Contestaţie la executare. Decizia nr. 151/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1891/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 151/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător L. L. B.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de P. I., împotriva sentinței civile nr.3525/29.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. T. N., . SA, C. JUDEȚEANA DE PENSII GORJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul . SA reprezentat de consilier juridic S. C., cu împuternicire la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța din oficiu invoca excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., în soluționarea cererii de revizuire.
Consilier juridic S. C. pentru intimatul . SA, învederează instanței că în soluționarea cererii de revizuire este competent Tribunalul Gorj, având în vedere cele două hotărâri ale judecătoriei Tirgu-J..
Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția invocata.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față.
Judecătoria Tg.J. prin sentința civilă nr.3525 de la 29 mai 2014 a respins contestația la executare formulată de contestatorul P. C.I., domiciliat în Tg.J., ., ., județul Gorj, în contradictoriu cu intimații . SA, cu sediul în Tg.J., . nr.5, județul Gorj, B. T. Nicușor, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, și terțul poprit C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Tg.J., județul Gorj.
Prin sentința civilă nr._/01 octombrie 2012 Judecatoria T-J. irgu a admis în parte cererea formulată de contestatorul P. C. I., domiciliat în mun. Tg-J., ., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu intimații S.C. C. E. OLTENIA S.A. PRIN SUCURSALA DIVIZIA MINIERĂ TG-J., cu sediul în mun. Tg-J., .. 1-15, jud. Gorj și B. T. NICUȘOR, cu sediul în mun. Tg-J., ., jud. Gorj, a anulat formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 72/E/2012 al B. T. Nicușor întocmite după data de 31.05.2012.
A respins cererea privind anularea formelor de executare întocmite anterior datei de 31.05.2012.
La data de 14.11.2014 P. C.I. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr.3525 de la 29 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, solicitând admiterea acesteia și anularea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 228/2011 din 04.05.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj-secția civilă în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, SNLO SA în contradictoriu cu el, fiind obligat la plata sumei de 178.716,50 lei cu dobânda legală la data plății.
A arătat că sentința a fost investită cu formulă executorie, prin încheierea din 06.03.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Mai arată că la solicitarea creditorului s-a declanșat executarea silită împotriva debitorului-contestator, P. C. I., ca urmare a neachitării obligației de plată a sumei menționate în titlul executoriu, formându-se dosarul de executare silită nr.72/E/2012 al B. T. Nicușor.
Prin încheierea nr. 1733/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă 228/2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, pentru creditor, S.N.L.O. SA.
La data de 05.06.2012 a fost emisă somația de executare împotriva debitorului, care cuprindea obligarea acestuia la plata sumei de 178.716,50 lei, procesul verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare.
Susține că a formulat o primă contestație la executare în cadrul căreia a invocat faptul că SNLO SA și-a încetat existența în temeiul art.2, alin.2 din HG 1024/2012, astfel că executarea silită trebuie anulată, neexistând un titlu executoriu referitor la . prin sentința civilă_/2012 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă în parte contestația la executare fiind anulate formele de executare întocmite de executorul judecătoresc după data de 31.05.2012, fiind menționate formele de executare întocmite anterior acestei date.
In pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că executarea silită a fost demarată în mod legal de S.N.L. Oltenia SA, care nu-și încetase existența la data cererii de executare silită, respectiv 22.05.2012, însă ulterior acestei date de 31.05.2012, când s-a înregistrat operațiunea de radiere a acestei societăți și de înscriere a . de executare trebuiau emise în favoarea acesteia din urmă (cu privire la starea de fapt sus precizată vezi considerente pag. 3, sent. civ. 549/2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ -anexai).
Pe data de 04.03.2014 B. T. Nicușor emite în dosarul nr.72/E/2012 adresă către C. Județeană de Pensii Gorj prin care dispune înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul net lunar, pe care i-1 datorează terțul poprit, până la încasarea sumei de 187.751,80 lei, în favoarea creditorului . SA prin sucursala Divizia Minieră Tg.J., cu motivarea că prin HG nr. 1024/12.10.2011 s-a înființat . SA prin fuziunea CE C., CE Rovinari, CE Turceni și SNL Oltenia, noua entitate preluând toate drepturile și toate obligațiile decurgând din raporturile juridice ale fostei SNL Oltenia cu terții, inclusiv în litigiile în curs.
Această adresă era însoțită de "Proces verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, încheiate azi, 04.03.2014" în dosarul nr.72/E/2012, pentru suma de 8.788 lei onorariu executor judecătoresc și 231 lei cheltuieli deexecutare, sent. civ. 228/2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ prin care era obligat la plata sumei de 178.71 către SNLO SA și sent. civ. 549/2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J._ .
