Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 35/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.35/FM
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie:
PREȘEDINTE - M. P.
Judecător - D. P.
Judecător - I. B.
Grefier - M. G.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de pârâtul V. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. D. situat în C., . nr.128A, ..B, . - împotriva sentinței civile nr.3224 din 24.03.2014 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 25.09.2015 pronunțate de Judecătoria C. și a deciziei civile nr. 440 din 07.05.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Z. C., cu domiciliul în localitatea O., ., județ C., având ca obiect partaj bunuri comune,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015, când în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 24 ianuarie 2013 și precizată ulterior, reclamanta Z. C. a chemat în judecată pe pârâtul V. C. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună partajarea în cote egale a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, și anume garsonieră situată în C., ., ., autoturism OPEL cu număr de înmatriculare_ .
În motivarea în fapt, se arată în esență că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei cu aportul egal al ambelor părți.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, precizată ulterior, prin care a solicitat să se constate în favoarea sa o cotă majoritară de 75%, indicând masa partajabilă ca fiind compusă din suma de 100.000 lei, un teren de 300 mp în localitatea O., împrumut la bancă în valoare de 178.000 lei, bunuri mobile, îmbunătățiri realizate la imobilul proprietatea părinților reclamantei în valoare de 20.000 lei.
A justificat cererea prin care solicită o cotă majoritară prin prisma faptului că a avut venituri mult superioare reclamantei.
Prin răspunsul la întâmpinare și cererea reconvențională, reclamanta a învederat faptul că suma de 100.000 lei a fost dată de o terță persoană, constituind cheltuieli aferente decesului respectivei persoane; cheltuielile cu privire la edificării parțiale a imobilului aflat pe terenul din localitatea O., atribuit spre folosință gratuită de către primărie, fiind suportate în mod egal de către ambele părți; faptul că împrumutul de 178.000 lei a fost contractat cu banca comercială Piraeus Bank de către pârât, fiind de acord a suporta ½ din contravaloarea sumei achitate ulterior separației în fapt; faptul că nu contestă bunurile menționate în cuprinsul cererii reconvenționale. A solicitat a se reține o cotă de contribuție de ½ având în vedere că și reclamanta a lucrat în timpul căsătoriei, s-a îngrijit de gospodărie și de cei doi copii ai părților. A apreciat ca neîntemeiată cererea de obligare a sa la plata a ½ din contravaloarea îmbunătățirilor realizate la imobilul proprietatea părinților, precizând că îmbunătățirile au fost realizate de către părinți.
Prin concluziile scrise depuse la 17.02.2014 (f. 278-281), pârâtul a solicitat a se constata în favoarea părților o cotă de contribuție de 50%, a solicitat atribuirea în natură a garsonierei, atribuirea autoturismului marca Opel, atribuirea sumei de 5000 lei reprezentând jumătate din suma deținută în cont de 10.000 lei, jumătate din suma achitată la Piraeus Bank ulterior separației în fapt.
Prin sentința civilă nr. 3224/24.03.2014 Judecătoria C. a dispus partajarea, în cote egale, a bunurilor comune dobândite de reclamanta Z. C. cu pârâtul V. C. în timpul căsătoriei acestora. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: imobil garsonieră, în valoare de 132.962 lei, bunuri mobile în valoare totală de 9.484,80 lei și autoturism în valoare de 8.566 lei. S-a dispus atribuirea către reclamantă a imobilului și a bunurilor mobile, în valoare totală de 142.446,80 lei și către pârât a autoturismului, reclamanta fiind obligată la plata către pârât a sumei de 66.940 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.266,50 lei, reprezentând 1/2 din ratele achitate pentru restituirea creditului contractat cu Piraeus Bank SA după despărțirea în fapt – 06.2012 și până la data de 31.12.2012. Au fost compensate cheltuielile de judecată plătite de părți până la concurența sumei de 5.160 lei, pentru restul de 1.722,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată a fost obligată reclamanta.
