Pretenţii. Decizia nr. 332/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 8808/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 332
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta M. C. și pârâta F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII împotriva deciziei civile nr. 420 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta pârâtă a depus întâmpinare, iar prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
La al doilea apel, făcut în ședință publică, a răspuns avocat S.-S. M. C., reprezentând-o pe recurenta reclamantă M. C., lipsind recurenta pârâtă F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul recurentei reclamante M. C. a solicitat admiterea recursului declarat de reclamantă și respingerea celui declarat de pârâtă, depunând și concluzii scrise în acest sens.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12 04 2012 sub nr._, reclamana M. C. a chemat în judecată, în acțiune în pretenții, pe pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri in cuantum de 72 000 euro, 0,1% penalizări începând cu data de 16 09 2010 și până la data plății efective a despăgubirii și penalizări de 0,1 % calculate asupra sumei de_ de la data de 16 09 2010 și până la data de 28 06 2011.
A arătat reclamanta, în motivarea cererii, că la data de 05 04 2010 a fost lovită din spate de un autoturism în timp ce era pieton pe raza .. Se mai arată că, din anexa 2 emisă de IPJ D., rezultă că un conducător auto a intrat în depășirea unui autotir și a lovit cu partea din față o persoană de sex feminin care circula pe partea stângă a carosabilului, în direcția C. . Ulterior impactului reclamanta a fost internată în spital și a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar prejudiciul moral suferit îl evaluează la suma de 75 000 euro în raport de consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate, de urmările produse și de atingerile aduse personalității.
A susținut reclamanta că nivelul de despăgubire instituit de Comisia de Supraveghere este de 2 500 000 euro, iar reglementările Parlamentului European au stabilit ca limite minime de despăgubiri suma de un milion euro/victimă.
S-a mai arătat în motivarea cererii că la data de 16 09 2010 reclamanta, în temeiul ordinului 1/2008 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a înaintat către Fond o cerere prin care solicita plata compensațiilor cuvenite ca urmare a incidentului stradal, iar FPVS i-a comunicat, la data de 24 09 2010, adresa 8177 că s-a adresat IPJ D. și nu a acordat despăgubirile în termen de 90 de zile cum prevede art 10 din Ordinul 1/2008 al comisiei de Supraveghere.A mai arătat reclamanta că, FPVS a despăgubit-o cu suma de_ lei, cu întârziere, motiv pentru care solicită inclusiv penalități.
În drept, acțiunea s-a întemeiat pe prevederile art.998-999 cciv art 19,20 C pr.pen, Legea 32/2000, Ordinul 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Pârâtul, legal citat, a depus, la data de 07 05 2012, întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei, excepția netimbrării cererii, iar, pe fondul cauzei, a arătat că pretențiile sunt nesincere și exagerate și se datorează doar reprezentării reclamantei de către avocat.
S-a mai arătat că pârâtul și-a îndeplinit obligațiie legale și că s-a format un dosar de daună după depunerea cererii de către reclamantă. S-a mai susținut că cererea reclamantei nu a fost insoțită de iînscrisurile corespunzătoare, motiv pentru care pârâtul a avut un rol activ și a solicitat date de la poliție și de la P., iar reclamanta a avut o atitudine constant pasivă neefectuând nici un demers în vederea stabilirii circumstanțelor concrete ale producerii accidentului . Pârâtul a susțint că i s-a înaintat reclamantei o ofertă de despăgubire, acceptată de aceasta fără obiecții și i-a și achitat suma de 12 000 lei, iar după 9 luni, reclamanta a promovat acțiunea în instanță.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, pârâtul a arătat, în esență, că vătămările suferite reprezintă un prejudiciu moral, dar cuantumul sumelor solicitate nu trebuie să constituie amendă excesivă pentru persoana responsabilă de producereea accidentului și nici venturi nejustificate pentru reclamantă, iar cuantumul daunelor nu trebuie să se raporteze la persoana FPVS, care este o societate non profit și nu este un asigurator și care trebuie ulterior să recupereze despăgubirile de la persoana vinovată.
