Obligaţie de a face. Decizia nr. 7446/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7446/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 861/263/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7446
Ședința publică de la 09 Iulie 2013
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul V. G. și intervenientul V. I. împotriva deciziei civile nr. 205/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E., M. I., M. S., N. E. D.(fostă M.), M. A.(fostă M.), M. P., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant V. G., personal și asistat de avocat P. I., recurentul intervenient V. I., personal și asistat de același avocat și intimații pârâți M. E., M. I., M. S., N. E. D.(fostă M.), M. A.(fostă M.), M. P., prin avocat V. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- timbrarea recursului formulat de recurentul reclamant V. G., cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, prin chitanța nr._/05.07.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei;
- timbrarea recursului formulat de recurentul intervenient V. I., cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, prin chitanța nr._/09.07.2013, depusă în copie la dosar, și timbru judiciar de 0,15 lei;
- întâmpinarea depusă la dosar de către intimații pârâți, la data de 05.07.2013, după care;
Avocat P. I., pentru recurentul intervenient V. I., a precizat că nu este în măsură să depună la dosar, la acest termen de judecată, originalul chitanței prin care recurentul intervenient a achitat taxa judiciară de timbru, însă prin copia chitanței depuse la dosar, face dovada timbrării recursului formulat în cauză.
Avocat V. V., pentru intimații pârâți, apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru depunerea originalului chitanței prin care recurentul intervenient a achitat taxa judiciară de timbru, întrucât copia chitanței depuse la dosar face dovada timbrării recursului.
La solicitarea instanței, recurentul intervenient V. I., a procedat la semnarea pentru conformitate cu originalul, a copiei chitanței depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat P. I., pentru recurentul reclamant V. G. și recurentul intervenient V. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea completării probatoriului administrat în cauză, cu probele solicitate prin notele de ședință. Apreciază că se impune completarea probatoriului administrat în cauză cu efectuarea unei noi expertize sau completarea raportului de expertiză întocmit în cauză pentru a se stabili dacă mai există și o altă cale de acces, iar în caz afirmativ, care este cea mai scurtă și economicoasă cale, sau dacă celelalte căi prezintă inconveniente grave sau periculoase. În subsidiar, a solicitat, admiterea recursurilor, modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, omologarea raportului de expertiză și stabilirea drumului de servitute pe lățimea de 4 m și lungimea de 87 m, începând de la ulița sătească și până la drumul sătesc DC 114.
Avocat V. V., pentru intimații pârâți, a pus concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinările la cele două recursuri, depuse la dosar; cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3037 din 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost respinsă cererea principală formulată de reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâții M. E., M. I., M. S., N. E. D., M. A., M. P. și intervenient în nume propriu V. I..
A fost respinsă cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenientul V. I..
Au fost obligați reclamantul și intervenientul la plata, în solidar, către pârâți, la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește cererea principală formulată de V. G., că acesta este proprietarul, conform contractului de întreținere autentificat sub nr. 1184 din 20.10.2004, unei suprafețe de teren de 577 mp. teren curți construcții, situat în punctul numit Vatra Satului cu vecini: la N –V. G. ,la S –V. A., la E – rest proprietate și la V –uliță . suprafețe de 472 mp. teren arabil împreună cu casa de locuit, situate pe raza satului Cleșnești ,..
Imobilul casă de locuit proprietatea reclamantului se află situat pe terenul în suprafață de 577 mp. conform certificatului de urbanism nr.38/12.12.2008 ( fila 16).
Față de obiectul cererii, în privința dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut că situația juridică ce urmează a fi dezlegată s-a născut anterior intrării în vigoare a Codului civil astfel că, văzând și disp. art. 59 din Lg. 71/2011, cauza se analizează prin prisma dispozițiilor codului civil de la 1864.
Că, potrivit art. 576 c. civ. 1864 servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt stăpân, servitutea de trecere pe locul vecin, potrivit art. 616 – 619 c.civ. 1864, constând în dreptul proprietarului locului înfundat de a cere vecinului sau dreptul de trecere spre calea publica pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce.
