Anulare act. Decizia nr. 157/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 12155/318/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 157/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. A. C.
Judecător M. M.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
MINISTERUL PUBLIC - reprezentat de V. N. procuror în cadrul Parchetului de pe L. Curtea de Apel C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta B. G. E., împotriva deciziei civile nr.514/04.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. DE PE L. TRIBUNALUL GORJ, P. DE PE L. JUDECĂTORIA TG-J., R. A., A. V., T. I. M., și intimata P. TURCINEȘTI, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 24.01.2014, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 29.01.2014.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 04.10.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea pentru anulare act înaintată instanței de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., însușită de reclamanta B. G. E., în contradictoriu cu pârâții R. A., A. V., T. I. M., și P. ..
A fost anulată mențiunea "1850" din înscrisul denumit "Memoriu Tehnic" la pct. "B" Amplasament, în rândul 1 al alineatului 1.
S-a respins cererea reclamantei pentru anulare autorizație de construcție.
Au fost obligați pârâții la 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că acțiunea civilă izvorăște dintr-un litigiu penal în cadrul căruia s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale pentru o faptă săvârșită în anul 1965 de către A. Gambeta, decedat și la data cercetării penale în dosarul nr. 4440/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Cu privire la moștenitoarele autorului A. Gambeta, numitele R. A. și A. V., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 288 și 291 C.pen, cu motivarea lipsei dovezilor de falsificare a înscrisului de către acestea.
Înscrisul la care s-a făcut referire în litigiul penal este memoriul tehnic aflat în păstrarea Primăriei Turcinești, depus de autorul A. N. Gambeta pentru eliberarea autorizației de construcție nr.13 din 13.05.1965 de către P. Turcinești. Referitor la acel memoriu s-a arătat că la rubrica „amplasament” paragraful „B” al actului s-a modificat lățimea înscrisă inițial iar prin această modificare au fost afectate drepturile numitei B. G. E. care are litigiu pentru întinderea dreptului de proprietate cu moștenitoarele lui A. Gambeta, cele din urmă folosind actul pentru a face dovada întinderii dreptului lor de proprietate.
Observând legislația în vigoare la data eliberării autorizației de construcție din 13.05.1965 s-a constatat că prin art. 1 din Decretul nr. 144/1958 s-a prevăzut dreptul de a se efectua lucrări de construire, transformare sau reparare a construcțiilor numai cu autorizarea prealabilă a Comitetului executiv al sfatului popular, fiind obligatorie autorizația pentru construcții de genul celei executate de A. Gambeta, așa cum este prevăzut în art. 2 pct. II lit. b din același decret.
Prin art. 5 alin. 3 din același decret s-a prevăzut că autorizația de construire pentru lucrările prevăzute la art. 2 pct. II lit. b se va elibera pe baza documentației prevăzute de instrucțiunile emise de ministrul construcțiilor.
În cuprinsul autorizației din 13.05.1965 se arată că la ea a fost atașat memoriul tehnic, în dublu exemplar, vizat de emitentul autorizației pentru neschimbare și cu mențiunea că documentația face parte integrantă din autorizație.
Din cele reținute, s-a constatat că împrejurarea nereală înscrisă în documentele criticate se referă la lățimea terenului pe care trebuia edificată construcția în documentul denumit „Memoriu tehnic”, unde la pct. „B” Amplasament, în rândul 1 al aliniatului 1, peste mențiunea olografă inițială a fost făcută corectura prin îngroșare „1850”, sub nr. 50 fiind un simbol de forma literei „z”.
S-a prezumat de către instanță că modificarea acelei mențiuni prin îngroșare reprezintă o situație nereală, deoarece în declarațiile date în cursul urmării penale de R. A., A. V. și T. I. M. s-a făcut afirmația că A. M. a cumpărat un teren cu lățimea de 16 m, iar în înscrisul din 30.03.1933 se face referirea că terenul cumpărat de M. N.D. Armașiu situat în . lățime de șasesprezece metri.
