Obligaţie de a face. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 266/318/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 49

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Președinte: - L. M. L.

Judecător: - N. D.

Judecător: - Florența C. C.

Grefier: - A. P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții P. GH. D., P. A., împotriva deciziei civile nr. 1090/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. GH. G., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant P. GH. G., prin avocat S. C., cu delegație de substituire pentru avocat R. A. E., lipsind pârâții recurenți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:

- timbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 32 lei, prin chitanța nr._-342-0067/08.12.2014 și timbru judiciar de 1,5 lei;

- recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat S. C., pentru intimatul reclamant P. GH. G., a depus la dosar concluzii scrise, pe care le-a susținut oral și în raport de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. A apreciat că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind în situația reglementată de art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă. De asemenea, instanța de fond în mod corect a motivat soluția de admitere a cererii pe baza constatărilor și concluziilor raportului de expertiză întocmit de F. F. și pe prevederile art. 615 Cod civil. Instanța a motivat corect și judicios considerentele de fapt și de drept care justifică soluția pronunțată. În acest sens, sunt și prevederile art. 559 alin. 1 din Noul Cod Civil, apreciind că acestea sunt aplicabile în cauză, potrivit art. 6 alin. 6 din același cod, privind întinderea dreptului de proprietate, astfel că prin decizia apelată se satisfac și aceste dispoziții legale prin care se asigură o protecție completă și eficientă a dreptului de proprietate al intimatului reclamant; a arătat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr. dosar_, reclamantul P. Gh. G. a chemat în judecată pe pârâții P. Gh. D. și P. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-și demoleze gardul de zid pe lungime de 0,40 m amplasat pe terenul său, paralel cu șoseaua, iar în caz de refuz, să fie autorizat să execute lucrarea respectivă pe cheltuiala pârâților, să fie obligați să modifice acoperișul casei mari și a casei mici folosită ca magazie amplasate chiar lângă linia de hotar și ale căror streșini se află deasupra terenului său, prin reconstrucția acoperișului cu calcan spre proprietatea sa, iar în caz de refuz să fie obligați pârâții la plata de daune comunicării în sumă de 100 lei/zi de întârziere începând de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța până la îndeplinirea efectivă a obligației, să demoleze o șatră amplasată cu colțul dinspre sud – spate, pe terenul său pe o adâncime de 0,69 m,iar în caz de refuz să fie obligați la plata de daune cominatorii de câte 100/lei zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligației, să-și demoleze gardul de lemn, plasa de sârmă și stâlpi metalici construit pe terenul său la Nord de construcții, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute această lucrare pe cheltuiala pârâților, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acțiunii, s-a arătat că este proprietarul unui teren intravilan cu suprafața de 500 mp, vecin la E- rest terenul său, V- cu pârâții, S- Șoseaua, pe care are amplasată casa și anexele sale gospodărești, ale căror streșini nu depășesc linia de hotar . S-a susținut că pârâții ulterior au construit un gard la șosea, depășind lățimea terenului său cu 0,40 m și o construcție mai mică folosită ca magazie, amplasându-le cu zidurile din spate chiar lângă linia de hotar, dar ale căror streșini sunt amplasate deasupra terenului său până la limitele streșini casei sale încât nu mai are cale de acces la acoperișurile construcțiilor sale pentru reparații, pentru curățirea coșurilor de evacuare a fumului, iar în caz de incendiu face imposibilă pătrunderea cu mijloace de stingere, împiedicând căderea zăpezii acumulate pe streașină.

S-a mai susținut că în continuarea celor două construcții descrise mai sus au construit o șatră amplasată cu colțul din spate sud cu 0,69 m pe terenul său, acoperișul depășește și mai mult linia de hotar, iar apa de pe acoperiș se scurge pe terenul său.

A arătat în continuare că prin sentința civilă nr. 4077/2007 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 4573/318/206 și rămasă definitivă prin decizia nr. 227/2008 a Curții de Apel C. s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea sa și cea a pârâților pe aliniamentul descris în dispozitivul sentinței și în care sunt descrise amplasamentele construcțiilor pârâților. S-a arătat că sentința a fost pusă în executare doar cu privire la linia de hotar în termenul de 3 ani.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 615,1075,1076 cod civil vechi, art. 611 C.Civ nou.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat ca în baza probelor ce se vor administra să se dispună respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata și obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

S-a invocat pe calea întâmpinării excepția lipsei calității procesuale active si a lipsei interesului reclamantului in ceea ce privește primul petit, deoarece construcțiile lor, inclusiv gardul, au fost realizate înaintea construcțiilor reclamantului și nu invers, așa cum afirma acesta din urma în cererea de chemare in judecata, acest aspect poate fi probat cu autorizația pentru executare de lucrări nr. 6/15 nov. 1966 eliberata pe numele P. D. G., tatăl paratului P. Gh. D., pentru construirea unei case cu trei camere. S-a mai susținut că în schița anexa a acesteia se poate observa ca in partea de Est casa paraților ce urma a se realiza, se învecinează cu proprietatea reclamantului care la acel moment nu avea edificate construcții in apropierea liniei de hotar cu proprietatea paraților, rezulta deci, ca acestea au fost realizate ulterior, iar acoperișurile casei de locuit („casa mare"" si „casa mica") nu se afla amplasate pe terenul proprietatea reclamantului .

S-a arătat că în anul 1980, P. Gh. Gh. M., soția reclamantului, s-a judecat cu P. Gh. D. D., pârâtul din prezenta cauza, iar prin sentința civila nr.3291/08 iulie 1980 a Judecătoriei Tg-J., pronunțată în dosarul nr. 3903/1980 s-a dispus obligarea pârâtului la confecționarea de jgheaburi, iar ca urmare acestei sentințe, pârâtul a montat jgheaburi si parazăpezi la casa de locuit însa în mai multe rânduri reclamantul a doborât si deteriorat parazăpezile de pe „casa mica", existența jgheaburilor și parazăpezilor fiind confirmată si de către expert Romanos P. în raportul de expertiză întocmit în dosarul Judecătoriei Tg-J. nr._ (nr. in format vechi_/C/2006). S-a mai arătat prin întâmpinare că prin sentința Judecătoriei Tg-J. nr. 4077/06 iunie 2007 pronunțata în dosarul nr._, reclamantul, P. Gh. G., a fost obligat să monteze jgheaburi, parazăpezi si burlane la acoperișul casei sale pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acest acoperiș între imobilele învecinate. S-a susținut în continuare că reclamantul nu s-a conformat în totalitate acestei obligații în sensul ca a montat jgheaburi si burlane dar nu si parazăpezi, acestea din urma având rolul de a împiedica alunecarea zăpezii de pe acoperișuri.Cât privește șatra a arătat că nu este amplasată pe terenul proprietatea reclamantului.

Tot prin întâmpinare pârâții au invocat uzucapiunea ca si aparare de fond susținând că au stăpânit acest teren in mod public, netulburat și sub nume de proprietar, mai mult de 30 de ani, fară ca reclamantul î n toată această perioadă de timp să fi contestat acest fapt astfel încât, prin uzucapiune, a dobândit proprietatea asupra oricărei porțiuni de teren ce se pretinde ca a ocupa-o pe nedrept.

În continuare s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește

capătul de cerere prin care se solicita demolarea gardului din lemn, plasa de

sarma si stâlpi metalici, arătând că părțile s-au judecat anterior în cauza ce a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Tg-J._ (nr. in format vechi_/C/2006).

Prin sentința Judecătoriei Tg-J. nr. 4077/06 iunie 2007 pronunțata în dosarul nr._ au fost obligați pârâți-reclamanți să-și retragă gardul din lemn și plasa de sârma și stâlpi metalici construit înspre nord astfel încât sa se respecte linia de hotar stabilită. Pârâții-reclamanți sunt P. Gh. D. si P. A., pârâții din dosarul pendente.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată prezenta pe dispozițiile art. 115 si urm., 274 C.pr.civ.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare susținând că nu a revendicat teren de la pârâți, ci a cerut să fie obligați să-și demoleze o porțiune de 0,40 m din gardul din zid amplasat pe terenul său, susținând că gardul respectiv a fost construit cu 17 ani în urmă și are lungimea de 10,4 m, din care 10 m delimitează terenul lor de domeniul public (zona șoselei) pentru că terenul lor are lățimea de 10, dar diferența de lungime în plus de 0,40 m se află pe terenul său și este îndreptățit să ceară demolarea acestei porțiuni care-i afectează proprietatea, solicitând respingerea excepțiilor invocate de pârâți deoarece are calitatea procesuală activă și justifică un interes legitim să ceară demolarea gardului amplasat abuziv pe proprietatea sa.

S-a mai arătat prin răspunsul la întâmpinare că pârâții susțin că mai întâi au fost edificate construcțiile lor ulterior că au fost ridicate construcțiile sale, în realitate casele și anexele sale gospodărești au fost construite de tatăl lui când terenul deținut în prezent de pârâți era pășune, iar schița prezentată de pârâți nu reprezintă realitatea din teren, nu rezultă cine și în ce calitate a întocmit-o, nu poartă vreo ștampilă, iar terenul lor nu a avut niciodată lățime mai mare de 10 m, așa cum se menționează în sentința civilă nr. 4077/06.06.2007, anexate la dosar.

Pârâții au montat jgheaburi și parazăpezi la construcțiile lor, dar care fiind de slabă calitate au fost dărâmate de greutatea zăpezii, iar în anul 2010 pârâții au edificat acoperișul casei mici pe care existase țigla și au construit un nou suport pe care au pus tablă, fără a mai monta jgheaburi și parazăpezi.

S-a precizat că șatra se află pe terenul său pe o porțiune de 0,69 m și nu există autoritate de lucru judecat pentru ultimul petit întrucât sentința nu a fost pusă în executare și și-a pierdut puterea de lucru judecat.

Prin încheierea de ședință din 13.02.2013, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepțiilor invocate prin întâmpinare .

Prin notele de ședință depuse la fila 80 dosar, pârâții au invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția fiind unită cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din data de 3.04.2013.