La întâmpinarea a fost anexată, în scop probator, copia cererii de despăgubire formulată de reclamantă, corespondența realizată de pârât cu organele de poliție și P. de pe lângă Judecătoria C. și cu Cabinetul de avocatură care o reprezintă pe reclamantă, notă de fundamentare privind gestionarea dosarului de daună, ordin de plată pentru suma de 12 000 lei, adresă convocare la conciliere.
Prin încheierea de ședință din data de 25 10 2012, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale pentru considerentele expuse în incheierea de ședință de la acea dată.
Prin încheierea de ședință din data de 08_, instanța a respins excepția netimbrării cererii pentru motivele prezentate în incheierea de ședință de la acea dată.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, la dosar fiind depuse inscrisurile atașate cereriilor și fiind audiați martorii S. V. G.(decl fila 186 dosar ) și S. S. D. (decl fila 191 dosar).
Totodată, instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria C. să comunice stadiul in care se află soluționarea dosarului penal privind accidentul rutier, P. de pe lângă Judecătoria C. comunicând că dosarul se află la IPJ pentru cercetări, conf art 184 alin 1 și 3 Cp și art 89 alin1 din OUG 195/2002.
Prin sentința civilă nr.6896/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. C. I., în contradictoriu cu F. de Protecție al Victimelor Străzii.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
P. a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie sunt: existența unei fapte ilicite a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta, efect care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită în sensul că trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale și constă în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul ei socialmente periculos.
Din adresele IPJ D. și declarațiile martorilor audiați, instanța a reținut că. în data de 05 04 2010, reclamanta, în timp ce circula ca pieton pe partea stângă a carosabilului în ., în direcția C., a fost lovită din spate de un autovehicul al cărui conducător auto a rămas necunoscut, iar în urma loviturii, reclamanta a suferit un politraunmatism ce a necesitat mai multe intervenții chirurgicale .
Este neîndoielnic că reclamanta a suferit un prejudiciu în urma accidentului, iar vinovat de producererea accidentului este o persoană care a rămas încă neindentificată.
Prin urmare, existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între acestea sunt dovedite de reclamantă. De altfel, nici pârâtul nu a contestat existența acestor trei condiții de angajare a răspunderii ci, dimpotivă, a confirmat existența lor prin plata despăgubirilor de 12 000 lei către reclamantă, în urma evaluării și întocmirii dosarului de daună .
În ceea ce privește persoana vinovată de prodeucerea prejudiciului, din adresa nr 200.851/29 11 2010 a IPJ D., instanța a reținut că autorul accidentului a rămas necunoscut deoarece vehiculul nu a fost identificat.
Instanța a mai reținut și că, potrivit art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii – F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.
Prin urmare, în cazul în care vehiculul a rămas neidentificat, deci persoana care a provocat accidentul este necunoscută, cel împotriva căruia se poate îndrepta păgubitul este F. de protecție a victimelor străzii, care, la rândul lui, conform disp art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 – după plata despăgubirilor, se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, iar persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să raburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
În ceea ce privește cuntumul despăgubirilor, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat pârâtului la data de 16 09 2010, prin cererea de despăgubiri depusă, suma de 75 000 euro ca daune morale(deși nu se precizează expres tipul daunelor solicitate, rezultă din motivarea cererii), iar pârâtul, așa cum rezultă din ordinul de plată depus la dosar, confirmat de susținerile părților, i-a acordat suma de 12 000 lei la data de 28 06 2011.
Cu privire la despăgubirile morale, instanța a reținut că problema acestora se ridică urmare a prejudiciului cauzat unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea este incompatibilă cu un echivalent bănesc, dar este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele fizice și psihice ale victimei.
Nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite de o persoană care a fost victima unui accident, dar practica judiciară în materie este, însă, constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părții vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile, să permită acesteia să ducă o viață cât mai aproape de viața pe care o avea înainte de accident. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certă.
Din cetificatul medico legal nr 921/a2/06 05 2010, depus la dosar, instanța a reținut că, în urma accidentului reclamnata a suferit o dublă fractură la membru drept inferior ce a necesitat imobilizare în aparat gipsat, un traumatism abdominal cu dilacerare hematică, traumatism cranina cu HSA minimă, fracturi cominutive gambă dreaptă, fracturi aripioare sacrate, fracturi coră vertebral L1, hepatoperitoneu ce au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale.
Din rapoartele de evaluare psihologică din data de 26.05.2010 și data de 21 02 2012, instanța a reținut că, după accident, reclamanta a manifestat o reacție depresivă manifestată prin insomnii, neliniște, labilitate emițională, iritabilitate, oboseală, iar, după aproximativ doi ani de la prima evaluare, reclamanta evidențiază persistența simptomatologiei asociate tulburării de stres postraumatic.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, din adeverința emisă de Universitate și din copia CI, instanța a reținut că, la data accidentului, reclamanta avea 20 de ani și era studentă la Facultatea de moașe și asistență medicală, că accidentul a obligat-o să absenteze aproximativ 2 luni de la școală, să obțină note mai mici.
Tot din declarațiile martorilor coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză psihologică, instanța a reținut că, după accident, reclamanta a suferit o depresie, că a devenit retrasă și mai puțin sociabilă, că are complexe legate de aspectul fizic datorat cicatricilor rămase în urma operațiilor, că, și în prezent, la trei ani după accident, mai șchioapătă puțin .
Având în vedere vârsta reclamantei, starea ei socială, traumatismele produse, urmările care persistă în timp, instanța a apreciat că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale este întemeiată, iar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale instanța a apreciat că acestea se ridică la suma de 32 000 lei. Cum reclamantei i-a fost achitată deja suma de 12 000 lei de către pârât, instanța a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească acesteia suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește petitul privind acordarea penalităților de 0,1 % începând cu data de 16 09 2010 și până la data de 28 06 2011 când pârâtul a plătit reclamantei despăgubiri, instanța a respins acest petit deoarece potrivit disp art 10 din Ordinul 1/2008 modificat, fondul trebuie să acorde despăgubirea în termen de maximum 90 de zile de la avizarea daunei nu de la depunerea cererii, așa cum eronat a apreciat reclamanta. Mai mult, pârâtul a dovedit că nu a stat în pasivitate în această perioadă ci a solicitat informații de la instituțiile abilitate pentru a putea aprecia asupra cererii care îi fusese adresată de către reclamantă.
Instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de 0,1 % începând cu data de 16 09 2010 și până la data plății efective a despăgubirii acordate de instanță având în vedere considerentele mai sus expuse precum și faptul că această cerere nu are o motivare legală sau contractuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (calea de atac, intitulată "apel" de parte, a fost calificată astfel la termenul din 17.10.2013, în speță nefiind incidente dispozițiile art.2821 C.proc.civ. față de cuantumul sumei ce face obiectul acțiunii) reclamanta M. C., solicitând admiterea în totalitate a acțiunii, așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că leziunile suferite au fost de natură a altera calitatea vieții reclamantei, că evenimentul cauzator de prejudicii a avut consecințe în viața socială, culturală, educativă a acesteia și că teza îmbogățirii fără just temei nu are susținere, deoarece cererea reclamantei nu este lipsită de cauză; penalitățile de întârziere sunt consecința nesocotirii obligațiilor legale, impuse prin Directiva nr.2000/26/CE, transpuse în legislația internă prin art.10 din Ordinul nr.1/2008 ce trebuie îndeplinite în termen de 90 de zile; aceste sancțiuni financiare sunt rezultatul încălcării obligațiilor legale, iar instanța nu trebuia să constate că pârâtul nu a stat în pasivitate, ci era obligată să verifice dacă acesta a acționat în sensul prevederilor normative menționate.
