Partaj bunuri comune. Imposibilitatea compensării sultei pe care fost obligată să o plătească una dintre părţi cu suma pe care s-a constatat că cealaltă parte o datorează din pasivul comunitar reprezentat de ratele rămase neachitate dintr-un contract..
| Comentarii |
|
Partaj bunuri comune. Imposibilitatea compensării sultei pe care fost obligată să o plătească una dintre părţi cu suma pe care s-a constatat că cealaltă parte o datorează din pasivul comunitar reprezentat de ratele rămase neachitate dintr-un contract de credit. Neîndeplinirea condiţiei existenţei unor datorii reciproce, certe şi exigibile în acelaşi timp.
De vreme ce instanţa de apel nu a stabilit o obligaţie de plată a unei anumite sume de bani in sarcina recurentei pârâte şi în favoarea reclamantului, ci doar a constatat că aceasta este obligată să suporte, potrivit cotei sale părţi, pasivul comunitar reprezentat de suma rămasă neachitată din contractul de credit cu plata în rate, sumă care nu este exigibilă în integralitate la o anumită dată, ci este eşalonată pe rate scadente la anumite termene, pe un interval de 40 de ani, nu poate opera compensarea între această creanţă şi cea pe care reclamantul i-o datorează recurentei pârâte cu titlu de sultă stabilită pentru egalizarea valorică a loturilor atribuite părţilor.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 20.06.2011 sub nr.7461/311/2011 reclamantul A.E. a chemat în judecată pe parata O.O.R., O.N.G. şi O.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu O.O.R., să se constate existenţa unui drept de creanţă proporţional cu contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate în timpul căsătoriei cu pârâta la apartamentul proprietatea bunicului patern al pârâtei şi să se majoreze contravaloarea lotului ce va reveni reclamantului proporţional cu cota ce se va stabili pentru el privitor la masa partajabilă, sa se stabilească o cotă majorată de 80% pentru reclamant şi, respectiv, 20% pentru pârâtă cu privire la bunurile ce vor fi reţinute la masa de partaj şi investiţiile efectuate, dată fiind contribuţia sa mai mare la dobândirea acestor bunuri, să se constate existenţa unui pasiv al comunităţii de bunuri al cărui element este un împrumut efectuat de reclamant în timpul căsătoriei pentru achiziţionarea unui bun comun, respectiv casă şi teren şi să fie obbgata pârâtă la suportarea acestui pasiv proporţional cu cota ce se va stabib privitor la activul comunităţii de bunuri, cu cheltuieh de judecata.
A mai solicitat să se constate existenţa unui pasiv al comunităţii de bunuri al cărui element este un împrumut efectuat de reclamant în timpul căsătoriei pentru achiziţionarea unui bun comun, respectiv casă şi teren şi să fie obligata pârâtă la suportarea acestui pasiv proporţional cu cota ce se va stabib privitor la activul comunităţii de bunuri.
Astfel, potrivit celor stipulate în contractul de vânzare - cumpărare menţionat mai sus, preţul vânzării a fost în sumă totală de 134.995 lei, din care aportul propriu al reclamantului şi pârâtei s-a ridicat la suma de 28.608,79 lei; sumă achitată vânzătorilor înaintea autentificării actului, conform antecontractului încheiat între părţi, iar diferenţa de 106.386,21 lei reprezintă creditul acordat reclamantului de către Raiffeisen Bank SA Sucursala Olt, conform contractului de credit nr. RMO7844494086 din data de 28.03.2008.
Perioada de rambursare a creditului menţionat mai sus este de 40 de ani începând cu data de 01.05.2008 (data primei plăţi) şi terminând cu 01.04.2048 (data ultimei plăţi). Aşa cum rezultă din acest scadenţar, suma totală de restituit în cont împrumutului este de 309.051,15 lei, fiind compusă din contravaloare rată lunara credit, dobândă lunară şi comisioane.
Pârâta a depus la data de 13.10.2011 cerere reconvenţionala prin care a solicitat aducerea la masa de partaj a autoturismului marca Peugeot 206 aflat în posesia reclamantului.
