Fond funciar. Decizia nr. 90/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 10955/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 90/C
Ședința publică din 20 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții revizuenți T. A. M. și T. A., domiciliați în București, ., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., jud. C., la sediul Cabinetului de avocat A. Carabașu, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și C. JUDEȚEANĂ C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 125/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul revizuent T. A. M. prin mandatar C. S. și reprezentat prin avocat A. Carabașu, recurenta revizuentul T. A. personal, asistată de avocat A. Carabașu, potrivit împuternicirii avocațiale f.n. din 24.03.2015, lipsind intimații.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând următoarele:
- procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă;
- recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru;
- o copie a întâmpinării Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate C., depusă la dosar la data de 14.04.2015, a fost comunicată în aceeași zi recurenților, cu citație.
După referatul grefierului de ședință, la solicitarea instanței mandatarul recurentului revizuent, C. S., se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP S1, biroul 2, București la data de 20.06.2007, iar recurenta revizuentă T. A. prezintă B.I. . nr._ eliberată de Secția 8 Poliție București la data de 17.07.1991.
Avocatul revizuenților depune la dosar procura specială nr. 304/28.03.2008 autentificată de B.N.P. I. M. din București și concluzii scrise, precizând totodată că a primit întâmpinarea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate C..
Instanța, reținând că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul pentru recurenții revizuenți, apărătorul acestora învederează următoarele aspecte:
Ne aflăm în situația în care mai mulți moștenitori ai lui Caton M. obțin hotărâri judecătorești diferite exact pe aceeași suprafață de teren. S-a pronunțat o hotărâre a curții de Apel C. în care alți moștenitori ai lui Caton M. decât cei din prezentul litigiu au obținut câștig de cauză, în sensul constatării că M. Caton a avut calitatea de proprietar al Moșiei Anadalchioi.
Motivul revizuirii îl constituie înscrisul nou, care reprezintă acte ce dovedesc calitatea de proprietar al lui Caton M., înscrisuri obținute de la Arhivele Naționale.
Precizează că a făcut această paralelă întrucât, într-un litigiu similar se reține calitatea de proprietar, iar în alt litigiu nu se reține această calitate. Pe de o parte, într-un alt litigiu soluționat irevocabil de Tribunalul București s-a reținut că un înscris nou obținut de la Arhivele Naționale are și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a conduce la admisibilitatea unei revizuiri, iar pe de altă parte, în speța de față se dispune în mod diferit.
Ne aflăm în situația în care aceleași părți din prezentul litigiu au obținut în cazul unui proces similar o soluție defavorabilă, prin care Tribunalul Ilfov a reținut tocmai contrariul a ceea ce se atacă în prezentul dosar, și anume faptul că un act nou reprezintă un înscris obținut de la Arhivele Naționale la doi ani distanță față de data pronunțării hotărârii judecătorești revizuite.
Ceea ce interesează este faptul că instanțele de judecată aplică în mod greșit legea, acesta fiind motivul recursului din prezenta cauză. S-a aplicat greșit legea din perspectiva caracterului de înscris nou a unui înscris obținut de la Arhivele Naționale ulterior pronunțării hotărârii care se atacă cu revizuire.
Din punctul său de vedere se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la procesul echitabil, instanțele de judecată aplică în mod diferit legea, după cum calitatea de revizuent o are o instituție a statului sau un simplu justițiabil persoană fizică. Astfel, într-un litigiu similar se reține că înscrisul obținut de la Arhivele Naționale ulterior soluționării procesului are valențele unui înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, iar într-un alt litigiu, respectiv în speța de față, se reține tocmai contrariul.
Pe acest aspect, dincolo de situația de fapt a cauzei, solicită să se analizeze care a fost motivul real pentru care revizuenții nu au putut efectiv să intre în posesia acelor înscrisuri în timpul derulării procesului.
Este evident faptul că organizarea Arhivelor Statului nu este cea mai bună și că nici la acest moment această instituție nu poate elibera documente decât ca urmare a unor cereri multiple. La dosarul cauzei există o adresă eliberată de aceeași instituție în anul 2008 prin care se arată nu numai că nu există niciun fel de înscrisuri cu privire la M. Anadalchioi, dar se arată că nu există niciun fel de înscrisuri cu privire la autorul Caton M.. Este inexplicabil de ce în anul 2008 s-a primit un astfel de răspuns, iar în anul 2013 se obțin înscrisuri suplimentare noi.
