Legea 10/2001. Decizia nr. 2965/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2965/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 17148/63/2008**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2965/2014
Ședința publică de la 14 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- T. R.
Judecător- P. B.
Grefier- F. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 09.07.2014, privind rejudecarea apelului declarat de reclamantul M. C. prin moștenitor M. M., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 289/06.07.2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S.C. S. S.A. cu sediul în C., ..191, jud. D., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector.5, și A. pentru Valorificarea Activelor Statului (fosta A.), cu sediul în București, .-11, sector 1, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.07.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, la solicitarea părților a amânat pronunțarea. Prin serviciul registratură, s-au depus concluzii scrise de către apelantul reclamant M. M. cât și de intimata pârâtă .>
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2002 la Tribunalul D., reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. SA C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 106 din 25 octombrie 2002 și să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2274 m.p., situat în C., Calea București nr. 191.
In motivarea contestației, reclamantul a arătat că, urmare a notificării nr. 1429/N/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei Municipiului C., prin Dispoziția nr. 7451/2002 a Primarului Municipiului C., s-a dispus înaintarea notificării privind restituirea în natură a terenului, către S.C. S. SA.
Prin dispoziția nr. 106/2002, contestată de reclamant, s-a refuzat restituirea în natură a terenului, cu motivarea că societatea pârâtă s-a privatizat în baza unui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni, care presupune preluarea întregului patrimoniu de la stat.
Reclamantul a arătat că dispoziția este nelegală, întrucât pârâta nu a primit terenul în litigiu ca un bun individual determinat, ci un întreg patrimoniu, susținând, totodată, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil. I
Prin întâmpinare, S.C. S. SA a arătat că suprafața de 2274 m.p. a fost preluată cu titlu, conform procesului verbal de preluare din 28 mai 1984, încheiat în baza Decr. nr. 269/1989.
Totodată, pârâta a arătat că reclamantul trebuia să notifice instituția publică care a efectuat privatizarea - APAPS București, căreia i-a fost înaintată notificarea.
La termenul din 18 martie 2003, reclamantul a depus o precizare la acțiune, arătând că înțelege să solicite, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri bănești. A solicitat, totodată, introducerea în cauză, ca având calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, a APAPS București și a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea de ședință din 18 martie 2003, s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâți. Prin cererea depusă la 17 februarie 2004, I. I. a arătat că este succesorul în drepturi al reclamantului, în baza contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase nr. 1004 din 13 februarie 2004 încheiat la BNP T. M. D., înțelegând să continue acțiunea pornită de reclamant.
La 25 aprilie 2004, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase, iar la data de 24 mai 2006, reclamantul I. I. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 245 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 4 iulie 2006, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 790 din 4 iulie 2006, Tribunalul D. a respins contestația formulată de reclamantul M. C. și continuată de succesorul în drepturi al acestuia, I. I., în contradictoriu cu pârâții S.C. S. SA C., Statul Român prin Ministerul Finanțelor și A. București. S-a respins cererea pârâtei . privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul M. C. și intervenientul I. I..
Prin motivele sale de apel, reclamantul M. C. a susținut că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, că a respectat procedura administrativă obligatorie, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite prev.de art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Intervenientul I. I. a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că reclamantul M. C. este persoană îndreptățită în sensul legii, că în calitate de vânzător în contractul nr. 1004/2004 avea obligația să îl garanteze pentru evicțiune, în conformitate cu art. 1337 și 1339 Cod civil. A mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut că nu are calitate procesuală activă și că, deși nu a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a intervenit în proces pentru a-și apăra drepturile în relația cu vânzătorul și cu terțul ..
Prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007, Curtea de Apel C. a admis apelul declarat de reclamantul M. C., a desființat sentința civilă nr. 790 din 4 iulie 2006 a Tribunalului D. și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
A fost respins apelul declarat de intervenientul I. I..
P. a pronunța această decizie, instanța a reținut că apelantul reclamant M. C. a inițiat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, uzând apoi de faza judiciară și contestând în termen disp. nr. 106/2002 emisă de pârâta S.C. S. S.A.
S-a apreciat că înstrăinarea drepturilor litigioase către intervenientul apelant I. I., prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1004/2004, autentificat de BNP T. M. D., nu îl lipsește pe reclamantul M. C. de beneficiul calității de persoană îndreptățită.
