Legea 10/2001. Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 95/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 95/C
Ședința publică de la 30 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. P.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de reclamantele I.-S. C. L. și B. A.-E., ambele cu domiciliul procesual ales în C., . nr.128A, ., ., județul C. (la cab.av.D. B.), împotriva sentinței civile nr.3027 din 02.12.2014 pronunțate de Tribunalul C., în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., județul C..
Obiectul cauzei: contestație în temeiul Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru apelantele reclamante avocat B. D., în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimatul pârât P. M. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, în acord cu prevederile art.167-168 din noul Cod de procedură civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Fiind întrebat de către instanță, apărătorul apelantelor reclamante precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Instanța aduce la cunoștință apărătorului apelanților reclamanți că s-a acordat termen anterior pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse și de asemenea pentru ca părțile să-și exprime opinia raportat la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.5/2015 în ipoteza în care se susține că notificarea formulată în anul 2004 este o notificare nouă, la care nu s-a răspuns și nu o revenire la o notificare formulată în anul 2001. Instanța pune în vedere apărătorului apelanților reclamanți să analizeze cele două elemente: în măsura în care este o revenire la prima notificare, criticile să fie concentrate pe acest aspect și în ipoteza în care se susține conform motivelor de apel că a fost o notificare formulată în anul 2004 fără nicio legătură cu notificarea din anul 2001 și nesoluționată până în anul 2014 de când a fost sesizată instanța de judecată, urmează ca apărătorul apelantelor să aibă în vedere prematuritatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța, față de împrejurarea că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, în conformitate cu prevederile art.392 Cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantelor reclamante precizează că până la decesul autorului reclamantelor, numai acesta s-a ocupat de depunerea documentației în vederea stabilirii dreptului de proprietate. Au făcut dovada că până la momentul sesizării instanței nu s-a răspuns notificărilor formulate în anii 2001 și 2004 de autorul reclamantelor. Solicită instanței să aprecieze asupra incidenței Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.5/2015. Apreciază că acțiunea formulată de reclamante era prematură la momentul formulării cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile RIL. Soluția pe care o preconizează este de admitere a apelului și pronunțarea instanței asupra excepției prematurității acțiunii.
Instanța, în considerarea art.394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
După rămânerea în pronunțare se prezintă avocat Coconi Tasy pentru intimatul pârât P. M. C., care, după ce instanța aduce la cunoștință acestuia concluziile apărătorului apelantelor reclamante, apreciază că procedura fusese finalizată cu privire la imobilul notificat iar revenirea este fără efecte, cât timp deja se emisese o dispoziție de către primar. Face precizarea că solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Constanta, reclamantele I. S. C. L. și B. A. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării înregistrate sub nr. 399/27.07.2004 la B. D. V. privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1009,50 mp situat în C., ., județul C. sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
În motivarea cererii se arată că autorul reclamantelor a formulat notificarea înregistrată sub nr. 399/27.07.2004 la B. D. V., prin care s-a adus la cunoștință faptul că prin notificarea nr._/05.06.2001 a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1009,50 mp situat în C., ., jud. C., imobil ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 341/1979, ocazie cu care a fost preluată și construcția aflată pe teren pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 85.394 lei.
Se arată că această notificare nu a fost soluționată până în prezent, deși art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina pârâtului obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
Prin întâmpinare, pârâtul P. M. C. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că notificarea nr. 399/27.07.2004 înregistrată la B. D. V. și la Primăria C. sub nr._/27.04.2004 a fost depusă de către reclamante după împlinirea termenului legal de 1 an, situație în care reclamantele nu sunt îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu.
În ceea ce privește notificarea nr._/05.06.2001 formulată de autorul reclamantelor cu privire la același teren, s-a arătat că aceasta nu a fost expediată prin intermediul executorului judecătoresc și nu îndeplinește condițiile de formă prescrise de lege pentru declanșarea procedurii administrative conform Legii nr.10/2001.
Ulterior, cu adresa nr. R_/13.11.2014 pârâtul a comunicat instanței că notificarea nr._/05.06.2001 formulată de autorul reclamantelor, S. V. a fost soluționată prin Dispoziția nr.3955/29.11.2005 modificată în parte prin Dispoziția nr.4429/28.06.2010 emisă de Primăria M. C., în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 1009,50 mp și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea 247/2005 pentru imobilul – teren, imposibil de restituit în natură.
