscani și P. E., Tribunalul a respins cererea îndreptată împotriva acestor pârâți.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Actul jurisdicțional a cărui recunoaștere se solicită este Hotărârea pronunțată în dosarul nr. 2-4117/11 la data de 11.07.2011 de Judecătoria Rîșcani, Republica M., prin care s-a încuviințat adopția copilului minor A. C. C., născută la data de 14.11.2004 de către reclamantul P. I., dispunându-se ca acesta să fie înscris în actul de înregistrare a nașterii copilului în calitate de tată și să fie schimbat în actul de naștere al copilului numele de familie din C. în P..
S-a constatat că minora C. A. C. s-a născut la data de 14.11.2004, în localitatea Bârlad, jud. V., România, fiica lui C. A. și Baidauz E.. La data de 01.11.2008, mama minorei s-a căsătorit în Republica M. cu reclamantul din cauza de față, P. I., preluând numele soțului, acela de P..
Printr-o hotărâre judecătorească pronunțată la data de 02.08.2010 de Judecătoria Rîșcani, Chișinău, nerecunoscută în România, tatăl minorei, C. A. a fost decăzut, la cererea mamei copilului, din drepturile părintești.
Astfel cum rezultă din actul de naștere al minorei, precum și din susținerile reclamantului, atât adoptatorul P. I., cât și copilul adoptat sunt cetățeni ai ambelor state, România și Republica M..
Chiar dacă, în mod formal, sunt îndeplinite cerințele prevăzute art. 1095 c.pr.civ., pentru a fi posibilă recunoașterea pe teritoriului României a hotărârii pronunțată în dosarul nr. 2-4117/11 la data de 11.07.2011 de Judecătoria Rîșcani, Republica M., Tribunalul reține în cauză incidența unui motiv pentru care recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată, întemeiat pe dispozițiile art. 1096 alin. 1 lit.a) și alin. 2 teza a II a c.pr.civ., respectiv art. 51 lit.e) din Tratatul între România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală ratificat de România prin Legea nr.177/1997. Astfel, conform art. 1096 alin. 1 lit.a) c.pr.civ., recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept international privat român; această incompatibilitate se apreciază ținându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului astfel produs; conform alin. 2, recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Potrivit art. 51 lit. e) din Tratat, hotărârile se recunosc și se execută în cazul în care sunt întrunite următoarele condiții (cumulativ): … dacă, în cazurile în care trebuie aplicată legea celeilalte părți contractante, din hotărârea pronunțată rezultă că această lege nu a fost aplicată. Totuși, recunoașterea nu poate fi refuzată numai pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea a aplicat o altă lege, în afară de situațiile în care procesul privește starea și capacitatea unei persoane, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii aplicabile.
Din examinarea hotărârii de încuviințare a adopției, rezultă că instanța din Republica M. a aplicat, ca și lex causae, exclusiv legea sa națională, respectiv normele de drept substanțial privind condițiile de fond ale adopției prevăzute de legea moldovenească, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, adoptatorul și adoptatul au și naționalitate română. Această împrejurare contravine atât dispozițiilor de ordine publică de drept internațional privat român, cuprinse în art. 2607 c.civ., conform cărora condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui care urmează să fie adoptat; aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate, cât și dispozițiilor art. 31 din Tratatul între România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală ratificat de România prin Legea nr.177/1997, potrivit cărora condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt cele stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui care urmează să fie adoptat. Aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate.
Ca atare, având în vedere că atât adoptatorul, cât și adoptatul sunt și cetățeni români, condițiile de fond ale încuviințării adopției trebuiau examinate și din perspectiva legii române, instanța din Republica M. având a cerceta îndeplinirea condițiilor substanțiale de fond ale adopției prevăzute de ambele legi.