Dreptul litigios supus unei contestații judiciare poate forma obiectul vânzării (cesiunii) indiferent că este un drept real sau de creanță, vânzătorul negarantând existența dreptului cedat, căci aceasta ar echivala cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.
In consecință, s-a reținut că intervenientul apelant I. I., succesor cu titlu particular, nu poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi, în vederea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât nu a parcurs faza administrativă prealabilă.
S-a considerat că eventualele pretenții pe care intervenientul le poate ridica pot fi valorificate printr-o altă acțiune, întrucât prezenta judecată nu privește valabilitatea și efectele juridice între părți ale contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta S.C. S. S.A. C., recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
P. a pronunța această decizie, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a rezolvat legal chestiunea esențială dedusă judecății, neputându-se reține că ar fi încălcat legea ori că și-ar fi bazat soluția pe motive străine pricinii, precum și că nu ar fi dat eficiență pretinsei, dar în realitate inexistentei achiesări din partea lui M. C. că nu ar fi soluționat excepția ridicată de A..
Rejudecând cauza, Tribunalul D., Secția civilă, prin sentința civilă nr. 289 din 6 iulie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C. ca neîntemeiată.
Examinând cu precădere, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, obligația de emitere a dispoziției, în condițiile art. 26 și 21 din Legea nr. 10/2001 republicată nerevenindu-i acestei părți, câtă vreme nu are calitate de unitate deținătoare.
S-a reținut totodată ca fiind neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele S.C. S. S.A. și A..
În motivarea acestei soluții, prima instanță reținând că obiectul cererii deduse judecății privește dispoziția nr. 106 din 25 octombrie 2002 emisă de pârâta S.C. S. S.A., a apreciat că este necesar ca litigiul să se poarte în contradictoriu cu persoana ce a emis actul a cărui anulare se solicită.
Mai mult decât atât, art. 27 al. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate, în conformitate cu dispozițiile legale.
Dispoziția legală menționată, devenită după republicare art. 29, a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor cu sau fără titlu valabil și statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 al. 1 și 2, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29, fost art. 27 în redactarea avută anterior modificării prin dispozițiile art. 1 pct. 60.
Astfel, instanțele investite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, au obligația de a verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului Statului, ceea ce atrage justificarea legitimității procesuale pasive a pârâtei, în contradictoriu cu care se impune a fi analizată solicitarea reclamantului.
In ceea ce privește pe pârâta A., calitatea acesteia este dată de faptul că instituția publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei S.C. S. S.A., persoană juridică care, potrivit certificatului constatator nr._ din 25 martie 2009 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. este integral privatizată, în drept fiind incidente dispozițiile art. 29 al. 3 din Legea nr. 10/2001.
S-a considerat că nu sunt întemeiate nici excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, având în vedere decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007,. potrivit căreia instanța de judecată are obligația de a se pronunța asupra fondului dreptului dedus judecății.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate, prevalându-se doar de contractul de donație nr._ din 23 martie 1943, prin care a primit un sfert din 6500 m.p., plus a patra parte din construcțiile existente, fără a face dovada că la momentul preluării terenul se mai afla în patrimoniul său.
In cauză, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale în temeiul legii de reparație, atât pentru suprafața înscrisă în contractul de donație, cât și în calitate de moștenitor al tatălui său, pretinzând că de pe urma acestuia, din totalul de 6500 m.p., scăzând terenul donat de 1650 m.p., au rămas doar 4875 m.p., din care tatăl său are dreptul la cota de 1/5, ce i se cuvine.
Reclamantul a susținut că numitul M. Ș., donator în contractul de donație este una și aceeași persoană cu P. Ș., fiul lui P. M. și I. și este bunicul său. în justificarea acestui fapt a depus la dosar două declarații extrajudiciare de martor, fără a dovedi prin vreun act de stare civilă sau de autoritate schimbarea numelui persoanei indicate, persoană care s-a născut cu numele "P. Ș.", a încheiat contractul de donație cu numele "M. Ș.", pentru ca la deces să fie înscris cu numele "P. Ș.".
