Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-08-2015 în dosarul nr. 11/2015
Dosar nr._
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11
Ședința publică din 21 AUGUST 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. P.
JUDECĂTOR – M. G.
GREFIER – C. D.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
PROCUROR – I. D.
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect ordonanță președințială - suspendarea procedurilor de încredințare minor, formulată de apelanții reclamanți N. A. și N. F., cu domiciliul în comuna C., ., județ C., în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN C. prin DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanții reclamanți personal și asistați de avocat A. B., în baza împuternicirii avocațiale nr. 39/21.08.2015 și reprezentantul intimatei pârâte, consilier juridic C. M., conform delegației nr. D_/19.08.2015 pe care o depune la dosar.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită, conform art. 153 și urm. C.pr.civ.
Prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, după care:
Apelanții - reclamanți, prin apărător, depun la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Direcția Generală De Asistență Socială și Protecția Copilului C. și se comunică un exemplar și părții adverse.
Instanța, având în vedere conținutul răspunsului la întâmpinare depuse de apelanții reclamanți, pune în vedere reprezentantului intimatei pârâte să facă precizări cu privire la excepția invocată prin întâmpinare.
Reprezentantul intimatei pârâte arată că s-a invocat doar excepția tardivității motivării căii de atac.
Instanța, față de precizările reprezentantul intimatei pârâte că s-a invocat doar excepția motivării căii de atac, constată că prin răspunsul la întâmpinare apărătorul apelanților a răspuns la ambele excepții, atât cu privire la declararea căii de atac, cât și la motivarea căii de atac, acesta arătând că a fost motivată cererea de apel a 2-a zi după primirea comunicării motivării hotărârii.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la excepția tardivității motivării apelului.
Reprezentantul intimatei pârâte, având cuvântul, apreciază că în conformitate cu art. 470 C.pr.civ. nu a fost motivat în drept apelul, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Referitor la hotărârea instanței de fond apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Arată că susține excepția, astfel cum a fost formulată prin întâmpinarea depusă la dosar și care vizează nemotivarea în termenul legal, atât în fapt cât și în drept.
Apărătorul apelanților reclamanți arată că ne aflăm în prezența unei proceduri speciale – ordonanță președințială. În principal, modul în care este promovată calea de atac – reprezentat de dispozițiile art. 1000 din codul de procedură civilă apreciază că prevederile au fost respectate ad literam. În ceea ce privește motivarea apelului în fapt și în drept, așa cum a arătat și prin răspunsul la întâmpinare, apelul a fost motivat în termen, în conformitate cu disp.art. 997 C.pr.civ. coroborat cu art. 1002 C.pr.civ. solicită respingerea excepției, ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că rezultă din motivarea apelului, chiar dacă este succintă, că motivele de apel sunt în principal de respingere a probelor la instanța de fond, astfel încât excepția tardivității motivării căii de atac nu poate fi primită.
Instanța, deliberând, respinge excepția tardivității motivării căii de atac raportat la dispozițiile art. 999 c.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art. 470 al.5 C.pr.civ. Instanța are în vedere împrejurarea că potrivit art. 999 al.1 C.pr.civ., în cazul ordonanței președințiale termenul de declarare a căii de atac este de 5 zile de la pronunțare, dar potrivit art. 470 al.5 C.pr.civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunțare, motivarea se va realiza în termen de 5 zile, termen care curge de la comunicarea hotărârii. În raport de aceste dispoziții legale și față de înscrisurile din dosar, Curtea constată că motivele de apel au fost depuse la dosar la 3.08.2015, iar în raport de data comunicării hotărârii motivate către părți – 29.07.2015, motivarea apelului este realizată în termenul legal de 5 zile, astfel cum a fost prelungit ca urmare a împrejurării că termenul s-a împlinit într-o zi nelucrătoare iar prima zi lucrătoare a avut loc într-o zi de luni, dată la care a fost depusă motivarea apelului.
Apărătorul apelanților având în vedere că instanța de fond a respins toate probele apelanților și nu-și explică din ce motiv familia N. a fost privită cu ostilitate de toate completurile de judecată, deși timp de 3 ani au avut relații de familie cu copilul, ca și când ar fi fost propriul lor copil.