În consecință, instanța a constatat întemeiată cererea pentru anularea în parte a mențiunii cu privire la lățimea terenului menționat în memoriul tehnic și în temeiul dispozițiilor art.184 C. p.c. a constatat nerealitatea înscrierii și a dispus anularea acestei mențiuni.
S-a reținut că este neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a autorizației de construire eliberată în baza memoriului tehnic, motivat de faptul că prin această autorizație de construire nu s-au făcut referiri la lățimea terenului pe care se va construi și aceasta nu are influență asupra mărimii suprafețelor de teren ce reprezintă proprietățile părților.
Întrucât pârâții persoane fizice în cauza de față sunt succesorii autorului A. Gambeta, considerat autor al modificării înscrisului și deci au calitatea de avânzi-cauză, instanța a apreciat că datorează reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauza de față și în temeiul art. 274 C.p.c. a admis această cerere a reclamantei pentru cheltuielile dovedite, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței au declarat apel apelanții pârâți R. A., A. V., T. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul de a fi respinse ca nefondate cererile, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată .
Au arătat că sentința este dată în contradicție cu probele administrate, instanța de fond reținând fără vreun suport probator, ci doar în baza unei simple prezumții că autorul lor A. Gambeta a falsificat memoriul tehnic anexă la autorizația de construire din 1965 eliberată de către fostul Sfat Popular al comunei Turcinești . În ceea ce-l privește pe apelantul pârât T. I. M., s-a arătat că acesta nu este moștenitor al autorului A. Gambeta și ca atare nu are calitate procesuală pasivă în cauză, apelantul fiind căsătorit cu nepoata de fiică a autorului.
Au mai arătat apelanții că pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 14 alin. 3 lit. a c.p.p. și art. 245 lit. c1 C.pr.civ., prima instanță avea obligația să stabilească prin orice mijloc de probă săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art. 288 C.pen. de către autorul apelanților A. Gambeta.
S-a mai arătat că nu s-a reținut de către instanță că autorul A. Gambeta a făcut modificarea menționată în memoriul tehnic și nici că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și mai mult, așa cum rezultă din copia legalizată de Direcția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale a autorizației de construire și memoriului tehnic anexă la aceasta de pe exemplarul rămas în păstrarea fostului Sfat Popular al comunei Turcinești, modificarea incriminată a fost făcută de persoana care a întocmit memoriul tehnic care este alta decât autorul A. Gambeta și anterior emiterii autorizației de construire, neputând fi deci vorba de un fals în înscrisuri oficiale, ci în prezența unei rectificări (corecturi) a memoriului tehnic și nicidecum a unei falsificări a acestuia .
Intimata reclamantă B. G. E. prin întâmpinarea formulată a solicitat să fie respins apelul pârâților, neimpunându-se efectuarea vreunui probatoriu de către prima instanță, de îndată ce falsul în înscrisul memoriul tehnic a fost stabilit de către P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Soluționând apelul, Tribunalul Gorj prin decizia nr. 32/2013 a admis apelul pârâților, a schimbat sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru pârâtul T. I. M. și a respins acțiunea față de acesta, de asemenea a respins acțiunea față de restul pârâților ca nefondată, cu obligarea intimatei reclamante la 1000 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel, către apelanții pârâți.
A reținut tribunalul că pârâtul T. I. M. nu are calitate de moștenitor al autorului A. Gambeta și pe cale de consecință nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar privitor la înscrisul intitulat memoriu tehnic, s-a considerat că în cauză nu s-au prezentat probe care să conducă la concluzia că acesta a suferit modificări și că a produs consecințe juridice pentru a se putea reține existența infracțiunii prevăzută de art. 288 C.pen. și mai mult, în litigiul privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților înscrisul menționat anterior nu a fost avut în vedere de instanțe și nici nu a fost invocat de părți ca probă.