S-a considerat că, în lipsa unor acte de stare civilă, singurele în măsură să facă dovada identității conform dispozițiilor art. 1 raportat la art. 13 din Legea nr. 119/1995, reclamantul a invocat simple prezumții.
S-a reținut, de asemenea, că la dosarul cauzei nu există niciun act de proprietate al lui M. Ș. sau P. Ș. cu privire la suprafața de 6500 m.p., singura mențiune cu privire la această suprafață fiind înscrisă în contractul de donație, din conținutul căruia rezultă că redactorul a fost scutit de obligația verificării de sarcini.
Terenul de 1650 m.p. (din contractul de donație), astfel cum a fost evidențiat de reclamant ca fiind în patrimoniul pârâtei S.C. S. S.A., nu a putut fi identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în lipsa planurilor de parcelare și a oricăror schițe la care să se raporteze configurația terenului și stabilirea vecinătăților.
Prin același raport a fost individualizată doar suprafața de 817 m.p., preluată în temeiul Decretului nr. 269/1983 de la M. D. și moștenitori, cu referire la care, pentru cota ce i s-ar fi cuvenit reclamantului, a fost emisă de Primăria Municipiului C., în procedura Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 7491 din 15 octombrie 2002, prin care i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p.
Apreciindu-se astfel că în cauză nu s-a făcut de către reclamant dovada proprietății și preluării abuzive, conform art. 3 al. 1 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul M. C., criticând-o pentru lipsa rolului activ al instanței, impus de art. 129 Cod procedură civilă, întrucât nu a analizat dispoziția nr. 7491 din 15 februarie 2002 emisă de Primăria C., ce s-a bazat pe actele de preluare ale persoanei îndreptățite.
S-a arătat, totodată, că s-au nesocotit practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de probațiune a dreptului de proprietate cu privire la preluarea abuzivă a bunurilor, nesocotindu-se dificultatea reală a prezentării unor înscrisuri față de perioada mare de timp scursă de la preluare, precum și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru ignorarea calității de proprietar a reclamantului, conform actului de donație și a faptului că pârâta S.C. S. S.A. are doar un drept de administrare asupra terenului.
Prin decizia nr. 97 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, a admis apelul reclamantului M. C. și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii în parte a contestației în contradictoriu cu pârâtele S.C. S. S.A. și A. și a respins-o față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost obligată pârâta A. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 lei, reprezentând echivalentul a 970.100 euro pentru suprafața de 1.792,5 m.p. preluată abuziv.
P. a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul art. 3 al. 1 lit. a și art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001, calitate dovedită cu certificatul de naștere, certificatul de moștenitor nr. 86/2001 emis de BNP M. D., suplimentul la certificatul de moștenitor nr. 47/1985 emis de notariatul de Stat D.. S-a motivat că problema calității procesuale active a reclamantului a fost tranșată prin decizia civilă nr. 373 /2007 pronunțată de Curtea de Apel C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/54/2006.
S-a reținut, totodată, că reclamantul a făcut dovada proprietății terenului de 1650 m.p., solicitat în nume propriu prin notificare, cu actul de donație încheiat la 23 martie 1943, act prin care bunicul său, M. Ș., îi donează a patra parte dintr-un loc de casă în suprafață de 6500 m.p., împreună cu l/4 din toate construcțiile amplasate pe acesta, teren situat la acea dată în vatra comunei suburbane B., județul D..
Reclamantul a solicitat, totodată, și partea de teren ce îi revenea de la tatăl său, M. D., moștenitor legal al lui M. Ș. (P. Ș.).
S-a avut în vedere că la dosar există certificatul de moștenitor nr. 894/1970 emis de Notariatul de Stat D., ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului M. Ș., în care sunt consemnați cinci moștenitori legali, printre care și tatăl reclamantului, M. D., în calitate de fiu. Acest certificat de moștenitor se coroborează cu cele două declarații notariale autentice, în care se menționează că P. Ș. și M. Ș. sunt una și aceeași persoană. S-a constatat, astfel, că reclamantul a făcut dovada că este îndreptățit să culeagă și cota succesorală ce i-a revenit tatălui său, M. D., pentru care numai el a formulat notificare.