Pârâții au formulat în cauză cerere reconvențională, cu privire la care instanța a dispus judecarea separată a acesteia, în conformitate cu disp. art.135 C.pr.civ, formându-se dosarul nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 8.05.2013, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul de față.

Prin cererea conexă, astfel cum a fost ulterior precizată (fila 12 dosar conexat), reclamantul P. Gh. D. a solicitat grănițuirea terenurilor părților în partea dinspre Nord, pentru suprafața de teren plantată cu vie, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar să fie obligat pârâtul P. G. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren pe care o ocupă fără drept, respectiv pe lungimea de 100 m și lățimea începând cu 0.95 m în partea de sud și continuând cu scăzământ spre Nord, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului cu lățime de 0,40 m începând de la gardul de la stradă pe lungimea de 52,63 m.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect grănițuire, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 4077/6.06.2007 a Judecătoriei Tg-J..

În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții și topografie și proba testimonială.

În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus următoarele:adeverința nr.6863/29.11.2012 eliberată de Primăria R.,sentința civilă nr. 4077/06.11.2007 ,pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ ,raportul de expertiză stat în dosarul nr._/C/2006( ds. Nou format_ ), proces verbal de executare nr. 254/2009, sentința civilă nr.3291/08.07.1980 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 3903/1980, act de donațiune, testament partajare, autorizație de executare de lucrări, chitanță nr. 1216, memoriu tehnic, schița, plan de situație, raport de expertiză întocmit de expert Romanos P. în dosar nr._, certificat de cununie, proces verbal încheiat la data de 16.03.2005, notă de constatare nr. 84/23.7.2003, proces verbal din 26.01.2005, adresa nr. 359/26.01.2005 a Primăriei R.,proces verbal din 04.05.2006, proces verbal din 16.11.2006.

În cauză au fost audiați martorii Buculete C.tin, U. S. și P. T.,cele declarate de aceștia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost întocmit de expertul M. M., depus la dosarul cauzei la filele 237-243 și raportul în specialitatea construcții civile întocmit de expert F. F. .

Împotriva celor două rapoarte de expertiză părțile au formulat obiecțiuni, răspunsul experților la obiecțiuni aflându-se la dosarul cauzei .

Prin sentința civilă nr. 912/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosar nr._ a fost admisă excepția tardivității modificării cererii inițiale, invocată de pârâții din cererea principală.

S-a respins cererea reclamantului din cererea principală de obligare a pârâților la retragerea streșinile acoperișurilor, ca tardiv formulată.

Au fost respinse excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului în ceea ce privește primul petit al acțiunii principale, excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul 4 și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea din cererea conexă.

S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul P. Gh. G., în contradictoriu cu pârâții P. Gh. D. și P. A..

Au fost obligați pârâții să demoleze gardul din lemn, plasă sârmă și stâlpi metalici construit înspre Nord,astfel încât să respecte linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr.4077/6.06.2007 a Judecătoriei Tg-J., modificată prin decizia 376 A/26.09.2007 a Tribunalului Gorj, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

S-au respins celelalte petite ale acțiunii principale, precum și cererea conexă.

Au fost obligați pârâții din cererea principală să achite reclamantului suma de 8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin sentința Judecătoriei Tg-J. nr. 4077/06 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului - pârât cu precizarea ulterioară, P. Gh.G. împotriva pârâților P. Gh D. și P. A., s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților astfel: delimitarea pornește de la punctul A obținut prin măsurare de la est la vest pe gardul pârâților-reclamanți cu dimensiunea de 0,4 m, se continuă la punctul B aflat la distanța de 25,15 m față de punctul A, reper fiind colțurile pătulului reclamantului-pârât, apoi se continuă la punctul C ce se află la distanța de 28,82 m față de punctul B, reper fiind distanțele de 2,94 m și 1,97 m față de fânarul reclamantului-pârât și 2,62 m și 1,54 m față de colțurile cotețului pârâtului-reclamant, continuându-se înspre nord la jumătatea distanței dintre butucii de viță de vie dintre proprietăți, conform raportului de expertiză tehnică de specialitate topografică și completării acestui raport de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic C. D..

S-a luat act de renunțarea judecării capătului de cerere privind retragerea șatrei pârâților-reclamanți la limita de hotar, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul-pârât să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților-reclamanți. Au fost obligați pârâții reclamanți să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la streașina din spatele șatrei acestora și să-și retragă gardul din lemn și plasă de sârmă și stâlpi metalici construit înspre nord astfel încât să se respecte linia de hotar stabilită.

Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de pârâții-reclamanți cu precizarea ulterioară, P. Gh.D. și P. A. împotriva reclamantului pârât P. Gh.G. și a obligat reclamantul pârât să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la acoperișul casei sale pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acest acoperiș între imobilele învecinate sub sancțiunea obligării reclamantului pârât la plata daunelor cominatorii de 50 lei/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la executarea obligației.

S-a respins capătul de cerere privind desființarea gardului despărțitor din lemn lat de 1,18 m, ca rămas fără obiect.

De asemenea, a fost obligat reclamantul pârât să le permită pârâților reclamanți să execute lucrările necesare în vederea executării unei borduri din beton în spatele clădirilor proprietatea pârâților reclamanți și crearea unei rigole în vederea colectării apelor și dirijarea acestora la șanțul stradal cu îndepărtarea tuburilor de azbociment ce se află pe terenul dintre construcțiile părților.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor civile pentru prejudiciul cauzat la temelia casei și beciului.

Prin decizia nr. 376 A/ 26.09. 2007 a Tribunalului Gorj s-a admis apelul declarat de reclamantul pârât P. Gh. G. împotriva sentinței civile nr. 4077/6.06.2007 pronunțată de Judecătoria TG –J. în dosar nr._, s-a schimbat sentința în sensul că punctul C se află la distanța de 28,86 m față de punctul B în loc de 28,82 m. S-a luat act că reclamantul renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâților - reclamanți să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la streșinile din spatele șatrei a acestora.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul declarat de pârâții - reclamanți P. Gh.D. și P. A. împotriva sentinței mai sus menționate, s-a schimbat sentința în sensul că s-a înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea că "în caz de refuz să fie autorizat reclamantul-pârât să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților reclamanți", fiind menținute restul dispozițiilor.

S-a reținut că prin cererea principală dedusă judecății, reclamantul P. Gh.G. a investit instanța cu patru petite formulate în contradictoriu cu aceleași părți din dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., respectiv obligarea pârâților să demoleze un gard stradal pe o lungime de 0,4 m, obligarea acestora să modifice acoperișul casei mari și a casei mici folosită ca magazie prin reconstrucția acoperișului cu calcan, să demoleze o șatră și să demonteze gardul de lemn ,plasă sârmă și stâlpi metalici construit înspre Nord. Cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantului a solicitat ca o cerere subsidiară petitului 2, obligarea pârâților la retragerea streșinile acoperișurilor, cerere cu privire la care reprezentanta pârâților a invocat excepția tardivității modificării cererii inițiale.

Analizând această excepție, instanța a reținut că potrivit art.132 alin.1 Cod pr.civilă, „la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificatoare pârâtului, în vederea facerii întâmpinării”.

Conform alin.2 al aceluiași articol, „cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță:

1. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii;

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită”.

Cererea formulată de către reclamant cu ocazia dezbaterii fondului, de obligare a pârâților la retragerea streșinilor acoperișurilor subsidiar cererii de obligare a pârâților la reconstrucția acoperișului cu calcan, nu se regăsește printre cazurile sus menționate, de natură a nu atrage modificarea acțiunii, astfel că, față de momentul procesual în care s-a formulat această cerere, instanța a admis excepția tardivității modificării cererii inițiale, invocată de pârâți și a respins această cerere, ca tardiv formulată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului în ceea ce privește primul petit al acțiunii principale, respectiv demolarea gardului de zid instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care reclamantul afirmă faptul că acest gard,paralel cu . de pârâți pe terenul său, împrejurare față de care reclamantul își justifică calitatea procesuală și interesul. Dacă reclamantul este sau nu proprietarul terenului pe care este amplasat gardul și dacă este sau nu îndreptățit să solicite demolarea acestuia sunt chestiuni care țin de fondul cauzei și urmează a fi analizate ca atare.

Neîntemeiată a fost apreciată și excepția autorității de lucru judecat invocată cu privire la capătul 4 din cerere și cu privire la care s-a pronunțat instanța prin sentința civilă nr. 4077/06 iunie 2007 întrucât aconsiderat că subzistă puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile anterioare, cu consecința paralizării unei noi acțiuni introdusă de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, în condițiile în care această hotărâre este lipsită de executorialitate, prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, dar în ipoteza în care dreptul material la acțiune nu s-a prescris, ar echivala, cu lăsarea fără substanță a dreptului de acces la un tribunal, garantat de articolul 6 din Convenție.

Astfel, pentru ipoteza în care dreptul material la acțiune este imprescriptibil sau mai lung decât termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, trebuie să i se recunoască părții interesate posibilitatea de a introduce o nouă acțiune, în valorificarea aceluiași drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se opune excepția autorității de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunțată anterior.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune în obligație de a face instanța a respins-o ca nefondată, întrucât dreptul de a cere ridicarea unor construcții afirmate a se afla pe terenul reclamantului nu este un drept de creanță prescriptibil în trei ani,așa cum susțin pârâții, ci o modalitate de exercitare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Analizând pe fond cererea principală, instanța a constatat că aceasta este întemeiată numai în parte, respectiv numai cu privire la capătul 4 din cerere .

S-a reținut că prin sentința Judecătoriei Tg-J. nr. 4077/06 iunie 2007 pronunțata în dosarul nr._ pârâții au fost obligați să-și retragă gardul din lemn și plasă de sârmă și stâlpi metalici construit înspre nord astfel încât să se respecte linia de hotar stabilită.

Reiterând această cerere, reclamantul se prevalează de dreptul recunoscut anterior și nu tinde la a repune în discuție acest drept recunoscut anterior, ci, dimpotrivă, invocând deplin puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, tinde numai la obținerea unui nou titlu executoriu pentru satisfacerea efectivă a dreptului său.

