Anulare act. Cercetarea falsului de către instanţa civilă. Producerea de consecinţe juridice de către înscrisul incriminat.

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Practica şi doctrina de specialitate este cvasiunanimă in sensul că nu există fals în declaraţii atunci când declaraţia neadevărată este supusă verificării organului în faţa căruia a fost făcută - nefiind, deci, aptă să producă consecinţe juridice prin simpla sa existenţă.

Aceasta este şi ipoteza prezentată în speţa pendinte, de vreme ce memoriul tehnic efectuat la comanda unui beneficiar va fi supus verificării organului emitent al autorizaţiei de construire, care poate confirma sau infirma susţinerile cuprinse în acesta.

Ori, autorizaţia de construire este irevocabil constatată a fi neafectată de fals; deci, memoriul tehnic care a stat la baza emiterii sale nu poate şi nici nu este de natură a produce prin simpla sa existenţă consecinţe juridice.

Prin sentinţa civilă nr.11878 din 04.10.2010 pronunţată de Judecătoria T în dosarul nr. 12155/318/2012 a fost admisă în parte acţiunea pentru anulare act înaintată instanţei de Parchetul de pe lângă Judecătoria T, însuşită de reclamanta B, în contradictoriu cu pârâţii R, A, T şi Primăria comunei T, judeţul G.

A fost anulată menţiunea "18⁵⁰" din înscrisul denumit "Memoriu Tehnic" la pct. "B" Amplasament, în rândul 1 al alineatului 1.

S-a respins cererea reclamantei pentru anulare autorizaţie de construcţie.

Au fost obligaţi pârâţii la 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentm a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că acţiunea civilă izvorăşte dintr-un litigiu penal în cadrul căruia s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale pentm o faptă săvârşită în anul 1965 de către A, decedat şi la data cercetării penale în dosarul nr. 4440/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T.

Cu privire la moştenitoarele autorului A, numitele R şi A, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentm faptele prevăzute de art. 288 şi 291 Cod penal, cu motivarea lipsei dovezilor de falsificare a înscrisului de către acestea.

înscrisul la care s-a făcut referire în litigiul penal este memoriul tehnic aflat în păstrarea Primăriei T, depus de automl A pentm eliberarea autorizaţiei de constmcţie nr.13 din 13.05.1965 de către Primăria T. Referitor la acel memoriu s-a arătat că la rubrica „amplasament” paragraful „B” al actului s-a modificat lăţimea înscrisă iniţial, iar prin această modificare au fost afectate drepturile numitei B, care are litigiu pentm întinderea dreptului de proprietate cu moştenitoarele lui A, cele din urmă folosind actul pentm a face dovada întinderii dreptului lor de proprietate.

Observând legislaţia în vigoare la data eliberării autorizaţiei de constmcţie din 13.05.1965 s-a constatat că prin art. 1 din Decretul nr. 144/1958 s-a prevăzut dreptul de a se efectua lucrări de construire, transformare sau reparare a construcţiilor numai cu autorizarea prealabilă a Comitetului executiv al sfatului popular, fiind obligatorie autorizaţia pentm constmcţii de genul celei executate de A, aşa cum este prevăzut în art. 2 pct. II lit. b din acelaşi decret.

Prin art. 5 alin. 3 din acelaşi decret s-a prevăzut că autorizaţia de construire pentru lucrările prevăzute la art. 2 pct. II lit. b se va elibera pe baza documentaţiei prevăzute de instrucţiunile emise de ministrul construcţiilor.

în cuprinsul autorizaţiei din 13.05.1965 se arată că la ea a fost ataşat memoriul tehnic, în dublu exemplar, vizat de emitentul autorizaţiei pentru neschimbare şi cu menţiunea că documentaţia face parte integrantă din autorizaţie.

Din cele reţinute, s-a constatat că împrejurarea nereală înscrisă în documentele criticate se referă la lăţimea terenului pe care trebuia edificată construcţia în documentul denumit „Memoriu tehnic”, unde la pct. „B” Amplasament, în rândul 1 al aliniatului 1, peste menţiunea olografă iniţială a fost făcută corectura prin îngroşare „18⁵⁰ , sub nr. 50 fiind un simbol de forma literei „z”.