Precizează apărătorul apelanților că au solicitat în mod legal să fie declanșată procedura de adopție în favoarea apelanților și în prezenta cauză doresc să aducă probe din care să rezulte că apelanții au avut o viață de familie cu minora D. V..
Instanța atrage atenția apărătorului apelanților reclamanți că ne aflăm într-o procedură specială – prevăzută de art.998 al.3 C.pr.civ., potrivit căreia judecata se face de urgență și cu precădere, fiind interzisă administrarea de probatorii care necesită un timp îndelungat în administrarea acestora.
Instanța pune în vedere apărătorului apelanților reclamanți să precizeze în ce stadiu se află, în cadrul prezentului apel.
Apărătorul apelanților invocă caracterul devolutiv al apelului. Chiar dacă dosarul se află într-o procedură specială solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu cei doi martori nominalizați în cererea introductivă și de asemenea a probei cu albumul de fotografii, pentru a demonstra legătura dintre familia N. aurel și N. F. și copil. Menționează că proba cu fotografii a fost respinsă de instanța de fond motivat de faptul că depunerea acestui album foto ar afecta imaginea publică a copilului.
Instanța, raportat la cererea pe care o formulează apărătorul apelanților, conform art. 470 C.pr.civ. pune în vedere acestuia să indice în cadrul cererii de apel unde au fost indicate probatoriile.
Apărătorul apelanților reclamanți arată că în cuprinsul cererii de apel a solicitat admiterea probelor menționate anterior. Apreciază că din cele două motive de apel invocate rezultă foarte clar probele pe care apelanții le-au propus la instanța de fond, probe care în mod abuziv au fost respinse. Precizează apărătorul apelanților că probele sunt aceleași cu cele solicitate la fondul cauzei, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu audierea a doi martori, proba cu interogatoriul intimatei și proba cu albumul de fotografii.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea probelor solicitate de apelanți, apreciind că nu sunt utile pentru dezlegarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea probelor, întrucât administrarea acestora ar presupune acordarea unui nou termen de judecată, iar urgența soluționării dosarului nu permite acest lucru. Cu privire la proba cu înscrisuri, deși este discutabilă utilitatea acestora, așa cum a arătat și instanța de fond nu se opune primirii acestora la dosar, în măsura în care proba se administrează la acest termen.
Instanța pune în vedere apărătorului apelanților reclamanți să precizeze care sunt înscrisurile pe care apelanții înțeleg să le depună la dosar.
Apărătorul apelanților reclamanți precizează că înscrisurile se referă la declarațiile autentificate la notar ale martorilor nominalizați în acțiune, pentru a demonstra care sunt relațiile dintre minoră și familia N.. Totodată arată că la acest termen apelanții sunt în măsură să depună albumul de fotografii.
Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulată de apelanți, raportat la disp.art. 998 al.3 C.pr.civ. urmează să respingă proba cu audierea unor martori, întrucât aceasta ar necesita un timp îndelungat pentru administrare (citarea și prezentarea martorilor), iar procedura specială în care ne aflăm nu îngăduie această modalitate de administrare a probelor, proba fiind incompatibilă cu procedura specială. Raportat la declarațiile notariale ale martorilor menționați în cererea de apel, instanța constată că acestea nu au fost atașate cererii de declarare a apelului și nu au fost comunicate părților în procedura de regularizare a cererii astfel cum prevăd dispozițiile art. 470 și urm. C.pr.civ., iar din dezbateri nu a reieșit necesitatea administrării acestor probe pentru a putea fi acceptate la dosar și pe de altă parte, martorii trebuie audiați nemijlocit în fața instanței, pentru a se afla ce au perceput în mod nemijlocit și pentru ca partea adversă să aibă posibilitatea să adreseze la rândul său întrebări, numai în acest fel fiind respectat principiul contradictorialității și egalității în procesul civil.