Reținând puterea lucrului judecat a hotărârii anterioare și faptul că în cauză nu s-a invocat sau dovedit schimbarea situației de fapt intervenită ulterior pronunțării primei sentințe, instanța a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâții să demoleze gardul din lemn ,plasă sârmă și stâlpi metalici construit înspre Nord, astfel încât să respecte linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr.4077/6.06.2007 a Judecătoriei Tg-J., modificată prin decizia 376 A/26.09.2007 a Tribunalului Gorj, iar în caz de refuz, a autorizat reclamantul să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

Referitor la primul petit având ca obiect obligarea pârâților la demolarea gardului din zid, paralel cu șoseaua, pe lungimea de 0,40 m, instanța a reținut că cererea reclamantului este pornită ca o obligație de a face, demolarea gardului. Or, in principiu, obligația de a face este consecința unui raport juridic, un act sau fapt juridic. O astfel de cerere nu poate fi făcută separat si nici reclamantul nu invoca un temei juridic distinct, dimpotrivă, așa cum rezulta din starea de fapt, ea ar putea fi consecința juridică a unei acțiuni in revendicare .

Astfel, instanța trebuia să fie investită, față de elementele concrete ale speței, legate de proprietate, de împrejmuire, ridicare gard – cu o acțiune în revendicare, urmând ca în subsidiar, ca o consecință să se formuleze și capătul de cerere în obligație de a face. Reclamantul nu a investit însă instanța cu o asemenea acțiune având obiectul arătat, dimpotrivă prin răspunsul la întâmpinare (fila 53) reclamantul precizează expres că nu revendică teren de la pârâți, ci cere demolarea porțiunii de gard de 0,40 m amplasat pe terenul său. Nu s-a reținut din probe nici edificarea gardului cu rea credința, abuziv, cu vătămarea drepturilor reclamantului, pentru a se justifica o obligație de face, de repunere a parților in situația anterioară, prin ridicarea gardului.

Referitor la capătul 2 de cerere, respectiv obligarea pârâților să modifice acoperișul casei mari și a casei mici folosită ca magazie prin reconstrucția acoperișului cu calcan, instanța a reținut din raportul de expertiză specialitatea construcții și din răspunsul la obiecțiuni că imobilul casă de locuit ce aparține pârâților este prevăzut cu jgheaburi, burlane și parazăpezi și este necesară construirea unei rigole betonate pentru preluarea apelor de la burlane si dirijarea acestora spre un emisar pentru a nu se mai afecta imobilele reclamantului. Expertul a concluzionat că în condiții normale de precipitații acestea corespund din punct de vedere tehnic pentru preluarea apelor provenite din ploi.

Prin urmare, întrucât există o soluție tehnică mai economicoasă pentru înlăturarea inconvenientului rezultat din căderea apelor din ploi pe terenul reclamantului, instanța a respins cererea de obligare a pârâților la reconstrucția acoperișului cu calcan, ce ar apărea ca o sarcină excesivă impusă pârâților.

De altfel, instanța a reținut că prin sentința Judecătoriei Tg-J. nr. 4077/06 iunie 2007, în vederea stabilirii unor relații bune de vecinătate, cu respectarea regulilor de conviețuire socială, instanța a obligat reclamantului să le permită pârâților să execute lucrările necesare în vederea executării unei borduri din beton în spatele clădirilor proprietatea pârâților și crearea unei rigole în vederea colectării apelor și dirijarea acestora la șanțul stradal cu îndepărtarea tuburilor de azbociment ce se află pe terenul dintre construcțiile părților.

În ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea șatrei, instanța a apreciat că această cerere ar fi admisibilă în situația în care această șatră s-ar afla pe terenul reclamantului, teren determinat de linia de hotar stabilită prin sentința nr. 4077/06 iunie 2007. Or, așa cum se observă din schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic C. D., dar mai ales din considerentele sentinței menționate, respectiv” La stabilirea liniei de hotar se va avea în vedere faptul că imobilele construcții ale pârâților reclamanți nu sunt ridicate în linie dreaptă, astfel încât prin unirea între punctele de reper arătate mai sus să nu se intre în construcțiile acestora, delimitarea făcându-se la colțurile acelor construcții, așa cum de altfel a fost de acord și reclamantul-pârât prin motivele de recurs dar având în vedere și vechimea de peste 30 de ani a acelor construcții, linia de hotar mergând până la limita de nord a proprietăților părților ce se învecinează cu R. C.” linia de hotar a fost stabilită la colțurile construcțiilor. În consecință, această construcție a cărei demolare se solicită nu se află pe terenul reclamantului, motiv pentru care instanța va respinge și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Prin cererea conexă, într-un prim capăt de cerere se solicită grănițuirea terenurilor părților în partea dinspre Nord, pentru suprafața de teren plantată cu vie, capăt de cerere cu privire la care pârâtul din această cerere a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție pe care instanța o găsește întemeiată.

S-a reținut că prin sentința nr. 4077/06 iunie 2007 s-a stabilit linia de hotar pe întreaga lungime a terenurilor părților, linia de hotar mergând până la limita de Nord a terenurilor părților, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată. Față de soluția dată acestei excepții, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea excepției lipsei interesului invocată cu privire la același capăt de cerere.

Referitor la capătul de cerere privind uzucapiunea din cererea conexă, potrivit art. 1847 Cod civil din 1864 "ca sa se poată prescrie se cere o posesiune continua, neîntrerupta, netulburată, publică si sub nume de proprietar" exercitată conform art. 1890 Cod civil timp de 30 ani.

S-a apreciat că în cauză, în ceea ce îi privește pe reclamanții din cererea conexă, nu sunt întrunite condițiile impuse de textul legal citat pentru a fi putut prescrie achizitiv in folosul lor terenul individualizat în cerere, nefăcându-se dovada unei posesiunii în accepțiunea art.1847 C.Civ. din 1864 date fiind depozițiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorul Urulescu S. a declarat că terenul dintre casele părților, pe toată lungimea caselor nu este folosit de niciuna din părți întrucât este o porțiune prea mică de teren pentru a fi folosită în vreun fel. De asemenea, a precizat că nu cunoaște dacă cele două case sunt despărțite de vreun gard. Martorul B. C. a declarat că între casele părților există o porțiune de teren foarte îngustă pe unde nu poate trece nici o persoană și nu cunoaște să existe vreun gard despărțitor între curțile părților.

Așadar, nefăcându-se dovada unei posesii asupra terenului cu lățime de 0,40 m începând de la gardul de la stradă pe lungimea de 52,63 m, instanța a respins acest capăt de cerere.

Reținând că linia de hotar dintre terenurile părților a fost stabilită pe toată lungimea acestora prin sentința nr. 4077/06 iunie 2007 și în cauză reclamanții din cererea conexă nu au dovedit că pârâtul ocupă vreo porțiune dincolo de această linie de hotar, instanța a respins și capătul de cerere privind revendicarea.

În baza art. 274 C.pr.civ, au fost obligați pârâții din cererea principală să achite reclamantului suma de 8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant P. Gh G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat în baza art. 296 c.pr.civ. admiterea apelului schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii și a capetelor de cererenr.1 și 2 formulate de apelant, cât privește capătul 3 de cerere, admiterea cererii subsidiare, iar în subsidiar în baza art. 297 c.pr.civ. anularea în parte a sentinței apelate, respectiv cât privește soluția dată acestor capete de cerere și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, cât și obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea apelului s-a susținut că gardul ce se solicită a fi demolat este amplasat pe terenul apelantului reclamant, depășind lățimea de 10 ml a terenului proprietatea intimatului pârât P. Gh.D. și greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere și nu a avut în vedere prevederile art. 129 și 133 C.rp.civ.

S-a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile Noului Cod civil, respectiv art. 555,556,559,562,582,586 și 593 din noul Cod civil, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute în cerere, sentința fiind nelegală în raport de aceste prevederi, având în vedere susținerile părților, concluziile raportului de expertiză întocmit de experți M. M. și F. F..

A arătat că instanța avea obligația să stabilească pe cale incidentă dreptul de proprietate al apelantului reclamant asupra terenului pe care este edificat gardul de către pârâți.

S-a mai susținut de către apelant că sentința apelată este vădit nelegală în raport și de prevederile art. 132 alin. 1 pct. 2 c.pr.civ., întrucât instanța am făcut o interpretare greșită a acestor dispoziții legale și a reținut în mod eronat că nu sunt aplicabile în cauză, deoarece cât privește cererea subsidiară, aceasta nu este o cerere nouă, ci este inclusă în cererea principală ,raportul dintre acestea fiind de parte la întreg.

A mai invocat apelantul că în mod eronat a fost respinsă cererea sa privind obligarea intimaților pârâți să-și demoleze o șatră amplasată cu colțul dintre sud spate pe terenul său pe o adâncime de 0,69 m, întrucât așa cum se observă din schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic C. D., dar mai ales din considerentele sentinței menționate linia de hotar a fost stabilită la colțurile construcțiilor.

S-a susținut că sentința este vădit netemeinică în raport de linia de hotar stabilită prin dispozitivul sentinței civile 4077/2007 a Judecătoriei Tg-J., de raportul de expertiză întocmit de C. D. și constatările și concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F. F. .

S-a solicitat în baza art. 295 alin. 2 c.pr.civ. să se încuviințeze completarea raportului de expertiză topografică M. M. în sensul de a se identifica linia de hotar stabilită prin sentința arătat și a se stabili suprafața de teren proprietatea apelantului reclamant ce este ocupată de anexa intimaților pârâți.

La data de 12.05.2014 s-a depus la dosar de către intimații pârâți P. D. și P. A. o cerere de aderare la apelul părții potrivnice, prin care s-a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat privind petitul 4 din cererea principală și respingerea capătului de cerere privind demolarea gardului din lemn,plasă de sârmă și stâlpi metalici construit înspre nord astfel încât să respecte linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr.4077/2007 a Judecătoriei Tg-J., modificată prin decizia 376 A/26.09.2007 a Tribunalului Gorj iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul, să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

S-a mai solicitat și admiterea în parte a petitului nr.1 din cererea conexă în sensul constatării că pârâtul P. D. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la terenul cu lățimea de 0,40 m și lungimea gardului de la stradă până la colțul casei sale și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel.