La data de 14.03.2012 A.M. şi A.N. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, sobcitând să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.296/28.03.2008 de BNP A.I.C. şi totodată anularea lui cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv faptul că sunt proprietari ai imobilului teren în suprafaţă de 484,29 mp şi a casei de locuit P+l, să se constate că sunt proprietarii vehiculului PEUGEOT Tip 206, nr. de identificare VF32A8HZF44663539, serie motor 1166903, cu nr. de înmatriculare OT-... şi în consecinţă să se dispună scoaterea bunului de la masa bunurilor comune dobândite de cei doi soţi în timpul căsătoriei; să se constate că au un drept de creanţă împotriva celor doi soţi, în cuantum de 7.000 lei şi solicită restituirea sumei, în funcţie de procentul ce se va stabili pentru fiecare în parte ca şi contribuţie la dobândirea bunurilor ce fac obiectul comunităţii de bunuri dobândite în timpul căsătoriei.
De asemenea, în subsidiar au solicitat instanţei să dispună: constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.296 din 28.03.2008, pentru neachitarea integrală a preţului stabilit şi restituirea fracţiunii de preţ încasate; să se constate că au un drept de creanţă împotriva celor doi soţi, constând în suma de 13.296,60 lei, reprezentând răscumpărarea contractului de amanet nr.54264 din 13.01.2010 pentru vehiculului marca PEUGEOT Tip 206 cu nr. de înmatriculare OT-...
Prin încheierea de admitere în principiu pronunţată la data de 13.09.2012 a fost admisă în principiu şi în parte cererea principală formulată de reclamantul pârât în contradictoriu cu pârâta reclamantă O.O.R. şi pârâtul O.G.N., a fost admisă în principiu şi în totalitate cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă O.O.R. în contradictoriu cu reclamantul pârât A.E., astfel cum a fost completată.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a anulat contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat de reclamantul A.E. cu intervenientul A.M. la data de 16.02.2010 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare anulat.
De asemenea, a fost admisă în parte şi în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii A.M. şi A.N., în sensul că s-a constatat existenţa unui drept de creanţă al intervenienţilor A.M. şi N. faţă de reclamantul pârât A.E. şi pârâta reclamantă O.O.R. egal cu suma achitată pentru răscumpărarea autoturismului marca Peugeot 206 ce urmează a fi reţinut la masa de partaj, fiind respinse celelalte capete de cerere respectiv cererea de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare nr. 296 din 28.03.2010 ca neîntemeiata, cererea de constatare a dreptului de proprietate al intervenienţilor asupra autoturismului marca Peugeot 206 ca neîntemeiata, cererea de reţinere a unui drept de creanţa în cuantum de 7000 lei ca neîntemeiate.
Totodată, a fost respinsă şi cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 296/28.03.2010 ca neîntemeiată.
S-a constatat componenţa masei bunurilor comune, precum şi faptul ca reclamantul parat A.E. şi pârâta reclamanta O.O.R. au un drept de creanţa egal cu contravaloarea îmbunătăţirilor realizate de aceştia în timpul căsătoriei în apartamentul situat în Slatina, str. Păcii, nr.9, bl.9,sc. B, parter, ap.2 aparţinând paratului O.G.N. .
In ceea ce priveşte cota de contribuţie a părţilor, instanţa a stabilit cota de 70% pentru reclamantul pârât şi 30% pentru pârâta reclamantă cu privire la întreaga masa de partaj.
De asemenea, instanţa a constatat existenta unui pasiv al comunităţii de bunuri egal cu soldul creditului acordat de Raiffeissen Bank reclamantului parat A.E. conform contractului de credit nr. RM07844494086 din data de 28.03.2008 şi actelor adiţionale la acest contract, inclusiv dobânzile şi comisioanele datorate, la data de 1.01.2010, data separării părţilor în fapt, ce urmează a fi suportat de reclamantul parat şi parata reclamanta conform cotelor de contribuţie stabilite, precum şi existenta unui drept de creanţa al intervenienţilor A.M. şi A.N. în cuantum de 12450 lei, ce urmează a fi suportat de reclamantul parat şi parata reclamanta conform cotelor de contribuţie stabilite.