Pentru instituirea unui drept de servitute este suficient să se dovedească caracterul de loc înfundat al fondului dominant, prin loc înfundat înțelegându-se acel loc care nu are nicio cale de acces la calea publică, în aplicarea acestui text de lege avându-se în vedere atât imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, precum și cazurile în care ieșirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
În cauza de față, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert Carlaonț I. ( f. 124), s-a reținut că terenurile în suprafață de 577 mp. curți construcții și 472 mp. arabil situate în ., jud. Gorj, împreună cu casa de locuit și anexele gospodărești, sunt proprietatea reclamantului.
S-a mai reținut că terenul proprietatea reclamantului pe care se află amplasată casa de locuit are ieșire în partea de vest la o uliță secundară a satului așa cum rezultă și din actele de proprietate care prevăd ca vecini la vest –uliță, uliță la care au ieșire și celelalte proprietăți din zonă și pe care se află și stâlpi de beton ai rețelei electrice.
A mai specificat expertul că această uliță a fost înfundată în timp de factori naturali, ea nemaiavând ieșire la drumul principal asfaltat al satului.
S-a mai reținut că accesul la proprietatea reclamantului este dificil nefiind amenajat și că ulița de acces prevăzută ca vecinătate a terenului reclamantului, așa cum figura în hărțile efectuate în anii 1986-1988, avea la vremea respectivă ieșire la drumul de exploatare De 114.
În urma cercetării locale efectuată de instanță prin deplasarea la fața locului s-a constatat că terenul reclamantului se învecinează la vest cu o uliță ce poate fi practicată prin trecerea cu piciorul, uliță ce este obturată în partea de nord dar care continuă în partea de sud până într-o vale iar de acolo până în drumul public și care este greu accesibilă iar pentru o utilizare normală sunt necesare lucrări .
Față de acestea, instanța a reținut că terenul pentru care reclamantul a solicitat instituirea unei căi de acces peste terenul proprietatea pârâților nu este un loc înfundat, iar calea de acces actuală ( uliță . calea publică, chiar dacă aceasta este mai greu accesibilă.
Potrivit art. 616 C.civil 1864, prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului se înțelege acel loc care nu are ieșire la calea publică .
În aplicarea acestui text de lege se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică nu și cazurile în care pentru ieșirea la calea publică ar fi necesare lucrări de amenajare.
Chiar în situația în care, utilizarea actualei căi de acces ar fi periculoasă, instanța a reținut că reclamantul solicită trecerea peste terenul proprietatea pârâților care nu se învecinează pe hotar cu terenul reclamantului ci se află la o distanță de trei proprietăți, în partea de est terenul reclamantului învecinându-se cu un teren ce are acces la calea publică.
A mai reținut instanța că în conformitate cu disp. art. 617-618 c.civ. 1864, servitutea de trecere se poate stabili în favoarea proprietarului unui fond închis pe calea cea mai scurtă spre drumul public, pe unde i s-ar pricinui proprietarului aservit cea mai mică pagubă.
Cum, în cauza de față reclamantul a solicitat stabilirea unei servituți de trecere peste terenul pârâților care se află situat la o distanță de câteva proprietăți, instanța a apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a chema în judecată vecinii de hotar (care la rândul lor au acces la calea publică ) drept pentru care a constatat că cererea reclamantului nu este de natură să corespundă prevederilor legale ce reglementează servitutea de trecere și, în special, disp. art. 617 c.civ. 1864.
Având în vedere respingerea cererii de creare a unei servituți de trecere a considerat instanța că se impune și respingerea cererii de obligare a pârâților la ridicarea gardului construit pentru a asigura trecerea, cererea de tăiere a pomilor aflați pe terenul pentru care solicită drept de servitute și cererea de obligare a pârâților la plata unor daune cominatorii .
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenientul V. I. prin care acesta a solicitat obligarea pârâților să respecte servitutea de trecere instituită în favoarea sa prin ..1984, obligarea acestora de a ridica gardul construit și să taie arborii plantați pe drumul de acces la proprietatea sa ori să fie autorizat să facă aceste lucrări pe cheltuiala pârâților, obligarea la plata unor daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la punerea în executare a acestei hotărâri, instanța a reținut că prin raportul de expertiză a fost identificat terenul proprietatea intervenientului pe care se află amplasat grajdul de animale și a constatat expertul că acesta se află de cealaltă parte a uliței comune față de gospodăria intervenientului iar accesul la acest grajd se face din uliță însă nu este posibilă pătrunderea cu utilaje sau mijloace de transport datorită diferenței de nivel.