Împotriva deciziei Tribunalului Gorj a formulat recurs reclamanta B. G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precizând că la baza sentinței instanței de fond nr._/2012 a stat recunoașterea de către părți a infracțiunii de fals, actul falsificat producând consecințe juridice, în baza acestuia fiind eliberată eronat autorizația de construcție nr.13/1965, modificarea actului fiind făcută cu intenția vădită de a se modifica lățimea terenului, moștenitoarele lui A. Gambeta, folosindu-se de acest act intitulat memoriu tehnic, pentru dovedirea întinderii dreptului lor de proprietate .
Că, în mod eronat s-a reținut nearătarea consecințelor juridice pe care să le fi produs înscrisul memoriu tehnic, întrucât acesta a fost avut în vedere la pronunțarea soluției în care s-a făcut grănițuirea proprietăților părților.
Curtea de Apel C., prin decizia nr.6534/13 iunie 2013 a admis recursul reclamantei, a casat decizia nr. 32/2013 a tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj .
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 129 alin. 5 ind. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, invocată oral de către apărătorul pârâtelor, s-a reținut că recurenta nu a formulat o astfel de critică în calea de atac a recursului și pe de altă parte exprimarea unui punct de vedere în privința unei eventuale verificări de scripte prin expert, s-a făcut de către apărătorul reclamantei la interpelarea instanței cu ocazia dezbaterilor, așa cum este consemnat în practicaua prezentei decizii.
Că, instanța a pus o asemenea întrebare, având în vedere faptul că la dosar nu s-a identificat un original al actului, știut fiind că o expertiză de specialitate nu se poate realiza asupra unei copii, dar și faptul că în recurs s-a făcut afirmația de către recurentă prin apărător al faptului „recunoașterii” falsului de către pârâte.
Or, recunoașterea se referă la un fapt personal, iar în cauză s-a stabilit că pârâtele nu sunt autoarele falsului dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru fapta prevăzută și pedepsită în art. 288 Cod penal și s-a mai stabilit că nu cunoșteau că memoriul ar cuprinde date nereale, dispunându-se neînceperea urmăririi penale, inclusiv pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută și pedepsită în art. 291 Cod penal.
Mai mult, în primă instanță, s-a pronunțat o soluție în considerentele căreia s-a consemnat menționarea unor date nereale în memoriul tehnic în discuție, ceea ce presupune un fals intelectual – in sensul art. 289 Cod penal, de către însăși persoana care îl întocmește, iar nu un fals material – în sensul art. 288 Cod procedură civilă, legat de care s-au efectuat cercetările penale în cauză, presupusul făptuitor fiind autorul pârâtelor.
Că, o verificare de scripte prin expert este evident că se realizează numai în cazul falsului material, iar nu și în cazul falsului intelectual și pe de altă parte nici în cadrul cercetării penale nu s-a realizat o expertiză tehnică de specialitate, dându-se soluția de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, avându-se în vedere că fapta ar fi fost săvârșită în preajma anului 1965, presupusul autor al falsului material fiind chiar beneficiarul actului.
A mai stabilit curtea că identificarea autorului pretinsului fals nu este un scop al procesului civil, nefiind un element esențial în procedura civilă de cercetare a falsului de către această instanță, fără de care nu s-ar putea pronunța o hotărâre judecătorească, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a disp. art. 183 Cod procedură civilă, potrivit cărora, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța putând suspenda judecata pricinii și înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
În sprijinul aceleiași concluzii, vin și dispozițiile art. 184 Cod procedură civilă, potrivit cărora falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloc de dovadă.
Curtea a apreciat că și stabilirea momentului în care s-ar fi produs modificarea materială a Memoriului, în raport cu care s-ar fi putut stabili dacă este un fals al unui înscris sub semnătură privată sau al unui act oficial - din punctul de vedere al intimaților pârâți este inutilă, important în cazul de față fiind faptul dacă înscrisul respectiv a fost modificat și folosit în procesul anterior sau este de natură să producă consecințe juridice, această cerință fiind valabilă pentru ambele falsuri.