Instanța constată în cauză că deși proba cu interogatoriul intimatei pârâte enunțată în motivele de apel ca fiind una dintre probatoriile solicitate și respinse în fața instanței de fond, aceasta nu s-a administrat, dat fiind dispozițiile art. 999 C.pr.civ., față de împrejurarea că proba ar determina prelungirea procesului și este incompatibilă cu această procedură, va respinge proba cu interogatoriul intimatei.
Cu privire la proba cu albumul de fotografii, având în vedere că aceasta a fost o probă solicitată în fața primei instanțe și reiterată în cererea de apel, instanța încuviințează depunerea unor fotografii referitoare la teza probatorie invocată, respectiv existența unei relații de familie cu minorul în cauză.
Apărătorul apelanților reclamanți solicită instanței să pună în vedere reprezentantului intimatei pârâte să confirme dacă minora din fotografiile prezentate instanței este D. V., copilul a cărui adopție au solicitat-o.
Reprezentantul intimatei pârâte arată că nu poate confirma acest aspect întrucât nu a cunoscut-o pe minoră.
La interpelarea instanței, apărătorul apelanților reclamanți precizează că fotografiile au fost realizate atât în casa asistentului maternal cât și în casa apelanților reclamanți. Precizează că asistenta maternală M. M. este sora apelantei N. F. și locuiesc în aceeași curte
Instanța pune în vedere apărătorului apelanților reclamanți să facă unele precizări cu privire la situația copilului, respectiv unde se află acesta la acest moment și care este acțiunea de fond pe care o urmează apelanții, având în vedere că în cadrul ordonanței președințiale se dispun măsuri cu caracter provizoriu.
Apărătorul apelanților reclamanți precizează că pe data de 25.05.2015 au început apelanții procedura adopției, care a fost respinsă. Arată că din punct de vedere anatomic apelanții nu pot avea copii și ca urmare a acestui fapt între ei și minora în cauză s-a creat o legătură sufletească deosebită, astfel încât i-a determinat să întocmească dosar pentru adopție, conform prevederilor art. 36 alin.2 din Legea 243/2004 rep. Solicită instanței să aibă în vedere că la dosarul cauzei au fost depuse dovezi în acest sens. Cererea formulată pentru declanșarea procedurii de adopție a fost respinsă, situație în care intimata a solicitat să fie încredințată spre adopție minora, familiei P..
Arată apărătorul apelanților reclamanți că familia P. nu are nici o tangență cu minora în cauză. Precizează de asemenea că în dosarul nr._ au formulat și cerere de intervenție principală prin care au solicitat încredințarea minorei în vederea adopției, însă nu li s-au aprobat nici un fel de probe. Arată că au exercitat cale de atac împotriva soluției Tribunalului C. și urmează să fie judecat apelul privitor la cererea de intervenție, termenul nefiind încă stabilit.
Mai arată apărătorul apelanților reclamanți că pe rolul Tribunalului C. se află și dosarul nr._, având ca obiect adopție, prin care au solicitat adopția cu efecte depline a minorei. Menționează că deși în acest dosar intimata DGASPC C. a invocat excepția calității procesuale active a apelanților, excepție care a fost respinsă, instanța de fond nu a admis nici o probă din cele solicitate de apelanți.
Instanța constată că atestatul în vederea adopției a expirat la data de 04.07.2015.
Reprezentantul intimatei pârâte arată că atestatul în vederea adopției nu a fost reînnoit de către apelanți.
Apelanta N. F. precizează că nu s-a reînnoit atestatul, pentru că i s-a spus că nu-l mai pot obține, întrucât și-au ales singuri copilul și potrivit dispozițiilor legale, nu aveau voie să facă acest lucru.
Reprezentantul intimatei pârâte precizează că nu există nici o solicitare a apelanților în acest sens.
Apelanta N. F. arată că nu au solicitat reatestarea.
Instanța constată că la acest moment nu există atestat de familie aptă să adopte un minor.
Apărătorul apelanților reclamanți învederează faptul că apelanții au formulat și cerere de intervenție principală și acțiunea de adopție înainte de expirarea atestatului. Consideră că în perioada judecății acestor dosare, apelanții au aceleași drepturi pe care le aveau înainte de 04.07.2015.