Legea română în vigoare la data încuviințării adopției (iulie 2011), și anume Legea nr.273/2004, prevede în Capitolul 2 – ”Condiții de fond ale adopției” următoarele: art. 11 alin. 1 lit.a) - Persoanele care trebuie să consimtă la adopție sunt următoarele: a) părinții firești sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție, în condițiile legii; art. 12 - Consimțământul la adopție trebuie să fie dat de către părinții firești ai copilului. A.. 2 - Părintele sau părinții decăzuți din drepturile părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului. Art. 14 - Părinții firești ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopție în mod liber, necondiționat, și numai după ce au fost informați în mod corespunzător asupra consecințelor adopției, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului. Art. 15 alin. 2 - În cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
Ca atare, din examinarea acestor dispoziții legale care constituiau sediul materiei la data încuviințării adopției, rezultă fără echivoc faptul că una din cerințele esențiale de fond prevăzute de legea română, inclusiv în cazul adopției copilului minor de către soțul părintelui său, o reprezintă consimțământul la adopție al părinților firești, deci nu numai al soțului celui care adoptă, ci și al celuilalt părinte firesc, în cauza de față al tatălui firesc al minorei C. C. A., numitul C. A.. Chiar dacă acesta din urmă, potrivit legii moldovene, a fost decăzut din drepturile părintești și chiar dacă s-ar da eficiența juridică Hotărârii de decădere din drepturile părintești pronunțată de o instanță din Republica M. (în condițiile în care această hotărâre nu a fost recunoscută în România, în procedura prevăzută de art. 1093 și următoarele c.pr.civ.), se reține că, potrivit legii române, era necesar oricum consimțământul tatălui firesc la această adopție, în temeiul art. 12 alin. 2 din Legea nr.273/2004 (în forma în vigoare la momentul pronunțării hotărârii a cărei recunoaștere se solicită), dispoziții preluate în noua reglementare a Codului civil român de art. 464 alin. 2 c.civ.
Or, din examinarea hotărârii străine rezultă că un astfel de consimțământ nu a fost exprimat și nici măcar solicitat, tatăl firesc al minorei nefiind încunoștințat cu privire la procedura adopției fiicei sale de către adoptatorul P. I., reținându-se în considerentele sentinței că numitul C. A. a fost decăzut din drepturile părintești în privința fiicei sale A. C..
Întrucât procesul soluționat prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită privește starea civilă a unui cetățean român (în speță minora adoptată care, deși ar avea potrivit susținerilor reclamantului și cetățenie moldoveană, este cetățean român, fiind născută în România), iar soluția adoptată de instanța din Republica M. diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, întrucât în lipsa consimțământului la adopție al părintelui firesc, chiar și decăzut din drepturile părintești, adopția nu s-ar fi încuviințat (decât în situații de excepție, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, prin suplinirea consimțământului părintelui care în mod abuziv refuză să consimtă la adopție), Tribunalul a reținut, în condițiile art. 1096 alin. 2 teza a II-a c.pr.civ. și art. 51 lit.e) din Tratat că hotărârea pronunțată în dosarul nr. 2-4117/11 la data de 11.07.2011 de Judecătoria Rîșcani, Republica M. nu poate fi recunoscută, spre a produce efectele juridice, în România.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul P. I., solicitând schimbarea hotărârii apelate, întrucât este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, s-a arătat că Tribunalul motivează respingerea acțiunii, în esență, pe faptul că nu a fost respectată procedura română de adopție, în speță că tatălui natural, decăzut din drepturi, nu i s-a dat posibilitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la adopție. S-a susținut că Tribunalul se fundamentează în mod greșit pe temeiurile de drept indicate în sentință, în sensul în care interpretarea sa se axează pe faptul că instanța din M. ar fi trebuit să aplice și legea română atunci când a încuviințat adopția, întrucât atât adoptatul, cât și adoptatorul au dublă cetățenie, moldoveană și română. Astfel, se impune practic, unei instanțe a altui stat să țină cont de legea română atunci când încuviințează o adopție între doi cetățeni ai săi, doar pentru că aceștia au și cetățenie română.
