Contestaţie la executare. Decizia nr. 342/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 644/181/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 342/2015
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător S. A. C.
Judecător M. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea cererii formulată de petent F. I., privind completarea dispozitivului deciziei civile nr.243/03.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NICOLIȚA, intimat B. C. R., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petent F. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a întors dovada de citare cu intimat B. C. R. cu mențiunea „destinatar mutat”, iar prin serviciul registratură s-au depus note de ședință de către intimata C. NICOLIȚA.
Curtea, constată ca fiind procedura legală îndeplinită cu intimatul B. C. R., neaducând la cunoștință instanței de schimbarea domiciliului, astfel acordă cuvântul asupra cererii de față.
Petent F. I., solicită admiterea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicitând obligarea intimatei la cheltuieli aferente prezentei cereri, astfel depune la dosarul cauzei copie de pe bonul de transport.
CURTEA
Asupra cererii de față constată:
Prin decizia civilă nr.243/03.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta C. Nicolița, împotriva deciziei civile nr.777/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul F. I., având ca obiect contestație la executare.
La data de 08.04.2015, F. I. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu pentru redactarea întâmpinării în sumă de 200 lei, precum și cheltuieli ocazionate cu transportul în sumă de 190 lei.
Arată că în decizia 243/03.04.2015, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, deși au fost solicitate la termenul de judecată, respectiv în ședința publică din data de 03.04.2015, dată la care dosarul a rămas în pronunțare, iar, deliberând s-a respins recursul declarat de recurenta C. NICOLIȚA, ca fiind inadmisibil.
Cererea este fondată.
În conformitate cu dispozițiile art.444 Cod pr.civilă, dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare sau în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Prin decizia civilă nr. 243/03.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta C. Nicolița, împotriva deciziei civile nr. 777/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul F. I., având ca obiect contestație la executare.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Instanța de control judiciar a omis să se pronunțe asupra cererii de cheltuieli.
Art.453 alin.(1) Cod pr.civilă prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar potrivit art.452 Cod pr.civilă, cel care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În speță, prin respingerea recursului declarat de intimată împotriva deciziei civile nr.777/12.12.2014 pronunțată de Tribunalul M., aceasta a pierdut procesul, așadar îi incumbă obligația de a plăti cheltuielile de judecată suportate de intimatul reclamant, potrivit art.453 Cod pr.civilă.
Cheltuielile solicitate reprezintă onorariu de avocat în cuantum de 200 lei, care a fost dovedit cu chitanța nr. 49/28 01 2015, fila 61, dosar recurs, și cheltuieli de transport dovedite cu bonul fiscal, fila 61, dosar recurs.
În consecință, urmează să se admită cererea petentului și conform art.444 Cod pr.civilă să se dispună completarea dispozitivului deciziei nr. 243/03 04 2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în sensul admiterii în parte a cererii și obligării recurentei la 300 lei, cheltuieli de judecată, către intimat, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, așa cum au fost dovedite cu bonul din data de 03 04 2015, respectiv în cuantum de 100 lei doar pentru termenul din data de 03 04 2015, raportat la distanța Motru – C., dus-întors.
Cu privire la cererea petentului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor efectuate cu cererea de completare a dispozitivului, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.453 Cod procedură civilă, deoarece intimata nu a căzut în pretenții cu privire la cererea de completare, astfel că va respinge cererea de acordare a unor astfel de cheltuieli. De asemenea se constată că petentul nu a solicitat aplicarea disp. art. 447 NCPC, respectiv ca suportarea cheltuielilor să fie efectuate din fondul constituit potrivit legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de petentul F. I., privind completarea dispozitivului deciziei civile nr. 243/03.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NICOLIȚA, B. C. R..
Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 243/03.04.2015, în sensul că obligă recurenta C. NICOLIȚA la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul F. I..
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Respinge cererea privind cheltuielile aferente prezentei cereri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2015
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red. jud. M. M.
2 ex./G.L./ 09 06 2015
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-05-2015, Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 2402/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|