În motivarea cererii de aderare la apel s-a menționat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul 4 din cererea principală și pe cale de consecință în mod greșit a admis acest petit. În susținerea acestei idei susțin că părțile s-au judecat anterior în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar prin sentința civilă nr.4077/2007 au fost obligați pârâții reclamanți să-și retragă gardul din lemn și plasă de sârmă și stâlpi metalici construiți înspre nord, astfel încât să se respecte linia de hotar, petit admis, motivat de faptul că hotărârea menționată anterior este lipsită de executorialitate prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, astfel încât partea interesată are posibilitatea introducerii unei noi acțiuni în valorificarea aceluiași drept în vederea obținerii unui nou titlu. Potrivit art.405 Cpr.civ în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este 10 ani, iar hotărârea la care face referire instanța de fond a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect grănițuire, acțiune reală imobiliară, astfel încât aceasta nu este lipsită de executorialitate, nefiind împlinit termenul de 10 ani și pe cale de consecință instanța de fond în mod greșit a respins excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, instanța de fond în mod greșit a respins în totalitate petitul cu nr.1 din cererea conexă prin care a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren cu lățimea de 0,40 m începând de la gardul de la stradă și lungimea de 52,63 m. Au menționat că înțeleg să se folosească de înscrisuri, cercetarea locală, proba testimonială cu privire la acest gard despărțitor, mai ales cu privire la vechimea acestuia.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.293 alin.1, 274 C.pr.civ.

De asemenea, intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat. Au susținut că sentința primei instanțe este temeinică și legală, că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, cererea de chemare în judecată a reclamantului fiind formulată prin apărător ales și prin această cerere a fost stabilit cadrul procesual. Din modul în care a fost redactată rezultă că obiectul acțiunii este în obligație de a face, iar în răspunsul dat pentru termenul din data de 13.02.2013 s-a menționat expres că nu revendică teren de la pârâți, ci s-a solicitat numai demolarea gardului din zid amplasat pe teren. Totodată s-a arătat că la punctele 5,6,7 din cererea de apel, apelantul a făcut cereri noi, direct în apel, că a invocat în apel reaua-credință ce la instanța de fond a fost invocată după închiderea dezbaterilor la cuvântul pe fond, ca apărare a reclamantului, iar în aceste condiții a fost invocată tardiv și nu ca apărare în susținerea acțiunii. Astfel în mod corect a fost respins primul petit și instanța de fond nu putea să stabilească pe cale incidentă dreptul de proprietate al apelantului reclamant asupra terenului pe care este edificat gardul de zid. S-a susținut că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a disp.art.132 alin.1 C.pr.civ. și a respins ca tardivă cererea privind retragerea streșinilor acoperișului. De asemenea, legală este și soluția dată de instanța de fond petitului cu nr.3 al cererii de chemare în judecată, având în vedere că linia de hotar s-a stabilit pe la colțurilor construcțiilor pârâților reclamanți, astfel încât șatra nu este situată pe terenul reclamantului, linia de hotar trecând pe la colțul acesteia. Considerentele sentinței au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât în mod corect instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției aceste aspecte. S-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute expres la art.297 alin.1 Cpr.civ. pentru ca instanța de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, această soluție putând fi dispusă numai când prima instanță a intrat în cercetarea fondului.

La data de 2.06.2014 apelantul reclamant P. Gh.G. a depus la dosar concluzii scrise, prin care s-a susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1200 și 1202 Cod civil vechi, iar capătul de cerere privind retragerea gardului ce intră în categoria cererilor de a face este distinct de capătul de cerere în revendicare și nu face parte din categoria cererilor reale imobiliare, astfel că termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a hotărârii cât privește acest capăt de cerere este de 3 ani,potrivit art. 405 alin. 1 teza I c.pr.civ. și nu de 10 ani.

S-a mai arătat că sunt nefondate susținerile apelanților pârâți reclamanți prin care solicită schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a petitului nr. 1 din cererea conexă în sensul constatării că pârâtul P. D. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la terenul cu lățimea de 0,40 m și lungimea de la gardul de la stradă până la colțul casei sale, solicitându-se respingerea acestora.

S-a mai susținut de apelantul reclamant că pretinsa posesie a fost întreruptă, întrucât părțile s-au mai judecat în dosarul 4573/2006 al Judecătoriei Tg-J., iar prin sentința civilă nr.4077/2007, prin care s-a stabilit linia de hotar pârâtul reclamant P. Gh. D. nu a invocat prescripția achizitivă pentru care oricum nu este împlinit termenul de 30 de ani.

La termenul de judecată din 04.06.2014 au fost puse în discuție probatoriile solicitate și s-a dispus completarea raportului de expertiză de către expertul tehnic M. M., fiind respinse celelalte probatorii solicitate conform considerentelor ce se regăsesc în încheierea de ședință de la acea dată. Raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2014, termen la care instanța la solicitarea părților a acordat termen pentru ca raportul să fie observat.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Prin decizia civilă nr. 1090/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant P. Gh. G., domiciliat în comuna R., ., împotriva sentinței civile nr. 912/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimații pârâții P. Gh. D. și P. A., ambii domiciliați în Tg-J., ., ., județul Gorj.

S-a schimbat sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis cererile având ca obiect obligație de a face.

Au fost obligați pârâții să ridice de pe terenul proprietatea reclamantului gardul din plăci de beton, cu lungimea de 0,40 m.l amplasat paralel cu șoseaua, ce ocupă o suprafață de 0,05 m.p din terenul reclamantului, prin stâlpul de beton din colțul gardului și bordura din beton aferentă primei plăci din beton, descris în schița anexa 1 la raportul de expertiză efectuat de expert M. M., iar în caz de refuz autorizează reclamantul să execute această lucrare pe cheltuiala pârâților.

S-a respins cererea privind demolarea șatrei.

Au fost obligați pârâții să retragă streșinile la acoperișul construcțiilor (casei mari și casei mici) în limita terenului proprietatea pârâtului intimat P. Gh. D. așa cum a fost stabilit prin sentința civilă cu nr. 4077/2007 a Judecătoriei Tg - J..

S-a respins apelul incident.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Au fost obligați intimații pârâții la plata cheltuielilor de judecată către apelanții reclamanții în cuantum de 1729 lei în apel taxă timbru, onorariu avocat și onorariu expert.

S-a reținut că prin cererea introductivă de instanță apelantul reclamant P. Gh G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Gh.D. și P. A. ca cei din urmă să fie obligați să demoleze gardul din zid pe lungimea de 0,40 m, amplasat pe terenul său, paralel cu șoseaua, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților, să fie modificate acoperișurile casei mari și a casei mici, folosită ca magazie, amplasată chiar lângă linia de hotar și ale căror streașini se află deasupra terenului prin reconstrucția acoperișurilor cu calcan spre proprietatea sa, iar în caz de refuz să fie obligați aceeași pârâți la daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere începând de la data rămânerii definitive a sentinței și până la îndeplinirea efectivă a obligației, să demoleze o șatră amplasată cu colțul dinspre sud spate pe terenul său, pe o adâncime de 0,69 m, iar în caz de refuz să fie obligați la plata de daune cominatorii în același cuantum ca la petitul 2 și în fine să demoleze gardul din lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici construit pe terenul său, la N- de construcții, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților.

La rândul său, prin cerere reconvențională, depusă la fila 84, pârâtul P. Gh. D. a solicitat ca în contradictoriu cu reclamantul să se constate că a dobândit prin uzucapiune proprietatea asupra oricărei porțiuni de teren din terenul proprietatea reclamantului pe care pretinde că ar ocupa-o pe nedrept, să se dispună stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile în partea dinspre nord pentru suprafața de teren plantată cu viță de vie ce se găsește în continuarea suprafețelor de teren cu privire la care s-a stabilit linia de hotar prin sentința civilă 4077/2007, să fie obligat reclamantul să suporte jumătate din cheltuielile determinate de grănițuire, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren proprietatea sa pe care o ocupă fără drept. Prin întâmpinare au mai invocat pârâții excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în ceea ce privește petitul cu nr.1 al cererii introductive de instanță, excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind demolarea gardului de lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici.

În urma probatoriului administrat au fost respinse excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, a fost respinsă cererea reconvențională, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește grănițuirea din cererea conexă( cererea reconvențională), respinse trei petite ale acțiunii principale cu excepția petitului cu nr.4 al cererii introductive de instanță, fiind obligați pârâții să demoleze gardul din lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici, construit înspre nord, astfel încât să respecte linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr.4077/06.06.2007 a Judecătoriei Tg.J., modificată prin decizia nr.376/A/26.09.2007 a Tribunalului Gorj, iar în caz de refuz autorizează reclamantul să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

În motivele de apel formulate de reclamanți s-a criticat modalitatea de soluționare a petitelor cu nr.1,2 și 3 ale cererii introductive de instanță, cu motivarea expusă pe larg în motivele de apel, iar în cererea de aderare la apel se critică de către pârâții reclamanți modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat privind petitul cu nr.4 din cererea principală, precum și soluția dată cererii reconvenționale privind dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate cu privire la terenul cu lățimea de 0,40 m și lungimea de la gardul de la stradă până la colțul casei sale.

A reținut instanța că între aceleași părți a avut loc o judecată civilă ce a avut ca obiect în principal grănițuirea dintre proprietățile părților, precum și obligație de a face, soluționată prin sentința civilă nr.4077/06.06.2007 în dosarul cu nr._ .

