Nulitate act. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 16/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ NR.16/MF
Ședința publică din 30 octombrie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - I. B.
Grefier - A. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
PROCUROR – D. I.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții reclamanți C. I. și C. F., cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C. (la cabinet avocat G. M.), împotriva sentinței civile nr. 1221/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și a încheierii premergătoare din data de 21.04.2015, având ca obiect nulitate act, în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN C. – COMISIA PENTRU PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă C. F., personal și asistată de avocat G. M., în baza împuternicirii avocațiale ._ din 30.06.2015 depusă la fila 9 dosar, pentru apelantul reclamant C. I., răspunde avocat G. M., în baza aceleiași împuterniciri avocațiale, iar pentru intimatul pârât, răspunde avocat B. C., în baza delegației de substituire fără număr din 30.10.2015, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 155 și urm. Cod procedură civilă.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat părțile aflate în conflict judiciar, obiectul cauzei, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. A învederat, totodată, că a fost efectuată ancheta psihosocială la domiciliul numiților C. I. și C. F. de către Serviciul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului din cadrul Primăriei Municipiului C., depunându-se la dosar raportul în acest sens.
După referatul grefierului de ședință;
În conformitate cu disp. art. 219 Cod procedură civilă se procedează la verificarea identității apelantei reclamante C. F..
Apelanta reclamantă arată că nu se află în posesia cărții de identitate.
Părțile din prezenta cauză, consideră că nu este un impediment împrejurarea că apelanta nu poartă un act de identitate asupra sa, câtă vreme s-a prezentat la fiecare termen de judecată și este cunoscută ca fiind persoana menționată.
Întrebate fiind de către instanță, părțile, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, dacă mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, acestea, având pe rând cuvântul prin apărători, arată că nu mai au excepții de invocat sau chestiuni prealabile de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fond pentru dezbateri asupra apelului formulat în cauză.
Conform dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă președintele de complet deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul asupra apelului.
Apelanții reclamanți, prin apărător, pun concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în sensul schimbării în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii contestației formulată de apelanți împotriva Hotărârii nr. D152 din 29.01.2015, pronunțată de C. Județean C. – Comisia pentru Protecția Copilului și dispunerea instituirii măsurii de plasament a minorului I. Z. B. în familia apelanților.
Face un scurt istoric al speței.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat faptul că prin probatoriul administrat nu a fost răsturnată situația de fapt reținută prin ancheta socială efectuată de D.G.A.S.P.C. C..
Au arătat că de la data nașterii minorului I. Z. B. și până la data de 30.01.2015, acesta a fost îngrijit, ocrotit și supravegheat de către reclamanți și a primit afecțiune din partea tuturor membrilor familiei, astfel că au solicitat instituirea măsurii plasamentului în familia lor.
Chiar din ancheta socială efectuată rezultă că reclamanții, deși sunt oameni cu venituri modeste, au avut grijă în mod corespunzător de minor. S-a ținut foarte mult seama de faptul că de la momentul la care minorul a fost abandonat de propria mamă și de către bunicii materni, reclamanții au fost singurii care au efectuat demersuri pentru a se îngriji de sănătatea acestui copil. Minorul s-a născut cu probleme de sănătate, sens în care există documente la dosar.
Tocmai pentru aceste considerente solicită instanței să aibă în vedere că interesul superior al copilului primează.
Cât privește situația financiară a reclamanților, solicită instanței să aibă în vedere și latura subiectivă. Să țină seama că acest copil s-a atașat foarte mult de membrii familiei și că a suferit în mod considerabil atunci când a fost dezlipit de aceștia, fiind luat în mod brutal de la locuința lor.
De asemenea, greșit a apreciat prima instanță că reclamanții doresc să adopte pe minor. Apelanții doresc doar să dea o mână de ajutor în creșterea și educarea copilului.
Consideră că instanța de fond nu a analizat în mod corespunzător situația de fapt reală.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința admiterii contestației formulată de apelanți împotriva Hotărârii nr. D152 din 29.01.2015, pronunțată de C. Județean C. – Comisia pentru Protecția Copilului și dispunerea instituirii măsurii de plasament a minorului I. Z. B. în familia apelanților.
Întrebat fiind de către instanță, în baza rolului activ pe care aceasta îl are, unde se află copilul la acest moment, apelanții reclamanți, prin apărător, arată că s-a instituit măsura de plasament astfel că minorul se află la un alt asistent maternal.