Instanța întreabă pe apărătorul apelanților reclamanți dacă apelanții sunt în litigiu pentru reatestare ca urmare a refuzului sau sunt în litigiu pentru încredințarea minorului, motivat de faptul că aceștia aveau prioritate întrucât erau în situația unei vieți de familie.
Apărătorul apelanților reclamanți precizează că cererea din 25.05.2015 a fost formulată în temeiul art. 36 alin.2 din Legea 273/2004 rep., în sensul că apelanții au prioritate pentru adopție și nu familia P., care nu a avut nici o tangență cu acest copil.
Reprezentantul intimatei arată că în urma procedurii legale, familia care a adoptat copilul are un atestat valabil și se află pe lista comunicată de ANPDC. Apreciază că apelanții nu pot dovedi în nici un fel faptul că și-au exprimat intenția de a adopta copilul. Totodată menționează că există rapoarte care atestă întâlnirile care au avut loc între minoră și persoanele care au avut intenția de a adopta, iar în prezent copilul se află la familia la care s-a dispus încredințarea.
Apărătorul apelanților reclamanți aduce la cunoștința instanței că pe data de 27.07.2015, când minora a fost luată de la asistentul maternal pentru a-i fi încredințată familiei P., aceasta a fost traumatizată și din comportamentul ei a rezultat că nu-și dorea acest lucru.
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatei pârâte arată că s-a făcut o informare a Comitetului de adopție despre situația creată, însă cum apelanții nu au un atestat valabil, situația nu mai poate fi schimbată.
Fiind întrebat de către instanță, reprezentantul apelanților reclamanți precizează că nu mai are alte cereri de formulat. De asemenea, reprezentantul intimatei pârâte și reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai au cereri de formulat.
Instanța, având în vedere poziția procesuală a părților, constată cauza în stare de judecată și în raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.
Apelanții reclamanți, prin apărător, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, apreciind că este în interesul superior al minorei ca aceasta să fie încredințată în vederea adopției familiei N., care o divinizează și care dorește să-i acorde șansa unei familii adevărate.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că în ceea ce privește soluția instanței de fond s-a respectat dreptul la apărare, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, având în vedere că s-a urmat o procedură legală în adoptarea minorei, iar analizând situația pe fondul cauzei, apreciază că Tribunalul C. a respins corect acțiunea.
Apărătorul apelanților reclamanți apreciază că s-au încălcat dispozițiile art. 36 al.2 din Legea 273/2004, având în vedere că minora a fost crescută și educată de familia N..
Apelanții reclamanți, având cuvântul pe rând, arată că intimata a știut exact situația creată între aceștia și minoră și consideră că nu ei au ales copilul, ci copilul i-a ales pe ei. Apelanta N. F. precizează că familia P. a avut 30 de întâlniri cu minora, în detrimentul acestora, care au avut mult mai puține. Totodată arată că au formulat cerere de încredințare a minorei pe data de 20.05.2015. Consideră că nu s-au acordat șanse egale tuturor celor înscriși în lista comunicată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții.
Instanța, în raport de dispozițiile art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1619/27.07.2015 a Tribunalului C. a fost respinsă cererea reclamanților N. A. și N. F., înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei C. la 21.05.2015 și îndreptată împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C., prin care se solicitase - pe calea ordonanței președințiale - să se dispună suspendarea procedurilor de încredințare, către o altă familie adoptatoare, a minorei D. V., născută la data de 26.06.2012 în municipiul C., având CNP_, fiica numitei D. R. L. și aflată în plasament la asistentul maternal profesionist M. M..
Reclamanții au arătat că au cunoscut-o pe minoră și s-au atașat de ea, întrucât asistentul maternal profesionist M. M. - la care a fost stabilită măsura plasamentului - este sora reclamantului N. A., familiile locuind în același imobil, situat în com. C., .-12, jud. C.; că nu au copii și că, din ziua în care au cunoscut-o pe minora D. V., au tratat-o ca pe copilul lor, preocupându-se îndeaproape de creșterea și educarea acesteia și asigurându-i tot ce este necesar pentru o dezvoltare armonioasă, dar și siguranța morală pe care ți-o dă o familie.