Intimatul-pârât F. de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, arătând, în esență, că aspectele reținute de instanță sunt corecte, că s-a administrat un probatoriu amplu, ce a fost examinat în mod corect, că evaluarea cuantumului compensațiilor acordate implică un standard de apreciere, că daunele acordate de pârâtă au la bază un Ghid pentru soluționarea daunelor morale; pârâta mai arată că sarcina probei revine celui care pretinde repararea prejudiciului și că F. nu se poate substitui persoanelor vătămate pentru a culege probatoriul necesar dovedirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, a vinovăției în producerea accidentului ori cuantificării prejudiciului corporal.
Prin decizia nr.420 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă M. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la sediul C.. Av. M. C. S.-S., cu sediul în C., ., nr. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6896 din 25.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. de PROTECȚIE a VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, ..40-40 BIS, s-a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
S-a reținut că pentru cuantificarea daunelor morale, instanța trebuie să se raporteze la particularitățile fiecărui caz concret, la gravitatea faptului juridic prejudiciabil și urmările pe care le-a produs, la modul în care a fost afectată existența normală a persoanei vătămate.
Aspectele privind starea reclamantei după producerea accidentului, și anume că a suferit mai multe intervenții chirurgicale, datorită internărilor a fost nevoită să absenteze de la școală circa 2 luni, ceea ce a avut consecințe asupra situației sale școlare, au fost considerate de Tribunal concludente în dovedirea traumelor fizice și psihice suferite, apreciindu-se că accidentul rutier a cărei victimă a fost i-a afectat dramatic calitatea vieții.
S-a concluzionat că, față de aceste împrejurări, reclamanta este îndreptățită să i se acorde cu titlu de daune morale o sumă mai mare decât cea stabilită de prima instanță, al cărei cuantum să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru suferințele pricinuite.
Criticile referitoare la penalitățile de întârziere au fost apreciate ca nefondate în raport de prevederile art.10 alin.(1) din Ordinul nr.1/2008, potrivit cărora termenul de 90 de zile curge de la data avizării daunei, iar pentru a se reține existența acesteia trebuie stabilit, în temeiul probelor administrate în cadrul procedurii administrative, îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale. Așadar pentru stabilirea raportului juridic obligațional și a calității reclamantei de titulară a creanței în despăgubire se impunea administrarea probelor care vizau mecanismul de producere a accidentului culpa persoanelor implicate, pentru ca pârâta să se asigure că nu a existat o culpă concurentă a victimei, situație care ar fi avut consecințe asupra întinderii despăgubirii.
Directiva nr.2000/26/CE nu conduce la alt raționament, noțiunea de „parte vătămată” la care se referă, trebuind interpretată în sens larg, în accepțiunea legii civile, ceea ce înseamnă că o persoană care a suferit leziuni traumatice în urma unui accident de circulație nu dobândește în mod automat și calitatea de creditor pentru daune materiale și morale, F. fiind îndreptățit să pretindă obținerea unor informații legate de culpă în producerea accidentului.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei au declarat recursuri atât reclamanta cât și pârâtul.
Reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art.998-999 Cod civil, arătând că despăgubirile acordate nu compensează alterarea calității vieții sale ca urmare a accidentului suferit, nefiind stabilite în raport de gradul de afectare psiho-fizică.
A mai susținut că prin decizia recurată s-au încălcat și dispozițiile art.10 din Ordinul nr.1/2008 și cele din Directiva 2000/26/CE, reclamanta fiind îndreptățită la penalitățile de întârziere solicitate, deoarece în termenul de 90 de zile pârâta avea obligația de a face demersurile necesare pentru a stabili cauzele accidentului și părțile raportului juridic obligațional.