Arată, totodată, că nu cunoaște alte amănunte, întrucât măsurile confidențiale în astfel de cazuri, nu permit să se informeze detaliat asupra situației.
Intimatul pârât, prin apărător, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1221/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și a încheierii premergătoare din data de 21.04.2015, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârilor apelate. Solicită respingerea contestației formulate de către reclamanții C. împotriva Hotărârii nr. D152 din29.01.2015 a Comisiei pentru Protecția Copilului C., pe care o consideră temeinică și legală.
Consideră că, în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanții nu prezintă suficiente garanții materiale și morale pentru a fi admisă contestația acestora.
Solicită instanței să aprecieze că tocmai pentru garantarea și respectarea interesului minorului, care prevalează în această cauză, nu se impune admiterea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanțe de fond.
Este adevărat că acest ajutor din partea reclamanților cu privire la minor a fost binevenit și singurul motiv pentru care s-a dispus o altă măsură de plasament a fost veniturile obținute de către reclamanți. Este, de asemenea, adevărat că nu s-a criticat modul cum această familie l-a îngrijit pe minor și pe propriii copii.
Consideră că în mod corect instanța de fond a analizat cu privire la interesul superior al minorului, pe de o parte subliniind împrejurarea că perspectivele de a fi adoptat de reclamanți sunt zero și, pe de altă parte, s-a avut în vedere că șansele ca această familie să îi ofere un viitor corespunzător din punct de vedere școlar, profesional, sunt minime, raportat la rezultatele la învățătură a celorlalți doi minori. Consideră că și acesta este un aspect care nu trebuie neglijat.
Întrebată fiind de către instanță care sunt motivele pentru care dorește să aibă grijă de minorul I. Z. B., apelanta reclamantă C. F. învederează că a dorit să o ajute pe mama acestui copil.
Arată că, deși este o familie cu venituri modeste, în toată perioada în care minorul s-a aflat în îngrijirea reclamanților, au încercat să îi asigure tot ceea ce este necesar pentru o viață sănătoasă, îngrijire, protecție și multă afecțiune.
Întrebată fiind de către instanță dacă reclamanții au mai avut doi copii care au fost adoptați, iar copiii pe care îi are au repetat cursurile școlare, fiind slabi la învățătură, apelanta reclamantă C. F. arată că acei copii i-au fost luați cu „japca” de sub îngrijire de către autorități.
Cu privire la rezultatele slave la învățătură a propriilor copii arată că au existat oarecare probleme, însă la acest moment sunt foarte bine.
Revine cu privire la minorul I. Z. B. și arată că s-a atașat foarte mult de acesta.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 394 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită asupra împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ /18.02.2015, reclamanții C. I. și C. F. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean – Comisia pentru protecția copilului C., să anuleze hotărârea emisă de pârât sub nr.D152/_ și să admită cererea prin care au solicitat instituirea măsurii de plasament a minorului I. Z. B. în familia lor.
În motivare s-a arătat că minorul I. Z. B., născut la 23.03.2014, are ca mamă pe I. L., dar nu are paternitatea stabilită. Pentru că mama acestuia nu a avut posibilitatea să-i poarte de grijă, reclamanții i-au acordat sprijin pentru întreținere, creștere și educare, astfel că de la naștere și până la 30.01.2015 minorul a fost îngrijit, ocrotit și supravegheat de aceștia și a primit afecțiune din partea tuturor membrilor familiei.
Motivat de faptul că are o situație materială precară și nu deține o locuință corespunzătoare creșterii copilului, mama minorului a solicitat la 29.08.2014 instituirea măsurii de plasament a acestuia în familia reclamanților. Urmare a faptului că această solicitare nu a fost soluționată, la 23.01.2015 reclamanții au adresat și ei pârâtei o cerere similară, care a fost respinsă prin hotărârea nr.D152/29.01.2015 a Comisiei pentru protecția copilului C., cu motivarea că familia acestora nu dispune de condițiile materiale necesare și nu prezintă garanții morale pentru creșterea și educarea copilului.
Au susținut reclamanții că, deși sunt oameni simpli și fără venituri ridicate, în toată perioada în care minorul I. Z. - B. s-a aflat în îngrijirea lor au încercat să-i asigure tot ceea ce este necesar pentru o viață sănătoasă, îngrijire, protecție și multă afecțiune, astfel că relațiile care s-au dezvoltat între ei și copil sunt foarte strânse.