S-a apreciat că o discuție privind incidența în cauză a disp. art. 129 alin. 5 ind. 1 Cod procedură civilă nu are obiect, de vreme ce în primă instanță, fie și fără administrarea unei probe cu expertiza, s-a admis acțiunea reclamantei, iar calea de atac a fost promovată în aceste condiții de către pârâte, iar nu de reclamantă, pârâtele fiind cele care prin motivele de apel au invocat printre altele faptul că instanța de fond avea obligația să stabilească prin orice mijloace de probă săvârșirea infracțiunii de fals, prevăzută de art.288 Cod penal, invocându-se practic dispozițiile art. 184 Cod procedură civilă.
A arătat instanța de recurs că tribunalul a reținut în partea finală a considerentelor faptul că în litigiul anterior privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților înscrisul intitulat memoriu tehnic nu a fost avut în vedere de instanțe, nici nu a fost invocat de părți ca probă și că din lecturarea hotărârii judecătorești, sentința civilă nr.8767 din 21.12.2009, nu rezultă că instanțele ar fi avut în vedere acest memoriu tehnic, ori, tribunalul ca instanță de apel, instanță superioară de fond și devolutivă, în fața căreia de regulă se tranșează definitiv starea de fapt a ajuns la aceste concluzii, fără a socoti necesar să dispună atașarea spre observare a dosarului în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească arătată, deși această atașare era strict necesară întrucât numai o analiză atentă a probatoriului administrat permitea o concluzie corectă și corespunzătoare realității.
Că în această situație instanța de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt și nu a cercetat fondul cauzei, în privința efectelor juridice pe care le-ar fi produs înscrisul defăimat ca fals în procesul anterior, efecte care să justifice în prezent, inclusiv interesul reclamantei în susținerea în continuare a anulării ca fals a memoriului respectiv în privința lățimii la stradă a terenului pârâtelor.
Că, pe de altă parte simpla afirmație că memoriul tehnic în sine nu ar fi constitutiv sau declarativ de drepturi, deși corectă, nu este suficientă prin ea însăși pentru a rezolva problema dedusă judecății, acest raționament logico-juridic fiind apt de a fi fost făcut într-un litigiu cum a fost cel anterior, având ca obiect grănițuire, revendicare și/sau obligație de a face.
Privitor la faptul că instanța de apel a reținut faptul că titularul dreptului B. G., nu ar fi arătat ce consecințe juridice a produs înscrisul intitulat memoriu tehnic a fost considerat greșit de către curte, de îndată ce reclamanta a formulat plângere penală și a invocat hotărârea judecătorească pronunțată anterior în revendicare, grănițuire și obligație de a face, în măsura în care existau nelămuriri cu privire la această împrejurare, s-a considerat că instanța trebuia să pună în discuția părților acest aspect și să ceară părții un punct de vedere în această privință, sau detalii privitoare la măsura în care memoriul tehnic respectiv a influențat soluția dată în procesul anterior, sau ar fi de natură să producă în continuare consecințe juridice, din punctul de vedere al reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 514/04.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți R. A., A. V., T. I. M., împotriva sentinței civile nr._ din 04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, după casare.
A schimbat sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. I. M. și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca fiind nefondată acțiunea și față de ceilalți pârâți, respectiv R. A. și A. V..
A obligat intimata reclamantă B. G. E. la 1506 lei cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale către apelanții pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a solicitat instanței anularea înscrisului intitulat ,,memoriu tehnic„ pe considerentul că acesta prezintă modificări și a făcut obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. 4440/P/2011 (titularul dreptului B. G. E. însușindu-și acțiunea parchetului, solicitând anularea memoriului tehnic și a autorizației de construire nr. 13/1965) prin rezoluția din 21.11.2011 dispunându-se neînceperea urmăririi penale privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. 1 C.pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Actul a cărui anulare se solicită în cauza dedusă judecății constă dintr-un înscris intitulat ,,memoriu tehnic” semnat de către A. Gambeta ca beneficiar al actului, înscrisul prezentând date tehnice privitoare la un teren situat pe raza localității Turcinești cu un front la stradă de 18 m și o adâncime de 250 m, pe acest teren urmând să fie edificată o construcție .
