Strămutare. Sentința nr. 22/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 193/54/2015
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr.22
Ședința din Camera de Consiliu de la 17 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. P.
Grefier – F. I.
**************
Pe rol, judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului D., formulată de petenții S. T. J. și S. E., ambii cu domiciliul în C., ..20, județul D., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETATE GENERALE SA- G. C., cu sediul în C., ..4, . D..
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, s-au prezentat avocat E. P. pentru petenții S. T. J. și avocat R. C. pentru intimata B. G. SOCIETATE GENERALE SA- G. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că cererea de strămutare a fost timbrată corespunzător, după care:
Apărătorul petenților depune la dosar un set de înscrisuri, ce se dau spre observare și apărătorului intimatei.
Având cuvântul, apărătorul intimatei, consideră că se impune amânarea cauzei pentru a se atașa dosarul de fond, a cărui strămutare se solicită.
Apărătorul petenților, este de acord cu cererea formulată de apărătorul intimatei, în sensul de a se atașa dosarul de fond.
Instanța, respinge cererea privind atașarea dosarului de fond, și, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, acordă cuvântul părților prezente, asupra cererii de strămutare.
Avocat E. P., a susținut oral motivele invocate în scris, în raport de care a solicitat admiterea cererii, în sensul strămutării pricinii la o altă instanță egală în grad, pentru motive de bănuială legitimă, în sensul că executorul judecătoresc, fost procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul D., a manifestat, pe parcursul executării, interes personal în vânzarea imobilului proprietatea reclamanților, încălcând normele de procedură ce asigură publicitatea vânzării, existând bănuiala că are posibilitatea să exercite influențe în pronunțarea soluției.
Asupra cererii de suspendare a judecării procesului, arată că aceasta a rămas fără obiect, întrucât cauza a fost deja soluționată.
Având cuvântul, avocat R. C., pentru intimată, a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare, întrucât nu există motive de bănuială legitimă.
Dezbaterile fiind încheiate, Curtea a reținut cauza spre soluționare, trecând la deliberări
CURTEA:
Asupra cererii de strămutare de față;
La data de 5 februarie 2015, petenții S. T. J. și S. E. au formulat cerere, în temeiul dispozițiilor art.140 alin.1 și 2, art.141 și art.142 alin.2 și urm.Cod pr.civ., prin care au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului D., pe motive de bănuială legitimă, la o altă instanță egală în grad, din raza Curții de Apel C..
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.140 și urm. Cod pr.civ., urmează a respinge cererea de strămutare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare a cauzei, ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului D., formulată de petenții S. T. J. și S. E., ambii cu domiciliul în C., ..20, județul D., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETATE GENERALE SA- G. C., cu sediul în C., ..4, . D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2015.
PREȘEDINTE,
P. PăunGrefier,
F. I.
Red.jud. P.P.
18.02.2015
Teh.F.I./5 ex.
SECȚIA I CIVILĂ
Nr._: din data: 18 februarie 2015 Nr. operator: 3994
C Ă T R E,
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință, în conformitate cu dispozițiile art.144 pct.3 NCPC, că prin sentința civilă nr.22 din data de 17.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, s-a respins cererea de strămutare, formulată de petenții S. T. J. și S. E., ambii cu domiciliul în C., ..20, județul D., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETATE GENERALE SA- G. C., cu sediul în C., ..4, . D., ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului D.-Secția I Civilă.
PREȘEDINTE,
P. P.
GREFIER,
F. I.
← Strămutare. Sentința nr. 18/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 700/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|