A formulat o nouă contestație la executare, susținând că prin civilă nr._/318/2012 au fost anulate formele de executare întocmite de executorul judecătoresc, după data de 31.05.2012 în favoarea Complexului E. Oltenia SA, fiind menținute formele de executare, întocmite pentru SNL Oltenia SA, anterior acestei date, cu motivarea că prin încheierea nr.1723/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ se încuviințase executarea silită pentru SNL Oltenia, neexistând un titlu executor și o încheiere de încuviințare a executării silite pentru CE. Oltenia, înființarea unei noi popriri prin adresa din 04.03.2014 a B. T. Nicușor în favoarea CE Oltenia se lovește de autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Tg-J., deoarece situația juridică este aceeași cu cea avută în vedere la pronunțarea sentinței civile susmenționate: lipsă titlu executor pentru CE Oltenia, lipsă încheiere de încuviințare executare silită pentru noul creditor, CE Oltenia.
Prin sentința civilă nr 3525 /29 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr.901/14.10.2014 a Tribunalului Gorj în dosarul nr._, i-a fost respinsă contestația la executare, în contradictoriu cu Societatea Completul E. Oltenia SA, bej T. Nicușor și terțul poprit, C. Județeană de Pensii Gorj, sentință ce solicită să fie revizuită pentru motivul că este potrivnică sentinței civile nr.(_/2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, fiind în situația unor hotărâri definitive potrivnice de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7, Cod proc civ. anterior.
Față de această situație, solicită admiterea cererii și să anularea celei din urmă hotărâre, obligând Societatea C. E. Oltenia SA la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J. și Tribunalului Gorj în sumă de 2300 lei, dar și la obligarea cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 322 alin 1 pct. 7 Cod proc. civil anterior.
SOCIETATEA C. E. OLTENIA, prin reprezentant legal ing. C. Laurețiu-D., în calitate de Director General Executiv, a formulat ÎNTÂMPINARE în dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel C., solicitând respingerea cererii de revizuire și menținerea sentinței nr.3525/29.05.2014 pronunțată de Judecătoriei Tg-J. în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.901/2014 a Tribunalului Gorj în principal ca fiind inadmisibila și în subsidiar ca fiind nefondată.
În fapt, P. C. I. a formulat contestație împotriva executării silite introdusă la data de 18.05.2012 de creditoarea Societatea Națională a Lignitului Oltenia sediul în Tg-J., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr.228/04.05.2011, pronunțată de Tribunalul rămasă definitivă prin decizia nr.299/13.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel C., ce face obiectul executării silite în dosarul nr. 72/E/2012 al B.E.j T. Nicușor, solicitând admiterea contestației și anularea formelor de executare dispuse în dosarul nr.72/E/2012.
Prin sentința civilă nr._/201 pronunțată în dosarul nr._ ,Judecătoria Tg.J. a admis în parte cererea formulată de P. C.I. și a anulat formele de executare întocmite după data de 31.05.2012, menținând actele de executare întocmite anterior datei de 31.05.2012 respectiv încuviințarea executării silite a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința nr.228/04.05.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
In considerentele sentinței anterior menționate instanța a precizat că: „ Executarea silită a fost demarată în mod legal de SNL Oltenia Tg-J., care nu-și încetase existența la data introducerii cererii de executare silită, însă anterior datei de 31.05.2012, când s-a înregistrat operațiunea de radiere a societăți de înscriere a . SA, actele de executare trebuiau emise în favoarea acesteia din urmă,,.
Considerentele anterior menționate au autoritate de lucru judecat și au fost puse în executare întocmai de executorul judecătoresc T. Nicușor, care la data de 24.10.2012 a emis Somația către P. C. I., conform indicațiilor date de instanța de control judiciar.
Ulterior, P. C I. a sesizat în data de 29.04.2013 Judecătoria Tg-J. cu o nouă contestație la executare în s-au invocat prevederile art.2 alin 2 din H.G nr.1024/2012 conform cărora SNL Oltenia Tg-J. și-a încetat existența ca urmare a fuziunii cu . S.A., S.C. C. E. Rovinari și S.C. C. E. Turceni, luând ființă S.C. C. E. Oltenia S.A., cu motivarea ca adresa de înființare a popririi nu cuprinde numele corect al unității creditoare, ci numele unei unități desființate.
Prin sentința civilă nr.549/30.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul P. C I. și s-a anulat adresa de înființare a popririi nr.72/E/2012 emisă la data de 28.02.2013 de către B. T. Nicușor. Sentința anterior menționată a fost executată de B. T. Nicușor modificând actele de executare.