A motivat instanța de fond că părțile s-au căsătorit la data de 21.10.1995, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ 12 la 19.11.2012. Cu privire la compunerea masei partajabile, instanța a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit un imobil garsonieră și mai multe bunuri mobile. Nu s-a reținut ca făcând parte din masa partajabilă fundația edificată pe terenul atribuit în concesiune, situat în O.. Părțile nu au probat, în condițiile legii, dreptul de proprietate asupra imobilului-fundație a cărui partajare se solicită. Cât privește cota de contribuție la dobândirea acestora, instanța de fond a reținut prezumția de comunitate în lipsa altor elemente probatorii.
A mai reținut instanța de fond că pârâtul reconvenient a contractat un împrumut de 17.325 lei cu Piraeus Bank C. prin contractul nr._03037/14.01.2008. Pe baza recunoașterilor pârâtei din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, coroborate cu declarațiile testimoniale și înscrisurile, instanța a reținut că sumele împrumutate de pârât au fost folosite de soți împreună pentru satisfacerea nevoilor obișnuite ale căsătoriei sau pentru achiziționarea bunurilor mobile, astfel încât are caracterul unei datorii comune. În prezent creditul este achitat integral, de la data separației în fapt și până la data achitării integrale ratele și dobânda au fost achitate exclusiv de pârât, așa cum recunoaște de altfel și reclamanta, sub acest aspect existând un drept de creanță al pârâtului.
Instanța de fond a mai arătat, cu privire la atribuire, că minorii rezultați din căsătoria părților au locuința stabilită la reclamantă, așa cum rezultă din sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ 12, că aceștia împreună cu reclamanta au fost evacuați din imobilul proprietatea bunicilor materni, așa cum rezultă din decizia nr. 1288/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, iar bunurile mobile, piese de mobilier și aparatură electrocasnică deservesc unei folosințe normale a imobilului proprietatea părților, astfel că se impune atribuirea reclamantei. În ce privește autoturismul, acesta se află în folosința pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 440 din 7 mai 2015 Tribunalul C. a admis apelul pârâtului V. C. și a schimbat în parte sentința atacată astfel:
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și imobilul construcție la nivel fundație situată în localitatea O., Pateul H, lotul 12, ., jud. C. în valoare de 23.630 lei,
Valoarea imobilului garsonieră situat în C., ., . 100.340 lei iar valoarea totală a bunurilor comune este de 142.020 lei.
Lotul A, ce revine reclamantei este compus din imobil-garsonieră și bunurile mobile în valoare de 109.824 lei.
Lotul B, ce revine pârâtului este compus din autoturismul Opel cu număr de
înmatriculare_ și construcție la nivel fundație situată în localitatea O., Pateul H, lotul 12, ., jud. C., în valoare de 32.196 lei.
A obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul - reconvenient a sumei de 38.814 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
A obligat intimata la plata către apelant a sumei de 2140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 540 lei taxă judiciară de timbru, 1200 lei onorariu expert, 400 lei onorariu avocat.
A obligat apelantul către stat la restituirea sumei de 540 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că în mod greșit Judecătoria C. nu a inclus în mapa partajabilă construcția la nivel de fundație situată în localitatea O., Pateul H, lotul 12, ., județul C., evaluată la valoarea de 23.630 lei, bun edificat în timpul căsătoriei părților și care are calitatea de bun comun.
Cu privire la solicitarea de includere în masa de partaj a sumei de 5.000 lei reprezentând depozit comun al soților, suma de bani ce ar fi fost cheltuită exclusiv de către intimata reclamantă, instanța de apel a reținut că nu s-a administrat nicio probă care să susțină existența și retragerea acestei sume din contul comun de către reclamantă în perioada separației în fapt.
Referitor la imobilul supus partajului- garsonieră situată în C., ., .. B, . reținut că valoarea determinată prin expertiza realizată în apel este cea corectă, avându-se în vedere ofertele de pe piața imobiliară, cât și faptul că proba a fost administrată într-un moment cât mai apropiat partajului.
Cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor . că sunt nefondate criticile apelantului, pretenția sa de a i se reține o contribuție de 75% per ansamblul masei comunitare fiind neîntemeiată. munca fizică prestată de pârât în beneficiul unor terțe persoane, respectiv pentru repararea și îmbunătățirea imobilului proprietatea socrilor săi nu determină o cotă superioară a acestuia la dobândirea patrimoniului soților, acesta fiind distinct de patrimoniul părinților reclamantei.