In ceea ce privește dovada preluării abuzive, s-a constatat că prin procesul verbal încheiat la 28 septembrie 1983 de către reprezentanții IJGCL D. și ICRAL C. s-a descris imobilul situat în C., Calea București nr. 193, compus din 817 m.p. și 218 m.p. suprafață construită, propus a fi preluat conform Decretului nr. 183/1983 și Decretului nr. 269/1983, existând, totodată, și un stat de plată a despăgubirilor ce au fost încasate de reclamant și ceilalți moștenitori ai lui M. Ș., în care acesta (reclamantul) figurează cu o sumă dublă, ceea ce conduce la ideea că a primit despăgubiri atât în nume propriu, pentru partea din imobil donată, cât și pentru partea ce-i revenea după tatăl său.
Instanța de apel a reținut, de asemenea, cu referire la modalitatea de reparație și cota succesorală pe care urmează să o culeagă reclamantul M. N., că acesta a beneficiat de măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p., prin dispoziția nr. 7491/2002, emisă de Primăria Municipiului C., pentru cota ce-i revenea după tatăl său, pentru suprafața de 817 m.p., preluată în 1983, urmând să beneficieze de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1650 m.p. ce i-a fost donată și, pentru suprafața de 142,5 m.p. ce i-ar fi revenit din cei 1117 m.p., după tatăl său.
Suprafața de 6500 m.p. nu a putut fi localizată de către experți, singurul punct cardinal ce o leagă de incinta S.C. S. S.A. fiind punctul Miazăzi, ce se referă la Șoseaua C. - București, cât și amplasarea suprafeței de 817 m.p. preluată în 1983, însă instanța a reținut ca argument în sprijinul amplasării terenului solicitat în incinta . moștenitor nr. 648/1971, în care terenul de1300 m.p. apare ca fiind închiriat Trustului de Construcții Oltenia de către bunicul reclamantului, P. Ș..
Având în vedere că pârâta este societate comercială privatizată integral, s-a reținut că în mod corect a fost emisă de către S.C. S. SA decizia nr. 106/2002, prin care s-a înaintat dosarul pârâtei A., astfel că nu se impune anularea acestei decizii.
S-a apreciat că, deși pârâta A. nu a emis o dispoziție sau decizie motivată la notificarea formulată de reclamant, instanța este competentă să analizeze fondul cauzei, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursul în interesul legii, lipsa răspunsului unității deținătoare echivalând cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz neputând rămâne necenzurat, câtă vreme nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, în ar al. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat de expert D. D., obligând pârâta să facă propunere de despăgubiri pentru suprafața de 1792,5 m.p. preluată abuziv, în sumă de 4.390.455 lei, echivalent al sumei de 970.100 euro.
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul egal, reclamantul M. C., pârâta S.C. S. S.A. și A..
Dezvoltând motivele sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare și a susținut că instanța de apel nu a motivat de ce terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, ci a ales să-i recunoască dreptul la despăgubiri, deși această cerere a fost formulată în subsidiar.
Reclamantul a învederat că a invocat în sprijinul cererii de restituire în natură dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare conform deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008), deoarece suprafața de 2274 m.p. a fost preluată fără titlu, în mod abuziv.
P. teza subsidiară a recursului, solicitând modificarea deciziei atacate, reclamantul a invocat greșita aplicare a legii, respectiv neaplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare conform deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" (din cuprinsul art. 29 al. 1 din Legea nr. 10/2001) încalcă dispozițiile art.
15 al. 2 și art. 16 al. 1 din Constituție.
Prin motivele sale de recurs, pârâta S.C. S. S.A. a arătat că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, întrucât deși prin considerente se concluzionează că decizia nr. 106/2002, emisă de ., aspect ce ar conduce la respingerea acțiunii, totuși prin dispozitiv este admisă contestația reclamantului și față de această pârâtă.
De asemenea, s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care retine că reclamantul ar fi avut în proprietate o cotă de 1/4 dintr-un imobil în suprafață de 6500 m.p., iar autorul său o cotă de 3/4 dintr-un imobil în suprafață de 1117 m.p.
Cea de-a doua critică formulată de pârâta S.C. S., a vizat omiterea faptului că terenul de 817 m.p., preluat în temeiul Decretului nr. 269/1983 de la M. D. și moștenitorii, nu face obiectul litigiului dedus judecății, deoarece pentru cota ce susține că i s-ar fi cuvenit, de 326 m.p., Primarul Municipiului C., în baza dispoziție nr. 7491 din 15 octombrie 2002 a stabilit măsuri reparatorii în favoarea reclamantului M. C..
