Partaj judiciar. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 485/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 15/C
Ședința publică de la 02 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Vanghelița T.
Judecător M. G.
Judecător I. B.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare a deciziei civile nr. 102/C/26.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, formulată de contestatorii R. N. și R. P., domiciliați în București, . nr. 21, sect.1, în contradictoriu cu intimatul O. R. C., domiciliat în S., . nr. 184, jud. Tulcea, având ca obiect ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul R. N., asistat de d-na avocat Stepanescu Z. F. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/13.11.2014, depusă la dosar, contestatoarea R. P. reprezentată de același avocat, potrivit aceleiași împuterniciri avocațiale, și intimatul O. R. C. reprezentat de dl. avocat A. C., conform împuternicirii avocațiale nr. 124/07.11.2014, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp.art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este motivată și timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
După referatul grefierului de ședință, instanța întreabă pe apărătorul contestatorilor dacă are de formulat obiecțiuni cu privire la compunerea completului de judecată.
Apărătorul contestatorilor arată că nu formulează cerere de recuzare a completului de judecată.
Instanța constată că nici un membru al completului nu înțelege să se abțină de la soluționarea prezentei cauze.
Apărătorul contestatorilor depune la dosarul cauzei practică judiciară, respectiv copia Deciziei civile nr.364/C din 8 decembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel C..
Se procedează la legitimarea contestatorului R. N., conform C.I. ., nr._, CNP:_.
Fiind întrebate, părțile, prin apărători precizează că nu mai au alte probe de formulat sau cereri de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Apărătorul contestatorilor, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare, schimbarea în tot a Deciziei civile nr.102/C/26.03.2014 și rejudecând cauza să fie admis recursul, casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei Tribunalului Tulcea pentru rejudecarea apelului.
Precizează apărătorul contestatorilor că prin cererea de amânare s-a solicitat atribuirea întregului imobil către reclamanți, cu obligarea corelativă a acestora la plata sultei compensatorii față de pârâtă. Solicită a se avea în vedere că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut. Din înscrisurile depuse la dosarul Judecătoriei Tulcea rezultă că intimatul pârât O. R. C. nu a depus nici o cerere reconvențională. Cu toate acestea, intimatul pârât, prin apărător, solicită în mai multe rânduri instanțelor să se pronunțe în cauză ținând cont de cererea reconvențională, cerere inexistentă.
Arată apărătorul contestatorilor că prin motivele de apel, contestatorii au solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului, prin atribuirea integrală a acestuia către reclamanți, cu plata către pârât a sultei compensatorii în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.
În concluzie, apărătorul contestatorilor solicită să se constate că prezenta contestație în anulare este întemeiată.
Apărătorul intimatului O. R. C., având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțate de Curtea de Apel C., având în vedere următoarele:
Potrivit susținerilor contestatorilor, contestația în anulare care formează obiectul prezentei cauze se încadrează pe prevederile art. 318 Cod procedură civilă, conform căruia: „hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Apărătorul contestatorilor solicită instanței să cenzureze motivele de recurs depuse de către reclamanții recurenți, care se referă la următoarele critici: motivul nr.1– referitor la reținerea că imobilul este comod partajabil în natură; motivul nr.2 – referitor la valoarea de circulație a terenului; motivul nr.3 – referitor la suprafața de teren.
Susține de asemenea apărătorul contestatorilor că aceste motive de recurs nu au fost modificate la nici unul din termenele acordate de către instanță. Abia la termenul din data de 19 martie 2014, când instanța a acordat cuvântul în dezbaterea recursului, recurenții, prin concluziile orale ale apărătorului lor, au susținut o . noi motive de recurs care nu fuseseră invocate până în acel moment, motive reiterate apoi și în concluziile scrise depuse în dosarul cauzei. Dispozițiile art. 302 ind.1, lit.b) din vechiul cod de procedură civilă prevăd, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Apreciază că instanța de recurs nu putea fi ținută să analizeze și să se pronunțe în legătură cu noile motive invocate tardiv. Pentru toate considerentele arătate, solicită respingerea contestației în anulare și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
În replică, apărătorul contestatorilor precizează că prin motivele de recurs nu s-a invocat și acest motiv iar instanța s-a sesizat, în virtutea rolului său activ. Apreciază că instanța trebuia să se pronunțe asupra motivului de recurs, invocat chiar și oral, în ședință publică.
CURTEA
Asupra prezentei contestații în anulare, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 102C/26 martie 2014 a Curții de Apel C. – Secția I civilă, pronunțată în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamanții R. N. și R. P. împotriva deciziei 44/24 aprilie 2013 a Tribunalului Tulcea.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat contestație în anulare de către reclamanții menționați, calea extraordinară de atac fiind justificată pe incidența dispozițiilor art. 318 cod proc. civilă și solicitându-se în acest context, urmare admiterii prezentei contestații, admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Tulcea.
