Pretenţii. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 143/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 143/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 143 C
Ședința publică din 23 noiembrie 2015
PREȘEDINTE – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – M. G.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant C. S., cu domiciliul în Elveția și domiciliu procesual ales în loc. București, .. 7, ., . avocat Cana I. G., împotriva sentinței civile nr. 1131/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. T., cu domiciliul în loc. Tulcea, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelantul reclamant, avocat Cana I. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, pe care o depune la dosar, pentru intimatul pârât prezentându-se avocat V. P., în baza împuternicirii avocațiale nr. 27/2015 pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform chitanței nr. 7409/20.11.2015 depusă în copie, la dosar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că la data de 25.09.2015, intimatul pârât a formulat întâmpinare, un exemplar fiind comunicat apelantului reclamant.
De asemenea, se aduce la cunoștință că înainte de începerea ședinței de judecată, apelantul reclamant a transmis prin intermediul poștei electronice, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul statornicit prin fișa de măsuri.
Instanța solicită apărătorului ales al apelantului reclamant, doamna avocat Cana I. G. să indice adresa corectă a domiciliului procesual ales, anume dacă acesta este situat în București, .. 7, ., . așa cum a menționat în cererea declarativă de apel, sau la apartamentul nr. 164, cum este menționat în antetul Cabinetului avocațial Cana I. G..
Apărătorul ales al apelantului reclamant, având cuvântul, învederează că numărul corect al apartamentului este 164 și nu 49, cum din eroare a consemnat în cererea de apel.
Instanța, deliberând, dispune rectificarea citativului în sensul consemnării corecte a adresei domiciliului procesual ales al apelantului reclamant ca fiind situat în București, .. 7, . procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, viciul de procedură fiind acoperit de prezentarea apărătorului ales.
Instanța solicită părților să precizeze dacă au alte cereri sau probatorii.
Apărătorul ales apelantului reclamant având cuvântul, solicită încuviințarea atașării la prezenta cauză a dosarului nr._ al Judecătoriei Tulcea, în cuprinsul căruia se regăsește acea cerere în raport de care prezenta acțiune este formulată în termen. Acesta este înscrisul care atestă că reclamantul C. S., clientul său, a aflat de cel care a produs pagubă acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Apărătorul ales al intimatului pârât, având cuvântul, solicită respingerea ca neutilă cauzei atașarea dosarului mai sus-menționat, având în vedere nu se contestă data la care reclamantul l-a studiat, problema ce trebuie lămurită este dacă a luat sau nu cunoștință de prețul tranzacției la un moment anterior.
Instanța solicită apărătorului ales al intimatului pârât a preciza dacă solicită încuviințarea administrării probatoriilor proprii.
Apărătorul ales al intimatului pârât, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în corespondență purtată de biroul avocațial, cu biroul notarial care a încheiat actul de donație, anume adresa nr. 285/19.11.2015 emisă de Birou individual notarial M. N. și adresa nr. 5/26.10.2015 a Cabinetului avocat V. P.. Prezintă instanței înscrisul menționat și comunică un exemplar apărătorului ales al apelantului reclamant.
Instanța solicită apărătorului ales al intimatului pârât să indice teza probatorie a probei cu înscrisuri.
Apărătorul ales al intimatului pârât arată că teza probatorie vizează procedura în fața notarului public, actele semnate și persoanele semnatare, dovada împrejurării că momentul încheierii donației reclamantul a luat cunoștință de prețul tranzacției.
Apărătorul ales al apelantului reclamant, având cuvântul, învederează că susținerile apelantului reclamant sunt total diferite, întrucât este vorba despre un document emis după mai mulți ani de la eveniment, astfel încât apreciază că nu poate să facă dovada respectării acestei proceduri. Nu neagă că clientul său este posibil să fi văzut actul de donație, dar nu a văzut actele care au stat la baza încheierii actului de donație. În interogatoriul administrat în fața instanței de fond pârâtul a recunoscut că „documentele au rămas la mine, niciodată nu i le-am predat”.
Instanța solicită apărătorului ales al apelantului reclamant să indice înscrisul apreciat ca relevant pentru soluționarea cauzei, aflat la dosarul ce se solicită a fi atașat.