Cea de-a treia critică formulată de recurenta pârâtă S.C. S. a vizat încălcarea art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, deoarece instanța de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, nelămurind valoarea reală de circulație a terenului în litigiu, respingând obiecțiunile și cererea de efectuare a unei expertize contrarii, prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2012.
S-a susținut, totodată, că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 al. 1 lit. a și art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin probele administrate, reclamantul nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a criticat decizia recurată și pentru încălcarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece a fost obligată pârâta A. să facă propunere de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 lei, deși notificarea formulată de reclamant nu fusese soluționată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin motivele sale de recurs, pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.) a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru încălcarea caracterului imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată. în condițiile în care nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă obligatorie (conform art. 1,21 al. 1 și 5 47 al. 2 și 48).
S-a susținut, în acest context, că deși prin mai multe adrese, A. a comunicat reclamantului necesitatea transmiterii tuturor actelor doveditoare necesare pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, acesta nu a completat dosarul administrativ, astfel că procedura nu a putut fi finalizată prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, care să poată face obiectul analizei instanței judecătorești, conform art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin decizia nr.3940 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate de reclamantul M. C. și de pârâtele A. pentru Administrarea Activelor Statului și S.C. S. S.A. împotriva deciziei nr.97 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel C. - Secția I civilă.
S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
S-a reținut că instanța de apel a reținut că în mod corect pârâta S.C. S. S.A. a emis decizia nr. 106/2007 prin care a înaintat notificarea reclamantului și documentele anexă către pârâta A. și că nu se impune sub acest aspect anularea deciziei, pe de altă parte, prin dispozitivul deciziei recurate, fără a anula decizia menționată, a dispus admiterea în parte a contestației față de pârâtele S.C. S. S.A. și A. și respingerea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active. Curtea a constatat, astfel, că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, motivarea din considerente referitoare la legalitatea deciziei nr. 106/2002 emisă de S.C. S. S.A. conducând la respingerea acțiunii față de această pârâtă, contrar soluției din dispozitiv în sensul admiterii contestației fată de S.C. S. S.A..
Curtea a reținut, totodată, că este întemeiată și critica recurentei pârâte referitoare la greșita interpretare și aplicare a art. 3 al. 1 lit. a, a art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001, cu referire la dovedirea calități recurentului de persoană îndreptățită..
Potrivit dispozițiilor art. 3.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sarcina probei deținerii proprietății incumbă reclamantului.
Potrivit art. 1 și 13 din Legea nr. 119/1996 singurele în măsură să facă dovada identității unei persoane sunt actele de stare civilă. În lipsa unor asemenea acte, inadvertențele rezultate din înscrisurile depuse la dosar în ce privește pe P. Ș., indicat ca bunic patern, nu au fost pe deplin lămurite.
In speță, dovada proprietății s-a reținut a fi făcută prin contractul de donație nr._ din 23 martie 1943, prin care reclamantul a primit cota de 1/4 din 6500 m.p. și din construcțiile existente, dar nu s-a făcut în niciun fel dovada din care să rezulte, că la momentul preluării, terenul se mai afla în patrimoniul său.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că P. Ș., indica ca bunic patern și-ar fi schimbat numele în "M. Ș.", încheind actul de donație sub acest nume, pentru ca apoi să revină la numele "P. Ș.", pe care s-a înregistrat și decesul.
Instanța de apel a reținut că reclamantul M. C. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 1) prin notificarea adresată Primăriei C., prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1650 m.p. în nume propriu și 767 m.p., ca moștenire de la tatăl său, sau măsuri reparatorii în situația imposibilității restituirii în natură.
Prin dispoziția nr. 7491/2001 Primarul Municipiului C. a înaintat notificarea pârâtei . emis dispoziția nr. 106/2002. Reclamantul a uzat de faza judiciară și a contestat dispoziția nr. 106/2002 emisă de această pârâtă, act administrativ prin care s-a înaintat notificarea către .>
Prin urmare, s-a reținut corect că reclamantul are calitate procesuală activă în contestația la dispoziția menționată, chiar dacă a înstrăinat drepturile litigioase către I. I. prin contract de vânzare cumpărare nr. 1004/2004 autentificată la BNP T. M. D..
