Conflict de competenţă. Sentința nr. 32/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 592/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 32/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență privind soluționarea cauzei formulată de petenta V. I. și intimata P. municipiului Slatina prin Primar, având ca obiect conflict de competență .
La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura, conform dispozițiilor art.135 alin.4 Cod pr.civ., legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, din oficiu, invocă dispozițiile prev. de art.132 alin 1 si.3, rap.la art.135 alin.1 Cod.pr.civ., și apreciind cauza în stare de judecată a trecut la soluționarea cauzei.
CURTEA:
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._ reclamanta V. I., în contradictoriu cu pârâții Primarul M. Slatina - Prina Minel, Ș. N., a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea autorizației de construire nr. 528 din 23.12.2013 emisă de Primarul M. Slatina și obligarea pârâtei la demolarea construcției edificată în mod nelegal.
În principal s-a solicitat admiterea acțiunii pentru faptul că la emiterea actului administrativ și la edificarea construcției nu au fost respectate dispozițiile art. 612 din codul civil, care stipulează că distanța minimă a construcției față de linia de hotar trebuie să fie de cel puțin 60 cm.
Prin întâmpinare pârâta S. N. a solicitat respingerea acțiunii iar pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. cu privire la soluționarea capătului de cerere având ca obiect demolarea construcției.
Prin sentința civilă nr.89 pronunțată de Tribunalul O. s-a declinat cererea privind demolarea construcției către Judecătoria Slatina, instanța competentă să soluționeze litigiul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.02.2015 sub nr._ .
La primul termen instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Slatina.
Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr.2692 de la 31.03.2015 a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Slatina, invocată din oficiu de instanță.
A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta V. I., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., in contradictoriu cu pârâții P. M. SLATINA PRIN PRIMAR, cu sediul în Slatina, .. 1, județul O. și Ș. N.-CNP_, cu domiciliul în Slatina, ., județul O., în favoarea Tribunalului O., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul O. și Judecătoria Slatina și a înaintat dosarul Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fon d a reținut următoarele:
Prorogarea de competență reprezintă cazul în care competența unei instanțe este extinsă în sensul că instanța competentă să soluționeze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant devine competentă să rezolve cerere care, în mod obișnuit, nu intră în competența sa.
În speță, reclamanta V. I., în contradictoriu cu pârâții Primarul M. Slatina - Prina Minel și Ș. N., a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea autorizației de construire nr. 528 din 23.12.2013 emisă de Primarul M. Slatina și obligarea pârâtei la demolarea construcției edificată în mod nelegal, în baza aceleiași autorizații a cărei nelegalitate reclamanta a solicitat să se constate.
Potrivit art. 10 din Lg. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale iar conform art. 2 lit. C din același act normativ actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ
Sesizând că a fost investită în mod legal cu primul capăt de cerere principal, instanța inițial investită, prin sentința civilă nr.89/10.02.2015, pronunțată de Tribunalul O., a disjuns cel de-al doilea capăt principal al cererii de chemare în judecată și a declinat cererea privind demolarea construcției către Judecătoria Slatina, considerând că această instanță este competentă să soluționeze această cerere.
Ori art. 99 alin. 2 din Noul Cod de proc. Civ., având denumirea marginală Cazul mai multor capete principale de cerere, instituie unul dintre cazurile de prorogare legală de competență, astfel:
(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a investit Tribunalul O. cu o cerere având două capete de cerere principale aflate în strânsă legătură – anularea unei autorizații de construire emise de pârâta P. Slatina pentru o construcție și, pe cale de consecință, demolarea acelei construcții care a fost edificată fără respectarea autorizației a cărei anulare se solicită.
Este adevărat că art. 99 alin. 1 din C.proc. civ. prevede (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.
Este evident însă că acest text de lege are în vedere investirea de către reclamant cu o cerere care cuprinde capete principale fără nicio legătură între ele, urmărindu-se astfel de către legiuitor a nu da posibilitatea părții de a-și alege arbitrar instanța, prin formularea mai multe capete de cerere fără nicio legătură între ele .