A mai concluzionat expertul, la punctele 4 și 5 din raportul de expertiză că, servitutea de trecere care a fost instituită prin sent. civ. nr. 451/24.01.1984 a fost folosită de toți locuitorii din zonă, dar datorită factorilor naturali în prezent aceasta este impracticabilă, în locul ei fiind o simplă potecă.
S-a mai reținut din răspunsul la obiectivul 5 că terenul pârâților se află în continuarea uliței de acces drept pentru care, coroborând susținerile expertului cu planșele foto efectuate de acesta și cu constatările făcute la fața locului, s-a apreciat că servitutea de trecere stabilită prin respectiva sentință privește un teren care se află în continuarea uliței de acces ( foto 4) și care continuă pe o distanță de 40 m. lungime și 1,5 m lățime de la stâlpul IRE spre vest și nu spre est unde se află amplasat terenul pârâților.
De asemenea, s-a mai reținut din concluziile raportului de expertiză că, terenul pe care se află amplasat grajdul de animale este de cealaltă parte a uliței comune față de gospodăria intervenientului care, conform susținerilor acestuia ( f. 43), are cale de acces la drumul public, accesul de la grajd la calea publică putând fi făcut chiar peste terenul pe care se află gospodăria intervenientului și ca atare nici în ceea ce-l privește pe intervenient, nu sunt întrunite cerințele art. 616-618 C.civ. 1864.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul V. G. și intervenientul V. I. criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate invocând disp. art. 282 C.pr.civ.
Apelantul-reclamant V. G. a criticat sentința pe considerentul că în mod greșit prima instanță a reținut că terenul pentru care a solicitat instituirea unei căi de acces nu este loc înfundat întrucât a dovedit cu probele aflate la dosar că este proprietarul unei gospodării compusă din casa de locuit și terenul aferent pe care a dobândit-o de la bunica sa V. M. prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1184/2004, accesul la această gospodărie făcându-se pe calea de acces instituită prin sentința civilă 451/1984 în favoarea tatălui său V. I. și a altor proprietari împotriva fostului CAP și a persoanelor care închiseseră calea de acces în acea perioadă, iar în prezent, mai exact în anul 2005, această cale de acces a fost închisă de către pârâți.
A mai arătat apelantul-reclamant că din lucrările de la dosar, respectiv raportul de expertiză, cercetarea la fața locului și depozițiile de martori, rezultă că proprietatea sa este loc înfundat în condițiile prevăzute de disp. art. 616 C.civ. și ca atare acțiunea sa trebuia să fie admisă.
Intervenientul V. I. a criticat sentința arătând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de intervenție, întrucât a dovedit că grajdul de animale se află situat vis a vis de proprietatea pe care are edificată casa de locuit, locul pe care se află situat grajdul fiind loc înfundat la care în prezent nu mai poate să ajungă întrucât servitutea instituită în anul 1984 prin hotărâre judecătorească a fost obturată de pârâți prin construirea unui gard, astfel că nu mai are cum să ajungă la grajd.
A mai arătat intrvenientul că fără o motivație adecvată prima instanță a dat eficiență cercetării la fața locului reținând eronat că poate să ajungă la adăpostul pentru animale tot pe proprietatea sa care se află de partea cealaltă a uliței și care are acces la calea publică întrucât pe porțiunea respectivă pe terenul aferent casei de locuit are anexe gospodărești ce nu-i permit trecerea cu mijloace de transport spre adăpostul de animale.
Că, a fost interpretată greșit expertiza efectuată în cauză cu privire la servitutea creată prin sentința civilă nr. 451/1984 și deși este adevărat că între proprietatea sa și cea a pârâților sunt alte trei proprietăți, legea nu cere ca instituirea servituții să fie făcută doar în favoarea proprietarului imediat vecin, servitutea profitând tuturor coproprietarilor interesați.
