Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 1833/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1833/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 11815/63/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1833/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
Ministerul Public reprezentat prin procuror T. D. N. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
****************
Pe rol, judecarea apelului declarat de petenta R. E., împotriva sentinței civile nr.531 din 08.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. -Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul R. L. reprezentat prin curator F. C., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns; petenta R. E., personal și asistată de reprezentant convențional avocat Calma A. și pentru intimatul R. L., curator F. C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care,
Avocat Calma A. pentru petenta R. E. depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei .
Curtea constatând că nu mai sunt cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra apelului,
Avocat Calma A. pentru petenta R. E., a solicitat admiterea apelului și pe fond admiterea cererii de declarare judecătorească a morții a dispărutului R. L., având în vedere că s-au îndeplinit toate procedurile de căutare a acestuia atât de către organele judiciare.
Curator F. C., pentru intimatul R. L., solicită admiterea apelului.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul D. ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._/215/2013, la data de 17.09.2013, petenta R. E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se declare moartea prezumată a dispărutului R. L., născut la data de 15.10.1966, cu ultimul domiciliu în ., județul D..
În motivare, petenta a arătat că prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. la data de 06.12.2012, s-a declarat dispariția numitului R. L., de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață au trecut mai mult de 4 ani, iar de la data afișării hotărârii de declarare a dispariției a trecut mai mult de 6 luni și nu au apărut vești că acesta ar mai fi în viață.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, art. 40 din Decretul nr. 32/1954 precum și disp. art. 49 și urm. C.civ.
În susținerea cererii, petenta a depus la dosar: procesul-verbal nr.357/28.02.2012, extras din ziar, sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. la data de 06.12.2012 în dosarul nr._ .
La termenul de judecată curent, în conformitate cu dispozițiile art.248, alin. (1) NCproc. Civ. instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C., a cărei soluționare este prioritară, având în vedere efectele pe care aceasta le produce.
Prin sentința civilă nr.3139/05.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
S-a declinat competența soluționării cererii de declarare a morții numitului R. L. formulată de petenta R. E., în favoarea Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.131 alin.(1) din NCpc " la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, sa verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina…".
Din formularea imperativă a normei, rezultă că verificarea din oficiu este primul act de procedură pe care instanța trebuie să-l îndeplinească la acel termen, iar rezultatul verificării se va transpune în soluția asupra excepției de necompetentă, după cum rezultă din art. 132 NCpc.
Pe calea prezentei acțiuni petenta R. E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se declare moartea prezumată a dispărutului R. L..
Potrivit dispozițiilor art.94 din C.proc. civ. din 2010:
"Judecătoriile judecă:
1.în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a)cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b)cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c)cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d)cererile de evacuare;
e)cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;
f)cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;
g)cererile posesorii;
h)cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;
i)cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;
j)orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;
3.căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4.orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Iar în conformitate cu prevederile art. 95 din C.proc. civ.:
"Tribunalele judecă:
1.în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2.ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
3.ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4.orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Din textele de lege menționate rezulta ca judecătoriei îi revine competenta soluționării doar a cererilor expres arătate în art. 94 C. proc. civ., iar tribunalul este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în prima instanță, în sensul că, ori de câte ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată în prima instanță de către tribunal. Această competență rezultă din atribuirea către tribunal, spre soluționare în prima instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, atribuire prevăzută de art.95 pct.1.NCpc.
Astfel, legiuitorul a prevăzut în norma menționată un criteriu de partajare a competentei ratione materile raportat la obiectul, valoarea sau natura cererii, indiferent de calitatea părților, cu excepția situațiilor de atribuire a competentei, prin lege, exclusiv judecătoriei sau tribunalului, după caz.
Pentru stabilirea caracterul evaluabil ori neevaluabil în bani al obiectului cererii de chemare în judecată, instanța are în vedere Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte e Casație și Justiție – Secțiile Unite asupra recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, în considerentele căreia se arată că "dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecații, intră un drept patrimonial, real sau de creanță."
Din considerente anterior redate ale deciziei rezultă că instanța supremă a apreciat că acțiunea prin care se valorifică un drept patrimonial-real sau de creanță-este întotdeauna evaluabilă în bani, însemnând că doar acțiunile prin care se tinde la protejarea unor drepturi personale nepatrimoniale sunt neevaluabile în bani.