Prin sentința mai sus amintită s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților conform raportului de expertiză specialitatea topografică și completării la acest raport efectuat de expert C. D., astfel încât delimitarea a pornit de la punctul A, obținând prin măsurare de la E la V pe gardul pârâților reclamanți cu dimensiunea de 0,4 m, continuând la punctul B aflat la distanța de 25,15 m față de punctul A, reper fiind colțurile pătulului reclamantului pârât, apoi continuând la punctul C, ce se află la distanța de 28,82 m față de punctul B, reper fiind distanțele de 2,94 m și 1,97 m față de fânarul reclamantului pârât și 2,62 m și 1,54 m față de colțurile cotețului pârâtului reclamant, continuându-se înspre nord la jumătatea distanței între butucii viței de vie dintre proprietăți. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea judecării petitului privind retragerea șatrei, au fost obligați pârâții reclamanți să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la streașina din spatele șatrei acestora, au fost obligați aceeași pârâți să-și retragă gardul din lemn și plasă de sârmă și stâlpi metalici, construit înspre nord, astfel încât să respecte linia de hotar stabilită.

Pe de altă parte, a fost obligat reclamantul să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la acoperișul casei sale pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acest acoperiș între imobilele învecinate sub sancțiunea obligării reclamantului pârât la plata daunelor cominatorii, a fost respinsă cererea privind desființarea gardului despărțitor din lemn ca fiind rămasă fără obiect și obligat reclamantul să permită pârâților să execute lucrările necesare în vederea executării unei borduri din beton în spatele clădirilor proprietatea pârâților reclamanți și crearea unei rigole în vederea colectării apelor și dirijarea acestora la șanțul stradal cu îndepărtarea tuburilor de azbociment ce se află pe terenul dintre construcțiile părților.

Sentința civilă a fost modificată prin decizia Tribunalului Gorj cu nr.376 A/26.11.2007, în sensul că a fost schimbată sentința, menționându-se că punctul C se află la distanța de 28,86 m față de punctul B, în loc de 28,82 m, s-a luat act că reclamantul a renunțat la petitul privind obligarea pârâților să-și monteze jgheaburi, parazăpezi și burlane la streașina din spatele șatrei acestora, fiind înlăturate din dispozitivul sentinței și mențiunea „ ca în caz de refuz să fie autorizat reclamantul pârât să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților reclamanți, fiind menținute dispozițiile sentinței:”

Sentința civilă astfel cum a fost modificată a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor ca nefondate potrivit decizie nr.227/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel C..

Sentința civilă a fost pusă în executare de B. T. S. în dosarul de executare cu nr.254/E/2009, în acest sens procesul verbal de executare de la fila 19, dosarul instanței de fond numai sub aspectul grănițuirii proprietăților.

Nu există date din care să rezulte că s-a pus în executare sentința mai sus amintită și cu privire la petitul privind retragerea gardului din lemn și plasă de sârmă, stâlpi metalici, construit înspre nord, astfel încât să se respecte linia de hotar stabilită prin aceeași sentință, motiv pentru care acest petit a fost reiterat în acțiunea de față( cererea cu nr.4 a acțiunii introductive de instanță).

Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de pârâții reclamanți în legătură cu acest petit, instanța de fond respingând această excepție ce vizează și criticile formulate de pârâți în cererea de aderare la apel.

Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu subzistă excepția autorității de lucru judecat, raportat la împrejurarea că sentința civilă este lipsită de executorialitate prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, critica în apel a fost considerată neîntemeiată motivat de împrejurarea că dispozițiile art.405 alin.1, teza finală se referă la titlurile emise în materia acțiunilor reale imobiliare pentru care termenul de prescripție de a cere executarea silită este de 10 ani, acest termen de prescripție aplicându-se acțiunii reale ce vizează grănițuirea. Potrivit aceluiași articol alin 3 c.pr.civ împlinirea termenului de prescripție face ca titlul executoriu să își piardă puterea executorie fapt ce conduce la imposibilitatea acestuia de a mai pune în executare hotărârea judecătorească. În acesta situație singura posibilitate a creditorului, dacă dreptul material la acțiune nu s-a prescris sau este imprescriptibil este să promoveze o noua acțiune, obținând o noua hotărâre pe care va putea să o investească cu formulă executorie și astfel să o execute. Or, obligația de a face este o acțiune personală, acest petit fiind formulat subsidiar față de cererea principală ce a avut ca obiect grănițuirea proprietăților, astfel încât dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani și curge de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită potrivit art.405 alin.2 C.pr.civ. Întrucât așa cum s-a arătat mai sus prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie, nu poate fi invocată cu temei excepția autorității de lucru judecat cu consecința paralizării unei noi acțiuni introdusă de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, întrucât ar echivala cu lăsarea fără substanță a dreptului de acces la un tribunal.

Pentru aceste motive, excepția autorității de lucru judecat în mod corect și argumentat a fost respinsă de instanța de fond, astfel încât apărările invocate în cererea de aderare la apel pentru aceste considerente se apreciază a fi neîntemeiate.

În legătură cu petitul cu nr.1 al cererii introductive de instanță, privind obligarea pârâților să demoleze gardul din zid pe lungimea de 0,40 m, amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, paralel cu șoseaua, a apreciat instanța de fond că această cerere nu poate fi făcută separat de cererea având ca obiect revendicare, cerere cu care instanța nu a fost investită, astfel că obligația de a face fiind formulată subsidiar a fost respinsă.

Acest argument nu poate fi împărtășit de tribunal și aici se are în vedere împrejurarea că potrivit expertizei efectuată în cauză, completată în apel, gardul din plăci de beton cu lungimea de 0,4 m, amplasat paralel cu șoseaua, este amplasat pe terenul ce este proprietatea reclamantului și ocupă o suprafață de 0,05 m prin stâlpul de beton din colțul gardului și bordura de beton aferentă primei plăci de beton.

Expertul a ajuns la această concluzie transpunând în teren linia de hotar stabilită prin sentința civilă nr.4077/06.06.2007, modificată prin decizia civilă nr.376 A/26.09.2007, sentință civilă ce a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât cele stabilite prin aceasta, raportat la linia de hotar sunt obligatorii pentru părți.

S-a reținut că la stabilirea liniei de hotar, instanța a avut în vedere actele de proprietate ale părților, așa cum au fost descrise în considerentele sentinței civile arătate mai sus, stabilind forma terenului care intră în litigiu, faptul că imobilele construcții nu sunt ridicate în linie dreaptă.

În materia obligației de a face nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către pârâți urmare a amplasării gardului pe terenul proprietatea reclamantului, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă mai sus arătată și reprezintă un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil pentru apărarea folosinței bunului ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, în calitate de proprietar, are dreptul la dobândirea folosinței terenului ca atribut al dreptului de proprietate, și nu urmărește valorificarea unui drept de proprietate exclusiv și absolut, ci doar un drept personal de creanță, având caracter relativ în cadrul acțiunii în obligație de a face, urmărind constrângerea debitorului pârât la executarea obligației de a face. Altfel spus reclamantul nu a solicitat obligarea pârâților să îi recunoască dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar obligarea acestora să ridice gardul amplasat pe proprietatea sa, astfel încât acesta să se poată bucura de proprietatea ce o are asupra terenului aferent casei de locuit, teren ale cărui limite, ca și întindere, au fost stabilite prin sentința civilă prin care a fost stabilită linia de hotar.

S-a constatat astfel că în mod eronat a apreciat instanța de fond că acțiunea în obligația de a face constituie mijloc procedural specific, exclusiv raporturilor de proprietate între părți și nu poate fi analizată decât în condițiile în care se solicită și revendicarea terenului.

A susține că reclamantul nu se poate prevala de dreptul său de proprietate decât în cadrul unei acțiuni în revendicare contravine dispozițiilor legale și practicii și doctrinei în materie. Totodată, o asemenea abordare conduce la consfințirea unei inechități sociale, protejând culpa pârâților cărora li se permite folosirea unui bun în lipsa oricărei justificări legale, în considerarea unei construcții juridice formale nesusținute de nici un argument legal.

Observând probatoriul administrat, instanța a constatat că gardul ce se solicită a fi ridicat de către pârât este amplasat pe terenul ce este în proprietatea și folosința reclamantului, linia de hotar stabilită cu putere de lucru judecat fiind amplasată astfel încât gardul cu lungimea de 0,40 m este situat în interiorul proprietății reclamantului P. G..

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca întemeiat și primul petit al cererii introductive de instanță, astfel încât i-a obligat pe pârâți să ridice de pe terenul proprietatea reclamantului gardul din plăci de beton cu lungimea de 0,40 ml, amplasat paralel cu șoseaua ce ocupă o suprafață de 0,05 mp din terenul reclamantului prin stâlpul de beton din colțul gardului și bordura de beton aferentă primei plăci de beton descris în schița anexă 1 la raportul de expertiză efectuat de expert M. M., iar în caz de refuz autorizează reclamantul să execute această lucrarea pe cheltuiala pârâților.

În ceea ce privește criticile aduse în apel cu privire la soluționarea petitului cu nr.3 al acțiunii introductive de instanță, ce are ca obiect demolarea șatrei amplasată cu colțul dinspre sud spate pe terenul reclamantului pe o adâncime de 0,69 m se rețin următoarele:

Potrivit completărilor la expertiza efectuată în cauză după ce expertul a transpus linia de hotar, a concluzionat că șatra, proprietatea pârâților este situată parțial pe terenul proprietatea reclamanților, ocupând o suprafață de 3,53 m din terenul reclamanților. A reținut instanța de fond în considerentele sentinței civile apelate că această cerere ar fi admisibilă în situația în care această construcție s-ar afla pe terenul reclamantului, determinat de linia de hotar stabilită prin sentința civilă, concluzionând că delimitarea liniei de hotar s-a făcut pe la colțurile construcțiilor, având în vedere și vechimea de peste 30 de ani a acelor construcții, linia de hotar mergând până la limita de nord a proprietăților părților ce se învecinează cu R. C.. Considerentele pentru care a fost respinsă această cerere sunt eronate, însă soluția pe fond dată acestei cereri este corectă. Opinia instanței are în vedere împrejurarea că toate construcțiile, inclusiv șatra, construcții vecine cu ale reclamantului sunt ridicate de peste 30 de ani cu acceptul tacit al reclamantului, stare de fapt ce este descrisă și reținută întocmai la pronunțarea sentinței civile cu nr.4077/2007, sentință ce a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât cele statuate de instanță la acea dată nu pot fi contrazise în prezentul litigiu ce se poartă între aceleași părți.