S-a mai precizat de către apelantul-intervenient că servitutea creată în anul 1984 figura în planul cadastral al comunei, astfel că nu trebuiau emise de către Comisia Locală acte de reconstituire pentru această suprafață, neanalizându-se de către instanță nici dacă în cauză subzistă una din situațiile prevăzute de lege privind stingerea servituții.
Prin decizia civilă nr. 205/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul V. G. și intervenientul V. I., împotriva sentinței civile nr. 3037 din 03.12.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E., M. I., M. S., N. E. D., M. A., M. P..
Au fost obligați apelanții la 1111 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Apelantul reclamant V. G. i-a acționat în judecată pe pârâți conform precizării acțiunii aflată la fila 12 din dosar, pentru a fi creată servitutea de trecere pe proprietatea acestora înspre proprietatea sa, care constituie loc înfundat, cu obligarea totodată a acestora de a-și ridica gardul construit, de a-și tăia pomii de pe teren și de a plăti daune cominatorii .
Servitutea de trecere este reglementată de dispozițiile art. 616-619 Cod civil, prevăzându-se că proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, loc înfundat fiind cel ce nu are nici o ieșire la calea publică, deci imposibilitatea absolută ,sau care are o ieșire cu inconveniente grave ori periculoase.
În situația în care există loc de trecere la calea publică, fie un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu multe cheltuieli, locul nu este înfundat în sensul art. 616 Cod civil, iar împrejurarea că drumul de acces prezintă dificultăți de amenajare sau de practicare în anumite perioade ale anului nu dă dreptul la crearea unui alt drum de trecere.
În practica judiciară s-a stabilit că aprecierea inconvenientelor sau greutăților pe care le prezintă trecerea spre calea publică aparține instanței care trebuie să țină seama nu numai de interesul celui care va beneficia de dreptul de trecere, ci și de interesul celui ce va suporta consecințele acestuia,trecerea trebuind să fie aleasă prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
În cauza de față a rezultat din raportul de expertiză efectuat, cât și din cercetarea locală că terenul apelantului reclamant nu întrunește cerințele locului înfundat prevăzute de dispozițiile art. 616 și următoarele Cod civil. Astfel, terenul pe care se află amplasate construcțiile casă de locuit și anexele gospodărești are în partea de vest ieșire la o uliță,la care au ieșire și celelalte proprietăți din zonă, această uliță în partea de sud continuându-se până într-o vale, iar de acolo până la drumul public aceasta fiind greu accesibilă și necesitând efectuarea de lucrări pentru o utilizare normală.
S-a mai reținut că în timp ulița a fost înfundată de factori naturali-ploi, alunecări de teren - Primăria comunei Glogova conform adresei aflată la fila 22 din dosar comunicând apelantului reclamant că a demarat lucrările pentru redeschiderea vechiului drum de acces către proprietățile cetățenilor.
S-a mai stabilit, de asemenea, cu ocazia cercetării locale că apelantul reclamant solicită trecerea peste terenul proprietatea pârâților ,care nu se învecinează pe hotar cu terenul reclamantului, ci se află la o distanță de trei proprietăți ,pe partea de Est terenul reclamantului învecinându-se cu un teren ce are acces la calea publică.
Conform prevederilor art. 617-618 cod civil servitutea de trecere poate fi stabilită pe calea cea mai scurtă spre drumul public, pe unde i s-ar pricinui proprietarului fondului aservit cea mai mică pagubă, ori în situația în care s-ar stabili în sarcina pârâților servitutea solicitată ar fi afectat major dreptul de proprietate al acestora, aceștia fiind păgubiți prin faptul că restul terenului care ar rămâne ( așa cum se arată în raportul de expertiză efectuat și în completările la raport) ar fi practic inutilizabil în alt scop.
Față de toate aceste considerente, a apreciat tribunalul că sunt nefondate criticile apelantului reclamant privitoare la greșita reținere a instanței de fond că terenul său nu este loc înfundat, în sensul textelor de lege anterior menționate.