Contestatorii au arătat că soluția din apel a fost atacată cu recurs în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 cod proc. civilă, apreciindu-se că în mod greșit a stabilit tribunalul că este posibilă partajarea în natură a bunului. S-a mai susținut că instanța de apel ,,a dat mai mult decât s-a cerut și mai ales ceea ce nu s-a cerut’’, câtă vreme pârâtul nu a înțeles să sesizeze instanța de fond și cu o cerere reconvențională, ci doar cu întâmpinare în raport de disp. art. 115 cod proc. civilă. Contestatorii au apreciat că, în aceste condiții, instanțele nu putea stabili că sunt sesizate și cu judecata unei cereri reconvenționale, care întocmai ca și cererea principală trebuia să îndeplinească aceleași cerințe reglementate de art. 112 cod proc. civilă, inclusiv cele legate de timbraj. Că, dată fiind inexistența vreunei cereri reconvenționale, instanțele urmau a soluționa cererea de partaj exclusiv din perspectiva solicitării reclamaților de a li se atribui întregul lot, cu plata corelativă a sultei către pârât.
Contestatorii au susținut că pârâtul a reușit să inducă în eroare instanța de apel, care a încuviințat solicitarea privind administrarea de probe care să stabilească dacă imobilul este sau nu susceptibil de partajare în natură; în urma acestor ,,grave erori’’ procedurale, instanțele au ajuns să judece ceea ce nu s-a cerut, cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 cod proc. civilă.
S-a relevat în continuare că aceste aspecte au fost invocate de către reclamanți în recurs, fiind indicată incidența art. 304 pct. 6 cod proc. civilă, însă Curtea de Apel C. s-a mărginit la a analiza critica de nelegalitate exclusiv din perspectiva art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
În concluziile căii de atac, contestatorii au apreciat că este pe deplin incident textul art. 318 cod proc. civilă care dispune că: ,,Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea este dată de rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare’’.
Întrucât în cuprinsul contestației în anulare se regăsesc trimiteri la teza art. 322 pct. 2 cod proc. civilă de revizuire (,,dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ( …) ori s-a dat mai mult decât s-a cerut’’ , Curtea urmează a analiza ambele ipoteze consacrate prin textul art. 318 cod proc. civilă – anume, greșeala materială și omiterea vreunui motiv de reformare – pentru a răspunde într-un mod cuprinzător criticilor dezvoltate.
Astfel, sub un prim aspect, se va avea în vedere că potrivit tezei I a art. 318 cod proc. civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare ,,când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale’’, sintagmă care însă în doctrină a fost definită ca excluzând orice eroare în judecata fondului și care nu implică reevaluarea judecății asupra fondului. Au fost enunțate cu titlu de exemplu, pentru a se disocia între cele două situații, eroarea cu privire la data primirii căii de atac și formularea, astfel, a acesteia în termen, ori cu privire la timbrarea corespunzătoare a recursului în condițiile în care calea de atac a fost anulată ca netimbrată.
Doctrina și jurisprudența au stabilit că orice referire la greșita soluționare a apărărilor formulate sau la interpretarea probelor administrate nu se înscriu ca ipoteze în sfera reglementată prin art. 318 cod proc. civilă, întrucât nu este de admis ca prin reluarea judecății să se poată anula hotărârea irevocabilă și să se procedeze la reexaminarea fondului cauzei. Astfel, prin decizia civilă nr. 453/22.01.2007 a Î.C.C.J. - Secția civilă și de proprietate intelectuală se arată că prin noțiunea de ,,greșeli materiale’’ legiuitorul a înțeles acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul vizează greșeli, de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, de fond.
Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural (I. L. - ,,Tratat de drept procesual civil, Ed. CH B., 2008, pag. 731).
În speță, susținerile contestatorilor reclamanți încadrează în categoria ,,greșelilor materiale’’ considerentele instanțelor devolutive și a celei de recurs în legătură cu partajarea în natură a imobilului care a aparținut defuncților V. C. și V. A., în sensul că s-a acceptat solicitarea pârâtului intimat O. R. C. de creare de loturi, cu toate că această parte nu formulase o cerere reconvențională, ci doar întâmpinare.
Din acest punct de vedere s-a susținut că instanțele au comis o greșeală materială, acordând ceea ce nu s-a cerut de către titularii acțiunii. Curtea urmează însă a înlătura aceste susțineri, întrucât ,,eroarea materială’’ evocată se referă în mod nepermis la o statuare în drept a instanțelor, care nu poate fi încadrată în ipoteza dată de art. 318 teza întâi cod proc. civilă.