În speță este îndeplinită ipoteza tezei a II-a a pct. 5 al art. 322 Cod procedură civilă, care prevede că revizuentul s-a aflat într-o imposibilitate mai presus de voința sa de a obține acel înscris.
Din această perspectivă solicită să se rețină că revizuirea este admisibilă, iar dacă se va trece la analiza fondului revizuirii, în sensul aprecierii atât a caracterului determinant al înscrisului, că înscrisurile noi schimbă situația de fapt avută în vedere inițial de instanța de fond, în sensul în care demonstrează fără îndoială calitatea de proprietar al lui Catone M. asupra terenurilor în discuție.
Concluzionând, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, care vor fi recuperate pe cale separată.
Fiind lămurită cu privire la pricina dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, T. A. și T. M. au formulat revizuire împotriva sentinței civile nr._/16.10.2002 pronunțată de Judecătoria Constanta in dosarul nr. 8865/2002 solicitând, în contradictoriu cu intimații C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate admiterea cererii, revizuirea sentinței civile nr. l8370/16.10.2002 pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr. 8865/2002, în sensul schimbării în tot a sentinței prin admiterea cererii de chemare în judecată și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 112 ha, prin admiterea plângerii formulate de către revizuenți.
În motivarea cererii, revizuenții au arătat că prin sentința nr._/16.10.2002 pronunțată de Judecătoria Constanta in dosarul nr 8865/2002 rămasa definitiva si irevocabilă, instanța a respins plîngerea acestora față de considerentul ca nu au făcut dovada calității de proprietari asupra suprafețelor de teren a căror reconstituire au solicitat-o.
Au mai arătat revizuenții că pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă respectiv data de 12.04.2013, data eliberării de către Arhivele Naționale a dosarului de expropriere, înscrisuri ce fac dovada calității de proprietar a autorului revizuenților la momentul exproprierii.
În drept, revizuenții au indicat dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Intimata, C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, cu obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat intimata că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 5 C.proc.civ., respectiv că dacă una dintre condiții nu este îndeplinită, cererea este inadmisibilă.
S-a mai arătat că legea cere ca imposibilitatea părții de a se fi folosit de înscrisuri să rezulte din faptul că au fost reținute de partea potrivnică sau că nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv că nu se poate justifica cererea de revizuire urmare simplei împrejurări a descoperirii înscrisului, după data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a mai arătat că, în ce privește prima situație, cea a reținerii înscrisurilor doveditoare de către partea adversă, se observă că legiuitorul a înțeles să deschidă calea revizuirii nu pentru orice fel de descoperire a înscrisurilor după darea hotărârii a cărei revizuire se cere, ci că este necesar ca înscrisurile să fi fost reținute de partea adversă, astfel că revizuentul nu a putut avea cunoștință despre ele și nu a putut să le folosească în proces.
Intimata a menționat că, după cum s-a arătat în jurisprudență, dacă înscrisul exista și putea fi procurat de către parte, nu este deschisă calea revizuirii (spre exemplu, pentru situația înscrisurilor aflate în păstrarea unor instituții publice și la care poate avea acces orice persoană, precum Arhivele Naționale sau Registrul Comerțului, sau OCPI), fiind amintită decizia civilă nr. 893/1998 a Curții Supreme de Justiție. și decizia civilă nr. 2960/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a mai susținut că este necesar ca actul să fie deținut de partea potrivnică, iar nu de către un terț, cu excepția cazului în care se relevă o conivență frauduloasă în deținerea acestuia, respectiv că cea de a doua situație se referă la împrejurarea în care înscrisul nu a putut fi folosit în proces dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, iar că doctrina și jurisprudență se referă la această împrejurare ca fiind asimilabilă cu forța majoră.
Prin forță majoră trebuie să se înțeleagă un eveniment mai presus de voința părților, adică o împrejurare extraordinară, neobișnuită, care a împiedicat partea să producă înscrisul în cursul judecății sau să îl cunoască, un astfel de eveniment fiind considerat, in terțe situații, dispariția înscrisului în cursul unei evacuări provocate de război sau în timpul unei calamități, neatașarea unui înscris la dosarul cauzei de către funcționarul instanței însărcinat cu această atribuție, pierderea actelor doveditoare în împrejurări deosebite, un act emis de pîrît și necomunicat.