Apărătorul ales al apelantului reclamant arată că s-a referit la cererea de studiere a dosarului, acțiunea promovată de P. de pe lângă Tribunalul Tulcea, pe rolul Judecătoriei C. pentru constatarea nulității unor titluri de proprietate și a documentelor subsecvente.
Abia în urma studierii acestui dosar reclamantul a văzut că între timp terenul se vânduse.
Apărătorul ales al intimatului pârât arată că în derularea evenimentelor după încheierea contractului de donație în 2004, în anul 2009 a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare. Pârâtul a fost mandatat de reclamant să vândă acest teren și, pentru o perioadă de 4-5 ani nu s-a mai interesat de procură. Dosarul la care se referă colega sa, în care P. a solicitat anularea tuturor actelor făcute în cadrul procedurii de constituire a dreptului de proprietate, înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea a fost finalizat la Curtea de Apel G.. Reclamantul a fost încunoștințat de începerea acestei proceduri și de faptul că terenul respectiv este unul litigios, aspect ce rezulta din situația juridică aflată în acel dosar.
Apărătorul ales al apelantului reclamant, arată că este real că odată cu studierea dosarului a verificat și situația juridică a terenului, însă la acel moment, nu știa că terenul a fost vândut domnului N. A..
Apărătorul ales al intimatului pârât nu apreciază utilă cauzei atașarea acestui dosar, câtă vreme nu contestă că reclamantul a solicitat studierea dosarului și eliberarea unor copii.
Instanța, deliberând, respinge ca neutile și neconcludente soluționării cauzei probele solicitate de apelantul reclamant și de intimatul pârât.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța considerându-se lămurită, potrivit dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra apelului potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă.
Apărătorul ales al apelantului reclamant, având cuvântul pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond.
Solicită a se avea în vedere că potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune curge din momentul în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este data la care reclamantul a luat cunoștință despre prețul real al terenului achiziționat de pârâ, pentru el, respectiv 3 iunie 2013 și nu mai devreme, așa cum susține pârâtul.
Solicită a se observa că în interogatoriu pârâtul recunoaște că după ce a achiziționat terenul cu banii primiți de la reclamant nu i-a comunicat contractul de vânzare-cumpărare și nici prețul real al vânzării pentru a-și însuși diferența de bani rămas.
Recunoaște că s-a făcut o deplasare la un notar cunoscut de pârât, că la acest moment avea încredere în el, astfel încât nu a verificat actele care au stat la baza întocmirii actului de donație, document care atesta încă o dată faptul că banii au fost dați de clientul său și că pârâtul a cumpărat acest teren, pentru domnul C., invocând faptul că a pierdut acea procură dată de clientul său. Solicită cheltuieli reprezentând taxă judiciară de timbru.
Apărătorul ales al intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, instanța de fond analizând în mod judicios probele administrate și concluzionând în cauză a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Solicită a se reține că invocarea excepției prescrierii dreptului la acțiune nu este o acțiune speculativă pentru a împiedica reclamantul să obțină ceea ce i se cuvine.
Reclamantul nu recunoaște că a cunoscut tot timpul prețul de achiziție al terenului, după cum nu recunoaște că în zilele în care s-a aflat la Tulcea pentru perfectarea contractului de donație a primit personal de la pârât suma de bani reprezentând diferență încă din octombrie 2004, când s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare. Este adevărat că între părți nu s-a încheiat un înscris cu privire la restituirea acestei sume, dar nu a fost încheiat nici un înscris nici când reclamantul a primit cei 70.000 euro fiind vorba despre o relație de încredere care a durat încă 4 ani. Excluzându-se din start prezumția de rea-credință a clientului său.
Cu privire la intervenirea termenului de prescripție, la aceeși dată 26.10.2004 când încheiat actul notarial de donație.