Interpretarea art.31 și 51 lit. e) din Tratatul bilateral este eronată, scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea normei fiind cu totul altul decât cel la care s-a raportat Tribunalul. Anume acela de a se ține cont de ambele legislații, atât a statului adoptatorului, cât și statului adoptatului, atunci când aceștia au cetățenie diferită (de ex: copilul este român și adoptatorul moldovean). Legiuitorul nu a avut în vedere situația puțin întâlnită în practică, în care ambii au dublă cetățenie, or, legiuitorul normează situația cel mai adesea întâlnită, nu excepțiile puțin previzibile.
Or, în speța de față, având în fața cetățenii moldoveni, este limpede că instanța națională moldoveană nu putea aplica legea română propriilor săi cetățeni. Legea română nu poate institui sarcini unei instanțe străine în raport de cetățenii acelui stat, acest fapt fiind evident.
De altfel, art.31 din Tratat prevede exact același lucru.
Mai mult decât atât, teza a Il-a a art.1096 al. 2. invocata de Tribunal, este incidentă doar dacă ne aflam în prezența tezei l, în sensul în care trebuie să fie vorba de o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internațional român. Însă, în cazul de față este vorba despre altceva, anume de aplicarea legii naționale române și nu a legii naționale a țării care încuviințează adopția, deci nu se pune problema ca instanța din M. să fi aplicat o altă lege decât cea care s-ar fi aplicat potrivit dreptului internațional român.
Normele pertinente în privința recunoașterii și exequaturului hotărârilor străine se regăsesc în Tratatul bilateral dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificat prin Legea nr.177/1997, care se completează cu dreptul comun, respectiv dispozițiile articolelor 1093-1109 din NCPC., acolo unde Tratatul nu dispune, dar care conține și norme derogatorii de la dreptul comun în materia
recunoașterii și încuviințării, ce se aplica, evident, cu întâietate față de acesta în lumina principiului aplicării prioritare a prevederilor Tratatelor Internaționale.
Astfel, condițiile recunoașterii și încuviințării hotărârilor străine sunt prevăzute în articolele 50-56din Tratat.
În domeniul ratio materiae al Tratatului intră și cauzele privind starea civilă.
Condițiile efective de recunoaștere și încuviințare aplicabile în cauză sunt prevăzute de art. 51 Iit.a), lit. b), lit. c), art.52 pct.2 Iit.a), lit. b) și pct.3 din Tratat.
a) Astfel, hotărârea Judecătoriei Riscani a rămas irevocabilă încă de pe data de 02.08.2011, aspect ce reiese și din adeverința Judecătoriei Riscani, autoritate competentă în înțelesul art.1 lit. b) din Tratat, conform dispozițiilor pertinente ale acestuia.
b) Competența exclusivă a statului român, astfel cum este ea prevăzută de art.1078-1079 NCPC, nu a fost încălcată, instanțele Rep.M. fiind pe deplin competente să judece cauza, întrucât atât părinții, cât și minora sunt cetățeni moldoveni cu domiciliul în Chișinău. De asemenea, cu toții sunt și cetățeni romani.
c) Din actele dosarului puse la dispoziție de către Judecătoria Riscani rezultă cu prisosință că pârâtei i-au fost comunicate în timp util atât citația, cât și actul de sesizare al instanței, acesta prezentându-se de altfel, în instanță, prin reprezentantul său.
d) Între părți nu a fost pronunțată în prealabil vreo alta hotărâre cu privire la același obiect și pentru aceleași fapte, iar în România nu există un alt dosar privind aceasta cauza, înregistrat anterior.
e) În mod evident, prin recunoașterea și încuviințarea acestei hotărâri nu se aduce atingere ordinii publice a statului roman, noi toți având cetățenie moldoveana, domiciliul copilului fiind în Chișinău, fapt ce exclude competența Oficiului de Adopții din România.