Nu sunt întemeiate nici criticile apelantului intervenient V. I., rezultând din materialul probator aflat la dosar, respectiv raportul de expertiză, cercetarea locală și audierile de martori că servitutea de trecere înființată în anul 1984 prin sentința civilă nr. 451 se prezintă actualmente sub forma unei poteci, din cauza neîntreținerii acesteia și a factorilor naturali, care în timp au făcut-o aproape impracticabilă.
De asemenea, a mai rezultat din același material probator că servitutea instituită prin sentința civilă 451/1984 privea un teren situat în continuarea uliței de acces, teren care se continuă de la stâlpul IRE spre vest și nu spre Est ,unde se află terenul pârâților.
S-a mai reținut și faptul că terenul apelantului intervenient pe care se află grajdul pentru care se solicită trecerea se află de cealaltă parte a uliței comune față de gospodăria acestuia, accesul către grajd putându-se face așadar din uliță și doar datorită diferenței de nivel, pătrunderea cu utilaje nu este posibilă.
A mai rezultat din expertiza efectuată, precum și din procesul verbal încheiat cu ocazia cercetării locale că accesul de la grajd la calea publică se poate face chiar pe terenul pe care se află gospodăria intervenientului, susținerea apelantului intervenient că este subiectivă constatarea de la fața locului a completului de judecată fiind lipsită de temei legal,cercetarea efectuată la fața locului fiind un mijloc probator de bază, constând în constatarea nemijlocită a stării de fapt de către instanță și care se coroborează cu celelalte probe de la dosar în speța de față.
Nu este întemeiată nici critica neanalizării de către instanța de fond a existenței vreunui caz de stingere a servituții, rezultând din probele de la dosar că locul de trecere fixat prin sentința din anul 1984, datorită trecerii unui timp îndelungat, a neîngrijirii, a intemperiilor a fost înfundat în timp de factori naturali, în prezent prezentându-se ca o potecă, pârâții neavând vreo culpă pentru starea actuală a acesteia.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul V. G. și intervenientul V. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând: în baza art. 312 alin 1, 2 și 5 C.pr.civ. admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea completării probatoriului solicitat prin notele de ședință și respins nejustificat de către Tribunalul Gorj ( de revenire la același expert sau o nouă expertiză) și antamarii fondului garantând și protejând dreptul de proprietate, aplicând astfel art. 1 paragraful 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.; iar in subsidiar în baza art. 312 alin 1, 2 si 3 Cpr.civ. admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și a deciziei Tribunalului Gorj în sensul admiterii acțiunii, asa cum a fost formulată, omologării raportului de expertiză și stabilirea drumului de servitute pe lățimea de 4 m și lungimea de 87 m începând de la ulița sătească și până la drumul sătesc DC 114; în temeiul art. 274 c.proc.civ. solicită obligarea intimaților pârâți, în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele pentru care critică sentința instanței de fond se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct.9 C.pr.civ. „ Când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii" si art. 304 pct 7 C.pr.civ.,, Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", art. 261 alin 1, pct 5 Cpr civ în raport cu care hotărârea este practic nemotivată, art. 129 alin. 1 pct 5 c.pr.civ. în raport cu care instanța de fond nu a dat dovada de rol activ în soluționarea cauzei.
Încă de la început au precizat că acțiunea a avut ca obiect conservare servitute de trecere, pentru ca intimații pârâți să respecte și să recunoască și servitutea de trecere instituită în favoarea lor, prin sent civ 451/24.01.1984 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr, 8722/1983, definitivă si irevocabilă.
În primul rând, hotărârea atacată este nelegală sub aspectul dispozițiilor art. 129 alin. l, pct. 5 Cod proc.civ.
Invocă acest text de lege, motivat de faptul că față de caracterul devolutiv al apelului, deși au solicitat suplimentarea probatoriului cu o revenire la același expert sau o nouă expertiză care să răspundă în mod concret:
- Dacă mai există și o altă cale de acces către drumul public, iar în caz afirmativ să se precizeze care este cea mai scurtă și mai economicoasă cale de acces; Au solicitat a se răspunde concret la acest obiectiv, deoarece atât instanța de fond cât și Tribunalul Gorj au luat de bază o adresă a primăriei, menționând în hotărâre că ar mai exista o altă cale ( un vechi drum), despre care nu au cunoștință. Nu există nici o altă cale de acces, drumul menționat de instanță fiind de fapt prăpăstii prin pădure care aparține Direcției Silvice; probabil o fi vorba despre un drum forestier.
