Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 28/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 28/FM
Ședința publică din data de 15 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. B.
Judecător – I. B.
Judecător - D. P.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă L. C., domiciliată în municipiul Constanta, . nr. 15, ., ., împotriva deciziei civile nr. 513 din 29 mai 2015 pronunțate de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. C. F., cu domiciliul în municipiul Constanta, ., ., . și cu domiciliul procesual ales în municipiul Constanta, ., . A, . (la avocat I. S.), având ca obiect ordonanță președințială-stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul pârât L. C. F., avocat I. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._(43) din 15.07.2015 pe care o depune la dosar, lipsind apelanta reclamantă L. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod proc.civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care
învederează că recursul este în termen și că înainte de a se deschide ședința de judecată s-a prezentat recurenta reclamantă L. C. care a solicitat luarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată întrucât mai are de depus la dosar înscrisuri pe care urmează a le prezenta instanței.
Având cuvântul, apărătorul intimatului pârât precizează și confirmă că la prima oră s-a prezentat recurenta, personal și a solicitat cauza la sfârșitul ședinței. Față de această împrejurare arată că nu se opune.
Curtea, deliberând, aduce la cunoștința apărătorului intimatului pârât că ședința cu privire la acest dosar se va relua la ora 10,00 pentru a da posibilitatea recurentei reclamante L. C. să se prezinte în sala de judecată, având în vedere că pricina comportă discuții.
La a doua apelare a cauzei, ora 10,00, în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă L. C., personal și pentru intimatul pârât L. C. F., avocat I. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._(43) din 15.07.2015 depusă la dosar.
Întrebată fiind, recurenta reclamantă L. C. precizează că a formulat cerere de ordonanță președințială care a fost soluționată în fond și în apel și împotriva soluției din apel a formulat recurs până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Curtea aduce la cunoștința recurentei reclamante că ordonanța președințială este o procedură specială și are o singură cale de atac, cea a apelului care poate fi exercitată în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
În raport de aceste dispoziții legale (art. 999 C.pr.civ., actual 1.000) și art. 483 pct.2 C.pc., instanța invocă din oficiu inadmisibilitatea recursului în procedura specială a ordonanței președințiale și acordă cuvântul părților asupra excepției.
Având cuvântul, recurenta reclamantă L. C., personal, învederează că a formulat recurs întrucât nici la instanța de fond și nici la instanța de apel nu s-au consemnat o . probatorii relevante care conduc la menținerea unei situații de risc atât pentru reclamantă cât și pentru minorul care este implicat în cauză. În motivarea recursului a arătat faptul că dorește ca instanța de recurs să ia cunoștință de faptul că pârâtul încalcă o hotărâre judecătorească respectiv, sentința civilă nr._/2011, prin care minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei, rămas definitivă și irevocabilă la 27.06.2012.
Pentru motivele arătate apreciază că recursul este admisibil sens în care solicită a se reveni asupra cauzei și a se dispune rejudecarea ei în recurs.
Apărătorul intimatului pârât L. C. F., având cuvântul solicită admiterea excepției având în vedere că dispozițiile art. 996 C.pr.civ. statuează în prezenta cauză doar calea de atac a apelului, prin urmare calea recursului nu este prevăzută.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
Recurenta reclamantă învederează că în citația care a primit-o s-a precizat să înainteze motivele de recurs, aceasta le-a întocmit și le-a înmânat și avocatului intimatului pârât.
Curtea aduce la cunoștința recurentei reclamante faptul că, dosarul a rămas în pronunțare și nu se mai pot primi cererii la dosar după ce s-a dat cuvântul părților asupra excepției.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., secția civilă, sub nr._, reclamanta L. C. a solicitat pe temeiul din art.996 Cod pr. civilă, în contradictoriu cu pârâtul L. C. F. ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună stabilirea provizorie a locuinței minorului L. V. A., la domiciliul reclamantei până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului civil nr._/212/2014 al Judecătoriei C., precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 25% din venitul net realizat,începând cu data pronunțării și până la majoratul acestuia. a dosarului având ca obiect divorț.
Prin sentința civilă nr. 2595 din 06.03.2015, Judecătoria C. a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluție prima instanță a procedat la examinarea admisibilității cererii de ordonanță președințială în reglementarea dată de art.996 Cod pr. civilă prin prisma condițiilor restrictive enunțate de textul menționat reținându-se în acest sens că probatoriu administrat nu relevă condiția existenței apartenenței dreptului în favoarea reclamantei.
Pe fondul cererii, urmărind valorificarea deplină a intereselor superioare ale minorului instanța de fond a apreciat că stabilirea locuinței copilului la mamă în mod provizoriu pe durata desfășurării procedurilor judiciare pe calea dreptului comun, nu se justifică neexistând motive care să conducă la concluzia că această măsură se impune câtă vreme din probele administrate nu rezultă că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunțarea hotărârii prin care a fost stabilită locuința copilului la pârât.
În acest sens instanța de fond a reținut că în prezent minorul locuiește cu tatăl său ,soția acestuia și copilul soției, într-un apartament mobilat și utilat ce oferă condiții decente de trai, iar voința minorului exprimată cu ocazia audieri este aceea de a locui împreună cu tatăl său.
Susținerile reclamantei relative la comportamentul violent al pârâtului față de aceasta precum și a interzicerii oricărei legături cu minorul au fost înlăturate de instanța de fond ca dovedite.