Solicită respingerea afirmației reclamantului că instanța l-a crezut pe intimate, nu și pe el. Câte declarații mincinoase a dat reclamantul, primul neadevăr a fost că nu a fost la notar, apoi că a fost la notar dar că nu a semnat. Învdosarul penal s-au făcut cercetări, s-a făcut expertiză pentru a se verifica dacă este semnătura lui. Că l-a cunoscut întâmplător nu a recunoscut că au fost asociați 6-8 ani. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al apelantului reclamant apreciază că afirmațiile părții adverse sunt simple supoziții, nu există nici o dovadă. Clientul său are o vârstă înaintată, 86 de ani și a trăit într-o perioadă în care cinstea este principala valoare. Declarația luată în fața organelor de poliție a fost luată sub presiune, I s-a prezenta un înscris pentru a preciza dacă îi aparține și acesta a apreciat că nu cunoaște dacă îi aparține și a fost de acord cu efectuarea unei expertize. Nu a negat că a fost la notar. Clientul său a fost abordat de intimatul pârât care a cerut un împrumut, acesta a fost motivul pentru care dumnealui a devenit acționar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, reține:
Prin sentința civilă nr. 1131/14.07.2015 a Tribunalului Tulcea a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtul S. T., fiind respinsă cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul C. S. în contradictoriu cu pârâtul, ca fiind prescrisă.
Potrivit probatoriului administrat, reclamantul, având domiciliul în Elveția, l-a împuternicit pe pârât în cursul anului 2004 să-i cumpere un teren pe raza județului Tulcea pentru construirea unei case de vacanță, fapt pentru care i-a transmis acestuia prin bancă suma de 70.000 euro.
Reclamantul a susținut că a fost informat de către pârât că imobilului identificat va fi cumpărat la prețul de 70.000 euro, cel din urmă arătând însă că o parte din suma primită urma a fi folosită la edificarea construcției.
Tribunalul a reținut că, față de regulile probațiunii instituite prin art. 249 cod proc. civilă, reclamantul nu a produs nici o probă din care să rezulte că suma de 70.000 euro a fost transmisă exclusiv ca preț al terenului. De altfel, C. S. a prezentat ca fiind reală împrejurarea că pârâtul urma să execute construcția, prin chiar cererea de chemare în judecată arătând că acesta avea o firmă de construcții în Tulcea și că părțile au convenit ca pârâtul să identifice un teren corespunzător cerințelor, pe care să ridice construcția.
Pârâtul a susținut că a pierdut procura transmisă de către reclamant, dar cu banii primiți de la acesta a cumpărat terenul în nume propriu, convenind asupra încheierii unei donații ulterioare, ceea ce s-a și întâmplat. Pârâtul a pretins că reclamantul a avut intenții frauduloase și a încheiat tranzacția de vânzare în această manieră pentru a ascunde prețul inferior, cu intenția vădită de a-și însuși diferența.
Prin Încheierea definitivă din data de 01 august 2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea, a fost respinsă în temeiul art. 341 alin. 6 cod proc.penală, plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului dispusă la data de 30.01.2014, în dosarul nr. 422/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin care a fost dispusă soluția de netrimitere în judecată a pârâtului S. T. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. Prin actul de finalizare a actelor premergătoare administrate, procurorul de caz a reținut că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție a persoanei reclamate și nu s-a dovedit că aceasta a întreprins acțiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuințare de mijloace frauduloase față de partea vătămată, cu prilejul încheierii și executării contractului.
Tribunalul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2157/13 august 2014 a Biroului Notarial E. F., pârâtul S. T. a cumpărat suprafața de 7.000 mp teren situat în extravilanul municipiului Tulcea pentru un preț de 10.000 dolari
Conform Contractului de donație autentificat prin Încheierea Nr. 381/26.10.2004 a Biroului Notarial N. M., pârâtul S. T. și soția sa S. A. au transmis reclamantului C. S. proprietatea asupra terenului.
În cuprinsul actului de donație sunt menționate titlurile în baza cărora a fost transmisă în decursul timpului proprietatea asupra bunului donat, inclusiv Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin Încheierea Nr. 2157/13 august 2014 a Biroului Notarial E. F., precum și prețul de_ lei )stabilit în vederea timbrării).