S-a afirmat că minora este foarte atașată de familia reclamanților, pe care îi tratează ca pe părinții ei, trăind alături de aceștia o viață de familie normală. A fost formulată de către reclamanții N. o cerere în vederea luării în evidența Registrului Național pentru Adopții, fiind evaluați și obținând atestat prin Dispoziția nr.D372/04.07.2014 emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C..
Reclamanții N. A. și N. F. au arătat că nu înțeleg motivul pentru care nu au fost luați în calcul în procedura de selecție a familiilor compatibile în vederea încredințării minorei D. V., deși sunt înscriși în Registrul național al familiilor /persoanelor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor și, în plus, minora are practic același domiciliu cu reclamanții.
Tribunalul C. a respins această cerere, motivat de faptul că în speță nu este întrunită niciuna dintre condițiile cerute de dispozițiile art.996 cod proc. civilă – text evocat ca temei în drept al acestui demers.
S-a arătat că, pentru admisibilitatea unei cereri formulate în procedura ordonanței președințiale, condițiile prevăzute de lege trebuie întrunite cumulativ, reclamanții trebuind să dețină în favoarea lor aparența dreptului, cererea trebuie să aibă un caracter urgent, iar instanța să nu statueze definitiv asupra fondului litigios, ci doar o măsură vremelnică, iar prejudiciul/ paguba care s-ar produce dacă măsura solicitată nu s-ar adopta, să fie neîndoielnică.
În cauză, însă, procedura de adopție a copiilor minori - reglementată de Legea nr. 273/2004 - are în centru principiul ocrotirii interesului superior al copilului, totalitatea mecanismelor legale astfel create fiind guvernate de acest principiu. Fiecare etapă urmată în procedura adopției este consecința unei riguroase evaluări efectuate de profesioniști capabili să deceleze informațiile obținute și să stabilească alături de care dintre familiile ori persoanele atestate a fi apte să devină părinți adoptivi îi este mai bine să trăiască minorului declarat adoptabil în condițiile prevăzute de art.26 din Legea nr. 273/2004.
În prezenta cauză, prin sentința civilă nr._/118/2012 a Tribunalului C. s-a dispus măsura plasamentului minorei D. V., născută la data de 26.06.2012 în municipiul C., fiica numitei D. R. L., la asistent maternal profesionist M. M., iar prin sentința civilă nr. 10/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-a reținut eșecul încercărilor de reintegrare a copilei în familia naturală și în familia extinsă, astfel încât, în condițiile determinate de art.26 din Legea nr. 273/2004, s-a dispus deschiderea procedurii de adopție.
Reclamanții N. A. și N. F. au inițiat procedura prevăzută de Legea nr. 273/2004, solicitând a li se emite atestatul de familie aptă să adopte, cerere soluționată prin Dispoziția nr.D372/04.07.2014, prin care li s-a eliberat acest atestat, actul fiind valabil pentru o perioadă de 1 an, începând de la data emiterii. Tribunalul a constatat că la data soluționării cauzei, atestatul de familie aptă să adopte aparținând soților N. își pierduse valabilitatea. Din această perspectivă, a arătat judecătorul fondului, aparența de drept prevăzută de art. 996 cod proc. civilă nu operează în favoarea reclamanților, întrucât valabilitatea acestui atestat nu se prelungește de drept prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, iar reclamanții nu se află între persoanele exceptate, potrivit legii.
S-a mai arătat de către judecătorul fondului că prin sentința civilă nr. 75/16.07.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, instanța de fond a dispus încredințarea în vederea adopției a copilei D. V. către familia P. I. și P. E..
Cererea de încredințare în vederea adopției a fost formulată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C., autoritate care implementează și urmărește aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 273/2004, sub egida căreia s-a desfășurat procesul de potrivire practică a minorei D. V. cu adoptatorii P., aceștia din urmă fiind aleși din Lista cu propuneri de adopție nr. ANPDCA 6538/23.04.2015 emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții.