În cuprinsul acestui memoriu la punctul B – amplasament - se precizează că imobilul construcție ce se execută se propune a fi amplasat pe latura de 18 ,50 m în direcția Nord cu o retragere de 20 m față de axul străzii și întrucât dimensiunea de 18,50 m de la punctul B prezintă îngrășări, s-a concluzionat că inițial această dimensiune era alta și ulterior a fost modificată, memoriul tehnic stând la baza eliberării autorizației nr. 13/1965.
În conformitate cu dispozițiile art. 184 c.pr.civ., când nu mai este posibilă judecata penală, falsul se cercetează de către instanța civilă prin orice mijloace de dovadă.
În situația în care autorul falsului nu a fost identificat, ori acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, datorită prescrierii sau stingerii acesteia, falsul se va cerceta pe cale incidentală de către instanța civilă, iar în cazul în care în urma probelor administrate se va constata că înscrisul este fals, acesta se va înlătura din proces.
Dispozițiile art. 288 alin. 1 C.pen. reglementează infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, articolul 150 alin. 2 c.pen. precizând înțelesul înscrisului oficial, falsul material în înscrisuri oficiale putând consta în falsificarea unui înscris prin contrafacerea subscrierii însemnând a executa pe un înscris oficial adevărat sau plăsmuit o . modificări, în speța dedusă judecății pentru a fi reținută săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale trebuind să se dovedească modificarea înscrisului după ce acesta a fost depus la fostul Sfat Popular al comunei Turcinești, în vederea obținerii autorizației de construire .
S-a reținut ca fiind nereale susținerile intimatei reclamante privitoare la consecințele juridice pe care le-a produs actul a cărui anulare se solicită atunci când a fost soluționat litigiul anterior purtat între părți și finalizat prin sentința civilă nr.8767/2009 a Judecătoriei Tg-J.. Aceasta întrucât din motivarea sentinței menționate ( sentință prin care a fost soluționat litigiul purtat între părți având ca obiect revendicare, obligație de a face, grănițuire și servitute de vedere) se reține că terenul apelantelor din prezenta cauză are lățimea variabilă cu un front la stradă de 16,75 m, iar la capătul de Vest având o lățime de 13,35 m, terenul provenind de la A. M., soacra Victoriei A. prin actul de vânzare cumpărare autentificat la data de 30.03.1933. Că, pe acest teren au fost edificate ulterior construcții constând în imobil casă de locuit și anexe. Se mai face precizarea în sentință că terenul părților este delimitat la drum de un gard de piatră și ciment construit de către autorul pârâtei (intimata reclamantă din cauza de față ), reper necontestat de nici una din părți și mai mult, mare parte din hotar a fost materializat de autorii părților prin stâlpi de beton, care au fost dublați de o parte și de alta a liniei de hotar, care trece printre acești stâlpi.
Ori, în această situație susținerea intimatei reclamante că a fost prejudiciată prin actul a cărei anulare se solicită, pe considerentul că i-au fost luați din lățimea terenului 82 cm pentru că s-a trecut în memoriu o lățime de 18 m este infirmată de cele anterior menționate, apreciind tribunalul că la punctul B –amplasament – din memoriul tehnic este vorba doar de propunerea de a fi amplasată clădirea ce urma a fi edificată pe latura de 18,50 m în direcția de Nord.
Ca atare, nu a putut fi reținută producerea de consecințe juridice în ceea ce o privește pe intimata reclamantă, prin actele ce se cer a fi anulate, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt de natură a duce la dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului pentru care părțile s-au judecat și mai mult, s-a apreciat că nu s-a dat de către instanță în anul 2009 valoare probantă înscrisului intitulat,, memoriu tehnic” de îndată ce acesta nu a fost menționat în nici un fel în motivarea sentinței nr.8767/2009 a Judecătoriei Tg-J. și din contră menționat a fost actul de vânzare cumpărare din 1933 și dovada din anul 1964.