Sub un al doilea aspect se va avea în vedere că teza a doua a art. 318 cod proc. civilă prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când, respingându-se recursul sau admițându-l numai în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În literatura juridică și în jurisprudență s-a arătat că această normă nu impune judecătorilor să răspundă la toate argumentele dezvoltate de cel nemulțumit în calea de atac a recursului, atunci când ele pot fi unite într-un unic motiv de casare sau de modificare - în funcție de modul în care ele se încadrează într-unul din temeiurile indicate prin art. 304 pct. 1 - 9 cod proc. civilă. Nu se aplică art. 318 cod proc. civilă atunci când cel nemulțumit susține că instanța de recurs nu s-a referit la o frază inserată în cuprinsul căii de atac ori că nu s-a pronunțat asupra unor argumente repetitive, care vizează în esență aceeași problemă de drept. Argumentele derivate din fapte și probe pot să primească o rezolvare unitară globală, în funcție de critica de nelegalitate pe care vin să o susțină.
În egală măsură, acest caz de contestație în anulare specială nu se referă la critici de nelegalitate formulate cu depășirea termenului de depunere a căii de atac a recursului, ori la motivații dezvoltate prin concluzii scrise la închiderea dezbaterilor. Textul art. 318 cod proc. civilă permite admiterea contestației în anulare, retractarea deciziei și reluarea judecății în calea de atac a recursului doar în măsura în care una dintre criticile de nelegalitate dezvoltate în condițiile art. 301și art. 303 cod proc. civilă nu a primit răspuns.
Nu va fi incidentă așadar ipoteza cuprinsă în art. 318 teza a doua cod proc. civilă când se susține că recurentul a formulat un motiv de critică nesoluționat, dar care se regăsește prin concluziile scrise, formulat fiind după epuizarea termenului de motivare a căii de atac. Această situație nu obligă judecătorii din recurs să analizeze nici măcar formal critica evocată peste termenul legal de motivare a recursului, pentru că în acest caz s-ar admite posibilitatea de a fi completate, oricând până la închiderea dezbaterilor, considerentele căii de atac. Or, legiuitorul nu a intenționat să dilueze în acest mod controlul de legalitate, ci dimpotrivă, a impus prin textul art. 301 cod proc. civilă, un termen dirimant în ce privește formularea recursului, iar prin art. 303 alin. 1 cod proc. civilă a stabilit că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În cauză, așa cum a arătat și intimatul pârât, recursul reclamanților R. N. și R. P. a privit trei aspecte: faptul că în mod greșit s-a stabilit că imobilul este comod partajabil în natură; modalitatea de stabilire a valorii de circulație a terenului; greșita delimitare a amplasamentului suprafeței de 629,53 mp.
Nici o critică din recursul formulat la 12.06.2013 nu se referă la greșita statuare asupra cererilor părților cât privește partajarea și la pretinsa eroare comisă prin lotizare devreme ce judecata se purta doar pe cererea principală și reclamanții ceruseră doar atribuirea bunului, cu plata de sultă către pârât.
Abia la fila 5 a concluziilor scrise depuse în fața instanței de recurs la 19.03.2014 se ridică, pentru prima oară în calea de atac, chestiunea soluționării unui lucru ,,necerut’’, cu motivarea că pârâtul nu a avut cerere reconvențională, ci doar întâmpinare, și că nu se putea îmbrățișa soluția formării de loturi câtă vreme potrivit principiului disponibilității, reclamanții ceruseră, în unica acțiune dedusă judecății, atribuirea integrală a bunului și obligarea lor la plata de sultă către pârât.
În aceste condiții, contestatorii nu pot susține, pe teza dată de art. 318 cod proc. civilă, că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, pentru că această situație se raportează – astfel cum s-a arătat – doar la motivele de recurs formulate în termenul prevăzut prin lege și care în speță nu au fost decât cele trei sus-citate, regăsite în cererea datată 12.06.2013.
O asemenea verificare este permisă în judecata contestației în anulare, fiind de neconceput să se admită calea de retractare doar pentru că în concluziile scrise au mai fost inserate, din neștiință ori cu rea credință, alte critici asupra apelului și pe care instanța de recurs nu a găsit de cuviință să le cerceteze. Or, în condițiile în care avocatul recurenților reclamanți le-a conceput argumentația căii de atac, în termen legal, pe imposibilitatea formării de loturi, iar nu și pe dezlegarea vizând posibilitatea oricărei părți în procesul de partaj de a-și formula punctul de vedere cu privire la modalitatea de ieșire din indiviziune, contestația în anulare specială - motivată pe ,,omisiunea’’ menționată - nu este întemeiată.
Față de toate aceste considerente, prezenta cale extraordinară de atac urmează a fi respinsă, iar în raport de dispozițiile art. 274 cod proc. civilă vor fi obligați contestatorii la plata, către intimat, a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 102/C/26.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, formulată de contestatorii R. N. și R. P., domiciliați în București, . nr. 21, sect.1, în contradictoriu cu intimatul O. R. C., domiciliat în S., . nr. 184, jud. Tulcea, ca nefondată.
Obligă contestatorii la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.02.2015.
Președinte, Vanghelița T. | Judecător, M. G. | Judecător, I. B. |
Grefier, C. D. |
Red. jud. M.G./2.03.2015
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Decizia nr.... → |
|---|