Această chestiune a fost dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 373 din 27 martie 2007 a Curții de Apel C. - Secția Civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de ., prin decizia 1901 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală.
Problema calității procesuale active în contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, condiție de exercitare a dreptului material la acțiune, nu se confundă, însă, cu problema calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 al. 1 lit. a și 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001, chestiune ce ține de însuși fondul dreptului dedus judecății, aceasta din urmă nefiind dezlegată prin considerentele deciziilor menționate, ci prin decizia recurată, criticată sub acest aspect de recurenta pârâtă S.C. S. S.A.
În consecință, Curtea a constatat că se impune completarea probatoriilor pentru lămurirea inadvertențelor rezultate din probele administrate în ceea ce privește dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantului, hotărârea recurată fiind sumar motivată sub acest aspect, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 al. 1 pct. 5 Cod pr.civilă, conducând la casarea deciziei recurate, în condițiile imposibilității analizei legalității sale în cadrul recursului.
Curtea a constatat că, în temeiul art. 314 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului și casarea deciziei atacate pentru deplina lămurire a situației de fapt, sub aspectul calității de persoană îndreptățită a reclamantului, eventual prin suplimentarea probatoriului.
Față de considerentele expuse în analiza recursului pârâtei S.C. S. s-a constatat că nu se impune examinarea celorlalte critici formulate de această recurentă și nici a criticilor reclamantului vizând modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv restituire în natură sau despăgubiri.
P. o soluționare unitară a cauzei au fost admise și recursurile reclamantului și pârâtei APAPS (fostă A.), criticile formulate de aceste părți urmând să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării apelului.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În ședința publică din 29 ianuarie 2014 s-a învederat instanței că apelantul reclamant M. C. a decedat. A formulat cerere de continuare a judecății numitul M. M. în calitate de fiu al lui M. C., precizând că este singurul moștenitor.
În vederea lămuririi aspectelor sesizate prin decizia de casare Curtea a pus în discuția părților necesitatea completării probatoriului administrat, sub aspectul întinderii dreptului de proprietate al reclamantului la data preluării, al dovedirii calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii după autorul P. Ș..
Au fost depuse la dosar în copie înscrisuri emise în aplicarea decretului de expropriere, precum și de la registrul agricol. S-a făcut, de asemenea, dovada că s-au solicitat noi înscrisuri de la autoritățile statului, respectiv hărțile întocmite cu ocazia exproprierilor succesive a imobilelor din zona în care se susține că s-a aflat terenul, înscrisuri ce nu au fost depuse deși s-au acordat mai multe termene în cauză.
Instanța a solicitat intimatei . facă verificări în arhiva proprie pentru a afla dacă contractul de închiriere menționat în certificatul de moștenitor nr.S 648/1971 se află în arhiva societății; la termenul din 26 martie 2014 învederat instanței că, contractul de închiriere menționat nu a fost găsit în arhiva societății, că s-a luat legătura cu personalul preluat de la vechiul Trust de Construcții D. (din care s-a desprins societatea S. SA) și din discuțiile purtate a rezultat că nimeni nu cunoaște despre existența vreunui contract.
Analizând materialul probator administrat în cauză în toate ciclurile procesuale, Curtea constată apelul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
În aplicarea prevederilor Legii 10/2001 persoana care pretinde că este îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii are obligația de a face dovada calității de persoană îndreptățită. Aceasta presupune dovada faptului că a avut în proprietate un bun ce intră în sfera de aplicare a acestei legi, că a fost deposedată abuziv de bunul solicitat în perioada de referință a legii, respectiv că are calitatea de moștenitor în raport cu o persoană care a avut în proprietate un bun ce intră în sfera de aplicare a acestei legi și care a fost deposedată abuziv în perioada de referință a legii.
În rejudecare s-a pus în vedere părților să depună, pe cât posibil, noi înscrisuri din care să rezulte legătura de filiație dintre P. Ș. și M. D., fără ca astfel de înscrisuri, pertinente, să fi fost depuse.
