Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 5189/118/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2/C
CAMERĂ DE CONSILIU
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. P.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Secția I a Tribunalului C. și Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C., în dosarul civil nr._, privind acțiunea civilă formulată de reclamantul C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta FUNDAȚIA F., cu sediul în Cernavoda, ., județul C..
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform prevederilor art.167-168 din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență;
Prin cererea adresată Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal și înregistrată sub nr._, reclamantul C. JUDEȚEAN C. a chemat în judecată pârâta FUNDAȚIA F. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 lei, alocare de fonduri în vederea organizării și desfășurării Programului județean de pregătire și formare profesională a tinerilor din județul C. și la 747,86 lei, dobândă aferentă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că în temeiul Hotărârii Consiliului Județean C. nr.167/07.05.2012 a virat pârâtei suma de 400.000 lei în vederea organizării și desfășurării Programului județean de pregătire și formare profesională a tinerilor din județul C..
Cu ocazia efectuării auditului financiar al conturilor anuale de execuție pentru anul 2012, Camera de Conturi a Jud. C. a constatat că în mod nelegal s-a alocat suma respectivă pârâtului, fiind încălcate dispozițiile Legii nr.350/2005 și O.G. nr.51/1998, întrucât nu a fost urmată procedura specifică finanțării nerambursabile din fonduri publice, pârâta nu a prezentat documente justificative, iar suma virată a devenit cheltuială neeligibilă ce trebuie restituită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1341, 1344, 1635 și urm. Cod civil, Legii nr.350/2005 și O.G. nr.51/1998.
Prin încheierea din 14.11.2014 Tribunalul C. a admis excepția necompetenței funcționale a secției de C. Administrativ și Fiscal, invocată din oficiu, a constatat natura civilă a cauzei și a trimis dosarul la Secția I-a civilă a Tribunalului C..
Pentru a pronunța această soluție, primul judecător investit a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenții solicitate în temeiul art.1341, 1344, 1635 și urm. din Codul civil, astfel că cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, care nu a fost precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea nesoluționării în termenul legal ori a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al său sau la un interes legitim.
Condiționarea admisibilității acțiunii în pretenții de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ s-a apreciat că rezultă din conținutul art.18 alin.2 și art.19 alin.(1) din Legea nr.554/2004, potrivit cărora în cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, iar când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Ori, în cauză, s-a reținut că reclamantul nu este în ipoteza în care anterior sesizării instanței de contencios administrativ să se fi adresat instanței de contencios administrativ competentă, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, iar cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții nu este subsecventă anulării unui act administrativ, astfel cum impune art. 19 din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că deși potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 tribunalele administrativ fiscale soluționează litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, aceasta se face numai în măsura în care, potrivit art. 2 alin.1 lit.g din lege, litigiul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar pretențiile formulate ar reprezenta o reparare a prejudiciului produs printr-un act administrativ anulat de instanța de contencios administrativ.
Pe de altă parte, s-a reținut că nici Legea nr.350/2005 și nici O.G. nr.51/1998, invocate de către reclamant, nu conțin reglementări care să atribuie competența de soluționare a litigiilor născute din aplicarea acestora instanței de contencios administrativ.
Competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile prevăzute expres de legiuitor.
De asemenea, competența instanței de contencios administrativ nu este una intuitu personae, calitatea de instituție/autoritate publică a uneia din părți nu atrage automat competența tribunalului administrativ-fiscal, concluzia contrară însemnând a transforma în mod artificial orice litigiu având ca obiect obligația de a plăti o sumă de bani într-unul administrativ.
Cauza a fost înregistrată la data de 15 decembrie 2014, sub nr._ , pe rolul secției I-a civilă a Tribunalului C., instanță care, în ședința publică din 27.01.2015, în temeiul disp. art.131 C.proc.civ., a pus în discuție necompetența sa funcțională în raport de natura cauzei.
Prin sentința civilă nr.128 din 27 ianuarie 2015 Tribunalul C., Secția I civilă, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C.. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel C. în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Această instanță a reținut, în esență, că acțiunea formulată de reclamantă, care este o instituție publică, are ca izvor al obligației Hotarârea nr. 167/07.05.2012 a Consiliului Judetean Constanta, care este un act administrativ, fiind reclamat faptul că pârâtei i-au fost alocate nelegal, în mai multe tranșe, anumite sume de bani reprezentând finanțarea nelegală a acțiunilor culturale sub forma finanțărilor nerambursabile din fondurile publice.
S-a arătat că litigiul vizează o operațiune care se referă la raporturi născute în regim de putere publică, sursa de finanțare a pretențiilor fiind bugetul local, iar stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părți, în funcție de izvorul dreptului de creanță dedus judecății. Au fost considerate incidente prevederile art.2 pct.1 lit. c și f, art.8 alin.1 și alin.11 și art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal și s-a conchis că, deoarece raporturile juridice dintre părți nu sunt specifice dreptului privat, ci dreptului public, atât timp cât drepturile și obligațiile părților s-au născut din emiterea unui act normativ, în regim de putere publică, este evident că aceste raporturi nu pot fi calificate ca fiind raporturi juridice civile.