Prin Tratat, legiuitorul a înțeles să deroge de la normele dreptului comun în privința competentei teritoriale a instanței învestit cu cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate în Republica M.. Astfel, potrivit articolului 52 punctul l din Tratat, cererea de recunoaștere se depune împreună cu cererea de exequatur fie la instanța care a pronunțat hotărârea în prima instanța (Judecătoria Riscani) fie direct de către parte, la autoritatea din celălalt stat competentă să încuviințeze executarea.
Din interpretarea sistematica a prevederilor Tratatului, respectiv a articolului l litera b). care stipulează ca prin autorități competenta se înțelege instanțele judecătorești și a art.53 pct. 3 și 4 care indică calea procedurală de urmat, rezulta că, cererea de recunoaștere și încuviințare este de resortul instanțelor judecătorești competente teritorial și material să efectueze procedura exequaturului în statul contractant pe teritoriul căruia se solicita, astfel cum este aceasta reglementat din punct de vedere al competenței de normele dreptului comun aplicabile raporturilor de drept internațional privat, respectiv articolele 1093-1109 din NCPC. Cu alte cuvinte, cererea de recunoaștere și încuviințare se depune în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea potrivit art. 102 al.1 NCPC.
În vederea efectuării mențiunilor pe actul românesc de naștere a minorei, cererea reclamantului trebuie adresată, după recunoașterea hotărârii, Serviciului de Stare Civila sector 1 București, întrucât copilul nu domiciliază în România.
Procedura de judecată este cea de drept comun pentru asemenea cereri, însă condițiile de admisibilitate sunt cele prevăzute în Tratat.
Cererea trebuie să fie însoțită, potrivit art.52 pct. 2 din Tratat, de hotărârea străină, de o adeverință din care să rezulte că este definitivă, precum și de actele originale sau copii certificate de pe acestea, din care să rezulte că persoanele obligate prin hotărâre, care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puțin o dată, la timp și în forma cuvenită, citația.
Curtea, analizând cererea de apel, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și a Tratatului dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996, ce se impune a fi respectat în baza art. 20 din Constituția României, constată următoarele:
Reține Curtea că actul jurisdicțional a cărui recunoaștere se solicită este reprezentat de hotărârea pronunțată de Judecătoria Rîșcani – Republica M., în dosarul nr.2-4117/11.07.2011, prin care instanța a încuviințat adopția minorei C. A. C., născută la 14.11.2004, în Bîrlad, județul V., din părinți C. A. și Baidauz E..
Totodată, reține Curtea că la data de 01.11.2008 mama minorei s-a căsătorit cu reclamantul din prezenta cauză, P. I., în Republica M., aceasta preluând numele soțului, acela de P..
Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că printr-o hotărâre judecătorească pronunțată la data de 02.08.2010, tatăl minorei a fost decăzut din drepturile părintești la cererea mamei copilului.
Potrivit actului de naștere al minorei, dar și a pașapoartelor reclamantului și mamei minorei, aceștia sunt cetățeni români, dar și cetățeni ai Republicii M..
P. soluționarea cererii cu care a fost sesizată instanța de fond de către reclamant, Curtea reține incidența dispozițiilor art.1096 C.proc.civ., respectiv art.51 lit.e din Tratatului dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177 din 4 noiembrie 1997, care reglementează motivele de refuz ale recunoașterii unei hotărâri străine.
Astfel, potrivit art.1096 C.proc.civ., „Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare din următoarele cazuri: (1) Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri: a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internațional privat român; această incompatibilitate se apreciază ținându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului astfel produs; b) hotărârea pronunțată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului internațional privat român; c) procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se află în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine; d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior ei în străinătate și susceptibilă de a fi recunoscută în România; e) instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei; f) a fost încălcat dreptul la apărare; g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată. (2) Recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române”.