În referire la garanțiile materiale și morale necesare creșterii minorului instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit veniturile realizate ,iar din punct de vedere medical aceasta prezintă tulburări de comportament, situație în raport de care s-a apreciat că stabilirea locuinței minorului la reclamantă nu este în interesul acestuia
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta L. C. solicitând în esență schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii.
În argumentarea criticilor formulate apelanta a arătat sub un prim aspect că în mod greșit instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale procedurii speciale reglementată de art.996 Cod pr. civilă.
S-a susținut în acest sens că mutarea copilului la tată respectiv într-un alt domiciliu în care locuiește alături de soția actuală a pârâtului și copilul acestei reprezintă o modificarea a împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr._/2013,minorul fiind reținut ilegal de către familia de alianță a pârâtului
De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare privarea mamei de dreptul de a avea informații cu privire la situația și condițiile în care se află minorul, după cum nu a luat în considerare nici faptul că reclamanta nu este în evidență cu boli clinice s-au cronice.
Prin decizia civilă nr. 513 din 29 mai 2015, Tribunalul C. a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta L. C. și a obligat apelanta către intimat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Contrar susținerilor apelantei se constată că în mod judicios prima instanță a stabilit că în cauză nu este dovedită condiția existenței apartenenței dreptului în favoarea reclamantei, așa cum pretind dispozițiile art. 996 Cod pr. civilă.
În cazul concret s-a constatat că reclamanta nu a probat existența unui pericol iminent pentru dezvoltarea copilului, care să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin schimbarea locuinței acestuia.
În acest context al analizei este de menționat faptul că măsura schimbării temporare a locuinței copilului trebuie să aibă un caracter excepțional și să fie temeinic justificată, astfel că simpla prezumție că acesta se află la o vârstă la care ar avea nevoie de mamă mai mult de cât de tată, nu este suficientă.
Deși apelanta a susținut pe parcursul proceduri judiciare că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul stabilirii domiciliului minorului la tată, aceste susțineri nu au fost probate în cauză, martori audiați de instanța de fond nerelatând vreo împrejurare care să conducă la o atare concluzie.
Din depoziția martorei C. A. M., coroborată cu concluziile raportului de anchetă psihosocială rezultă fără echivoc că tată se ocupă de creșterea și educarea copilului asigurându-i cele necesare, situația materială și locativă a acestuia fiind calificată drept una stabilă.
Conform raportului de evaluare psihologică, relaționarea dintre tată și copil este una optimă, fiind o relație de atașament securizant bazată pe interacțiuni pozitive ,afectivitate și sprijin emoțional, aspect resimțit de minor care își dorește să locuiască cu tatăl său.
Nici afirmația referitoare la comportamentul violent al pârâtului sau a interzicerii legăturilor dintre mamă și minor nu a fost confirmată, câtă vreme din depoziția martorei C. A. M. rezultă că tatăl îl lasă pe minor să meargă la mamă fiind încurajat în acest sens.
În raport de starea de fapt dovedită și reținută în cauză, Tribunalul a constatat că interesul superior al minorului este de a rămâne în locuința tatălui, neexistând motive urgente și temeinice care să justifice mutarea sa cu caracter temporar la locuința mamei, motiv pentru care soluția instanței de fond a fost păstrată.
Văzând și dispozițiile art. 453 alin.1 din Codul de pr. civilă, Tribunalul a obligat apelanta - reclamantă către intimatul - pârât, la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva deciziei civile nr. 513 din 29 mai 2015 a declarat recurs reclamanta L. C. motivând că au fost încălcate unele drepturi privind exercitarea autorității părintești asupra minorului, dispuse prin sentința civilă nr._/2013.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, Curtea, având în vedere mențiunea din dispozitivul deciziei și calea de atac formulată, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 996 (actual 997), art. 999 (actual 1000) și 483 pct.2 C.pr.civ.
În baza dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția de procedură invocată din oficiu, excepție ce face inutilă cercetarea motivelor de recurs.
Excepția este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, după caz, în două sau în trei grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 457 alin.1 Cod proc.civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Pe de altă parte, art. 483 al. 2 Cod proc.civ. dispune că „ ….. nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Potrivit art. 999 al. 1 (actual 1.000 ) C.pr.civ., dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Cum prin hotărârea atacată în cauză a fost soluționată o ordonanță președințială, în raport de dispozițiile art. 999 al.1 C.pr.civ. se constată că promovarea prezentei căi de atac nu este posibilă, hotărârea supusă controlului judiciar fiind definitivă.
Având în vedere regimul juridic legal al excepției inadmisibilității conform cu care inadmisibilitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care partea folosește o acțiune, un mijloc procedural sau o cale de atac pe care legea nu o prevede sau o interzice expres, Curtea constată că reclamanta a formulat un recurs ce nu este permis de legea procesual civilă, astfel că respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția inadmisibilității recursului .
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta reclamantă L. C., domiciliată în municipiul Constanta, . nr. 15, ., ., județ C., împotriva deciziei civile nr. 513 din 29 mai 2015 pronunțate de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. C., cu domiciliul în municipiul Constanta, ., ., ., județ C. și cu domiciliul procesual ales în municipiul Constanta, ., . A, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.07.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. I. B. D. P.
Grefier,
M. G.
Jud. fond –R.E.L.
Jud. apel –V.C. C.; V.T.
Red.dec.-jud.M.B./17.07.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 11/2015. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