A fost contestat argumentul potrivit căruia veniturile pe care le dețin sunt prea mici pentru a le putea asigura îngrijirea minorului Z. B. și s-a arătat că în perioada în care s-a aflat în grija reclamanților, acestuia nu i-a lipsit nimic și a fost îngrijit corespunzător afecțiunilor de sănătate pe care le-a avut.
S-a subliniat, totodată, că la instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență trebuie avută în vedere nu numai situația financiară a familiei în cadrul căreia se va dezvolta minorul, care în cauză s-a pretins că nu a fost corect evaluată, ci și aspecte de ordin spiritual, precum dragostea, siguranța și protecția.
Pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea contestației susținând că reclamanții nu îndeplinesc condițiile materiale necesare pentru instituirea măsurii de plasament.
În drept s-a invocat art. 194 Cod procedură civilă, art. 10 alin.3 din HG nr. 1437/2004, art.133 și urm. din Legea nr. 272/2004.
Prin sentința civilă nr.1221/09.06.2015 Tribunalul C. a respins contestația reclamanților ca nefondată.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că prin hotărârea nr.D152/29.01.2015 emisă de pârâtă s-a respins cererea prin care familia C. I. și F. a solicitat instituirea măsurii de plasament a copilului I. Z. B., născut la 23.03.2014 în C., reținându-se că familia solicitantă nu dispune de condiții materiale și nu prezintă garanțiile morale necesare creșterii și educării copilului.
S-a apreciat că motivele ce au justificat respingerea cererii de instituire a măsurii de plasament nu au fost infirmate prin probatoriul administrat în cauză. Astfel, potrivit anchetei sociale efectuată de DGASPC C. la dispoziția instanței, din căsătoria reclamanților au rezultat 7 copii, cu vârste cuprinse între 20 și 12 ani; în anul 2000 soții C. au solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială pentru 2 dintre copii, respectiv pentru C. M. și D. G., care au fost adoptați în urma exprimării consimțământului irevocabil al părinților; s-a subliniat, totodată, că familia reclamanților locuiește într-un imobil proprietate personală a domnului M. D., compus din 3 camere modest mobilate și utilate, cu grup sanitar situat în exteriorul locuinței și că venitul lunar al familiei este compus din salariul de 1.500 lei al reclamantului C. I. și ajutorul social al reclamantei C. F., în cuantum de 400 lei.
A mai avut în vedere instanța de fond că în urma evaluării psihologice s-a stabilit că reclamanta C. F. este o persoană cu intelect liminal, având gândire concret intuitivă, rigiditate ideatică, manifestă cenzură socială puternică, comportament de disimulare, comunicare lipsită de asertivitate, persoană care leagă ușor dependențe, iar reclamantul C. I. este un individ cu intelect mediu, dependent de alcool, cu procesele gândirii puternic alterate, manifestând fugă de idei, temperament coleric, irascibilitate, anxietate, nervozitate, tendință de dominare.
Au fost valorificate concluziile anchetei sociale, potrivit cărora reclamanții nu prezintă garanții materiale și profile de personalitate echilibrate și nu formează o familie funcțională, care să întrunească condițiile necesare plasamentului unui copil, precum și raportul de evaluare psihologică, din care reiese că reclamanții nu prezintă capacitatea necesară de percepție realistă a necesităților copilului și nu sunt capabili să ofere un mediu securizant, afectiv, social, educațional și o îngrijire corespunzătoare, prezentând tendințe psihopatologice.
Întrucât reclamanții și-au exprimat dorința de a adopta copilul, s-a reținut și incidența prevederilor art.7 alin. 2 din Legea nr.273/2001 - potrivit cărora persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecție specială sau care este decăzută din drepturile părintești nu poate adopta – și s-a arătat că, în condițiile în care 2 copii ai reclamanților au fost adoptați de alte persoane, iar aceștia și-au exprimat consimțământul valabil la adopție, este evident că nu pot solicita, în viitor, adopția minorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. I. și C. F. și au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând respingerea nelegală a probei testimoniale, greșita interpretare a probatoriilor administrate și stabilirea eronată a situației de fapt, ca și lipsa de incidență a dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.273/2001.