Prin Sentința civilă nr.3027/02.12.2014 Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea reclamanților I. – S. C. L. și B. A. E..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că terenul în suprafață de 1009,50 mp a fost notificat de autorul reclamantelor, numitul S. V. prin notificarea înregistrată la Municipiul C. sub nr._/05.06.2001, notificare ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 3955/29.11.2005 emisă de P. M. C.. Prin această dispoziție s-a respins cererea notificatorului de restituire în natură a terenului în suprafață de 1000,5 mp, avându-se în vedere că imobilul expropriat este în prezent afectat de construcții, spațiu verde, trotuar, alei de circulație și de acces în blocul de locuințe, conform adresei nr._/06.08.2005, motiv pentru care s-a înaintat dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Această dispoziție a fost modificată în parte prin Dispoziția nr.4429/2010, în care s-a menționat dreptul autorului reclamantului S. V. de a beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 1009,55 mp, situat în C., ., imposibil de restituit în natură.
Referitor la notificarea înregistrată sub nr. 399/27.07.2004 la B. D. V. și ulterior la Primăria M. C. s-a reținut că aceasta reprezintă practic o revenire la notificarea nr._/05.06.2001, notificare ce a fost soluționată prin dispozițiile mai sus menționate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamantele I. S. C. L. și B. A. E. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantele solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii Tribunalului C. în sensul obligării pârâtului să se pronunțe printr-o dispoziție motivată asupra notificării înregistrată sub nr. 399/27.07.2004 la B. D. V. și care vizează imobilul din C., ., județul C..
Susțin apelantele reclamante că în mod greșit a reținut prima instanță că notificarea înregistrată sub nr.399/27.07.2004 la B. D. V. reprezintă o revenire la notificarea nr._/05.06.2001 înregistrată în termen legal în temeiul Legii 10/2001 și soluționată prin Dispoziția nr.3955/29.11.2005 emisă de P. M. C..
În realitate este vorba de două notificări distincte, din care prima notificare formulată în anul 2001 a fost soluționată, iar cea de a doua, formulată în anul 2004 nu a primit până în prezent nici un răspuns. Este real faptul că prin notificarea nr. 399/27.07.2004 autorul reclamantelor a adus la cunoștință unității deținătoare că anterior a mai formulat cu privire la același imobil notificarea înregistrată la Primăria M. C. sub nr._/05.06.2001, dar prin această măsură nu a urmărit o revenire la prima notificare, ci a realizat o notificare de sine stătătoare, expediată prin executor judecătoresc, care se impunea a fi soluționată printr-o dispoziție motivată până la data sesizării instanței de judecată.
În ceea ce privește prima notificare, înregistrată la Primăria C., sub nr._/2001 se arată că deși nu a fost expediată prin intermediul executorului judecătoresc, ea avea valoarea unei notificări care a produs efecte juridice. Legea nr.10/2001 nu prevede sancțiunea nulității pentru nerespectarea formei notificării: lipsa expedierii prin intermediul executorului judecătoresc nu invalidează actul de declanșare a procedurii administrative. Se arată că această soluție a fost consacrată și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind citată cu titlu de exemplu Decizia Civilă nr.2262/17.04.2013.
Prin întâmpinare intimatul pârât P. M. C. a solicitat respingerea apelului reclamantelor ca nefondat.
Arată intimatul că notificarea cu nr.399/27.07.2004 a B.E.J. D. V. nu a constituit un act declanșator al procedurii Legii 10/2001 pentru imobilul din C., . – teren în suprafață de 1009, 50 mp, ci prin intermediul acesteia autorul reclamantei a adus la cunoștință unității notificate faptul că imobilul a fost notificat conform Legii 10/2001 încă din anul 2001, prin notificarea înregistrată sub nr._/05.06.2001, și că până la momentul anului 2004 (când a revenit cu adresa înregistrată sub nr. 399/2004 la B. D. V.) nu primise nici un răspuns.
Ulterior acestei sesizări, prin Dispoziția nr.3955/29.11.2005 s-a respins cererea notificatorului S. V. de restituire în natură a terenului situat în C., . și s-a dispus comunicarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea 247/2005.
Această dispoziție a fost modificată parțial prin Dispoziția nr.4429/28.06.2010, comunicată către S. V. cu adresa nr._/17.08.2010, arătându-se în mod expres pentru terenul în suprafață de 1009, 55 mp, imposibil de restituit în natură, unitatea notificată propune să se acorde numitului S. V. despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Dosarul cu propunere de acordare de despăgubiri a fost restituit Primăriei M. C. cu adresa nr._/26.01.2012 a Instituției Prefectului, motivat de faptul că s-a reținut prin Procesul Verbal nr.0343/18.01.2012 al Direcției de C. pentru Coordonarea Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANPR că este incomplet.