P. C. I. a formulat din nou contestație la executare motivând în principal că nu există încuviințare a executării silite pentru creditorul Societatea C. E. Oltenia SA Tg-J. și în subsidiar, că suma ce reprezintă cheltuielile de executare depășește onorariu maximal stabilit prin prevederile art. 39 alin.(1) lit. d din Legea nr. 188/200 privind executorii judecătorești.
Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă nr.3525/2014 din 29 mai 2014, pronunțată în dosarul nr._ a respins contestația la executare așa cum a fost formulată. Această soluție a fost menținută și de Tribunalul Gorj prin decizia nr.901/14.10.2014.
P. C.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art.322 pct.7 din Vechiul Cod pr.civilă, sub aspectul contradictorialității sentinței civilă nr.3525/2014 din 29 mai 2014 pronunțată în dosarul nr._, sentința civilă nr._/2012, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Tg-J..
S CE Oltenia Tg-J. solicită respingerea contestației în anulare așa cum a fost formulată ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente:
Cererea de revizuire formulată în temeiul art.322 pct.7Cod proc. civilă este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești; hotărârile judecătorești în cauză trebuie să fie potrivnice; existența triplei identități de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi formulat obiect de dezbatere.
Având în vedere cele menționate anterior consideră că cererea de revizuire este inadmisibila deoarece nu este îndeplinită ultima condiție menționată anterior, respectiv „ în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi formulat obiect de dezbatere,,.
Astfel, contestatorul P. C. I. a invocat prin contestația ce a făcut obiectul dosarului nr._, sentința nr._/2012, precizând că prin aceasta: „au fost anulate formele de executare emise după data de 31.05.2014, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite, astfel că nu se impunea anularea încheierii să fie reiterată prin s.c. nr.549/2014, prima sentință bucurându-se de autoritate de lucru judecat."
Instanța, atât cea de fond cât și cea de recurs a pus în discuția părților și s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat a sentinței civile nr._/2012, în considerentele sentinței civile nr.3525/2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Tg-J. (pag. 4 alin.6) precizând că:„ Prin sentința civilă nr._/2012 s-au anulat formele de executare emise după data de 31.05.2012 și au fost menținute cele emise anterior acestei date, arătându-se că executarea silită a fost demarată în mod legal de creditoarea SNL Oltenia, care nu-și încetase existența la data învestirii executorului judecătoresc și nici la data încuviințării silite, astfel că nu se impune formularea unei noi cereri de executare silită, urmată de o încheiere a executării silite”.
Având în vedere cele anterior menționate consideră că cererea de revizuire ester inadmisibilă având în vedere că excepția puterii de lucru judecat a fost pusă în discuția părților, soluționată și pe fond și pe cale recursului iar „dacă s-ar admite că cererea de revizuire este inadmisibilă în orice împrejurare ar însemna să se socotească puterea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri, ceea ce este contrar finalității urmărite de lege. („Tratat de drept procesual civil-I. leș, pag.757-CSJ, secția civilă, decizia nr.2213/1997).
Solicită respingerea cererii de revizuire așa cum a fost formulată ca fiind inadmisibilă și menținerea deciziei nr.901/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj și a sentinței nr.3525/2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ .
Analizând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., invocată din oficiu, instanță o constată întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, revizuientul P. C I. a învederat, în baza art. 322 pct. 7 Cod pr.civilă, ca sentința civila nr. 3525/29.05.2014 a Judecătoriei Târgu-J. pronunțată în dosarul nr._ prin care i s-a respins contestația la executare promovată în contradictoriu cu intimații . SA, B. T. N. si C. Județeană de Pensii Gorj (terț poprit) este potrivnica sentinței civile nr._/01.10.2012 pronunțate de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr._ prin care i s-a admis in parte contestația la executare promovata in contradictoriu cu intimații . SA si B. T. N., anulându-se formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 72/E/2012 al B. T. N., întocmite după data de 31.05.2012, motiv pentru care a fost promovată prezenta cerere de revizuire.
Potrivit art. 323 alin. 2 teza I Cod pr.civilă, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod pr.civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Prin urmare, competența de soluționare a prezentei cereri de revizuire aparține Tribunalului Gorj, instanța mai mare în grad față de instanța (Judecătoria Târgu-J.) care a pronunțat hotărârile judecătorești despre care revizuientul susține ca ar fi potrivnice, astfel că, în baza art. 158 alin. 1 Cod pr.civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de P. I., împotriva sentinței civile nr.3525/29.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. T. N., . SA, C. JUDEȚEANA DE PENSII GORJ, în favoarea Tribunalului Gorj.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, L. L. B. |
Grefier, N. D. |
Red.jud.L.L.B./27.02.2015
2 ex/AS
← Pretenţii. Decizia nr. 700/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Legea 10/2001. Decizia nr. 913/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|