Conform art. 37 din Legea nr.273/2004 potrivirea teoretică se inițiază de Oficiu pentru copiii aflați în evidența sa și care urmează să fie încredințați în vederea adopției, prin identificarea și selectarea din Registrul național pentru adopții a persoanelor/familiilor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor.
(2)Lista persoanelor/familiilor prevăzute la alin. (1) se transmite de Oficiu pentru continuarea demersurilor de potrivire direcției de la domiciliul copilului.
(3)Selecția celei mai potrivite persoane/familii care urmează să parcurgă etapa potrivirii practice se realizează de către compartimentul de adopții și postadopții din structura direcției, numai din lista prevăzută la alin. (2).
În această situație, judecătorul fondului a conchis în sensul că minora nu se află într-o situație de pericol iminent, deoarece drepturile sale au fost ocrotite cu prioritate, familia adoptatoare a fost aleasă cu respectarea procedurii prevăzute de art. 36-39 din Legea nr. 273/2004, familia P. fiind aleasă din lista comunicată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții.
Împrejurarea că și reclamanții au formulat în cursul anului 2014 o cerere de adopție a unui copil nu generează în mod automat prioritatea acestora la adopția copilului D. V., aflat în plasament la asistentul maternal profesionist M. M. (sora reclamantului), deoarece familia reclamanților nu face parte dintre persoanele cărora li se adresează norma cuprinsă în art.36 alin.2 din Legea nr. 273/2004, aceștia nu fac parte dintre rudele copilului din cadrul familiei extinse și nici din categoria altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni.
Susținerea potrivit căreia reclamanții N. A. și N. F. sunt persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni nu este conformă cu adevărul, întrucât până la momentul pronunțării hotărârii de încredințare în vederea adopției (executorie de la pronunțare) minora s-a aflat la asistentul maternal profesionist, la domiciliul căruia a locuit, care i-a asigurat toate cele necesare creșterii și dezvoltării fizice și psihice armonioase, în baza contractului de muncă încheiat cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C..
Nici urgența adoptării acestei măsuri nu a fost demonstrată, întrucât astfel cum s-a arătat anterior, drepturile minorei au fost respectate, procedura adopției acesteia a urmat pașii firești statuați prin Legea nr. 273/2004, iar situația reclamanților care, în prezent nu mai dețin un atestat de familie adoptatoare valabil, nu generează o urgență în sensul art.996 din Codul de procedură civilă.
Împotriva încheierii din 27.07.2015 (de dezbateri), precum și a hotărârii de fond pronunțate la aceeași dată au declarat apel reclamanții N. A. și N. F., care au susținut că în această procedură au fost ,,umiliți’’ prin refuzul instanței de fond de a se administra orice probe în legătură aspectul evocat – anume, derularea vieții de familie cu acest copil.
S-a arătat că respingerea înscrisurilor, a interogatoriului, a audierii de martori și a depunerii albumului cu fotografii reprezentând aspecte din viața acestui copil (derulată – susțin apelanții – alături de ei) a fost urmată de atenționarea avocatului asupra posibilității de a fi amendat; că solicitarea de a fi depus albumul cu fotografii a fost interpretată de judecător ca o afectare a imaginii copilului, ceea ce a condus la respingerea acestei probe.
Apelanții reclamanți au arătat că pe rolul Tribunalului C. se află înregistrat dosarul_ având ca obiect adopție, prin care s-a solicitat de către aceste părți adoptarea minorei pe temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 republicată; că în aceste condiții s-a cerut stoparea oricărei alte proceduri de adopție, pe calea ordonanței președințiale.
S-a susținut că instanța de fond nu a dorit să observe că sunt întrunite condițiile de admisibilitate pentru această ordonanță, motiv pentru care s-a solicitat admiterea căii de atac.
Prin întâmpinare, intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C. a invocat în prealabil decăderea reclamanților apelanți din dreptul de a-și mai motiva în fapt și în drept apelul, prin prisma dispozițiilor art. 470 alin. 1 lit. c cod proc. civilă, întrucât aceste părți nu ar fi cerut să se facă incidența art. 471 alin. 3 cod proc. civilă.