Reținând așadar vechimea de peste 30 de ani a acestor construcții, durata în timp a existenței acestora, acceptul reclamantului care până la această dată nu și-a manifestat dorința de a ridica aceste construcții, împrejurarea că șatra proprietatea pârâților ocupă numai o suprafață de 3,53 mp din terenul reclamantului, aceasta având însă o suprafață construită la sol mult mai mare, potrivit schiței anexă 1 a raportului de expertiză, împrejurarea că nu poate fi ridicată decât suprafața de 3,53 mp fără a afecta întreaga construcție, din considerente de echitate, instanța va respinge acest petit.

În motivele de apel s-a criticat și soluția pronunțată de instanță în ceea ce privește petitul cu nr.2 al acțiunii ce are ca obiect modificarea acoperișurilor casei mari și a casei mici folosită ca magazie, amplasate chiar lângă linia de hotar și ale căror streașini se află deasupra terenului proprietatea reclamantului prin reconstrucția acoperișurilor cu calcan spre proprietatea reclamanților.

S-a constatat că prin concluziile orale și scrise formulate cu prilejul soluționării pe fond a cauzei a solicitat reclamantul retragerea streșinilor acoperișului de la aceste construcții până la limita proprietatea pârâtului P. G. astfel așa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă mai sus arătată.

Instanța de fond a considerat că această solicitare reprezintă o modificare a obiectului cererii principale ce a fost făcută de reclamant după prima zi de înfățișare, motiv pentru care în temeiul art. 132 C.pr.civ. a respins ca fiind tardivă această cerere, având în vedere și opunerea manifestată în ședință publică de către pârâți a modificării cererii inițiale.

Potrivit art. 132 C.pr.civ., cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, când se cere valoarea obiectului pierdut sau pierit, câne se înlocuiește cererea în constatare într-o cerere în realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare nu poate fi primită.

Văzând modalitatea în care a fost solicitat de către reclamant în concluziile scrise rezolvarea acestei cereri, anume retragerea streșinilor acoperișului, tribunalul a apreciat că nu a fost modificat obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât în cauză sunt aplicabile disp.art.132 alin.2 C.pr.civ., fiind modificată câtimea obiectului cererii.

Opinia instanței are în vedere că inițial s-a solicitat modificarea acoperișurilor prin reconstrucția acestora cu calcan spre proprietatea reclamantului, iar ulterior retragerea acelorași streașini până la limita terenului proprietatea pârâtului, în loc de desființarea în totalitate și edificarea în locul acestora a unui perete de calcan, modificarea prin reconstrucție impunând întâi desființarea în întregime a șarpantei acoperișurilor și construirea unui perete de calcan.

Pentru aceste considerente, în mod nelegal s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile disp.art.132 alin.1 C.pr.civ., sancționând instanța reclamantul cu decăderea din dreptul de a modifica cererea.

La instanța de fond a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea construcții, expertul tehnic judiciar F. F. apreciind în concluziile sale că picătura streașinii acoperișului construcțiilor pârâților cade pe terenul reclamantului și sunt necesare lucrări de preluare a precipitațiilor pluviale provenite din ploi și ninsori, respectiv de preluare și dirijare a apei și zăpezii, astfel încât să nu afecteze imobilele construcții și terenul părții reclamante, arătând expertul prin aceleași concluzii lucrările ce trebuie făcute de către proprietarii pârâți.

În răspunsul la obiecțiuni, același expert la punctul cu nr.3 arată că picătura streașinilor pârâților depășește linia de hotar conform raportului de expertiză întocmit de expertul topograf, susținându-și punctul de vedere în ceea ce privește efectuarea lucrărilor necesare pentru înlăturarea inconvenientului, respectiv edificarea de jgheaburi, burlane, parazăpezi, rigole betonată pentru preluarea precipitațiilor provenite din ploi și zăpezi.

Având în vedere că prin scurgerea apelor datorate distanței foarte mici între construcțiile părților este afectat atât terenul, cât și construcția reclamantului, instanța în temeiul art. 615 C.civ( 611 c.civ 2009). potrivit căruia tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său, s-a apreciat și această cerere ca fiind întemeiată și a fost obligat pârâții să retragă streșinile la acoperișul construcțiilor( casei mari și casei mici) în limita terenului proprietatea paratului intimat P. Gh. D., așa cum a fost stabilit prin sentința civilă nr.4077 a Judecătoriei Tg.J..

Observând motivele de apel formulate de intimații pârâți în cererea de aderare la apel, a reținut instanța că în acesta se critică pe lângă modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat privind petitul cu nr.4 din cererea principală,cât și soluționarea petitului cu nr.1 din cererea conexă( cererea reconvențională), în sensul constatării că pârâtul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la terenul cu lățimea de 0,40 m și lungimea de la gardul de la stradă până în colțul casei sale.

S-a reținut că în sistemul codului civil, uzucapiunea este de două feluri, cea de 30 de ani prev. de art.1890 C.civ. și cea de 10-20 de ani prevăzută de art. 1895 C.civ.

În litigiu, s-a susținut de către pârâți că terenul dobândit de bunicul pârâților D. M P., împreună cu fratele său, G. M P., cu lățimea de 10 stânjeni spre sud și 4 stânjeni spre nord, prin actul de vânzare cumpărare înregistrat în Registrul de Transcripțiuni sub nr.3573/04.11.1899 a fost stăpânit de pârâți în mod public, netulburat și sub nume de proprietar astfel cum este în prezent delimitat mai mult de 30 de ani fără ca reclamantul în toată această perioadă de timp să fi contestat acest fapt, astfel încât prin uzucapiune a dobândit proprietatea asupra oricărei porțiuni ce se pretinde că ar fi ocupat-o pe nedrept.

Din probele administrate în cursul cercetării judecătorești la prima instanță s-a reținut că terenul dintre casele pârâților pe toată lungimea acestuia nu este folosit de niciuna dintre părți, fiind o porțiune prea mică de teren pentru a fi folosită în vreun fel, fiind foarte îngustă, nefiind folosită nici măcar pentru trecerea cu pasul.

Reținând suprafața mică de teren, împrejurarea că nu este folosită de niciuna dinte părți, că uzucapiunea presupune o posesie utilă tribunalul reține că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a putea uzucapa.

Pe de altă parte, reținând și împrejurarea că efectul uzucapiunii este acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate asupra imobilului retroactiv,în sensul că uzucapatul va fi considerat proprietar nu din momentul împlinirii termenului de prescripție, ci chiar din ziua în care a început posesia, că în privința terenului cumpărat de cei doi frați a intervenit împărțirea voluntară, terenul cu privire la care se invocă uzucapiunea și pe care este edificat gardul făcând parte exclusiv din proprietatea reclamantului, instanța a apreciat că intimații pârâți nu au dovedit uzucapiunea de 30 de ani prin îndeplinirea cerințelor impuse da art.1890, 1847,1860 C.civ.

Împotriva deciziei au formulat recurs pârâții P. GH. D. și P. A. criticând-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.9 Cod pr.civilă, considerând că în mod eronat nu s-a reținut lipsa de interes pentru capătul de cerere privind obligația de a face care constă în demolarea gardului deoarece acesta nu desparte proprietățile părților ci proprietatea pârâților de drumul public, situație în care nu poate fi invocată cu putere de lucru judecat sentința civilă nr.4077 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Tg.J., care a avut ca obiect grănițuirea proprietăților părților și nu a acestor proprietăți față de drumul public; sentința civilă de grănițuire nr.4077/2007 a Judecătoriei Tg.J. este executorie și în prezent, în termen de 10 ani și nu de 3 ani, cum greșit s-a reținut de instanța de apel, fiind aplicabile dispoz. art.405 alin. 1 Cod pr.civilă, astfel încât reclamantul trebuie să procedeze la punerea în executare a acesteia și pentru obligația de a face atât timp cât demolarea gardului decurge din petitul de grănițuire, titlul executoriu fiind unul singur executarea silită trebuie să fie unitară, grănițuirea fiind deja executată în dosarul de executare nr.254/E/2009 – B. T. S.; într-un nou demers juridic reclamantului i se opune autoritatea de lucru judecat neputându-se invoca că după 3 ani se poate iniția o nouă acțiune pe motiv că titlul executoriu nu poate fi pus în executare; instanța a considerat eronat că dreptul de folosință este un drept de creanță, apreciind că în materia obligației de a face nu se pune în discuție valorificarea unui drept de proprietate ci a dreptului de folosință încălcat, deci a unui drept personal de creanță, cu caracter relativ, or dreptul de folosință este o prerogativă a dreptului de proprietate deci nu poate fi considerat un drept de creanță; pe de altă parte prin acțiune s-a urmărit valorificarea unui drept de proprietate, fără a se formula acțiune în revendicare conform art.480 Cod civil, atât timp cât s-a solicitat demolarea gardului pe motiv că este amplasat pe proprietatea reclamantului; instanța de apel a încălcat dispoz. art.132, 134 și art.103 alin. 1 Cod pr. civilă având în vedere că instanța de fond în mod corect reținuse că cererea privind retragerea streșinilor acoperișurilor proprietatea pârâților a fost tardiv depusă; prin sentința civilă nr.4077 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Tg.J. nu s-a dispus obligarea pârâților la retragerea streșinilor ci a fost admis petitul privind executarea unei borduri de beton în spatele clădirilor și crearea unei rigole în vederea colectării și dirijării apelor la șanțul stradal, lucrare la realizarea căreia reclamantul s-a opus cu rea credință, solicitând în schimb în prezenta acțiune modificarea streșinilor acoperișului care este o lucrare mult mai costisitoare; nu s-au aplicat dispoz. art.274 alin. 3 Cod pr.civilă privind cenzurarea onorariilor pentru avocat în acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași cerere de recurs s-au formulat critici și cu privire la soluționarea cererii de aderare la apel. S-a solicitat admiterea aderării la apel în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat pentru petitul 4 privind demontarea gardului din lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici construit pe terenul proprietatea reclamantului la nord de construcții, iar în caz de refuz autorizarea reclamantului pentru executarea acestei lucrări precum și a excepției lipsei de interes, cu motivația prezentată anterior, ceea ce ar avea drept consecință și schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii petitului privind demolarea gardului de lemn. A fost rezolvată eronat acțiunea în uzucapiune din dosarul conexat și, nelegal nu s-a constatat intervenirea uzucapiunii în favoarea recurenților pârâți cu privire la terenul cu lățimea de 0,40 m, situație în care se impune casarea cu trimitere pentru administrarea probei testimoniale respinse de instanța de apel.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că toate criticile formulate de către pârâți nu sunt întemeiate și că prin amplasarea gardului în modalitatea actuală s-a ocupat o suprafață egală cu 0,05 mp din proprietatea sa.