Sub un prim aspect s-a arătat că respingerea ca neutilă cauzei a probei testimoniale solicitată prin precizările depuse la primul termen de judecată a avut drept consecință limitarea posibilității reclamanților apelanți de a demonstra instanței de fond temeinicia cererii formulate, făcând imposibilă răsturnarea situației de fapt arătată în ancheta socială efectuată de DGASPC C., care a fost reținută ca și argument pentru respingerea cererii în considerentele hotărârii atacate.
S-a invocat, totodată, caracterul subiectiv al rapoartelor de anchetă socială efectuate de reprezentanții DGASPC C., subliniindu-se că acestea au fost realizate de persoanele care le întocmiseră și în faza administrativă a procedurii, precum și nevalorificarea corectă a concluziilor anchetei sociale efectuată de Serviciul de Autoritate Tutelară și Protecția Copilului din cadrul Primăriei C., care a propus instituirea măsurii de plasament a minorului I. Z. B. în familia reclamanților apelanți.
În susținerea lipsei de incidență a prevederilor art.7 alin.2 din Legea nr. 273/2001 s-a arătat că intenția de adoptare a minorului a fost greșit reținută câtă vreme nu a fost afirmată prin contestația formulată și nici oral, în fața instanței de judecată.
Critica referitoare la neexaminarea corespunzătoare a situației de fapt a fost susținută prin raportare la prevederile art.6 și art.47 din Legea nr. 272/2004 și la aspectele de fapt ale cauzei, arătându-se că minorul s-a bucurat de o viață sănătoasă, îngrijire, protecție și multă afecțiune în perioada în care a locuit cu reclamanții, ceea ce a condus la dezvoltarea unor relații foarte strânse, care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii, pentru că atunci când este instituită măsura plasamentului unui minor trebuie să se țină seama atât de situația financiară a familiei în cadrul căreia se va dezvolta copilul, cât și de considerente spirituale, respectiv: dragostea, siguranța și protecția.
Intimata Comisia pentru protecția copilului C. a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat.
La solicitarea apelanților și în aplicarea art. 479 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea a încuviințat efectuarea unui raport de anchetă socială la domiciliul titularilor contestației, de către Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei municipiului C..
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Nerespectarea obligației stabilită în sarcina tribunalului de prevederile art.22 alin.2 din codul de procedură civilă constituie o susținere neconfirmată de lucrările dosarului de fond, a căror verificare demonstrează că prima instanță a administrat toate probatoriile necesare pentru corecta stabilire a situației de fapt.
În procesul civil obiectul probelor îl reprezintă faptele juridice si actele juridice care au creat, modificat sau stins raportul juridic dedus judecății sau care au determinat ineficiența acestui raport.
Sarcina probei revine, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, aceluia care face o susținere în fata instanței, iar admisibilitatea probelor este apreciată de instanță, cu respectarea condițiilor ca acestea să fie utile, concludente si pertinente. Prevederile art.258 alin. 1 din același cod dispun că probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art.255, respectiv dacă sunt admisibile potrivit legii, iar instanța socotește că ele pot sa ducă la dezlegarea pricinii, dar această posibilitate de apreciere conferită instanței de norma de procedură este, în mod evident, cenzurată de aplicarea principiului respectării dreptului părților la un proces echitabil.
În cauză, reclamanții au contestat hotărârea prin care Comisia pentru protecția copilului C. le-a respins cererea de instituire a măsurii de plasament a minorului I. Z. B. în familia acestora, iar pentru a demonstra caracterul corespunzător al condițiilor materiale și morale oferite minorului au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale.
Instanța de fond a respins motivat administrarea acestui din urmă mijloc de probă la termenul din 21.04.2015, iar din considerentele încheierii de la acea dată rezultă că soluția este conformă prevederilor art.255 alin.1 din Codul de procedură civilă, respectiv că tribunalul a apreciat corect asupra lipsei de utilitate și neconcludenței probei cu martori, pentru că garanțiile morale și condițiile materiale oferite minorului în familia reclamanților sunt în mod clar și complet relevate de proba cu înscrisuri, respectiv de constatările rapoartelor de evaluare și ale anchetelor sociale. Câtă vreme concluziile acestor evaluări se coroborează, deci nu prezintă contradicții care să impună, eventual, necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar, de o altă natură, proba testimonială era în mod evident lipsită de relevanță în stabilirea condițiilor de ordin moral și material pe care reclamanții le pot oferi minorului Z. B., ori conformitatea măsurii dispusă de instanță cu dispozițiile procedurale referitoare la regimul încuviințării și administrării probatoriilor trebuie raportată la utilitatea probei respinse, în speță a declarațiilor celor 3 martori, dintre care 2 erau chiar semnatarii referatului de anchetă socială efectuat de Primăria C., în soluționarea litigiului.