S-a prezumat de către instanţă că modificarea acelei menţiuni prin îngroşare reprezintă o situaţie nereală, deoarece în declaraţiile date în cursul urmării penale de R, A şi T s-a făcut afirmaţia că A a cumpărat un teren cu lăţimea de 16 m, iar în înscrisul din 30.03.1933 se face referirea că terenul cumpărat de A situat în comuna T, avea o lăţime de şasesprezece metri.

în consecinţă, instanţa a constatat întemeiată cererea pentru anularea în parte a menţiunii cu privire la lăţimea terenului menţionat în memoriul tehnic şi în temeiul dispoziţiilor art. 184 Cod procedură civilă a constatat nerealitatea înscrierii şi a dispus anularea acestei menţiuni.

S-a reţinut că este neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a autorizaţiei de construire eliberată în baza memoriului tehnic, motivat de faptul că prin această autorizaţie de construire nu s-au făcut referiri la lăţimea terenului pe care se va construi şi aceasta nu are influenţă asupra mărimii suprafeţelor de teren ce reprezintă proprietăţile părţilor.

întrucât pârâţii persoane fizice în cauza de faţă sunt succesorii autorului A, considerat autor al modificării înscrisului şi deci au calitatea de avânzi-cauză, instanţa a apreciat că datorează reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauza de faţă şi în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a admis această cerere a reclamantei pentru cheltuielile dovedite, reprezentând onorariu avocat.

împotriva sentinţei au declarat apel apelanţii pârâţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul de a fi respinse ca nefondate cererile, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Au arătat că sentinţa este dată în contradicţie cu probele administrate, instanţa de fond reţinând fără vreun suport probator, ci doar în baza unei simple prezumţii că autorul lor A a falsificat memoriul tehnic anexă la autorizaţia de construire din 1965 eliberată de către fostul Sfat Popular al comunei T. în ceea ce-1 priveşte pe apelantul pârât T, s-a arătat că acesta nu este moştenitor al autorului A şi ca atare nu are calitate procesuală pasivă în cauză, apelantul fiind căsătorit cu nepoata de fiică a autorului.

Au mai arătat apelanţii că pentru a fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală şi art. 245 lit. c¹ Cod procedură civilă, prima instanţă avea obligaţia să stabilească prin orice mijloc de probă săvârşirea infracţiunii de fals prevăzută de art. 288 Cod penal de către autorul apelanţilor A.

S-a mai arătat că nu s-a reţinut de către instanţă că autorul A. a făcut modificarea menţionată în memoriul tehnic şi nici că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi mai mult, aşa cum rezultă din copia legalizată de Direcţia Judeţeană Goij a Arhivelor Naţionale a autorizaţiei de construire şi memoriului tehnic anexă la aceasta de pe exemplarul rămas în păstrarea fostului Sfat Popular al comunei T, modificarea incriminată a fost făcută de persoana care a întocmit memoriul tehnic, care este alta decât autorul A şi anterior emiterii autorizaţiei de construire, neputând fi deci vorba de un fals în înscrisuri oficiale, ci în prezenţa unei rectificări (corecturi) a memoriului tehnic şi nicidecum a unei falsificări a acestuia.

Intimata reclamantă prin întâmpinarea formulată a solicitat să fie respins apelul pârâţilor, neimpunându-se efectuarea vreunui probatoriu de către prima instanţă, de îndată ce falsul în înscrisul memoriul tehnic a fost stabilit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria T.

Soluţionând apelul, Tribunalul G, prin decizia nr. 32/2013 a admis apelul pârâţilor, a schimbat sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru pârâtul T şi a respins acţiunea faţă de acesta, de asemenea a respins acţiunea faţă de restul pârâţilor ca nefondată, cu obligarea intimatei reclamante la 1000 lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel, către apelanţii pârâţi.