Criticile formulate în recurs privind apelul principal sunt întemeiate în parte și neîntemeiate cele referitoare la soluționarea cererii de aderare la apel, având în vedere următoarele considerente:

Interesul judiciar constituie o condiție necesară pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească calitatea de parte într-un proces civil, concretizându-se în folosul material sau moral pe care oricare dintre părți l-ar putea obține din activitatea procesuală desfășurată. Pentru a fi justificat interesul judiciar, acesta trebuie să aibă caracter legitim, adică procesul inițial trebuie să vizeze un raport social recunoscut de lege, personal, să fie deci propriu celui ce a promovat acțiunea, să fie născut și actual, în sensul că trebuie să fie în ființă la data formulării acțiunii și să subziste pe timpul executării acesteia.

Prin acțiunea formulată reclamantul P. Gh.G. a solicitat demolarea gardului din zid lung de 0,40 m amplasat pe terenul proprietatea sa, paralel cu șoseaua, modificarea acoperișurilor casei mari și mici prin reconstruirea cu calcan, demolarea unei șatre și demontarea gardului din lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici construit pe terenul său, la nord de construcții iar în caz de refuz a executării să fie autorizat să efectueze lucrările respective.

Prin sentința civilă nr.4077 din 6 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg.J., schimbată în sensul admiterii capătului de cerere privind executarea unei rigole, prin decizia civilă nr.376 A/26 sept.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.227 din 10 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel C., s-a stabilit cu putere de lucru judecat hotarul despărțitor între proprietățile acelorași părți pe aliniamentul: pct.A obținut prin măsurare de la Est la vest pe gardul pârâților reclamanți cu dimensiunea de 0,4 m, continuat cu pct.B, aflat la distanța de 25,15 m față de pct.A, reper fiind colțurile pătulului reclamantului – pârât, continuat cu pct.C, situat la distanța de 28,86 m față de pct.B, reper fiind distanțele de 2,94 m și 1,97 m față de fânarul reclamantului – pârât și 2,62 m și 1,54 m față de colțurile cotețului pârâtului reclamant, continuându-se către nord la jumătatea distanței dintre butucii de viță de vie dintre proprietăți, conform raportului de expertiză tehnică de specialitate topografică și completării acestui raport efectuat de către expert tehnic C. D..

Pentru stabilirea acestui aliniament, așa cum rezultă chiar din dispozitivul sentinței civile, a fost avut în vedere raportul de expertiză întocmit de exp. C. D., aflat în dosarul de fond la fila 15, potrivit căruia pârâții dețin la șoseaua comunală mai mult cu 0,40 m, pct. A fiind stabilit prin măsurarea de la est la vest a gardului părților, spre șoseaua comunală

Raportat la această hotărâre judecătorească nu se poate reține lipsa de interes a reclamantului în promovarea primului capăt de cerere care vizează demolarea gardului despărțitor pe lungimea de 0,40 m. Pârâții recurenți au invocat lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii deoarece gardul care s-a solicitat a fi demolat nu desparte proprietățile părților ci proprietatea pârâților de șoseaua comunală. Această susținere nu este reală deoarece pct.A, de începere a grănițuirii, delimitând proprietățile părților, în lățime de la est la vest, spre șoseaua comunală constituie punctul din care s-a trasat linia de hotar pe lungimea proprietăților, deci acest punct este comun atât lățimii cât și lungimii liniei de hotar, fiind punctul de intersecție al acestor două dimensiuni ale proprietăților.

Sentința civilă nr.4077/2007, pronunțată de Judecătoria Tg.J., a fost executată așa cum rezultă din procesul verbal de executare nr.254/E/2009 – B. T. S. (fila 19 dosar fond), linia de hotar fiind trasată începând cu pct.A, care se situează atât pe lățimea proprietăților cât și pe lungimea acestora, fără ca părțile să fi contestat începerea grănițuirii din acest punct.

Executarea silită s-a efectuat numai cu privire la trasarea liniei de hotar, fără a fi realizate alte lucrări ce ar fi fost necesare pentru construirea efectivă pe lungimea respectivă a gardului, atât timp cât în titlul executoriu nu se dispusese în acest sens.

Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat în primul petit demolarea gardului existent pentru a se respecta linia de hotar stabilită prin sentința 4077 /2007. În acțiunea care a fost soluționată prin această sentință nu s-a investit instanța cu un astfel de capăt de cerere deci această hotărâre constituie titlu executoriu numai pentru ceea ce s-a dispus, fiind pusă de altfel în executare cu privire la grănițuire, astfel încât reclamantul justifică un interes judiciar în promovarea unei acțiuni în obligație de a face.

Obligația pârâților de a demola respectivul gard constituie o obligație de a face, care deși este o consecință a grănițuirii are totuși o existență de sine stătătoare, nefiind accesorie și cu privire la aceasta trebuie să se dispună în mod distinct de către instanță printr-o hotărâre ce poate constituie titlul executoriu în acest sens, raportat la dispoz. art.1073 Cod civil ( potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare ) și art.1075 și 1077 Cod civil, care reglementează executarea obligației de a face, executarea silită a acestei obligații neputând fi efectuată în baza unui titlul executoriu care are ca obiect numai grănițuirea, ceea ce demonstrează interesul reclamantului în promovarea unei astfel de acțiuni.

Toate capetele de cerere ale acțiunii reclamantului constituie obligații de a face ( art.1073- 1075 Cod civil), care vizează îndatorirea ce revine debitorului dintr-un raport juridic de a săvârși anumite fapte, altele decât transmiterea sau constituirea unui drept real. Obiectul acestei obligații îl constituie o prestație pozitivă prin care debitorul, îndeplinind-o, nu transferă și nu constituie un drept real în folosul creditorului.

De altfel obligația presupune existența unui raport juridic între debitor și creditor, în virtutea căruia primul se îndatorează la o prestație pozitivă,de a da sau de a face, ori la o prestație negativă, de a nu face ceva în beneficiul celui de-al doilea, care primește dreptul de a pretinde executarea respectivei prestații. În acest raport obligația debitorului este o datorie, iar dreptul creditorului este un drept de creanță.

S-a reținut deci corect de instanță că dreptul reclamantului P. G. este un drept de creanță, având în vedere că acesta reprezintă facultatea creditorului din raportul juridic obligațional de a pretinde debitorului îndeplinirea obligației corelative de a face.

În ceea ce privește prescripția extinctivă privind executarea silită se va constata că dispoz. art.6 din Dec.167/1958, care stabileau pentru orice titlu executoriu un termen de 3 ani de prescripție a dreptului de a cere executarea, s-au modificat prin OUG nr.138/2000. În prezent conform art.405-405³ Cod pr.civilă dreptul de a cere executarea silită, în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, se prescrie în termen de 10 ani, termenul de 3 ani păstrându-se pentru celelalte titluri dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de prescripție de 10 ani stabilit de norma procesuală se referă în speță la executarea titlului executoriu în grănițuire deoarece acțiunea în grănițuire are caracter real, imobiliar și petitoriu, urmărindu-se prin promovarea sa ocrotirea sau valorificarea unui drept real.

Demolarea gardului fiind o obligație de a face, care potrivit argumentelor anterioare constituie un drept de creanță, care este un drept relativ, opozabil numai debitorului spre deosebire de dreptul real, care este opozabil erga omnes ( toate celelalte persoane ca subiecte pasive nedeterminate), termenul de prescripție a executării silite aplicabil este cel de 3 ani și nu de 10 ani, cum corect au reținut instanțele.

Chiar în situația în care s-ar fi dispus prin titlul executoriu anterior executarea acestei obligații, respectivul titlu executoriu și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție de 3 ani (art.405 alin. 3 Cod pr.civilă) ,deci nu va mai putea fi executat silit, iar reclamantul, sub condiția de a nu fi prescris dreptul la acțiune în sens material va trebui să inițieze un nou proces.

În demersul juridic actual nu se poate însă opune reclamantului autoritatea de lucru judecat privind obligația de a demola gardul, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, părți și cauză juridică conform art.1201 Cod civil, raționamentul anterior expus mai sus privind accesorialitatea obligației de a face față de acțiunea în grănițuire fiind aplicabil și raportat la această excepție invocată de recurenți.

În acțiunea formulată reclamantul, în primul capăt de cerere, a solicitat demolarea gardului pe lungimea de 0,40 m deoarece este situat pe terenul proprietatea sa, precizând că sentința civilă a fost pusă în executare numai cu privire la linia de hotar.

Este evident față de modul de formulare a acțiunii că reclamantul invocă un drept de proprietate asupra suprafeței de teren ocupată de gard pe lungimea de 0,40 m, fără să fi investit însă instanța cu acțiune în revendicare conform art.480 Cod civil.

Instanța, admițând prin sentința 4077/2007, pronunțată de Judecătoria Tg.J., acțiunea în grănițuire a delimitat limitele proprietăților vecine, dar nu a pus în discuție încălcarea dreptului de proprietate deoarece nu a fost investită cu o astfel de cerere.

Acțiunea în grănițuire are caracter declarativ de drept, obiectul acesteia constituindu-l delimitarea fondurilor învecinate, când se dovedește numai traseul real al hotarului prin semne exterioare, fără a fi necesară dovada dreptului de proprietate, sau, după caz mutarea liniei de hotar cu obligația pârâtului la restituirea suprafeței deținute fără drept din terenul limitrof al reclamantului, ceea ce presupune și formularea unei acțiunii în revendicare, fiind necesară dovada dreptului de proprietate.