Ulterior, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1161/11.2009 a Biroului Notarial N. M., reclamantul C. S., reprezentat de reclamantul S. T. în baza procurii autentificate cu nr.1426 de N. Javier Carlos Garcia Bayron din L” Ametla de Mar Spania și tradusă prin Încheierea de legalizare a semnăturii din Nr. 4546/23.09.2008, a înstrăinat terenul numitului N. A., contract ce a fost însă desființat prin Convenția de rezoluțiune autentificată sub nr. 1386/12.07.2013 a Biroului Notarial N. M..
Tribunalul a reținut prevederile art. 201 din Legea Nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în vigoare începând cu data de 1.10.2011, potrivit cu care ,,prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codul civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În consecință, în privința instituției prescripției extinctive sunt aplicabile prevederile Decretului Nr. 167/1958.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1345-1347 din Noul Cod Civil, care reglementează îmbogățirea fără justă cauză ca izvor de obligații, devenind aplicabile prevederile art. 8 al Decretului sus-citat, termenul de prescripție începând să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Reclamantului i-a fost transmisă proprietatea asupra bunului prin încheierea contractului de donație, astfel că diligența și prudența unui bun proprietar cereau ca acesta să cunoască elementele ce țin de modul în care a fost transferat dreptul de proprietate asupra bunului ce-i aparține, având posibilitatea de a studia actele de proprietate. Dacă nu a făcut acest lucru, omisiunea nu-i poate fi imputată pârâtului.
Prin urmare, a conchis instanța de fond, cel mai târziu la data încheierii contractului de donație, reclamantul trebuia să cunoască faptul că terenul fusese dobândit contra sumei de 10.000 USD, astfel că pârâtul îi datora diferența de până la 70.000 euro.
Este lipsit de relevanță faptul că reclamantul a aflat despre pagubă și a identificat persoana vinovată la o dată ulterioară în identificarea momentului de la care curge termenul de prescripție, această împrejurare datorându-se exclusiv lipsei sale de diligență.
Ca atare, în varianta susținută de către reclamant, anume că discuția cu pârâtul a fost în sensul că banii transmiși reprezintă în mod exclusiv prețul imobilului ce va fi cumpărat, termenul de prescripție al acțiunii a început să curgă la data încheierii contractului de donație, 26.10.2004.
Având în vedere susținerea pârâtului că diferența dintre suma primită și prețul plătit era destinată construirii unui imobil, fapt care, în absența unor probe contrare, este reținut ca reprezentând adevărul juridic, tribunalul a constatat că reclamantul a renunțat la această intenție odată cu hotărârea de a înstrăina imobilul.
Or, această hotărâre a fost luată cel mai târziu la data emiterii procurii autentificate sub nr.1426 de N. Javier Carlos Garcia Bayron din L” Ametla de Mar Spania și tradusă prin Încheierea de legalizare a semnăturii din Nr. 4546/23.09.2008 emisă de notarul public V. V. V..
Cum de la această dată reținerea sumei de către pârât nu mai era - în accepțiunea reclamantului - justificată, a luat naștere dreptul la acțiune al reclamantului. În consecință, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel târziu la data de 23.09.2008 și s-a împlinit la data de 23.09.2011.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, reclamantul, care a susținut, după o succintă prezentare a situației de fapt, că soluția instanței de fond – motivată pe teza prescrierii dreptului la acțiune – este dată cu greșita aplicare a legii.
Apelantul reclamant a arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune urma a fi respinsă față de dispozițiile art. 2523 cod civil 2011, care stabilesc că ,,prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui’’.
Din această perspectivă, apelantul a susținut că momentul la care s-a născut dreptul la acțiune a fost acela în care a studiat și xeroxat contractul prin care a fost achiziționat terenul de către pârât, cu banii primiți de la el, act depus în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea; data la care a luat așadar cunoștință de acest înscris a fost 3 iunie 2013, până la acel moment necunoscând faptul că acest teren fusese achiziționat cu doar 10.000 USD, iar nu cu 70.000 euro.
Apelantul a contestat faptul că a luat cunoștință de conținutul contractului de vânzare-cumpărare la data semnării actului de donație, pentru că donatorul S. ,,nu i-a lăsat timp la dispoziție pentru eventuale întrebări și obligându-se să se ocupe de înregistrările ulterioare la organele competente’’, oprind și exemplarele originale ale documentului semnat.