A reţinut tribunalul că pârâtul T nu are calitate de moştenitor al autorului A şi pe cale de consecinţă nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar privitor la înscrisul intitulat memoriu tehnic, s-a considerat că în cauză nu s-au prezentat probe care să conducă la concluzia că acesta a suferit modificări şi că a produs consecinţe juridice pentru a se putea reţine existenţa infracţiunii prevăzută de art. 288 Cod penal şi mai mult, în litigiul privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor înscrisul menţionat anterior nu a fost avut în vedere de instanţe şi nici nu a fost invocat de părţi ca probă.

împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs reclamanta B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, precizând că la baza sentinţei instanţei de fond nr. 11878/2012 a stat recunoaşterea de către părţi a infracţiunii de fals, actul falsificat producând consecinţe juridice, în baza acestuia fiind eliberată eronat autorizaţia de construcţie nr. 13/1965, modificarea actului fiind făcută cu intenţia vădită de a se modifica lăţimea terenului, moştenitoarele lui A, folosindu-se de acest act intitulat memoriu tehnic, pentru dovedirea întinderii dreptului lor de proprietate .

Că, în mod eronat s-a reţinut nearătarea consecinţelor juridice pe care să le fi produs înscrisul memoriu tehnic, întrucât acesta a fost avut în vedere la pronunţarea soluţiei în care s-a făcut grăniţuirea proprietăţilor părţilor.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.6534/13 iunie 2013 a admis recursul reclamantei, a casat decizia nr. 32/2013 a tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul G.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 129 alin. 5 ind. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, invocată oral de către apărătorul pârâtelor, s-a reţinut că recurenta nu a formulat o astfel de critică în calea de atac a recursului şi pe de altă parte exprimarea unui punct de vedere în privinţa unei eventuale verificări de scripte prin expert, s-a făcut de către apărătorul reclamantei la interpelarea instanţei cu ocazia dezbaterilor, aşa cum este consemnat în practicaua prezentei decizii.

Că, instanţa a pus o asemenea întrebare, având în vedere faptul că la dosar nu s-a identificat un original al actului, ştiut fiind că o expertiză de specialitate nu se poate realiza asupra unei copii, dar şi faptul că în recurs s-a făcut afirmaţia de către recurentă prin apărător al faptului „recunoaşterii” falsului de către pârâte.

Or, recunoaşterea se referă la un fapt personal, iar în cauză s-a stabilit că pârâtele nu sunt autoarele falsului, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru fapta prevăzută şi pedepsită în art. 288 Cod penal şi s-a mai stabilit că nu cunoşteau că memoriul ar cuprinde date nereale, dispunându-se neînceperea urmăririi penale, inclusiv pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută şi pedepsită în art. 291 Cod penal.

Mai mult, în primă instanţă, s-a pronunţat o soluţie în considerentele căreia s-a consemnat menţionarea unor date nereale în memoriul tehnic în discuţie, ceea ce presupune un fals intelectual - în sensul art. 289 Cod penal, de către însăşi persoana care îl întocmeşte, iar nu un fals material - în sensul art. 288 Cod procedură civilă, legat de care s-au efectuat cercetările penale în cauză, presupusul făptuitor fiind autorul pârâtelor.

Că, o verificare de scripte prin expert este evident că se realizează numai în cazul falsului material, iar nu şi în cazul falsului intelectual şi pe de altă parte nici în cadrul cercetării penale nu s-a realizat o expertiză tehnică de specialitate, dându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, avându-se în vedere că fapta ar fi fost săvârşită în preajma anului 1965, presupusul autor al falsului material fiind chiar beneficiarul actului.

A mai stabilit curtea că identificarea autorului pretinsului fals nu este un scop al procesului civil, nefiind un element esenţial în procedura civilă de cercetare a falsului de către această instanţă, fără de care nu s-ar putea pronunţa o hotărâre judecătorească, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă, potrivit cărora, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa putând suspenda judecata pricinii şi înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.

în sprijinul aceleiaşi concluzii, vin şi dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă, potrivit cărora falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloc de dovadă.