Totodată, potrivit art.51 din Tratatul dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996, „Condițiile recunoașterii și executării hotărârilor. Hotărârile se recunosc și se execută în cazul în care sunt întrunite următoarele condiții: a) dacă sunt definitive și susceptibile de executare potrivit legii părții contractante pe teritoriul căreia au fost pronunțate. În materia obligației de întreținere sunt recunoscute și hotărârile provizorii, dacă sunt executorii în statul de origine; b) dacă nu a fost încălcată competența exclusivă a autorității părții contractante pe teritoriul căreia urmează a avea loc recunoașterea sau executarea; c) dacă persoanei obligate prin hotărâre, care nu a participat la proces, i s-au înmânat citația și actul de sesizare a instanței în timp util și în conformitate cu legea părții contractante pe teritoriul căreia a fost pronunțată hotărârea, iar în cazul în care nu avea capacitate de exercițiu, i s-a dat posibilitatea de a fi reprezentată în proces; d) dacă între aceleași părți, cu privire la același obiect și pentru aceleași fapte, nu s-a pronunțat în prealabil o hotărâre ori nu se află în curs de judecată o acțiune intentată anterior pe teritoriul părții contractante unde urmează să se recunoască ori să se încuviințeze executarea hotărârii; e) dacă, în cazurile în care trebuie aplicată legea celeilalte părți contractante, din hotărârea pronunțată rezultă că această lege nu a fost aplicată. Totuși, recunoașterea nu poate fi refuzată numai pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea a aplicat o altă lege, în afară de situațiile în care procesul privește starea și capacitatea unei persoane, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii aplicabile; f) dacă prin recunoașterea sau încuviințarea executării hotărârii nu se aduce atingere ordinii publice a părții contractante pe teritoriul căreia urmează să se recunoască ori să se încuviințeze executarea hotărârii”.
De asemenea, Curtea reține incidența art.2607 din Codul civil nou privitor la legea aplicabilă condițiilor de fond ale adopției, potrivit cu care: „(1) Condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui ce urmează să fie adoptat. Aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate”.
Totodată, potrivit art. 31 din Tratatul dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996: „Condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt cele stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui care urmează să fie adoptat. Aceștia trebuie să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate”.
Examinând hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, Curtea reține că Judecătoria Rîșcani – Republica M. a aplicat în soluționarea cererii de adopție formulată de reclamantul P. I., exclusiv, normele de drept substanțial privind condițiile de fond ale adopției prevăzute de legea națională a Republicii M., deși, așa cum s-a reținut mai sus, atât adoptatorul, cât și adoptatul au și cetățenie română.
Această împrejurare contravine însă dispozițiilor art.2607 C.civ., astfel cum au fost reținute mai sus, care reprezintă dispoziții de ordine publică de drept internațional privat român, conform cărora condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui care urmează să fie adoptat, fiind necesare îndeplinirea condițiilor obligatorii stabilite de fiecare din cele două legi naționale arătate.
De asemenea, contravine și dispozițiilor art.31 din Tratatul dintre România și Republica M. privind asistența juridică în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996, potrivit cărora condițiile de fond cerute pentru încheierea adopției sunt cele stabilite de legea națională a adoptatorului și a celui care urmează să fie adoptat, aceștia trebuind să îndeplinească și condițiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naționale arătate.
Întrucât adoptatorul, cât și adoptatul sunt și cetățeni români, condițiile de fond ale adopției, astfel cum prevăd dispozițiile arătate mai sus, trebuiau examinate atât din perspectiva legii moldovenești, cât și din perspectiva legii române, fiind necesar a fi examinate de către instanța din Republica M. condițiile substanțiale de fond ale adopției prevăzute de ambele legi și a se pronunța în sensul îndeplinirii sau nu a acestora.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit legii române, condițiile substanțiale de fond ale adopției la data la care s-a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat erau reglementate de Legea nr.273/2004 care, în Cap.II intitulat „Condiții de fond ale adopției”.