Nici criticile ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate și stabilirea situației de fapt nu pot fi primite ca întemeiate, pentru că actele dosarului confirmă absența unor suficiente garanții morale și caracterul necorespunzător al condițiilor materiale oferite de familia reclamanților, deci neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru instituirea măsurii de protecție specială a minorului I. Z. B. în familia titularilor acțiunii.
Este de necontestat că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care îl privesc, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naționale, cât și prin cele internaționale în materie, respectiv art. 2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 396 alin.1 din Codul civil și art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România în anul 1990, prin Legea nr.18/1990.
În conformitate cu art.2 alin.4 din Legea nr.272/2004, în toate deciziile și demersurile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organisme private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțe, condiția esențială în raport de care aceste instituții au îndatorirea să se pronunțe este interesul superior al copilului, care urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență.
Reglementând măsura de protecție specială a plasamentului, dispozițiile art.62 alin.1 lit. a din actul normativ anterior menționat prevăd că aceasta poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la o persoană sau familie. A.. 2 al textului stabilește condițiile care trebuie îndeplinite de persoana sau familia care primește un copil în plasament, respectiv ca aceasta să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.
Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauză, DGASPC C. a constatat că, deși minorul Z. B. se află în dificultate, deoarece mama acestuia refuză să își asume responsabilitățile părintești, instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în familia reclamanților nu poate fi dispusă pentru că aceștia nu dispun de condiții materiale și nu prezintă garanțiile morale necesare pentru a asigura dezvoltarea fizică, mentală și spirituală a copilului; că în cursul anului 2000 reclamanții au solicitat Direcției instituirea unor măsuri de protecție specială pentru 2 dintre copii acestora, care au fost, ulterior, adoptați și că, potrivit raportului de evaluare psihologică întocmit de psihologul din cadrul Biroului Alternative de Tip Familial, reclamanții nu prezintă capacitatea necesară de percepție realistă a necesităților copilului și nu sunt capabili să ofere un mediu securizant, afectiv, social, educațional și o îngrijire corespunzătoare, respectiv că prezintă tendințe psihopatologice evidente.
Aceste constatări, care au justificat respingerea cererii de instituire a măsurii plasamentului minorului Z. B. în familia reclamanților prin hotărârea contestată în cauză, sunt confirmate și de ancheta socială efectuată la domiciliul reclamanților, înregistrată sub nr.C14693/13.05.2015 - care a concluzionat că soții C. nu prezintă garanții materiale și profile de personalitate echilibrate și nu formează o familie funcțională, care să întrunească cerințele necesare plasamentului unui copil – ca și de concluziile raportului de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de management de caz pentru copil, înregistrat sub nr.C14840/14.05.2015, din care rezultă că reclamantul C. I. s-a prezentat la evaluarea din 08.05.2015, la sediul DGASPC C., în stare de ebrietate avansată, a folosit un limbaj agresiv și a manifestat impulsivitate și reverberație.
Același raport a subliniat că, având în vedere vârsta mică la care minorul Z. B., născut la 23.03.2014, a fost plasat la un asistent maternal profesionist, respectiv începutul lunii februarie 2015, acesta nu a dezvoltat atașament față de soții C. și că aceștia din urmă nu prezintă profile de personalitate echilibrate și nu formează o familie funcțională, care să poată crește și educa un minor într-un mod echilibrat și responsabil.
Este real că în ancheta socială efectuată de Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei C. la 15.05.2014, la domiciliul reclamanților, a cărei nevalorificare de către instanța de fond se invocă în apel, s-a arătat că, deși condițiile de locuit sunt modeste, locuința reclamanților este curat întreținută, atmosfera de familie este prietenoasă, iar copii familiei C. acordă multă atenție minorului Z. B., dar propunerea de instituire a unei măsuri de protecție specială în privința acestuia, respectiv plasament la familia C., a fost făcută sub rezerva „evaluării temeinice a cazului”, ori concluzia finală a acestei evaluări, susținută de probatoriile anterior analizate, a fost în sensul neîndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru stabilirea măsurii de protecție specială, respectiv a neasigurării de către reclamanți a unor garanții morale și a condițiilor materiale necesare unei dezvoltări corespunzătoare a minorului aflat în situație specială.