Curtea a apreciat că şi stabilirea momentului în care s-ar fi produs modificarea materială a Memoriului, în raport cu care s-ar fi putut stabili dacă este un fals al unui înscris sub semnătură privată sau al unui act oficial - din punctul de vedere al intimaţilor pârâţi este inutilă, important în cazul de faţă fiind faptul dacă înscrisul respectiv a fost modificat şi folosit în procesul anterior sau este de natură să producă consecinţe juridice, această cerinţă fiind valabilă pentru ambele falsuri.

S-a apreciat că o discuţie privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 129 alin. 5 ind. 1 Cod procedură civilă nu are obiect, de vreme ce în primă instanţă, fie şi fără administrarea unei probe cu expertiza, s-a admis acţiunea reclamantei, iar calea de atac a fost promovată în aceste condiţii de către pârâte, iar nu de reclamantă, pârâtele fiind cele care prin motivele de apel au invocat printre altele faptul că instanţa de fond avea obligaţia să stabilească prin orice mijloace de probă săvârşirea infracţiunii de fals, prevăzută de art.288 Cod penal, invocându-se practic dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă.

A arătat instanţa de recurs că tribunalul a reţinut în partea finală a considerentelor faptul că în litigiul anterior privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor înscrisul intitulat memoriu tehnic nu a fost avut în vedere de instanţe, nici nu a fost invocat de părţi ca probă şi că din lecturarea hotărârii judecătoreşti, sentinţa civilă nr.8767 din 21.12.2009, nu rezultă că instanţele ar fi avut în vedere acest memoriu tehnic, ori, tribunalul ca instanţă de apel, instanţă superioară de fond şi devolutivă, în faţa căreia de regulă se tranşează definitiv starea de fapt a ajuns la aceste concluzii, fără a socoti necesar să dispună ataşarea spre observare a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească arătată, deşi această ataşare era strict necesară întrucât numai o analiză atentă a probatoriului administrat permitea o concluzie corectă şi corespunzătoare realităţii.

Că în această situaţie instanţa de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt şi nu a cercetat fondul cauzei, în privinţa efectelor juridice pe care le-ar fi produs înscrisul defăimat ca fals în procesul anterior, efecte care să justifice în prezent, inclusiv interesul reclamantei în susţinerea în continuare a anulării ca fals a memoriului respectiv în privinţa lăţimii la stradă a terenului pârâtelor.

Că, pe de altă parte simpla afirmaţie că memoriul tehnic în sine nu ar fi constitutiv sau declarativ de drepturi, deşi corectă, nu este suficientă prin ea însăşi pentru a rezolva problema dedusă judecăţii, acest raţionament logico-juridic fiind apt de a fi fost făcut într-un htigiu cum a fost cel anterior, având ca obiect grăniţuire, revendicare şi/sau obligaţie de a face.

Privitor la faptul că instanţa de apel a reţinut faptul că titularul dreptului B, nu ar fi arătat ce consecinţe juridice a produs înscrisul intitulat memoriu tehnic a fost considerat greşit de către curte, de îndată ce reclamanta a formulat plângere penală şi a invocat hotărârea judecătorească pronunţată anterior în revendicare, grăniţuire şi obligaţie de a face, în măsura în care existau nelămuriri cu privire la această împrejurare, s-a considerat că instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor acest aspect şi să ceară părţii un punct de vedere în această privinţă, sau detalii privitoare la măsura în care memoriul tehnic respectiv a influenţat soluţia dată în procesul anterior, sau ar fi de natură să producă în continuare consecinţe juridice, din punctul de vedere al reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 514/04.11.2013, pronunţată de Tribunalul G - Secţia I Civilă, în dosarul nr.12155/318/2012*, s-a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi, împotriva sentinţei civile nr. 11878 din 04.10.2010.

A schimbat sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T şi a respins acţiunea faţă de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca fiind nefondată acţiunea şi faţă de ceilalţi pârâţi.