În cauza de față, instanța a reținut că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată nu este evaluabil în bani raportat la solicitarea de declarare a morții prezumate, iar față de dispozițiile art. 94 N.C.proc. civ. se constată că o astfel de cerere nu intră în sfera categoriilor de cereri, evaluabile sau neevaluabile, a căror natură atrage competenta judecătoriei, enumerate limitativ de codul de procedură civilă prin norma menționată.
În aceste condiții, având în vedere că potrivit art.51 din N.Cod civil, procedura de declarare a morții se face în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, care la art. 943 reglementează doar competența teritorială, față de dispozițiile art. 94, coroborat cu art.95 pct.1.N.C.proc.civ., competența materială pentru soluționarea prezentei cererii aparține tribunalului ca primă instanță. Această competență materială, potrivit dispozițiilor art.129 alin.(2), pct. 2. din NCpc are un caracter absolut, fiind reglementata de norme de ordine publica, astfel incat partile nu pot conveni sa deroge de la aceste norme, nici cu autorizarea instantei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 132 alin. (3) N.C.proc. civ., raportat la art. 94, coroborat cu art.95 pct.1.NCpc, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr.3139/05.03.2014 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .
Pe parcursul etapei scrise s-a dispus comunicarea către curatorul numit prin încheierea Judecătoriei C. din data de 16.01.2014 pronunțată în dosar nr._/215/2013 a cererii introductive, emiterea unei adrese la Primăria comunei Murgași în vederea transmiterii către instanță de informații privind dispărutul R. L. și emiterea uneia adrese către I.P.J.D. – Serviciul de Investigații Criminale pentru a preciza dacă de la ultimul răspuns materializat în adresa nr._/14.11.2013 au mai survenit date privind găsirea și identificarea persoanei dispărute.
Pentru soluționarea cauzei, în ședință publică, s-a procedat la citarea persoanei a cărei moarte s-a cerut a fi declarată la ultimul domiciliu cunoscut și comunicarea citației într-un ziar de largă circulație.
Totodată, s-a efectuat adresă la OCPI pentru a se nota în cartea funciară cererea de declarare a morții a numitului R. L..
Prin sentința civilă nr.531 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr._/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost declarată dispariția numitului R. L..
Din punct de vedere procedural, art.53 NCC reglementează expres prezumția relativă potrivit căreia cel dispărut este socotit în viață dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. În consecință, instanța de judecată este ținută de această prezumție până la momentul la care se reușește răsturnarea ei.
C. legal al reglementării instituției declarării judecătorești a morții, sub aspectul normelor de ordin procedural este reglementat de art.943-950 NCPC, în vreme ce condițiile de fond ale declarării judecătorești a morții sunt reglementate prin dispozițiile art.49-57 NCC.
Din analiza dispozițiilor art.49 și 50 C.civ., rezultă că există două situații în care se poate dispune declararea judecătorească a morții și anume:
a) declararea judecătorească a morții în cazul celui dispărut în condițiile existenței unor indicii că cel dispărut a încetat din viață. Pentru a se dispune declararea judecătorească a morții sub această situație trebuie îndeplinite două condiții:existența unor indicii că cel dispărut a încetat din viață și scurgerea unui termen de cel puțin doi ani.
b) declararea judecătorească a morții celui dispărut în împrejurări deosebite ce presupun existența decesului. Declararea judecătorească a morții sub această situație poate fi cerută în două cazuri: atunci când de existența unor împrejurări deosebite se poate prezuma că o persoană a încetat din viață iar de la producerea împrejurării deosebite s-a scurs un termen de cel puțin șase luni sau atunci când de existența unor împrejurări deosebite există certitudinea că s-a produs decesul unei persoane, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat, caz în care acțiunea poate fi pornită fără a se mai scurge vreun termen.
Prin sintagma împrejurări deosebite ar trebui să înțelegem, așa cum și legiuitorul a exemplificat, situații de genul inundațiilor, cutremurelor, catastrofelor de cale ferată ori aeriană, naufragiului, războiului, etc.