Intimata a mai solicitat să se constate că nu exista niciun impediment ca respectivele înscrisuri să fie produse de către revizuentă, la momentul soluționării fondului cauzei, acestea nefiind reținute de către intimați, ci aflându-se în păstrarea unui terț, Arhivele Statului, iar împrejurarea că în cursul procesului de fond revizuenții nu au făcut diligentele necesare pentru susținerea apărării prin producerea înscrisurilor care se aflau la Arhivele Naționale nu echivalează cu forța majoră în sensul legii, care să nu le fie imputabilă (cu atât mai mult cu cât se observă că înscrisurile au fost eliberate la cererea petenților în cea. 30 de zile - cererea fiind depusă în 8.03.2013 și răspunsul fiind emis în 12.04.2013 - prin chiar diligentele depuse de partea interesată, fără a întâlni vreun impediment, și ar fi putut fi obținute și pe parcursul procesului de fond).
Față de cele arătate, intimata a solicitat instanței să constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.5 C.p.c. pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece este evident că înscrisurile noi nu au fost deținute de partea potrivnică și nici nu a existat o împrejurare mai presus de voința părții pentru care aceste înscrisuri nu au putut fi depuse la dosar în procesul în care a fost soluționată acțiunea pe fond, respectiv că, fiind publice, actele noi s-au aflat la dispoziția permanentă a părților interesate și nu au fost depuse în dosar, la data soluționării cauzei în fond, nu datorită unei împrejurări mai presus de voința reclamanților, ci din cauza omisiunii acestora care, deși aveau posibilitatea de a produce actele de la o instituție publică, au omis a formula o apărare în sensul celei încercate prin formularea cererii de revizuire.
Intimata a mai arătat că, sub un alt aspect, legiuitorul mai cere ca înscrisurile să fie determinante, adică să conducă la o reconsiderare a soluției date în hotărârea ce se cere a fi revizuită, iar din această perspectivă, jurisprudența a statuat că: „motivul de revizuire prev. de art.322 pct.5 C.p.c. privește ipoteza stabilirii eronate a situației de fapt ca urmare a neadministrării ca mijloc de probă a înscrisului doveditor descoperit după darea hotărârii - decizia civilă nr. 28/17.02.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Așadar această cerință nu ține de admisibilitatea cererii de revizuire, ci, mai degrabă, de fondul cercetării acesteia. Instanța de revizuire apreciază la început numai seriozitatea actului depus, cu ocazia discutării admisibilității cererii de revizuire efectuând doar o verificare sumară a acestuia, fără a aprecia asupra caracterului său hotărâtor, urmând ca după epuizarea etapei admisibilității cererii de revizuire, să se statueze asupra revizuirii pe fond.
Pe fondul cererii de revizuire, intimata a arătat că solicită instanței a pune în vedere revizuenților a indica cu exactitate care este înscrisul pe care înțeleg a fundamenta afirmațiile în referire la situația de fapt, care ar fi fost greșit reținută de către instanța de fond, deoarece, anexat cererii de revizuire, s-au depus numeroase înscrisuri și intimata nu a putut observa la care anume, în particular, se face trimitere de către revizuenți.
La termenul din data de 22.07.2013, revizuenții au depus o cerere de refacere a dosarului nr. 8865/2002, care a fost respinsă de instanță, prin încheierea din data de 30.09.2013.
Prin sentința civilă nr._/28.10.2013 Judecătoria C. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, invocate de revizuenți în susținerea cererii de revizuire, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Instanța a apreciat că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, trebuie îndeplinite următoarele condiții: înscrisul să fie nou, înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită;înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții ;înscrisul să fie determinant ;înscrisul trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu se poate pretinde instanței să îl administreze din oficiu.
Instanța de fond a reținut că în cauză nu este incident acest caz legal de revizuire, deoarece înscrisul prezentat ca fiind nou este, în realitate, o copie a dosarului referitor la moșia Anadalchioi, ., proprietate moșt. I M., 1924-1942, înscrisurile respective fiind eliberate revizuenților de MAI – Arhivele Naționale – Serviciul Județean C., la data de 12.04.2013, în temeiul cererii acestora înregistrată sub nr. 402C din 08.03.2013. În consecință, instanța de fond a considerat că respectivele înscrisuri puteau să fie produse de către revizuenți la momentul soluționării dosarului civil nr. 8865/2002, acestea nefiind reținute de către intimați, ci aflându-se în păstrarea unui terț, Arhivele Statului.