A obligat intimata reclamantă la 1506 lei cheltuieli de judecată în toate ciclurile

procesuale către apelanţii pârâţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Judecătoria T. a solicitat instanţei anularea înscrisului intitulat,, memoriu tehnic,, pe considerentul că acesta prezintă modificări şi a făcut obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. 4440/P/2011 (titulaml dreptului B însuşindu-şi acţiunea parchetului, solicitând anularea memoriului tehnic şi a autorizaţiei de construire nr. 13/1965) prin rezoluţia din 21.11.2011 dispunându-se neînceperea urmăririi penale privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Actul a cărui anulare se solicită în cauza dedusă judecăţii constă dintr-un înscris intitulat,, memoriu tehnic” semnat de către A ca beneficiar al actului, înscrisul prezentând date tehnice privitoare la un teren situat pe raza localităţii T cu un front la stradă de 18 m şi o adâncime de 250 m, pe acest teren urmând să fie edificată o construcţie .

în cuprinsul acestui memoriu la punctul B - amplasament - se precizează că imobilul construcţie ce se execută se propune a fi amplasat pe latura de 18, 50 m în direcţia Nord cu o retragere de 20 m faţă de axul străzii şi întrucât dimensiunea de 18,50 m de la punctul B prezintă îngrăşări, s-a concluzionat că iniţial această dimensiune era alta şi ulterior a fost modificată, memoriul tehnic stând la baza eliberării autorizaţiei nr. 13/1965.

în conformitate cu dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă, când nu mai este posibilă judecata penală, falsul se cercetează de către instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă.

în situaţia în care autorul falsului nu a fost identificat, ori acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, datorită prescrierii sau stingerii acesteia, falsul se va cerceta pe cale incidentală de către instanţa civilă, iar în cazul în care în urma probelor administrate se va constata că înscrisul este fals, acesta se va înlătura din proces.

Dispoziţiile art. 288 alin. 1 Cod penal reglementează infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, articolul 150 alin. 2 Cod penal precizând înţelesul înscrisului oficial, falsul material în înscrisuri oficiale putând consta în falsificarea unui înscris prin contrafacerea subscrierii însemnând a executa pe un înscris oficial adevărat sau plăsmuit o serie de modificări, în speţa dedusă judecăţii pentru a fi reţinută săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale trebuind să se dovedească modificarea înscrisului după ce acesta a fost depus la fostul Sfat Popular al comunei T, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire .

S-a reţinut ca fiind nereale susţinerile intimatei reclamante privitoare la consecinţele juridice pe care le-a produs actul a cărui anulare se solicită atunci când a fost soluţionat litigiul anterior purtat între părţi şi finalizat prin sentinţa civilă nr.8767/2009 a Judecătoriei T. Aceasta întrucât din motivarea sentinţei menţionate (sentinţă prin care a fost soluţionat litigiul purtat între părţi având ca obiect revendicare, obligaţie de a face, grăniţuire şi servitute de vedere) se reţine că terenul apelantelor din prezenta cauză are lăţimea variabilă cu un front la stradă de 16,75 m, iar la capătul de Vest având o lăţime de 13,35 m, terenul provenind de la A, prin actul de vânzare cumpărare autentificat la data de 30.03.1933. Că, pe acest teren au fost edificate ulterior construcţii constând în imobil casă de locuit şi anexe. Se mai face precizarea în sentinţă că terenul părţilor este delimitat la drum de un gard de piatră şi ciment construit de către autorul pârâtei (intimata reclamantă din cauza de faţă), reper necontestat de nici una din părţi şi mai mult, mare parte din hotar a fost materializat de autorii părţilor prin stâlpi de beton, care au fost dublaţi de o parte şi de alta a liniei de hotar, care trece printre aceşti stâlpi.

Ori, în această situaţie, susţinerea intimatei reclamante că a fost prejudiciată prin actul a cărei anulare se solicită, pe considerentul că i-au fost luaţi din lăţimea terenului 82 cm pentru că s-a trecut în memoriu o lăţime de 18 m este infirmată de cele anterior menţionate, apreciind tribunalul că la punctul B -amplasament - din memoriul tehnic este vorba doar de propunerea de a fi amplasată clădirea ce urma a fi edificată pe latura de 18,50 m în direcţia de Nord.