În speță, din perspectiva probațiunii administrate rezultă că persoana a cărei moarte se cere a fi constatată nu a dispărut în împrejurări deosebite care presupun existența decesului, ceea ce activează analizarea cauzei prin raportare la prima situație reglementată de lege – respectiv, declararea judecătorească a morții în cazul celui dispărut în condițiile existenței unor indicii că cel dispărut a încetat din viață.
Prin termenul indicii utilizat de legiuitor ar trebui avute în vedere toate evenimentele, altele decât cele prevăzute de art.50 C.civil, care, prin natura lor, au pus sau ar fi putut pune în pericol viața celui dispărut, iar cel dispărut s-a aflat ori s-ar fi putut afla în locul în care respective evenimente s-au desfășurat, creându-se astfel o stare de incertitudine cu privire la existența în viață a celui dispărut.
Din probele administrate în cauză însă nu rezultă că această stare de incertitudine ce planează asupra dispărutului este de natură să declanșeze mecanismul juridic al declarării judecătorești a morții, întrucât nu sunt indicii privind evenimentele care ar fi putut pune în pericol viața celui dispărut.
Astfel, potrivit relațiilor comunicate de Primăria . L. a dispărut de la domiciliu în anul 2006, de la data dispariției nemaiexistând nicio știre din care să rezulte că ar mai fi în viață.
Potrivit relațiilor comunicate de I.P.J. D. – Serviciul de Investigații Criminale numitul R. L. a plecat în luna decembrie 2005 cu contract de muncă în Spania iar după circa o lună de zile în care a comunicat la telefon cu soția sa, acesta a încetat orice legătură și nu se mai cunoaște nimic despre el.
Chiar dacă din verificările efectuate până în prezent nu au rezultat date și informații care să conducă la găsirea și identificarea persoanei dispărute, nu s-au conturat nici indicii privind derularea unor evenimente care ar fi putut pune în pericol viața celui dispărut.
În atare situație, cererea dedusă judecății apare ca nefondată, iar pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta R. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că deși au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, în sensul că s-au făcut adrese atât către organele judiciare cât și administrative, s-a făcut publicitate în ziare de largă circulație națională, de asemenea a trecut o perioadă îndelungată, mai mare decât cea prevăzută de lege, de când nu mai există vești despre cel dispărut, instanța i-a respins cererea pe motiv că nu s-au conturat indicii privind derularea unor evenimente care ar fi putut pune în pericol viața celui dispărut.
Solicită admiterea apelului, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, în sensul declarării morții prezumate a dispărutului R. L..
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.470 Noul cod de procedură civilă.
Analizând apelul formulat,Curtea reține următoarele;
Potrivit art. 49 cod civ.în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care să rezulte că era în viață.
După cum se poate observa textul de lege impune printre condițiile necesare ca o persoană să poată fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, și aceea ca să existe indicii că acea persoană a încetat din viață.
Textul de lege nu precizează în ce ar consta acele indicii astfel că aceste indicii trebuie apreciate ca atare de la caz la caz.
În speță, nu s-a făcut însă nici o dovadă în sensul că persoana a cărei moarte se cere a fi declarată ar fi încetat din viață.
S-au făcut verificări într-adevăr și s-a constat că nu a putut fi identificată persoana respectivă, însă în condițiile în care acesta a plecat în Spania cu un contract de muncă pentru o perioadă de timp, și a ținut legătura cu reclamanta o perioadă de timp, rezultatul căutărilor nu este de natură a conduce la concluzia că persoana respectivă a încetat din viață.
De altfel, intervenția părinților acestuia în cauza ce a avut ca obiect declararea dispariției persoanei respective prin care au cerut să nu fie admisă cererea pot conduce odată în plus la concluzia că încetarea din viață a persoanei respective este incertă.
Pentru considerentele arătate, constatând că sentința apelată este legală și temeinică, în baza art. 480 cod proc. civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta R. E., împotriva sentinței civile nr.531 din 08.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. -Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul R. L. reprezentat prin curator F. C., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, R. M. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.M.P./24.04.2015
Tehn.M.C./4ex.
Jud.fond.I.G.Ș.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 277/2015. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 56/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