Asupra fondului, intimata a susținut că prima instanță a realizat o judecată în conformitate cu prevederile legale în materie, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
Răspunsul la întâmpinare a fost depus de apelanții reclamanți în ședință din 21.08.2015, fiind apreciată ca neîntemeiată excepția preliminară evocată.
Asupra acestui aspect, instanța de apel a dispus prin încheierea din 21.08.2015, prin raportare la prevederile art. 470 alin. 5 cod proc. civilă, potrivit cu care ,,În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii’’.
S-a stabilit, astfel, că nu operează decăderea din dreptul de a depune motivele în fapt și în drept ale căii de atac, din moment ce prezentarea lor a fost realizată în același termen pe care părțile l-au avut pentru exercitarea căii de atac a apelului, de la pronunțarea soluției asupra ordonanței președințiale (anume, de 5 zile), dar calculat în conformitate cu textul enunțat, de la momentul comunicării considerentelor soluției defavorabile.
Excepția a fost, așadar, respinsă.
Considerentele instanței de apel.
Cu privire la modalitatea în care instanța de fond a soluționat această cerere fondată pe dispozițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale, Curtea va reține – sub un prim aspect – că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 999 alin. 3 cod proc. civilă care interzic încuviințarea probelor a căror administrare necesită un timp îndelungat (și care, în principiu, exclud caracterul urgent și vremelnic al unei măsuri de natura celei solicitate pe temeiul art. 997 și urm. cod proc. civilă).
În același timp, însă, în absența – justificată – a unor asemenea probe care să releve teza probatorie evocată de către reclamanți, judecătorul fondului a construit un raționament care a depășit sfera admisibilității acțiunii, stabilind că pe fond nu se poate pune în discuție existența unei ,,vieți de familie’’ între minoră și reclamanți, din perspectiva art. 36 din Legea nr. 273/2004 republicată.
Or, această chestiune, care ține exclusiv de judecata fondului litigiului, cu tot ceea ce implică aceasta (probele solicitate și analizarea lor corelativă) nu putea fi evaluată în procedura ordonanței președințiale, nici măcar ca aparență în drept – devreme ce instanța de fond nu a înțeles să administreze nici o probă care să confirme ori să infirme o asemenea ipoteză.
Pornind de la această critică - întemeiată - formulată în apel, Curtea va înlătura orice argument al primei instanțe care vizează modalitatea de aplicare, în speță, a prevederilor art. 36 și 37 din Legea nr. 273/2004 r., pentru că nu cădea în sarcina judecătorului astfel sesizat să aplice în speță aceste prevederi și să decidă, prin ordonanță președințială, dacă reclamanții se încadrează sau nu în teza normei enunțate (anume, dacă în raport de aceste persoane minorul a avut sau nu o viață de familie, în sensul dat de legislația internă și de jurisprudența CEDO).
Pe fond, urmează însă a fi menținută soluția tribunalului, de respingere a cererii pentru neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate a unei asemenea cereri în procedura specială, cu nuanțarea unora dintre considerentele primei instanțe, pe aceste aspect.
Astfel, dispozițiile art. 997 alin. 1 cod proc. civilă sunt neechivoce, în sensul că domeniul de aplicabilitate al ordonanței președințiale îl constituie situațiile în care, pe o clară aparență de drept, instanța este chemată să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În speță, aparența în drept nu există, fiindcă apelanții reclamanți sunt obligați să administreze într-o procedură de drept comun – inițiată de altfel pe rolul Tribunalului C. – acele probe care le legitimează demersurile fondate pe dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 r.; nici un înscris care emană de la instituția pârâtă sau de la ANPDCA nu le recunoaște această pretinsă prioritate în procedurile de adopție, iar împrejurările de fapt evocate (privind creșterea copilului într-un cadru familial de către apelanți) nu pot fi privite, prin ele însele, ca ,,prefigurând’’ dreptul clamat, ci doar ca pe un fapt ce trebuie probat în justiție.