- dacă servitutea de trecere stabilită (creată) prin sentința civilă 451/1984, este pe același loc identificat de expertul Carlaonț C. I. drept cale de acces;
- în situația în care prin sentința civilă 451/1984 a fost identificată o altă cale de acces, solicit transpunerea pe schiță a acestei căi de acces și să se răspundă dacă această cale poate fi folosită sau a fost închisă, dacă pe aceasta există construcții sau plantații și cui aparțin.
- dacă pe calea de acces propusă de expertul Carlaonț au fost efectuate
investiții de către autoritățile statului: stâlpi de curent electric, poduri, șanțuri, piatră, etc.
- care este denumirea corectă a drumului 114 - drum comunal sau drum de exploatare
Solicită aceasta, deoarece atât în raportul întocmit de expertul Carlaonț cât și în hotărârea judecătorească s-a confundat De cu De.
- Deși s-a făcut vorbire de un drum de exploatare De 144, acesta nu a
fost transpus pe schiță de către expert.
Față de motivarea sumară și contradictorie a Tribunalului Gorj apreciază
că aceste întrebări la un expert erau lămuritoare și necesare pentru soluționarea corectă a cauzei.
Evident că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea corectă a cauzei, motiv ce atrage în mod evident casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că se impun aceste lămuriri chiar dacă din schița raportului de expertiză întocmit de expertul Carlaonț și din concluziile raportului de expertiză rezultă în mod cert că: calea propusă de expert ( lățimea de 4 m și lungimea de 87 m, în total 349 m.p.) este singura cale de acces către drumul public ( De 114), cale care a fost închisă cu poartă de către pârâți ( pct. 5 din răspunsul la obiecțiuni). Tot în raportul de expertiză s-a concluzionat că nu există altă cale de acces, deoarece pe terenurile învecinate există edificate case și anexe gospodărești, iar terenul și gospodăria din spatele casei mele ( în partea de Est a proprietății mele) aparțin unei alte persoane cu nume asemănător cu al meu V. A G.. ( pct. 3 din răspunsul la obiecțiuni).
In al doilea rând, hotărârea atacată este nelegală sub aspectul
dispozițiilor art. 261 pct 5 C.proc.civ., text de lege ce instituie pentru instanța de judecată obligativitatea de a motiva soluția atât în fapt cât și în drept, text de lege încălcat flagrant în cazul de față; practic nici instanța de fond și nici instanța de apel nemotivând deloc soluția pe acțiunea principală ce a formulat-o, neanalizând nici una dintre probele ce au fost administrate în acest dosar, fiind practic imposibil de făcut verificare a raționamentului instanței în soluția dată.
Pe de o parte motivează că servitutea instituită prin sentința 451/1984 privea un alt teren, fără a face o verificare de specialitate, iar pe de altă parte se recunoaște că a fost creată servitutea dar că pârâții nu au culpă că acea potecă s-a înfundat. Dacă se studiau cu atenție probele administrate și în special raportul de expertiză întocmit se observa că intimații pârâți au închis cu poartă și gard acea potecă care se crease servitute de trecere încă din 1984, că pe această potecă s-au instalat și stâlpii de curent electric, că pe acolo se circulă de peste 30 de ani și că neavând altă cale de acces, instanța trebuia să admită acțiunea de conservare servitute de trecere și să oblige pârâții să respecte acea servitute.
Față de obiectul cererii, instanța trebuia să cerceteze numai dacă în cauza de față au existat vreunul din cazurile expres prevăzute de lege pentru stingerea servituții.
Sigur că nu se poate reține nici unul din cazurile de stingere a servitutii, iar soluția corectă era de admitere a cererii, așa cum a fost formulată.