Conform art. 479 C.pr.civ. instanța de apel a încuviințat completarea materialului probator administrat la prima instanță, fiind depusă la dosar întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr.3955/2005 emisă de P. M. C., modificată prin Dispoziția nr.4429/28.06.2010 (filele 44-103 dosar apel).
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile apelantelor reclamante și față de materialul probator administrat în fața instanțelor de fond și de apel, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1.Concepția legiuitorului în adoptarea Legii nr.10/2001 a fost aceea de a institui o procedură prealabilă prin care persoana îndreptățită să se adreseze direct unității deținătoare, urmând ca decizia sau dispoziția emisă de aceasta să fie supusă controlului judecătoresc; faza judiciară a acestor proceduri începe în situația în care persoana îndreptățită este nemulțumită de actul prin care se finalizează procedura administrativă sau în ipoteza în care unitatea notificată nu răspunde persoanei îndreptățite în termenul legal de 60 de zile de la data primirii notificării – cazul în speță.
Declanșarea fazei administrative se realizează prin formularea unei notificări adresate unității deținătoare în termen de 6 luni de la . Legii nr.10/2001, termen prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001, cu câte 3 luni, astfel încât data finală pentru depunerea notificărilor a fost 14.02.2002 (art.21 din Legea nr.10/2001).
Esențial pentru îndeplinirea condițiilor prev. de art.21 din Legea nr.10/2001 este ca pretenția persoanei îndreptățite să fie adusă efectiv la cunoștința unității deținătoare în termen, legea neprevăzând sancțiunea decăderii ori a pierderii dreptului în situația în care formalitatea înregistrării notificării la executorul judecătoresc nu este respectată.
Prin urmare cererea de restituire a unui imobil depusă direct de persoana îndreptățită la unitatea deținătoare este asimilată notificării în cazul în care este însoțită de acte și cuprinde elementele de identificare a persoanei îndreptățite, a imobilului a cărui restituire se solicită și valoarea aproximativă a acestuia.
Neîndeplinirea cerinței formale de expediere a notificării prin intermediul unui executor judecătoresc nu este sancționată de lege. Ar fi cu totul excesivă și de un formalism extrem teza potrivit căreia, notificarea expediată prin poștă sau depusă direct de persoana îndreptățită la unitatea deținătoare ar fi nulă pentru nerespectarea condițiilor de formă, ceea ce practic ar avea drept consecință pierderea de către persoana îndreptățită a posibilității de a mai acționa în termen pentru a-și valorifica vocația conferită de Legea nr.10/2001.
În această materie, prevalează principiul realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii (art.22 din Normele metodologice de Aplicare a Legii 10/2001), soluție consacrată și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Ex: Decizia civilă nr.2267/17.04.2013 a Î.C.C.J.).
O altă soluție ar fi contrară dispozițiilor art. 22 al.(4) și art. 27 din Legea 10/2001; finalitatea legii speciale reparatorii presupune interpretarea acesteia în favoarea persoanelor îndreptățite și în conformitate cu principiul constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
În acest sens, pentru protejarea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățită la măsuri reparatorii, legiuitorul a prevăzut că notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului de formulare a notificării, conform art. 22 al.(4) din Legea 10/2001, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul sau care a fost desemnată de legiuitor ca fiind entitate investită cu soluționarea notificării.
În speță, Curtea constată că autorul reclamantelor, numitul S. V. a declanșat procedura Legii 10/2001 în vederea obținerii unor măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1009, 50 mp situat în C., ., imobil expropriat pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică, prin notificarea înregistrată la Primăria M. C. sub nr._/05.06.2001. Constatând că în termenul legal de 60 de zile de înregistrarea notificării unitatea deținătoare, respectiv Municipiul C. nu a răspuns acestei notificări, autorul reclamantelor, S. V. a revenit la Primăria M. C. cu notificarea nr.399/27.07.2004 – formulată prin intermediul B. D. V., aducând la cunoștință unității deținătoare că notificarea nr._/2001 nu a primit până în anul 2004 nici un răspuns, deși termenul legal a fost demult împlinit și solicitând să se ia măsurile necesare în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1009, 50 mp din C., ..
În raport de dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001 coroborate cu disp.art. 22.1 din HG nr.250/2007 în mod judicios Tribunalul C. a reținut că notificarea nr.399/27.07.2004 nu constituie un act declanșator (de sine stătător) al procedurii administrative reglementate de Legea 10/2001 cu privire la imobilul din C., .. Acest imobil - teren în suprafață de 1009, 50 mp a fost notificat în termenul defipt de Legea 10/2001, încă din anul 2001, prin notificarea înregistrată la Primăria M. C. sub nr._/05.06.2001, și numai starea de pasivitate a unității deținătoare, care nu a emis nicio dispoziție motivată în termenul legal de 60 de zile a determinat revenirea autorului reclamantului S. V. cu o nouă cerere, - notificarea nr.399/2004 pentru a atenționa unitatea notificată de împrejurarea că notificarea sa a rămas fără nici un răspuns, nefiind acordate până la acel moment măsuri reperatorii pentru terenul expropriat.