Faptul că, în cursul procesului respective, revizuenții din prezentul dosar nu au făcut diligențele necesare pentru producerea înscrisurilor care se aflau la Arhivele Naționale, în vederea dovedirii pretențiilor lor, nu este de natură a conduce instanța la concluzia că înscrisurile sunt noi sau că acestea nu au putut fi produse pentru că ar fi fost reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, ipoteză ce presupune, conform doctrinei și jurisprudenței, existența unui caz de forță majoră, care nu a fost dovedit în prezenta speță.
A învederat Judecătoria că, condițiile de admisibilitate trebuie îndeplinite cumulative, astfel că neîndeplinirea uneia dintre condiții conduce la inadmisibilitatea cererii de revizuire, motiv pentru care instanța urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire .
Împotriva sentinței civile arătate, revizuenții au formulat recurs.
La termenul din data de 3.07.2014 Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul.
În motivarea apelului revizuenții au solicitat admiterea apelului și, în principal anularea sentinței apelate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în subsidiar, anularea sentinței și rejudecând, constatarea admisibilității revizuirii, admiterii acesteia și revizuirea sentinței civile nr._/2002 în sensul schimbării sentinței prin admiterea cererii și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 104 ha.
Au susținut revizuenții că apelul este fondat, cererea de revizuire fiind admisibilă în condițiile art 322 pct 5 c.pr.civ.
Au arătat revizuenții că înscrisul este nou, acesta atestând că terenul pentru care s-a solicitat reconstituirea a aparținut autorului lor, Caton M.. Acest înscris a fost depus pentru prima dată în revizuirea solicitată. Înscrisul exista la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere, ele datând din perioada 1926-1947.
Revizuenții au susținut că înscrisurile nu au putut fi prezentate în timpul judecării dosarului nr. 8865/2002 din rațiuni ce exced voinței părților, acestea fiind reținute de partea adversă, în calitate de autoritate publică. Precizează revizuenții că în perioada 1990-2013 au făcut nenumărate demersuri la Arhivele Naționale în vederea obținerii de înscrisuri care să ateste calitatea lui Caton M. de coproprietar al Moșiei Anadalchioi, toate fără succes până în anul 2013.
Au mai arătat revizuenții că la dosarul cauzei se află răspunsul din anul 2008 al Arhivelor Naționale prin care sunt înștiințați că nu posedă înscrisuri în care să figureze Caton M. printre evidențele privind moșiile expropriate și nici ca proprietar de moșie, instanța de fond ignorând acest aspect.
Au susținut revizuenții că, în realitate, situația se prezintă diferit în condițiile în care documentele aflate în Arhivele Naționale nu pot fi consultate de orice persoană, acestea fiind eliberate cu mari eforturi din partea petenților și după o perioada lungă de timp.
Tocmai faptul că înscrisurile nu s-au aflat în posesia lor, ci în arhivele deținute de Ministerul Afacerilor interne, reprezintă o dovadă în susținerea ipotezei prevăzute de art. 322 pct 5.
Au menționat revizuenții că instanța de fond nu a cercetat dacă intimații s-au aflat în posesia acestor înscrisuri la data pronunțării sentinței civile, apreciind ab initio că aceste înscrisuri nu au fost reținute de către intimați. Apreciază revizuenții că în calitate de autoritate publică, Municipiul C. deține o arhivă impresionantă care atestă modalitatea în care Municipiul C. a intrat în posesia terenurilor Moșiei Anadalchioi. Mai arată revizuenții că intimații dețin anexa la legea agrară nr. 187/1945 în care sunt consemnați toți proprietarii expropriați.
Au mai susținut revizuenții că înscrisurile sunt determinante pentru admiterea plângerii formulate. Înscrisurile noi pe care se fundamentează cererea sunt determinante pentru dovedirea calității de proprietar al lui Caton M. pentru terenul de 104 ha. Susțin revizuenții că toate înscrisurile fac dovada neechivocă a dreptului de proprietate pe care autorul lor l-a avut asupra Moșiei Anadalchioi și că în cazul n care ar fi fost în posesia acestora în cursul judecării dosarului nr. 8865/2002 soarta procesului ar fi fost cu totul diferită.
Intimata C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A arătat intimata că nu sunt întrunite condițiile pentru a se constata inadmisibilitatea cererii de revizuire astfel că soluția instanței de fond este corectă.