Deci hotărârea prin care s-a admis acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la dreptul real de proprietate, ceea ce duce la concluzia că, ulterior, oricare dintre vecini poate introduce o acțiune în revendicare cu privire la o suprafață determinată, fără a se opune autoritatea de lucru judecat.

Din acest punct de vedere a fost corect raționamentul juridic al instanței de fond, care a reținut că prin demolarea gardului pe lungimea de0,40 m se urmărește lăsarea în deplină proprietate și pașnică posesie și folosință a suprafeței de teren ocupată de pârâți, argument confirmat chiar prin întâmpinarea depusă în recurs de către reclamant prin care s-a arătat că pârâții ocupă din proprietatea sa o suprafață de 0,05 mp., ceea ce presupune dovada dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare conform art.480 Cod civil.

Obligația de a face constituie un raport obligațional în care reclamantul dobândește un drept de creanță și chiar dacă în concret prin această invocare se urmărește redobândirea proprietății și folosinței asupra unui teren, nu se poate materializa dreptul de creanță fără a se cerceta existența dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor sale în absența unei acțiuni de investire a instanței în acest sens.

Prin urmare, soluția instanței de apel de admitere a acestui capăt de cerere nu este întemeiată ceea ce atrage incidența dispoz. art.304 pct. 9 Cod pr.civilă impunându-se modificarea hotărârii pronunțate în apel.

Reclamantul a solicitat în al doilea capăt de cerere modificarea acoperișurilor casei mari și casei mici prin reconstruirea acestora cu calcan, iar în momentul cuvântului în fond a formulat o cerere subsidiară, respectiv obligația pârâților la retragerea streșinilor acoperișurilor acestor construcții în limita terenului proprietatea pârâților așa cum s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă anterioară.

Instanța de fond a respins ca tardiv formulată această cerere, pe care a considerat-o o cerere nouă, constatând opunerea pârâților la întregirea acțiunii. Chiar dacă cererea a fost respinsă greșit ca tardiv depusă, având în vedere că dispoz. art.132 Cod pr.civilă nu au caracter imperativ, soluția de respingere este corectă deoarece a intervenit decăderea reclamantului din dreptul de a modifica cererea raportat la dispoz. art.103 alin. 1 Cod pr.civilă, care prevăd expres că neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.132 alin.2 Cod pr.civilă, deoarece prin cererea nouă nu s-a urmărit mărirea obiectului acțiunii, ci s-a formulat o nouă cerere prin care s-a dorit schimbarea obiectului obligației de a face.

Pe de altă parte, verificându-se sentința civilă nr.4077/2007, pronunțată de Judecătoria Tg.J., se constată că nu a fost dispusă o astfel de măsură, nefiind admisă o obligație de a face cu acest conținut, ci obligarea pârâților reclamanți la montarea de jgheaburi, parazăpezi și burlane la streașina din spatele șatrei acestora.

De asemenea din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză în construcții efectuat de expert F. F. (fila 28 dosar fond) rezultă că există montate jgheaburi, burlane și parazăpezi la acoperișuri, impunându-se construirea unei rigole betonată pentru preluarea precipitaților provenite din ploi și zăpezi. Această soluție tehnică coincide cu cea propusă de expert C. în dosarul soluționat prin sentința 4077/2007, hotărâre prin care de altfel s-a și dispus executarea unor astfel de lucrări în sarcina pârâților, cu obligarea reclamantului de a le permite executarea acestora.

În funcție de cele expuse se constată că și rezolvarea acestui capăt de cerere de către instanța de apel care constă în obligarea pârâților – reclamanți la retragerea streșinilor de la acoperișul construcțiilor (casei mari și casei mici) în limita terenului proprietatea pârâților, așa cum a fost stabilită prin sentința nr.4077/2007, a Judecătoriei Tg.J., nu este legală, ceea ce atrage de asemenea aplicarea dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă cu consecința modificării deciziei.

Urmează ca aplicând art.312 alin.1 Cod pr.civilă să se admită recursul declarat de pârâți să se modifice decizia civilă și să se respingă apelul declarat de reclamant, situație în care nu se mai impune analizarea motivului de recurs privind cheltuielile de judecată acordate în apel.

În ceea ce privește cererea de aderare la apelul reclamantului formulată de pârâți, se constată că sunt pertinente aceleași argumente dezvoltate mai sus privind puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.4077/2007, pronunțată de Judecătoria Tg.J., cu privire la capătul de cerere de demolare a gardului de lemn, atât timp cât prin neexecutarea titlului executoriu în termenul de prescripție de 3 ani, hotărârea și-a pierdut puterea executorie conform art.405 alin. 3 Cod pr.civilă.

Instanța în cadrul noului proces nu a considerat vechea hotărârea ca pe un simplu mijloc de probă, ci a ținut cont de puterea de lucru judecat a acesteia, făcând trimitere expresă la hotărâre în noul dispozitiv, constatând astfel că și-a pierdut numai puterea executorie potrivit dispozițiilor legale prezentate mai sus.

Prin cererea de aderare s-a solicitat și schimbarea soluției pronunțată de către instanță în judecarea acțiunii în constatarea uzucapiunii, respectiv a cererii reconvenționale formulată de către pârâții recurenți.

Cu privire la critica ce vizează soluționarea cererii de aderare raportat la uzucapiunea solicitată prin cererea reconvențională se vor avea în vedere următoarele:

Prin cererea de aderare formulată de pârâți cu privire la uzucapiune nu s-a urmărit schimbarea soluției în acțiunea reclamantului, ci admiterea propriei cererii reconvenționale care a fost respinsă.

Cele două cereri respectiv acțiunea și cererea reconvențională au caracter principal conform art.112 și 119 Cod pr.civilă și nu accesoriu, fiecare dintre ele trebuind să fie soluționate în mod distinct, părțile având dublă calitate atât de reclamant cât și de pârât.

Se constată că, pârâții prin folosirea instituției aderării la apelul reclamantului au tins nu la schimbarea soluției pronunțată în acțiunea formulată de acesta ci la schimbarea soluției pronunțată de instanța de fond în cererea reconvențională.

Or, hotărârea judecătorească apelată conține două soluții distincte, respectiv admiterea în parte a acțiunii principale, numai cu privire la demolarea gardului din lemn, plasă de sârmă și stâlpi metalici construit spre nord, conform sentinței civile nr.4077/2007 a Judecătoriei Tg.J., restul capetelor de acțiune fiind respinse, dar și respingerea cererii reconvenționale, fiecare dintre reclamanții din cele două cereri având interese contrare cu privire la soluțiile adoptate. În atare situație se impunea ca fiecare dintre reclamanții nemulțumiți de soluția pronunțată în propria acțiune să formuleze apel în condițiile legii, tinzând prin acesta, la schimbarea soluției în acțiunea promovată personal.

Atât timp cât apelul principal a vizat modul de soluționare al acțiunii reclamantului pârât, aderarea la apel nu poate depăși cadrul inițial al acestuia, ea putându-se face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces.

Pârâții apelanți au avut interes în reformarea hotărârii cu privire la acțiunea reclamantului numai cu privire la capătul de acțiune admis, restul fiind respinse, iar art.293 Cod pr.civilă pretinde ca prin cererea de aderare la apelul principal formulat de partea potrivnică să se solicite schimbarea hotărârii primei instanțe în favoarea sa. Această sintagmă - schimbare a hotărârii în favoarea sa se referă la obținerea unui avantaj al pârâților în acțiunea promovată de reclamant, însă așa cum rezultă din soluția pronunțată de instanța de fond, acesta avantaj exista deja, cu privire la majoritatea capetelor de acțiune, atât timp cât au fost respinse ca neîntemeiate, iar cu privire la petitul admis s-a motivat deja mai sus.

Prin invocarea admiterii cererii de constatare a uzucapiunii în aderarea la apel pârâții au urmărit schimbarea hotărârii în avantajul lor în soluționarea cererii reconvenționale ceea ce excede apelului principal, care nu a vizat această soluție.

În atare situație pârâții prin aderarea la apel au urmărit reînvierea unui drept pierdut, acela de a declara apel împotriva hotărârii fondului pentru soluția pronunțată în cererea reconvențională.

Având în vedere că cererea de aderare la apel a fost depusă în afara termenului de apel ( comunicarea sentinței civile s-a făcut la 26 martie 2014, iar cererea de aderare la apel a fost depusă la 12 mai 2014), nu poate fi considerată nici apel principal, deoarece numai dacă ar fi fost formulată înăuntrul termenului de apel ar fi putut fi considerată astfel (art.293 alin.2 teză finală Cod pr.civilă).

Într-adevăr judecarea cererii de apel depinde de poziția procesuală a apelantului principal, deoarece conform art.293 alin. 2 Cod pr.civilă dacă acesta își retrage apelul sau apelul este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel rămâne fără efecte. Se poate deci concluziona că, în situația judecării pe fond a apelului cererea de aderare poate fi soluționată independent de soluția adoptată de instanța de apel în cererea principală, așa cum s-a și procedat de instanța de apel în prezenta cauză.

Soluționarea cererii de aderare la apel trebuie însă să se circumscrie obiectului apelului principal nu să exceadă acestuia, situație în care constatându-se că motivul ce vizează critica privind soluționarea cererii de constatare a uzucapiunii din cererea de aderare la apel are ca obiect hotărârea pronunțată de instanța de fond în cererea reconvențională iar nu pe cea din acțiunea care formează obiectul principal, soluția de respingere a cererii de aderare la apel este corectă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâții P. GH. D., P. A., împotriva deciziei civile nr. 1090/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. GH. G..

Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul P. Gh. G., domiciliat în comuna R., ., împotriva sentinței civile nr. 912/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâții P. Gh. D. și P. A., ambii domiciliați în Tg-J., ., ., județul Gorj.

Respinge cererea de aderare la apel formulată de intimații pârâții P. Gh. D. și P. A..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.

Președinte, L. M. L.	Judecător, N. D.	Judecător, Florența C. C.
	Grefier, A. P.

Red.jud.N.D.

Tehn.M.D.2 ex

J.f.M.Păcurare

J.a.C.P.

A.E.S.

26.02.2015

← Anulare act. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel CRAIOVA		Fond funciar. Decizia nr. 36/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel CRAIOVA