Ca atare, nu a putut fi reţinută producerea de consecinţe juridice în ceea ce o priveşte pe intimata reclamantă, prin actele ce se cer a fi anulate, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt de natură a duce la dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului pentru care părţile s-au judecat şi mai mult, s-a apreciat că nu s-a dat de către instanţă în anul 2009 valoare probantă înscrisului intitulat,, memoriu tehnic” de îndată ce acesta nu a fost menţionat în nici un fel în motivarea sentinţei nr.8767/2009 a Judecătoriei T şi din contră menţionat a fost actul de vânzare cumpărare din 1933 şi dovada din anul 1964.

Nici în raportul de expertiză care s-a efectuat în dosarul nr. 10902/318/2007 nu se face vorbire despre,, memoriul tehnic”, ci despre faptul că de la stradă proprietăţile părţilor sunt despărţite printr-un gard zidit care constituie linia despărţitoare şi cu care părţile sunt de acord, nicăieri nesusţinându-se îndreptăţirea la o lăţime de 18 m, ci de 16 m, aşa cum s-a precizat memoriul cuprinzând în realitate amplasamentul locuinţei care s-a edificat şi nu lăţimea terenului apelantelor pârâte.

Nu este de neglijat nici faptul cu privire la autorizaţia de construcţie că în litigiul dintre părţi finalizat prin sentinţa nr. 8767/2009, aceasta a fost avută în vedere doar cu privire la soluţionarea cererii reconvenţionale prin care se solicita de către B închiderea unei ferestre de la imobilul proprietatea apelanţilor.

Pentru considerentele care au fost arătate, tribunalul a apreciat că nu s-a probat în nici un fel faptul că actul a cărui anulare s-a solicitat a suferit modificări şi că acesta a produs consecinţe juridice în procesul anterior purtat între părţi în privinţa lăţimii la stradă a terenului apelantelor, acest act intitulat,, memoriu tehnic” nefiind avut în vedere de instanţe şi nefiind invocat ca probă în litigiul anterior.

în ceea ce-1 priveşte pe apelantul pârât T, s-a reţinut că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind moştenitor al autorului A.

Drept consecinţă, apelul declarat de apelanţii pârâţi s-a admis şi s-a schimbat sentinţa în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T şi s-a respins acţiunea faţă de acesta, şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea şi faţă de ceilalţi pârâţi.

în baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată intimata reclamantă la 1506 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocaţi şi taxă timbru, efectuate în toate ciclurile procesuale către apelanţi.

împotriva acestei decizii a formulat recurs B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

în motivele de recurs arată că, la baza pronunţării sentinţei de fond a stat recunoaşterea de către pârâţi a infracţiunii de fals şi probele materiale existente în cauză, de asemenea reţinându-se în mod corect de către instanţa de fond că înscrisul a produs consecinţe juridice, în baza acestuia fiind eliberată în mod eronat şi autorizaţia de construcţie nr.13/13.05.1965, astfel că acest act a fost folosit în proces de moştenitoarele lui A pentru dovedirea întinderii dreptului lor de proprietate.

Arată că se motivează la pagina 3 că autorul falsului nu poate fi identificat astfel că nu se ştie dacă A ar fi autoarea falsului chiar dacă toţi intimaţii recunosc acest lucru.

Susţine că în mod eronat instanţa de apel a motivat că titularul dreptului de proprietate adică recurenta, nu a arătat ce consecinţe juridice a produs înscrisul intitulat memoriu tehnic.

O altă critică a deciziei este faptul că instanţa a reţinut că în dosarul nr. 10902/2007 la stabilirea liniei de hotar s-a găsit o lăţime la stradă de 16,75 m dar nu motivează de unde ar proveni şi aceşti 0,75 m lăţime pe toată lungimea terenului.

în drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat.

în primul rând, excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă, întrucât încadrarea motivelor de recurs astfel cum au fost formulate permit încadrarea acestora în dispoziţiile punctului 9 al art. 304 Cod procedură civilă, exceptând ultima critică tratată în rândurile de mai jos.

Pe fond, motivele de recurs se circumscriu analizei cazurilor în care "Memoriul Tehnic" a cărui anulare se solicită prin acţiunea pendinte, respectiv se contestă prin calea de atac promovată ar fi sau nu de natură să producă în vreun fel consecinţe juridice.