Având în vedere faptul că după decesul lui P. Ș. a fost emis un certificat de moștenitor, necontestat, în care se atestă calitatea de moștenitor, descendent gr.I a lui M. D., faptul că și după decesul acestuia din urmă a fost eliberat certificat de moștenitor în care a fost inclusă în masa succesorală cota dobândită de la P. Ș., certificat de moștenitor de asemenea necontestat, precum și aspectul că urmare a exproprierii ce a intervenit în anul 1983 pentru imobilul din C. Calea București nr.193, s-au stabilit și acordat despăgubiri tuturor moștenitorilor menționați în certificatul de moștenitor eliberat după P. Ș., drepturile succesorale ale acestora nefiind contestate, se impune concluzia că nu există elemente pentru a se nega în prezent calitatea de moștenitor a lui M. D. (tatăl reclamantului M. C.) după autorul P. Ș.. Această concluzie este confirmată și de declarațiile autentice a doi martori, analizate în ciclurile procesuale anterioare.
Referitor la întinderea dreptului de proprietate, în speță, prin notificarea nr. 1429/RN/2001 M. C. a solicitat măsuri reparatorii pentru o suprafață de 1650 mp teren (situată în C., Calea București nr. 193), pentru care susține că a fost proprietar la momentul deposedării în baza unui contract de donație încheiat în anul 1943. A mai solicitat, de asemenea, măsuri reparatorii și pentru o suprafață de 726 mp situată în același punct, teren cu privire la care a arătat că era moștenire de la tatăl său M. D. (reprezentând 3/20 din 4840 mp).
P. terenul solicitat în nume propriu a depus la dosar contractul de donație încheiat în anul 1943, act din care rezultă că numitul M. Ș. a donat nepotului său M. C. cota de ¼ dintr-o suprafață de 6500 mp teren și din construcțiile existente pe aceasta, bunuri situate în ., învecinată la R - A. Pârfuică, la A-moștenitorul Z. D., la M.zi-Șoșeaua națională C.-București, la M.nopate cu Nic. P..
Din înscrisul menționat precum și din cele ulterioare (respectiv actele întocmite în anul 1983, urmare exproprierii, certificatul de moștenitor emis la decesul lui M. D.), se impune concluzia că pe parcursul timpului nu s-a realizat o ieșire din indiviziune între M. C. și titularii dreptului de proprietate cu privire la restul suprafeței de teren (P. Ș. până la deces și ulterior moștenitorii acestuia). Astfel, în certificatul de moștenitor din 1982, după M. D., este menționată ca făcând parte din masa succesorală cota de 3/20 din terenul și construcțiile din C. Calea București nr. 193; această cotă a rezultat ca urmare a divizării cotei de ¾ din imobil, rămasă la decesul lui P. Ș., către 5 descendenți. Menținerea stării de indiviziune explică, de asemenea, faptul că M. C. a solicitat și primit despăgubiri în urma exproprierii atât pentru cota ce i se cuvenea în calitate de moștenitor al lui M. D. cât și în nume propriu, pentru cota de ¼ din bunuri dobândită prin actul de donație.
Având în vedere vechimea înscrisului, anul 1943, ce atestă existența bunurilor – 6500 mp teren și construcții - în proprietatea autorului P. Ș. și înstrăinarea către M. C. a unei cote de ¼ din acestea, s-a solicitat să se facă dovada că terenul solicitat spre restituire a fost păstrat în proprietate de titularii dreptului de-a lungul timpului. Deși cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale nu s-a făcut dovada până la ce dată P. Ș., donatorul și respectiv M. C. au avut în proprietate întreaga suprafață menționată în act și modul în care au fost deposedați.
Dimpotrivă, din certificat de moștenitor întocmit în anul 1970 ca urmare a decesului autorului P. Ș. rezultă că la acea dată din imobilul teren indiviz de 6500 mp doar 1117 mp, situată în Calea București nr. 193, se mai afla în coproprietatea lui P. Ș. și M. C., cota de ¾ din această suprafață fiind inclusă în masa partajabilă a autorului P. Ș.. Referitor la vecinătățile acestui imobil în certificatul de moștenitor se menționează „la răsărit, la apus și miază noapte cu proprietatea statului iar la m.zi cu Calea București”.