Mai mult, în apel s-a conturat împrejurarea inexistenței oricăror demersuri legale sau în justiție ale apelanților reclamanți pentru prorogarea efectelor atestatului de familie aptă să adopte (a cărui valabilitate a expirat în cursul lunii iulie a.c.), ceea ce în viziunea legii reprezintă o condiție sine qua non a participării persoanelor în etapele preliminare de adopție.
Sub un al doilea aspect, urgența luării unei măsuri în procedura ordonanței președințiale, în modalitatea solicitată – de sistare a procesului aflat în derulare cu privire la adopția acestei minore de către familia căreia i-a fost încredințată în acest sens – trebuie privită prin prisma consecințelor pe care le-ar putea avea o atare cerere.
În primul rând, măsura încredințării acestui copil familiei P. I. și P. E. a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 75/16.07.2015 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ ) care a dispus o soluție pe fond inclusiv pe cererea de intervenție formulată de soții N., fără a se decide asupra suspendării judecății ori sistarea procedurilor de adopție. Deși prezenta cerere de ordonanță președințială a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. mai înainte de pronunțarea respectivei hotărâri, ea nu putea fi privită ca un impediment cu titlu general în judecata pe fond cu care tribunalul era legal sesizat la acea dată, în condițiile în care procedura adopției se derulează în etapele prevăzute de legea specială.
În aceste condiții, cererea de suspendare a procedurilor de încredințare a minorei către o altă familie era, la momentul judecării prezentei cereri în primă insanță (27.07.2015) lipsită de efectul juridic conferit în reglementarea dată ordonanței președințiale.
În al doilea rând, măsura urgentă a acestei suspendări a procedurii de încredințare în vederea adopției a fost legată de apelanții reclamanți de existența cererii care a făcut obiectul dosarului_, care a vizat – astfel cum
s-a arătat în apel – adoptarea de către reclamanți a acestui copil. În evaluarea acestei situații, judecătorul fondului urma a observa că formularea unei asemenea cereri în procedura – încă în derulare – a adopției minorei nu implică suspendarea unei proceduri aflate deja în curs, ci doar judecata pe fond, în condiții de contradictorialitate, a legitimității reclamanților N. în invocarea cauzei de prevalență.
De altfel, în apel s-a probat faptul că prin sentința civilă nr. pronunțată la 20.08.2015, cererea care a făcut obiectul dosarului_ pe rolul Tribunalului C. a fost respinsă ca nefondată.
În fine, sub un al treilea aspect, cererea de suspendare a procedurii adopției nu comportă efectele juridice ale suspendării executării nefinalizate – fiind evident că un copil încredințat în vederea adopției va păstra acest regim până la epuizarea procedurii de adopție, iar nu restituit asistentului maternal ori familiei care reclamă incidența art. 36 alin. 2 din Legea nr. 273/2004, până la clarificarea împrejurărilor care au generat acest litigiu.
Este de altfel motivul pentru care, referindu-se la componenta legată de existența unei vătămări, judecătorul fondului a raportat-o la situația copilului, iar nu la prezumtivul prejudiciu (fie el și moral) invocat de reclamanți – arătând că în această reglementare specială minorul constituie figura centrală a procedurii, iar orice măsură administrativă sau jurisdicțională trebuie să privească doar interesul său.
Față de toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a respins administrarea acelor probe care țineau în mod vădit de judecata fondului dreptului pretins, iar nu de luarea unei măsuri vremelnice și provizorii, cum arată art. 997 alin. 1 cod proc. civilă, precum și faptul că soluția dispusă este concordantă normelor care vizează judecarea ordonanței președințiale, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 cod proc. civilă se va respinge ca nefondat apelul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil având ca obiect ordonanță președințială - suspendarea procedurilor de încredințare minor, formulată de apelanții reclamanți N. A. și N. F., cu domiciliul în comuna C., ., județ C., în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN C. prin DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C..
ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.08.2015.
Președinte, M. P. | Judecător, M. G. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: C.M.P.
Red.decizie jud.M.G./24.08.2015
6 ex.
| ← Nulitate act. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 28/2015. Curtea de... → |
|---|