Prin sentinţa civilă nr. 5046 din 29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. 7461/311/2011, s-a admis în fond şi în parte cererea principală formulată de reclamantul parat A.E., în contradictoriu cu parata reclamanta O.O.R. şi pârâtul O.G.N.
S-a admis în fond şi în totalitate cererea reconvenţionala formulata de parata reclamanta O.O.R. în contradictoriu cu reclamantul parat A.E., astfel cum a fost completata.
A fost anulat contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat de reclamantul A.E. cu intervenientul A.M. la data de 16.02.2010.
S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioara încheierii contractului de vânzare cumpărare anulat.
S-a admis în fond şi în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulata de intervenientii A.M. şi A.N., în sensul ca:
S-a constatat existenta unui drept de creanţa al intervenientilor A.M. şi N. fata de reclamantul parat A.E. şi parata reclamanta O.O.R. egal cu suma achitata pentru răscumpărarea autoturismului marca Peugeot 206 ce urmează a fi reţinut la masa de partaj.
S-a respins cererea de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare nr. 296 din 28.03.2010 ca neîntemeiata.
S-a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate al intervenientilor asupra autoturismului marca Peugeot 206 ca neîntemeiata.
S-a respins cererea de reţinere a unui drept de creanţa în cuantum de 7000 lei, ca neîntemeiata.
S-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 296/28.03.2010, ca neîntemeiata.
A fost omologat raportul de expertiza bunuri mobile întocmit de expert Neagoe Sabina, în varianta unica.
A fost omologat raportul de expertiza construcţii civile M.M., în varianta nr. 1.
A fost omologat raportul de expertiza contabilitate întocmit de expert Polck Camelia, astfel cum a fost refăcut şi completat.
A fost omologat în parte raportul de expertiza în specialitatea auto întocmit de expert Popescu Dumitru pentru valoarea de 12725 lei.
A fost omologat raportul de expertiza evaluarea proprietăţii imobiliare întocmit de expert Marinciu Ilie, astfel cum a fost refăcut şi completat.
S-a constatat cota de contribuţie de 70% pentru reclamantul parat şi 30% pentru parata reclamanta cu privire la întreaga masa de partaj.
S-a constatat ca valoarea lotului reclamantului parat este de 189.919,1 lei, iar valoarea lotului paratei reclamante este de 81393,9 lei.
S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie existenta intre părţi cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei şi lotizarea acestora.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A.E., apelanţii pârâţii O. (fostă A.) O.-R. şi O.N.G., apelanţii intervenienţi A.M. şi A.N..
Prin decizia civilă nr. 290/26.06.2014, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia I Civilă în dosarul nr. 7461/311/2011, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât O.N.G. împotriva sentinţei civile nr. 5046 din 29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. 7461/311/2011 în contradictoriu cu apelantul reclamant A.E., O. (fostă A.) O.R. apelanţii intervenienţi A.M. şi A.N., şi intimatul pârât O.M.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii intervenienţi A.M. şi A.N., împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a admis apelul declarat de apelantul reclamant A.E. împotriva sentinţei civile nr. 5046 din 29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. 7461/311/2011, în contradictoriu apelantul pârât O.N.G.
S-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă O.O.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a schimbat în parte sentinţa civilă nr.5046/29.04.2013, în sensul că a fost omologat raportul de expertiză evaluare proprietăţi imobiliare întocmit în apel şi s-a constatat că valoarea totală a masei partajabile este de 242.099 lei.
S-a constatat că valoarea lotului reclamantului pârât este de 169.469,3 lei, iar valoarea lotului pârâtei reclamante este de 72.629,7 lei.
S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie existentă între părţi cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei şi o nouă lotizare a acestora, în raport de expertizele efectuate în apel.
S-a constatat existenţa unui pasiv al comunităţii de bunuri egal cu soldul creditului acordat de Raiffeissen Bank reclamantului pârât A.E. conform contractului de credit nr. RM07844494086 din data de 28.03.2008 şi actelor adiţionale la acest contract, inclusiv dobânzile şi comisioanele datorate, la data de 1.01.2010, data separării părţilor în fapt, în cuantum total de 476.505 lei, ce urmează a fi suportat de reclamantul pârât şi pârâta reclamantă conform cotelor de contribuţie stabilite.