Trecând peste acest aspect, raportat la probele administrate până în prezent, este evident că sub aspectul acțiunii formulate, soluția trebuia să fie de admitere a acțiunii, iar nu de respingere a acesteia motivat de următoarele argumente:
Din probele administrate în dosar rezultă că este proprietarul unei gospodăriicompusă din casa de locuit, iar vis-a-vis are grajdul de animale, pentru care nu are pe unde să transport nutrețul, în afara căii de acces stabilita prin sentința 451/1984, cale ce a fost închisă cu poartă de către intimații pârâți.
Până în urmă cu doi ani, accesul la gospodăria sa se făcea pe servitutea instituită prin sentința civ. Nr. 451/1984, pronunțata în dosarul nr. 8722/1983 de
Judecătoria Tg-J., în favoarea sa și a altor proprietari vecini împotriva fostului CAP și a lui G. I. care primise acest lot în folosință din proprietatea lui M..
Datorită faptului că nu exista un alt drum de acces, și până în anul 1983 această cale era folosită convențional ca drum de acces. La fel s-a procedat după sentința 451/1984, până în urmă cu câțiva ani când noul proprietar Fam. M. a început să planteze pomi pe această cale, iar ulterior a închis această cale cu poartă, fapt ce m-a determinat să promovez prezenta cerere.
În mod eronat se motivează de către instanța de fond și de apel că solicită servitute de trecere pe uliță; în realitate solicită conservarea servituții create prin sentința civ. 451/1984 care se află în continuarea uliței și iese în drumul comunal.
Dovadă că pârâții nu au respectat servitutea creată și că terenul său se află în situația de loc înfundat rezultă și din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza de față la fond ( răspuns la obiectivul nr. 4, 6, 7, 9, 10, 11, 12), precum și din răspunsul la obiecțiuni ( pct. 3 și 5 unde menționează ca acea potecă rămasă din servitutea creată în 1984 este închisă cu poartă).
Motivarea instanței de fond și de apel că are ieșire la calea publică nu este susținută de nici o probă, așa cum a menționat și în apel nu se poate realiza ieșirea prin curtea casei sale fiind diferență mare de nivel care nu permite deplasarea cu căruța sau alte atelaje agricole, ci doar cu piciorul. Se motivează de către instanța de apel că aceasta a fost constatarea instanței de la fața locului care se coroborează cu alte probe, dar nu precizează cu ce probe se coroborează, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.
Dovadă că terenul este loc înfundat rezultă implicit și din adresele Primăriei comunei Glogova, care, deși reticenți în a rezolva problemele lor, au dat răspunsuri din care rezultă că nu se poate pătrunde la gospodăria sa sau a tatălui său (intervenientul) cu mașina de pompieri în cazul unui incendiu.
Prin adresa nr. 1161/2013 se precizează că „ în cazul unui eventual incendiu la locuința dvs. sau la grajdul de animale ( al intervenientului) conducerea primăriei va face uz de toate posibilitățile legale și umane pentru a asigura accesul formațiilor de pompieri la locul incidentului,,.
Prin adresa nr. 1160/2013 se precizează că „accesul pentru mașinile și utilajele de capacitate mare este limitat, atât pentru dvs. cât și pentru celelalte gospodării „ și că atunci când au obținut autorizația era necesar și avizul pompierilor..
Este cert că dacă ar avea cale de acces, edilul comunei ar fi răspuns prompt că spre locuința lor este drum de acces pe partea de Est, Vest, etc, dar se evită a se da un răspuns corect și se încearcă și pe această cale să ajute fam intimaților pârâți, aflată în relații cordiale cu edilul.
În plus, față de aceste motive, reclamantul a mai învederat că hotărârea este dată cu încălcarea disp. art. 616-618 Cod civ..
Potrivit art. 616 c.civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona,,
Motivarea instanței că intimații pârâți nu sunt vecini de hotar cu reclamantul nu are relevantă în cauza de față, în raport de dispozițiile acestui text de lege și practica
judiciară în materie.judiciară în materie. ~ _..,.--..., _..-._,_ .._.% _,
Așa cum a menționat anterior, nu solicită drum de servitute pe ulița aflată în fața casei sale ( la Vest), ci pe drumul creat anterior ca servitute de trecere în partea de Nord a uliței și până la drumul sătesc asfaltat, așa cum a fost delimitat de expert prin schiță cu culoare verde.