Intimata a menționat că cerința ca înscrisul să fi existat la data pronunțării sentinței era îndeplinită, însă nu este îndeplinită cerința ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în acel proces deoarece a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o cauză de forță majoră. Arată intimata că înscrisurile au fost eliberate la cererea petenților în cca. 30 de zile prin chiar diligențele depuse de partea interesată, fără vreun impediment, și ar fi putut fi obținute și pe parcursul procesului de fond.
A mai arătat intimata că nu se poate reține că înscrisul ar fi fost determinant în cauză.
Intimata învederează că legea impune ca imposibilitatea prezentării înscrisului să rezulte din faptul că acesta a fost reținut de partea potrivnică, or, înscrisurile nu se aflau în posesia Municipiului, sau că nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții-neexistând o astfel de situație.
Învederează intimata că înscrisurile invocate nu numai că sunt diferite față de cele indicate în cadrul cererii de revizuire, dar acestea nu sunt depuse de către ei ci de către partea adversă, la momentul anului 2006.
A mai susținut intimata că cealaltă împrejurare se referă la forța majoră ceea ce înseamnă un eveniment mai presus de voința părților, adică o împrejurare extraordinară, neobișnuită, care a împiedicat partea să producă înscrisul în cursul judecății sau să îl cunoască. Apreciază intimata că nu există nici un impediment ca respectivele înscrisuri să fie prezentate de către revizuientă la momentul soluționării fondului cauzei, ele aflându-se în păstrarea unui terț. Împrejurarea că în cursul procesului reclamanții nu au făcut demersurile necesare pentru a intra în posesia înscrisurilor nu echivalează cu forța majoră.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat decizia civilă nr. 125 din 03.02.2015, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți T. A. și T. A. M. împotriva sentinței civile nr._ din 28.10.2013, completată prin sentința civilă nr. 5151/09.05.2014, ambele pronunțate de Tribunalul C. în contradictoriu cu intimatele pârâte C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri în temeiul art. 322 pct. 5 Cod proc.civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ o . condiții:
1) înscrisul fă fi existat la data pronunțării hotărârii atacate;
2 să nu fi putut fi invocat în acel proces, deoarece a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o cauză de forță majoră;
3) înscrisul să fie determinant în cauză, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Dacă una din condițiile mai sus menționate nu este îndeplinită, cererea de revizuire se va respinge ca inadmisibilă.
Tribunalul C., soluționând apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 5151 din 09.05.2014, având ca obiect revizuirea sentinței civile nr._ din 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria C., a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., întrucât înscrisurile noi nu au fost reținute de partea potrivnică și nici nu a existat o împrejurare „mai presus de voința părții”, pentru care aceste înscrisuri nu au putut fi depuse la dosar în procesul în care a fost soluționată acțiunea în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 125 din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul C., au declarat recurs reclamanții T. A. M. și T. A..
Motivează recursul arătând că, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod proc.civ. (art. 304 cpt. 9 Cod proc.civ.).
Conform art. 322 pct. 5 Cod proc.civ. revizuirea se poate cere în cazul în care „ după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, instanța de apel a apreciat în mod corect că este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții:
- înscrisul să fie nou;
- înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii;
- înscrisul nu a putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Recurenții precizează că, contrar celor reținute de instanța de apel, înscrisurile nu au putut fi produse în timpul judecării dosarului nr. 8865/2002 din rațiuni ce exced voinței părților; înscrisurile au fost reținute de partea adversă, în calitate de autoritate publică; Arhivele Naționale au refuzat eliberarea acestor înscrisuri în perioada 1990-2013.
În considerente, Tribunalul C. a reținut că recurenții nu au solicitat instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat să facă demersuri în vederea obținerii acestor înscrisuri și că înscrisul nu a fost reținut de partea potrivnică, ci de un terț – Arhivele Naționale- care a eliberat înscrisurile în termen de 35 de zile, fără vreun impediment.
Recurenții susțin că, analizând pe rând fiecare dintre aceste două aspecte, se constată că niciunul dintre argumentele instanțe de apel nu se verifică prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei deduse judecății, instanța făcând o aplicare greșită a legii; instanța de apel a respins solicitarea recurenților de administrare de probe, care să ateste faptul că intimații s-au aflat în posesia înscrisurilor noi. De altfel, în dosarul nr._ Municipiul C. a depus anexele la Legea nr. 187/1945 și situația juridică a terenului parte a moșiei Anadalchioi.