Nici în raportul de expertiză care s-a efectuat în dosarul nr._/318/2007 nu se face vorbire despre ,,memoriul tehnic”, ci despre faptul că de la stradă proprietățile părților sunt despărțite printr-un gard zidit care constituie linia despărțitoare și cu care părțile sunt de acord, nicăieri nesusținându-se îndreptățirea la o lățime de 18 m, ci de 16 m, așa cum s-a precizat memoriul cuprinzând în realitate amplasamentul locuinței care s-a edificat și nu lățimea terenului apelantelor pârâte.
Nu este de neglijat nici faptul cu privire la autorizația de construcție că în litigiul dintre părți finalizat prin sentința 8767/2009 aceasta a fost avută în vedere doar cu privire la soluționarea cererii reconvenționale prin care se solicita de către B. G. E. închiderea unei ferestre de la imobilul proprietatea apelanților.
Pentru considerentele care au fost arătate ,tribunalul a apreciat că nu s-a probat în nici un fel faptul că actul a cărui anulare s-a solicitat a suferit modificări și că acesta a produs consecințe juridice în procesul anterior purtat între părți în privința lățimii la stradă a terenului apelantelor, acest act intitulat,, memoriu tehnic” nefiind avut în vedere de instanțe și nefiind invocat ca probă în litigiul anterior.
În ceea ce-l privește pe apelantul pârât T. I. M., s-a reținut că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind moștenitor al autorului A. Gambeta.
D. consecință, apelul declarat de apelanții pârâți s-a admis și s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. I. M. și s-a respins acțiunea față de acesta, și a fost respinsă ca nefondată acțiunea și față de ceilalți pârâți.
În baza dispozițiilor art. 274 c.pr.civ. a fost obligată intimata reclamantă la 1506 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocați și taxă timbru, efectuate în toate ciclurile procesuale către apelanți.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. G. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs arată că, la baza pronunțării sentinței de fond a stat recunoașterea de către pârâți a infracțiunii de fals și probele materiale existente în cauză, de asemenea reținându-se în mod corect de către instanța de fond că înscrisul a produs consecințe juridice, în baza acestuia fiind eliberată în mod eronat și autorizația de construcție nr.13/13.05.1965, astfel că acest act a fost folosit în proces de moștenitoarele lui A. Gambeta pentru dovedirea întinderii dreptului lor de proprietate.
Arată că se motivează la pagina 3 că autorul falsului nu poate fi identificat astfel că nu se știe dacă A. Gambeta ar fi autoarea falsului chiar dacă toți intimații recunosc acest lucru.
Susține că în mod eronat instanța de apel a motivat că titularul dreptului de proprietate adică recurenta, nu a arătat ce consecințe juridice a produs înscrisul intitulat memoriu tehnic.
O altă critică a deciziei este faptul că instanța a reținut că în dosarul nr._/2007 la stabilirea liniei de hotar s-a găsit o lățime la stradă de 16,75 m dar nu motivează de unde ar proveni și acești 0,75 m lățime pe toată lungimea terenului.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.304 Cod proc.civ.
Recursul este nefondat.
În primul rând, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă, întrucât încadrarea motivelor de recurs astfel cum au fost formulate permit încadrarea acestora în disp. punctului 9 al art. 304 cpc, exceptând ultima critică tratată în rândurile de mai jos.
Pe fond, motivele de recurs se circumscriu analizei cazurilor în care "Memoriul Tehnic" a cărui anulare se solicită prin acțiunea pendinte, respectiv se contestă prin calea de atac promovată ar fi sau nu de natură să producă în vreun fel consecințe juridice.
Ori, singurele efecte juridice pe care le poate produce memoriul tehnic în discuție sunt că respectivul act face parte din documentația care stă la baza emiterii unei autorizații de construire.
Pe de altă parte, în cadrul aceluiași dosar, a fost respinsă în mod irevocabil cererea reclamantei pentru anularea autorizației de construcție, soluție care nu a fost contestată de către nicio parte .
În aceste condiții, cum toate părțile au îmbrățișat ideea că nu există cazuri de anulare a autorizației de construire, recurenta nu justifică în ce măsură i-ar afecta un simplu memoriu tehnic care a stat la baza emiterii autorizației de construire, constatată în mod irevocabil a fi emisă în mod legal.