Mai explicit, între ulița sătească și drumul sătesc se află terenul intimaților pârâți, pe unde s-a circulat și anterior de peste 30 de ani, dar care de curând a fostînchisă cu poartă ( pct. 5 din răspunsul la obiecțiuni).
Motivarea instanței că ar avea drum de trecere prin partea de sud a uliței din fața casei sale, prin pădure, peste râpe, dealuri și pâraie,, este neîntemeiată față de disp. art. 617 c.civ., în raport cu care „ trecerea trebuie făcută pe partea care ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum,, ; precum și cu disp. art. 618 C.civ. în raport cu care „ trecerea trebuie aleasă prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă, acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă,,
Față de motivarea instanței și dispozițiile acestui text de lege, evident că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se răspunde dacă mai există și o altă cale de acces, iar în caz afirmativ, care este cea mai scurtă și economicoasă cale, sau dacă celelalte căi prezintă inconveniente grave sau periculoase.
Față de cele mai sus menționate, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Curtea, analizând hotărârea, prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile referitoare la solicitarea de conservare a servituții de trecere instituită prin sentința civilă 451/24.01.1984 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu ,acestea sunt neîntemeiate.
Sentința civilă 451/1984 invocată de recurenți a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâții G. P.I. și CAP Glogova.
Pârâții intimați din cauza de față nu au fost părți în dosarul invocat și nici nu sunt succesori ai acestora.
Față de aceste aspecte ,având în vedere că hotărârea judecătorească produce ,sub semnul relativității drepturi și obligații doar față de părți,sentința civilă 451/1984 a Judecătoriei Târgu Jiu nu poate fi opusă pârâților din prezenta cauză.
În privința celorlalte critici ,Curtea constată:
Potrivit art.616 cod civil proprietarul al cărui loc este înfundat ,care nu are nici o ieșire la calea publică ,poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului ,cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Prima instanță reține prin soluția sa ,menținută de instanța de apel ,că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art.616-618 cod civil întrucât terenul proprietatea pârâților nu se învecinează pe hotar cu terenul reclamantului ci se află la o distanță de trei proprietăți ,chiar în partea de est învecinându-se cu o altă proprietate ,cu acces la calea publică.
Legea conferă titularului fondului care nu are acces la calea publică ,dreptul de a cere trecerea pe proprietatea fondului vecin – fondul aservit ,pentru a putea să-și exploateze imobilul.
Cum terenul reclamantului nu se învecinează cu proprietatea pârâților,ci cu proprietăți ale unor terți care au acces la calea publică ,în mod corect au stabilit instanțele de fond că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.616 -618 cod civil.
În ceea ce îl privește pe intervenient ,acesta pe de o parte a solicitat respectarea de către pârâți a servituții de trecere stabilită prin sentința 451/1984,cerere ce nu poate fi primită față de motivele menționate anterior iar pe de altă parte ,așa cum acesta a menționat în cererea sa ,are ieșire la calea publică ,astfel că nu sunt întrunite condițiile cerute de art.616 cod civil.
Urmare a acestor motive,se constată a fi neîntemeiate criticile din recurs privind neadministrarea de către instanța de apel a tuturor probelor necesare pentru lămurirea cauzei,din probele dosarului rezultând aspectele relatate anterior ,care permiteau instanței soluționarea fără suplimentarea probatoriului.
Față de aceste motive ,în baza art.312 cod procedură civilă recursurile formulate urmează a fi respinse.
În baza art.274 cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la plata sumei de 110 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloare transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul V. G. și intervenientul V. I. împotriva deciziei civile nr. 205/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E., M. I., M. S., N. E. D.(fostă M.), M. A.(fostă M.), M. P., având ca obiect obligație de a face.
Obligă recurenții V. G. și V. I. la plata sumei de 110 lei cheltuieli de judecată, către intimații pârâți M. E., M. I., M. S., N. E. D.(fostă M.), M. A.(fostă M.), M. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2013
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L. M. L./17.07.2013
Tehn. E.O.
2 ex.
J.f. E. V.
J.a. M. B.
M. T.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 9724/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