Au fost respinse ca nefondate și criticile privitoare la atribuirea imobilului garsonieră către reclamantă, reținându-se că acesteia din urmă i-au fost încredințați copii spre creștere și educare, iar prin hotărâre judecătorească s-a dispus evacuarea reclamantei și a minorilor din locuința bunicilor materni.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul V. C. care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sub următoarele aspecte:
1.Greșita atribuire a imobilului – construcție la nivel de fundație situat în localitatea O., lotul 12, ., către pârât;
2.Greșita atribuire a imobilului garsonieră către reclamantă, deși recurentul pârât a întreținut și a folosit acest imobil după separația în fapt a părților;
3.Greșita neincludere în masa de partaj a sumei de 10.000 lei, cu consecința exonerării reclamantei de obligația de a-i restitui pârâtului ½ din această sumă;
4.Greșita respingere a cererii pârâtului de a se constata că a avut o contribuție majoritară de 75% la dobândirea bunurilor comune.
În raport de aceste critici a solicitat recurentul pârât admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și partajarea bunurilor comune, prin recunoașterea în favoarea sa a unei cote de 75% la dobândirea patrimoniului comunitar. A solicitat să îi fie atribuită în deplină proprietate, garsoniera din C., Bulevardul Tomis nr. 146, . să i se atribuie construcția la nivel de fundație, autorizată pentru P+1 etaj, edificată pe terenul de 300 mp situat în localitatea O., lângă imobilul proprietatea părinților reclamantei. De asemenea, s-a solicitat ca reclamanta să fie obligată să îi restituie suma de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei cuvenite pârâtului din suma deținută în cont și folosită exclusiv de reclamantă în beneficiul propriu, după separația în fapt.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut pârâtul că nu are o altă locuință în proprietate, iar după separația în fapt a soților a locuit singur în garsoniera din C., plătind toate cheltuielile de întreținere aferente, nevoia locativă îndreptățindu-l să i se atribuie acest bun comun.
Sub aspectul cotei majoritare de contribuție a susținut că este îndreptățit să i se recunoască o cotă de 75% la dobândirea bunurilor comune, motivat de faptul că a executat o . lucrări la casa socrilor săi, imobil în care a locuit împreună cu reclamanta pe toată durata căsătoriei.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, dar și-a exprimat poziția procesuală față de recursul reclamantei prin concluziile scrise depuse la dosar la 14.10.2015.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport cu criticile recurentului pârât, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1.Criticile recurentului pârât referitoare la greșita reținere a unor cote egale de contribuția a soților la dobândirea bunurilor comune se rețin a fi nefondate.
Bunurile comune, constituind proprietatea în devălmășie, iar soții neavând stabilite de la început, adică de la dobândire, drepturile lor asupra unui anumit bun sau a unei anumite cote din bunurile respective, urmează ca aceste drepturi să se determine numai la împărțirea patrimoniului comunitar. Criteriul pe baza căruia se va proceda la stabilirea părților cuvenite din bunurile comune este contribuția fiecărui soț la dobândirea întregii mase comunitare.
Prin urmare, partajul bunurilor comune se realizează în raport de contribuția fiecărui soț la dobândirea patrimoniului comunitar, iar nu cu privire la fiecare bun în parte.
Unicitatea sub care se prezintă universalitatea juridică a bunurilor comune, privită ca o masă de drepturi și de obligații, face ca în mod corelativ, la încetarea stării de codevălmășie, împărțirea să se realizeze, de asemenea, prin unicitatea de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport de contribuția sa reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică nu prin diferențierea cotelor, în raport cu anumite bunuri. De aceea, cotele de contribuție corespunzătoare aportului fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune, se stabilesc asupra totalității bunurilor comune și nu pe categorii de bunuri mobile și imobile și nici asupra unui anumit bun chiar dacă acel bun ar reprezenta o valoare mult mai importantă în comparație cu restul masei.