În anul 1971 este eliberat certificat suplimentar de moștenitor după autorul P. Ș., în care mai este inclusă în masa succesorală o suprafață de 1300 mp situată, de asemenea, în C. Calea București nr. 193 (fără a se menționa doar cota de ¾ din aceasta), despre care se face mențiunea că era închiriată din 1967 Trustului Regional de Construcții Oltenia.
Rezultă că, potrivit acordului moștenitorilor consemnat în certificatele de moștenitor, la data decesului P. Ș. mai avea în proprietate o cotă de ¾ dintr-o suprafață totală de 2417 mp, situată în C. Calea București nr.193., (și nu ¾ din 6500 mp). Diferența de ¼ era proprietatea lui M. C., în baza actului de donație.
În anul 1982, în certificatul de moștenitor (fila 94 dosar_ ) eliberat la decesul autorului M. D. este menționată la masa succesorală cota de 3/20 din suprafața de 1117 mp, situată în C. Calea București nr.193. Această mențiune echivalează cu recunoașterea faptului că la data decesului lui M. D. din suprafața inițială de 6500 mp numai 1117 mp se mai afla în coproprietatea moștenitorilor lui P. Ș. și a lui M. C..
În anul 1985 a fost eliberat certificat de moștenitor suplimentar după autorul M. D. (fila 48, dosar 3068/civ/2006 -_/54/2006 în format nou- al Curții de Apel C.) însă pentru include în masă un alt bun, nu teren situat în C. Calea București.
La numai un an de la întocmirea certificatului de moștenitor din 1982 a intervenit Decretul de expropriere nr.269/1983, act prin care potrivit schițelor întocmite la acea dată în vederea exproprierii (filele 86 - 89 și 99 dosar nr._ al Curții de Apel C.), moștenitorii lui P. Ș. și M. C. aveau efectiv în coproprietate numai suprafața de 817 mp.
Din înscrisurile depuse (filele 56, 116-119 dosar_ al Curții de Apel) de la registrul agricol, rezultă fără echivoc că în perioada 1978 – 1980 era titlular de rol agricol M. C., cu adresa în C. Calea București nr. 193, figurând în evidențe cu suprafața de 400 mp. Tatăl său, M. D., era menționat ca membru de familie.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 M. C. a susținut că suprafața solicitată „a existat și că ea fost luată în etape, fără a avea cel puțin consimțământul meu”. Pe parcursul litigiului nu a produs probatorii din care să rezulte că ar fi fost deposedat în baza unor alte acte de expropriere decât cel din 1983 sau prin deposedare în fapt. Se impune precizarea, dată fiind întinderea suprafeței solicitate și perioada mare de timp scursă între anul încheierii contractului de donație și data notificării, că acest aspect nu poate fi dovedit numai prin proba testimonială, în lipsa unui înscris care să constituie început de dovadă referitor la continuitatea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de 6500 mp teren (sau o parte mai mare decât cea care rezultă din actul de preluare prin expropriere din 1983).
Întrucât prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada deposedării lui P. Ș., M. D. și respectiv M. C. prin acte abuzive în sensul Legii nr. 10/2010 de suprafața de teren pentru care se solicită măsuri reparatorii în litigiul de față, Curtea apreciază că pentru această suprafață de teren apelantul reclamant nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Afirmația din notificare că terenul a fost preluat abuziv în fapt, în etape, este o afirmație mult prea generală iar sarcina probei a revenit reclamantului.
Se impune precizarea că suprafața efectiv expropriată în anul 1983, de 817 mp, nu face obiectul litigiului de față. Prin dispoziția nr.7491 din 15 oct.2002 Primăria C. a formulat propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren expropriată în anul 1983, din totalul suprafeței de 817 mp fiind recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru M. C. pentru o suprafață de 326 mp.
În temeiul art. 296 Cod pr. civilă se impune a fi respins apelul ca nefondat, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.
Cât privește cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de pârâta . a fi respinsă ca nefondată, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat sau alte cheltuieli.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN N. LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. C. prin moștenitor M. M., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 289/06.07.2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S.C. S. S.A. cu sediul în C., ..191, jud. D., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector.5, și A. pentru Valorificarea Activelor Statului (fosta A.), cu sediul în București, .-11, sector 1.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de S. SA C..
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2014.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, F. I. |
Red.jud.P.B.
Tehn.M.D.6 ex/17.07.2014
Jud. fond R.M. D.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 54/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