Urmare a acestei atenționări prin notificarea nr.399/27.07.2004 semnată de S. V., unitatea deținătoare - Municipiul C., prin primar, a emis Dispoziția nr.3955/29.11.2005 prin care recunoscând calitatea numitului S. V. de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru terenul notificat situat în C., . a respins cererea de restituire în natură a acestui teren afectat de detalii de utilitate publică și a statuat cu privire la dreptul notificatorului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Ulterior emiterii acestei dispoziții, la data de 28.06.2010 a fost emisă Dispoziția nr.4429/2010 prin care s-a modificat art. 2 din Dispoziția nr.3955/2005, în sensul că s-a menționat în mod explicit,(pentru a nu exista dubii cu privire la imobilul pentru care se recunoaște dreptul lui S. V. de a primi despăgubiri conform Legii 10/2001) – că „Pentru imobilul (imposibil de restituit în natură”) situat C., ., compus din teren în suprafață de 1009, 50 mp propunem acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Dl. S. V., domiciliat în C., ..193, . dosar apel).
Prin urmare, dând curs notificării nr._/05.06.2001, unitatea deținătoare a recunoscut dreptul autorului reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1009, 50 mp situat în C., ., statuând asupra imposibilității restituirii în natură a terenului și cu privire la acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Dispoziția nr.3955/2005 completată ulterior prin Dispoziția nr.4429/2010 emise de P. Municipiul C. au fost comunicate autorului reclamantelor S. V., anterior decesului acestuia, și nu au fost contestate în justiție, niciuna dintre părțile interesate și nici Prefectul Județului C. în cadrul controlului de legalitate nu au înțeles să conteste legalitatea acestor dispoziții.
Împrejurarea potrivit cu care până în prezent reclamantele nu au încasat efectiv despăgubirile conform Titlului VII din Legea 247/2005 nu echivalează cu o nesoluționare a notificării autorului lor cu privire la terenul situat în C., ., ci eventual deschidea calea reclamantelor de a cenzura în justiție conform Legii 165/2013 eventualul refuz nejustificat al instituțiilor statului implicate în acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent de a-și îndeplini obligațiile ce le revin conform legii speciale.
Decizia/dispoziția emisă în procedura Legii 10/2001 și necontestată de titularul notificării conform art. 26 al.(3) din Legea 10/2001 sau de către prefect în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă și conferă notificatorului o „speranță legitimă”, respectiv un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, constând în dreptul de creanță cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură, în procedura, Legii 247/2005, modificată prin Legea 165/2013 urmând a se determina numai cuantumul despăgubirii și modalitatea de plată.
De altfel se reține că reclamantele nu ar avea practic nici un interes să invoce faptul că notificarea nr.399/2004 înregistrată la B. D. V. constituie actul declanșator al Proceduri Legii 10/2001 pentru obținerea de măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 1009, 50 mp situat în C., ., în condițiile în care această notificare este formulată cu mult timp după împlinirea termenului de 1 an reglementat de Legea 10/2001 pentru formularea notificărilor, iar neexercitarea acestui drept în termenul defipt de lege atrage pierderea dreptului de a mai beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul nenotificat în termenul legal, respectiv decăderea reclamantelor din dreptul de a mai încasa vreodată despăgubiri pentru acest imobil.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că Tribunalul C. a dat o calificare corectă notificării nr.399/2004, apreciind că reprezintă o revenire a autorului reclamantelor la notificarea nr._/05.06.2001 formulată în termenul defipt de Legea 10/2001 pentru declanșarea procedurilor speciale de obținere a măsurilor reparatorii de către persoanele private de proprietate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, notificare soluționată încă din anul 2005, Curtea va respinge apelul reclamantelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de reclamantele I.-S. C. L. și B. A.-E., ambele cu domiciliul procesual ales în C., . nr.128A, ., ., județul C. (la cab.av.D. B.), împotriva sentinței civile nr.3027 din 02.12.2014 pronunțate de Tribunalul C., în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Obligă apelanții reclamanți către intimatul pârât la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2015.
Președinte, M. P. | Judecător, D. P. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: B.M.
Red. decizie jud.M.P./07.10.2015
Tehnored.dec. după ciornă gr.C.D./ 12.10.2015
5 ex.
| ← Expropriere. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Expropriere. Decizia nr. 94/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