S-a constatat că apelantei pârâte îi revine obligaţia de a suporta suma de 142.951,5 lei din pasivul comunităţii de bunuri.
S-au compensat obligaţiile reciproce de plată dintre cele două părţi (sulta datorată de apelantul reclamant şi respectiv partea de pasiv datorată de apelanta pârâtă) şi obligă apelanta pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 78.581,8 lei - diferenţă pasiv.
S-a înlăturat dispoziţia privind obligarea apelantului reclamant la restituirea ajutorului public către stat în valoare de 10711 lei, reprezentat de taxa de timbru aferentă cererii principale, acordat prin încheierea din data de 4.11.2011.
S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligat apelantul reclamant la plata sumei de 2663 lei către apelanta pârâta -cheltuieli de judecată în apel.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta O. (fostă A.) O.-R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pârâta a susţinut că instanţa de apel a procedat la o compensare judecătorească cu nerespectarea condiţiilor cerute pentm stingerea a doua obligaţii reciproce.
în acest sens, recurenta a menţionat că prima datorie era aceea pe care apelantul A.E. o avea faţă de apelanta O.O.R. respectiv sulta din activul comunităţii de bunuri în cuantum de 64369,7 lei, iar în legătura cu pasivul comunităţii de bunuri s-a constatat că „ apelantei pârâte îi revine obligaţia de a suporta suma de 142.951,5 lei din pasivul comunităţii de bunuri".
Drept urmare, pârâta solicită să se constatate că, prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, nu a fost obligată să îi plătească apelantului A.E. această sumă ci numai s-a constatat obligaţia de a o suporta din creditul acordat conform contractului de credit nr. RMO 7844494086 din 28.03.2008.
A susţinut recurenta pârâtă că obligaţia de a suporta suma de 142.951, 5 lei din pasivul comunităţii de bunuri nu este o obligaţie reciproca în sensul în care practică judecătorească a recunoscut posibilitatea compensării judecătoreşti, iar suma totală reţinută ca pasiv al comunităţii de bunuri, aceea de 476.505 lei, nu a fost achitată în integralitatea ei, plata făcându-se în rate lunare.
Consideră recurenta că aceasta reprezintă o datorie viitoare a foştilor soţi şi de aceea nici instanţa de apel nu a obligat-o pe apelanta O.O.R. să-i plătească în acest moment suma de 142.951,5 lei ci numai a constata că îi revine obligaţia de a suporta suma, astfel că nu este vorba de obligaţii şi datorii reciproce prezente care sa permită compensarea.
Faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii pronunţate în apel, în sensul înlăturării compensării judecătoreşti.
Prin decizia civilă nr. 1483/28.10.2014, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind compensarea, menţinând restul dispoziţiilor deciziei atacate şi a obligat intimatul la plata către recurentă a sumei de 2450 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentm a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
S-a constatat că unicul motiv de recurs a vizat compensarea judecătorească realizată de către instanţa de apel între sulta pe care reclamantul a fost obligat să o plătească pârâtei şi suma pe care s-a constatat că pârâta reclamantă reconvenţional o datorează pentm pasivul comunitar reprezentat de ratele rămase neachitate din contractul de credit nr. RM07844494086 din 28.03.2008.
Ca un prim aspect, Curtea a constatat că, deşi instanţa de apel, nu a indicat temeiul de drept al compensării, sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil de la 1864, întrucât cele două creanţe între care s-a făcut compensarea decurg dintr-un act şi fapt juridic civil (regimul matrimonial al comunităţii şi contractul de credit) născute sub prevederile vechiului cod civil şi Cod al Familiei.
Potrivit art.1444 Cod civil 1864 „ Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorul n-ar şti nimic de aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul în care se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor respective.”
In conformitate cu art.l 145 alin.l „Compensaţia n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.”
Din conţinutul celor două texte de lege enunţate doctrina şi practica judiciară au extras condiţiile ce trebuie îndephnite pentru a opera compensarea legală, şi anume reciprocitatea obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile, să fie certe, hchide şi exigibile.