Astfel, potrivit art.11 sus indicat, persoanele care trebuie să consimtă la adopție sunt părinții firești sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție în condițiile legii, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, respectiv adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare.
De asemenea, potrivit art.12 din Legea nr.273/2004, consimțământul la adopție trebuie să fie dat de către părinții firești ai copilului. Același text de lege dispune în sensul că, părintele sau părinții decăzuți din drepturile părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului. Consimțământul reprezentantului legal este obligatoriu. Totodată, textul de lege sus indicat dispune că, dacă unul dintre părinții firești este decedat, necunoscut, declarat, în condițiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicție, precum și dacă se află în orice împrejurare în imposibilitate de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător.
Art.15 alin.2 din Legea nr.273/2004 dispune în sensul că, în cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
Din examinarea dispozițiilor legale sus enunțate rezultă fără dubiu faptul că una dintre condițiile esențiale de fond prevăzute de legea română este reprezentată de consimțământul la adopție al părinților firești, alături de cel al adoptatorului, chiar dacă acesta este soțul unuia dintre părinții firești.
În cauza de față, tatăl biologic al minorei C. C. A. nu și-a dat acordul cu privire la adopția minorei. Chiar dacă, potrivit legii moldovene, acesta a fost decăzut din drepturile părintești, potrivit legii române, era necesar consimțământul tatălui firesc la adopție, astfel cum dispune art.12 alin.2 din Legea nr.273/2004, dispoziții ce reprezintă norme de ordine publică de drept internațional privat și care au fost preluate în noua reglementare a Codului civil, în art.464 alin.2, ceea ce întărește convingerea prezentei instanțe, potrivit căreia legiuitorul român a insistat și insistă în exprimarea consimțământului tatălui firesc la adopție, cu excepțiile prevăzute de legea română, excepții în care tatăl firesc al minorei C. C. A. nu se încadrează.
Din actele depuse la dosarul cauzei, precum și din însăși examinarea hotărârii a cărei recunoaștere se solicită, Curtea reține că nu a fost solicitat consimțământul la adopție tatălui firesc al minorei, acesta neexprimându-și în niciun mod acest consimțământ, din considerentele hotărârii străine rezultând doar că numitul C. A. a fost decăzut din drepturile părintești în privința fiicei sale, A. C..
Ca urmare, reținând că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită privește starea civilă a unui cetățean român, respectiv a minorei C. A. C., iar soluția adoptată de Judecătoria Rîșcani – Republica M. diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, întrucât adopția nu s-ar fi încuviințat în lipsa consimțământului la adopție al părintelui biologic al minorei, acesta fiind necesar chiar și pentru situația în care se află acesta - decăzut din drepturile părintești printr-o hotărâre nerecunoscută pe teritoriul României – reținând, totodată, că în prezenta cauză nu s-au făcut dovezi în sensul că tatăl biologic a refuzat în mod abuziv să consimtă la adopție, situație pentru care se impunea suplinirea consimțământului acestuia, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, apreciind că hotărârea pronunțată în dosarul nr.2-4117/11.07.2011 de Judecătoria Rîșcani – Republica M. nu poate fi recunoscută pe teritoriul României.
În consecință, Curtea, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant P. I., cu domiciliul ales în București, ..11 A, sector 1 - la SCA B.,N. și Asociații, împotriva sentinței civile nr.1485 din 10.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA P. PROTECȚIA COPILULUI SECTOR RIȘCANI, cu sediul în Chișinău, .. 27/1, Republica M., DIRECȚIA P. DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ȘI STARE CIVILĂ SECTOR 1 – SERVICIUL DE STARE CIVILĂ, cu sediul în sector 1, București, .. 17 și P. E., cu domiciliul în Chișinău Gratiesti, .. 32, Republica M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I. GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
6 ex/ 02.07.2015
---------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – A.M.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 814/2014.... | Actiune în constatare. Decizia nr. 1824/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