Propunerea făcută prin ancheta socială la care s-a făcut referire anterior a fost, de altfel, nuanțată prin lucrarea de aceeași natură întocmită în faza procesuală a apelului de Serviciul de Autoritate Tutelară și Protecția Copilului din cadrul Primăriei C. (filele 30-31 din dosarul de apel), în cuprinsul căreia s-a arătat că: plata ajutorului social lunar acordat reclamantei C. F. la cerere a fost suspendată ca urmare a faptului că membrii adulți ai familiei nu au prestat orele obligatorii de muncă în folosul comunității și nici nu au prezentat acte medicale doveditoare ale incapacității de muncă, iar potrivit declarației aceleiași părți, veniturile familiei sunt reprezentate de ajutorul social lunar în cuantum de 396 lei obținut în baza Legii nr.416/2001, o alocație de susținere a familiei în sumă de 246 lei acordată conform Legii nr.277/2010 și de alocațiile copiilor minori; doi dintre copii minori ai reclamanților, respectiv C. M., născut la 08.07.2001, și C. S. I., născut la 26.11.2003, au rămas repetenți mai mulți ani, iar în prezent sunt înscriși în programul primar „A doua șansă”, părinții declarând că nu reușesc să gestioneze situația și să relaționeze eficient cu copiii; reclamanții și 4 dintre copii acestora locuiesc în imobilul din C., ..26, proprietatea numitului M. D. Ș., compus din 4 camere și hol; imobilul este mobilat corespunzător, curat întreținut, racordat la rețeaua de electricitate și apă curentă, dar fără grup sanitar interior și încălzit printr-o singură sobă aflată într-una din camere.
S-a subliniat, în cuprinsul acestei anchete sociale, că propunerea de instituire a măsurii de protecție specială la familia C., făcută prin lucrarea din 2014, a fost motivată de faptul că minorului Z. B. i se asigura un cadru de afectivitate stabil, în condițiile în care familia naturală a refuzat să se ocupe de copil, dar propunerea nu a mai fost reiterată prin acest ultim raport.
Se constată, în consecință, că analiza coroborată a tuturor evaluărilor psihologice și a referatelor de anchetă socială la care s-a făcut referire în considerentele ce preced impune în mod evident concluzia că, și în ipoteza în care caracterul precar al condițiilor materiale de care dispun apelanții reclamanți ar fi considerat irelevant în stabilirea oportunității măsurii de protecție specială a plasamentului în familia lor, aceștia nu prezintă garanții morale privitoare la asumarea responsabilității în educarea, creșterea și îngrijirea minorului Z. B. în condiții normale, argumente evidente în acest sens fiind consumul de alcool al reclamantului, imposibilitatea gestionării relațiilor cu proprii copii, ca și necesitatea reechilibrării afective a ambilor reclamanți, recomandată prin raportul de evaluare psihologică din 23.01.2015.
Nefiind stabilită nicio modificare a situației de fapt în considerarea căreia instanța de fond a respins cererea de instituire a plasamentului minorului Z. B. în familia reclamanților, Curtea apreciază că menținerea acestei soluții este pe deplin justificată și că ea se impune indiferent de existența sau inexistența posibilității reclamanților de a adopta acest minor, stabilită în raport cu interdicția reglementată de prevederile art.7 alin. 2 din Legea nr.273/2001.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, apelul civil declarat de apelanții reclamanți C. I. și C. F., cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C. (la cabinet avocat G. M.), împotriva sentinței civile nr. 1221/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și a încheierii premergătoare din data de 21.04.2015, având ca obiect nulitate act, în contradictoriu cu intimatul pârât C. JUDEȚEAN C. – COMISIA PENTRU PROTECȚIA COPILULUI cu sediul în C., ., județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR,
G. LEFTERIRINA B.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond BM
Tehnored.dec.jud.apel.I.B./30.11.2015
Gr.AB/6 ex./15.12.2015
Emis 4 . pt.P.,
azi, 17.12.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... |
|---|