Pârâtul a criticat decizia în privința cuantumului daunelor morale acordate, arătând că Tribunalul nu a respectat jurisprudența în materie, despăgubirile nefiind corespunzătoare prejudiciului afectiv cauzat reclamantei.
A susținut că la stabilirea despăgubirilor trebuiau avute în vedere Normele de aplicare a Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.21/2009 și că respectarea principiului realizării unei reparații echitabile nu trebuie să ducă la îmbogățirea fără just temei a persoanei vătămate.
În contextul motivului de recurs arătat, pârâtul a invocat „ Ghidul pentru soluționarea daunelor morale” elaborat împreună cu CSA, din al cărui cuprins a redat mai multe pasaje, pretinzând că instanța de apel trebuia să aibă în vedere principiile și criteriile de stabilire a daunelor enunțate în acest document, întocmit în baza jurisprudenței în materie a instanțelor naționale.
Examinând motivele invocate de reclamantă și pârât, se constată nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente:
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art.998 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, care invocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, reprezintă consecințele dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, având conținut neeconomic, dar care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
Astfel de consecințe pot fi daunele fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, reputației, etc., și care au drept consecință alterarea calității vieții persoanei vătămate prin fapta cauzatoare de prejudiciu.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc., toate aceste criterii subordonându-se conotației aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de Tribunal în sarcina pârâtului, conform criteriilor enumerate, respectând principiul reparației echitabile în raport cu prejudiciul afectiv și psihic cauzat, iar suma de 70.000 lei nu este exorbitantă așa cum pretinde pârâtul, astfel că nu este de natură a produce îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei.
Având în vedere și suma acordată de pârâtă în cadrul procedurii administrative, instanța de apel întemeiat a apreciat ca suficiente despăgubirile stabilite, ținându-se seama de circumstanțele concrete ale speței, respectiv de durata internărilor reclamantei, gravitatea medie a intervențiilor chirurgicale suferite, consecințele în timp a acestora și implicit alterarea calității vieții reclamantei, ca urmare a traumelor psihice și afective.
Pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere, pe de o parte pentru că termenul de 90 de zile prevăzut de art.10 din Ordinul nr.1/2008, nu curge decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, cerințe care așa cum a reținut și Tribunalul nu sunt întrunite în lipsa stabilirii concrete a mecanismului de producere a accidentului (dat fiind că autorul și autovehiculul nu au fost identificate), iar pe de altă parte, pentru că în procedura administrativă pârâta a calculat și a acordat reclamantei, în baza propriei aprecieri, o anumită sumă cu titlu de despăgubiri, considerând că în acest mod și-a îndeplinit obligația legală de dezdăunare. În acest context, pârâtei nu i este imputabilă stabilirea unui cuantum inferior al daunelor care, având caracter nepatrimonial, și ca atare pentru cuantificarea lor nu există criterii prevăzute expres de lege, sunt lăsate la apreciere, ceea ce implicit lasă loc subiectivismului părților raportului juridic obligațional, astfel că, în raport de calitatea și interesul fiecărei părți, aprecierea este diferită..
Ordinul nr.21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu au aplicabilitate în cauză, aspect ce rezultă din dispozițiile exprese ale art.1 alin.(2), conform cărora prevederile ordinului se aplică pentru polițele de asigurare RCA emise de la data publicării sale.
Cât privește aplicabilitatea Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, întocmit de pârâtă și CSA, acesta este un act de uz intern și poate constitui după caz un act obligatoriu sau orientativ pentru emitenții lui, în niciun caz pentru instanța de judecată, obligată să soluționeze litigiul conform dispozițiilor legale aplicabile în materia respectivă.
Față de considerentele expuse, ambele recursuri sunt nefondate și urmează să fie respinse, conform art.312 alin.(1) Cod pr.civilă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. C. și pârâta F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII împotriva deciziei civile nr. 420 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex/27.02.2014
J.f.V.F.
J.a.S.L.M./L.A.
| ← Recuzarea întregii instanţe. Decizia nr. 1488/2014. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