Ori, singurele efecte juridice pe care le poate produce memoriul tehnic în discuţie sunt că respectivul act face parte din documentaţia care stă la baza emiterii unei autorizaţii de construire.

Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi dosar, a fost respinsă în mod irevocabil cererea reclamantei pentru anularea autorizaţiei de construcţie, soluţie care nu a fost contestată de către nicio parte.

în aceste condiţii, cum toate părţile au îmbrăţişat ideea că nu există cazuri de anulare a autorizaţiei de construire, recurenta nu justifică în ce măsură i-ar afecta un simplu memoriu tehnic care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire, constatată în mod irevocabil a fi emisă în mod legal.

Recurenta invocă în mod greşit că memoriul tehnic ar fi fost utilizat într-un alt litigiu pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate, de vreme ce nu poate face dovada modului în care o instanţă de judecată s-a întemeiat în considerentele sale pe o astfel de probă; de altfel, nici nu se poate considera că un "Memoriu Tehnic" ar putea echivala cu un titlu de proprietate pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate.

Recurenta este deci într-o evidentă eroare atunci când acordă unui "Memoriu Tehnic", presupus a fi efectuat de către autorul unei părţi efectele unei veritabile probe a dreptului de proprietate, de vreme ce în nicio ipoteză admisă de lege, cele două acte nu sunt niciodată echivalente.

Chiar dacă se invocă depunerea acestui memoriu la efectuarea raportului de expertiză, recurenta tot nu arată în concret care ar fi fost consecinţele practice ale unui demers de acest gen, respectiv în ce mod ar fi condus la întemeierea concluziilor expertului pe un astfel de act, în detrimentul actelor de proprietate şi cum ar fi fost alterată situaţia de fapt conturată de raportul de expertiză.

Sub aspectul laturii obiective, orice infracţiune de fals presupune o atestare necorespunzătoare adevărului, făcută unei unităţi din cele prevăzute în art. 145 C. pen.; această atestare trebuie să îndeplinească, printre altele, cerinţa de a fi aptă să servească, prin însuşi faptul că a fost făcută, la producerea unei consecinţe juridice; în caz contrar, nu este cazul de constare a unei infracţiuni şi, implicit, acţiunea civilă care decurge dintr-un asemenea dosar penal devine inutilă.

Acţiunile în justiţie nu fac parte de exemplu din declaraţiile ce au însuşirea de a produce, potrivit legii, consecinţe juridice, în sensul art. 292 Cod penal; în sens procesual, dreptul la acţiunea civilă desemnează numai posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicţional competent în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice, în mod necesar, şi obţinerea protecţiei juridice a acelui drept.

Nu sunt generatoare de consecinţe juridice şi nu pot duce la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii susţinerile neadevărate ale reclamantului dintr-o acţiune civilă, deoarece ele sunt supuse unei verificări ulterioare, obligatorii, a conţinutului lor, de către instanţă, iar părţile din proces au dreptul de a contesta cele susţinute de reclamant şi de a contraproba.

Practica şi doctrina de specialitate este cvasiunanimă în sensul că nu există fals în declaraţii atunci când declaraţia neadevărată este supusă verificării organului în faţa căruia a fost făcută - nefiind, deci, aptă să producă consecinţe juridice prin simpla sa existenţă.

Ultima critică din motivele de recurs face vorbire de analiza unor probe, fiind subsumată deci unei critici de netemeinicie, inadmisibil a fi formulată în condiţiile unui recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă; este de altfel şi de prisos a fi cercetată prin prisma celor mai sus dezvoltate.

în concluzie, potrivit dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

în raport de dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimata A. a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.

← Revendicare imobiliară. Accesiune. Noţiunea de constructor de...		Certificat de moştenitor. Forţă probantă. →

Anulare act. Cercetarea falsului de către instanţa civilă. Producerea de consecinţe juridice de către înscrisul incriminat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Cercetarea falsului de către instanţa civilă. Producerea de consecinţe juridice de către înscrisul incriminat.