Recurenta invocă în mod greșit că memoriul tehnic ar fi fost utilizat într-un alt litigiu pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate, de vreme ce nu poate face dovada modului în care o instanță de judecată s-a întemeiat în considerentele sale pe o astfel de probă; de altfel, nici nu se poate considera că un "Memoriu Tehnic" ar putea echivala cu un titlu de proprietate pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate.
Recurenta este deci într-o evidentă eroare atunci când acordă unui "Memoriu Tehnic", presupus a fi efectuat de către autorul unei părți efectele unei veritabile probe a dreptului de proprietate, de vreme ce în nicio ipoteză admisă de lege, cele două acte nu sunt niciodată echivalente.
Chiar dacă se invocă depunerea acestui memoriu la efectuarea raportului de expertiză, recurenta tot nu arată în concret care ar fi fost consecințele practice ale unui demers de acest gen, respectiv în ce mod ar fi condus la întemeierea concluziilor expertului pe un astfel de act, în detrimentul actelor de proprietate și cum ar fi fost alterată situația de fapt conturată de raportul de expertiză.
Sub aspectul laturii obiective, orice infracțiune de fals presupune o atestare necorespunzătoare adevărului, făcută unei unități din cele prevăzute în art. 145 C. pen.; această atestare trebuie să îndeplinească, printre altele, cerința de a fi aptă să servească, prin însuși faptul că a fost făcută, la producerea unei consecințe juridice; în caz contrar, nu este cazul de constare a unei infracțiuni și, implicit, acțiunea civilă care decurge dintr-un asemenea dosar penal devine inutilă.
Acțiunile în justiție nu fac parte de exemplu din declarațiile ce au însușirea de a produce, potrivit legii, consecințe juridice, în sensul art. 292 C. pen.; în sens procesual, dreptul la acțiunea civilă desemnează numai posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicțional competent în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice, în mod necesar, și obținerea protecției juridice a acelui drept.
Nu sunt generatoare de consecințe juridice și nu pot duce la reținerea infracțiunii de fals în declarații susținerile neadevărate ale reclamantului dintr-o acțiune civilă, deoarece ele sunt supuse unei verificări ulterioare, obligatorii, a conținutului lor, de către instanță, iar părțile din proces au dreptul de a contesta cele susținute de reclamant și de a contraproba.
Practica și doctrina de specialitate este cvasiunanimă în sensul că nu există fals în declarații atunci când declarația neadevărată este supusă verificării organului în fața căruia a fost făcută - nefiind, deci, aptă să producă consecințe juridice prin simpla sa existență.
Aceasta este și ipoteza prezentată în speța pendinte, de vreme ce memoriul tehnic efectuat la comanda unui beneficiar va fi supus verificării organului emitent al autorizației de construire, care poate confirma sau infirma susținerile cuprinse în acesta.
Ori, autorizația de construire este irevocabil constatată a fi neafectată de fals; deci, memoriul tehnic care a stat la baza emiterii sale nu poate și nici nu este de natură a produce prin simpla sa existență consecințe juridice.
Ultima critică din motivele de recurs face vorbire de analiza unor probe, fiind subsumată deci unei critici de netemeinicie, inadmisibil a fi formulată în condițiile unui recurs întemeiat pe disp. art. 304 cpc; este de altfel și de prisos a fi cercetată prin prisma celor mai sus dezvoltate.
În concluzie, potrivit disp. art. 312 cpc, recursul va fi respins ca nefondat.
În raport de disp. art. 274 cpc, va obliga recurenta la plata către intimata A. V. a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. G. E., împotriva deciziei civile nr.514/04.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. DE PE L. TRIBUNALUL GORJ, P. DE PE L. JUDECĂTORIA TG-J., R. A., A. V., T. I. M., și intimata P. TURCINEȘTI.
Obligă recurenta la plata către intimata A. V. a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud. A. S. C.
2ex/G.L./03 02 2014
j.f. D. P
j.apel.M.B.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1147/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