În speță se reține, că deși pârâtul a solicitat prin cererea reconvențională să i se recunoască o cotă de contribuția majoritară de 75% la dobândirea bunurilor comune, Curtea constată că pe parcursul derulării procesului a solicitat să se partajeze un depozit bancar în cotă de ½ pentru fiecare soț, solicitând obligarea reclamantului să i se restituie suma de 5.000 lei ce reprezintă ½ din contravaloarea depozitului bancar utilizat de soție în timpul separației în fapt în exclusivitate în interesul său.
Ulterior, în concluziile scrise depuse la dosar în fața primei instanțe pârâtul a solicitat partajarea bunurilor comune în cotă de 50% pentru fiecare dintre soți.
Deși pârâtul a avut o poziție oscilantă sub acest aspect pe parcursul litigiului, se constată că prima instanță și instanța de apel au soluționat în mod judicios problema cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, aplicând la situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, principiile legale mai sus-menționate, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 30 Codul familiei.
Astfel la stabilirea contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, au fost avute în vedere atât veniturile din muncă obținute de ambii soți pe parcursul căsătoriei, dar și munca în gospodărie și pentru creșterea copiilor realizată de reclamantă, și nu în ultimul rând faptul că pe întreaga durată a căsătoriei atât cei doi soți cât și copii acestora au fost găzduiți în imobilul proprietatea părinților reclamantei, fără plata vreunei chirii, acest ajutor fiind acordat în considerarea persoanei reclamante – fiica proprietarilor locuinței. De asemenea, bunicii materni s-au implicat și în creșterea minorilor în perioada în care atât reclamantul cât și pârâtul au lucrat în străinătate, acest ajutor contribuind, dacă nu la mărirea patrimoniului comunitar, cel puțin la conservarea celui existent, prin evitarea unor cheltuieli ale soților pentru plata chiriei într-un imobil închiriat sau pentru plata unor bone care să supravegheze copii părților în perioada în care aceștia se aflau la muncă.
Conform unei practici judiciare constante în materie, ajutorul bănesc, sau de orice natură dat de părinții unui soț se consideră a fi făcut în favoarea copilului acestuia, afară de cazul în care prevede în mod expres că gratificarea vizează ambii soți (Curtea de Apel Târgu M., Secția civilă decizia nr. 700 din 12 iunie 2001, în SET nr. 3/2001; Curtea de Apel București C.P.J.C. 1997, p. 225).
În același sens literatura juridică a statuat că achiziționarea unor bunuri în timpul căsătoriei, prin contribuția părinților, trebuie privită ca o donație făcută exclusiv în favoarea copilului lor, cu excepția situației în care s-a specificat în mod expres că s-a voit gratificarea ambilor soți (B.Diamant V. L., Practică judiciară, rezumată și comentată, în Dreptul nr. 2/1997, p. 227).
Împrejurarea potrivit cu care pârâtul, în timpul căsătoriei ar fi contribuit cu munca fizică și/sau material la realizarea unor lucrări de consolidare și de modernizare a locuinței proprietatea socrilor săi, - terți față de prezentul litigiu – nu îi conferă acestuia în raport cu fosta soție o cotă de contribuție majoritară la dobândirea patrimoniului comunitar, ci îi deschide pârâtului calea unei acțiuni pentru valorificarea eventualului său drept de creanță în raport cu proprietarii imobilului, respectiv în raport cu pârâții reclamantei.
Patrimoniul comunitar al soților, fiind distinct de patrimoniul părinților reclamantei, contribuția pârâtului la mărirea patrimoniului unor terți (părinții reclamantei) nu îi conferă acestuia o cotă de contribuție superioară în raport cu celălalt soț care nu a contribuit prin muncă sau financiar la realizarea lucrărilor la imobilul proprietatea terților.
Pentru considerentele expuse vor fi respinse ca nefondate criticile recurentului pârât, Curtea constatând că Tribunalul C. a reținut în mod judicios o contribuție egală, de 50% a soților la dobândirea bunurilor comune.
2.Critica recurentului pârât referitoare la neincluderea în masa de partaj a sumei de 10.000 lei reprezentând depozitul bancar al soților, sumă utilizată exclusiv de reclamantă în perioada separației în fapt se reține a fi nefondată.
Conform art. 249 Cod civil, sarcina probei incumbă celui care face o susținere în cursul procesului.