În continuare, apelantul a arătat că pârâtul S. a folosit mai multe procedee frauduloase pentru a ascunde prețul real al vânzării și pentru a-și însuși diferența de bani (abuzul de încredere, alegerea preferențială și unilaterală a notarului etc.). Acesta a fost motivul pentru care – susține apelantul reclamant – atitudinea ,,prietenoasă’’ a intimatului pârât și procedura rapidă l-au făcut să uite, în momentul în care a fost întrebat de către organul de poliție cu ocazia audierii în dosarul penal nr. 422/P/2013, dacă a fost la notar în Mahmudia și dacă a semnat contractul de donație. Apelantul a continuat să arate prin cererea de apel că toate documentele originale au fost luate de pârât, în baza lor având loc vânzarea către N. A. din 2009, dar și rezoluțiunea acesteia din 2013, după ce i-ar fi comunicat intimatului că a aflat adevărul.
S-a susținut în apel că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este acela în care reclamantul a aflat despre prețul real al terenului achiziționat de pârât (iunie 2013); cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului său de către intimat, dar și prin formularea plângerii penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Asupra fondului, apelantul a solicitat să se ia act de temeinicia pretențiilor sale, câtă vreme aserțiunea intimatului privitoare la restituirea banilor încă din anul 2004, cu prilejul semnării donației, nu au fost dovedite.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și relevând din nou teza apărărilor sale din fața instanței de fond.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 cod proc. civilă se va reține că apelul este nefondat.
O primă chestiune pe care a avut-o de soluționat instanța de fond a fost aceea a determinării momentului nașterii obligației de restituire, pentru că definirea acestuia conducea atât la stabilirea termenului de prescripție, cât și a legii sub care se calculează, în vederea împlinirii, prescripția extinctivă.
Obligația invocată de apelantul reclamant este una neechivoc patrimonială, derivând din contract, iar nu dintr-un act ilicit, pe fundamentul căruia s-ar pune în discuție răspunderea civilă delictuală ori din vreun fapt juridic, care ar implica, spre exemplu, restituirea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Această statuare este extrasă din natura raporturilor juridice născute între părți de la momentul în care reclamantul a confirmat că a emis o procură după ce a discutat cu S. T., împuternicindu-l pe acesta să identifice un teren de cumpărat și pe care ulterior același pârât să execute și o construcție. Din acest moment, raporturile juridice dintre părți au fost de esența mandatului, astfel cum a reținut incidental și instanța de fond, fiind fără relevanță faptul că părțile nu au mai fost în măsură să prezinte respectiva împuternicire; acționând sub puterea mandatului reclamantului și confirmând acest fapt, intimatul a dobândit calitatea de mandatar, iar reclamantul – pe aceea de mandant, regulile drepturilor și obligațiilor asumate fiind activate în conformitate cu reglementarea dată acestui act juridic.
Chiar dacă judecătorul fondului a evaluat curgerea termenului de prescripție ca derivând și dintr-o îmbogățire fără justă cauză (având în vedere că nu a fost prezentat instrumentum în cazul mandatului), s-a arătat cu temei că cel puțin la data transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului de la pretinsul mandatar către mandantul reclamant, prin contract de donație încheiat în formă autentică în 26 octombrie 2004, reclamantul urma să cunoască valoarea bunului primit și, deci, să cuantifice eventualul prejudiciu – acționând în consecință, în măsura în care se considera vătămat.
În esență, apelantul a pretins că a fost înșelat de către mandatarul său și că acesta din urmă, prin diverse manopere frauduloase, a ascuns faptul că achiziționarea terenului de 7.000 mp conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2157/13.08.2004 (teren pe care ulterior pârâtul mandatar i l-a donat reclamantului prin contractul autentificat sub nr. 381/26.10.2004) a fost realizată doar pentru 10.000 dolari SUA, iar nu pentru toți cei 70.000 euro avansați conform convenției.
Or, pentru argumentele arătate, în mod corect instanța de fond a identificat momentul începutului termenului de prescripție ca fiind anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil (adică anterior datei de 01.10.2011), apreciind că nu sunt incidente prevederile invocate de reclamant – art. 2500 și urm. din noul Cod.