În aceste condiții, instanța a apreciat că prezentul litigiu se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004 astfel încât revine Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal sarcina de a-l soluționa, conform art. 96 pct. 1 NCPC coroborat cu art. 10 alin. 1 și 3 din Legea 554/2004.
Curtea de Apel C., Secția I civilă, reținând conform dispozițiilor art. 315 al.(1) coroborat cu art. 316 al(1) din Noul Cod de procedură civilă că este competentă să soluționeze acest conflict negativ de competență, constată că Tribunalul C. Secția I Civilă este instanța competentă să soluționeze acțiunea dedusă judecății de către reclamantul C. Județean C., pentru următoarele considerente:
Obiectul acțiunii vizează recuperarea unor plăți nelegale făcute din fondurile publice, stabilite ca atare prin acte ale Curții de Conturi, plăți efectuate către o persoană juridică de drept privat.
Stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere raporturile aplicabile între părți, în funcție de izvorul dreptului dedus judecății.
Ori, în speță, raportul juridic litigios s-a născut în urma constatărilor efectuate de organele de control ale Curții de Conturi asupra situațiilor financiare ale Consiliului Județean C., privind efectuarea de finanțări nerambursabile din fonduri publice către o organizație nonprofit, pentru acțiuni culturale, în baza unor hotărâri ale Consiliului Județean C. și fără respectarea normelor legale în vigoare cuprinse în Legea nr.350/2005 și Ordonanța nr.51/1998.
Legea finanțelor publice nr.500/2002 nu stabilește o anumită modalitate de recuperare a acestor sume, prevăzând la art.73/1 doar că „Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele.”
Prin urmare, legiuitorul a lăsat ca, în funcție de specificul fiecărui prejudiciu/plată nelegală suportată de bugetul finanțelor publice, recuperarea acestora să se facă prin modalitățile corespunzătoare aflate la dispoziția instituției publice prejudiciate, respectiv: decizii de recuperare emise de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale pentru prestațiile sociale, decizii de imputare sau angajamente de plată dacă prejudiciul/plata nelegală se recuperează de la funcționarul public sau acțiune civilă pe temeiul dreptului muncii dacă este vorba de personalul contractual, acțiune întemeiată pe Legea nr.554/2004 în situația în care recuperarea prejudiciului se face în cadrul răspunderii contractuale de drept administrativ, etc.
Curtea consideră că, atunci când acțiunea se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală ori pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, iar legea nu prevede în mod expres o anumită formă de recuperare a prejudiciului/plății nelegale din fondurile publice, cauza nu poate fi decât una civilă, de competența instanței de drept comun.
O astfel de acțiune nu poate fi calificată ca fiind de contencios administrativ întrucât nu se încadrează în normele speciale, derogatorii și de strictă interpretare și aplicare ale Legii nr.554/2004.
Astfel, potrivit art.2 alin.1 lit. f din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”
Prin urmare, esențial pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, pârât fiind în majoritatea cazurilor o autoritate publică propriu-zisă sau asimilată, conform legii. Singurele situații în care pârât poate fi o altă persoană decât o autoritate publică sunt acelea în care fie litigiul este născut dintr-un contract administrativ, fie autoritatea publică emitentă solicită ea însăși anularea actului nelegal.
Se reține astfel că cererile având ca obiect despăgubiri nu pot fi incluse în sfera contenciosului administrativ decât dacă se circumscriu disp. art.19, respectiv art.8 alin.2 din Legea nr.554/2004 sau dacă pretențiile decurg din refuzul de punere în executare a unui act administrativ prin care se stabilesc anumite drepturi bănești în favoarea părții.
Ori, se constată că, în cauză, între părți nu există un contract administrativ care să justifice acționarea în judecată a pârâtului în fața instanței de contencios administrativ, nici nu se atacă un act administrativ de autoritate sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru executarea, respectiv protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului. De asemenea, acțiunea nu se întemeiază pe refuzul de executare a unui act administrativ ce are ca obiect acordarea unor sume de bani.
În atare situație, acțiunea de față fiind o acțiune în pretenții ce nu se încadrează în niciuna dintre disp. art.1 alin.1, ale art.2 alin.1 lit.c, f, h și i, ale art.2 alin.2 și ale art.8 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, în acord cu opinia exprimată de judecătorul de contencios administrativ, Curtea constată că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, nefiind relevantă împrejurarea că reclamanții constituie autorități publice.
Pentru considerentele expuse, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civilă a Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În conformitate cu dispozițiile art.135 și 136 al.1 din codul de procedură civilă stabilește că în cauză competența aparține Tribunalului C. – Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.
Președinte,
P. D.
Grefier,
C. D.
D.P. 17 Aprilie 2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C., cod poștal -_,
Tel.0241-_ sau 0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr. _
Emisă la data de 17.04.2015
C ă t r e
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ al Curții de Apel C. privind pe reclamantul C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta FUNDAȚIA F., cu sediul în Cernavoda, ., județul C..
Prezentul dosar conține .file și are atașate dosarele: nr._ al Tribunalului C. – secția I Civilă (15 file) și nr._ al Tribunalului C. – secția C. administrativ și fiscal (101 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET, Judecător, P. D.
GREFIER,
C. D.
| ← Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Decizia nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