Din însăși formularea cererii de chemare în judecată s-a constatat că motivul solicitării reclamantei privind demolarea construcției pârâtei îl constituie nerespectarea autorizației de construcție precum și aspectele legale de nelegalitatea acestui act administrativ.
A reținut instanța că prin disjungerea unui capăt principal de cerere aflat în strânsă legătură cu primul capăt principal de cerere, care atrage competența instanței mai înalte în grad, nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenței instanței de soluționare a capătului de cerere disjuns .
Față de art. 99 alin.2 Cod proc. civilă, chiar dacă instanța a disjuns un capăt principal de cerere, această cerere urmează să fie soluționată în continuare de instanța investită cu capătul de cerere disjuns din acțiunea formulată, respectiv Tribunalul O., întrucât, independent de împrejurarea că a fost disjunsă, respectivul capăt de cerere este în strânsă legătură cu primul capăt principal de cerere.
Într-o altă exprimare, dacă după prorogarea de competență intervenită prin formularea de către reclamant a două capete de cerere principale aflate în strânsă legătură, unul dintre capetele de cerere este disjuns, instanța nu va declina competența de soluționare a acestuia în favoarea instanței care în mod normal ar fi fost competentă să judece această cerere formulată pe cale principală – într-un sens asemănător ICCJ Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2708 din 25 septembrie 2014.
O atare soluție este justificată pe deplin și de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a întregii cauze într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de competența diferită a capetelor de cerere aflate într-o strânsă legătură.
Pe cale de consecință instanța a reținut că prin prorogarea legală de competență Tribunalul O. a devenit competent material să soluționeze cererea privind demolarea construcției edificată în mod nelegal, în baza aceleiași autorizații a cărei nelegalitate reclamanta a solicitat să se constate motiv pentru care, în temeiul art. 132 Cod proc. civilă, a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Slatina, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere disjuns în favoarea Tribunalului O. .
Conform art. 133 alin. 2 Cod proc. civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul O. și Judecătoria Slatina și în temeiul art. 135 Cod proc. civilă, a înaintat dosarul Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
La data de 23.04.2015, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel C., sub nr._ /2014,
Cu privire la conflictul negativ de competență în a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 135-136 NCPC, Curtea constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului O., sub nr._, reclamanta V. I. a solicitat anularea autorizației de construire nr.528 din 23.12.2013 emisă de Primarul M. Slatina și obligarea pârâteri la demolarea construcției edificată în mod nelegal..
Ulterior investirii instantei, a intrat in vigoare Legea nr. 165/2013 care, conform art. 35, stabileste competenta de solutionare a cauzelor in favoarea sectiei civile a tribunalului.
In lipsa unei dispozitii exprese a legii, articolul precizat se aplică proceselor incepute ulterior intrarii sale in vigoare, normele de competenta, chiar functionala, nefiind vizate de disp. art. 4 din acelasi act normativ.
Ca atare, sunt incidente disp. art. 25 alin. 2 NCPC, norma cu caracter general, potrivit carora procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantei legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante, potrivit legii sub care au inceput.
Conform art. 99 alin.2 Cod proc. civilă, chiar dacă instanța a disjuns un capăt principal de cerere, această cerere urmează să fie soluționată în continuare de instanța investită cu capătul de cerere disjuns din acțiunea formulată, respectiv Tribunalul O., întrucât, independent de împrejurarea că a fost disjunsă, respectivul capăt de cerere este în strânsă legătură cu primul capăt principal de cerere.
Față de aceste considerente,Curtea în conformitate cu art.135 alin.4 Cod procedură civilă va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Secției de C. Administrativ a Tribunalului O..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii privind demolarea construcției formulată de petenta V. I., în contradictoriu cu intimata P. municipiului Slatina prin Primar, în favoarea instanței mai mare în grad, respectiv Tribunalul O.-Secția C. Administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Președinte, I. V. | ||
Grefier, N. D. |
Red.jud.I.V.
5 ex/AS
Data red.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 272/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 30/2015. Curtea de Apel... → |
---|