Contrar susținerilor apelantului, începutul cursului prescripției nu este stabilit prin simpla voință a creditorului, care în acest litigiu îl plasează în mod arbitrar, într-o manieră convenabilă, abia în cursul anului 2013, cu ocazia unei vizite făcute în România și a deplasării sale la Judecătoria Tulcea, pentru a studia actele din dosarul nr._ . Curtea constată că respectiva cauză a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3879/21.12.2012 a Judecătoriei Tulcea; în cadrul acestui dosar, nici reclamantul C. și nici pârâtul S. nu au figurat ca părți, după cum soluția nu a vizat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în august 2004.
Apelantul a urmărit constant să includă prezentul demers, inițiat în februarie 2015, în termenul de prescripție consacrat de art. 2523 Cod civil 2011, pretinzând – printr-o construcție artificială în care s-a plasat ca victimă a unei persoane lipsite de scrupule și de rea-credință – că a luat cunoștință abia în iunie 2013 de actul încheiat în august 2004. Instanța de fond a demontat, cu argumente pertinente și întemeiate în drept, acest eșafodaj al susținerilor, repunând momentul nașterii dreptului la eventuală restituire în contextul firesc dat de înseși raporturile juridice create prin voința părților și arătând de ce sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, precum și motivația aplicării art. 8 din acest act normativ (abrogat expres odată cu . Noului Cod civil).
Instanța de fond a arătat, prin considerente la care Curtea subscrie, că într-o atare ipoteză prescripția curgea de la data la care creditorul ar fi trebuit să cunoască paguba și pe cel care l-a păgubit, astfel că indiferent de manoperele utilizate de partea contractantă, câtă vreme reclamantul nu a demonstrat (inclusiv prin plângerea penală soluționată) că a existat o fraudare a drepturilor sale, apelantul nu se poate defini ca ,,parte slabă’’ în contract, care a manifestat încredere deplină în mandatarul său.
Așa cum corect a relevat și judecătorul fondului, legea nu apără credulitatea sau lipsa de diligență în contract, iar din moment ce nici demersurile penale nu au relevat săvârșirea unei infracțiuni, apelantul nu poate susține că simpla adresare către organele penale confirmă abuzul ori că necomunicarea benevolă, de către intimat, a contractului de vânzare care a stat la baza ulterioarei donații către sine, ar suspenda sine die termenul de prescripție.
Cum nimic nu îl împiedica pe donatar să pretindă donatorului (care anterior acționase ca mandatar) să prezinte actele de proprietate ale bunului donat în luna octombrie 2004, aserțiunile legate de atitudinea prietenoasă a intimatului, care ar fi înlăturat orice urmă de dubiu, precum și de pretinsele influențe ale celui din urmă, care au asigurat apelantului beneficiul adoptării unei atitudini pasive, rămân în sfera simplelor afirmații, fără valoare juridică și care reflectă, în cel mai bun caz, o conduită nediligentă a reclamantului.
Acesta a fost de altfel și motivul respingerii, ca neutilă justei soluționări a cauzei, a cererii de probatorii formulate de apelantul reclamant în apel, inclusiv în ce privește atașarea dosarului_ al Judecătoriei Tulcea, pentru că nu solicitarea depusă în respectiva cauză - de studiere a dosarului - producea efectele juridice menționate, de început al termenului prescripției.
Din această perspectivă, chestiunile legate de restituirea sau nu a eventualei sume reprezentând ,,diferență’’ nu își găsesc relevanța procesuală, împlinirea termenului de prescripție stingând orice drept la restituire, indiferent de izvorul obligațional ori de reaua credință a pretinsului debitor.
Față de toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a dat o soluție legală și temeinică, care în apel nu se impune a fi reformată, se va respinge apelul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant C. S., cu domiciliul în Elveția și domiciliu procesual ales în loc. București, .. 7, ., . avocat Cana I. G., împotriva sentinței civile nr. 1131/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. T., cu domiciliul în loc. Tulcea, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Vanghelița T. M. G.
Grefier
C. I.
Jud.fond: L.N.
Red.dec.jud.M.G./0 6.01.2016/4ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