În acest context Curtea de Apel C. a reținut irevocabil că autorul lor, Caton M., a fost proprietarul terenului cu o suprafață de 104 ha situat în .> Prin urmare, având în vedere cele menționate, instanța de apel nu a cercetat dacă intimații se aflau în posesia acestor înscrisuri la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită, deși a fost respinsă solicitarea recurenților de administrare a probelor care să ateste faptul că intimații s-au aflat în posesia acestor înscrisuri.
Procedând în acest mod, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii.
În perioada 1990-2013 recurenții au făcut demersuri la Arhivele Naționale în vederea obținerii de înscrisuri care să ateste calitatea de proprietar a lui Caton M. asupra moșiei Anadalchioi, dar fără rezultat. De-abia în anul 2013 au fost eliberate înscrisuri de Arhivele Naționale care atestă calitatea de proprietar a lui Caton M. asupra suprafeței de 104 ha, ce aparținea de moșia Anadalchioi.
Aceste înscrisuri sunt considerate înscrisuri care au fost reținute de un terț și nu au putut fi prezentate de către recurenți din motive mai presus de voința lor.
În atare situație se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea cererii de revizuire.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Revizuirea unei hotărâri judecătorești în temeiul art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., temei invocat de revizuenții T. A. M. și T. A., poate fi solicitată în ipoteza în care, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, de natură a schimba soluția dată.
Din textul legal mai sus invocat rezultă pentru a se admite revizuirea pentru acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:
Înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate. Această cerință este îndeplinită, în sensul că la data pronunțării hotărârii înscrisul invocat exista și anume aveau o adeverință din care rezultă că autorul lor, Caton M., a fost proprietarul terenului în suprafață de 104 ha.
Înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în proces, deoarece a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, cerință care nu este îndeplinită.
Susținerile revizuenților cu privire la demersurile făcute și dificultățile întâmpinate la obținerea înscrisurilor dovedesc contrariul, întrucât înscrisurile solicitate care au fost eliberate în termen de 30 de zile de la data solicitării (08.03.2013- data solicitării eliberării înscrisului, iar înscrisul a fost eliberat la 12.04.2013).
Critica revizuenților potrivit cu care instanța de apel a reținut că nu s-a solicitat prezentarea înscrisurilor în dosarul cu nr. 8865/2002 este nefondată, deoarece dacă s-ar fi solicitat aceste înscrisuri, revizuenții ar fi putut să depună dovezi în acest sens, ceea ce nu s-a făcut.
Înscrisul invocat nu a fost reținut de partea potrivnică, adică de pârâții intimați, ci de un terț, din partea căruia nu a existat nici un refuz pentru eliberarea lui.
De asemenea, nu a existat situația ca acel înscris să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Această împrejurare a fost asimilată de către jurisprudență cu forța majoră.
Prin forță majoră se înțelege un eveniment mai presus de voința părților, adică o împrejurare neobișnuită care a împiedicat partea să producă înscrisul în cursul judecății sau să îl cunoască.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că a existat vreun impediment pentru ca revizuenții să producă acel înscris și să-l depună la dosar.
Acel înscris invocat exista în momentul soluționării cauzei la fond și putea fi prezentat, nefiind reținut de partea potrivnică, aflându-se în păstrarea unui terț, iar partea nu a întâmpinat un refuz în eliberarea lui.
Ultima condiție a cererii de revizuire – înscrisul să fie determinant în cauză, în sensul cp, dacă ar fi fost cunoscut cu prilejul soluționării fondului cauzei, soluția ar fi fost alta decât dea pronunțată, condiție care nu este îndeplinită; înscrisul invocat nu este înscris nou, acesta exista la momentul soluționării fondului cauzei și putea fi prezentat de către revizuenți, nefiind reținut de partea potrivnică.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cererii de revizuire, formulată în temeiul art. 322 pct. 5 Cod proc.civ., astfel cum corect au reținut cele două instanțe de fond și de apel, care au aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Părțile au avut parte de un proces echitabil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenții revizuenți T. A. M. și T. A., domiciliați în București, ., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., jud. C., la sediul Cabinetului de avocat A. Carabașu, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și C. JUDEȚEANĂ C. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 125/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2015.
Președinte, G. L. | Judecător, M. G. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond C.D.
Jud.apel A.L.; F.M.
Red.dec.jud.V.T.20.05.2015
Tehnored.gref.M.C.21.05.2015/2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