Tot pe baza acestora, s-a conturat şi instituţia compensării judecătoreşti, afirmându-se că instanţa de judecată poate dispune compensaţia, la sobcitarea unuia dintre creditorii reciproci, când datoriile reciproce nu sunt hchide sau nu au ca obiect bunuri fungibile
Prin urmare, distincţia între compensarea legală şi cea judiciară constă, pe de o parte, în natura bunurilor ce pot face obiectul creanţelor compensate, iar pe de altă parte, priveşte caracterul lichid al acestora (caracterului determinabil cu exactitate al valorii lor), spre deosebire de cea legală, compensarea judecătorească putând avea ca obiect şi bunuri nefungibile şi putând opera şi atunci când creanţele nu sunt lichide. Acestea constituind singurele elemente de diferenţiere, toate celelalte condiţii legate de existenţa unor obligaţii reciproce, certe şi exigibile se cer a fi în continuare îndeplinite în cazul ambelor forme la compensaţiei, inclusiv pentru cea judecătorească.
Or, în speţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, nefiind vorba de datorii reciproce, certe şi exigibile în acelaşi timp.
Este de necontestat că reclamantul pârât are o datorie faţă de pârâta reclamanta, prin decizia atacată fiind stabilită în sarcina acestuia obligaţia de a plăti sultă în sumă de 64.369,7 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă la data pronunţării deciziei de apel (data rămânerii definitive a hotărârii din partaj), în condiţiile în care nu s-a solicitat şi stabilit un termen pentru plata sultei potrivit art.67310 alin.4 Cod procedură civilă.
în schimb, pârâta nu are o datorie faţă de reclamant, întrucât decizia de apel nu a stabilit o obligaţie de plată a unei anumite sume de bani în sarcina acesteia şi în favoarea reclamantului, ci doar a constatat că aceasta este obligată să suporte, potrivit cotei sale părţi, pasivul comunitar reprezentat de suma rămasă neachitată din contractul de credit cu plata în rate nr.RM07844494086 din 28.03.2008 încheiat cu Raiffeisen Bank, sumă care nu este exigibilă în integralitate la o anumită dată, ci este eşalonată pe rate scadente la un anumit termen pe un interval de 40 de ani.
Altfel spus, prin hotărârea pronunţată s-a constatat doar existenţa unui drept de creanţă al reclamantului pentru partea datorată de pârâtă din valoarea ratelor contractului de credit, rate pe care acesta urmează a le achita la termenele scadente în decursul următorilor 34 de ani. Acest drept de creanţă a fost doar constatat ca existenţă, dar nu şi valorificat în prezentul litigiu şi ar putea fi valorificat numai dacă şi în măsura în care reclamantul va dovedi că a achitat, la rândul său, faţă de societatea bancară ratele stabilite la termenele scadente lunar sau că a făcut o plată anticipată a creditului rămas neachitat.
Situaţia este similară, din acest punct de vedere, celei în care se constată în instanţă existenţa dreptului de creanţă al constructorului de bună-credinţă împotriva proprietarului terenului pentru valoarea materialelor folosite la construcţie. între acesta şi o eventuală datorie pe care constructorul ar avea-o faţă de proprietarul terenului pe care a ridicat construcţia nu sar putea face o compensare, nici chiar judecătorească, decât la momentul la care constructorul îşi va exercita efectiv dreptul de creanţă a cărui existenţă a fost constatată, demonstrând valoarea materialelor folosite, cu instituirea unei obligaţii de plată a acestora în favoarea sa de către proprietarul terenului.
în concluzie, Curtea a reţinut că, nefiind în prezenţa unor datorii reciproce, exigibile, existente în acelaşi timp, nu sunt îndeplinite condiţiile compensării, astfel încât în mod greşit a fost dispusă aceasta de către instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul este fondat, fiind admis ca atare şi, în temeiul art.312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind compensarea.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
în baza art.254 Cod procedură civilă, intimatul reclamant a fost obligat la plata către recurenta a sumei de 2450 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru în sumă de 1450 lei şi 1000 de lei onorariu avocat, conform chitanţei ataşate.
(Decizia nr. 1483/28.10.2014 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Florenţa-Carmen Cojocaru)
| Revendicare imobiliară. Accesiune. Noţiunea de constructor de... → |
|---|