În speță deși pârâtul a susținut existența acestui depozit bancar în patrimoniul soților și lichidarea lui de către reclamantă în perioada separației în fapt, acesta nu a administrat nicio probă din care să rezulte realitatea acestor susțineri, respectiv existența banilor la momentul partajului sau al separației în fapt al soților.
Se constată că în fața instanței de fond reclamanta a susținut că soții au primit de la mătușa reclamantei o sumă de bani în vederea organizării ceremoniei de înmormântare și de pomenire a acestei persoane, iar după decesul mătușii banii au fost folosiți, în timpul căsătoriei părților, în acest scop. S-a mai susținut că la momentul separației în fapt a părților, soții nu aveau nicio economie bănească într-un cont bancar, iar pârâtul reconvenient nu a produs nicio probă în dovedirea susținerilor sale, situație în care în mod judicios Tribunalul C. a reținut că suma de 10.000 lei invocată de pârât nu poate fi inclusă în masa partajabilă.
3.Criticile recurentului pârât referitoare la partajarea în natură a masei comunitare, prin atribuirea către reclamantă a garsonierei din C., ., ., . și către pârât a imobilului – localitatea O. se rețin a fi nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
3a.Partajul ca operațiune juridică, urmărește să pună capăt stării de indiviziune trecând bunurile stăpânite pe cote părți abstracte în proprietatea exclusivă a fiecărui copărtaș, potrivit cu întinderea dreptului cuvenit. Dreptul exclusiv asupra unei cote părți ideale și abstracte din masa bunurilor indivize se transformă astfel într-un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor bunuri.
Atribuirea în natură a imobilului supus partajului garsonieră – intervine în cazul în care împărțirea lui în natură nu este posibilă, fie datorită unei imposibilități fizice, când bunul nu este partajabil sau nu e comod partajabil – cum este cazul în speță (art. 676 alin. (2) Noul Cod de procedură civilă).
În speță instanțele de fond au stabilit în mod judicios că garsoniera nu este comod partajabilă în natură, întrucât constituie o singură unitate locativă și se impune atribuirea ei în natură cu respectarea cerințelor de atribuire reglementate de art. 6739 Cod procedură civilă (de la 1865), criterii ce au fost în mod judicios aplicate în speță.
Art. 6739 Cod procedură civilă (1865) prevede criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la formarea și atribuirea loturilor, susținând că „instanța va ține seama după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea” criterii strâns legate de situația concretă în care se găsesc copărtașii.
În speță, Curtea constată că ambii soți au cote egale la dobândirea bunului comun și niciunul dintre soți nu mai deține în proprietate sau cu chirie o altă locuință care să le asigure nevoile locative. De asemenea, se reține că în timpul căsătoriei niciunul dintre soți nu a locuit în imobilul proprietatea acestora ci au fost tolerați împreună cu copii rezultați din căsătorie, în imobilul proprietatea părinților reclamantei, din localitatea O., localitate în care soții au hotărât să își construiască o casă proprietate personală.
Împrejurarea potrivit cu care rudele reclamantei au tolerat-o pe aceasta să locuiască în imobilul lor, împreună cu copii părților în timpul separației în fapt și după divorț, iar pârâtul părăsise această locuință și se instalase în garsoniera supusă partajului nu constituie un criteriu determinant pentru atribuirea locuinței către pârât deoarece așa cum am arătat reclamanta nu are un spațiu locativ corespunzător pentru satisfacerea nevoilor locative proprii și ale minorilor ce i-au fost încredințați spre creștere și educare, iar pe de altă parte și pârâtul la rândul său ar putea fi tolerat în locuința unei rude apropiate.
Se reține, pe de altă parte, că prin hotărârea de divorț, cei doi minori i-au fost încredințați spre creștere și educare reclamantei, iar acest aspect impune instanței, ca în cadrul partajului, în condițiile în care toate criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă îi poziționează pe cei doi soți pe poziții de egalitate, aceștia având fiecare îndreptățirea aparentă de a li se atribui imobilul garsonieră în natură, să se aibă în vedere și interesul superior al minorilor, dar și obligația părinților de a asigura acestora condiții corespunzătoare pentru locuit și educare.
Mai mult se reține că imobilul – garsonieră nu a fost dobândit de către soți prin învestirea unor venituri proprii, ci acesta a fost proprietatea mătușii reclamantei, bunul fiind transmis soților în temeiul unui contract de întreținere, contract încheiat în considerarea nepoatei proprietarilor, reclamanta în cauză, tocmai în virtutea unor relații de rudenie și de încredere existente între înstrăinător și reclamantă.
Se reține de asemenea, conform înscrisurilor depuse în recurs că reclamanta a fost aceea care a plătit impozitul aferent acestui imobil. În ceea ce privește plata cheltuielilor de întreținere efectuate de către pârât în perioada în care a locuit singur în garsonieră, Curtea constată că aceasta nu îl îndreptățește la atribuirea bunului; pârâtul nu a făcut dovada efectuării unor lucrări de îmbunătățire, amenajare și modernizarea imobilului garsonieră în perioada separației în fapt, ci doar a faptului că a plătit utilitățile - apă caldă, apă rece, energie electrică – de care a beneficiat în exclusivitate în perioada locuirii în imobil.
Raportat la toate aceste elemente, Curtea constată că în mod judicios a fost atribuită reclamantei garsoniera supusă partajului.
3 b.Nici critica recurentului ce vizează atribuirea către pârât a construcției la nivelul de fundație, situată în localitatea O., Pateul H, lotul 12, ., județul C., nu poate fi reținută ca fondată.
Conform dispozițiilor art. 676 al. (1) Noul Cod Civil, partajarea bunurilor comune se realizează de regulă în natură, urmărindu-se pe cât posibil să se acorde fiecărui copartajant bunuri de aceeași natură și pe cât posibil de valori egale.
S-a reținut în literatura de specialitate că dacă un bun sau o masă de bunuri aparține mai multor persoane, partajul trebuie să le consacre, când este posibil, tot un drept de proprietate, deoarece nu există nicio rațiune a se modifica acest drept, dându-i alt conținut.
În speță s-a făcut dovada că pe lângă imobilul – garsonieră situat în Municipiul C., soții au mai dobândit și un alt imobil – clădire autorizată P+1, la nivel de fundație la momentul partajului, situată în localitatea O..
În condițiile în care reclamantei i s-a atribuit în deplină proprietate imobilul garsonieră, iar părțile nu au optat conform art. 676 al. (2) lit. (b) pentru vânzarea directă sau prin licitație a imobilului construcție la nivel de fundație situată în localitatea O., în mod judicios, pentru asigurarea unei egalități între copartajanți, instanța de apel a atribuit această construcție pârâtului, cu obligația reclamantei de a achita acestuia o sultă corespunzătoare în vederea asigurării și a unei egalități valorice între copărtași.
Împrejurarea potrivit cu care această construcție se află în localitatea O., acolo unde locuiesc și părinții reclamantei nu reprezintă un impediment la atribuirea bunului către pârât, întrucât pe de o parte imobilul nu se învecinează cu proprietatea foștilor socri, fiind poziționat într-un alt cartier, proiectat pentru construcția de vile – pateul H, lotul 12, .; iar pe de altă parte se reține că pe toată durata căsătoriei cu reclamanta, pârâtul a locuit în localitatea O., fiindu-i astfel cunoscut orașul și comunitatea locală.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă (1865) se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă recurentul pârât către intimata reclamantă, la plata sumei de 1.860 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de pârâtul V. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. D. situat în C., . nr.128A, ..B, ., județ C. - împotriva sentinței civile nr.3224 din 24.03.2014 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 25.09.2015 pronunțate de Judecătoria C. și a deciziei civile nr. 440 din 07.05.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Z. C., cu domiciliul în localitatea O., ., județ C., ca nefondat.
Obligă recurentul pârât la plata sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. P. D. P. I. B.
Grefier,
M. G.
Jud.fond: C.M. G.
Jud. apel: C. E.-B.M.
Red.dec.jud. M.P./30.10.2015
dact.gref.I.C.-13.11.10.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 28/2015. Curtea de... | Nulitate act. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
